Pagină:Drama-of-vindication-part-I-1939.djvu/9

De la Ro JW United
Versiunea din 7 noiembrie 2020 08:25, autor: AdrianBN (Discuție | contribuții) (Neverificat: Pagină nouă: Isus Christos este autoritatea pentru afirmația potrivit căreia „creștinătatea” este produsul Diavolului și pentru judecata lui Iehova scrisă împotriva „creștinătă...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


Isus Christos este autoritatea pentru afirmația potrivit căreia „creștinătatea” este produsul Diavolului și pentru judecata lui Iehova scrisă împotriva „creștinătății”, că ea trebuie să fie înjosită, adânc „umilită” și nimicită, ceea ce reprezintă însemnătatea numelui „canaanit”.}} 30 Cetatea Ierihon trebuia să fie prima cetate a Canaanului dată de către Iehova în mâinile lui Iosua, comandantul Său care a condus oastea lui Israel. De aceea, aceasta trebuia oferită lui Iehova ca primele roade ale Canaanului. Izraeliții puteau să lase alte cetăți să rămână în picioare, nu însă și Ierihonul; el trebuia să cadă (Deut. 6:10,11). În mod asemănător, nu este nici o posibilitate pentru „creștinătate” să rămână în picioare. Ca și Ierihonul, ea trebuie nimicită complet. În Armaghedon, „creștinătatea” este prima țintă de atac a Domnului, după cum arată multe din textele Scripturii. Armatele Sale o vor distruge prima dată și ea nu va mai fi niciodată reînviată sau restatornicită. Asemenea unui lucru consacrat, acesta este un lucru blestemat și trebuie să fie nimicit complet. (Lev. 27:28,29). 31 Și acum, să urmărim împlinirea acelei părți a tabloului profetic privitor la „cei doi bărbați”. Ei i-au reprezentat pe martorii lui Iehova, care cercetează țara, Ierihonul modern, „creștinătatea”. Aceasta este împlinit prin faptul că Iehova le explică în Cuvântul Său privitor la organizația lui Satan, că religia formează partea importantă din aceasta, prin care oamenii sunt ținuți împreună în robie. Martorii lui Iehova, prin studierea profețiilor descoperite și prin compararea lor cu faptele fizice ale istoriei, precum și cu faptele prezente, discern împlinirea și înțelegerea profețiilor și astfel ei sunt încurajați, iar nădejdea lor se întărește spre a putea înainta. Un asemenea discernământ, cu privire la organizația dușmanului, a început să fie făcut de cunoscut de Domnul pentru poporul Său, prin intermediul revistei Turnul de Veghere, de timpuriu, chiar în anul 1921. Observați în această revistă, articolul despre Iosua 1:9, „Fii curajos”, paginile 90 și 91, unde „organizația Diavolului” a fost menționată pentru prima dată. Împotrivirea organizației lui Satan față de Împărăția lui Dumnezeu, a fost clarificată încă și mai mult, atunci când Domnul Isus, prin publicația Turnul de Veghere, a descoperit și a făcut să fie publicat în luna martie a anului 1925, articolul numit „Nașterea națiunii”. În anul 1926, a fost publicată cartea „Eliberare” și prin intermediul acesteia, Domnul a dat poporului Său viziunea clară asupra organizației lui Satan, iar în anul 1929 a apărut cartea „Profeție”, cu o expunere mai detaliată a organizației lui Satan. De atunci, lucrarea de „iscodire” a fost continuată de acei credincioși care s-au devotat lui Dumnezeu și Împărăției Sale. Cuvântul „iscoadă“ (conform Bibliei ebraice) 63 A Cuprins


tradus în mod literal, înseamnă „a merge de-a lungul”, cu alte cuvinte a face o recunoaștere. În timpul anilor menționați mai sus, martorii lui Iehova, care au fost reprezentați de cei doi oameni pe care Iosua i-a trimis să cerceteze teritoriul, au făcut multă recunoaște în serviciul lui Dumnezeu, ei fiind trimiși în mijlocul organizației vizibile a lui Satan și prin comunicare cu oamenii, să stabilească care este poziția lor cu privire la Iehova și Împărăția Sa sub Christos și atitudinea față de lume, precum și față de martorii Domnului. Acum, când noi relatăm modul în care Domnul și-a condus poporul pe parcursul celor cincisprezece ani trecuți, putem observa cum a descris Dumnezeu cursul acțiunii lor cu mult timp în urmă și cum și-a determinat poporul să meargă acolo, fără a cunoaște în momentul acela de ce proceda