Congresul
WATCHTOWER
Pagină:The-convention-1931.djvu/2
TURNUL DE VEGHE
ȘI VESTITORUL PREZENȚEI LUI CRISTOS
Vol. LII
15 SEPTEMBRIE 1931
Nr.18
CONGRESUL
„Îi voi binecuvânta abundent hrana, voi satura cu pâine pe săracii ei.” - Ps. 132:15.
IEHOVA îndeplinește cu loialitate fiecare promisiune pe care o face. Promisiunea din citatul de mai sus este făcută către Sion, care este organizația Lui; și cum Scripturile au fost scrise pentru membrii Sionului de pe pământ la sfârșitul lumii, avem asigurarea că promisiunea este făcută în mod special rămășitei. Fiecare dintre membri rămășiței poate da mărturie că, anul trecut sau de și mai mult timp, Iehova a binecuvântat abundent tot ceea ce i-a dat poporului lui, care sunt martorii lui. Pentru aceștia a pregătit el o masă în prezența dușmanilor lor și a încărcat acea masă din belșug cu toate bunătățile, ca să aducă mulțumire și alinare celor care îl iubesc.
Trecuseră trei ani de când poporul lui Iehova se adunase în America într-o adunare generală. Unii dintre cei unși obosiseră de tot binele pe care îl făcuseră. Domnul știa nevoia unșilor lui și încurajarea care le lipsea ca să le fie bine. În acei trei ani, credincioșii urmăriseră cum mulți se prăbușiseră sub influența înșelătoare a „omului păcatului”, fiindcă aceștia nu primiseră iubirea adevărului. Unii începuseră să se îndoiască dacă mai erau sau nu în favoarea Domnului. ”A lui Iehova este bunătatea plină de iubire” și el nu îi uită pe cei care îl iubesc. El face posibil ca fiecare dintre unșii lui să se poată examina pe sine însuși și să poată înțelege din Cuvântul lui Dumnezeu și din toate împrejurările ce i se dau a le trăi, dacă este sau nu în credință și, prin urmare, în favoarea Celui Preaînalt. În exercitarea bunătății sale pline de iubire și la momentul și prin modul potrivit, Iehova funrnizează un ospăț pentru poporul lui și îi aduce laolaltă într-o adunare, ca ei să se ospăteze din abundența lui și să se bucure și să se întărească. Acea ocazie a fost adunarea generală a unșilor lui Dumnezeu, care a avut loc la State Fair Grounds din Columbus, Ohio, în 24-30 iulie 1931. Sunt mai multe motive pentru care este greu să comparăm această adunare cu altele de acest tip și nu ne sfiim să spunem că a fost cu adevărat cea mai măreață adunare ce a avut loc vreodată pe pământ.
La începutul anului, s-a stabilit că o adunare generală ar trebui organizată în armonie cu voința lui Iehova. Pregătirea pentru aceasta a început imediat. Inițial, a fost dificil să înțelegem ce
ar fi făcut Domnul; dar cu fiecare pas înainte am dobândit și mai multă claritate, iar Domnul a indicat ce trebuia făcut și și-a adăugat binecuvântarea. De la început s-a stabilit că ar trebui să fie o adunare de serviciu și că nu ar trebui pierdut niciun timp sau efort cu lucruri inutile sau frivole. Pregătirile s-au făcut cu acest scop în minte. Fiecare membru al familiei Bethel, fiecare oficiu și fabrică din Brooklyn și Toronto a primit o anumită sarcină și fiecare și-a îndeplinit partea sa. Cu trei zile înainte de deschiderea adunării, un tren special a transportat o sută de membri din familia Bethel din Brooklyn la Columbus pentru a finaliza pregătirile pentru a primi mulțimea. Două zile mai târziu, restul efectivului din Brooklyn și întregul efectiv din Toronto s-a mutat la locul adunării și totul era pregătit să primească mulțimea pe măsură ce sosea. De săptămâni deja mulți itineranți își începuseră călătoriile lungi și obositoare în automobile și prin alte mijloace de călătorie pentru a ajunge la timp la locul adunării, astfel încât să poată participa la aceasta încă de la început. Adunarea s-a deschis exact la timpul stabilit și a avansat în fiecare zi cu precizia și unitatea unei mașini bine unse.
PIONERI
Pionierii sunt cei care se deplasează în părți izolate din teritoriu unde nu există clase și care aduc roadele regatului oamenilor din astfel de locuri. Că Domnul are o mare dragoste pentru aceștia, nu există nici cea mai mică îndoială. Nimeni nu este obligat să devină pionier. Motivarea este iubirea pentru Iehova și Regatul său, care îi va justifica numele. Oricine se implică în lucrare și continuă slujba cu acel motiv neegoist nu are niciodată motive să regrete. Promisiunea Domnului nostru pentru cei care îl urmează este aceea că „oricine își lasă case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau copii, sau ogoare, de dragul Numelui Meu, va primi de o sută de ori mai mult şi va moșteni viața veșnică”. (Matei 19:29) Domnul și-a ținut această promisiune față de toți cei care au intrat în rândul pionierilor. Văzând imensul privilegiu de a se angaja în întregime în slujba Domnului, un număr mare dintre cei unși au renunțat, în ultimele luni, la locuințe confortabile,
276
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N. Y.
s-au mutat în teren și s-au dedicat în întregime serviciului activ de a transmite poporului mesajul regatului. Unii au considerat necesar să își părăsească tatăl, mama, fratele, sora sau soția și, uneori, întreaga familie a plecat laolaltă. Unii dintre aceștia au construit pe roți o casă suficient de mare pentru a găzdui mai multe persoane și, luându-și și copiii cu ei, au lăsat totul în urmă și acum se deplasează în orice parte a țării în care sunt repartizați și se bucură să participe la lucrare. Alții au lăsat toate lucrurile enumerate de Domnul Isus în textul de mai sus și au acționat în terenul bucuriei serviciului, iar Domnul le-a binecuvântat din belșug eforturile. Mulți dintre pionieri poartă cu ei corturi în care dorm, iar când vremea o permite, mulți dintre ei dorm în aer liber. Cele mai necesare conforturi ale unei creaturi sunt: hrană, îmbrăcăminte, adăpost și sănătate. Modul de viață frugal și simplu a întărit fizic mulți dintre acești itineranți. Copiii lor au o sănătate bună și, trăind în aer liber și aproape de natură, sunt binecuvântați din punct de vedere fizic. Acești pionieri, prin mila Domnului, au reușit să își procure hrană și îmbrăcăminte pentru ei înșiși și pentru cei care depindeau de ei, și, mai presus de toate, se bucură de binecuvântata pace sufletească și mulțumirea pe care o au numai cei care se străduiesc să facă voia lui Dumnezeu.
La locația de la Fair Grounds au fost prevăzute numeroase locuri de campare pentru cei care doreau să se folosească de aceste spații. În această locație de campare, pionierii și-au ridicat corturile și și-au parcat mașinile. Aproximativ o mie cinci sute de suflete s-au așezat astfel, iar corturile și rulotele lor erau atât de frumos aranjate în cartiere sau scuaruri, cu străduțe frumos amenajate între ele, încât lăsa impresia unei tabere militare și te ducea cu gândul la modul în care israeliții, mărșăluind spre pământul Canaanului, au făcut tabără pentru odihnă și înviorare. Acești pionieri bătuseră cale lungă și fiecare își dorise cu nerăbdare să ajungă la adunare; iar acum istovitoarea lor călătorie luase sfârșit și se aflau în tabără, unde se puteau odihni și unde erau gata și nerăbdători să primească abundența pe care Iehova o pregătise pentru ei. Erau un grup fericit. Aceștia sunt „săracii cu duhul”; ceea ce înseamnă că nu se gândesc la ei înșiși cu trufie, ci se gândesc la ei înșiși așa cum este de cuviință și nu au prea multe lucruri pământești; și ar trebui să fie de așteptat ca Domnul să le îndeplinească prețioasa lui promisiune, și anume: „voi sătura cu pâine pe săracii lui.” Aceasta înseamnă că El va asigura toate cele necesare pentru traiul, întărirea și încurajarea lor ca reprezentanți ai Săi. Cu adevărat și-a îndeplinit Domnul promisiunea față de ei și de toți ceilalți cu o credintă asemănătoare care participă la adunare. Vineri dimineața devreme, mica oaste de pionieri își instalase orașul în miniatură pe locul prevăzut pentru ei, lângă Coliseum.
Sute de alți credincioși începuseră să se adune la fiecare poartă sau intrare în locație. Sute de automobile private aduceau o mulțime de devotați la adunare, în timp ce trenurile speciale și mașinile electrice aduceau și mai mulți. Compania astfel adunată număra aproximativ șapte mii la deschiderea adunării și, până duminică la prânz, asistența crescuse la cincisprezece mii sau mai mult. Sala principală nu a avut suficientă capacitate pentru a găzdui întreaga asistență. Un sistem de adresare publică de amplificatoare de voce a fost instalat în sala principală, permițând tuturor celor de acolo să audă. De asemenea, amplificatoarele de voce au fost extinse până în sala de mese principală și în standul mare, cele două locuri din urmă găzduind în totalitate șase mii de persoane. Altora li s-au pus la dispoziție difuzoare, ca să poată sta sub copaci pe pământ și să audă. Era cu adevărat o divizie din oștirea Domnului, așezată pentru odihnă și reîmprospătare și pentru a afla mai pe deplin scopurile lui Dumnezeu pentru ei și pentru lucrarea pe care membrii acestei adunări o aveau de făcut în continuare.
ÎNSTINTARE PENTRU CRESTINATATE
De ce ar aduce Domnul Dumnezeu laolaltă o mare companie de unși ai săi numai de această dată? Să fie numai pentru a le reface forțele, să se vadă unii pe alții și să discute anumite texte biblice? Acesta nu pare să fie principalul motiv, având în vedere lucrarea actuală care trebuie făcută pe pământ. Știm acum că marea chestiune dinaintea întregii creații este justificarea numelui lui Iehova și că el și-a adunat deja „oștirile pe muntele Sion”. (Mic. 5:1; Apoc. 14:1), Armaghedonul este aproape, când Creștinătatea și toată organizația lui Satan va cădea. Dar, înainte ca Domnul să-l lovească pe dușman, el va trimite de veste organizației dușmane. Așa cum Iehova l-a făcut pe profetul și slujitorul său Ezechiel să dea de veste în Ierusalim înainte de distrugerea sa, tot așa acum îi face pe slujitorii săi unși de pe pământ să dea de veste Creștinătății, pe care Ierusalimul a reprezentat-o; iar această înștiințare trebuie făcută înainte de distrugerea Creștinătății. Este sigur din Scripturi că Domnul a atribuit rămășiței datoria și marele privilegiu de a da o astfel de veste. Este de așteptat ca Domnul, prin îngerii săi, să arate rămășiței de pe pământ ce înștiințare anume trebuie adusă creștinătății. Poporul lui Dumnezeu se poate întotdeauna încrede în faptul că El le va da toate cele de trebuință.
La începutul anului, s-a pregătit deci înștiințarea sub forma unei rezoluții și a unui argument de susținere. Acestea, împreună cu un mesaj referitor la Regatul lui Dumnezeu ca singurul remediu pentru lume, au fost publicate sub forma unei cărți. Înainte de deschiderea adunării, au fost pregătite 750.000 de exemplare ale acestei brosuri, care au fost plasate în puncte de observare din Columbus și din alte orașe anunțate despre adunarea ce avea să aibă loc. Totul era pregătit pentru începerea
15 SEPTEMBRIE 1931
TURNUL DE VEGHE
277
pentru începerea răspândirii mesajului atunci când ar fi fost momentul.
