Pagină:Tree-of-hope-1934.djvu/9

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


15 Februarie
TURNUL DE VEGHERE
57


a cuvântului lui Iehova, așa cum a fost anunțat de slujitorul său Daniel. Tot așa, la sfârşitul timpurilor Națiunilor, întronarea lui Cristos Isus a fost o justificare a cuvântului lui Dumnezeu rostit de sfinţii săi profeţi. La venirea lui Cristos la templu, el a făcut cunoscut credincioșilor săi imitatori numele lui Iehova și înțelesul lui și de atunci acești credincioși au apreciat faptul că privilegiul și datoria lor principală este de a face cunoscut numele lui Iehova pe întreg pământul și de a declara lucrările Lui și de a continua să îi cânte laude. - Isa. 12: 2-6.
27 Iehova va face acum cunoscută întregii creații propria sa supremație și aceasta o face în permanență după propria sa voință suverană. „Și toți locuitorii pământului sunt considerați ca nimic; și el face după voia lui în armata cerului și printre locuitorii pământului; şi nimeni nu-i poate opri mâna şi nu-i poate spune: Ce faci?” (Versetul 35) Conducătorii pământești din zilele noastre se consideră a fi foarte importanți și capabili să îngrijească, să hrănească și să conducă omenirea. Sunt aroganți și înțelepți în propria lor vanitate. Aceasta dovedește că Nebucadnețar, când i-a fost redat uzul rațiunii, nu a ilustrat conducătorii pământești din zilele noastre. Acești auto-constituiți conducători pământești ignoră cu desăvârșire Cuvântul lui Dumnezeu și ei sunt ca un nimic, așa cum a declarat profetul său. „Iată, națiunile sunt ca o picătură într-o găleată și sunt socotite ca praful mic de pe cântar; iată, el ridică insulele ca un lucru foarte mic. Și Libanul nu este suficient pentru a arde și nici fiarele lui nu sunt suficiente pentru arderea de tot.” -Isa. 40: 15, 16.
28 Nicio creatură nu-i poate spune pe bună dreptate lui Iehova: „Ce faci?”, pentru că puterea lui este supremă și absolută. După ce și-a propus un lucru, el îl va face indiferent de orice opoziție și își va îndeplini scopul la timpul său stabilit. A fost voia lui ca Satan și toată armata acestuia să rămână în ceruri până la sfârșitul perioadei de așteptare, când avea să îl trimită pe Cristos Isus să conducă (Iov 1:6; Ps. 110:1, 2) A fost voia lui Dumnezeu ca armata rebelă să fie apoi alungată din ceruri, iar acest lucru a fost făcut cu promptitudine de Cristos Isus. Este voia lui ca organizația lui Satan să fie ștearsă din existență. Este voia lui Iehova de a distruge toți factorii de conducere de pe pământ care formează acum o parte din organizația lui Satan și în toate aceste lucruri se va face voia lui. El îi va cruța numai pe aceia cu bunăvoință și îi va apăra în momentul bătăliei zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic (Ier. 25:31-36; Mat. 25: 31-46) Voia lui se va realiza și „nimeni nu-i poate opri mâna.” În prezent, puterile conducătoare de pe pământ, acţionând greşit, încearcă să intervină în lucrarea de punere a mărturiei pe care Iehova, prin Cristos, a poruncit-o să fie dată de martorii Săi de pe pământ şi, procedând astfel, aceşti conducători pământești îi spun lui Iehova: „Ce faci?”, însă cu siguranță vor fi umiliți și vor afla că Iehova este suprem. Armaghedonul va demonstra că puterea acestei lumi rele este ca și nimic.
29 Stăpânirea de drept a pământului a ajuns în mâinile lui Cristos în 1914, după cum prevede decretul. „În același timp, mi-a revenit rațiunea”, a spus Nebucadnețar. Aceasta dovedește că Nebucadnețar nu i-a ilustrat acolo pe conducătorii pământești care la vremea aceea înnebuniseră cu totul și care continuă să fie în aceeași stare de nebunie și astăzi. „În același timp, rațiunea mi-a revenit la mine; și pentru gloria regatului meu, cinstea și strălucirea mea au revenit la mine; şi sfetnicii mei şi domnii mei m-au căutat; și am fost întărit în regatul meu și mi s-a adăugat măreție excelentă.” - Versetul 36.
30 Nebucadnețar, acolo, a ilustrat puterea regală exercitată de Cristos Isus. Atunci a fost înființată curtea regală a lui Cristos Isus. „Și iarăși, când [Iehova] aduce pe primul născut în lume [în 1914], el [Iehova] spune: Și toți îngerii lui Dumnezeu să se închine lui.” (Evrei 1 : 6) Apoi a urmat trezirea sau învierea imitatorilor credincioși ai lui Cristos Isus care au murit și care trebuie să aștepte timpul stabilit al lui Dumnezeu pentru a fi înviați. Aceștia au fost treziți din moarte și adunați la Cristos și au fost făcuți o parte a organizației sale sau a curților regale. „Și după ce a luat cartea, cele patru fiare și douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare harpe și sticluțe de aur pline de parfum, care sunt rugăciunile sfinților. Și au cântat un cântec nou, spunând: „Tu ești vrednic să iei cartea și să deschizi pecețile ei: pentru că tu ai fost ucis și ne-ai răscumpărat lui Dumnezeu cu sângele tău, din orice neam, limbă, popor și națiune; și ne-ai făcut pentru Dumnezeul nostru regi și preoți și vom domni pe pământ.”. ”Și al șaptelea înger a sunat; şi s-au auzit voci mari în cer, care ziceau: regatele lumii acesteia au devenit regatele Domnului nostru şi ale Cristosului Său; şi el va domni în vecii vecilor.” - Rev. 5:8-10; 11:15.
COPAC NOU
31 Cristos Isus este stăpânul drept și de drept al pământului. A lui este organizația capitală a lui Iehova și, prin urmare, este noul copac de cedru, la care oamenii trebuie privească pentru speranță. În armonie cu aceasta, Iehova l-a determinat pe Ezechiel să scrie: „Iată ce spune Domnul Dumnezeu: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Voi lua și din ramura cea mai înaltă a cedrului înalt și o voi pune; Voi tăia din vârful crenguțelor sale tinere una fragedă și o voi sădi pe un munte înalt și remarcabil; pe muntele din înălțimea lui Israel o voi sădi; și va da ramuri și va da roade și va fi un cedru frumos; și sub el vor locui toate păsările din fiecare aripă; la umbra ramurilor lui vor locui. Și toți copacii câmpului vor ști că Eu, Domnul, am doborât copacul înalt, am înălțat copacul de jos, am uscat copacul verde și am făcut să înflorească copacul uscat: Eu, Domnul, am vorbit și am făcut-o.” - Ezechiel 17: 22-24; vezi Justificare, Cartea Întâi, pagina 232.