Autoritățile superioare: Diferență între versiuni

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
(Pagină nouă: <div class='publication-firstpage'> <pages index="The-higher-powers.pdf" from=1 to=7 header=1 /> </div>)
 
m (Administrator a redenumit pagina The Higher Powers - (conform cu originalul în engleză) în Autoritățile superioare fără a lăsa o redirecționare în loc)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator)
Linia 1: Linia 1:
 
<div class='publication-firstpage'>
 
<div class='publication-firstpage'>
−
<pages index="The-higher-powers.pdf" from=1 to=7 header=1 />
+
<pages index="The-higher-powers.pdf" from=1 to=16 header=1 />
 
</div>
 
</div>

Versiunea curentă din 11 noiembrie 2020 05:31

 

Cover


“Stăpânirile cele mai înalte”

Turnul de veghere

și

Vestitorul prezenței lui Cristos

STÂNCA VEACURILOR

Altă fundație

nici un om nu poate să întindă -

O SINGURĂ RĂSCUMPĂRARE PENTRU TOȚI

  „Iar pe pământ nelinişte a naţiunilor cu nedumerire, și marea și valurile [neliniștiții, nemulțumiții] mugind; inimile oamenilor fiind doborâte de frică urmărind acele lucruri care vin pe pământ: pentru că puterile cerului vor fi zguduite... Când aceste lucruri încep să se îndeplinească, atunci să știți că Regatul lui Dumnezeu este aproape. Priviți sus, și ridicați-vă capetele; pentru că răscumpărarea voastră se apropie.” - Luca 21:25-31; Matei 24:33; Marcu 13:29

Străjerule, cât mai este din noapte?

Trebuie să vină dimineaţa şi noaptea, de asemenea! - Isaiah

CONȚINUT

Stăpânirile cele mai înalte 163
 Stăpânire 163
 Organizația lui Dumnezeu 164
 Biserica 165
 Putere dată 165
 Cetățenie 165
 Ordine în Organizația lui Dumnezeu 166
 Textul 167
 Întrebări pentru studiul Berean 169
Masa Domnului 170
Viermii care nu mor 172
O scrisoare 175
Întâlniri de serviciu 176
Înlăturarea partidelor 162
A expirat abonamentul tău? 162
Adevăr pentru orbi 162

„Voi sta de veghe la postul meu și mă voi așeza pe Turn, și voi veghea să văd ce îmi va spune El, și ce răspuns voi da celor ce mi se opun.” - Habacuc 2:1

This journal


ACEASTĂ REVISTĂ

MISIUNEA SA SACRĂ

ACEASTĂ revistă este publicată cu scopul de a ajuta oamenii să înțeleagă planul divin. Oferă studiu biblic sistematic în care se pot implica toți cititorii ei. Face anunțuri cu privire la vizite făcute la clase biblice de către vorbitori care călătoresc, anunță întruniri și dă rapoarte. Anunță programe radio și publică instrucție biblică potrivită pentru radiodifuzare.
Aderă strict la Biblie ca și Cuvântul revelat al Adevărului lui Dumnezeu. Consideră ferm marele sacrificiu de răscumpărare ca și doctrina fundamentală prin care toate doctrinele sunt măsurate. Este liberă de partide, secte și crezuri omenești. Nu își asumă o atitudine dogmatică, dar invită cu încredere o examinare atentă a declarațiilor publicate în lumina Cuvântului infailibil a lui Dumnezeu. Nu se implică în controverse și coloanele ei nu sunt deschise părerilor personale.

