Pagină:Stapanirile-cele-mai-inalte.djvu/15

De la Ro JW United
Versiunea din 9 mai 2020 08:40, autor: Inghrid.mehelean (Discuție | contribuții)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


la binecuvântarea națiunilor de pe pământ. - Apocalips 2:10; 3:21.
37 Creștinul ne de aceea se poartă astfel față de război, că ar dușmăni pe oamenii, stăpânirilor pământene, ci pentru aceia, că iubește pe Dumnezeu și dorește să se poarte cu supunere și credincioșie față de El. Pe unșii săi, Dumnezeu i-a chemat pentru scopurile sale anumiteși i-a făcut de martori, pentru lăudarea numelui săi. Ei trebuie să stea la oparte și separați de lume, (Fapte 15:14; 1 Pentru 2:9,10; Isaia 43:10,12) Acești unși au ei un război, dar în acel război, ei nu iau parte cu arme literale. „Căci deși umblă în corp, nu ne luptăm după corp; căci armele luptei noastre nu sunt trupești, ci puternice prin Dumnezeu spre surparea țărilor. (2 Corinteni 10:3,4) Datorința unsului lui Dumnezeu este aceea, ca să nu facă rău nimănui, ci să facă bine cu oricine, după cum se dă ocazia și să reprezinte cu credincioșie pe Dumnezeu. - Luca 3:14; Galateni 6:10.
Timpul de trezire
38 Mult timp au stat creștinii în situația adormită în ce privește datorințele lor față de serviciul ce trebuie îndeplinit în organizația Domnului. Ei au dorit să placă domnitorilor pământeni, și au dovedit-o astfel de purtare care nu este alt ceva, decât o împărțire a credincioșiei lor între Dumnezeu și lume. În esență așa au vorbit: „Las să vadă lumea, că suntem atât de plăcuți și nesupărători, încât domnitorii pământeni, vor recunoaște că noi am fost cu Isus și am învățat de la Dânsul.” Scriptura a fost sucită pentru justificarea acestei atitudini, că nu există scriptura, care să sprijinească aceasta. Apostolii au fost curajoși și nefricoși, și atunci când li s-a spus, că mai bine trebuie să se supună legilor țării, decât lui Dumnezeu, atunci așa au răspuns: „De este drept înaintea lui Dumnezeu a asculta pe voi mai mult, decât pe Dumnezeu, judecați voi! Căci nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut și auzit.” (Fapte 4:13-20) Chiar astfel și acuma, aceia sunt plăcuți înaintea lui Dumnezeu, cari cu curaj și fără frica reprezintă cauza sa și vestesc numele său. - Ioan 4:17,18.
39 „Și aceasta faceți, știind că acum este ora de a ne scula din somn, fiindcă acuma este mântuirea noastră mai aproape, decât când am devenit credincioși.” (vers 11) Unșii acuma își dau seama de timpul în care trăiesc. Ei știu bine, că Domnul a venit la biserică sa sfântă, și că acuma toți aceia, care fac parte din biserica lui Dumnezeu trebuie să cânte mărirea lui Dumnezeu. (Psalm 29:9) Completarea și glorificarea bisericii este acuma mai aproape decât a fost vreo-dată. Nu mai este timp de dormit, visat și nepăsare ce privește cauza Domnului. A sosit timpul pentru ca să ne trezim și să ne sculăm pe deplin, ca să putem vedea și aprecia profețiile lui Dumnezeu pe care nu le descoperă, și fulgerele care luminează profețiile. Aceia care trezesc acuma în Sion, servesc cu bucurie, cântând lauda numelui lui Iehova. Ei trebuie să dea ascultare poruncii lui Dumnezeu, și să pună în vederea fraților lor nepăsători, că ce important este. ca să-și ungă ochii, ca să poată vedea adevărul prezent, ca să-l înțeleagă și să facă tot ce pot, ce cer de la dânșii. (Apocalips 3:14-21) Acelora, care fac parte din rămășiță, această poruncă le sună acum. „Strigă în gura mare nu te opri! Înălțați glasul ca o trâmbiță și vestește poporului meu nelegiuirile lui, casei lui Iacob păcatele ei!” (Isaia 58:1) Cei ce dorm și cei nepăsători sunt aceia, cari fac păcatele amintite aici.
40 Unșii așa recunosc azi organizația lui Dumnezeu ca nici o dată până acum. Așa văd și organizația Diavolului, cum nici o dată până acum. Ei văd că „sămânța șarpelui” precum și „sămânța promisiunii” s-au născut și cu dușmănie stau față-n față, și că lupta pe viață și moarte a început. Nu este nici o înțelegere între organizația lui Dumnezeu și cea a lui Satan. Credinciosul nu are nici o legătură cu cel necredincios. „Ce potrivire are Cristos cu Belial, sau care parte are credinciosul cu cel necredincios? Sau care însoțire are templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci voi sunteți templul viului Dumnezeu, precum a zis Dumnezeu: Voi locui în ei și voi umbla între ei și eu le voi fi Dumnezeu și ei vor fi poporul meu.” - 2 Corinteni 6:15,16.
41 Dumnezeu așteaptă pe drept de la unșii săi, ca să asculte mai mult de poruncile sale, decât de dispozițiile organizației lui Satan, care se împotrivesc cu poruncile lui Dumnezeu. Nu mai este scuză și justificare pentru aceea, ca și pe mai departe să dăm interpretare falsă scripturii în acel scop, ca unșii lui Dumnezeu să se conformeze prescripțiilor agenților lui Satan, și mai cu seamă să dea ascultare acestor feluri de dispoziții, care țintesc împiedicarea vestirii adevărului despre numele și împărăția lui Dumnezeu. Acum spunei Dumnezeu poporului său: „Voi sunteți martorii mei întru mărturisirea, că eu sunt Iehova.” (Isaia 43:10,12) „Eu pun cuvintele mele în gura ta, și te acopăr cu umbra mâinii mele, ca să întind ceruri noi, și să întemeiez un pământ nou și să zic Sionului: Tu ești poporul meu!” - Isaia 51:16.
42 Știm că capul organizației lui Dumnezeu este Isus Cristos, care este prezent pentru conducerea lucrului unșilor săi de pe pământ. El nu are două organizații pe pământ. Numai o singură organizație are. Domnul are acea organizația, sau acea organizație a creștinilor, cari s-au consacrat lui, și este cunoscut sub denumirea de „Societate”. Prin Cristos, Dumnezeu dă îndrumări poporului său, cărora trebuie să se supună. Aceste îndrumări El le face cunoscute prin fulgerele sale, ce cad asupra cuvântului său, și descoperă poporului său faptele, care împlinesc profețiile, și care declară că a sosit împlinirea ei și timpul hotărât pentru stabilirea împărăției. Toți aceia care susțin, că sunt unșii lui Dumnezeu, aceia să țină pas cu adevărul prezent și cu Cristos, capul organizației lui Dumnezeu. Pentru aceasta spune apostolul urmașilor lui Dumnezeu: „Orice suflet (toți cei