așa. Începând cu anul 1919, cu ajutorul lui Iehova și a lui Isus Christos, servii credincioși de pe pământ au continuat lucrarea, având încredere deplină în Domnul și cunoscând bine faptul că El, care îi îndrumă, conform promisiunii Sale, va continua să procedeze astfel, să îi călăuzească și să-i ocrotească; nu a contat pentru ei dacă știau sau nu de ce trebuia făcută lucrarea, precum și ce însemna ea în acel timp, ci tot ceea ce le era necesar a fost să știe că erau călăuziți de către Domnul și că acționau, așadar, conform voinței Sale. RAHAV 31 Ascultând porunca primită de la Iosua, cele două iscoade s-au dus și „au ajuns în casa unei prostituate, numită Rahav și s-au oprit acolo”. Evident că acolo nu existau hoteluri disponibile, în care ei se puteau adăposti, pentru a găsi un loc unde să doarmă și să se odihnească, în timp ce își continuau investigațiile. Înaintea altor concluzii, noi trebuie să cunoaștem faptul că Iehova i-a condus pe cei doi bărbați în casa lui Rahav pentru a înfăptui un tablou profetic sau o parte a dramei profetice, prevestind astfel scopul Său. Din această cauză, nu există motiv să căutăm vină sau să criticăm pe acei oameni, pe Rahav sau pe altcineva, în legătură cu aceasta. 32 Femeia Rahav, datorită căii sale de acțiune, era o persoană cu o reputație proastă și pentru cei doi bărbați, a intra în casa ei însemna fără îndoială o probă; ei însă, s-au supus instrucțiunilor, dorind să meargă acolo unde au fost trimiși. Fără îndoială că în Ierihon au existat multe case de prostituție, dar Iehova i-a condus pe cei doi bărbați în cea de pe zidul cetății, unde era situată casa lui Rahav și a făcut-o din motive bine cunoscute Lui. Martorilor lui Iehova, înaintând în lucrare, le-a fost probată atât credința lor în Dumnezeu, cât și dorința lor de a se supune instrucțiunilor, de a merge la clasa aceea de persoane, care sunt mai puțin populare decât altele în această lume, chiar și în locuri locuite de persoane cu o reputație proastă și de a duce mesajul unor oameni, neavând o reputație prea bună. După cum Isus nu a căutat să-și facă o reputație, tot la fel și martorii săi credincioși, nu se opresc pentru a lua în considerare cum poate fi afectată reputația lor. Iona a avut și el parte de o asemenea încercare, atunci când a trebuit să ducă mesajul în cetatea Ninive. Prostituatele nu sunt totdeauna responsabile pentru cursul vieții lor. Fără îndoială că „superiorii” cruzi ai lumii acesteia, care caută să se înfățișeze ca fiind respectabili, dar care de fapt, așa după cum se știe în general, sunt josnici, forțând 64 A Cuprins


pe multe femei tinere să calce pe o cale greșită și aducându-le într-o situație foarte umilitoare. Unele femei care s-au găsit într-o astfel de situație, au dorit cu sinceritate dreptatea și sunt mult mai dispuse să asculte mesajul Împărăției și să dea atenție acestuia, decât religioniștii grandomani, care par a fi curați și pioși, dar care sunt de fapt o urâciune în fața lui Dumnezeu. Conducătorii pompoși religioși din mijlocul iudeilor, au venit la Isus să-și arate propria lor înțelepciune și pioșenie și I-au cerut să spună cu ce autoritate a lucrat El printre oameni, fără a avea permisiunea celor din poziții înalte. Aceiași cocoși l-au acuzat pe Isus de asociere cu vameșii, păcătoșii și prostituatele. Religioniștii aceia au pretins că sunt extrem de buni și respectabili, dar cu toate acestea, Isus le-a spus: „vameșii și curvele intră înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu” (Mat. 21:31). Reputația pe care o are cineva printre oameni, nu-i poate aduce nici un câștig și chiar poate conduce la căderea acelei persoane, în timp ce a sta de partea Domnului, înseamnă totul. 