Pagină:Organization-part-I-1938.djvu/8: Diferență între versiuni

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
(Neverificat: Pagină nouă: 168 the which the holy [spirit] hath made you overseers [(Greek) episkopous].’’ (Acts 20:17, 28) That Greek word is rendered by Strong ‘‘officer, bishop, overseer’’....)
 
 
(Nu s-au afișat 8 versiuni intermediare efectuate de un alt utilizator)
Corp-mesaj (pentru a fi introdus):Corp-mesaj (pentru a fi introdus):
Linia 1: Linia 1:
168  
+
{{raw:data:ai|3|168|TURNUL DE VEGHERE|BROOKLYN, N. Y.|}}
the which the holy [spirit] hath made you overseers
+
 
[(Greek) episkopous].’’ (Acts 20:17, 28) That Greek
+
{{raw:data:c
word is rendered by Strong ‘‘officer, bishop, overseer’’.  
+
| {{raw:data:p|c|Acel cuvânt grecesc este redat de Strong „funcționar, episcop, supraveghetor”. Nu adunarea, ci spiritul sfânt, care acționa ca reprezentant în absența Domnului, i-a făcut pe astfel de oameni „supraveghetori”. Toți apostolii au fost supraveghetori sau ''episkopoi''. Cuvântul atât de des folosit de religioși, „arhiepiscop”, nu apare nici măcar o dată în scrierile apostolului. Acei bărbați credincioși au fost făcuți supraveghetori nu de votul unor creaturi, ci de spiritul sfânt, așa cum este arătat de mărturia apostolului Pavel însuși. În diferitele epistole ale scriitorilor apostolici nu apare nici o învățătură către adunări cu privire la ținerea de alegeri regulate pentru supraveghetorii adunării sau grupei. Nu se spune nimic despre votarea separat în adunări a servilor în posturi de serviciu. Scrisoarea lui Pavel către filipeni este adresată „către toți sfinții în Cristos Isus, care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii.” (Filipeni 1:1) Nu este dată nici o învățătură cu privire la alegerea prin vot sau ridicarea mâinii.}}
Not the congregation, but the holy spirit, acting as
+
 
the representative of the Lord absent, made such men
+
{{raw:data:m|0|0|0|30|{{raw:data:ta|c|{{raw:data:s|Autoritate}}}}}}
*‘overseers’’. All the apostles were overseers or epis-
+
 
kopoi. The word so often used by religionists, ‘‘arch-
+
{{raw:data:p|25|25-26|Odată ce apostolul Pavel a fost învestit de Domnul Isus Cristos cu putere și autoritate de a numi servi în biserică, se vede clar că apostolul a avut autoritate să dea putere de a acționa altora. El i-a ales pe Timotei și pe Tit și le-a dat astfel de autoritate în acest scop. (1 Timotei 1:3, 5:21, 22; Tit 1:5) În ceea ce privește organizarea adunării sau grupei și numirea servilor, Pavel a dat instrucțiuni lui Timotei și lui Tit. Lui Tit i-a spus: „Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit și să așezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit.(Tit 1:5) Dacă Timotei și Tit ar fi fost doar simpli alegători în adunare, ale căror voturi n-ar fi fost luate în considerare mai mult decât ale altora din aceeași adunare, cu siguranță apostolul nu i-ar fi instruit în mod special cu privire la cum ar trebui făcută organizarea. Aceste texte scripturale arată, deci, că Pavel era împuternicit să acorde lui Timotei și lui Tit putere și autoritate pentru a încheia organizarea grupelor și adunărilor.}}
bishop,’’ does not once occur in the apostle’s writings.  
+
 