Modalitatea de a anunța rapid oamenii a fost o altă problemă. Domnul Dumnezeu a pus la dispoziție radioul, dar organizația lui Satan încearcă cu disperare să controleze radioul și să împiedice difuzarea mesajului regatului lui Dumnezeu. Monopolul deținut asupra radioului de către organizația lui Satan, care deține și controlează Compania Națională de Radiodifuziune și Sistemul de Radiodifuziune din Columbia, după multe dispute, a refuzat în mod categoric să pună facilitatea aceasta în slujba oamenilor lui Dumnezeu pentru a putea răspândi mesajul. Cu toate acestea, brațul Domnului nu poate fi scurtat. Cei consacrați Lui au început acțiunea de a construi o rețea de radiodifuziune pentru a transmite mesajul din Columbus. Multe ore de muncă istovitoare au fost îndeplinite cu credință și, prin mila Domnului, a rezultat cea mai mare difuzare radio a unui program care a fost în emisie până acum. Ca să cităm Compania Americană de Telefonie și Telegraf: „Această rețea deosebită este cea mai mare rețea individuală care a fost vreodată în emisie. Compania Națională de Radiodifuziune și aliații acesteia au crezut că nu se poate realiza un asemenea lucru, dar cu Domnul nimic nu este imposibil. Prin intermediul cablurilor telefonice, o sută șaizeci și trei de posturi de radio din Statele Unite, Canada, Cuba și vechiul Mexic au putut fi puse în legătură și au putut difuza în același timp „Avertismentul” și mesajul de la Coliseum din Columbus la ora stabilită. Mai mult, canalele radio de unde scurte au transmis mesajul peste mări. Cele o sută șaizeci și trei de posturi de radio astfel conectate au folosit 24.700 mile de circuite de programe și 50.000 de mile de circuite telegrafice coordonate. Pe parcurs, în diferite puncte s-au folosit 250 de „repetatoare”, iar aparatele de amplificare speciale au menținut standardul ridicat de transmisie, făcând astfel posibilă o transmisie uniformă în întreaga rețea. Compania de telefonie s-a folosit de serviciile a 900 - 1.000 de oameni care să aibă grijă de instalațiile de radiodifuziune și cablu. Au fost folosite și cabluri telefonice private care ajungeau în toate punctele rețelei, mulți operatori stând în permanență în contact pentru a asigura modalitatea de difuzare. Înainte de deschiderea programului, întregul sistem a fost testat și, din fiecare parte a mărețului câmp, au venit rapoarte care anunțau că grozava mașinărie funcționa perfect și chiar și vremea era extrem de favorabilă. Suntem siguri că Domnul i-a pus pe îngerii săi să vegheze asupra acestei lucrări. Inamicul nu a avut nicio putere să împiedice ca programul să ajungă la oameni.
La orele douăsprezece fix, programul a început. Microfoane fuseseră amplasate în puncte strategice de-a lungul sălii celei mari pentru a surprinde cântecul mulțimii. Condus de o orchestră și un cor de 400 de voci, programul s-a deschis cu un cântec de laudă către Iehova, „Sfânt, Sfânt, Sfânt”. Cuvintele
cântecului au fost tipărite în peste șase milioane de mape și distribuite oamenilor din Statele Unite și Canada înainte de adunare și, fără îndoială, mulțimi nevăzute s-au alăturat cântecului de laudă. Să nu presupunem oare că și corurile de îngeri din ceruri cântau în același timp spre gloria Celui Preaînalt?
Pe măsură ce cântecul emoționant s-a stins, vastul public s-a liniștit deodată. Anunțul a fost făcut în această mare rețea și apoi mesajul „Regatul, Speranța Lumii” a fost rostit prin rețea; și de la extremitatea nord-estică a Canadei, de-a curmezișul continentului, de-a lungul întregii coaste a Pacificului, din Columbia Britanică până în vechiul Mexic, și în fiecare stat din Statele Unite, în vechiul Mexic și în Cuba, toți oamenii au auzit mesajul în același timp. Imediat după aceasta și ca parte a difuzării, vorbitorul a citit o rezoluție de avertizare către Creștinătate și apoi a chemat publicul văzut și nevăzut să voteze pentru adoptarea acesteia. Întregul public vizibil s-a ridicat laolaltă și a strigat „Da”. Telegramele primite din toate părțile teritoriului au declarat că mulți dintre cei care nu se vedeau se ridicaseră și votaseră pentru adoptarea rezoluției. Adresarea publică sau argumentul în sprijinul rezoluției și rezoluția propriu-zisă sunt tipărite în broșura ”Regatul, Speranța Lumii”; în scopul păstrării înregistrării, inserăm mai jos rezoluția, după cum urmează:
AVERTISMENTUL DE LA IEHOVA
CĂTRE CONDUCĂTORI ȘI CĂTRE OAMENI:
AFLAȚI AȘADAR: Că nu există decât un singur Dumnezeu adevărat și Atotputernic, al cărui nume este Iehova, Cel Preaînalt; că nu există decât un singur Mântuitor al omului, al cărui nume este Hristos și pe care Dumnezeu l-a uns și l-a așezat ca Rege al lumii; și că Regatul său a venit acum și este speranța popoarelor lumii.
Că Satan, Diavolul, este marele dușman al lui Dumnezeu și al omului. Timp de secole, el a fost conducătorul invizibil al lumii și a adus mari ocări asupra numelui lui Dumnezeu și i-a condus pe oameni spre decădere; că starea de suferință și de necaz care este acum pe pământ se datorează răutății lui Satan și a agenților acestuia; că a sosit timpul, așa cum declară Dumnezeu, când stăpânirea lui Satan se va sfârși pentru totdeauna; că în 1914 Satan a fost alungat din cer jos pe pământ; că, în scurt timp, Iehova, prin Cristos, va distruge puterea și organizația lui Satan de pe pământ; că, înainte de a face acest lucru, totuși, este voia și porunca exprimată a lui Iehova Dumnezeu ca mesajul său de avertizare să fie transmis de martorii săi conducătorilor și poporului pentru ca cei care aud să aibă posibilitatea de a trece de partea lui Dumnezeu și a regatului Lui și astfel să găsească refugiu în vreme de năpastă; că mărturia de avertizare care trebuie dată este, pe scurt, după cum urmează:
Națiunile conducătoare ale pământului care se pretind a fi națiuni creștine și care astfel poartă denumirea de ”Creștinătate” au defăimat și au hulit numele lui Iehova Dumnezeu și fac parte din organizația lui Satan și vor fi distruse.
Celelalte națiuni, numite „păgâne”, au hulit și ele numele lui Dumnezeu, fac parte din organizația lui Satan și de asemenea vor cădea. Dumnezeu a dat „Creștinătății” mai multă iluminare și mai multe oportunități decât păgânilor, dar față de toate acestea „Creștinătatea” s-a dovedit necredincioasă și, prin urmare, va suferi
273
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N.Y.
pedeapsa mai mare din mâna lui Iehova. Foarte curând are să vină peste ”Creștinătate”, care este numită astfel după numele Domnului, cea mai mare nenorocire care s-a abătut vreodată asupra oricărui popor. - Ier. 25: 29-35.
Pentru a ajuta oamenii să înțeleagă mai bine rațiunea pentru care Dumnezeu aduce aceste urgii asupra națiunilor, s-a făcut în așa fel încât istoria evreilor să fie înscrisă în Biblie și este menționată aici. Domnul a declarat că ceea ce s-a întâmplat cu evreii a caracterizat și a prefigurat ceea ce va veni asupra „Creștinătății” sau asupra națiunilor „creștine” practicante ale lumii. Evreii au fost poporul de legământ a lui Dumnezeu, dar au devenit necredincioși legământului lor și s-au orientat către practici idolatre. Dumnezeu și-a trimis profeții, care i-au avertizat pe evrei cu privire la scopul său de a le distruge națiunea din cauza necredinței. Printre evrei au fost unii conducători care au ignorat avertismentul, care au luat în derâdere mărturia profeților lui Dumnezeu și apoi au făcut profeții false oamenilor că niciun rău nu va veni asupra acelei națiuni. Dar la scurt timp după aceea națiunea evreiască a fost ștearsă de pe fața pământului. Iar acum istoria se repetă.
IEHOVA a plantat semințele adevăratului creștinism ca fiind ceva curat și nobil, dar la scurt timp după moartea apostolilor credincioși ai lui Isus Cristos, conducătorii comerciali și politici ai lumii, ajutați și încurajați de clerici, au adoptat „Creștinismul” și l-au numit religia lor și apoi au schimbat rânduielile lui Dumnezeu pentru a se potrivi propriilor lor scopuri egoiste, au încălcat legile lui Dumnezeu și mai ales „legământul veșnic” și au adus mari ocări asupra numelui Celui Preaînalt. Astăzi, națiunile conducătoare ale lumii sunt numite „creștine” și practică un formalism al religiei, numit „religia creștină”, în timp ce conducătorii lor neagă inspirația și adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, neagă sângele lui Isus Cristos ca fiind prețul de răscumpărare al omenirii și neagă Regatul lui Dumnezeu ca mijloc de restaurare și binecuvântare a popoarelor pământului. Prin urmare, „Creștinismul organizat” este o parte integrantă a organizației lui Satan și este împotriva lui Dumnezeu și a regatului Lui și de aceea trebuie distrus pentru ca regatul dreptății să conducă lumea.
În 1914 a venit Războiul Mondial, cu devastările lui, spre îndeplinirea exactă a profeției lui Isus Cristos, și a adus întregii ”Creștinătăți” dovada de netăgăduit că lumea s-a sfârșit și că Regatul lui Cristos era aproape. (Mat. 24: 3-14). Aceste fapte au fost aduse cu precădere în atenția conducătorilor „Creștinătății”. Dacă atunci ”Creștinătatea” ar fi dat atenție sfatului lui Dumnezeu și ar fi stat în Cuvântul său, ea ar fi putut fi scutită de distrugere. Dar „Creștinismul organizat” nu numai că a tratat sfatul lui Dumnezeu cu dispreț, ci a susținut vădit scamatoriile Diavolului și a numit acest lucru expresia politică a regatului lui Dumnezeu pe pământ. Liderii „creștinătății” și clarvăzătorii comerciali, politici și religioși prezic acum în mod liber că starea actuală de suferință și necaz este doar temporară și că va dispărea curând, iar națiunile conduse de oameni nedrepți vor stabili în curând o pace și prosperitate durabilă. La fel ca falșii profeți evrei, acești predicatori din vremurile noastre fac profeții false. (Ier. 28: 1-17). Să i-a aminte oamenii că această „Creștinătate” nu își va reveni niciodată, ci în curând va cădea în cel mai cumplit necaz care s-a abătut vreodată asupra oricărei națiuni a lumii. Distrugerea ei nu va fi cauzată de lupta celor săraci împotriva celor bogați, ci va proveni din pedeapsa aplicată de Iehova Dumnezeu și de Regele acestuia. - Apoc. 19: 11-21.
Iehova spune că va fi un număr atât de mare de oameni uciși în vremea tulburărilor, încât supraviețuitorii nu-i vor îngropa; dar mai spune și că o parte din oameni vor fi cruțați, trecuți prin toate aceste tulburări și salvați; și că cei cruțați vor fi cei care acum caută să cunoască și să facă voia lui Dumnezeu.
Speranța lumii este regatul lui Dumnezeu și nu există altă speranță. Imediat după marele necaz, regatul lui Iehova va stabili pacea și prosperitatea pe pământ. Prin urmare, toți oamenii iubitori de ordine ar trebui să fie sârguincioși
acum și să învețe din și despre regatul lui Dumnezeu și ar trebui să stea de partea regatului său și să își arate loialitatea față de Dumnezeu și de Regele Lui, astfel stând la rând pentru a obține binecuvântările veșnice care vor veni pentru cei ascultători și credincioși lui Iehova și Regelui lui.
Această mărturie de avertizare nu este dată de „un alt cult religios care se angajează în propagandă sau în prozelitism”. Este dată de martorii lui Iehova. Cei care dau această mărturie nu caută membri și nu cer bani. Tuturor celor care au arătat un devotament total regatului său, Iehova le-a lăsat obligația de a da această mărturie de avertizare. Acești martori au responsabilitatea de a da mărturia și avertismentul, iar cei care aud toate acestea sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru calea pe care o urmează.