PENTRU NOI SCRIPTURILE ÎNVAȚĂ CLAR

CĂ IEHOVA este singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul cerului și pământului și este din veșnicie în veșnicie; că Logos a fost începutul creației sale; că Logos a devenit un om; că el este acum Domnul Isus Cristos în glorie îmbrăcat cu toată puterea în cer și pe pământ.
CĂ DUMNEZEU a creat pământul pentru om, a creat omul perfect pentru pământ și omul a fost pus pe el; că omul cu voința lui nu s-a supus legii lui Dumnezeu și a fost condamnat la moarte; că din motivul actului nedrept a lui Adam toți oamenii se nasc păcătoși și fără drept de viață.
CĂ ISUS a fost făcut o creatură umană pentru a putea să devină Răscumpărătorul omului; că și-a dat viața ca sacrificiu pentru om și prin urmare a produs un preț de răscumpărare; că divinul Isus a fost ridicat din morți, urcat în cer și a prezentat valoarea sacrificiului său uman ca și prețul de răscumpărare pentru om.
CĂ TIMP DE MULTE SECOLE Dumnezeu, prin Cristos, a selectat dintre oameni membrii bisericii sale, care constituie corpul lui Cristos; că misiunea bisericii este să urmeze pașii Domnului ei Cristos Isus, să crească în asemănarea lui, să dea mărturie pentru numele și planul Dumnezeului Iehova și pe urmă să fie glorificată cu Cristos Isus în regatul ceresc; Că Cristos, Capul și corpul, constituie „sămânța lui Avraam” prin care toate familiile pământului vor fi binecuvântate.
CĂ LUMEA S-A SFÂRȘIT; că Domnul Isus sa întors și acum este prezent; că Iehova a pus pe Cristos Isus pe tronul său și acum comandă tuturor națiunilor și popoarelor să asculte și să I se supună.
CĂ SPERANȚA POPOARELOR pământului este restaurarea la perfecțiune umană în timpul domniei lui Cristos; că domnia lui Cristos va permite oportunitatea fiecărui om să aibă parte de o judecată corectă pentru viață și cei care se supun vor locui pe pământ pentru totdeauna într-o stare de fericire.
Prețul abonamentului anual

STATELE UNITE, $1.00; CANADA ȘI DIVERSE REGIUNI, $1.50; MAREA BRITANIE, AUSTRALIA ȘI AFRICA DE SUD 7$. Remiterile Americane ar trebui făcute prin Expres sau Mandat Poștal sau prin Cec Bancar. Cele Canadiene, Britanice, Africa de Sud și Australiene ar trebui făcute doar la birouri de filiale. Remiterile din diverse teritorii împrăștiate pot fi făcute la oficiul Brooklyn, dar doar prin Mandat Poștal internațional.(Traduceri străine a acestei reviste apar în diferite limbi.) Termeni la proviziile Domnului: Toți studenții bibliei care din motiv de vârstă înaintată sau alte infirmități ori greutăți, nu pot să plătească pentru această revistă, vor fi aprovizionați gratuit dacă trimit o carte poștală în fiecare lună Mai prezentându-și cazul și solicitând asemenea aprovizionare. Nu doar că dorim, dar suntem nerăbdători ca toți aceștia să fie continuu pe lista noastră și în contact cu studiile Bereane. Înștiințare pentru abonați: Înștiințarea pentru un nou abonament sau prelungire va fi trimisă doar când este solicitată. Schimbarea adresei, când este solicitată, se poate aștepta să apară pe eticheta adresei în termen de o lună. Un formular de prelungire necompletat (purtând anunțul de expirare) va fi trimis cu această revistă cu o lună înainte de expirarea abonamentului. Înscrisă ca chestiuni de poștă de clasa doua la Brooklin, N. Y., Oficiul poștal. Document din Martie 3, 1879.

163


Stăpânirile cele mai înalte

„Orice suflet fie supus înaltelor stăpâniri. Căci nu este stăpânire decât dela Dumnezeu, iar care sunt de Dumnezeu, sunt rânduite.“ - Romani 13:1.

Partea I.

