Această pagină nu a fost verificată
SEPTEMBRIE 15, 1940
TURNUL DE VEGHERE
277
grad de închinare la creaturi, înălțare și preamărire a conducătorilor pământești, deci comiterea „păcatului Samariei”. (Amos 8:14) Nu era nici un război real declarat împotriva religiei, ca fiind a lui Satan, până la sfârșitul anului 1936. Se pare că întotdeauna a fost foarte greu chiar și pentru cei consacrați să stea departe de religie și de practicile religioase.
12 Observați că Judecători 4:1 spune: „Copiii lui Israel iarăși au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud. ”Aici se face referire la Ehud. Ehud și-a jucat rolul într-o mare dramă și a murit, iar referirea la moartea lui face ca astăzi să fie potrivită examinarea istoriei acelei drame și a semnificației ei tipice, așa cum este detaliat în capitolul 3 din Judecători, în special în versetele 12-30. În acea dramă profetică, Ehud și pumnalul său au jucat un rol important.
13 La timpul menționat în Judecători 3:12, copiii lui Israel practicau religia Diavolului. În acel timp nu era nici un judecător în Israel. Otniel, care fusese judecător în Israel, tocmai murise. În același fel, din 1878 și până în 1918 a fost un timp de pregătire a căii lui Iehova, înainte de venirea marelui Judecător trimis de Iehova. Apoi, Domnul Iehova L-a trimis direct pe Cristos Isus, Judecătorul, la templu să-i judece pe creștinii mărturisiți și pe practicanții ipocriți din „creștinătate” care pretind că sunt slujitorii lui Dumnezeu. Venirea lui Cristos Isus la templu a avut loc în anul 1918. - Maleahi 3:1-4.
14 Făcând acum referire la dramă, observați ce este scris: „Domnul l-a întărit pe Eglon, regele Moabului, împotriva Israelului, pentru că făcuseră lucruri rele în ochii lui [Iehova]”. Răul lor consta în practicarea religiei. Moab a fost unul dintre fiii lui Lot, nepotul lui Avraam, marele patriarh al Israelului după care a fost numită națiunea. Acest lucru i-a făcut pe moabiți veri îndepărtați ai izraeliților. Practicarea religiei de către izraeliți a dus naținea într-o stare de mare neputință. Ei nu se mai bucurau de favoarea lui Iehova. Moabiții ocupau teritoriul din partea de est a Iordanului, erau puternici și au devenit mai agresivi. Moab, în această dramă profetică, pare să-i preumbrească pe liderii religioși care slujesc pentru plată, adică clasa religioasă, comercială și politică, ce adoptă și practică religia, cu scopuri egoiste. Aceștia sunt acei religioși care conduc tărâmul cunoscut sub numele de „creștinătate”. Chiar înainte ca izraeliții să treacă râul Iordan în Canaan, regele moabit, Balac, l-a angajat pe Balaam, profetul necredincios, un religios (și care în timpurile moderne ar fi clasificat ca „a cincia coloană”), să încerce să aducă un blestem asupra izraeliților, dar Balaam nu a reușit. - Numeri 22:1-41; 23:1-30.
15 În timpurile moderne mulți dintre cei care pretind ca sunt consacrați în totalitate Domnului continuă să țină practicile religioase, să recunoască și să respecte oameni ca „stăpâniri înalte”. Aceștia devin victimele marilor afaceri sau ai puterilor financiare comerciale care împreună cu cei care practică religia ca profesie, o adoptă din motive egoiste, acționând sub influența și puterea demonilor. Această combinație a fost ilustrată de moabiți.
16 Cu privire la întărirea Moabului, așa cum se afirma in textele scripturale, scopul evident al lui Iehova nu a fost să distrugă poporul Său, care era sincer, dar a fost îndrumat greșit; scopul Lui a fost să se poarte cu ei în așa fel incât să le deschidă ochii la starea lor deplorabilă, pentru a vedea cine le era dușman și cine le era prieten adevărat. Astfel, cei cu bunăvoință pot găsi calea de scăpare și pot să îl servească pe Dumnezeu in spirit și in adevăr. El le-a spus in repetate rânduri că religia avea să fie o cursă pentru ei; acum avea să le arate mai clar cum au căzut în cursa Diavolului. Chiar și acum, în aceste timpuri moderne, cei care s-au ținut de religie au avut parte de niște experiențe foarte dificile, experiențe care au lucrat înspre binele celor care L-au iubit cu adevărat pe Dumnezeu, care au căutat cu stăruința să cunoasca și să facă voința Lui sfântă.
17 Eglon, regele moabit, s-a pregătit să îi atace pe izraeliți; „a strâns la el pe fiii lui Amon și pe Amaleciți, și a pornit. A bătut pe Israel și a luat orașul palmierilor.”(Judecători 3:13) Când i-a adunat la un loc pe aliații din Amon și Amalec, a invadat Israelul. El a urmat tacticile Diavolului, adunându-i pe toți aliații săi politici și comerciali să-l ajute, toți practicanți ai religiei. Elementele politice și comerciale au chemat întodeauna în ajutor elementul religios, atunci când s-a inițiat o acțiune de cucerire. În ilustrația profetică, amoniții sunt folosiți pentru reprezentarea elementului politic în special, care formeaza o parte a organizației lui Satan dintre oameni, toți aceștia practicând religia Diavolului. Ei sunt cei care pun statul mai presus de Dumnezeu, stat la care să se inchine ca stăpânire înalta. Cu alte cuvinte, supunerea trebuie dată în primul rând statului.
18 Amaleciții se pare că au fost băștinași în țara din sud-vestul Sodomei și Gomorei. (Geneza 14:7, 8) „Ducele Amalec” a fost nepotul lui Esau. (Geneza 36:15, 16) Când izraeliții călătoreau din Egipt înspre Canaan, amaleciții au fost primii care i-au atacat pe izraeliți. Din cauza acelui atac nejustificat asupra izraeliților, poporul de legământ al lui Dumnezeu, Cel Atotputernic a ordonat ca amaleciții să fie nimiciți. (Exodul 17:8-16) Aceasta
