Această pagină nu a fost verificată
341
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N.Y.
cunoscut ca „acel șarpe bătrân”, „diavolul”, „tatăl minciunilor” și descendenții săi sunt desemnați ca „sămânța Șarpelui”, această sămânță a Șarpelui fiind reprezentată de Belșațar, de nobilii lui, de oamenii înțelepți și alții din organizația lui oficială. După rebeliunea lui Satan, Iehova nu a mai dat nimic lui Satan și nici seminței lui; prin urmare versetul optsprezece, citat mai sus, se aplică înainte de rebeliunea din Eden. La o ocazie anterioară Daniel i-a spus lui Nebucadnețar: „Ești tu, O rege, care ai crescut și ai devenit puternic [ca un copac mare în mijlocul pământului] : pentru că măreția ta este mare și a ajuns la cer și dominația ta până la marginea pământului.” (Dan. 4:22) Daniel i-a spus de asemenea lui Nebucadnețar: „Tu rege ești rege al regilor: pentru că Dumnezeul cerului ți-a dat ție un regat, putere, tărie și glorie. Și oriunde se adună copii oamenilor, fiarele pământului și păsările cerului, el ți le-a dat în mâna ta și te-a făcut pe tine conducător peste acestea toate. Tu ești acest cap de aur.” (Dan. 2:37, 38) Prin urmare Daniel a vorbit de Lucifer așa cum a apărut la început și înainte de rebeliune. Lucifer, acum Satan, și-a întors organizația spre nelegiuire, iar în punctul profeției cu privire la ospățul lui Belșațar, regele Belșațar a reprezentat acolo „sămânța Șarpelui”.
11 Lucifer a fost încredințat cu puterea morții, putere care desigur, trebuia să fie folosită în armonie cu voia lui Dumnezeu și împotriva acelora care cu voia nu se supun lui Dumnezeu. (Ev. 2:14) Lucifer nu și-a folosit puterea după cum a fost autorizat; la fel și reprezentativul său Nebucadnețar și-a folosit nepotrivit autoritatea: „Și pentru măreția pe care i-a dat-o, toți oamenii, națiuni și limbi, au tremurat și s-au temut înaintea lui: cei pe care i-ar ucide, cei pe care i-ar ține în viață și cei pe care i-ar ridica și cei pe care i-ar doborî.” (Daniel 5:19) Satan nu a fost niciodată autorizat să-și folosească puterea în mod tiranic; și nici un om nu a fost autorizat să fie un tiran. Acum sunt mulți care tremură înaintea decăzutului Lucifer, care este Satan, iar aceștia din cauza fricii sunt închinători ai Diavolului. Slujitorii lui Iehova nu tremură înaintea Diavolului, ci ei se tem și se închină lui Iehova Dumnezeu. Dumnezeu nu permite Diavolului să facă ce dorește împotriva oamenilor care sunt credincioși lui Iehova; și aceasta este arătat de experiențele lui Iov. (Iov 1:12; 2:4-6; Ioan 19:10,11) Satan și-a folosit puterea în mod autocratic și despotic în încercarea lui de a fi asemenea celui Preaînalt și de a întoarce oamenii departe de Iehova. Este adevărat că Nebucadnețar a distrus Ierusalimul; dar a făcut aceasta doar prin permisiunea lui Iehova și ca un instrument angajat de Iehova pentru a realiza scopul Său în executarea judecății Sale drepte împotriva unui popor rebel. (Ier. 25:8,9) Mândrie cu prosperitate duce întotdeauna la dezastru. Aceasta a fost adevărat în cazul lui Nebucadnețar. Prin urmare Daniel a spus despre el: „Dar când inima i-a fost ridicată și mintea întărită în mândrie [și spiritul lui a fost întărit că se ocupa cu mândrie, R.V.], el a fost destituit din
tronul lui regesc, și au luat gloria de la el.” (Dan. 5:20) Nebucadnețar a continuat cu schemele sale egoiste și mândre atât de mult timp încât a concluzionat că el este stăpânul propriului destin și că acțiunile lui nu erau supuse permisiunii sau dezaprobării lui Iehova. Exact acela a fost spiritul lui Lucifer care l-a și dus la căderea lui. Un alt exemplu de mândrie și prosperitate a fost acela al lui Ozia, unul din regii Israelului, care de asemenea a întâmpinat dezastrul. (2 Cron. 26:11-23) Nebucadnețar și-a adus bestialitatea nebunească asupra lui însuși prin cursul său nedrept. Dumnezeu nu a fost în nici un fel responsabil pentru acea nebunie, mai mult decât Dumnezeu este responsabil pentru bestialitatea nebunească a conducătorilor moderni ai „Creștinătății”. (Dan. 4:29-37; Luca 21:24) Iehova nu a spus, după cum arată mesajul lui transmis de Daniel, „Voi crea în el o inimă de fiară,”, dar a spus, „Să-i fie dată o inimă de fiară [de către altul].” (Dan. 4:16) Fără îndoială Dumnezeu a permis unui spirit nelegiuit, o parte a organizației lui Satan, să ia control asupra lui Nebucadnețar, așa cum a permis spiritelor nelegiuite să ia controlul asupra turmei de porci. (2 Cron. 18:18-22; Mat. 8:28-32) Dumnezeu a permis aceleiași mulțimi de spirite nelegiuite asociate cu Satan să închidă pe „fii lui Dumnezeu” care au păcătuit în zilele lui Noe. Din cauza propriei sale căderi, Nebucadnețar s-a aflat într-o condiție rușinoasă și nebunească, iar când inima i-a fost ridicată și a fost întărit în mândrie Dumnezeu a luat tronul de la el.
12 Nebucadnețar a fost ca o fiară sălbatică și Daniel a adus aceasta în atenția lui Belșațar: „Și el a fost scos dintre fii oamenilor; și inima i-a fost făcută ca a fiarelor și locuința lui era printre măgari; l-au hrănit cu iarbă ca și pe boi și corpul lui era ud de roua cerului; până a înțeles că cel mai înalt Dumnezeu stăpânea în regatul oamenilor și că el numește peste acesta pe cine dorește el.” (Dan. 5:21) La sfârșitul celor șapte ani descriși Nebucadnețar a ajuns să cunoască că Iehova, „cel mai înalt Dumnezeu,” este conducătorul; dar Belșațar, fiul său, a eșuat să învețe acel mare adevăr. Cele „șapte timpuri” ale Națiunilor s-au sfârșit în 1914, și ca și Belșațar, conducătorii lumii au eșuat să învețe adevărul vital că Iehova este Dumnezeu, deși le-a fost spus mereu despre aceasta. Dacă ar fi învățat acest mare și foarte important adevăr ei nu ar fi ținut un ospăț modern, așa cum a ținut Belșațar, a cărei beții a lumii prezente a fost preumbrită de ospățul său. Conducătorii moderni au eșuat să dea ascultare faptului că Iehova ridică pe cine dorește el și la timpul potrivit coboară pe cei care umblă contrar voinței sale. Dumnezeu nu i-a „ridicat” pe conducătorii egoiști ai pământului, nici nu l-a ridicat pe mândrul și auto-exaltatul papă, pe cler sau pe alți asemenea oameni austeri. Dumnezeu ridică ceea ce lumea consideră „de rând” sau „cel mai mic”, adică Cristos, care s-a umilit pe sine însuși și pe care Iehova Dumnezeu l-a exaltat așa cum el a făcut să fie prezis de profeții săi. (Eze. 21:26,27); Dan.