1 Iehova Dumnezeu a dat Cuvântul Său poporului Său pentru mustrarea, îndreptarea, ajutorul și mângâierea lor, cu scopul ca ei să fie înzestrați complet cu acea cunoștință care le va permite să facă ce este bine și drept. (Romani 15:4, 2Timotei 3:16,17) Această regulă, care nu se schimbă, trebuie păstrată totdeauna în minte și trebuie urmată atunci când analizăm orice text scriptural. Aceasta înseamnă că unșii trebuie să fie totdeauna supuși legii lui Dumnezeu. O regulă sau lege, care poruncește unui copil al lui Dumnezeu să urmeze orice altă cale de acțiune, este nepotrivită. Unșii Domnului trebuie să facă ce este drept; și numai Cuvântul lui Dumnezeu, fără nici o excepție, le arată calea cea dreaptă. – Psalmii 19:7,8.
2 Învățătura din Romani, capitolul 13, a fost mult timp aplicată greșit. Aplicarea ei nepotrivită a fost de fapt baza pentru doctrina falsă a „dreptului divin al regilor” sau a conducătorilor, spre a domni și a-i asupri pe oameni. Învățătura dată aici de apostol nu era destinată omenirii în general, ci pentru folosul Bisericii. Dacă era destinată pentru cei din afara bisericii, atunci ar însemna că Dumnezeu a judecat popoarele în „timpurile neamurilor”, pe când alte scripturi arată că Dumnezeu a fixat un timp anume pentru judecata omenirii în general. – Fapte 17:31.
3 În fond, apostolul le spune membrilor Bisericii ca ei să fie totdeauna ascultători față de Dumnezeu și că motivul pentru o astfel de ascultare trebuie să fie iubirea pentru Dumnezeu și plăcerea de a face voința Sa. Argumentul lui Pavel mai are de asemenea înțelesul că, dacă legile țării sunt în armonie cu legea lui Dumnezeu, acestea bineînțeles că vor fi ascultate; nu pentru că aceste legi au fost promulgate de parlamentul națiunii respective, ci pentru că ele sunt în armonie cu legea lui Dumnezeu și din acest motiv sunt drepte; că, dacă legea unei națiuni nu este contrară legii lui Dumnezeu, atunci trebuie să se supună legii națiunii, nu cumva copilul lui Dumnezeu să cauzeze ofensă în mod inutil; și mai mult decât atât, datorită conștiinței. Punctul principal în argumentul apostolului este de fapt cetățenia, sau cărei stăpâniri, puteri sau autorități trebuie să se supună creatura.


PUTERE
4 Puterea lui Iehova este supremă. De la El vine toată autoritatea dreaptă. El este Creatorul cerului și al pământului. (Isaia 42:5; Ieremia 10:12) Puterea Lui este fără margini și nu există nici o îndoială în privința declarației că Dumnezeu este suprem. (Geneza 17:1-3; 35:11) El este Cel Prea Înalt și mai presus de El nu poate fi nimeni. (Psalmii 91:1; Efeseni 4:10) în argumentul său apostolul zice: „Nu este stăpânire [putere, ASV, KJV; autoritate, ver. rev.] care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de [aranjate sub] Dumnezeu”. Astfel spus: orice putere care exercită în mod legal, este cea delegată de Iehova creaturii care exercită acea putere. Înseamnă, atunci, că nu există creatură sau creaturi care ar putea face și executa în mod legal legi și reguli de acțiune care sunt contrare legii lui Dumnezeu. Când apostolul spune: „Orice suflet să fie supus înaltelor stăpâniri”, aceste cuvinte includ acum Biserica, iar mai târziu îi vor include pe toți cei care vor veni în armonie cu Dumnezeu.
5 Multe explicații au scris despre și cu privire la capitolul 13 din epistola către Romani, cu înțelesul că puterile sau guvernele națiunilor acestei lumi sunt „stăpânirile care sunt” și că aceste guverne își primesc puterea de la Iehova Dumnezeu. Se vede imediat că astfel s-au pus bazele pentru doctrina „dreptului divin al regilor”, pe motivul argumentului că orice putere pe care o națiune o posedă și o exercită este rânduită de Dumnezeu, prin urmare copilul lui Dumnezeu trebuie să fie supus acelei puteri. De multe veacuri conducătorii și națiunile numite „creștine” insistă asupra faptului că Dumnezeu le-a delegat puterea de a domni, folosind aceasta pentru a-i face pe oameni să le dea mare cinste și omagii. Să urmăm acest argument până la concluzia lui logică și să vedem ce constatăm?
6 În Statele Unite este interzis ca un cetățean să fie găsit în posesia băuturilor spirtoase sau să le transporte [în timpul prohibiției]. În Anglia, Canada, Germania și în alte țări, care de asemenea se pretind a fi creștine, nu este interzis să fii găsit în posesia băuturilor spirtoase sau (și) să le transporți. A delegat Dumnezeu,

