Pagină:Obadiah-part-II-1936.djvu/8

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


200
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.


pe stâncile acestei lumi], te-a rătăcit [ făcându-te mulțumită tu însăți și independentă de Dumnezeu], pe tine care locuiești în crăpăturile stâncilor, și care stai pe vârful dealurilor. Dar chiar dacă ți-ai așeza cuibul tot atât de sus ca al vulturului, și de acolo te voi prăbuși, zice Domnul. Edomul va fi pustiit; toți cei ce vor trece pe lângă el se vor mira și vor fluiera pentru toate rănile lui”. - Ieremia 49:16,17.
19 Haman a fost un urmaș al lui Edom. ( Geneza 36:1,12). El a fost ridicat la rangul de mare vizir al împăratului, a devenit foarte sarcastic, semeț, arogant și tiranic; și Domnul l-a înjosit. (Estera 3:1; 7:10). Edomul era unul din părțile organizației lui Satan, care este Babilonul, și spiritul Babilonului este și spiritul Edomului și despre această clică nelegiuită zice Iehova: „Pogoară-te și șezi în țărână, fecioară, fiica Babilonului; șezi pe pământ, fără scaun de domnie, fiica Haldeilor; căci nu te vor mai numi subțirică și plăcută. Tu ziceai: „În veci voi fi împărăteasă!” și nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârșească. Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor, care stai fără grijă și zici în inima ta: „Eu, și numai eu, nu voi fi niciodată văduvă, și nu voi fi niciodată lipsită de copii!” - Isaia 47:1,7,8.
20 De aceea în scripturile de mai târziu, care au fost scrise la îndemnul lui Iehova, Edomul a fost simbolizat prin „curva cea mare”. ( Apocalips 17:1-6). Deoarece urmașii lui Edom reprezintă pe asemenea potrivnici de ai poporului lui Dumnezeu, organizația edomită (Edomiții de astăzi), este sortită nimicirii depline, Iehova, vorbește despre Idumeea sau Edom, și spune ce va veni în ziua lui Iehova peste Edomiții moderni: „Căci este o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire pentru controversa Sionului. Pâraiele Edomului se vor preface în smoală, și pulberea lui în pucioasă; da, țara lui va fi ca smoala care arde. Nu se va stinge nici zi nici noapte, și fumul lui se va înălța în veci. Din veac în veac va fi pustiit, și nimeni nu va trece prin el în veci de veci. - Isaia 34:8-10.
21 Să ținem minte întotdeauna că nimicirea completă a Edomiților de astăzi este lucrul lui Iehova pe care-l va face prin Cristos Isus, iar partea rămășiței în acest război este vestirea zilei răzbunării Dumnezeului nostru și cântarea și preamărirea numelui Său pentru ca mulțimea mare de oameni să audă aceasta și să aibă ocazie să se pună de partea lui Iehova și a organizației sale înainte de a fi nimicit dușmanul; și ei trebuie
să facă să sune avertismentul pentru ca alții să aibă ocazie sa dea atenție avertismentului. Edomiții prezentului se războiesc la îndemnul Diavolului, cu martorii lui Iehova, care sunt în Sion, iar despre judecățile pustiitoare ale Domnului care vor fi executate din acest motiv împotriva Edomiților este scris: „Căci sabia Mea se va îmbăta în ceruri; iată, se va pogorî asupra Edomului, asupra poporului pe care l-am sortit nimicirii, ca să-l pedepsesc.” (Isaia 34:5). Mărturia martorilor lui Iehova trebuie să precede lucrarea de nimicire și să fie sfârșită înainte de a începe această lucrare. ( Matei 24:14-22). Esau a trăit din sabie și Domnul Isus zice despre urmașii lui Esau, Edomiții că vor pieri prin sabie. ( Matei 26:52). Mai înainte însă, după cum arată Domnul, trebuie dărâmat adăpostul minciunilor prin care sunt legați laolaltă Edomiții de astăzi și în spatele căruia își ascund locul infam, demascând cu totul pe cei răi înaintea ochilor lumii. Aceasta este campania în care Dumnezeu folosește pe martorii Săi și războiul acesta este în curs.
22 Preoțimea s-a înălțat la locuri înalte și a făcut pe marii stăpâni ai comerțului și pe domnitorii politici să creadă că preoțimea este o parte absolut esențială a guvernelor pământului și că ea formează partea lor cea mai importantă și tăria lor de neînvins. Domnul se va îngriji ca Edomiții timpului modern să fie înjosiți la treapta ce li se cuvine, să fie dați pe față, să fie făcuți de rușine și să fie adânc umiliți și cu privire la aceasta este scris în Cuvântul lui: „Cele zece coarne pe care le-ai văzut, și fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, și o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, și o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la voința Lui.” ( Apocalipsa 17:16,17). Întocmai ca Esau, clericii așa-zisului „creștinism organizat” au devenit de mult timp vânători și disprețuind făgăduințele lui Dumnezeu, au mers de atunci încoace la vânat cu celelalte grupe stăpânitoare ale lumii lui Satan. Ei au trăit de atunci încoace din profitul intrigilor și mașinațiilor lor rele dirijate de puterea și influența lui Satan: aceasta înseamnă echivalentul cu a zice că au trăit prin sabie. Ei au închis un ochi față de fiecare război de cucerire, ba de multe ori l-au aprobat pe față și au susținut adeseori în mod fățarnic că sunt pentru pace, dar în același timp au binecuvântat pe bărbații care au plecat să se nimicească unii pe alții. Preoțimea a întors spatele Bibliei cu voia și încearcă chiar și să o facă de batjocură în ochii lumii, punând înțelepciunea ei în locul Cuvântului sfânt a lui Dumnezeu. Ea și-a vândut dreptul de naștere pentru ciorbă de linte ca să-și satisfacă poftele. Ea și-a făcut alegerea și va suporta urmările. În această zi când făgăduința dată lui Avraam a apărut în plină lumină celor ce iubesc pe Dumnezeu și când acești martori credincioși reprezentați de Ionadab merg cu zel în toate părțile și fac cunoscut plini de credință însemnătatea acestui drept de naștere, Edomiții moderni încearcă să omoare pe acești servi credincioși ai lui Iehova Dumnezeu. Însă Dumnezeu va răzbuna pe servii Săi și-și va înălța numele la timpul rânduit.