Pagină:Kingdom-covenant-provides-new-worlds-ruller-1949.pdf/13

15 septembrie, 1949

Turnul de Veghe

285

(Romani 13: 1) Dar când, în 1919, Dumnezeu și-a lansat chemarea către poporul său devotat de a-și relua lucrarea ca martori ai săi și de a face acest lucru fără teamă, aceștia au răspuns și s-au desprins de Babilonul lumesc. Apoi, Iehova Dumnezeu le-a revelat că organizația sa capitală este Sionul și că ei sunt copiii sau prospectivi membri ai acesteia și, plini de bucurie, au mers pe „Drumul Mare al Sfințeniei” pentru a se întoarce la Sion și a-I sluji lui Dumnezeu ca fii ai ei. Cu spatele la Babilon, ei au mers pe drumul mare sau autostrada simbolică. Rămășița copiilor Sionului a luat conducerea pe acest drum mare care duce departe de Babilon, dar în timp ce erau pe drum, ei au ascultat de porunca lui Dumnezeu de a-i învăța pe alții care caută calea spre dreptate, ca să poată cunoaște calea pe care să vină la Dumnezeul cel viu și la Isus Cristos. Persoanelor necurate și „perverse” nu li se permite să intre pe acel drum mare. Dar cine sunt cei care vor merge pe acesta și prin acesta să ajungă la Sion, organizația lui Dumnezeu? Ei bine, cei pe care Iehova îi răscumpără sau îi eliberează de sub puterea organizației Diavolului. După cum este scris: „Niciun leu [Diavolul este ca un leu care răcnește] nu va fi acolo, nici vreo fiară feroce [guvernele politice ale lumii Diavolului sunt asemănate cu fiarele sălbatice] nu se va sui pe ea; nu se va găsi acolo; ci cei răscumpărați vor umbla pe ea; și cei răscumpărați de Iehova se vor întoarce și vor veni cu cântări de bucurie la Sion.” -- Isaia 35: 9, 10, Am. Stan. Ver.

În textele anterioare pe care le-am citat, nu observăm nicio mențiune directă a unui preț sau a unei plată pentru a obține răscumpărarea sau răscumpărarea. Înțelesul clar al cuvântului „răscumpărare” sau „a răscumpăra” în toate aceste texte este acela de eliberare, eliberare, salvare, eliberare din mâna dușmanului, adică de organizația Diavolului, inclusiv de agenții săi care se opun și persecută martorii loiali ai lui Dumnezeu. Nimeni din organizația dușmană nu este vreodată salvat sau răscumpărat, ci, dimpotrivă, răscumpărarea este întotdeauna menționată ca fiind DE LA dușman, nu DIN dușman. Din nou spunem că Iehova, acționând prin intermediul Directorului Său Executiv, Isus Cristos, este cel care realizează o astfel de eliberare, salvare sau eliberare de sub dușman.

SALVARE DE RĂZBUNĂTORUL SÂNGELUI

Oamenii cu bunăvoință care astăzi se consacrează lui Dumnezeu prin Cristos sunt reprezentați ca trecând printr-o eliberare de Răzbunătorului sângelui în bătălia Armaghedonului care vine. El este Răzbunătorul sângelui celor care au fost uciși. Într-un astfel de caz, se cere să se plătească ceva egal cu ceea ce a fost pierdut de cei uciși, adică o viață pentru o viață. Această regulă este enunțată în Deuteronom 19: 21, unde citim: „Ochiul tău să nu te îndure; ci viață vei da pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.” Referindu-se la „cetățile de refugiu” pe care Iehova Dumnezeu a cauzat să fie întemeiate în țara Israelului antic, omul care urmărea pe unul care a vărsat sânge și care fugea într-o astfel de cetate era numit „răzbunătorul sângelui” sau „răscumpărătorul sângelui”. (Rotherham) Aici, răscumpărarea sângelui nu se referă la răscumpărarea obținută prin sângele vărsat al lui Cristos la Calvar, ci se referă la necesitatea unei plăți în natură, o pedeapsă plătită celui vinovat de vărsarea sângelui altuia. Este o pedeapsă care va fi plătită dușmanilor mortali ai lui Iehova Dumnezeu în bătălia de la Armaghedon, iar această pedeapsă este plătită de marele Răzbunător sau Răscumpărător al sângelui, Isus Cristos, ca o compensație pentru sângele vărsat de dușmanii lui Dumnezeu. Altfel

spus, Răzbunătorul sau Răscumpărătorul, Isus Cristos, reglează conturile cu dușmanii lui Iehova Dumnezeu și cu asupritorii omenirii în bătălia de la Armaghedon.

