Pagină:Organization-part-II-1938.djvu/10

De la Ro JW United
Versiunea din 1 decembrie 2020 06:46, autor: Lucian.caba (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


180
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N. Y.


29 Alte fapte interesante sunt următoarele: „Solomon și-a zidit și casa lui, și a durat treisprezece ani până când a isprăvit-o de tot. A zidit mai întâi casa din pădurea Libanului, lungă de o sută de coți, lată de cinzeci de coți și înaltă de treizeci de coți. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru [ca o pădure de cedri din Liban], și pe stâlpi erau grinzi de cedru. Apoi a făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecății; și l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până în tavan; Casa lui de locuit a fost zidită în același fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Și a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui Faraon, pe care o luase de nevastă.” (1 Regi 7:1, 2, 7, 8) „După douăzeci de ani Solomon zidise cele două case, casa DOMNULUI și casa regelui.” (1 Regi 9:10; 2 Cronici 8:1) Finalizarea acestui program special de construcții al lui Solomon includea templul, casa regelui și casa pentru judecată din pădurea Libanului (și de asemenea un depozit de arme, 2 Cronici 9:15, 16); aceasta a avut loc în al douăzecilea an de la începerea templului, 1016 î.C.; „al douăzecilea an se termină cu începutul primăverii lui 1938, deci corespunde cu anul 1937 ce se termină în primăvara lui 1938, și asupra căruia este acum îndreptată atenția.
30 Anul 1937 pare să fie un an marcant în ce privește importanța pentru poporul lui Dumnezeu, incluzând atât rămășița cât și „tovarășii” lor, oamenii cu bunăvoință. În acel „al douăzecilea an”, 1937, au avut loc cele mai constructive și importante congrese ale Martorilor lui Iehova organizate până atunci, și anume la Paris (Franța), în august și la Columbus (Ohio), în septembrie. Cu ajutorul transmisiilor radio, martorii din alte părți ale pământului, din Europa, Africa, Australia și de pe insule, au luat parte la acele congrese. Cuvântarea publică, indicând calea Domnului spre „Siguranță”, a fost prezentată unei audiențe văzute formată din 30.000 de persoane, dar în același timp a fost transmisă și de multe stații de radio (în 18 și 19 septembrie). Apoi, în data de 26 septembrie, 125 de stații radio au transmis cuvântarea „Să ne închinăm lui Dumnezeu”, în care a fost condamnată atitudinea operatorilor și a posturilor de radio comerciale, care utilizau în mod necorespunzător această facilitate dată de Dumnezeu. Ulterior, în 31 octombrie, a fost exprimată o judecată împotriva proprietarilor de posturi de radio comerciale, a operatorilor și controlorilor acestor stații prin renunțarea la difuzarea contra cost a programelor cu privire la Împărăția lui Dumnezeu la astfel de posturi radio. A fost acest lucru dirijat și făcut la inițiativa Regelui Isus Cristos, în „pridvorul
judecății”? El nu a fost aranjat dinainte de vreun om, cu gândul la împlinirea profeției.
31 Faptul că, la încheierea acestui „al douăzecilea an’’, se analizează și se pregătește a fi publicată în Turnul de veghere chestiunea templului lui Iehova și a casei regale, cine se află acolo, precum și obligațiile și responsabilitățile lor, are o anumită însemnătate. De asemenea, pare sigur faptul că așa cum în cei „treisprezece ani” în care Solomon a construit palatul Său regal și casa de judecată ca pe o pădure a Libanului, tot astfel în răstimpul celor treisprezece ani din 1925 încoace, Isus Cristos, Regele Judecător al lui Iehova, pronunță judecățile Sale, inclusiv „curățirea sanctuarului”, și aceasta prin organizarea serviciului și lucrării. Individualismul de care dădeau dovadă unele grupe a fost eradicat, iar Societatea, prin harul și voința lui Iehova, și-a luat locul potrivit în guvernarea teocratică a lui Iehova. Unitatea celor unși și cooperarea armonioasă cu tovarășii lor se manifestă astăzi mai mult ca oricând. Revista Turnul de veghere a prezentat în acest „al douăzecilea an” dovezile referitoare la cine face parte din casa regală și cine din „marea mulțime”, relația unii cu alții și relația cu Domnul. În mai 1937, Turnul de veghere a anunțat că ionadabii capabili pot fi aleși în organizațiile de serviciu din grupe. Turnul de veghere din 15 august 1937 a publicat articolul „Tovarăși”, prezentând relația dintre „turma mică” și „marea mulțime”. Sfârșitul celui de-al „douăzecilea an” în 1015 î.C. (care corespunde cu anul 1938) se împlinește pe 2 aprilie 1938. Comemorarea în anul 1938 a fost celebrată pe 15 aprilie. Turnul de veghere, numerele din 1 și 15 martie, a publicat articolul „Comemorare”, prezentând în mod clar cine se va împărtăși și deosebirea dintre cei unși și „mulțimea mare”. Astfel se apropie de sfârșit paralela „celui de al douăzecilea an”, chestiune văzută pentru prima dată acum, când acest articol este în curs de publicare.
32 Așa cum s-a stabilit în prealabil, prin harul și călăuzirea Domnului, pe 9 aprilie 1938 a început și este în curs perioada internațională de mărturie „Tovarăși”, în timpul căreia sunt prezentate și distribuite peste tot cărțile Bogăție și Dușmani, împreună cu broșura Vindecare. De asemenea, și revista Mângâiere este promovată în această perioadă de mărturie. Este cât se poate de evident că Domnul își călăuzește poporul și că guvernarea Sa teocratică funcționează și deține controlul complet, în ceea ce privește organizația Sa văzută de pe pământ. Se vor conforma și își vor ocupa locul potrivit toți cei care îl iubesc pe Domnul?