164


acestor națiuni diferite, putere sau autoritate diferită? În Statele Unite, în timp de pace, nici un cetățean nu poate fi recrutat prin lege și nu i se poate impune să facă serviciu militar. În Italia și în alte țări numite creștine, toți cetățenii sunt supuși serviciului militar, chiar și în timp de pace, iar refuzul de a face un astfel de serviciu este aspru pedepsit. Care națiuni fac și impun legea militară în armonie cu legea lui Dumnezeu, văzând că legile lor sunt diferite?
7 În Statele Unite, în timp de război este făcută o lege, obligând persoanele cuprinse într-o anumită limită de vârstă să se angajeze în serviciu militar. Este legea lui Dumnezeu diferită, în timpuri și țări diferite? Scriptura răspunde: „Dumnezeu nu se schimbă”. (Maleahi 3:6) De necesitate, Dumnezeu trebuie să fie și este tot timpul consecvent.
8 Dumnezeu zice fiilor Săi unși: „Să nu ucizi.” (Matei 5:21,22) Cel care ucide este un ucigaș. Mai departe, este scris: „Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș și știți că nici un ucigaș n-are viață veșnică rămânând în el.” (1Ioan 3:15) În caz de război, toate guvernele națiunilor își obligă supușii sau cetățenii să participe la război și să ucidă. A delegat oare Dumnezeu acestor guverne puterea de a da porunci oamenilor să se ucidă unii pe alții și sunt fiii unși ai lui Dumnezeu obligați să asculte de legile țării care le cer să ucidă când, în același timp, propria lege a lui Dumnezeu le poruncește să nu ucidă? În cazul în care copilul lui Dumnezeu se angajează în război și ucide deliberat, el însuși se exclude de la intrarea în Împărăție, potrivit legii lui Dumnezeu.
9 Dacă un guvern lumesc poate adopta o lege care interzice folosirea anumitor băuturi, acea națiune sau acel guvern poate de asemenea adopta și impune o lege care interzice întrebuințarea anumitor alimente, incluzând chiar pâinea. Isus și-a îndrumat urmașii să se roage la Dumnezeu: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi!” A delegat Dumnezeu unei națiuni sau unui guvern puterea care să-i permită să facă și să impună o lege care ar interzice folosirea chiar acelui lucru pentru care copiii lui Dumnezeu au fost îndrumați să se roage? Dacă în Germania este legal ca oamenii să bea bere în timp ce mănâncă brânză și în Statele Unite este ilegal să bei bere [în timpul prohibiției] când mănânci brânză, atunci care din aceste națiuni exercită puterea delegată de Domnul? Dacă răspunsul este: Amândouă, atunci se pune în mod potrivit întrebarea: Declară oare Dumnezeu că facerea unui anumit lucru este corectă într-o parte a pământului și greșită în alta?
