Această pagină nu a fost verificată
15 Aprilie, 1939
TURNUL DE VEGHE
117
(Apoc. 7: 9-17) este o clasă pământească și constituie „celelalte oi” ale sale (Ioan 10:16), pe care le va aduna la el înainte de Armaghedon și că era obligația și datoria, precum și marele privilegiu al rămășiței să transmită mesajul oamenilor cu bunăvoință înainte de Armaghedon, pentru ca aceștia să poată căuta refugiu, pentru că după Armaghedon va fi prea târziu să îi adune și ar fi prea târziu pentru rămășiță să facă această lucrare. Dar, contrar acestei revelații din partea Domnului, au apărut rapid unii „înțelepți” auto-proclamați, care s-au convins pe ei înșiși și pe alții că „adevărata mare lucrare va veni după Armaghedon”, lucrare care ei, aceiași „înțelepți” o vor face și așa zișii „înțelepți” vor apărea în mod special în lumina reflectoarelor ca cei măreți și mult în avantajul lor propriu. Proclamarea mesajului regatului în mijlocul „creștinătății” nu este doar pentru a avertiza „creștinătatea” despre dezastrul iminent care o amenință, ci și pentru a permite oamenilor cu bunăvoință care s-ar putea afla în „creștinătate” să audă sunetul vesel al trâmbițelor și să primească avertizare și să alerge spre organizația Domnului pentru protecție. Aceste mari adevăruri au fost revelate de Domnul poporului său în 1935, dar „atoateștiutorii” menționați mai sus, precum cei care i-au raportat lui Iosua, au spus, în esență: „Chiar dacă „marea mulțime” trebuie să fie o clasă pământească, ceea ce este foarte îndoielnic, acum nu este momentul să mergem după ei și să îi adunăm; lucrarea de adunare a „marii mulțimi” va urma Armaghedon-ului, iar apoi noi (cei înțelepți) vom face acea mare lucrare; prin urmare, orice efort special depus acum ar fi destul de prematur. Așteptați ca Domnul să-Și împlinească partea, care trebuie să se limiteze la clasa spirituală; nu depuneți acum un efort atât de mare pentru a scoate pe toată lumea în teren și a-i pune pe toți să muncească din greu inutil, pentru că acum nu sunt decât câțiva care pot fi strânși, dacă sunt și aceia. Nu există nicio ocazie ca toată rămășița să se ocupe acum în beneficiul „marii mulțimi”, care poate fi adunată numai după Armaghedon. Și oricum, unde este „marea mulțime”? Nu o vedem.” Aceasta a fost esența argumentării celor care s-au considerat importanți și viitori conducători ai organizației lui Dumnezeu; și așa au mers printre cei din poporul Domnului în 1935, predicând astfel de doctrine nescripturale sau teorii despre „o mare lucrare după Armaghedon”, iar unii mai naivi i-au crezut și i-au urmat.
9 Se pare că Iosua a cedat înaintea argumentului acestor oameni trimiși să spioneze țara: „Deci s-au urcat acolo dintre oameni vreo trei mii de bărbați; și au fugit dinaintea bărbaților din Ai.” (Ios. 7: 4) Dezastrul a urmat atacului, iar israeliții au fost obligați să fugă după ce oamenii din Ai i-au gonit. Observați acum câteva dintre faptele
care s-au întâmplat în împlinire. Argumentul nescriptural și neîntemeiat menționat anterior a fost susținut cu tărie în unele părți ale pământului și, pentru o vreme, lucrările în teren, în special în Canada, au rămas în urmă și mulți au devenit indiferenți. Efectul a fost acela de a slăbi credința unora și de a-i determina să rămână în urmă sau să fugă din fața inamicului. Este întotdeauna adevărat că, acolo unde cineva este slab în credință, nu reușește să facă un atac viguros în împlinirea poruncilor lui Iehova. Cei slabi, cărora li s-a cerut să urce în Ai-ul modern cu mesajul despre regat, au rămas în urmă cu punerea mărturiei, iar unii au devenit cu totul inactivi și s-au opus mesajului despre regat și au folosit argumentul „atoateștiutorilor” menționat mai sus pentru a se justifica. Rezultatul a fost că ei s-au retras din atacul împotriva Ierarhiei și nu au mai vrut să mai aibă de-a face cu lucrarea în beneficiul „marii mulțimi”, pentru că, spuneau ei, acea lucrare trebuie să aștepte până când Domnul va face marea Sa lucrare la Armaghedon. „Și bărbații din Ai au lovit din ei aproximativ treizeci și șase de oameni; căci ei i-au alungat dinaintea porţii până la Şebarim şi i-au lovit în coborâre; de aceea inimile poporului s-au topit și au devenit ca apa.” — Ios. 7:5.
10 Înfrângerea acestor bărbați care au atacat Ai-ul i-a descurajat total pe israeliții care rămăseseră în tabără. Tot așa și cei care s-au retras din lucrarea de mărturie în 1935 sau în jurul acestui an au fost loviți de dușmani și au fost scoși complet din acțiune și nu au avut credință sau curaj să continue. Efectul acelor „înțelepți” a fost de a slăbi pe alții din organizația Domnului. Chiar și dintre cei care erau nerăbdători să continue lucrarea, unii au fost reținuți din cauza acțiunii greșite.
11 Când Iosua a aflat ce s-a întâmplat în Ai, s-a necăjit foarte rău: „Atunci Iosua și-a sfâșiat veșmintele și a căzut cu fața la pământ înaintea Arcei lui Iehova și a stat acolo până seara, el și bătrânii Israelului, punându-și țărână pe cap.” (Ios. 7: 6) Mâhnirea lui Iosua a ilustrat bine durerea celor interesați cu adevărat de progresul intereselor regatului, durere cauzată de faptele greșite ale așa-numiților „înțelepți”. Asupra unora, Domnul a pus o responsabilitate mai mare în legătură cu această lucrare și, din pricina acestei responsabilități, mare avea să fie suferința rezultată din orice eșec aparent al lucrării Domnului. În supărarea sa, Iosua a strigat către Domnul: „Și Iosua a zis:„ Vai! Domn Suveran Iehova! De ce-ai pus poporul acesta să treacă Iordanul? Doar ca să ne dai în mâna amoriților (la final, indiferent de motiv) și să fim omorâți? De ne-am fi mulțumit să rămânem de cealaltă parte a Iordanului!” – Ios. 7 :7
12 Cuvintele din această parte a textului nu puteau fi interpretate ca însemnând că Iosua îl acuza pe Iehova
