Pagină:Răzunarea-asupra-filistenilor-Favorizarea-servului-său-Samson-partea-2-3-1936.djvu/10

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


bații din Iuda au zis: Pentru ce v-ați suit împotriva noastră? Ei au răspuns: Ne-am suit să legăm pe Samson, ca să-i facem așa cum ne-a făcut el nouă”. - Judecători 15:10.
20 Cuvintele Iudeilor arată că ei au fost lași și au fost gata să facă un compromis. Ei au voit să expună pe Samson singur întregii vehemențe a luptei și să-l lase să sufere pedeapsă numai ca să-și scape viața lor. Filistenii au judecat ca potrivit să înainteze cu o armată întreagă împotriva lui Samson pe care și-a pus Dumnezeu puterea. Ei au cugetat probabil că vor putea atrage pe Samson în țara lui Iuda și acolo vor provoca pe Izraeliți la luptă și îl vor ucide atât pe ei cât și pe ceilalți. Până atunci dumnezeul lor Dagon n-a putut să scape din mâna lui Samson pe o ceata mică din războinicii lor și de aceea au voit să meargă acum împotriva lui cu o armată întreagă, ceea ce au și făcut. Dumnezeul Filistenilor Dagon n-a fost în nimic asemenea Dumnezeului lui Samson. „Căci stânca lor (Dagon, idolul Filistenilor) nu este ca Stânca noastră (Iehova), vrăjmașii noștri înșiși sunt judecători în această privință”. - Deuteronomul 32:31.
21 Filistenii au voit acum să silească pe Iudei să le ajute la prinderea lui Samson sau dacă nu voiesc atunci vor fi atacați de Filisteni. Ce potrivit ilustrează lucrul acesta ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul periodului Ilie! Iudeii reprezintă în această parte a dramei ceata mare a celor necredincioși care s-au unit cu Filistenii moderni ca să înainteze împotriva clasei celor credincioși și adevărați. Iudeii cari au trăit în zilele lui Samson încetaseră de a fi devotați lui Dumnezeu și deveniseră nelegiuiți și necredincioși, și de aceea a fost dispus Iuda să facă un compromis. Ei au neglijat să țină seamă de sfatul lui Iehova: „Ei sunt un neam care și-a pierdut bunul simț, și nu-i pricepere în ei. Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege, și s-ar gândi la ce li se va întâmpla. Cum ar urmări unul singur (dintre dușmanii lor) o mie din ei, și cum ar pune doi (din dușmanii lor) pe fugă zece mii (de Izraeliți necredincioși), dacă nu i-ar fi vândut (pe cei necredincioși din pricina necredincioșiei lor) Stânca (Iehova), dacă nu i-ar fi vândut Domnul?” - Deuteronomul 32:28-30.
22 În chip asemănător a adus Satan cam la începutul războiului mondial o încercare peste toți cari au încheiat un legământ de a servi pe Iehova. Satan și servitorii săi au încercat să nimicească pe poporul lui Dumnezeu, și s-au îngrijit de aceea ca marele război mondial să le dea ocazie pentru a-și aduce la îndeplinire scopul nelegiuit. În fiecare din națiunile „creștinătății” cari au fost încurcate în acel război, preoțimea a fost dușmană poporului de legământ al lui Iehova și cu deosebire a fost dușmănoasă împotriva acelora cari au stăruit să servească pe Dumnezeu prin vestirea împărăției sale. Filistenii moderni, preoții timpului războiului mondial, au căutat să ucidă pe poporul lui Dumnezeu. În fiecare țară s-au făcut străduințe pentru a sili pe servii credincioși ai lui Dumnezeu să ia parte la război. În toate țările în cari legile de mobilizare au cuprins o dispoziție deosebită cu privire la cei ce-au refuzat să facă serviciul militar „din motive de conștiință”, clerul a știut să aranjeze în astfel de chip lucrurile încât să fie numiți ca membrii în comisiuni de recrutare, și după ce au ajuns în aceste comisiuni și-au întrebuințat puterea și influența ca să nimicească pe servii credincioși ai lui Dumnezeu. Banda necredincioasă care mai târziu s-a dovedit ca clasa „servului rău” a lucrat în înțelegere cu Filistenii moderni. „Atunci trei mii de bărbați din Iuda s-au pogorât la crăpătura stâncii Etam, și au zis lui Samson: Nu știi că Filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcut deci? El le-a răspuns: Le-am făcut așa cum mi-au făcut și ei mie”. - Judecători 15:11.
23 Oastea Iudeilor a reprezentat pe Iudeii slăbănogi și necredincioși ai timpului modern, pe pretinșii servi ai lui Dumnezeu cari au încercat să îndemne pe cei credincioși să se supună voinței stăpânirilor comerciali, politicii și bisericii și să calce în felul acesta legământul lor cu Dumnezeu. Cei necredincioși zic cam următoarele celor ce stau în mod statornic pe partea Domnului. „Nu știți că „înaltele stăpâniri” sunt stăpânitorii de astăzi ai acestei lumi, și că noi trebuie să-i ascultăm? Pentru ce voiți să ne băgați pe toți în greutăți și să ne primejduiți interesele prin aceea că stăruiți că este împotriva conștiințelor voastre de a merge în război? Doară aceste „înalte stăpâniri” sunt rânduite de la Dumnezeu.” - Acestea au fost motivele pe cari obișnuiau să le spună referindu-se la Romani 13:1-3 ca sprijin pentru susținerile lor. Aceasta a fost ceata care a voit pace cu orice preț și a fost gata să facă un compromis, și care când nu i-a reușit să ademenească pe cei credincioși a intrat într-o conspirație trădătoare cu Filistenii de astăzi.
24 După cum este raportat în versetul 11, care a fost citat mai sus, cei trei mii de iudei au adus un argument asemănător lui Samson. După aceea Samson le-a răspuns: „Le-am făcut așa cum mi-au făcut și ei mie”. Filistenii pângăriseră numele Dumnezeului lui Samson prin aceea că s-au împotrivit în mod nelegiuit poporului ales al lui Dumnezeu și l-au persecutat, și credinciosul Samson n-a voit să lase ca această hulă să treacă neluată în seamă. În chip asemănător a vorbit și clasa „servului credincios” clerul și fraților necredincioși și întregii „creștinătăți” : Voi ați pângărit numele sfânt al lui Dumnezeu prin aceea c-ați tratat pe poporul lui Dumnezeu în mod insultător, noi nu voim să facem nici un compromis cu voi și să ne înclinăm înaintea voastră, ci noi voim să ascultăm pe Dumnezeu și să facem ce ne-a poruncit.
25 Când Iudeilor nu le-a reușit să câștige pe Samson de partea lor au încercat să pună mâna pe el prin legare: „Ei i-au zis: Noi ne-am pogorât să te legăm, ca să te dăm în mâinile Filistenilor. Samson le-a zis: Jurați-mi că nu mă veți omorâ.” (Judecători 15:12) Iudeii ei descoperit acolo egoismul lor extrem, și ce mult s-au temut de oameni în loc de Dumnezeu. Tot așa au descoperit și cei necredincioși în decursul periodului Ilie al adunării ce extrem de egoiști au fost și ce tare s-au temut de oameni în loc să se teamă de Dumnezeu și să-l asculte pe el. Ei au voit să se ocrotească în felul acesta și să se păzească de pagubă. Ei n-au fost dispuși să se încreadă în Dumnezeu că-i va ocroti deoarece