33 Se pare că Rahav a fost folosită în acest tablou profetic pentru a arăta că oamenii aceia care au o reputație mai proastă decât alții, cu alte cuvinte oamenii obișnuiți, sunt mult mai înclinați să creadă și să primească pe Domnul cu sinceritate și să meargă pe calea Sa, decât sunt cei care se bucură de o bună reputație printre oameni și care au dorința de a primi favoarea și aprobarea oamenilor. Martorii lui Iehova află că oamenii obișnuiți sunt aceia care au cea mai bună dispoziție pentru a asculta adevărul despre și cu privire la Împărăție. Chiar așa s-a întâmplat atunci când Isus a fost pe pământ, când oamenii obișnuiți L-au ascultat bucuroși, în timp ce conducătorii s-au opus, L-au respins și L-au persecutat, fără îndoială gândind că prin acest mod de a proceda, ei se vor face mai populari decât semenii lor. Oamenii trebuie să recunoască faptul că au nevoie de ajutor și că ajutorul lor vine, nu de la oameni, ci de la Dumnezeu, prin Isus Christos și că acest ajutor trebuie primit înainte de a putea primi și exercita credință în Dumnezeu și Isus Christos. Ei trebuie să aibă dorința sinceră pentru o stare de dreptate. În această dramă profetică, Rahav a reprezentat clasa persoanelor sincere și cu o inimă curată. 34 Numele Rahav este derivat de la verbul „a lărgi” și înseamnă ori (1),,întins”, „larg”, „spațios”, „vast” ori (2) „în larg” sau „în libertate”. Rahav, primind în casa ei pe cele două iscoade, a arătat că era fără prejudecată și nicidecum îngustă la minte, patriotă, naționalistă sau religioasă, crezând că prin salutarea unui steag sau spunând „heil” unui om lumesc, poate câștiga un oarecare profit. Mărturisirea ei a arătat că mintea și inima sa au fost lărgite și mărite de lucrurile pe care le-a învățat și că ea se temea de Dumnezeu. Sensul al doilea al numelui, „în libertate”, se potrivește bine clasei pe care Rahav a reprezentat-o, o clasă de oameni care sunt liberi și stau departe de lanțurile religioase care nu demult îi țineau în constrângere sau în închisoare. De aceea, Rahav a reprezentat în această dramă pe cei cu inima sinceră, persoanele de bine, ionadabii, care formează „marea mulțime” sau „alte oi” ale Domnului și care sunt dintre acei „oameni nedoriți” (Țef. 2:1). „Și eu voi umbla în libertate (margin. „în larg”, în limba ebraică, rahav) pentru că eu caut hotărârile Tale” (Ps. 119: 45). Este 65 A Cuprins


obiceiul celor ultra-religioși, cei care fac pe evlavioșii, să spună celorlalți: „ce va crede lumea despre tine dacă nu te duci la biserică și dacă începi să împarți broșuri oamenilor obișnuiți?”. Clasa Rahav din zilele noastre, le răspunde acestora: „noi căutăm aprobarea Domnului și nu ne pasă ce poate spune lumea despre noi. Noi am părăsit lumea, pentru a asculta de Dumnezeu”. 35 Casa lui Rahav se găsea pe zidul cetății Ierihon, care pare să însemne faptul că ea era aproape în afară, departe de elita sau clasa importantă a Ierihonului. Atunci când cetatea urma să cadă, locuința ei fiind pe zid, ar fi pus-o într-o situație extrem de periculoasă și doar puterea lui Dumnezeu putea să o salveze. La fel este descrisă și condiția ionadabilor de astăzi. Poziția lor este periculoasă și căderea organizației lui Satan, „creștinătatea”, care este sigură, va însemna distrugerea lor, dacă acei ionadabi nu vor găsi ocrotire la Domnul. Rahav a auzit de Dumnezeul lui Israel și a crezut în El și ea trebuie să fi recunoscut pe cine avea să lase în casa ei, atunci când a primit pe cei doi bărbați. Conversația sa ulterioară, purtată cu cei doi, arată că ea avea credință în Dumnezeu. La fel cum martorii lui Iehova cercetează teritoriul „creștinătății”, clasa Rahav, care reprezintă pe oamenii cu bunăvoință față de Dumnezeu, va discerne că martorii lui Iehova sunt servii Celui Prea Înalt, despre care au auzit; ei doresc să afle mai multe despre Dumnezeu și calea Sa și să aibă ocrotirea Lui, de aceea ei primesc pe trimișii Domnului cu dragă inimă și fac tot ceea ce pot pentru ei. CERCETÂND DUREREA LOR 37 Străjerii Ierihonului știau că izraeliții și-au întins tabăra chiar peste Iordan, vizavi de Ierihon și atunci când ei au văzut doi străini în cetate, îndreptându-se spre casa lui Rahav, au raportat chestiunea conducătorilor politici ai cetății; „s-a dat de știre împăratului din Ierihon și i-au spus: iată că niște oameni dintre copiii lui Israel au venit aici, astă noapte, ca să cerceteze țara” (Iosua 2:2). Acei străjeri care au făcut acel raport, au reprezentat