NOI NE DECLARĂM DEVOTAMENTUL total față de Dumnezeu și de regatul său și ne bucurăm să fim martorii Săi și să dăm mărturie în onoarea numelui Său. Credința noastră ne interzice și ne împiedică să ne angajăm într-un război sau în orice altă acțiune care ar putea dăuna omenirii. Noi alegem regatul păcii veșnice a lui Iehova.
A VENIT VREMEA justificării mărețului nume al lui Iehova și, în calitate de martori autorizați ai Săi, și ascultând de porunca Lui, declarăm acum în mod solemn acest avertisment și transmitem această mărturie.
Cât de curând, Dumnezeu va distruge întreaga organizație a lui Satan, care cuprinde și „Creștinătatea” și toate națiunile care asupresc poporul și defăimează numele Său. Imediat după acea mare distrugere, Dumnezeu prin Cristos își va stabili pe deplin domnia dreptății pe întregul pământ. De aceea, poporul să înceteze să mai acorde atenție planurilor de reformă propuse de oameni. Regatul lui Iehova Dumnezeu este speranța lumii. Toți cei care iubesc dreptatea să se dea pe deplin de partea lui Iehova și a regatului său și să primească binecuvântările Sale.
Cu câteva săptămâni înainte de adunare, a fost pregătită o înregistrare specială prin transcriere electrică a adresei publice, fiind trimisă posturilor de radio din America și din alte țări; prin urmare, pe lângă cele 163 de posturi de radio conectate între ele prin intermediul cablurilor telefonice, după cum am specificat mai sus, peste alte trei sute de posturi de radio au transmis mesajul prin transcriere electrică. În Australia, cincisprezece posturi de radio s-au conectat între ele prin intermediul a 5.000 de mile de cabluri telefonice, iar aceste cincisprezece stații au transmis simultan mesajul prin transcriere electrică. Un cablu din Australia a anunțat că emisia acestor cincisprezece posturi a fost perfectă și a fost auzită în toată țara. Alte posturi de radio din Paris, Franța, și din Tallinn, la Marea Baltică, au vestit mesajul de ultimă oră. Predicatorii din ecleziastica Anglie nu au transmis mesajul la radio, lipsindu-i astfel pe bunii oameni din acele locuri de ocazia de a auzi, dar va trebui să îl primească în alt mod. Dușmanul nu mai are acum putere să împiedice oamenii să primească avertizarea și mesajul regatului. Prin harul său, oastea Domnului va purta mesajul în toate părțile creștinătății.
NUME NOU
În după-amiaza zilei de duminică, 26 iulie, la orele 16, a fost prezentată și citită înaintea adunării următoarea rezoluție:
UN NUME NOU
ÎNTRUCÂT în jurul anului 1874, întru împlinirea profeției divine, Domnul nostru Isus Cristos a început lucrarea de „pregătire a drumului
15 Septembrie, 1931
TURNUL DE VEGHE
279
dinaintea lui Iehova” și pentru a reda credincioșilor săi imitatori de pe pământ o înțelegere mai clară a adevărurilor fundamentale propovăduite de Isus și de apostolii lui și care timp de secole au fost ținute ascunse de alții care propovăduiau doctrine false; și
ÎNTRUCÂT de la și după această dată și pentru o perioadă mai mare de patruzeci de ani, Charles T. Russell, un imitator credincios al lui Cristos Isus și slujitor al lui Iehova Dumnezeu, a condus o companie de frați în Cristos, în predicarea și învățarea Cuvântului divin, și, cu precădere în ceea ce privește a doua venire a lui Cristos, la stabilirea regatului său și la restaurarea omului la perfecțiune pe pământ; și pentru a continua munca menționată, această companie de creștini au organizat corporațiile cunoscute sub numele de Watch Tower Bible (Turnul de Veghe – Biblia) și Tract Society, International Bible Students Association (Asociația Internațională a Studenților în Biblie) și Peoples Pulpit Association (Asociația Predicatorilor Popoarelor); și au folosit și folosesc și în prezent aceste corporații pentru publicarea de cărți, reviste și alte lucrări literare biblice; și, de-a lungul timpului, această companie de creștini a devenit cunoscută sub denumiri precum: ”Russellites, ”Millennial Dawn People”, „International Bible Students Association” și altele asemenea; și
ÎNTRUCÂT, la scurt timp după moartea lui Charles T. Russell, a apărut o diviziune între cei care i-au fost asociați în această lucrare, care a generat o serie de retrageri din Watch Tower Bible și Tract Society și care de atunci au refuzat să colaboreze cu societatea menționată și cu în legătură cu activitatea desfășurată de aceasta și care refuză să fie de acord cu adevărul publicat de Watch Tower Bible și de Tract Society în publicația Turnul de veghe și în celelalte publicații recente ale corporațiilor menționate mai sus, și care s-au opus și se opun încă și acum activității desfășurate de respectiva Societate în propovăduirea mesajului regatului lui Dumnezeu și a zilei răzbunării Dumnezeului nostru împotriva tuturor facțiunilor organizației Satanei; iar acești oponenți au înființat diferit și numeroase socieăți și au luat și poartă acum nume precum „Studenții în Biblie”, „Studenții în Biblie Asociați”, „Russelliți care propovăduiesc adevărul așa cum l-a expus pastorul Russell”, „Stand-Fasters” și alte nume asemănătoare, toate acestea având intenția de a genera confuzie și neînțelegeri:
PRIN URMARE, pentru ca adevărata noastră poziție să fie făcută cunoscută și, având convingerea că acest lucru este în armonie cu voința lui Dumnezeu, așa cum este ea exprimată în Cuvântul Său, SE DECIDE, după cum urmează, anume:
CĂ îi purtăm o mare dragoste Fratelui nostru Charles T. Russell pentru întreaga sa lucrare şi că recunoaștem cu bucurie că Domnul s-a folosit de el şi i-a binecuvântat lucrarea, însă, respectând Cuvântul lui Dumnezeu, nu putem accepta să ne numim „Russelliţi”; CĂ Watch Tower Bible and Tract Society și Asociaţia Internaţională a Studenților în Biblie și Asociația Predicatorilor Popoarelor sunt doar nume de corporații pe care, în calitate de grup de creștini, le deținem, controlăm și folosim pentru a ne desfășura activitatea ascultând de poruncile lui Dumnezeu, și niciunul dintre aceste nume nu se atașează sau nu se aplică în mod corespunzător nouă ca grup de Creștini care calcă pe urmele Domnului și Stăpânului nostru Cristos Isus; CĂ suntem studenți ai Bibliei, dar, în calitate de grup de creștini care formează o asociație, refuzăm să ne asumăm denumirea de sau să ne numim „Studenți în Biblie” sau să avem alte nume similare ca mijloc de identificare a poziției noastre corecte în fața Domnului; refuzăm să purtăm sau să fim chemați pe numele oricărui om;
CĂ, după ce am fost răscumpărați cu sângele prețios al lui Isus Cristos, Domnul și Răscumpărătorul nostru, îndreptățiți și născuți de Iehova Dumnezeu, chemati la regatul său declarăm fără ezitare întreaga noastră loialitate și devoțiune față de Iehova Dumnezeu și față de Regatul Său; că suntem slujitorii lui Iehova Dumnezeu angajați să facem o lucrare în numele său și, ascultând de porunca Lui, să dăm mărturia lui Isus Cristos și să facem cunoscut oamenilor că Iehova este Dumnezeul adevărat și Atotputernic; prin urmare, îmbrățișăm cu bucurie și luăm numele pe care gura Domnului Dumnezeu l-a numit și dorim să fim cunoscuți și chemați după numele de martorii lui Iehova. - Is. 43:10-12; 62:2; Apoc. 12:17.
În calitate de martori ai lui Iehova, singurul și unicul nostru scop este de a da
în totalitate ascultare poruncilor sale; de a face cunoscut faptul că el este singurul Dumnezeu adevărat și Atotputernic; că al său Cuvânt este adevărat și că numelui său i se cuvine toată onoarea și cinstea; că Cristos este Regele lui Dumnezeu, pe care l-a așezat pe tronul său de putere; că Regatul său a venit acum și, ascultând de poruncile Domnului, trebuie să răspândim aceste vești bune drept mărturie sau drept martori către națiuni și să aducem la cunoștința cârmuitorilor și a oamenilor despre organizația nemiloasă și opresoare a lui Satan, și mai ales în ceea ce privește „Creștinătatea”, care este partea cea mai rea a acelei organizații vizibile; dar și despre scopul lui Dumnezeu de a distruge în scurt timp organizația lui Satan, un act măreț care va fi repede urmat de aducerea la popoarele ascultătoare ale pământului pace și prosperitate, libertate, sănătate, fericire și viață veștină de către Cristos Regele. Că Regatul lui Dumnezeu este speranța lumii și nu există o alta; și că acest mesaj trebuie transmis de către cei desemnați drept martori ai lui Iehova.
Invităm cu umilință toate persoanele care sunt în totalitate devotate lui Iehova și regatului său să se alăture răspândirii acestei vești bune în rândul celorlalți pentru ca steagul dreptății lui Dumnezeu să se ridice, pentru ca popoarele lumii să știe unde să găsească adevărul și speranță spre alinarea lor; și, mai presus de toate, pentru ca mărețul și sfântul nume al lui Iehova Dumnezeu să fie justificat și preaslăvit.
Apoi a urmat un argument prin care s-au enumerat Scripturile, una după alta, care să vină în sprijinul noului nume, demonstrând astfel din Scripturi că este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie chemat pe noul nume, pentru a se distinge de ceilalți oameni de pe pământ. Argumentul adus în sprijinul rezoluției va fi publicat integral într-un alt număr al Turnului de veghe. Rezoluția apare în aceast raport pentru a păstra evidența acesteia. Fără nicio opoziție, rezoluția a fost adoptată cu mult entuziasm și cu mare bucurie. A fost cu adevărat începutul unei noi zile pentru poporul uns al lui Dumnezeu.
A fi martorii lui Iehova înseamnă că cei unși au primit „piatra albă cu noul nume scris pe ea” și dezvăluie o relație binecuvântată de care se bucură rămășița cu Iehova și cu Domnul Isus Cristos. (Apocalipsa 2:17; 3:12). Dându-i poporului său un nume nou, Iehova și-a marcat (branded) poporul astfel încât să nu poată fi nicio greșeală cu privire la identitatea acestuia. Ei se vor distinge de acum înainte de toți așa-zișii imitatori ai lui Cristos Isus. Toți cei care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu trebuie să îi fie martori; și a fi martor al lui Iehova înseamnă a comunica vestea despre Iehova întregii creștinătăți cu privire la scopul său de a o distruge, precum și mesajul care proclamă Regatul lui Iehova și justificarea numelui său cel sfânt. Nu e de mirare că întreaga congregație a izbucnit cu atâta entuziasm. De peste tot din rândul poporului Domnului s-a auzit strigând: „Am așteptat ceva de genul acesta, ceva prin care să ne distingem în mod clar de cei care pretind că sunt slujitori ai lui Dumnezeu. Acum suntem fericiți, pentru că știm cine suntem și unde ne aflăm și putem merge mai departe însuflețiți de un zel și o energie reînnoite.” Este clar că adoptarea rezoluției a fost punctul culminant al adunării, deoarece cei unși și-au putut da seama de căldura iubirii lui Iehova, cu care acesta i-a cuprins pe toți. Acum, prin harul Domnului, cei unși au un nume pe care nimeni altcineva nu și-l dorește. Cei care s-au opus
280
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N.Y.
