Această pagină nu a fost verificată
cauză se supune creștinul oricărei legi ale statului care este în armonie cu legea lui Dumnezeu. Nu de aceea se supune legii, pentru ca este legea țării, ci fiindcă vede, că este lucru potrivit, ca să se supună legii aceleia.
30 „Iubirea nu lucrează rău aproapelui, de aceea iubirea este împlinirea legii.” (vers 10) În acest verset apostolul nu a putut să se refere la legile națiunilor păgâne sau așa zise creștine, pentru că unul care este îndemnat de iubire, acela nu poate să împlinească legile tuturor națiunilor. Pentru că, dacă o națiune dă poruncă, ca creștinul să meargă la război și să ucidă, împlinirea acestei legi, nu poate fi lucrul iubirii.
31 Împlinirea tuturor legilor lui Dumnezeu, este iubirea sau ne egoismul, deoarece toate legile lui Dumnezeu sunt bune. Creștinul se va supune tuturor legilor, oricărei națiuni, și le va împlini cu plăcere dacă acele sunt în armonie cu ale lui Dumnezeu, fie acela cetățeanul acelei națiuni sau nu. Însă atunci când legea națiunii sau al stăpânirii este împotriva legii lui Dumnezeu, atunci creștinul nu poate să șovăiască trebuie să se supună legilor lui Dumnezeu. Și dacă se supune legii lui Dumnezeu, atunci desigur prin aceasta nu face rău, și nici nu comite ilegalitate.
Războiul
32 Care este atunci atitudinea potrivită a copiilor lui Dumnezeu față de război, despre care știm că ținta lui este de a distruge viețile omenești? Iarăși și iarăși s-au referit la capitolul 13 din Romani, și la cuvintele apostolului Petru (1 Petru 2:13,17) pentru a dovedi, că creștinii trebuie să ia parte la război, deoarece legile împărăției respective așa dispun. Aplicarea Scripturii în acest mod, este cu totul greșită. Dar acesta scripturi, după cum arată dovezile sus menționate, nicidecum nu se referă la legile națiunilor. Aceste scripturi se referă la conducerea, ordinea și disciplina organizației lui Dumnezeu. Aplicarea acestor cuvinte asupra stăpânirilor de pe pământ, în ceea ce privește pe creștini, a fost falsă. Cuvântul lui Dumnezeu spune lămurit poporului său: „Nu ucide!” Acel creștin care ucide oameni în război, acela nu numai că calcă porunca exprimată a lui Dumnezeu, dar calcă și legământul veșnic a lui Dumnezeu, și astfel cade de la aprobarea lui Dumnezeu și vine oprit de a lua parte la binecuvântările Împărăției. - Geneza 9:5,7; Exod 20:13; Matei 5:21; Isaia 24:5; 1 Ioan 3:15.
33 Aceia din care se compune „Societatea”, și care sunt inșii lui Dumnezeu pe pământ, și despre care organizație creștinii așa vorbesc ca de organizația internațională a Studenților în Biblie, atât timp cât sunt încă în corp, trebuie să se conducă după legile lui Dumnezeu. Deci legile lui Dumnezeu arătate prin cuvântul său formează regulile de conduită a Studenților în Biblie. Aceste reguli însă interzic cu desăvârșire acestor unși ca să meargă în război cu arme literale. Pentru aceasta nu înțeleg stăpânitorii pământului pe studenții Bibliei. Studenții Bibliei nu vor să se amestece în afacerile stăpânitorilor lumii, dar nici nu vor călca cu voința legea lui Dumnezeu. Studentului Bibliei nu-i stă în drept, ca să spună națiunilor și popoarelor de pe pământ, ca să nu meargă în război. Aceasta nu e treaba lor. Ar fi un lucru nepotrivit dacă ar căuta să împiedice pe națiuni de a merge în război și ca să înroleze soldați. Creștinul nu are drept ca să se amestece în afacerea unei națiuni, de a înrola și a instrui soldați. Aceasta este o afacere care privește pe națiunea respectivă, și ea trebuie să se hotărască ce să facă.
34 Nici un adevărat creștin nu poate să meargă în războiul literal, fără să și pericliteze situația sa înaintea lui Dumnezeu. Datoria lui este aceea, ca să stea departe de la treburile celor două națiuni încâlcite în război, și ca să se consacre Domnului și să asculte de poruncile sale. Dacă puterile stăpânitoare îi poruncesc ca să meargă la război și să ucidă acolo, trebuie să se împotrivească de a merge la război, ca să poată rămâne credincios poruncii lui Dumnezeu. Această purtare va atrage asupra creștinului urgia acelei stăpâniri, care a poruncit, ca să meargă în război. Dar creștinul mai bine va suferi mânia stăpânirii de pe pământ, decât să atragă asupra sa urgia lui Dumnezeu pentru nesupunerea sa față de poruncile sale.
35 Creștinul consacrat și uns știe bine, că el trebuie să moară ca să poată fi membru al Cristosului în glorie. Dacă va muri pentru credincioșia sa față de Dumnezeu și legământul său, atunci numai bine va fi de el. Dacă însă nu se supune lui Dumnezeu, și mai bine dă ascultare unui domnitor pământean, se duce la război, și moare acolo, acela va pierde pe vecie posibilitatea de intra în Împărăție. Pentru aceasta trebuie să aleagă, să se supună mai bine omului, sau lui Dumnezeu, știind bine care sunt urmările. Domnul a lăsat să se amintească despre o grupă a astrofeli de oameni, care au suferit moarte de martiri pentru credincioșia lor, și încă înainte de alegerea bisericii. Deoarece nu au voit să dea ascultare poruncilor organizației lui Satan, și pentru că au fost credincioși lui Dumnezeu „iar alții au avut ispite de batjocuri și încă de lanțuri și de închisoare. S-au ucis cu pietre, s-au tăiat cu ferestrăul; au fost spitiți, au murit uciși de sabie, au petrecut în cojoace și piei de capre, fiind în lipsă, necăjiți, rău tratați. De care lumea nu era vrednică, rătăcind în munți și în pustiu și în peșteri, și prin crăpăturile pământului” - Evrei 11:36-38.
36 Apostolul spune mai departe, că pentru credincioșia lor, ei au primit bună mărturie și aprobarea din partea lui Dumnezeu. Scripturile arată, că pe aceștia Domnul așa îi va recompensa, că îi va pune de principii văzuți în Împărăția lui Cristos. Domnul prin aceasta le va răsplăti credincioșia lor față de Dumnezeu. Desigur Dumnezeu nu va pofti mai puțin de la aceia, cărora le-a dat acel privilegiu nespus de mare, că vor ședea pe tron împreună cu Cristos, și vor lua parte împreună cu El