pe religioniștii „creștinătății” de azi, care formează clerul și care stau de pază pentru a veghea ca nimeni să nu le invadeze teritoriul, să nu-i demaște și să nu se opună îngrădirilor pe care ei le-au așezat în jurul oilor captive. Cu toate acestea, în loc să intre ei înșiși cu îndrăzneală în acțiune, raportează conducătorilor politici și îi conving să intre în acțiune, să îi lovească și să îi rănească pe martorii Domnului. Experiențele repetate ale martorilor lui Iehova în teritoriul „creștinătății”, se potrivesc exact acestei părți a tabloului profetic prezentat aici. Religioniștii aceștia nu au la inimă interesele oamenilor, ci ei caută satisfacerea intereselor lor egoiste și au grijă ca atât cât stă în puterea lor, oamenii să fie ținuți în necunoștință cu privire la ceea ce fac ei și de faptul că martorii lui Iehova sunt îndepărtați de ei și sunt persecutați, pentru că merg și spun oamenilor adevărul. 36 Conducătorii politici ai cetății au acționat imediat. „Împăratul Ierihonului a trimis la Rahav să-i spună: scoate afară pe bărbații care au venit la tine, care au intrat în casa ta, căci au venit să cerceteze toată țara” (Iosua 2:3). La fel și astăzi, clerul sau conducătorii religioși, speră ca autoritățile politice să 66 A Cuprins


oblige pe ionadabi să se supună și să depună mărturie în tribunale împotriva martorilor lui Iehova, ca să poată rezulta pentru martorii lui Iehova durere sau pagubă. Dacă ar fi fost neascultătoare față de porunca dată de autorități, care a fost făcută de cunoscut de către funcționarii superiori care acționau la sfatul preoților religioși, pentru Rahav putea să fie, mai târziu, destul de periculos. Ei ar fi putut să o acuze de ascunderea dușmanilor. Dar Rahav, fără îndoială, a socotit că dacă predă pe cele două iscoade în mâinile funcționarilor, aceasta ar fi avut drept rezultat moartea lor și aceasta n-ar fi salvat Ierihonul de la cădere, în timp ce, primind pe cele două iscoade și acordându-le protecție, ar arăta credință în Iehova Dumnezeu, singurul care-i putea veni în ajutor. Ea a acționat după cum a afirmat Isus cu privire la străinii care fac bine Domnului, când a spus: „am fost străin și totuși voi M-ați primit” de dragul Numelui lui Dumnezeu și din cauza bunăvoinței voastre față de Dumnezeu (Mat. 25:35,36). 37 Rahav și-a arătat credința în Dumnezeu, la fel cum ionadabii sau „alte oi” își arată astăzi credința în Iehova și în Domnul Isus Christos. „Și femeia a luat pe cei doi bărbați, i-a ascuns și a zis: da, bărbații aceștia au venit la mine, dar nu știam de unde sunt” (Iosua 2:4). Rahav a considerat aprobarea lui Dumnezeu mult mai de dorit decât a avea aprobarea împăratului Ierihonului. Ea și-a arătat teama față de Dumnezeu și nici o frică față de oameni. Comportamentul ei a fost aprobat de Domnul, așa după cum lucrul acesta este consemnat în Scriptură: „tot așa, curva Rahav: n-a fost ea îndreptățită prin fapte, atunci când a primit pe soli și i-a scos afară pe altă cale?” (Iac. 2:25). Credința sa a fost plăcută Domnului și pentru aceasta El a considerat-o dreaptă (Evr. 3:11). Astfel este arătat că, pentru ocrotire, credința în Dumnezeu este esențială. 38 Comentatorii religioși au luat drept subiect de discuție Cuvântul lui Dumnezeu privitor la Rahav. Argumentul lor este că buna morală și supunerea față de legile țării, cereau ca Rahav să spună funcționarilor regelui starea exactă a faptelor, deși aceasta putea rezulta în moartea celor doi bărbați. Aceasta arată că astfel de critici, sunt ori ignoranți ai Scripturii ori, din motive egoiste, vin cu astfel de argumente, dorind să pară că sprijină buna morală și legile țării, indiferent de ce poate spune Dumnezeu, pentru ca ei, predicatorii, să poată avea o bună reputație printre oameni. Dacă Rahav ar fi urmat calea însemnată de religioniști, ea ar fi arătat propriul său egoism și dorința sa de a-și salva propriul cap cu prețul vieților celor doi oameni care Îl reprezentau pe Iehova. În loc de aceasta, ea a arătat credință în puterea Dumnezeului Cel Atotputernic. Rahav nu a fost trădătoarea celor care i-au adus informații și sfaturi bune. La fel și cei care formează astăzi „mulțimea mare”, refuză să trădeze pe trimișii Domnului în mâinile dușmanului și astfel să producă o pagubă lucrării de mărturie a Împărăției. Adevărații ionadabi își arată credința în Dumnezeu, știind că El va aduce întotdeauna ceea ce este mai bun și de aceea ei se încred în El, știind tot timpul că dacă ei fac bine martorilor Domnului, ei fac bine Domnului însuși. Astfel de oameni credincioși, par în ochii celorlalți „ca înșelători, și totuși adevărați” față de Dumnezeu și scopul Său drept (2Corinteni 6:8). 67 A Cuprins