O persoană care, fără să știe, fără intenție și fără dușmănie sau răutate, a cauzat moartea altei persoane ar putea scăpa de răzbunătorul sângelui sau de răscumpărător, fugind în cetatea de refugiu și rămânând acolo până la moartea marelui preot al lui Israel, care aducea sacrificiu pentru ispășirea păcatelor. În aplicarea modernă a acestei ilustrații profetice, o astfel de persoană trebuie să fugă la organizația lui Iehova sub Cristos și să rămână acolo sub sângele ispășitor pentru păcate al lui Isus, încrezându-se în sângele său vărsat ca mijloc de protecție și salvare. Persoanele care în timpul prezent au comis, fără intenție, violență împotriva legii lui Dumnezeu și violență mortală împotriva martorilor lui Iehova pot obține răscumpărarea de la distrugere prin sângele răscumpărător al marelui Mare Preot al lui Iehova, Isus Cristos. În ilustrația antică a cetăților de refugiu, distrugerea dușmanilor lui Iehova la Armaghedon este ilustrată ca un preț răscumpărător pentru cei din omenire uciși de dușmanii răi. Dar Isus Cristos, marele Mare Preot și Ofițer Executiv al lui Iehova, furnizează, prin valoarea sacrificiului său, o răscumpărare pentru cei care fug la el pentru refugiu. El este Executorul lui Iehova al celor care rămân în tabăra inamică și care rămân de bunăvoie ca părtași la păcatele acestei tabere inamice. Din cauza unei astfel de răutăți, ei suferă distrugere pentru a compensa răutatea pe care au săvârșit-o împotriva lui Iehova Dumnezeu și a poporului său consacrat.

În ambele cazuri există o eliberare sau o eliberare prin intermediul unei împliniri sau achitării obligației, adică o împlinire a pedepsei pentru păcat, care este moartea. Prețul răscumpărător al lui Cristos oferit la Calvar a fost pentru cei care își exercită credința în el ca Răscumpărător și care se consacrează lui Dumnezeu și jură să împlinească poruncile Sale. Dar răscumpărarea de la Armaghedon îi pedepsește pe cei răi care merită, adică pe cei care au cauzat daune intenționat sau în ignoranță voită. Cei care au făcut astfel daune sau au comis violență împotriva celor mici ai lui Dumnezeu sunt îndatorați sau obligați din cauza ticăloșiei lor. Aceștia sunt obligați să plătească, și chiar plătesc, la Armaghedon cu viața lor. Ei nu pot plăti datoria față de cel rănit, pentru că acela este mort. Așadar, ei trebuie să plătească rudei celei mai apropiate în carne și oase a celui mort, și anume, lui Cristos Isus, care a luat parte la sânge și carne pentru a putea răscumpăra omenirea și a deveni „Tatăl Veșnic” al lor. Așa cum omul care cauzează moartea celui ucis este un datornic, tot așa moartea trebuie aplicată acelui ucigaș de către ruda cea mai apropiată a celui ucis, „răscumpărătorul”. Răscumpărătorul înlătură datoria prin extragerea vieții ucigașului. Creștinătatea și toate națiunile pământului au încălcat în mod voit legământul veșnic privind sfințenia sângelui, așa cum a fost făcut cu Noe după potop și simbolul legământului era curcubeul. În acel legământ, Dumnezeu a spus: „Și cu siguranță sângele vostru, sângele vieților voastre, îl voi cere; din mâna oricărei fiare îl voi cere: și din mâna omului, da, din mâna fratelui fiecărui om, voi cere viața omului. Cine varsă sângele omului, prin om va fi vărsat sângele lui, căci după chipul lui Dumnezeu a făcut omul.” - Gen. 9: 5, 6, Am. Stan. Ver.