10 Rusia și Statele Unite sunt amândouă puteri ale acestei lumi, numite altfel națiuni sau guverne; ambele se pretind a fi națiuni creștine, cu toate că nu sunt. Legea fundamentală a Statelor Unite declară că un om își poate exercita credința în orice mod alege. Contrar acestei legi fundamentale, unele state elaborează o lege ca evanghelia să nu poată fi predicată în anumite locuri sau în anumite împrejurări, și arestează și pedepsesc pe cei care încearcă astfel să o predice. În Rusia, legea este că o persoană nu poate predica deloc evanghelia fără permisiunea guvernului. Porunca lui Dumnezeu către fiii Săi, prin Isus Christos, este ca evanghelia Lui să fie predicată în toate națiunile ca mărturie. (Matei 24:14) Să asculte copilul lui Dumnezeu de legea Statelor Unite, de a Rusiei sau de legea lui Dumnezeu? Este posibil ca Dumnezeu să fi delegat acestor națiuni diferite dreptul și autoritatea de a face și de a impune legi care sunt contradictorii cu propria Sa voință exprimată și derogatorii?
11 Prin urmare, nu este clar că, în mod categoric, a fost o aplicare nepotrivită a cuvintelor apostolului Pavel, atunci când au fost aplicate la guvernele acestei lumi? Când el zice: „Stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu”, face el vreo referire la națiunile păgâne de pe pământ? Nu este oare mai înțelept că el se referă exclusiv la puterile sau autoritățile deținute și exercitate în organizația lui Dumnezeu, și nu la cele care sunt exercitate în organizația lui Satan?
ORGANIZAȚIA LUI DUMNEZEU
12 În afară de Iehova însuși, organizația Sa este alcătuită din Isus Christos, îngerii Săi sfinți, heruvimii, membrii înviați ai trupului lui Christos și cei cate au fost aduși în Biserică și unși cu spirit, care depun în mod silitor cele mai mari eforturi pentru a fi supuși lui Dumnezeu. La Iordan, în timpul consacrării Sale, Isus a fost uns în poziția înaltă de „preot în veac după ordinul lui Melchisedec”. Atunci și acolo El a fost învestit cu anumite puteri ca omul Isus Christos pe pământ. Vorbind discipolilor Săi, a zis că „Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele.” (Marcu 2:10) După ce Isus a fost înviat din morți, le-a zis discipolilor Săi: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.” (Matei 28:18) Această putere a primit-o de la Iehova. Evident, Dumnezeu a permis ca Isus să dea oarecare putere servilor sau discipolilor Săi, deoarece Isus a zis: „Ca și cu un om plecat într-altă țară, care își lasă casa, dă servilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui și poruncește portarului să vegheze.” – Marcu 13:34.
13 Cuvântul „putere„ [stăpânire, Cornilescu; autoritate, ASV; KJV] este tradus din grecescul „exousia”; și argumentul lui Pavel expus în text și context arată că puterea menționată aici se referă la autoritatea posedată și exercitată în organizația lui Dumnezeu. Aceasta este instituția pe care însuși Iehova o folosește pentru împlinirea scopurilor Sale. Scripturile de mai sus, precum și cele care urmează, sunt potrivite: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute; fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri [puteri, ASV]. Toate au fost făcute prin El și pentru El.” (Coloseni 1:16)

