Această pagină nu a fost verificată
172
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.
de pe Adams Street, care a servit atât de bine timp de 22 de ani la producerea literaturii pentru educația teocratică la nivel mondial și care acum se dovedise a fi prea mică pentru a ține pasul cu cererea de literatură pe măsură ce lucrarea se extinde. Ne-am oprit un moment pentru a observa cât de departe au progresat constructorii cu fundațiile și bazele masive din beton armat necesare pentru adăugarea de nouă etaje la fabrică. Știam că vor fi puse multe întrebări despre noua Casă Betel și noua fabrică, deoarece vestitorii teocrați de pretutindeni sunt interesați de aceste clădiri care sunt simboluri vizibile ale expansiunii. Desigur, purtam fotografii cu noi ca ajutoare vizuale în beneficiul fraților pe care îi vom întâlni, dar detaliile ar fi de asemenea dorite pentru că clădirile sunt la fel de mult proprietatea fraților din locuri îndepărtate ca și a celor din Brooklyn.
La Gara Pennsylvania mai așteptau un număr de alți frați, inclusiv unii care urmau să plece în curând în Italia pentru a spori lucrarea de expansiune de acolo. Au venit să-și ia rămas-bun și cu siguranță le-am apreciat interesul. Trebuia să luăm un tren spre Miami, Florida, unde ne vom urca într-un avion spre Ecuador.
Călătoria de 28 de ore cu trenul până la Miami a fost făcută plăcută de întâlnirea noastră cu unii dintre frați din stații de pe drum. De asemenea, am apreciat foarte mult ospitalitatea fraților care ne-au întâmpinat la Miami. În timp ce am fost în Miami, am avut plăcerea de a vorbi cu frații din unitățile de nord și de sud ale companiei din Miami. Apoi, duminică seara, la 8:30, aproximativ 35 dintre frații din Miami ne-au văzut decolând de la Aeroportul Internațional. Zborul peste Marea Caraibelor în marele avion DC-6 a fost lin și aproape înainte să ne dăm seama au trecut patru ore și am văzut sub noi multitudinea de lumini care marcau Panama City și Zona Canalului. O aterizare perfectă a pus capăt acestor prime 1.220 de mile de zbor.
Pentru a ajunge la Quito a fost nevoie de schimbarea avioanelor la Balboa. Am avut aproximativ șase ore între avioane la Balboa. Scrisesem dinainte și notificasem Sucursala din Panama City că vom putea petrece câteva ore cu ei, dar slujitorul Sucursalei a citit greșit instrucțiunile și, spre surprinderea noastră, nu era nimeni la aeroport care să ne salute. Știam numărul căsuței poștale la care se trimite corespondența pentru frații din Panama City, dar asta nu ne-a ajutat prea mult în cele câteva ore în care am fost acolo, în ceea ce privește comunicarea cu ei. Nu cu mult timp în urmă, familia se mutase în spații mai mari, dar cu greu ne-am gândit că este necesar să aducem cu noi adresa străzii. Ne-am amintit unde locuiseră anterior, așa că am luat un taxi până la acea casă la 1:30 dimineața. Pe drum am văzut mulți oameni și l-am întrebat pe șofer motivul. Am observat că mulți aveau costume și pălării extravagante, multicolore, sau măști. Ne-a explicat că era Carnaval și nimeni nu se deranja să doarmă nopțile atunci. Dar când am ajuns la casa în care locuia familia, am constatat că oamenii dormeau. I-am trezit și, când au apărut fețele adormite și nedumerite, am întrebat unde se aflau frații. Din păcate, ei nu știau.
Taximetristul a avut o idee. A spus că dacă cineva ar ști, ar fi dispecerul lui de la aeroport. Înapoi la aeroport ne-am dus să vorbim cu dispecerul. De îndată ce am
menționat Watch Tower, el ne-a spus exact unde să mergem pentru a-i găsi pe frați. Șoferul părea că nu înțelege, așa că însuși dispeceratul a condus taxiul până la sediul Filialei. Și-a amintit că a dus absolvenții de la Gilead la acea adresă. Am fost încântați să vedem semnul de pe clădire pe care scria „Watch Tower Bible and Tract Society, Sucursal en Panama”. Nici aici nimeni nu stătuse treaz la sărbătoarea Carnavalului. Foarte surprinși, frații au fost treziți din somn. Casa era aglomerată, pentru că frații din Colon, David și orașul Panama se adunaseră la Filială pentru această ocazie. Nu se așteptau să ne găsească bătând la ușă la 2:30 dimineața; li se spusese să ne aştepte la 7. Nu le-a luat mult să se ridice din paturi şi, în curând, puneau şi răspundeau la întrebări cu zecile. Discuția a durat până pe la 4:30, când cineva s-a gândit că ar fi timpul să înceapă micul dejun. Am mâncat cu toții împreună la primele ore ale dimineții și apoi pe la ora 6 frații au închiriat un autobuz care să ne ducă pe toți la aeroport. Am avut o vizită foarte plăcută și nu ne-a deranjat să pierdem puțin somn pentru a avea plăcerea de a fi alături de unii dintre frații pe care nu-i mai văzusem de mulți ani și de a le auzi experiențele. Ei au mărturisit despre extinderea lucrării în Panama. Bineînțeles, toți erau ochi și urechi cu privere la noua casă și fabrică Betel. Orele au trecut ca niște minute, iar la 7:30 eram în drum spre Cali, Columbia, la vreo 567 de mile distanță. Ne-am oprit pentru o jumătate de oră și apoi am continuat spre Quito.
ECUADOR
Nu am petrecut mult timp în prima parte a zborului privind peisajul, pentru că pe atunci eram prea somnoroși pentru a ne ține ochii deschiși, dar după ce am părăsit Cali spre Quito, am fost suficient de trezi pentru a observa frumoșii munți din Anzi și văile fertile, verzi. Aproape de granița dintre Columbia și Ecuador, am trecut peste niște vârfuri de munți, întâmpinând câteva goluri de aer și, în scurt timp, am putut vedea valea înverzită unde se odihnește Quito, ceea ce a fost numit un Shangri-La andin. În timp ce aterizam, părea că cădem într-un cuib verde uriaș, pentru că în jurul nostru se aflau vârfurile înalte ale munților care fac imposibil zborul către Quito pe vreme înnorată. Quito în sine are o altitudine de peste 8.000 de picioare deasupra nivelului mării și vremea este răcoroasă. Eram ocupați să privim peisajul minunat în timp ce avionul s-a rostogolit pe pragul din fața clădirilor aeroportului, dar atenția ne-a fost rapid atrasă de la minunile naturii de fluturarea a zeci de mâini care țineau copii ale revistei Watchtower. O mulțime de peste 80 de frați și oameni cu bunăvoință ieșiseră la aeroport să ne întâmpine în această primă vizită a președintelui Societății la Quito. Au fost îndeplinite formalitățile obișnuite de control prin inspecțiile vamale și de imigrare și apoi am salutat aproape fiecare persoană de acolo. Ei veniseră să-i întâmpine pe cei doi frați din America de Nord și fiecare voia să o facă individual. Au venit la aeroport cu două autobuze, așa că au luat câte unul dintre vizitatori în fiecare autobuz și ne-am înghesuit în autobuze și am mers în oraș, un grup de oameni foarte fericiți. Ne-au dus la casa misionară și la Sala Regatului, care se află convenabil la Montalvo 201, la colțul