Societății și lucrării acesteia nu pot lua acest nume, pentru că, dacă ar face-o, s-ar proclama martori ai lui Iehova și ar demonstra astfel că au greșit când s-au împotrivit lucrării martorilor. Acești oponenți au afirmat în repetate rânduri că Societatea nu este decât un plan prin care să vândă cărți, și dacă acum ar lua numele de „Martorii lui Iehova”, ar fi marcați cu semnul pe care Iisus a spus că li-l va da, și anume: „Iată, că îţi dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei, care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale şi să ştie că te-am iubit.” – Apocalipsa 3:9.
Fie ca martorii unși ai lui Iehova să împingă acum lucrarea spre numele și gloria lui. Fie ca ei să nu de-a ascultare la cuvintele calomniatoare sau abuzive ale opoziției. Nu ne luptăm cu vreo persoană individuală. Nu avem timp de ceartă cu cei care se opun lucrării Domnului. Ei nu pot împiedica lucrarea și a ne certa cu ei nu ar face decât să pierdem timp bun consacrat. Unșii sunt acum hotărâți să se supună avertizării date de Cuvântul Domnului în Romani 16:17,18: „Acum vă împlor, fraților, marcații pe cei care fac dezbinări și tulburare împotriva doctrinei pe care ați învățat-o; ȘI EVITAȚII. Pentru că cei care sunt așa nu slujesc Domnului Isus Cristos, ci pântecelui lor; și prin cuvinte bune și discursuri corecte înșeală inimile celor simpli.”
I.B.S.A., care este pe scurt numele Asociației Internaționale a Studenților în Biblie, este numele corporației și numele asupra căruia Societatea deține drept de utilizare și nimeni nu are dreptul la acest nume, cu excepția Societății care deține corporația. Numele respectiv va fi utilizat în continuare în scopurile pentru care a fost organizată corporația. În ceea ce privește pe unșii Domnului, de acum înainte vor fi cunoscuți și desemnați în toate anunțurile de adunări, pentru congregații și pentru alte lucrări, drept Martorii lui Iehova. Prin aceasta, oamenii vor ajunge să știe că Iehova Dumnezeu are un popor pe pământ care este bucuros să Îl reprezinte și să Îi onoreze numele și să țină ridicat steagul dreptății Sale. Nu numai că numele de „Martorii lui Iehova” a fost primit cu bucurie de cei prezenți la adunare, ci și imediat după adoptarea rezoluției, unșii Domnului au început să șteargă de pe mașinile lor literele IBSA și să scrie în schimb literele JW (Martorii lui Iehova – M.I.). Când li s-a terminat vopseaua, au marcat literele JW în praful depus pe mașini. Pe măsură ce ieșeau să discute pe teren, se refereau la ei înșiși drept martorii lui Iehova. Sunt copleșiți de o mare bucurie să poarte acest nume, deoarece ”îţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului” - Isa. 62: 2.
Focul dușmanului se va înteți acum împotriva martorilor lui Iehova, pentru că aceștia sunt cei care au mărturia lui Isus Hristos și care păstrează poruncile lui Iehova Dumnezeu. (Apoc. 12:17) Opozanții, acționând sub îndrumarea Satanei, se vor deda
la tot felul de declarații calomniatoare și răuvoitoare împotriva celor unși; dar cu cât se face mai mult, cu atât mai mare va fi dovada că unșii Domnului sunt cu adevărat reprezentanții lui Iehova. Acest lucru va atrage atenția oamenilor asupra lor; iar oamenii de bine și iubitori de dreptate vor vedea că Iehova are un popor pe pământ, așa cum poporul lui Israel a recunoscut că printre ei erau profeți. Ce privilegiu binecuvântat este acum să fii martor pentru Iehova. Fiecare martor al lui Iehova trebuie să fie curat sub toate aspectele și trebuie să fie pe deplin și în totalitate separat de ceilalți. Ei sunt în lume, dar nu fac parte din ea. Așa cum Estera și Mardoheu au fost la vremea potrivită descoperiți înaintea poporului ca evrei, și acum cei din ramasita Domnului trebuie să fie și ei descoperiți drept cei care preamăresc numele lui Iehova Dumnezeu și propovăduiesc Regatul Sau oamenilor. Trebuie să existe, iar acum uite că există, o unitate absolută între cei unși și, de acum înainte, aceștia să meargă înainte proclamând Regatul spre slava numelui lui Iehova. Sunt absolut siguri de victorie, pentru că sunt conduși de directorul executiv a lui Iehova.
SERVICIU
Așa cum oamenii descriși de profetul Ezechiel în capitolul al nouălea au mers în fața altarului și s-au înscris spre a sluji, la fel și unșii Domnului, pe măsură ce ajungeau la congres, se înregistrau spre a sluji. Au fost înregistrate toate rulotele, au fost numerotate și puse în slujba congregației. Începând cu ziua de luni, toate zilele de congres care au urmat au fost zile de serviciu pe teren. Departamentul de serviciu a fost bine organizat și, sub conducerea căpitanilor de companii, practic toți cei prezenți la congres s-au angajat în a îndeplini serviciul pe teren. Abia a fost suficient teritoriu pentru a da tuturor ceva de făcut în același timp. Columbus și vecinătatea lui, pe o rază de cincizeci de mile în jur, erau bine acoperit și deservit de asemenea lucrători. La fel ca alte părți ale țării, condițiile economice din acea zonă sunt rele și oamenii suferă de multe lipsuri, în timp ce clerul se preocupă cu încercări de a împiedica oamenii să audă adevărul. Cu toate acestea, acest handicap nu a împiedicat mesajul să ajungă la oameni. În unele orașe, clerul a format grupuri care au pornit pe străzi, avertizând oamenii să nu plece urechea la spusele martorilor lui Iehova; dar, în loc să ia în seamă clerul, oamenii erau și mai nerăbdători să cunoască, și mulți dintre ei au luat cărțile. În unele orașe, clerul a ținut ședințe în care și-a exprimat indignarea, denunțând adunarea și declarând că „munca acestor oameni trebuie distrusă". Însă pentru cler toate aceste încercări veneau deja prea târziu. În continuare vă prezentăm pe scurt rezumatul activității desfășurate pe teren:
Lucrători 7.231
Mărturii 391.000
Cărți și broșuri plasate 390.126
15 Septembrie, 1931
TURNUL DE VEGHE
281
Broșura Regatul, speranța lumii, care conține Avertismentul către Creștinătate, trebuie distribuită în întreaga creștinătate. Scopul este de a pune toate mașinăriile în funcțiune până când mesajul, transmis în diferite limbi, a ajuns la toți creștinii. Martorii lui Iehova vor îndeplini cu mare bucurie această lucrare.
La congres a fost ținut un discurs prin care s-a dezbătut capitolul treizeci și cinci al profeției lui Isaia, discurs intitulat ”RAMASITA IN FATA”. Cu acest titlu, discursul va fi publicat integral în Turnul de veghe. Este suficient să spunem deocamdată că a fost subliniat faptul incontestabil că ramasita are acum obligația de a prelua frâiele pe drumul cel lung și de a ridica steagul Domnului către oameni, astfel încât toți cei de bine să se puna de partea lui Iehova. Acest lucru i-a entuziasmat foarte mult pe lucrători, deoarece le indică întocmai în ce constă munca lor.
JUSTIFICARE
La încheierea unui discurs în care s-a dezbătut capitolul al nouălea al profeției lui Ezechiel, referitor la omul cu calimara , congresul a fost informat că o nouă carte intitulată JUSTIFICARE tocmai ce fusese scoasă de la tipar și ediția cu autograf era gata de a fi distribuită. Acest anunț a fost primit cu mare entuziasm, deoarece cei consacrați de mult au așteptat ca Domnul să le trimită o explicație a profeției lui Ezechiel. Această carte JUSTIFICARE trateaza primele douăzeci și patru de capitole ale profeției lui Ezechiel. Ea dezvăluie judecățile lui Iehova scrise împotriva creștinătății și arată că martorii săi trebuie acum să anunțe creștinătatea că ziua pedepsei și a distrugerii ei este aproape. ”Fiul omului [inclusiv ramasita], te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea! Când voi zice celui rău: ‘Vei muri negreşit!’, dacă nu-l vei înştiinţa şi nu-i vei spune ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar, dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul!”. (Ezch, 3: 17-19) Această mustrare a lui Iehova a fost îndreptată către Ezechiel, care a fost numit Fiul omului. Cu o forță egală, dacă nu chiar mai puternică, ea este acum îndreptată către ramasita de pe pământ care, în virtutea faptului că fac parte dintre slujitorii cei aleși, iau acum numele de „Fiul omului”. Unul dintre numele date lui Iisus Hristos este acela de „Fiul omului” și toți cei unși devin parte din el. Cei prezenți la congres, care au luat volumul Justificare se vor familiariza rapid cu conținutul său și vor fi gata, prin mila Domnului, să împlinească ceea ce Domnul le cere să împlinească.
Congresul nu s-a amânat, așa cum au fost amânate alte congrese în trecut. Martorii lui Iehova
au înțeles că au multe de făcut acum și că trebuie înfăptuite toate foarte repede; prin urmare, congresul și-a extins pur și simplu activitatea mergând în alte orașe sau localități și punându-se pe treabă. Aceste congrese extinse au avut loc în data de 31 iulie și 1 și 2 august în următoarele orașe, și anume: Cleveland, Chicago, Detroit, Buffalo, Cincinnati, Indianapolis, Pittsburgh, St. Louis și Washington.
In același timp, s-au ținut congrese în numeroase țări de pe pământ unde cei unsi dau mărturie. Spațiul nostru de aici nu permite o relatare completă referitoare la toate aceste congrese extinse; dar este suficient să spunem că rapoartele arată că entuziasmul care a început la Columbus a fost purtat și în celelalte puncte și mii de cărți au fost puse în mâinile oamenilor. A fost extrem de emoționant, asta ca să nu spunem mai mult, să vezi mii de oameni consacrați cântând laude lui Iehova și ieșind din marea sala și apoi plecând în diferite locuri pentru a-și continua lucrarea. Bucuria era in fiecare inima și fiecare îi mulțumea lui Dumnezeu că i s-a permis să fie prezent la congres. Cei prezenți vor duce entuziasmul lor și celorlalți care au fost obligați să rămână acasă; iar binele făcut la Columbus și lucrarea de mărturie începută acolo, ca valurile produse în urma aruncării unei pietre mari în apă, se vor extinde și vor continua să meargă tot mai departe, până când vor acoperi întregul pământ.
HRANA
A fost nevoie ca participanții la congres să primească și hrană materială pentru a-și satisface acele nevoi fizice. Mulți dintre oamenii Domnului au foarte puține bunuri pământești cu care să își asigure hrana necesară. Societatea a aranjat să servească mâncare bună în incinta unde a avut loc congresul contra unui cost minim. Organizația Betel a luat acest lucru in mana și în fiecare zi mii de oameni au primit mâncare. Acest lucru le-a permis multora să rămână în incintă și să stea aproape de corturi și de alte zone de dormit.
MESAGERUL a făcut un serviciu extraordinar. Obiectivul acestei reviste nu este de a publica discursuri sau discuții despre anumite puncte de vedere doctrinare. Asta rămâne treaba Turnului de veghe. The Messenger (Mesagerul) a oferit o imagine generală a congresului și a activității Societății pe care o desfășoară în diferitele sale filiale din diferite zone ale lumii. Mii de exemplare au fost trimise în diferite părți ale pământului și, fără îndoială, puținele exemplare rămase se vor epuiza rapid. Modul în care oamenii de bine din Ohio i-au tratat pe cei prezenți la congres este cel mai bine exprimat prin rezoluția adoptată în unanimitate în data de 30 iulie și care arată astfel:
SE HOTĂRĂȘTE de către martorii lui Iehova, în congresul international , ce are loc la Columbus, Ohio, în iulie 1931, după cum urmează:
Că, urmând porunca din Scripturi, ne bucurăm să mulțumim pentru toate cele câte sunt, știind că orice ne dă Tatăl ceresc va fi spre binele nostru, deoarece noi îl iubim și îi respectăm poruncile.
