325 - O, Doamne mare, când privesc eu lumea...

O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Și fiinţele ce-mpodobesc natura,
Cum le-ntreţii cu braţul Tău cel sfânt!

Refren:
|: Atunci, Îţi cânt, măreţ stăpânitor,
Ce mare ești! Ce mare ești! :|

Privirea când mi-o ‘nalţ și văd minunea,
Mulţimea astrelor ce-alerg’ pe cer,
Măreţul Soare cât și blânda Lună,
Ca mingi de aur plutind prin eter!

Când întâlnesc pe Domnu-n cartea sfântă,
Și când zăresc mulţimea de-ndurări,
Pe-ai Săi aleși cum i-a iubit într-una,
Și i-a condus prin binecuvântări.

Și-L văd pe Isus pe pământu-acesta,
Ca serv, dar plin de dragoste și har.
Zăresc în duh amara-I suferinţă
Și mântuirea ce ne-o dă în dar.

Când mă apasă sarcini mari și grele,
Când sufletu-mi e trist pân’ la pământ,
El se apleacă plin de mângâiere,
Și-mi ia tot chinul prin al Lui Cuvânt.

Când Domnul bun mă va chema la Sine,
Și când voi sta uimit în faţa Sa,
Privind pe Domnul sfânt al veșniciei,
Căzând, la tronu-I mă voi închina.