165


„După cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viață veșnica tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.” (Ioan 17:2) „Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Și i-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.” (Ioan 5:22,27) Aceste scripturi dovedesc că Isus Christos este „stăpânire înaltă” și că Iehova este stăpânirea cea mai înaltă sau supremă. Deci expresia „stăpânirile înalte” se poate aplica atât la Iehova, cât și la Isus, deoarece Isus Christos execută întotdeauna porunca Tatălui Său.
14 Apostolul a scris despre Domnul Isus Christos: „Care stă la dreapta lui Dumnezeu. După ce s-a înălțat la cer și Și-a supus îngerii, stăpânirile [autoritățile, ASV] și puterile.” (1Petru 3:22) Evident, acest text nu include națiunile păgâne, puterile și autoritățile de pe pământ, pentru motivul că acela nu era timpul potrivit al lui Dumnezeu de a face organizația dușmană așternutul picioarelor Domnului. (Psalmii 110:1) Prin urmare, cuvintele apostolului trebuie să însemne că fiecare creatură din organizația lui Dumnezeu trebuie să fie supusă lui Isus Christos, Prințul, Domnitorul sau Capul organizației lui Dumnezeu. În sprijinul acestei concluzii, Isus a declarat că Lui i-a fost dată puterea judecății, cu autoritatea de a executa judecata. Această judecată se referă îndeosebi la organizația lui Iehova, după cum este scris: „Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Christos pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2Corinteni 5:10) „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor care nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu?” (1Petru 4:17) Aceste scripturi arată că Isus Christos este stăpânire înaltă. Stăpânire sau putere care este exercitată întotdeauna în armonie cu Iehova, Cel Suprem.
15 Biserica, alcătuită din membrii trupului lui Christos, este din organizația lui Dumnezeu, cu Isus Christos ca și Cap al ei. „El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.” (Coloseni 1:18) Mai departe, apostolul zice, referindu-se la Isus Christos: „Și care este de față cu noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei lui, pe care a desfășurat-o în Christos prin faptul că L-a înviat din morți și L-a pus să stea la dreapta Sa în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire [autoritate, ASV], de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlinește totul în toți.” – Efeseni 1:19-23.
16 Acționând sub autoritatea ce i-a fost dată, Isus Christos a organizat Biserica. (Matei 16:18) Deoarece toate lucrurile sunt de la Tatăl prin Fiul, trebuie să înțelegem că Isus Christos este oficialul executiv al lui Iehova în toate lucrurile. Apostolul zice apoi: „Dumnezeu a pus membrele în trup așa cum I-a plăcut.” (1Corinteni 1:2, 11:22; 2Corinteni 1:1) Biserica se compune din mulți membri, cărora le sunt stabilite diferite poziții în Biserică. Membrii Bisericii au acces la Tatăl prin Christos, Capul bisericii. Această organizație este zidirea lui Dumnezeu, în care apostolii lui Isus Christos, sub Isus Christos, Capul acesteia, ocupă poziții importante. – Efeseni 2:19-22.
PUTERE DATĂ
17 Asupra faptului că Isus Christos a conferit sau a dat putere apostolilor Săi, nu poate exista nici cea mai mică îndoială. Lui Petru, El i-a zis: „Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16:19) După învierea Sa, Isus le-a zis discipolilor Săi: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi. După aceste cuvinte, a suflat peste ei și le-a zis: Luați spirit sfânt! Celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ține, vor fi ținute.” – Ioan 20:21-23.
18 Mai mult, Scripturile arată că apostolul a exercitate puterea dată de Domnul și, făcând aceasta, el a avut aprobarea Domnului atunci când a pronunțat judecata asupra lui Anania și asupra Safirei. (Fapte 5:11,12) Alții au comis păcate în Biserică, iar Pavel, deși absent, și-a exercitat puterea și autoritatea, judecându-i pe păcătoși. (1Corinteni 5:1-5) Că Biserica procedează potrivit în judecarea anumitor păcătoși, este dovedit de cuvintele lui Isus. – Matei 18:15-18.
CETĂȚENIE
19 Omul este supus legilor națiunii al cărei cetățean este. El este deci un supus al acelei națiuni. Cetățeanul Statelor Unite este supus legilor Statelor Unite. Dacă acest cetățean din Statele Unite se află în Italia, el este încă supus legilor Statelor Unite, țara al cărei cetățean este. Deoarece scriptura analizată se adresează fiilor unși ai lui Dumnezeu, este potrivită întrebarea: Unde este cetățenia unui fiu al lui Dumnezeu? Apostolul Pavel răspunde la această întrebare și declară în mod clar că membrii de pe pământ ai trupului lui Christos își au cetățenia în cer. „Căci cetățenia noastră este în cer; de unde și așteptăm pe Mântuitor, Domnul Isus Christos.” – Filipeni 3:20 R.V.
20 Văzând că Pavel își adresează cuvintele (din Romani 13)

