Pagină:Memorial-1938.djvu/10

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


74
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N. Y.


„Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă spiritul slavei, spiritul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.” - 1Petru 4:12-14.
42 Aceşti consacraţi născuţi de spirit, care iau parte la suferinţele lui Isus Cristos, se conformează morţii Sale. Şi astfel, continuând şi îndurând ca buni soldaţi ai lui Cristos Isus, credincioşi până la moarte, ei vor avea parte de învierea Lui. Cu privire la aceasta, adresându-se lor, Isus a zis: „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da coroana vieţii.” - Apocalipsa 2:10, ARV.
`DEOSEBIREA TRUPULUI`
43 Cei care sunt în Cristos Isus trebuie şi vor discerne trupul lui Cristos, adică ei vor face o distincţie clară între trupul de carne şi trupul Cristosului. „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Cristos. … Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.” (1Corinteni 12:12, 14) Numai aceştia se împărtăşesc potrivit sau demn din simbolurile Comemorării. A se împărtăşi nevrednic înseamnă a fi nepotrivit şi fără respect. „De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic [nepotrivit, fără respect], va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte [nu face distincţie între trupul de carne şi trupul spiritual al Cristosului] trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.” - 1Corinteni 11:27-31.
44 Apostolul spune: „Cristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul.” El se referă la cei care sunt din clasa căreia îi aparţinea el, prin urmare clasa spirituală. Dacă cineva este un ionadab, nu este în Cristos, iar dacă el nu este în Cristos, nu poate participa la moartea şi învierea lui Cristos. Prin urmare, ar fi nepotrivit pentru el să se împărtăşească din emblemele Comemorării.
„Până va veni El”
45 Apostolul inspirat instruieşte în continuare pe tovarăşii săi creştini în cuvântul pe care l-a primit de la Domnul, şi anume: „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” (1Corinteni 11:26) Cei care se împărtăşesc în mod potrivit, cu înţelegere şi discernământ, arată astfel că ei recunosc scopul morţii lui
Isus Cristos şi că este privilegiul lor să sufere şi să moară cu El pentru ca să poată trăi şi împărăţi cu El, fiind părtaşi slavei Lui. Isus Cristos este prezent în templu, dar mai sunt încă unii pe pământ care sunt în carne şi care celebrează sărbătoarea Comemorării corect şi ar trebui să facă acest lucru până va veni schimbarea lor, când ei sunt schimbaţi într-o clipită, renunţând la organismul uman şi primind de la Domnul un trup spiritual. Lor le este poruncit să celebreze Comemorarea şi astfel să pună mărturie despre relaţia lor cu Dumnezeu şi Isus Cristos, şi ar fi extrem de neglijenţi dacă nu ar face acest lucru. „Până va veni El”, prin urmare, este corect interpretat a însemna până când ultimul membru de pe pământ al trupului îşi încheie calea şi este schimbat din om în spirit.
LEGĂMÂNTUL PENTRU REGAT
46 După ce Isus a instituit Comemorarea şi ucenicii credincioşi s-au împărtăşit la aceasta, semnificând astfel hotărârea lor de a păşi credincios pe urmele Maestrului, Isus i-a invitat să ia parte cu El în regatul lui. Prin urmare, El le-a zis: „Voi sunteţi aceia, care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc regatul, după cum Tatăl Meu mi l-a pregătit mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în regatul meu, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” (Luca 22:28-30). Numai cei care sunt într-o relaţie similară celei dintre apostoli şi Domnul ar putea fi luaţi în legământul pentru regat. Prin urmare, doar cei care sunt în Cristos şi care se împărtăşesc în moartea Lui au o parte în regat. Acest lucru exclude pe oricine în afara celor spirituali şi unşi, şi numai aceştia se împărtăşesc corect şi demn din simbolurile Comemorării.
CU BUCURIE
47 În 1918 Domnul Isus a apărut la templul Lui pentru judecată şi acolo a început judecata celor consacraţi, a celor născuţi de spirit. Cei aprobaţi la această judecată au fost luaţi în templu. Din acel moment, prin urmare, adevăraţii urmaşi ai lui Isus Cristos s-au împărtăşit din emblemele Comemorării nu cu întristare, ci cu bucurie, pentru că Domnul, capul casei, este cu ei. Acest lucru este în armonie cu cuvintele lui Isus Cristos: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în regatul Tatălui meu.” - Matei 26:29.
48 Rodul viţei de vie este vinul, iar acesta nu numai că reprezintă sângele vărsat al lui Isus Cristos, dar la a doua venire a Sa vinul ilustrează bucuria Domnului. „Vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa. (Psalmii 104:15) Isus Cristos, Regele uns şi înălţat al lui Iehova, este la templul Său şi a adunat la Sine pe cei care au trecut cu succes testul judecăţii.