Those faithful men were made overseers, not by any
+
{{raw:data:p|26|25-26|Religioșii au aplicat greșit aceste texte scripturale, rezervându-și puterea de a face numiri, pentru ca astfel clerul să-i țină sub control pe membrii din țările lor, pentru scopuri egoiste. Astfel, ei s-au făcut șefi, s-au înălțat și s-au glorificat pe ei înșiși și s-au înălțat mai presus decât „turma de rând” a adunării, pe care au numit-o și încă o numesc „laici”, o clasă deosebită de cler. Pentru a evita o astfel de deosebire nepotrivită între șefii clerului și oamenii de rând, în timpul perioadei Ilie a fost adoptată și urmată practica votării, în fiecare adunare, de fiecare membru, numind sau alegând astfel bătrâni sau diaconi; toți câți erau disponibili erau astfel aleși, pentru ca toți să poată avea ceva de}}
vote of any creatures, but by the holy spirit, as shown
+
 
by the testimony of the apostle Paul himself. In the
+
| {{raw:data:p|c|făcut. Acum a sosit timpul pentru o procedură diferită. De ce? Cel mai puternic motiv este faptul că Domnul Isus Cristos este la templu și toți cei în Cristos au ajuns la o stare de maturitate, adică la starea bătrânilor sau a celor maturi și toți sunt la un nivel exact, iar Domnul Isus Cristos are controlul deplin.}}
various epistles by the several apostolic writers there
+
 
appears no instruction whatsoever to the congregation
+
{{raw:data:p|27|27|„Autoritățile superioare” sunt Iehova Dumnezeu și Isus Cristos, iar autoritatea de a „pune mâinile” este restrânsă sau limitată la un număr pentru a fi supraveghetori, ca apostolii, Timotei și Tit. Aceasta este o recunoaștere clară a Autorităților Superioare și un mod de acțiune sub autoritatea și îndrumarea Lor. O astfel de limitare a punerii mâinilor este o măsură de siguranță, deoarece discipolii mai tineri și neștiutori și cei mai puțin maturi sunt, prin urmare, mai puțin calificați și mai puțin prevăzători, și de aceea nu atât de potriviți pentru a ocupa astfel de locuri ca și cei maturi. Astfel, Timotei a fost instruit să nu pună mâinile peste nici un om fără ca mai întâi să analizeze acest lucru cu grijă și rugăciune, acționând cu prudență sub îndrumarea Domnului. Punerea mâinilor nu făcea din persoana astfel aleasă o categorie superioară de creștin. Însemna doar că o astfel de persoană avea o responsabilitate concretă repartizată în anumite limite, și că adunarea consimte cu acest aranjament și acționează în deplină armonie cu acesta. Rămâne adevărat faptul că, după cum este scris, „voi toți sunteți frați” și „voi toți sunteți una în Isus Cristos” (Matei 23:8; Galateni 3:28); pentru acest motiv toți sunt la același nivel în ce privește distincția sau rangul. Se pare că bătrânii sau supraveghetorii și diaconii nu erau numiți pentru un termen limitat de un an sau mai puțin, ci pe viață sau atâta timp cât rămâneau credincioși în îndeplinirea sarcinii. O astfel de regulă nu s-ar putea aplica, totuși, servului de grupă, care poate fi numit anual în organizarea din nou a serviciului și când factorul determinant în alegerea lui este măsura de credincioșie, zel și eficiență. Lucrul important este activitatea în serviciu pentru înaintarea generală a intereselor Regatului.}}
as to the holding of regular election of officers of the
+
 
congregation or company. Nothing is said about sep-
+
{{raw:data:p|28|28-30|În zilele apostolilor, adunările din diferitele părți ale țării nu erau unități independente, fără supraveghere centrală. Ei erau controlați de corpul central, pe care Isus Cristos l-a stabilit prin apostolii credincioși, fapt arătat în darea de seamă din Fapte 15:2-30. Și nici numirea servilor nu era responsabilitatea fiecărei adunări separate fără confirmarea și controlul autorității centrale, adică apostolii sau reprezentanții lor direcți. În virtutea autorității conferite lui de spiritul sfânt, Pavel a hotărât („rânduit”) chestiuni vitale pentru adunare, dar numai după cum Domnul prevăzuse: „Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a așezat Domnul și în care l-a chemat Dumnezeu. Astfel am rânduit în toate bisericile.- 1 Corinteni 7:17, ''Diaglott.''}}
arate congregations’ voting their respective officers
+
 
into positions of service. Paul's letter to the Philip-
+
}}
pians is addressed ‘‘to all the saints in Christ Jesus
 
which are at Philippi, with the bishops and deacons”’
 