Oferim cele mai sincere mulțumiri guvernatorului și celorlalți ofițeri ai asociației State Fair Association din Ohio pentru
282
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N. Y.
amabilitatea pe care ne-au arătat-o, premițându-ne să folosim în mod gratuit spațiul Fair Grounds pentru congresul noastru.
Mulțumim Camerei de Comerț pentru colaborare și pentru numeroasele favoruri pe care ni le-a făcut.
Mulțumim posturilor de radio WCAH și WAIU pentru colaborare în transmiterea în mod gratuit a mesajului regatului lui Dumnezeu căre oameni.
Mulțumim reporterilor și presei publice credincioase pentru colaborare și pentru rolul lor în publicarea cu amabilitate și în transmiterea către publicul cititor a știrilor referitoare la congresul nostru.
Mulțumim tuturor oamenilor de bine din Columbus și din împrejurimile acestuia pentru toată amabilitatea pe care ne-au arătat-o, făcând astfel ca șederea noastră în această zonă să fie una plăcută.
Domnul nu va uita nici cea mai mică favoare acordată martorilor săi credincioși. Prin urmare, prezicem cu încredere că Domnul va acoperi de favoruri oamenii de bine
din această comunitate, care au fost atât de buni încât ne-au dat până și un pahar cu apă rece în numele sfânt al Lui.
Îndemnăm cu drag toți acești oameni de bine să își întoarcă inima și mai mult spre Iehova și vă urăm să fiți acoperiți de multe și nesfârșite binecuvântări.
Congresul de la Columbus nu a semănat cu nicio altă adunare ținută vreodată. Comparația poate părea nelalocul ei. A fost un monument pe calea spre regat. A fost revigorantă și a dat putere ramasitei. Domnul a împlinit-o și acolo și-a hrănit poporul. Acolo și-a împlinit cu adevărat promisiunea: „îi voi binecuvânta din belşug hrana, voi sătura cu pâine pe săracii lui.” (Psalm 132: 15). Lui Iehova i se cuvine toată onoarea și slava. Cei unsi să continue dar să slăvească numele Său, proclamând lucrările Sale oamenilor și cântând laudele Sale.
INTELEGAND PROFETIA
IEHOVA se dezvăluie pe sine însuși și își dezvăluie scopurile poporului său la timpul cuvenit. Prin urmare, profeția Sa nu poate fi înțeleasă până când Dumnezeu nu consideră că a venit timpul ca poporul său să o înțeleagă. Înainte de timpul cuvenit, orice interpretare nu este decât o presupunere. Fără îndoială, Domnului i-a plăcut că cei consacrați lui au căutat înțelegeri chiar înainte de timpul cuvenit. Însăși atitudinea lor de a căuta adevărul i-a ținut în armonie cu Domnul. Până și sfinții îngeri din ceruri au căutat a înțelege și, deși Domnul nu le-a dezvăluit scopul său, El nu i-a mustrat și astfel arată că nu este nemulțumit de cei care caută adevărul. Se va constata, de asemenea, că înțelegerea profețiilor lui Dumnezeu crește pe măsură ce acestea se împlinesc. Prin urmare, s-ar putea să vedem acum o parte a profeției și apoi să o vedem mai clar. În Proverbe, capitolul patru, versetul optsprezece, se spune: „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” Este adevărat și că profeția are mai multe împliniri. Se va descoperi că la o anumită perioadă de timp profeția are o împlinire mică sau minusculă, iar mai târziu o împlinire mult mai mare, completă.
Mulți studenți au făcut greșeala gravă de a crede că Dumnezeu i-a inspirat pe oameni să interpreteze profeția. Sfinții profeți din Vechiul Testament au fost inspirați de Iehova să scrie pe măsură ce puterea Lui trecea asupra lor. Scriitorii Noului Testament au fost învestiți cu o anumită putere și autoritate pentru a scrie așa cum le-a dictat Domnul. Cu toate acestea, încă din zilele apostolilor, niciun om de pe pământ nu a fost inspirat să scrie profeție și niciun om nu a fost inspirat să interpreteze profeția. Apostolul Petru spune cu tărie acest lucru în a doua sa epistolă, capitolul unu, versetul douăzeci: ”Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio prorocie din Scriptură nu se interpreteaza singură.” Interpretarea vine de la Domnul la timpul cuvenit.
Când vine vremea să producă faptele fizice prin care cei devotați lui să poată înțelege că aceste fapte sunt lăsate spre împlinirea profeției, atunci profeția poate fi înțeleasă. Adevărul nu aparține niciunui om sau altei creaturi. Cuvântul lui Dumnezeu este adevăr. La vremea cuvenită, îl revelă celor devotați lui, și nu mai devreme.
Discipolilor săi credincioși, Iisus le-a spus: „Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul... şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină.” (Ioan 16:13) Duhul Sfânt li s-a arătat acestor discipoli la Rusalii și apoi ei au vorbit și au scris sub supravegherea Duhului Sfant. (Faptele apostolilor 2: 4) Domnul le-a arătat lucrurile ce aveau să vie și unii dintre ei au rostit cuvinte de proorocie. Cu toate acestea, nu există dovezi biblice că apostolii au avut succesori și, prin urmare, trebuie să tragem concluzia că au avut o misiune specială dată lor de Dumnezeu, de a înțelege și de a vorbi după voia Sa. Fără îndoială că unii dintre ei au priceput mai bine decât li s-a permis să dezvăluie altora. Pavel vorbește despre cum a primit o viziune de la Domnul și despre cum a auzit cuvinte pe care nu i-a fost permis să le rostească. Această afirmație a sa se găsește în a doua epistolă către Corinteni, capitolul doisprezece, versetul patru. După toate câte ne spune Biblia, nu există alt om de la apostoli încoace care să fi avut o viziune și să nu i se permită să o rostească. Din cuvintele lui Iisus trebuie să înțelegem că până și ucenicilor săi li se va permite să înțeleagă scopul lui Dumnezeu numai la timpul cuvenit.
Iisus le-a mai spus ucenicilor săi: „Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor întâmpla, să credeţi”. (Ioan 14:29) Aceasta este o afirmație clară a regulii referitoare la înțelegerea profeției, și anume, că „atunci când se va întâmpla, veți putea crede și înțelege”. Expresia „voi” din text se referă la discipoli și trebuie
15 Septembrie, 1931
TURNUL DE VEGHE
283
limitată la cei care sunt devotați lui Iehova Dumnezeu. Asta explică de ce Cuvântul Domnului nu poate fi înțeles de cei care nu sunt în armonie cu Dumnezeu. Dacă un om vrea să înțeleagă Cuvântul Domnului, trebuie să îi fie devotat Domnului în mod onest și sincer. Acest fapt este specificat clar în Psalmul douăzeci și cinci, versetul paisprezece: ”Taina Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut de El le dă învățătură”.
Apostolii, sub supravegherea Domnului, au organizat biserica în vremea lor. Pentru membrii bisericii din acele timpuri, epistolele scrise sau scrisorile apostolilor au fost îndreptate, însă au fost destinate mai ales pentru înțelegerea, ajutorul și confortul membrilor bisericii de la sfârșitul lumii, unde ne aflăm noi acum. Asta o spun chiar vorbele apostolului în Romani, capitolul cincisprezece, versetul patru și în Prima Epistolă către Corinteni, capitolul zece, versetul unsprezece. După moartea apostolilor, repede, a venit un timp de întuneric. A fost o lungă perioadă de întuneric ce e menționată în general ca „Evul Mediu". În acel lung interval de timp, Dumnezeu și-a întors fața de la organizația numită „biserică" în ceea ce privește revelarea scopurilor sale. Acea perioadă a durat aproximativ din secolul al III-lea până în secolul al XIX-lea. În acea perioadă a fost probabil un număr foarte mic de adevărați imitatori ai lui Cristos pe pământ. Numărul de pretinși imitatori ai lui Cristos era mare, dar puțini erau cu adevărat credincioși și adevărați. Aceea a fost perioada când cei adevărați și cei falși au crescut laolaltă, un fapt pe care Isus l-a descris în parabola sa drept „grâul” și „neghina” care cresc pe același ogor. După cum a spus el, ele trebuie să continue să crească împreună până la sfârșitul lumi. (Mat. 13: 24,30,39) Cele două categorii crescând astfel împreună, adevărații imitatori ai lui Cristos au fost mult împiedicați de către cei falși. Învățătorii din biserici erau oameni egoiști, interesați de influențele politice și de lingușeala personală. Sub influența și controlul inamicului Satan, ei au făcut ca adevărul să devină obscur și să fie văzut foarte slab.
Din nou se atrage atenția asupra cuvintelor lui Isus, marele Profet, care, cu autoritate de la Iehova, le-a spus ucenicilor săi: „Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Și dacă mă duc … Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine”. Ar trebui deci să ne așteptăm ca noua venire a Domnului să marcheze începutul unei mai bune înțelegeri a Cuvântului lui Dumnezeu. În armonie cu aceasta, este consemnat în cartea Faptele Apostolilor, capitolul trei, versetele nouăsprezece până la douăzeci și unu, că apostolul Petru, la scurt timp după Cincizecime, a proorocit ca: „Vremuri de împrospătare vor veni de la prezența [sau, literalmente, de la fața] Domnului [Iehova]; şi el va trimite pe Isus Cristos, ce va fost mai înainte predicat vouă; pe care cerul trebuie să-L primească [țină] până la vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților săi proroci de când a început
lumea”. Astfel, apostolul prezice în mod clar un timp de înviorare pentru oamenii Domnului, care va avea să fie la a doua venire a Domnului Isus.
Asta nu ar însemna că Isus trebuie să fie din nou prezent în trup pe pământ, pentru că pentru El distanta de pamant nu este o bariera . El este un spirit de natură divină iar puterea sa nu are limite, indiferent de poziția sa fizică. Fiind învestit cu toată puterea în cer și pe pământ, el ar putea administra treburile bisericii dintr-o poziție la fel de bin ca din alta. Cuvintele apostolului Petru tocmai citate înseamnă că, la un moment dat și acționând întocmai după ordinele lui Iehova, Cristos Isus va începe să slujească celor consacrați lui Dumnezeu și le va da înviorare. Care ar fi natura acelei înviorări?
Petru vorbește despre „restituire”, care ar însemna restabilirea a ceea ce fusese îndepărtat sau ascuns și care ar include neapărat adevărul care a fost ascuns pe durata „Evului Mediu”. Cu o altă ocazie, după cum este consemnat în Matei, capitolul șaptesprezece, versetul unsprezece, Isus a spus că „trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile.” Ilie a fost un profet al lui Dumnezeu care a făcut o lucrare de reașezare a lucrurilor în vremea sa, în sensul că a redat israeliților o înțelegere a adevărului cu privire la Dumnezeu și la relația lor de legământ cu acesta. (1 Regi 18:39) Lucrarea sa a fost profetică și a prezis că Domnul va restabili din nou adevărul său înaintea propriului său popor. După moartea lui Ilie, Maleahi a prorocit că Dumnezeu îl va trimite pe profetul Ilie înainte de ziua cea mare și înfricoșătoare a Domnului. Citiți acea profeție în Maleahi, capitolul patru, versetele cinci și șase. Acea profeție este o dovadă că altul ar trebui să facă o lucrare similară cu cea făcută de Ilie, dar la o scară mult mai mare și de o importanță mult mai mare.
Restituirea sau restaurarea tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Isus, precum și restituirea menționată de apostolul Petru, trebuie să înceapă cu restaurarea poporului lui Dumnezeu a adevărurilor care fuseseră ascunse pe durata „Evului Mediu”. Acea lucrare de restituire ar progresa în timpul celei de-a doua veniri a lui Isus Cristos. S-ar aștepta ca zilele de înțelegere a profețiilor să înceapă cândva după cea de-a doua venire a Domnului, iar înțelegerea să continue să progreseze după aceea.