166


creației noi, a căror cetățenie este în cer, atunci cuvintele sale trebuie să însemne, după toate regulile cunoscute ale raționamentului potrivit, că acești membri ai creației noi sunt supuși ai lui Dumnezeu și trebuie să se supună legilor lui Dumnezeu. Fie că Romani, capitolul 13, face vreo referire la legile națiunilor de pe pământ, fie că nu, fără nici o îndoială cuvintele apostolului de aici se aplică organizației lui Dumnezeu deoarece sunt adresate membrilor acestei organizații. În acest număr al Turnului de Veghere și în cel viitor, atenția va fi dată scripturii în cauză ca aplicându-se la organizația lui Dumnezeu și la stăpânirile înalte din această organizație, precum și ce legătură (dacă există vreuna) are organizația lui Dumnezeu cu puterea exercitată de națiunile sau guvernele păgâne ale lumii.
ORDINE ÎN ORGANIZAȚIA LUI DUMNEZEU
21 Organizația lui Iehova este mult mai importantă decât oricare altă organizație. Către organizația lui Dumnezeu sunt adresate cuvintele apostolului. În organizația lui Dumnezeu totul trebuie să fie în ordine, deoarece El este un Dumnezeu al ordinii și nu al neorânduielii. Aceeași regulă se aplică și Bisericii Sale. „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii.” – 1Corinteni 14:33.
22 Prin profetul său, Dumnezeu a dat o descriere a organizației Sale. Patru creaturi vii au apărut într-o viziune dată profetului Său și este scris că „fiecare din ele aveau patru fețe și fiecare avea patru aripi…și când mergeau nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte”. Viziunea dezvăluie apoi că lângă fiecare din creaturile vii era câte o roată. Descrierea viziunii continuă după cum urmează: „Înfățișarea acestor roți și materialul din care erau făcute păreau de hrisolit și toate patru aveau aceeași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor era de așa fel, încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roți. Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau deloc în mersul lor. Când mergeau creaturile vii, mergeau și roțile pe lângă ele; și când se ridicau creaturile vii de la pământ, se ridicau și roțile. Când mergeau creaturile vii, mergeau și roțile, când se opreau ele, se opreau și roțile;când se ridicau de pe pământ, se ridicau și roțile; căci spiritul creaturilor vii era în roți. Sub cerul acesta aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta și mai aveau fiecare câte două aripi, care le acopereau trupurile. Când umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor, ca vâjâitul unor ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oștiri; iar când se opreau, își lăsau aripile în jos.” - Ezechiel 1:16,17,19,21,23,24
23 Viziunea dă astfel o descriere a organizației lui Dumnezeu din cer. Apoi, aceasta continuă cu următoarea descriere: „Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om care ședea pe el. Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită ca niște foc înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la coapsele lui în sus și de la coapsele lui în jos, am văzut ca un fel de foc, și de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.”- Ezechiel 1:26,27.
24 Aceasta este o minunată ilustrație a organizației lui Dumnezeu alcătuită din Isus Christos în glorie, din membrele înviate ale trupului Său în glorie, din legiunile de îngeri sfinți și din rămășița credincioasă de pe pământ, iar mai presus de toți se află Atotputernicul Dumnezeu. Tabloul profetic dezvăluie că în organizația lui Dumnezeu totul trebuie să meargă în ordine, prin urmare în armonie cu stăpânirea supremă, care este Iehova, și cu stăpânirea înaltă, care este Cristos. Cea care guvernează întreaga organizație este legea perfectă a lui Dumnezeu. - Ezechiel 1:5-28
25 Domnul fiind venit la templul Său, iar Sionul fiind adunat la un loc și fiindu-i dat să facă o lucrare deosebită, în organizația Lui trebuie să fie armonie și unitate riguroasă. Membrii Sionului decealaltă parte a vălului sunt perfecți. Acei puțini care se află dincoace de văl sunt împerfecți în organismul lor, însă trebuie să fie perfecți în devotamentul lor pentru Iehova și organizația Sa; ceea ce înseamnă că fiecare dintre ei trebuie să fie desăvârșit în inimă. Partea aceasta a Sionului de pe pământ este în unitate cu organizația lui Iehova. Fiecare suflet care este un membru al Sionului trebuie să fie în armonie cu Capul, prin urmare supus Capului și lui Iehova, „stăpânirile înalte”. Atunci, cine constituie Sionul pe pământ. Aprecierea justă a răspunsului corect la această întrebare îi va face pe cei unși capabili să rămână în armonie cu calea Domnului. Răspunsul corect este acesta: Toți unșii lui Dumnezeu de pe pământ.
26 Există pe pământ un grup care susține că este „servul Celui Prea Înalt” și despre care adesea se vorbește ca despre o „Societate”. Ce înțeleg în general cititorii Turnului de Veghere prin „Societate”? Răspunsul este: Toți copiii unși ai lui Dumnezeu de pe pământ care lucrează împreună în armonie spre gloria lui Dumnezeu și a lui Isus Cristos. Dacă cineva este uns de spiritul lui Iehova, este acum un membru al Sionului și, dacă dorește să își păstreze poziția în Sion, trebuie să fie în armonie riguroasă cu calea de acțiune urmată de Sion.
27 Isus Cristos este marele Cap al Sionului, care conduce lucrarea de pe pământ și nu greșește. Dar ce se poate spune despre cei care ocupă poziții de răspundere în „Societate”, și prin care se dau îndrumări cu privire la lucrarea de pe pământ? Greșesc oare aceștia? Da, să fim siguri că greșesc, deoarece toți sunt împerfecți. Atunci, cum pot ști alții din Societate dacă îndrumările pentru lucrarea organizației lui Dumnezeu de pe pământ sunt date