(Phil. 1: ~); no instructions are given as to the elec-
 
tion by voting or stretching forth of the hand.
 
AUTHORITY
 
25 As the apostle Paul was clothed by the Lord
 
Jesus Christ with power and authority to appoint offi-  
 
cers in the church, it clearly appears that the apostle
 
had authority to delegate such power to act to others
 
and that he did select and delegate such authority
 
to Timothy and Titus for that purpose. (1 Tim. 1:3;
 
§: 21, 22; Titus 1:5) Concerning the organization cf
 
the congregation or company and the appointment of
 
officers and servants Paul did give instruction to Tim-  
 
othy and Titus. To Titus he said: ‘‘For this cause
 
left I thee in Crete, that thou shouldest set in order
 
the things that were wanting, and appoint elders in
 
every city, as I gave thee charge.’’ (Titus 1:5, A.2.V.)
 
If Timothy and Titus were mere voters in the con-
 
gregation, whose votes did not count for more than
 
that of others in the same congregation, surely the
 
apostle would not have specifically instructed them
 
as to how the organization should be arranged. These
 
scriptures therefore show that Paul was commissioned
 
to bestow upon Timothy and Titus the power and
 
authority to perfect the organization of the companies
 
or congregations.
 
*¢ Religionists have misapplied these Scriptural texts
 
by reserving to themselves the power of appointment,  
 
so that they, the clergy, might hold control of the
 
members in their own hands, and that for selfish pur-
 
poses. Thus they have made themselves bosses, exalted
 
and glorified themselves, and made themselves to ap-  
 
pear far above the ‘‘common herd”’ of the congrega-  
 
tion, which they have called and still call ‘‘the laity’’
 
as a class distinguished from the clergy. To avoid such
 
improper distinction between clergy bosses and the
 
common people the practice was adopted and followed,  
 
during the Elijah period, of cach congregation, by
 
each member, voting, thus appointing or electing elders
 
she WATCHTOWER.
 
Brooxrtyn, N. Y.
 
and deacons, and as many as were available were so
 
selected, so that all might have something to do. Now
 
the time has come for a different procedure. And why ?  
 
The strongest reasan is, because the Lord Jesus Christ
 
is at the temple and all in Christ have come to a ma-
 
turity, that is to say, to the status of elders or mature
 
ones, and all are on an exact level, and the Lord Jesus
 
Christ is in complete control.  
 