Dovada din Scripturi este că cea de-a doua venire a Domnului Isus Cristos este nevăzută și a început aproximativ în anul o mie opt sute șaptezeci și opt (d.Cr.). În Scripturile Noului Testament, scrise inițial în limba greacă, există trei cuvinte grecești diferite folosite în legătură cu a doua venire a Domnului Isus Cristos. Aceste cuvinte sunt: parousia (Matei 24: 3), care înseamnă literalmente „prezență”; epiphancia (2 Tim. 4: 1), care înseamnă prezență și strălucire cu o
284
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N.Y.
lumină puternică; și apokalypsis (Apoc. 1: 1), care înseamnă prezența Domnului strălucind cu o lumină puternică și o descoperire sau o revelație completă. Astfel se arată desfășurarea progresivă a profețiilor în timpul prezenței Domnului. Aceea este perioada de înviorare menționată de Petru, și acea înviorare este dată și este în folosul studenților credincioși ai Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu și-a întors fața către ei și Domnul Isus Cristos își manifestă prezența și îi slujește.
În timpul prezenței sale există o reașezare sau reașternere treptată și progresivă a adevărurilor fundamentale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Prin urmare, lucrarea profetului Ilie a prezis o perioadă de timp pentru restaurarea tuturor marilor adevăruri fundamentale ale scopului divin. Această profeție a fost împlinită. În special trei mari adevăruri fundamentale au fost puțin înțelese până după a doua prezență a Domnului. Aceste adevăruri sunt: filosofia jertfei de răscumpărare, misterul referitor la Cristos
și la membri corpului său și restituirea omenirii în timpul domniei lui Cristos.
Restituirea adevărurilor fundamentale nu ar însemna deschiderea și înțelegerea tuturor profețiilor, pentru că ele (profețiile) nu au fost niciodată înțelese. Este imposibil să restitui un lucru care nu a existat niciodată sau care nu a fost niciodată înțeles. Fără îndoială, apostolii au înțeles adevărurile fundamentale, menționate mai sus, ca fiind restituite. De asemenea, este la fel de sigur că există multe din profeții pe care nu le-au putut înțelege clar, deoarece nu a fost timpul potrivit ca Dumnezeu să le dezvăluie. Unul dintre aceste adevăruri, în particular, se referea la a doua venire a Domnului, un adevăr despre care Isus a spus că nimeni nu l-a înțeles. Isus a spus, după cum relatează Matei, capitolul douăzeci și patru, versetul treizeci și șase: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Prin urmare, concluzia este că „restituirea tuturor lucrurilor”, la care se referă apostolul Petru, nu face referire la o interpretare a profețiilor.
DE PE TEREN
„IEHOVA CU SIGURANȚĂ A BINECUVÂNTAT”
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
În timp ce martorii lui Iehova s-au reunit în adunare la Indianapolis, dorim să vă exprimăm recunoștința față de Iehova pentru ospățul cu „lucruri grase, bine rafinate” oferit în cadrul adunării din Columbus.
Ne bucurăm de noul nostru nume și declarăm că îl acceptăm nu numai prin cuvinte, ci și prin activitate desfășurată cu mult zel în proclamarea judecăților scrise. Viziunea prezentată nouă în proporții atât de mărețe despre Regatul Domnului și despre rolul nostru în realizarea ei ne umple de încântare și ne sporește entuziasmul și zelul așa cum nu am mai simțit niciodată până acum. Cu adevărat Iehova și-a binecuvântat martorii cu o revărsare suplimentară a spiritului său.
Bucuria noastră nu cunoaște margini; ca parte din rămășiță, „paharul nostru este plin de pe deasupra”.
Acum, aflați deja pe front, ne dezvăluim scopul de a rămâne acolo și de a cânta; cântând cântecul vesel al eliberării și al justificării numelui Dumnezeului nostru, Iehova.
Ne dezvăluim scopul de a sta în rândurile unificate ale oștirii Domnului și, ținând ridicat stindardul Regatului, de a îndruma oamenii pe calea vieții.
Vă asigurăm de toată dragostea noastră, dragă Frate Rutherford. Devotamentul față de Iehova și neînfricarea pe care o arătați sunt o inspirație pentru noi.
Frații dvs. în Sion de la
Adunarea extinsă din Indianapolis.
„CÂNTĂ LAUDELE DUMNEZELUI NOSTRU”
Să fie clar, că noi, o grupă de martori ai lui Iehova, reuniți în adunarea de la Cleveland, Ohio, realizăm semnificația profundă a evenimentelor care au avut loc în ultimele zile, și anume: mesajul neînfricat transmis și avertismentul în timp util dat la adunarea din Columbus organizației lui Satan și tututror celor care simpatizează cu ea. Definirea clară a noului nume drept martorii lui Iehova și acceptarea cu bucurie a acestui nou nume de către întreaga adunare, cu înțelegerea deplină a tuturor responsabilităților care îl însoțesc. Prezentarea clară a capitolului 9
din Ezechiel, care arată lucrarea văzută și nevăzută a organizației lui Iehova.
Să fie clar în continuare, că noi, ca martorii lui Iehova, adunați aici la Cleveland, dorim să îi transmitem dragului nostru Frate Rutherford, pe care Domnul îl onorează atât de vădit, și tuturor celor care adoptă noul nume, expresia noastră de apreciere față de marele Iehova pentru aceasta, o altă dovadă a bunătății sale iubitoare, în deschiderea pe mai departe a scopurilor sale și că suntem hotărâți să ridicăm steagul adevărului și să cântăm laudele Dumnezeului nostru până când „bătălia zilei celei mari” este luptată și câștigată și numele său justificat.
ANIMAT DE ZEL
Dragă FRATE RUTHERFORD:
Frații de culoare ai martorilor lui Iehova reuniți în adunare la Washington, DC, o „extindere” a Adunării Internaționale a Turnului de Veghe din Columbus (24-30 iulie 1931), consideră că este potrivit și oportun să ne exprimăm prin rezoluție recunoștința și aprecierea noastră, în primul rând față de Domnul și, în al doilea rând, față de dvs., pentru iluminarea adusă nouă prin intermediul acestei adunări. Față de Iehova, pentru că El este sursa luminii, a advărului și a binecuvântărilor; și față de dvs., ca servitor de bună voie, folosit de el pentru a încuraja, ajuta și mângâia poporul pe care el l-a numit.
Unii dintre noi prezenți la această adunare am fost martori oculari la acceptarea de către acea vastă mulțime a numelui de „Martori ai lui Iehova” și, din câte se știe, acceptarea numelui a fost aprobată în unanimitate de către toți cei consacrați, eliminând astfel fără îndoială pretendenții. Spiritul adunării aici este și toți sunt însuflețiți de un zel de nestăvilit. A adăugat sacralitate misiunii noastre, bucurie în ducerea ei la îndeplinire și îndrăzneală înaintea pericolului care ne amenință și ne pune piedici, fiindcă victoria va fi în cinstea numelui Său și El nu poate da greș.
Odată cu publicarea unei noi literaturi (Regatul și Justificare), fiecare centimetru de pe suprafața pământului devine un teritoriu nou și este muncă destulă pentru toți. Ca Martori ai lui Iehova, serviciul celui credincios este sigur până când lucrul este gata și dușmanii săi distruși - numele său justificat.
În calitate de martori ai lui Iehova, îi jurăm credință Lui și, bineînțeles, organizației sale văzute și nevăzute.
15 Semptembrie, 1931
TURNUL DE VEGHE
285
DECLARAŢIE
Noi, ca grup de martori ai lui Iehova, declarăm că prin harul său am ajuns să cunoaștem că el, Iehova, este Dumnezeu, Cel Preaînalt, și că recunoaștem faptul că el este prezent pe pământ cu scopul de a stabili aici Regatul său; că Cristos Isus este Martorul Credincios și Adevărat trimis de Iehova Dumnezeu ca ofițer executiv al acestuia; că el conduce oștirea lui Iehova, pe cea văzută și pe cea nevăzută, în care avem și noi o parte; că scopul acestei campanii a Regatului este de a justifica numele lui Iehova și de a oferi o oportunitate pentru a ne dovedi integritatea, umplând astfel de bucurie inima lui Iehova, prin care el să poată oferi ”răspuns celui care îl batjocorește”.
Mai mult, suntem recunoscători pentru bucatele de la masa Domnului, pe care El le oferă atât de grațios. Acceptăm cu inima deschisă și adoptăm cu bucurie rezoluțiile prezentate la congresul din Columbus și luăm cu absolută apreciere noul nume, MARTORI LUI IEHOVA. Suntem hotărâți în inimile noastre să ne urmăm Regele în lucrarea sa până la deznodământul cel triumfător și dorim să fim cunoscuți printre cei înscriși ca fiind în totalitate de partea lui Iehova.
Ne exprimăm în mod deosebit aprecierea față de broșura Regatul, față de care Domnul și-a manifestat binecuvântarea în cele trei zile pe care le-am avut aici la acest congres. De asemenea, ne exprimăm aprecierea față de Domnul pentru Justificare, pe care anticipăm că o vom citi cu bucurie și o vom distribui semenilor noștri. A fost într-adevăr o surpriză fericită și recunoaștem importanța titlului său și a mesajului pe care aceasta îl cuprinde. De asemenea recunoscători pentru Mesagerul. Toate aceste dispoziții pline de iubire ne-au înviorat în aceste vremuri pentru ca lucrarea să fie gata. Dorim să vă asigurăm, frate Rutherford, de toată dragostea și cooperarea noastră sinceră și de întregul sprijin în poziția pe care ați luat-o și în care suntem priviligiați să fim colaboratori în calitate de Martori ai lui Iehova.
Congresul extins
De la Washington, D. C.,
2 august 1931.
VICTORIE SIGURĂ
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
Înainte de a porni în călătoria noastră spre adunarea generală de la Columbus, Ohio, noi, doi sau trei dintre noi, de la Newport News, profităm de această ocazie pentru a ne exprima dragostea și recunoștința pentru mărețele lucruri pe care ni le dă Iehova în acest timp prezent. Dorim în mod special să ne exprimăm recunoștința plină de iubire față de Tatăl ceresc pentru înțelegerea asupra cărții Esterei. Acesta este ”cel mai bun lucru de până acum"; și fii sigur, dragă frate, că suntem alături de tine și de restul credincioșilor până la sfârșit, prin harul lui Dumnezeu. Nu există cuvinte care să exprime bucuria și încurajarea ce ne-au fost însuflețite de articolele din Turnul de veghe cu privire la „Estera și Mardoheu”. Fie ca toți din rămășița, să fie curajoși, să fie puternici și victoria este sigură și certă. Victoria este a Domnului.
Fie ca marele Rege al Veșniciei, Iehova, Dumnezeul nostru, să vă binecuvânteze și să vă întărească pentru lucrarea minunată pe care o aveți în față înainte de congres. Domnul Dumnezeu din Sion să vă binecuvânteze.
Ai dvs. servitori și colaboratori,
FRED E. HUNSECKER, Sharpshooter,
MABEL G. HUNSECKER, Coleg,
MARGARET BAILEY, Pionier.
O LUPTĂ PERMANENTĂ
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
Cei adunați la Pittsburgh duminică, 2 august 1931, au aprobat în unanimitate o moțiune expresivă a iubirii și recunoștinței față de dvs. și față de familia Bethel pentru munca voastră de dragoste manifestată în congresele de la Columbus și Pittsburgh.
Nu vom fi ignoranți de nenumăratele îndatoriri reprezentând săptămâni de pregătiri, atât noaptea cât și ziua.
Suntem recunoscători pentru potopul de binecuvântări spirituale revărsat asupra noastră progresiv cu iubire. Vom prețui „noul nostru nume” și, ca atare, vom continua să împingem lupta spre poartă, pentru ca numele Aceluia pe care îl iubim, adorăm și slujim să fie glorificat.