39 Apoi, seara s-a așternut peste cetatea Ierihon, deoarece Rahav a menționat că era „timpul închiderii porții”. Ea a refuzat să se supună dușmanilor lui Dumnezeu, la fel ca și cei din „marea mulțime”, care refuză să dea ajutor persecutorilor martorilor lui Iehova. Rahav și-a folosit istețimea și mintea și i-a ajutat pe cei doi bărbați să scape și de aceea ea a spus funcționarilor lucrul care îi va abate să le descopere urma (versetul 5). Anticipând venirea funcționarilor care vor percheziționa casa, ea le-a dat drumul înăuntru fără a face vreo obiecție și apoi a vorbit cu aceștia, ascunzând iscoadele. „Dar ea îi suise pe acoperiș și-i ascunsese sub niște mănunchiuri de in, pe care le întinsese pe acoperiș” (Iosua 2:6). Acoperișurile caselor în acel ținut erau plate și casa lui Rahav aflându-se cel mai sus, pe zidul cetății, îi ridica acoperișul peste limita vizibilă a străjerilor și a oamenilor de pe celelalte acoperișuri. Ea nu era leneșă și aceasta este arătat prin faptul că ea adunase in și îl pusese pe acoperișul casei sale, folosindu-l în scopuri bune. „Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Ea este mai de preț decât mărgăritarele (...) Ea face rost de lână și de in și lucrează cu mâini harnice (...) dezmierdările sunt înșelătoare și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată” (Prov. 31:10,13,30.). 40 La fel și cei din „mulțimea mare”, nu sunt leneși, ci sunt harnici și roditori. Ei pot părea în ochii lumii acesteia ca fiind necurați și fără reputație, ca și o prostituată, dar ei sunt serioși și apreciază privilegiile lor de a sluji pe Iehova Dumnezeu și astfel sunt activi în lucrare, servind cu bucurie și privind-o ca pe o oportunitate (Apoc. 7:15). 41 Ionadabii, care sunt iubitori ai dreptății, văd cursul drept al martorilor lui Iehova și anticipând necazul ce va veni asupra lor, pentru că ei aduc mesajul Domnului într-un mod credincios, ei iau măsuri de precauție pentru a aranja protecția martorilor lui Iehova și fac tot ceea ce pot pentru a proteja interesele lor. Experiențele bogate, acumulate pe parcursul timpului de către martorii lui Iehova, sprijină pe deplin această concluzie. O astfel de procedură din partea ionadabilor, primește aprobarea Domnului și aceasta este arătat de ceea ce s-a întâmplat apoi cu Rahav, iar apoi de atitudinea lui Ionatan față de David, atunci când el a recurs la un truc pentru a devia drumul dușmanilor lui David, persecutorii lui cruzi, de pe urmele sale. El l-a ajutat pe David să scape de dușmanii lui. În același fel, Rahav i¬a ajutat pe cei doi bărbați din oastea Domnului să scape de dușmani și astfel a făcut un serviciu organizației Domnului. În ambele cazuri, sunt prefigurați ionadabii, care își arată credința în Dumnezeu și în Domnul Isus Christos, făcând tot ceea ce pot pentru a ajuta bărbații și femeile credincioase, care duc oamenilor mesajul Domnului în timpul prezent. 42 Autoritățile Ierihonului au ascultat raportul lui Rahav și au plecat imediat în urmărirea celor doi bărbați, cu scopul declarat de a le face rău. Tot la fel, de când Domnul a început să adune la Sine pe clasa „altor oi”, conducătorii religioși incită funcționarii politici și brațul armat al legii, să-i urmărească pe martorii lui Iehova și să le facă rău. Care este acum calea potrivită pe care ionadabii trebuie să 68 A Cuprins


o urmeze, pentru a putea obține aprobarea lui Dumnezeu? Este acest lucru descris în tabloul profetic înregistrat? (continuarea urmează)