7 The ‘‘higher powers’’ are Jehovah and Christ
 
Jesus, and the authority to ‘lay on hands’ is restricted
 
or limited to a number to be overseers, such as the
 
apostles, Timothy, and Titus. This is in clear reeog-
 
nition of the Higher Powers, and acting under au-
 
thority and direction of the Higher Powers. Such
 
restriction of laying on of hands is a safeguarding
 
measure, in this, that the younger, ignorant learners
 
and ones less mature are therefore less qualified and
 
less discreet, and hence not so fitted to fill such places
 
as the more mature ones, Therefore Timothy was in-
 
structed to lay hands on no man without first giving
 
the matter careful and prayerful consideration, acting
 
cautiously under the direction of the Lord. The lay-
 
ing on of hands did not make the person thus selected
 
a superior order of Christian. It merely meant that
 
such had a definite responsibility placed upon him
 
within certain limits, and that the congregation ac-
 
quiesced in such arrangement and acted accordingly
 
in full harmony. It still remains true, as written,  
 
‘* All ye are brethren,’’ and, ‘‘Ye are all one in Christ
 
Jesus’’ (Matt, 23:8; Gal. 3:28); and for this reason
 
are all on a common level so far as rank or distinction
 
is concerned. Nor does it appear that the elders or
 
overseers and the deacons were appointed for a lim-  
 
ited term of a year or less, but that they were ap-
 
pointed for life or as long as they remained faithful
 
in the performance of duty. Such rule would not apply,  
 
however, to such as a company scrvant, who may be
 
appointed annually in the readjustment of the service
 
organization and when the determining factor in the
 
selection of such one is measured by faithfulness, zeal
 
and efficiency. Activity in service to the general ad-
 
vaneement of the kingdom interest is the important  
 
matter.
 
78Jn the apostolic days the congregations in dif-  
 
ferent parts of the land were not independent units
 
without central supervision. They were regulated from
 
the central body, which Christ Jesus established in
 
the faithful apostles; which is shown by the record
 
at Acts 15: 2-30. Nor was the appointment of officers
 
the responsibility of each separate congregation with-
 
out the confirmation and regulation by the central
 
cuthority, that is to say, the apostles or their imme-  
 
diate representatives. By virtue of the authority con-  
 
ferred upon him by the holy spirit Paul decided
 
(‘‘ordained’’) vital matters for the congregation, but
 
only as the Lord had provided: ‘‘If not, as the Lord
 
has apportioned to each one, even as God has called
 

Versiunea curentă din 17 august 2024 18:47

Această pagină nu a fost verificată


168
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N. Y.


Acel cuvânt grecesc este redat de Strong „funcționar, episcop, supraveghetor”. Nu adunarea, ci spiritul sfânt, care acționa ca reprezentant în absența Domnului, i-a făcut pe astfel de oameni „supraveghetori”. Toți apostolii au fost supraveghetori sau episkopoi. Cuvântul atât de des folosit de religioși, „arhiepiscop”, nu apare nici măcar o dată în scrierile apostolului. Acei bărbați credincioși au fost făcuți supraveghetori nu de votul unor creaturi, ci de spiritul sfânt, așa cum este arătat de mărturia apostolului Pavel însuși. În diferitele epistole ale scriitorilor apostolici nu apare nici o învățătură către adunări cu privire la ținerea de alegeri regulate pentru supraveghetorii adunării sau grupei. Nu se spune nimic despre votarea separat în adunări a servilor în posturi de serviciu. Scrisoarea lui Pavel către filipeni este adresată „către toți sfinții în Cristos Isus, care sunt în Filipi, împreună cu episcopii și diaconii.” (Filipeni 1:1) Nu este dată nici o învățătură cu privire la alegerea prin vot sau ridicarea mâinii.