Frații voștri prin harul său,
ECCLESIA DIN PITTSBURGH (Pa.)
REZOLUŢIE
ADOPTATĂ LA CONGRESUL DE LA DETROIT din 2 august 1931
De când a venit Domnul la templul său pentru judecată, fulgerele au luminat și continuă să ne lumineze calea. I-a plăcut Domnului să se folosească de articolele din Turnul de veghe și din celelalte publicații ale societății Watch Tower Bible & Tract Society pentru a înviora, mângâia și întări pe martorii săi credincioși.
Noi credem că Societatea, compusă din toți credincioșii unși de pe pământ, este partea vizibilă a organizației lui Iehova, care organizație proclamează „evanghelia aceasta a regatului”, așa cum a fost profețită de Domnul nostru în Matei 24:14. Credem în continuare că fără a participa la lucrarea de martor, nimeni nu poate fi numit martor al lui Iehova.
În lumina faptelor de mai sus, fie rezolvat, până acum cunoscuți drept Studenții Internaționali în Biblie, adunați la congresul din Detroit, Michigan, în această a doua zi a lunii august 1931, adoptăm în unanimitate și confirmăm rezoluția adoptată la congresul din Columbus, și anume: că de acum înainte vom fi cunoscuți ca martorii lui Iehova, un nume pe care îl recunoaștem că vine de la Iehova Dumnezeu, după cum se arată în Scripturi, prin marele director executiv al său, Cristos Isus Domnul nostru. - Is. 43: 10.
Ne bucurăm foarte mult de acest lucru, deoarece ne confirmă și mai mult credința și încrederea că Iehova Dumnezeu supravegheză treburile Societății Turnul de veghe – Watch Tower Bible & Tract Society, și îl ghidează pe fratele Rutherford, președintele acesteia, să direcționeze munca Domnului pe întreg pământul.
Să fie cunoscut dar, tuturor oamenilor că noi, ca imitatori ai Domnului nostru Isus Cristos, adunați la congresul de la Detroit, declarăm loialitatea noastră deplină față de Iehova Dumnezeu ca martori ai săi, și că, prin harul său, vom sta umăr la umăr alături de Fratele Rutherford și de lucrătorii credincioși de la sediul central din Brooklyn, New York, în transmiterea mesajului adevărului tuturor popoarelor pământului.
Fie rezolvat pe mai departe ca o copie a acestei rezoluții să fie trimisă Fratelui Rutherford ca expresie a stimei noastre pentru el și a încrederii depline în conducerea sa.
„AM SPERAT CĂ VA BATE CINEVA LA UȘA MEA”
DRAGA DOMNULE RUTHERFORD:
Aproape în fiecare duminică dimineață vă ascult la radio. Ieri v-am ascultat din Columbus, Ohio. Vorbirea dumneavoastră a fost minunată. A fost ca și cum mi-ați fi dat un pahar de apă rece după ce am suferit de sete.
Acum trei sau patru ani am cumpărat Harpa lui Dumnezeu, Creația, Misterul încheiat, Milioane dintre cei care trăiesc acum nu vor muri niciodată și Iadul: Cine se află acolo? Pot ei ieși? Am crezut că fac un gest amabil cumpărându-le și le-am pus deoparte. Într-o duminică dimineață, pe când roteam butonul radioului de la un post la altul, încercând să prind un program bisericesc, v-am auzit vorbind. V-am ascultat împreună cu soțul meu. Duminica următoare v-am prins din nou. Soțul meu a zis că ați fost minunat până în momentul în care ați vorbit despre cler. Doi dintre frații săi mai mari sunt preoți metodiști; și bineînțeles nu a crezut că spuneți adevărul. Eu însă am crezut; ceea ce a înrăutățit lucrurile. Am citit toate cărțile cumpărate și l-am rugat pe soțul meu să facă la fel. Până acum nu am reușit să-l conving.
Ieri v-a ascultat împreună cu mine (din Columbus, Ohio) și a zis că trebuie să fi fost trimis de Dumnezeu ca să împliniți așa o lucrare extraordinară. Soțul meu este un om bun; duce o viață curată; a trecut prin Războiul Mondial, s-a întors fără nicio zgârietură, însă nici nu a vrut să audă de biserică de când s-a întors din Franța. De ce, nu știu; și nici nu vrea să îmi spună, deși își dorește ca cele trei fetițe ale noastre să fie educate în spiritul bisericii.
Ieri m-a rugat să vă scriu pentru a vă cere o copie a vorbirii dvs. despre Regat. Am uitat titlul. Voi pune în această scrisoare și timbre pentru copie. Dacă vă rog, vedeți să îl obțin. Am sperat zi de zi ca un reprezentant al Turnului de Veghe să vină la ușa mea. Vreau mult mai multe din cărțile lor. Vreau să cunosc adevărul și să las adevărul să mă elibereze, așa cum ne-a spus Cristos.
Vă mulțumesc cu toată sinceritatea.
a dvs,
Dna. HELEN M. McCann, Pa.
285
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N.Y.
NE SUPUNEM CU BUCURIE PORUNCILOR DOMNULUI
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
La congresul auxiliar extins ce a avut loc la Buffalo, N. Y., între 31 iulie - 2 august 1931, cuprinzând trei secțiuni ale oștirii lui Dumnezeu în această localitate, și anume engleză, poloneză și italiană, mărită prin prezența mai multor pionieri itineranți și a altor lucrători pe o rază de 60 de mile sau mai mult, următoarea rezoluție a fost prezentată și adoptată în unanimitate de toți frații englezi, italieni și polonezi prezenți.
Să fie hotărât, că noi, în cadrul congresului de la Buffalo, NY, să fie înregistrat, că aprobând din toată inima rezoluția de la congresul din Columbus declarăm loialitatea și devoțiunea noastră lui Iehova Dumnezeu și ne demonstrăm loialitatea ascultând de bunăvoie și cu bucurie porunca lui Dumnezeu de a face cunoscut pe întreg pământul că regatul este unica speranță a lumii. Apreciem de asemenea că a sosit timpul să transmitem un avertisment din partea lui Iehova conducătorilor și tuturor oamenilor.
Dorim de asemenea să susținem și cea de-a doua rezoluție, să refuzăm să ne numim „Studenți în Biblie” sau după alte denumiri similare ca mijloc de identificare a poziției noastre corecte înaintea Domnului. Refuzăm să ne numim după numele oricărui om și luăm cu bucurie numele pe care gura Domnului l-a rostit și de acum înainte dorim să fim cunoscuți drept MARTORII LUI IEHOVA, separându-ne în totalitate de toți cei indiferenți la sau care se opun mesajului transmis la ora actuală de către Iehova.
Cu cea mai mare bucurie, primim înțelegerea clară a lucrării asociate a celor șase bărbați cu armele de sacrificare și a „bărbatului cu călimara” care merge înaintea lor. Cu o claritate uimitoare, discernem lucrarea noastră de acum de a pune semnul pe fruntea tuturor din „Creștinătate” care suspină și plâng pentru toate nenorocirile care se fac.
Prin urmare, ne luăm angajamentul, cu ajutorul Domnului nostru, de a sta cu loialitate alături de și de a veni în sprijinul Societății Turnul de Veghe - Watch Tower Bible and Tract Society - și al Fratelui Rutherford, pe care Domnul l-a ales și l-a pus în funcția plină de responsabilitate de președinte al Societății și pe care am învățat să îl apreciem și să îl iubim pentru zelul și îndrăzneala lui în serviciul Domnului și în proclamarea mesajului lui Dumnezeu referitor la regat și la instaurarea completă a acestuia, spre alinarea și binecuvântarea tuturor celor care vor asculta și îl vor sluji pe Iehova și pe Regele său Cristos Isus.
Apreciem de asemenea responsabilitatea plasată astăzi asupra Sionului, rămășița lui Dumneazeu.
LUPTA A ÎNCEPUT
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
Martorii lui Iehova, de la congresul din Cincinnati, Ohio, doresc să exprime înaintea lui Iehova și credinciosului Său principal Isus, cel ce este Amin, și înaintea dvs., slujitorul lor, recunoștința și bucuria nespusă pe care le simțim pentru privilegiile și favorurile la care am luat parte în congresul de la Columbus și la care continuăm să luăm parte la aceast congres extins de aici.
Cu adevărat „ochiul nu a văzut, nici urechea nu a auzit și nici nu a intrat în inima omului, lucrurile [binecuvântate] pe care le-a rezervat [Iehova]”, pentru rămășiță sa în aceste zile pe care le trăim. Fericite sunt urechile noastre să audă, ochii noștri să vadă și inimile noastre să primească aceste lucruri.
Cu uimire solemnă și totuși cu o recunoștință plină de bucurie primim noul nume pe care l-a rostit gura lui Iehova. Rezoluția referitoare la noul nume a fost recitită aici, iar întregul congres, atât cei care au adoptat-o la Columbus, cât și cei care nu au avut acea ocazie, au adoptat-o cu unanimitate aici cu același entuziasm. Dorința noastră sinceră este să „nu luăm numele acesta în deșert” prin neglijență sau prin lenevie sau prin eșecul de a ne ridica și acționa asupra privilegiilor noastre; ci să umblăm demni de această „slavă pe care Iehova nu o dă acum nimeni altcuiva decât clasei rămășiței sale alese de pe pământ”.
Cadourile surpriză, și anume, broșura Regatul și Justificare, sunt o încântare pentru inimile noastre. În ultimele trei zile, am folosit broșura Regatul pentru a susține mărturia lui Isus Cristos, iar Domnul Dumnezeu a răsplătit eforturile depuse. JUSTIFICARE! Ce nume extraordinar pentru ultima carte! Cum rezumă ea dorința inimilor martorilor lui Iehova; și numai când ne gândim că Dumnezeu a promis: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” și iată că se întâmplă aceasta în timp ce rămășița robului său sunt încă pe pământ!
Suntem hotărâți să citim studios și cu rugăciune cartea Justificare și apoi, ca reprezentanți adevărați și credincioși ai lui Iehova, să mărșăluim umăr la umăr cu toată această mică oștire de pe pământ și să folosim această carte ca pe un avertisment răsunător pentru Creștinătate și pentru a pune un semn pe fruntea celor care suspină și plâng în creștinătate, arătându-le calea pe care rămășița răscumpărată are acum privilegiul de a merge sub conducerea Regelui uns al lui Dumnezeu, Cristos Isus.
Așteptăm cu nerăbdare publicarea în Turnul de veghe a argumentelor referitoare la noul nume și la cale, și apreciem rolul pe care dvs. l-ați avut în a îndruma pe martorii lui Iehova către aceste adevăruri îndestulătoare pentru care l-a folosit pe iubitul său Slujitor Isus pentru a le servi pe masa Domnului. Activitatea dvs. neobosită și curajul de a deschide gura pentru a da mărturie publică pentru Iehova, pentru numele și pentru Regatul său, reprezintă o încurajare permanentă pentru noi și sunt, pentru noi, o infirmare fără echivoc a acuzațiilor calomniatoare ale clasei de „omului păcatului”.
Lupta a început! Prin grația lui Iehova, suntem în luptă alături de dvs. până la justificarea numelui și a cuvântului său!
Cu profundă apreciere și dragoste și cu toate rugăciunile noastre,
CONGRESUL EXTINS DE LA CINCINNATI.
ÎN ASENTIMENT CORDIAL
DRAGA FRATE:
Congresul auxiliar de la St. Louis a fost un mare succes; entuziasmul și bucuria celor prezenți au fost remarcabile.
Cei care nu au fost prezenți la congresul de la Columbus și-au dorit să consemneze că sunt în acord cordial cu măsurile întreprinse privitoare la noul nume și au adoptat următoarea rezoluție cu unanimitate de voturi:
„Martorii lui Iehova adunați la congresul de la St. Louis, Mo, doresc să își exprime profunda apreciere pentru toată bunătatea pe care Iehova le-a arătat-o în timpul prezent și mai ales prin acordarea unui nou nume rămășiței, acela de Martorii lui Iehova. Ne exprimăm aprecierea și pentru noua carte, Justificare, și pentru broșura Speranța lumii.
