Pagină:Drama-of-vindication-part-I-1939.djvu/6

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină a fost verificată


38
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


cu imitatorii lui credincioși că vor avea parte cu el în acel regat, prin harul și după voia lui Dumnezeu - Luca 22:29, 30, Diaglott.
14 Credință deplină și o mare îndrăzneală sunt necesare pentru a continua „lucrarea Elisei” și firește, curaj mai mare decât s-a cerut pentru a face „lucrarea Ilie”, din cauza opoziției mai dificile. Ca dovadă pentru aceasta, iată următoarele cuvinte adresate lui Iosua: „numai întărește-te și fi foarte curajos, ca să iei seama să lucrezi potrivit întregii legi pe care Moise, servul Meu, ți-a poruncit-o; să nu te depărtezi de la ea, nici la dreapta și nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge. Cartea aceasta a legii, să nu se depărteze de gura ta; meditează asupra ei zi și noapte, ca să poți lucra potrivit cu tot ce este scris în ea, căci atunci vei prospera în toate căile tale și atunci vei avea un bun succes. Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta? „Întărește-te și îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge” (Iosua 1:7-9).
15 Domnul nu cere ca poporul Său să facă lucruri spectaculoase, ci poruncește să fie puternici în Domnul și în puterea măreției Sale și să aibă credință deplină în puterea Lui. Ei trebuie să fie foarte curajoși și, prin urmare, nu trebuie să permită nici cea mai mică îndoială că Dumnezeu poate îndeplini fiecare cuvânt pe care l-a promis și că o va face și că, atâta timp cât îi vor sluji ascultând de poruncile sale, nicio putere nu poate împiedica realizarea lucrării pe care el le-a încredințat-o. Având acest curaj, ei merg înainte cu bucurie. Martorii lui Iehova au fost puși la încercare în timpul lucrării lui Elisei și înțeleg pe deplin ceea ce este menționat aici. Martorii Lui au ajuns să știe că trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu și să fie pe deplin ascultători de legea Lui dacă vor să se bucure de îndrumarea și protecția lui Dumnezeu. Nu trebuie să plece urechea la părerile adversarilor lor; nu au nevoie să audă argumentele tuturor celor care se opun; ei trebuie să se bazeze numai pe Domnul și, știind că al lui Cuvânt este adevărat, ei merg înainte și, făcând acest lucru, Domnul le spune că „poți să prosperi oriunde vei merge”. Poporul lui Dumnezeu trebuie să se hrănească din Cuvântul Său, care este, așa cum a afirmat Iosua, „această carte a legii”. Ei trebuie să o studieze și să mediteze asupra ei cu atenție, în orice moment, și să urmeze cu atenție instrucțiunile date în ea. Cristos Isus, Mai marele Iosua, își conduce poporul și îi instruiește din templu, instrucțiuni pe care el le transmite poporului său prin calea și prin canalul ales de el, iar martorilor lui Iehova li se poruncește să-i urmeze instrucțiunile transmise astfel și făcând așa, această promisiune este pentru ei: „Îți vei face drumul prosper și atunci vei avea un succes bun.”
Agenții Diavolului îi atacă violent pe martorii lui Iehova, îi amenință și îi abuzează și încearcă să aplice în mod nedrept legile lor împotriva lor și să îi oblige pe martorii lui Iehova să se supună legii din acel teritoriu, care interzice publicarea mesajului lui Dumnezeu fără autorizație de la unele puteri umane. Dar slujitorii credincioși ai Domnului nu vor fi descurajați să își îndeplinească datoria din cauza unor astfel de amenințări, nici prin amenzi, jefuiri și inchisoare. Ei tot timpul își amintesc de puterea care se află în spatele lor și care îi sprijină și ei știu că „dedesubt sunt brațele veșnice” ale Celui Preaînalt și, că la vremea potrivită, așa cum Dumnezeu a promis, „va da afară pe vrăjmașul din fața ta.” -Deut. 33: 27.
16 Porunca pe care Iehova a dat-o lui Iosua și altor israeliți, după cum este stabilit în scriptura anterioară, rostită de Iosua, indică faptul că ar putea exista un prilej de teamă pentru martorii lui Iehova în perioada lucrării lui Elisei și că unii dintre ei ar putea tinde să ia lucrurile prea ușor și să renunțe la o campanie viguroasă, dar cei credincioși nu o vor face. Exact așa stau lucrurile, după cum mulți martori ai lui Iehova pot acumm da mărturie. Cei mai puțin zeloși i-au mustrat pe unii dintre ceilalți, cerându-le să fie mai puțin agresivi și să nu atragă asupra lor, prin acțiunile pe care le întreprind, atacuri violente din partea inamicului, însă Domnul le spune: „Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: ‘Întăreşte-te şi îmbărbătează-te’? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”- Ios. 1: 9.
17 Când au fost atacați din cauza faptului că au predicat evanghelia și când au fost persecutați pentru că au transmis cu îndrăzneală avertismentul către oameni, așa cum le-a poruncit Domnul, și când oficialii lumești au impus ca martorii lui Iehova să își înceteze activitățile, cei credincioși și cei curajoși au răspuns și continuă să răspundă: ”Trebuie să ascultăm pe Dumenezeu, nu pe om”. Dumnezeul nostru ne-a poruncit; voia lui o vom face.
18 Cei care, pentru că se tem de oameni, refuză sau nu reușesc să împlinească lucrarea lui Elisei nu pot obține aprobarea Domnului și nu pot avea „succes”, deoarece le lipsește credința și încrederea în Domnul. Cei care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și regatul său nu se vor teme, iar această concluzie este pe deplin susținută de cuvintele inspirate ale apostolului: „În felul acesta a fost făcută perfectă iubirea în noi, pentru ca noi să avem îndrăzneală în ziua judecății; pentru că așa cum este el, așa suntem și noi în această lume. Nu există frică în dragoste; dar dragostea perfectă alungă frica; pentru că frica are chin. Cel ce se teme nu a fost făcut perfect în iubire.” 1 Ioan 4: 17, 18.
19 Regatul este aici și Cristos Regele nu cunoaște înfrângerea. El va obține victoria. Inamicul va blufa și va amenința că va provoca pedepse corporale asupra martorilor lui Iehova, dar inamicul