Autoritate
25 Odată ce apostolul Pavel a fost învestit de Domnul Isus Cristos cu putere și autoritate de a numi servi în biserică, se vede clar că apostolul a avut autoritate să dea putere de a acționa altora. El i-a ales pe Timotei și pe Tit și le-a dat astfel de autoritate în acest scop. (1 Timotei 1:3, 5:21, 22; Tit 1:5) În ceea ce privește organizarea adunării sau grupei și numirea servilor, Pavel a dat instrucțiuni lui Timotei și lui Tit. Lui Tit i-a spus: „Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit și să așezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit.” (Tit 1:5) Dacă Timotei și Tit ar fi fost doar simpli alegători în adunare, ale căror voturi n-ar fi fost luate în considerare mai mult decât ale altora din aceeași adunare, cu siguranță apostolul nu i-ar fi instruit în mod special cu privire la cum ar trebui făcută organizarea. Aceste texte scripturale arată, deci, că Pavel era împuternicit să acorde lui Timotei și lui Tit putere și autoritate pentru a încheia organizarea grupelor și adunărilor.
26 Religioșii au aplicat greșit aceste texte scripturale, rezervându-și puterea de a face numiri, pentru ca astfel clerul să-i țină sub control pe membrii din țările lor, pentru scopuri egoiste. Astfel, ei s-au făcut șefi, s-au înălțat și s-au glorificat pe ei înșiși și s-au înălțat mai presus decât „turma de rând” a adunării, pe care au numit-o și încă o numesc „laici”, o clasă deosebită de cler. Pentru a evita o astfel de deosebire nepotrivită între șefii clerului și oamenii de rând, în timpul perioadei Ilie a fost adoptată și urmată practica votării, în fiecare adunare, de fiecare membru, numind sau alegând astfel bătrâni sau diaconi; toți câți erau disponibili erau astfel aleși, pentru ca toți să poată avea ceva de
făcut. Acum a sosit timpul pentru o procedură diferită. De ce? Cel mai puternic motiv este faptul că Domnul Isus Cristos este la templu și toți cei în Cristos au ajuns la o stare de maturitate, adică la starea bătrânilor sau a celor maturi și toți sunt la un nivel exact, iar Domnul Isus Cristos are controlul deplin.
27 „Autoritățile superioare” sunt Iehova Dumnezeu și Isus Cristos, iar autoritatea de a „pune mâinile” este restrânsă sau limitată la un număr pentru a fi supraveghetori, ca apostolii, Timotei și Tit. Aceasta este o recunoaștere clară a Autorităților Superioare și un mod de acțiune sub autoritatea și îndrumarea Lor. O astfel de limitare a punerii mâinilor este o măsură de siguranță, deoarece discipolii mai tineri și neștiutori și cei mai puțin maturi sunt, prin urmare, mai puțin calificați și mai puțin prevăzători, și de aceea nu atât de potriviți pentru a ocupa astfel de locuri ca și cei maturi. Astfel, Timotei a fost instruit să nu pună mâinile peste nici un om fără ca mai întâi să analizeze acest lucru cu grijă și rugăciune, acționând cu prudență sub îndrumarea Domnului. Punerea mâinilor nu făcea din persoana astfel aleasă o categorie superioară de creștin. Însemna doar că o astfel de persoană avea o responsabilitate concretă repartizată în anumite limite, și că adunarea consimte cu acest aranjament și acționează în deplină armonie cu acesta. Rămâne adevărat faptul că, după cum este scris, „voi toți sunteți frați” și „voi toți sunteți una în Isus Cristos” (Matei 23:8; Galateni 3:28); pentru acest motiv toți sunt la același nivel în ce privește distincția sau rangul. Se pare că bătrânii sau supraveghetorii și diaconii nu erau numiți pentru un termen limitat de un an sau mai puțin, ci pe viață sau atâta timp cât rămâneau credincioși în îndeplinirea sarcinii. O astfel de regulă nu s-ar putea aplica, totuși, servului de grupă, care poate fi numit anual în organizarea din nou a serviciului și când factorul determinant în alegerea lui este măsura de credincioșie, zel și eficiență. Lucrul important este activitatea în serviciu pentru înaintarea generală a intereselor Regatului.
28 În zilele apostolilor, adunările din diferitele părți ale țării nu erau unități independente, fără supraveghere centrală. Ei erau controlați de corpul central, pe care Isus Cristos l-a stabilit prin apostolii credincioși, fapt arătat în darea de seamă din Fapte 15:2-30. Și nici numirea servilor nu era responsabilitatea fiecărei adunări separate fără confirmarea și controlul autorității centrale, adică apostolii sau reprezentanții lor direcți. În virtutea autorității conferite lui de spiritul sfânt, Pavel a hotărât („rânduit”) chestiuni vitale pentru adunare, dar numai după cum Domnul prevăzuse: „Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a așezat Domnul și în care l-a chemat Dumnezeu. Astfel am rânduit în toate bisericile.” - 1 Corinteni 7:17, Diaglott.