Vizualizare sursă pentru „Pagină:Paradise-1949.pdf/4”

<noinclude><pagequality level="1" user="Asz" /></noinclude>{{raw:data:ai|3|180|Turnul de Veghe|Brooklyn, N.Y.}}
                         
{{raw:data:c|
{{raw:data:p|c|Pison; acesta este cel care înconjoară toată țara Havila, unde crește aurul. Și aurul din țara aceea este foarte bun: acolo se găsește bedeliu și piatră de onix. Și numele celui de-al doilea râu este Ghihon; acesta este cel care înconjoară toată țara Etiopiei. Și numele celui de-al treilea râu este Tigru; acesta trece pe lângă asirieni. Iar al patrulea râu este Eufratul. Și Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a pus în paradisul plăcerilor, ca să-l dezvolte și să-l păstreze. . . . Și Domnul Dumnezeu, după ce a făcut din pământ toate fiarele pământului și toate păsările cerului, le-a adus lui Adam, ca să vadă cum le va numi; Și Adam a numit toate fiarele pe numele lor și toate păsările cerului și toate vitele câmpului; dar pentru Adam nu s-a găsit un ajutor ca el.” – Gen. 2: 8-20, ''Douay''.}}
{{raw:data:p|5|4-5|Din relatarea de mai sus este evident că casa paradis inițială a omului a fost un parc destul de întins. Așa trebuie să fi fost, căci un râu izvora în locul respectiv și înainte de a trece dincolo de limitele locului s-a ramificat în patru cursuri, dintre care două erau niște pârâuri precum râul Tigru și Eufrat. Locația exactă nu este cunoscută, dar menționarea acestor două râuri de către Moise localizează locul undeva în Orientul Apropiat, unde toate descoperirile arheologice din ultima vreme dovedesc că omenirea și-a avut leagănul. Râul care s-a împărțit în patru ramuri a udat paradisul, pe toată lungimea cursului râului prin el. Dar udarea locului nu era în totalitate dependentă de râu. Deși nu fusese încă ploaie pe pământ, o ceață s-a ridicat de la suprafața pământului și aceasta a furnizat umiditate vegetației. Citim: „DOMNUL Dumnezeu nu a trimis ploaie pe pământ și nu era om care să lucreze pământul; ci o ceață s-a ridicat de pe pământ și a udat toată suprafața pământului”. (Gen. 2: 5, 6, ''Cath. Confrat.'') Prezența multor animale în parc este indicată de faptul că au fost aduse sub observația lui Adam pentru a fi numite, iar locul era suficient de spațios și de variat pentru a oferi locuri de întâlnire deosebite și condiţii adecvate pentru fiecare fel de creatură. Clima era plăcută și adaptată vieții umane în orice moment și în toate lunile anului, pentru că bărbatul și soția lui au putut trăi cu confort în goliciunea în care Iehova Dumnezeu i-a creat. Judecând după metoda antică de socotire a timpului, Adam a fost creat în ceea ce numim toamna sau toamna anului.}}
{{raw:data:m|0|20|0|10|{{raw:data:ta|c|{{raw:data:s|"COPACUL VIEȚII"}}}}}}
{{raw:data:p|6|6-7|Creatorul a oferit totul pentru a se bucura de toate percepțiile senzoriale cu care omul a fost înzestrat. Omul nu era fără moarte sau nemuritor, ci viața lui trebuia să fie susținută de hrana}}
|{{raw:data:p|c|potrivită, iar Făcătorul său iubitor a asigurat această nevoie umană. Nu toate nevoile omului erau de hrană materială. Trebuie să existe o mulțumire a tuturor celorlalte simțuri ale sale pentru a-l menține într-o stare echilibrată. Trebuie să existe hrană și pentru minte și pentru toate aceste nevoi Tatăl ceresc al omului a luat măsurile cuvenite. Astfel, viața omului ar fi o plăcere și ar avea toate motivele să iubească și să mulțumească Creatorului și Dumnezeu său. Citim că Iehova Dumnezeu a făcut să crească tot felul de copaci în acea parte a Edenului, copaci „frumoși de privit și plăcuti de mâncat: pomul vieții, de asemenea, în mijlocul paradisului și pomul cunoașterii binelui și răului. ". (Gen. 2:9, Douay) În ceea ce privește împărtășirea omului din produsele acestor mai multor tipuri de copaci menționate aici, voia lui Dumnezeu a fost diferită.}}
{{raw:data:p|7|6-7|Restul scriitorilor inspirați ai Bibliei nu tratează paradisul Edenului ca pe o alegorie sau o reprezentare simbolică a unei stări cerești. Prin urmare, luăm și noi relatarea Genezei, dată nouă de profetul Moise, drept literală. În mod evident, existau trei tipuri principale de copaci, (1) cei „drăguți la privit și plăcuti de mâncat”; (2) „pomul vieții de asmenea în mijlocul paradisului”; și (3) „pomul cunoștinței binelui și răului”. Pomii din prima clasă erau plăcuți de mâncat și erau, desigur, pentru hrănirea corpului omului și pentru a-l menține în viață în perfectă sănătate. Atât timp cât omul rămânea obedient și împlinea scopul Creatorului său prin punerea acestuia pe pământ, i se va permite să mănânce din acei pomi fructiferi arătoși și astfel să rămână perfect și în tinerețe perpetuă. Prin expresia „pomul vieții” nu ar trebui să înțelegem că înseamnă acea primă clasă de copaci. Adevărat, acea primă categorie a păstrat în viață omul perfect cu roadele lor, dar tocmai pentru asta nu puteau fi numiți „pomul vieții”. Mii de ani mai târziu, se vorbește despre copaci din afara Edenului ca fiind pentru viața omului și, totuși, nu au putu fi numiți din acest motiv „pomul vieții”. Când asediau o cetate dușmană condamnată, israeliților li s-a spus: „Să nu tai pomii din care se poate mânca și să nu distrugi țara de jur împrejur cu secure, căci este un pom, și nu un om, nici nu poate mărește numărul celor ce luptă împotriva ta. Dar dacă sunt copaci care nu sunt roditori, ci sălbatici și potriviți pentru alte folosințe, tăiați-i." - Deut. 20: 19, 20, Douay; Moffatt; Rotherham; de asemenea Lev. 19: 23-25}}
}}<noinclude><references/></noinclude>