„Ei doresc să se consemneze ca fiind hotărâți să continue să coopereze cu toți ceilalți din clasa „slujitorului” sub noul nume, martorii lui Iehova, până când cuvântul și numele lui Iehova vor fi justificate.”
Îmi face o mare bucurie să vă transmit această acțiune și să-mi exprim propria hotărâre de a împinge bătălia până la poartă cu cea mai mare forță.
Rugându-l pe Dumnezeu să vă țină întotdeauna în binecuvântările Sale, și aducând mulțumiri lui Iehova pentru felul în care v-a călăuzit, rămân, cu saluturi creștine,
Fratele dvs. prin favoarea Domnului,
J. C. WATT, Președintele Convenției.
„AM ALERGAT CU BUCURIE”
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
Am ascultat azi de dimineață prelegerea dvs. la postul de radio KNX, Hollywood. Camera era plină și fiecare cap se apleca cu respect, sforțându-se să surprindă fiecare cuvânt. Era o casă metodistă; iar după prelegere, bărbatul și soția lui au venit la mine și au cumpărat cărțile Lumina și Profeție. Doamna a spus, cu lacrimi în ochi: „Dacă este adevărat, de ce să ne chinuim atât de mult să plătim această ipotecă?” Cred că ei au înțeles pe deplin mesajul dvs.
Și eu am stat ascultând cu lacrimi de bucurie curgându-mi pe față și m-am gândit la Scriptură: „Şi oamenii vor fi arși cu foc,” căldură fierbinte. Cu siguranță asta s-a împlinit astăzi; și am simțit ca și cum îngerii cântau din nou pentru a se ști că numele lui Dumnezeu este justificat pe pământ.
Cât de mult trebuie să vă iubească Dumnezeu pentru credința dvs. față de el și față de poporul lui! Cei din opoziție (the opposition) trebuie să se simtă rușinați după ce au auzit această prelegere. Mi-a părut rău că nu am putut participa la congres, dar mă bucur că putut participa la lucrarea de aici de acasă. Termometrul arată de câteva zile 45 grade la umbră în cea mai mare parte a zilei. Totuși, am alergat cu bucurie din ușă în ușă, setând programele radio pentru marea conexiune și suntem bucuroși să avem aceast privilegiu. O putere și mai mare vă doresc și Dumnezeu să vă binecuvânteze.
MYRTLE WINKLE, Pionier Itinerant.
15 Septembrie
TURNUL DE VEGHE
287
NE SUPUNEM CU BUCURIE PORUNCILOR DOMNULUI
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
La ultima întâlnire generală de afaceri a ecleziaștilor din Peterborough, a fost adoptată în unanimitate o rezoluție prin care vă transmitem dragostea și aprecierea noastră pentru numeroasele lucruri bune pe care Domnul le oferă spre folosință poporului său prin intermediul dvs. Atât de multe lucruri bune vin pentru folosul nostru, încât suntem copleșiți de numeroasele manifestări ale iubirii și înțelepciunii lui Iehova și ale puterii sale nelimitate de a-și ocroti poporul său.
Apreciem în special articolele din revistele Turnul de veghe, cu precădere cele câteva referitoare la cartea Esterei, care sunt o revelație pentru noi toți. Pe măsură ce lumina devine mai puternică, zelul nostru crește din ce în ce mai mult, astfel încât vrem să le spunem tuturor despre Diavol și despre organizația lui cea rea, și mai ales despre mincinoșii și ipocriții săi, clerul. Va fi un moment glorios acela când întregul sistem va dispărea de pe fața pămâțntului.
Asigurându-vă de dragostea și de rugăciunile noastre pentru a primi putere și îndrumare în timp ce conduceți organizația văzută a lui Iehova în luptă, rămânem
Frații dvs. prin grația divină,
ECLESIA DIN PETERBOROUGH (Ont.)
CU SIGURANȚĂ DOMNUL ESTE BUN
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
Am citit și studiat cărțile Lumina; și îi mulțumesc Tatălui meu ceresc că sunt în armonie cu fiecare cuvânt din ele și doresc să știți că îi mulțumesc zi de zi că v-a făcut să le scrieți pentru ca noi să aflăm toate acestea în aceste vremuri, pentru a ne întări credința și pentru a marge mai departe până la triumf. Sunt pe deplin convins că toate acestea sunt ale Domnului și nu ale omului. Niciun om, dacă nu este inspirat de Domnul, nu și-ar putea aduna gândurile pentru a scrie această carte atât de clar și limpede, încât cel care citește o poate lua la fugă.
Cu siguranță, dragă frate, Domnul este bun. El îi satură pe cei flămânzi și le dă hrană la timpul potrivit, pentru ca ei să se învioreze cu bucuria Domnului, care este puterea lor în acest moment pentru a continua lupta cea bună a credinței în înălțarea numelui său. Sora Pittenger mi se alătură în aceste gânduri; și credeți-mă, dragă frate, sunteți pomenit în fiecare zi de noi la tronul grației.
LEWIS PITTENGER, Pa.
MULTUMESC LUI DUMNEZEU
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
Deși știm că sunteți foarte ocupat cu cea mai importantă lucrare din lume, totuși am putea greși dacă am păstra tăcerea întotdeauna. De multe ori am simțit dorința de a vă scrie pentru a ne exprima aprecierea față de lucrarea pe care o faceți prin harul Domnului. Noi înțelegem cu inima deschisă că această lucrare este a Domnului. Ne bucurăm că Domnul a ales să se folosească de dvs. pentru aceasta. Iubirea și devotamentul dvs. față de Iehova Dumnezeu se arată în modul în care apărați numele și cuvântul Său. Acest lucru ar trebui să înfioreze de încântare pe orice creștin adevărat. Când mă gândesc la tot ce ați scris și spus, sunt pătruns de înfiorare. Ați dovedit, mai presus de orice îndoială, că aveți cel mai mare curaj din această epocă în apărarea Creatorului nostru. Viața și munca dvs. nu pot decât să îl încurajeze pe creștinul care se gândește la toate acestea. Citind Turnul de veghe, am mai simțit și că nutriți cu siguranță o iubire profundă pentru toți copiii lui Dumnezeu. Nu putem nega că le-ați fost credincios în expresia adevărului său.
Profeția este o carte pe care nu ne putem permite să o neglijăm, ea vorbește de la sine. Lăsați copiii Domnului să o studieze. Avem nevoie de ea.
Cărțile Lumina sunt mărețe! Sunt pline de fiori. Interpretarea Apocalipsei nu ne lasă nici o îndoială în mintea noastră. În sfârșit, s-a făcut lumină asupra Apocalipsei. „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”- Apoc. 1: 3 (Diaglott).
Îi mulțumim Domnului pentru bunătatea lui și vă exprimăm și dragostea noastră creștină și cele mai bune urări.
Al dvs. în slujba Regelui regilor,
W. H. FARRER, California.
PUTERNICI ÎN DOMNUL
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
Nu vă cerem iertare pentru timpul pe care vi-l răpim. Pentru că vrem să știți că inimile noastre se revarsă de recunoștință pentru Iehova pentru că a pus în fruntea Societății un om care are curajul să stea în fața „marelui balaur roșu” și să îi dea lovitură după lovitură, în „numele Domnului și al unșilor săi”. Și vrem să știți că suntem alături de dvs. în această luptă, până la capăt.
Apreciem cu adevărat și interesul profund pe care îl arătați lucrătorilor de pe teren. După ce am primit legitimațiile și scrisoarea de instrucțiuni, i-am mulțumit Domnului în rugăciune pentru grija sa iubitoare manifestată astfel asupra unșilor săi. Bucuria noastră nu a cunoscut limite la citirea cărții Lumina. Încă din zilele apostolilor nu s-a scris nimic care să se compare cu aceasta. Dacă acest lucru nu „aprinde” inimile prietenilor să își îndeplinească cea mai măreață activitate a lor, nimic altceva nu o va face. Ne bucurăm să știm că până acum am avut până și cel mai mic rol în împlinirea Apocalipsei și nu avem alt gând decât acela de a „sta pe poziții” de partea lui Iehova, până când toate se vor împlini. Ne simțim slabi prin noi înșine, dar tari întru Domnul. Și iubim cu adevărat lucrarea, iar această minunată Revelație cu siguranță ne însuflețește să mergem mai departe. Suntem hotărâți să depășim orice obstacole pe care inamicul ni le poate așterne în cale și, în ciuda oamenilor și a îngerilor răi, să purtăm mesajul regatului lui Dumnezeu, sau al acestei Evanghelii a regatului, către cei care sunt în întuneric și în umbra morții.
Rugându-ne pentru favoarea și binecuvântarea continuă a Domnului în timp ce vegheați asupra intereselor regatului său, rămânem
Ai dumneavoastră colegi dumneavoastră, lăcustele,
Fratele și Sora J. G. TOPE.
LAUDĂ ȘI MULȚUMIRI LUI IEHOVA
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
Vă rog să mă iertați că vă răpesc din timpul dvs., dar simt că aș dori să îmi exprim aprecierea față de cartea Lumina. Cu adevărat Domnul se folosește de dvs., dragă frate; și dorința mea este să cooperez întotdeauna alături de dvs. în slujirea lui Iehova, Tatăl nostru Regesc. Cuvintele nu reușesc să exprime grandoarea și majestatea adevărurilor revelate în aceste timpuri; și inima mea tresaltă atunci când mă gândesc că Iehova ar trebui să aibă încredere în noi și să ne încredințeze nouă acest secret. Cu adevărat toată slava și lauda se cuvin numelui său sfânt.
Anexat vă trimit niște versuri prin care încerc să exprim ceea ce cuvintele nu reușesc să transmită.
Vă asigur, dragă frate, de dragostea mea și de rugăciunile mele continue.
Sora dvs. în Sion
(Domnișoara) R. JACKSON, Anglia.
* * * *
Iehova, Creatorul, Regele Atotputernic,
Ție îți aducem mulțumirile și laudele noastre;
Tată! tânjim să vedem numele tău sfânt
Curățat și șters de fiecare pată cu care diavolul te-a întinat.
Curând să vină Regatul tău, când toți vor vedea
Că tu singur poți fi marele Conducător al pământului.
Tu ești suprem, Tată, atunci toți vor ști.
Laude ție vor curge atunci de pe toate buzele.
HOTĂRÂȚI SĂ DĂM MĂRTURIE
DRAGĂ FRATE RUTHERFORD:
Cât de încântați suntem de Lumina! Dăm pe dinafară de fericire. Nu am citit niciodată ceva atât de minunat. Cu siguranță aduce bucurie inimilor noastre să știm că am avut și avem încă un rol în transmiterea mesajului regatului celor flămânzi de pe pământ.
Am avut un timp glorioas propovăduind cu Lumina și cu Prohibiția săptămâna aceasta; și mulți dintre cei care ascultă programele Turnului de veghe pe postul KROW se bucură pentru că mesajul le este adus lor.
Noi credem că articolele din Turnul de veghe despre „Omul păcatului” sunt menite pentru timpul potrivit, avertizând rămășița, astfel încât, să putem fi pregătiți pentru testul crucial. Cuvintele nu reușesc să exprime mulțumirile noastre din inimă și recunoștința noastră față de Iehova pentru binecuvântările sale.
Și, dragă frate, ne rugăm să reverse Dumnezeu toate binecuvântările lui asupra dvs. și asupra celor dragi din Betel pentru poziția dumneavoastră plină de credință în aceste vremuri.
Suntem hotărâți să continuăm să mărturisim mesajul despre regat până când este gata.
Al dvs. în slujba Regelui,
ECLESIA DIN ROCKLIN (California).