Această pagină nu a fost verificată
360
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.
DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ACESTUIA
22 Cuvântul lui Dumnezeu către națiunea sa teocratică tipică stabilește clar dreptul străinului în Israel. Iehova, Dumnezeul justiției, a fost foarte atent să protejeze dreptul străinului. Acolo unde dreptul străinului a fost încălcat, legea lui Iehova a fost încălcată de poporul său legământ, și astfel El a protejat străinul printr-o expresie specială a puterii sale. Domnul Dumnezeu cunoștea pericolul pentru poporul său de a disprețui străinul și de a lua sau considera dreptul străinului cu ușurință. El știa că, dacă poporul său de legământ acționa în mod necredincios față de legea sa cu privire la străin și asuprea minoritatea „străinilor” și îi îndepărta de dreptul lor dat de Dumnezeu, atunci acest lucru ar duce la disprețul altor părți ale legii sale teocratice. Ar fi fost doar o chestiune de timp, așadar, până când israeliții și-ar fi oprimat frații, inclusiv pe orfani și văduve. Aceasta ar fi însemnat în cele din urmă un dezastru pentru întreaga națiune. Dreptatea organizației teocratice a lui Iehova trebuia să includă tratamentul just și iubitor al străinului sau al călătorului. În organizația sa teocratică nu exista loc pentru asuprirea străinului, ci trebuia să i se acorde locul corespunzător unuia ca acesta în legătură cu organizația.
23 Care era dreptul străinului în cadrul organizației teocratice tipice a lui Israel? De asemenea, care erau obligațiile și restricțiile străinului? În primul rând, ca expresie a credinței și consacrării sale față de Iehova Dumnezeu, bărbatul străin trebuia să fie circumcis, la fel ca toți israeliții credincioși. Apoi, un astfel de străin avea multe drepturi și privilegii date de Dumnezeu. Putea lua parte la toate sărbătorile evreilor, și anume la Paște, la Rusalii sau sărbătoarea săptămânilor și la sărbătoarea strângerii roadelor sau a corturilor. (Vezi Exodul 12: 19, 43, 44, 48, 49; de asemenea, Deuteronom 16: 9-15; și 2 Cronici 30: 21-25; Faptele Apostolilor 2: 1, 5-10.) O „mulțime mixtă” de străini avusese parte alături de israeliții naturali de eliberarea lor din robia din Egipt; iar declarația expresă a lui Dumnezeu a fost că străinii trebuiau să se bucure alături de poporul său de legământ la aceste sărbători ale bunătății sale iubitoare. „Și te vei bucura de orice lucru bun pe care ți l-a dat DOMNUL Dumnezeul tău, ție și casei tale, ție, levițului și străinului care este printre voi.'” – Deuteronom 26: 11.
24 Pentru cei din țara Israel care, fără intenție, au provocat moartea unei ființe umane, Iehova Dumnezeu a prevăzut o cale de scăpare de execuție, prin intermediul cetăților de refugiu. Au fost prevăzute șase cetăți levitice în acest scop, trei pe partea estică a Iordanului și trei pe partea vestică. Prin acțiunea promptă de a abandona tot ce avea și de a fugi
în cea mai apropiată cetate de refugiu, ucigașul accidental putea împiedica răzbunătorul sângelui să-l ajungă din urmă și să-l ucidă. Ucigașul fără voie, însă, trebuia să rămână în limitele cetății sale de refugiu în toate zilele vieții marelui preot al lui Israel în funcție. Dacă ucigașul disprețuia adăpostul oferit și căuta libertatea în afara limitelor cetății, iar răzbunătorul sângelui îl găsea și îl ucidea, ucigașul suferea o judecată dreaptă și mânca rodul propriei sale nebunii.
25 A se folosi de această prevedere plină de milă era dreptul nu numai al israelitului natural, ci și al străinului. Dacă ucigașul era deliberat și rău intenționat în fapta sa sângeroasă, nu avea dreptul la siguranță în cetatea de refugiu, ci trebuia predat răzbunătorului sângelui pentru execuție. O astfel de prevedere a cetăților de refugiu a prefigurat dreptul pe care Iehova Dumnezeu îl decretează ca aparținând clasei „străinului” de astăzi. Pentru a scăpa de distrugerea de la Armaghedon împreună cu organizația mondială pătată de sânge, ei trebuiau să părăsească totul și să fugă la organizația teocratică a lui Iehova sub Cristos Isus, Marele Preot, și trebuie să se supună ei. Acolo ei trebuie să rămână pentru totdeauna, întrucât Cristos Isus este nemuritor și rămâne ca Mare Preot al lui Iehova Dumnezeu pentru totdeauna și stă pe tronul Regatului, Guvernul Teocratic. Pentru oricare dintre cei din clasa „străinului” să disprețuiască refugiul lui Dumnezeu și să părăsească partea organizației Sale teocratice înseamnă un singur lucru: astfel de oameni fără apreciere ajung din nou sub greaua vină de sânge a lumii, ca călcători ai legământului veșnic al lui Dumnezeu împotriva vărsării de sânge fără rost. La cel mai târziu, prin urmare, ei trebuie să sufere distrugerea împreună cu lumea diavolului prin sabia răzbunătoare a puternicului Executor al lui Iehova, Cristos Isus, la Armaghedon. -- Numeri 35; Iosua 20; Romani 13: 1-5; Levitic 24: 21, 22.
26 De asemenea, prin lege, Iehova a stabilit dreptul străinului la un trai în mijlocul poporului său de legământ. Cu iubire, i-a garantat dreptul de a strânge spice din câmpurile recoltate, din vii și din livezi, spunând: „Acestea vor fi pentru străin, pentru orfan și pentru văduvă... Să-ți aduci aminte că ai fost sclav în țara Egiptului; de aceea îți poruncesc să faci lucrul acesta.” Israeliții trebuiau să impună acest drept al străinului, „pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în toată lucrarea mâinilor tale.” (Deuteronom 24: 19-22)În mod similar, zeciuielile colectate de la israeliti în fiecare al treilea an trebuiau să servească pentru a oferi ajutor străinului, împreună cu levitii, văduvele și orfanii. „După trei ani, să scoți toată zeciuiala din venitul tău din anul acela și să o pui în porțile tale. Levitul, (pentru că n-are nici parte,
