Această pagină nu a fost verificată
70
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.
13 nu se schimbă. (Maleahi 3:6) Toţi descendenţii lui Adam au fost născuţi în mod necesar sub condamnare, ca urmare a faptului că au moştenit imperfecţiunea de la Adam. Ei nu au fost sub judecată şi nu împotriva lor a fost pronunţată sentinţa morţii. Dar, fiind născuţi în păcat şi zămisliţi în nelegiuire, ei trebuie să moară din cauza păcatului moştenit, cu excepţia cazului în care este furnizată o răscumpărare. Posibilitatea salvării este dată urmaşilor lui Adam prin sângele vărsat al lui Isus Cristos. Pentru a se folosi de această posibilitate, cineva trebuie să respecte condiţiile, anume să creadă în Domnul Isus Cristos şi să asculte de porunca lui Dumnezeu. - Romani 5:12, 19.
14 Cum şi când a răscumpărat Domnul Isus descendenţii lui Adam? Isus a fost făcut o fiinţă umană perfectă, cu dreptul deplin de a trăi pentru totdeauna ca o astfel de fiinţă umană, fiind, prin urmare, o creatură fără păcat sau cusur, iar acest lucru a fost preumbrit de mielul fără cusur. Prin urmare, Isus a fost calificat pentru a oferi preţul care să `ridice păcatul lumii` care are ca urmare moartea descendenţilor lui Adam. Isus a declarat că El trebuie să-Şi adune oile ascultătoare, şi a zis: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere [autoritate (Diaglott)] s-o dau, şi am putere [autoritate (Diaglott)] s-o iau iarăşi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” - Ioan 10:17, 18.
15 Isus Şi-a dat viaţa. El a murit pe stâlp, ca şi cum ar fi fost om păcătos, deşi a fost sfânt, nevinovat şi fără păcat. Prin urmare, dreptul Său la viaţa umană a continuat să existe sau a rămas. (1Petru 1:19) Dumnezeu L-a înviat pe Isus şi L-a înălţat la cer. Isus încă avea dreptul la viaţă umană. El avea dreptul sau autoritatea de la Tatăl Său să-Şi ia înapoi viaţa lui ca om. Dar a făcut El aceasta? Nu, ci el a prezentat acest drept al vieţii umane la tronul milei lui Dumnezeu, ca o jertfă pentru păcatele omenirii. Prin urmare, sângele Său era pentru iertarea unor astfel de păcate. „Astfel, Cristos S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora.” (Evrei 9:28) Despre El a fost scris în mod profetic: „Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat.” - Isaia 53:10-12; Romani 4:25; 1Corinteni 15:3.
16 Isus Cristos nu a depus valoarea jertfei sale în cer ca să o retragă şi să o folosească din nou. El a dat-o, a renunţat la ea, s-a despărţit de ea complet, ca preţ de răscumpărare pentru rasa umană, după cum este scris: „Aţi fost cumpăraţi cu un preţ.” (1Corinteni 6:20) Când cineva numai depune un lucru [ca în cazul unei depuneri la bancă], el îl poate retrage sau să-l ia înapoi. Dacă plăteşte, el trece titlul pe numele lui; şi Isus a plătit preţul. Rasa umană, prin urmare, aparţine lui Cristos Isus, prin dreptul cumpărării, în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu. (1Petru 1:18, 19; 2Petru 2:1) Domnul Isus Cristos a vândut tot ce avea ca om, adică viaţa Sa umană, iar cu valoarea aceasta a cumpărat rasa umană. (Matei 13:46) `A cumpărat-o cu sângele Său.` - Faptele 20:28; Efeseni 1:14.
17 Dacă viaţa veşnică este pentru orice om, cum o poate el obţine? El trebuie să primească viaţă de la Dumnezeu prin Isus Cristos. `Viaţa este darul lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru.` (Romani 6:23) Adresându-se ucenicilor Săi, Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Nu există o altă cale de a obţine viaţă. (Faptele 4:12) Singura modalitate de împăcare a oamenilor cu Dumnezeu este prin Isus Cristos, prin a crede şi a se dovedi credincios. Avraam şi alţi bărbaţi credincioşi menţionaţi în Evrei, capitolul 11, au crezut promisiunea lui Dumnezeu de a-L trimite pe Mesia şi că El va fi Salvatorul şi Domnul lumii. Ei au aşteptat cu nerăbdare regatul său şi au refuzat să aibă de-a face cu lumea rea, punându-şi inima în regatul lui Mesia. Datorită credinţei lor, astfel de oameni au fost socotiţi drepţi. Dar ei nu au primit viaţă la acel timp, pentru motivul că Isus Cristos trebuia mai întâi să răscumpere rasa umană cu propriul sânge şi apoi să-i elibereze în modul stabilit de Dumnezeu. „Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.” (Evrei 11:39, 40) Care este lucrul mai bun, menţionat aici, la care apostolul însuşi este părtaş?
FII SPIRITUALI
18 Lucrul mai bun este a fi membru în casa regală a fiilor, al cărei cap este Isus Cristos: „Dar Cristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.” (Evrei 3:6). Dumnezeu a ţinut poporul lui Israel sub protecţia legământului legii până la venirea lui Cristos, iar legământul a acţionat ca o protecţie pentru cei care au fost credincioşi lui Dumnezeu. (Galateni 3:19, 24) Isus, prin voinţa lui Iehova, a venit la izraeliţi, poporul Lui de legământ, şi aproape tot acest popor L-a respins; însă unii dintre ei au crezut în El. „Dar tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în numele Lui, le-a dat dreptul [(margin.) privilegiul] să devină copii ai lui Dumnezeu.” - Ioan 1:12.
19 Apostolii credincioşi au fost toţi sub acel legământ al legii, dar ei au crezut în Domnul Isus Cristos, s-au devotat Lui ca Fiul iubit al lui Dumnezeu şi au devenit fii ai lui Dumnezeu. Acest mare privilegiu a fost acordat pentru trei ani şi jumătate exclusiv evreilor, iar apoi a fost deschis şi neamurilor. După venirea spiritului sfânt, apostolii, fiind învăţaţi de acesta, au înţeles scopul lui Iehova şi apoi l-au vestit şi altora, acela de a alege „un popor pentru numele Său”. Acei oameni credincioşi, apostolii, erau adunaţi la Ierusalim, analizând faptul că evanghelia lui era dată şi neamurilor şi de ce era făcut acest lucru. În acel moment, spiritul sfânt le-a descoperit scopul lui Dumnezeu cu privire la aceasta, anume „să aleagă din naţiuni un popor pentru
