Pagină:Drama-of-vindication-part-VI-1939.djvu/6

118

TURNUL DE VEGHE

BROOKLYN, N.Y.

de infidelitate și nici că acuza faptul că Iehova îi adusese acolo să fie distruși de canaaniți. Dumnezeu îi traversase în mod miraculos pe israeliți peste Iordan și, printr-un mare miracol, le dăduse victoria asupra Ierihonului, iar acum condițiile păreau să fie total schimbate și, în fața acestui dezastru, venise timpul ca Iosua să întrebe ce anume se întâmplase, care să producă acea mare schimbare din partea Domnului față de ei. El a raționat că ar fi fost mai bine să nu fi traversat Iordanul și să fi început o cucerire în Canaan decât ca, după ce au început, să aibă un rezultat atât de rușinos într-un timp atât de scurt. El s-a necăjit foarte rău pentru numele lui Iehova și, prin urmare, Iosua s-a umilit și l-a implorat pe Domnul să-i arate motivul pentru această situație. În împlinirea acestei părți a dramei, desfășurarea evenimentelor, menționate mai sus, i-a determinat pe cei cu totul dedicați lui Dumnezeu să se întoarcă la El pentru a căuta un motiv care să explice devierea și opoziția, cu o dorință arzătoare de a afla dacă acest lucru s-a întâmplat din pricina unei greșeli sau erori grave și dacă au fost încrezuți în ceea ce privește începerea lucrării cu privire la „mulțimea mare” înainte de Armaghedon. Mulți din poporul Domnului își vor aminti aceste fapte care împlinesc această parte identică. În durerea sa, Iosua a continuat înaintea Domnului: „O Doamne, ce voi spune, când Israel și-a întors spatele înaintea dușmanilor lor?” — Ios. 7:8.

¹³ Pentru ca bărbații israeliți să dea bir cu fugiții și să fugă de dușman, după ce Dumnezeu le-a arătat o favoare atât de minunată, a fost dovada că erau necredincioși și cu totul nevrednici să li se încredințeze orice lucrare importantă și acest lucru a fost foarte umilitor pentru Iosua. Pierderea celor treizeci și șase de bărbați care au fost uciși de inamic nu era atât de importantă și, dacă ar fi murit cu fața către dușman, aceasta nu ar fi fost o ocară. Fuga în aceste circumstanțe a tins să demoralizeze întreaga tabără, iar situația l-a copleșit pe Iosua. Tot așa și în împlinire, pentru cineva care ocupă o poziție de responsabilitate în organizația Domnului, să presupună că „marea mulțime” nu trebuie adunată decât după Armageddon și că Domnul a permis anunțarea și începerea lucrării de a aduna „marea mulțime” împotriva voinței Sale, ar avea tendința de a produce un dezastru asupra poporului Său; de aceea situația cerea o investigație și un tratament drastic, pentru ca poporul uns al lui Dumnezeu să poată vedea clar cauza necazului și care ar fi calea potrivită de urmat.

¹⁴ Din pricina acestei stări de suferință și a efectului pe care l-ar avea asupra taberei, Iosua a continuat înaintea Domnului: „Căci canaaniții și toți locuitorii țării vor auzi despre asta și ne vor înconjura și ne vor nimici numele de pe

pământ; și ce vei face cu marele tău nume?” — Ios. 7:9.

¹⁵ Israeliții aflați sub comanda lui Josua erau atunci singurii oameni de pe pământ care îl reprezentau pe Iehova și această afacere rușinoasă ar aduce mare ocară numelui lui Iehova; și deci Iosua a întrebat: „Ce vei face cu marele Tău nume?”. Prin aceasta voia să spună ”Ce ar trebui făcut pentru a salva numele lui Iehova de rușine, de alte ocări și de ridicol?” Tot așa și în împlinire, ca rămășița lui Iehova să abandoneze calea pe care o urmase în a duce înainte mesajul către oamenii cu bunăvoință și să își slăbească munca pe care Domnul le-o poruncise să o împlinească ar fi un act de neascultare care ar duce la distrugere. Acest lucru ar aduce mare ocară numelui lui Iehova în loc să aibă tendința de a-i justifica numele. O astfel de necredință ar împiedica rămășița să mai primească orice fel de ocrotire din partea Domnului înainte sau în timpul Armaghedonului și, mai presus de toate, ar aduce mai multă ocară numelui Celui Preaînalt. Martorii lui primiseră „noul nume” (Isaia 62: 2; Apocalipsa 2: 17) și acum erau cunoscuți sub numele de „martorii lui Iehova” (Isaia 43: 10-12) iar ca ei să eșueze de a înainta în a face lucrarea de mărturie așa cum Dumnezeu le-a revelat-o să o facă, ar fi o ocară asupra numelui lui Iehova și ar avea ca rezultat propria lor alungare. Aceia din rămășiță își vor aminti acum tulburarea cauzată de poziția adoptată prin proclamarea discursului greșit și a doctrinei menționate anterior, care susținea că '„marea mulțime” trebuie adunată după Armaghedon și, prin urmare, nu există niciun motiv pentru care ar trebui făcut ceva până la acel moment'. A existat o tulburare în toată organizarea Domnului, deoarece rămășița avea motive să se aștepte ca toți oamenii din organizația lui Dumnezeu să progreseze în acțiune armonioasă.

¹⁶ Poporul credincios al lui Dumnezeu trebuie să știe motivul pentru care a apărut această condiție, pentru a putea cunoaște propria poziție în fața Domnului. Domnul l-a sfătuit pe Iosua, după cum arată ilustrația, iar sfatul se aplică poporului lui Dumnezeu în împlinire. „Iehova i-a răspuns lui Iosua: „Iehova i-a răspuns lui Iosua: „Ridică-te! De ce stai cu fața la pământ?” – Iosua 7 :10.

¹⁷ Iehova nu era nemulțumit de Iosua. Dimpotrivă, Dumnezeu l-a informat pe Iosua că „dumnezeiasca sa mâhnire” trebuie urmată de o acțiune pozitivă și categorică (2 Corinteni 7: 10, 11) și că, în loc să se întindă și să nu facă nimic, trebuie să se ridice și să facă ceva, prin urmare, trebuie să facă ceea ce i-a poruncit Domnul.

¹⁸ Iosua nu știa că cineva din rândul israeliților săvârșise o fărădelege contrar poruncii Domnului cu privire la blestematul oraș Ierihon,