Această pagină nu a fost verificată
276
Turnul de Veghe
Brooklyn, N.Y.
măsuri de „unitate a națiunii”, dictatori și alte metode dictatoriale asemănătoare. Toate aceste metode fac din statul sau stăpânirea națională un „zeu” sau un puternic cu puteri supreme, adică reprezentantul vizibil al lui Satan, „zeul acestei lumi” și care admite că trebuie să fie preferat Dumnezeului atotputernic. Pentru a suprima și a distruge martorii lui Iehova, care sunt adevărații slujitori ai lui Dumnezeu, Ierarhia Romano-Catolică și asemenea religioșii își unesc forțele cu această monstruozitate „religie de stat” atunci când este convenabil și, prin urmare, întreaga mulțime devine anti-Dumnezeu și anti-regat, deşi religioniștii pretind că sunt reprezentanţii Domnului. Religioniștii joacă un joc fraudulos pentru a încerca să ajungă în vârf. Această doctrină actuală a „puterilor superioare” sau a supremației statului este pusă înainte de către politicieni, finanțatori și religioniști ca un instrument pentru a înspăimânta tot ceea ce este pentru Iehova Dumnezeu și pentru regatul său și pentru a face să nu fie rodnice eforturile poporului lui Iehova; și să promoveze interesul egoist al inamicului lui Dumnezeu.
3 Privind acum ilustrația: Nimeni din armata condusă de Saul nu s-a arătat dispus să îl confrunte pe Goliat în luptă. Nici măcar Ionatan, cel curajos, nu a vrut să o facă. Niciunul dintre israeliții religioși nu a avut curajul și credința să apere numele lui Iehova împotriva acelei monstruozități care îl reprezenta pe Satan. Este evident că Israeliții țineau la viața lor, apreciind că are o importanță mai mare decât apărarea onoarei și a numelui lui Iehova Dumnezeu. Ei nu au avut credință că Dumnezeu va da ajutorul și puterea Sa celui care avea să îl înfrunte pe Goliat. Ei nu au fost prea supărați de ocara pe care o aducea reprezentantul Diavolului asupra numelui lui Iehova. Astfel, scena a fost pregătită.
4 Atunci a apărut tânărul David, cel care fusese uns de Dumnezeu pentru regalitate. În acea vreme, însă, el încă era ocupat să ofere hrană oilor tatălui său, dar a fost trimis de tatăl său cu această ocazie să ducă hrană fraților săi care făceau parte din armată. Timp de patruzeci de zile, filistenii, cu monstruosul Goliat înainte, s-au apropiat tot mai mult și i-au sfidat, batjocorit, ridicularizat și ocărât pe israeliți. Ajuns pe câmpul de luptă, David a auzit cuvintele pe care Goliat le-a rostit spre sfidarea lui Iehova Dumnezeu. El venise să aducă mâncare fraților săi. Tot așa și Cristos Isus, Mai Marele David, a venit pe pământ pentru a aduce hrană celor care mărturiseau că îi slujesc lui Dumnezeu, și care chiar fac acest lucru. Tânărul David a înțeles imediat care era problema reală, iar indignarea lui împotriva dușmanului s-a intensificat și zelul lui față de Dumnezeu îl ardea și atunci a vorbit, „Și David le-a vorbit oamenilor care stăteau lângă el, spunând: „Cum va fi răsplătit omul care îl va omorî pe filisteanul acesta și va îndepărta batjocura de peste Israel? Fiindcă cine este filisteanul acesta necircumcis ca să sfideze oștirile Dumnezeului celui viu?”. ”Și David i-a zis lui Saul: „Inima nimănui să nu slăbească din cauza lui; slujitorul tău
se va duce și se va lupta cu acest filistean”. - 1 Sam. 17: 26, 32.
5 David era dispus să lupte cu monstruozitatea și să învingă, pentru „ca tot pământul să știe că există un Dumnezeu în Israel”. David a avut credință în Dumnezeu că va lupta pentru el și că de aceea el va învinge și a zis: „ Și toată adunarea aceasta va ști că Domnul nu salvează cu sabia și sulița, căci lupta este a Domnului și El te va da în mâinile noastre.”- 1 Sam. 17:47.
6 Aceste cuvinte răsună clar astăzi în urechile martorilor lui Iehova. Apoi, înarmat cu toiagul său, cu praștia și cu cinci pietre netede în ceea ce privește armele vizibile, David a înaintat la luptă. Adevărata lui armură era puterea Dumnezeului Atotputernic exercitată în favoarea lui. Cu îndrăzneală, el s-a apropiat de monstruozitate: „Atunci David a zis filisteanului [Goliat]: „Tu vii la mine cu o sabie, cu o suliță și cu un scut; dar eu vin la tine în numele Domnului armatelor, Dumnezeul armatelor lui Israel, pe care l-ai sfidat.”- l Sam. 17:45.
7 În împlinirea acelei părți a ilustrației profetice, problema a fost alăturată și adusă în prim-plan în anul 1914 (A.D.). Acel timp a marcat „nașterea națiunii”, adică întronarea lui Cristos Isus și începutul regatului său. Ca Rege al lumii și Judecător al tuturor, el a apărut la templu după aceea, în 1918. În acei ani, războiul mondial se afla în desfășurare și națiuni întregi s-au luptat împotriva altor națiuni și a fost depus un mare efort pentru a înrola și alinia fiecare membru al fiecărei națiuni și nicio excepție nu a fost permisă. Aceasta în sine a servit pentru a plasa în prim-plan problema sau întrebarea: „Cine sunt acum puterile superioare?” Are cineva dreptul sau privilegiul să nu asculte de stat și să asculte de Dumnezeu? Numai cei cu adevărat credincioși au stat de partea lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus. Confruntarea a venit și toți ceilalți au ales „statul”, adică Liga Națiunilor, și chiar și clerul a declarat că Liga Națiunilor este mijlocul prin care omul poate fi salvat. Aceasta s-a făcut spre sfidarea Dumnezeului Atotputernic și a lui Cristos Isus și a constituit în sine o respingere a lui Cristos ca și conducător de drept al lumii. Religioniștii, conduși de Ierarhia Romano-Catolică, cu marea ei ambiție de a conduce lumea, erau pregătiți pentru o alianță de orice fel care ar putea oferi o mai multă asigurare a succesului lor. Diavolul avea nevoie de un campion care să îl sfideze pe Dumnezeu și pe Cristos, adevăratele „puteri superioare”, și care să forțeze oamenii să se alinieze din cauza fricii. Acel campion și monstru a fost adus în față sub forma „statului totalitar”, o reînsuflețire a uriașului preistoric, puterea absolută centrată într-un singur dictator, un guvern total comandat de un singur om. Puterea „statului absolut” sub un dictator uman (ilustrat de Goliat), care a fost cândva exilată după căderea Romei păgâne, este acum reînviată ca o relicvă a timpului și puterii străvechi. Imediat a ieșit în față o asemenea monstruozitate antitipică, un „stat