167


potrivit legii lui Dumnezeu? Ei nu ar putea ști decât prin credință și prin roadele celor care sunt angajați de fapt în lucrarea Domnului. Isus a zis: „Așa că după roadele lor îi veți cunoaște. Nu oricine Îmi zice: `Doamne, Doamne!` va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” - Matei 7: 20,21.
28 Prin urmare,dacă găsim pe cineva care este devotat Domnului și se străduiește să facă ceea ce Domnul i-a încredințat, este credincios și loial Domnului, nu face compromis cu dușmanul, iar eforturile sale sunt binecuvântate clar de Domnul, atunci roadele lui se văd și aceasta este dovada că el îi place Domnului și umblă pe calea cea dreaptă. (Ioan 15:8) Dacă cineva este folosit de Domnul în armonie cu Cuvântul Său, aceasta este dovada că modul său de acțiune este plăcut Domnului. Fiind imperfect, acesta va face greșeli, dar toți care au credință în Domnul vor lăsa în seama Domnului să-l mustre, să-l corecteze și să-i îndrepte greșelile. (Evrei 12:6; Romani 8:33) Pentru că este regula Domnului, aceeași regulă trebuie să se aplice tuturor celor care se află în „Societate”. Dacă „Societatea” urmărește o cale sau o metodă greșită, atunci fiecare membru al poporului lui Dumnezeu trebuie să se bizuiască pe Domnul să corecteze acea metodă și s-o schimbe cu cea potrivită. Nici un individ nu are dreptul să se pună judecător pentru a lua măsuri și a se împotrivi lucrării Domnului. „Cine ești tu, care judeci pe servul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” - Romani 14: 4.
29 Dacă Romani, capitolul 13, se aplică Bisericii, înseamnă oare aceasta că bătrânii și diaconii au autoritate să judece și să fixeze calea de acțiune sau metoda Bisericii? Nu, cu siguranță nu. Bătrânii sunt sfătuitori sau consilieri în adunare și nu au jurisdicție sau competență să acționeze decât în sfera autorității conferită lor de Scripturi. Diaconii sunt servi în Biserică și nu au altă autoritate decât cea conferită de Scripturi. Scripturile nu conferă bătrânilor sau diaconilor autoritate să judece calea de acțiune a adunării sau să o hotărască. Dacă există dezordine în Biserică, adunarea, alcătuită din cei care sunt copiii lui Dumnezeu, poate lua o anumită atitudine. Însuși Domnul a fixat codul de procedură. - Matei 18: 15-18.
30 Biserica, luată ca un întreg, are jurisdicția sau competența de a asculta și de a hotărî chestiuni în legătură cu cei care sunt membrii trupului; dar nici un individ nu a fost învestit cu o astfel de putere sau autoritate, afară de cei doisprezece apostoli, care au fost învestiți de Domnul cu autoritate specială. Dacă Romani, capitolul 13, are vreo aplicare la puterile lumii, cu atât mai mult trebuie să se aplice Bisericii, deoarece se adresează celor care fac parte din familia lui Dumnezeu. Să analizăm acum instrucțiunile apostolului, verset cu verset.
TEXTUL
31 „Orice suflet să fie supus înaltelor stăpâniri; căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele care sunt , de Dumnezeu sunt rânduite.”(versetul 1) Imediat se ridică întrebarea: Cui să fie supus poporul lui Dumnezeu? Este scris: „Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.” (1 Corinteni 15: 28) Această scriptură răspunde într-adevăr la întrebare. Aceasta dovedește că înaltele stăpâniri sunt Iehova și Isus Cristos, și că stăpânirea supremă este Iehova Dumnezeu. Pentru a ilustra legătura dintre Cristos și Biserică, apostolul se folosește de relația dintre soț și soție, iar prin argumentul Său arată că Biserica este supusă lui Cristos. „Căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Cristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.” (Efeseni 5: 23, 24) Mărturia inspirată a lui Iacov sprijină această concluzie. „Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă Diavolului și el va fugi de la voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!” (Iacov 4: 7, 8) Aceste scripturi dovedesc, fără îndoială, că unșii pot fi plăcuți lui Dumnezeu numai printr-un devotament complet și neîmpărțit față de El. Apostolul n-a vrut să spună că „înaltele stăpâniri” sunt puterile națiunilor păgâne. Nu este posibil ca acestea să fie mai înalte decât aranjamentul lui Dumnezeu din propriul Său popor și să aibă control asupra acestia.
32 Apostolul zice: „Stăpânirile care sunt au fost rânduite [aranjate sub, Diaglott] Dumnezeu.” Se poate aplica aceasta în mod potrivit la puterile națiunilor de pe pământ, și nu la Biserică? Cuvintele apostolului răspund la această întrebare: „Acum, dar, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El. Și Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi apostoli; al doilea, profeți; al treilea, învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi.” (1 Corinteni 12: 18, 28) Cei care insistă că apostolul se referea în exclusivitate la puterile națiunilor când zicea „stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu”, citează pentru a sprijini aceasta, cuvintele lui Petru, anume: „Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești [creații omenești, în greacă] pentru Domnul, atât regelui, ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac bine.” (1 Petru 2: 13, 14) O examinare atentă a acestui text arată că el nu se aplică la puterea exercitată de guvernele națiunilor.
33 Expresia „stăpâniri omenești” din textul de mai sus înseamnă „creație omenească”. Atunci cum s-ar putea spune că vreo putere sau autoritate din biserică ar fi creație omenească? Atunci când omul Isus Cristos i-a numit pe apostoli și i-a trimis ca și conducători și guvernatori

168


în Biserică, nu au fost ei toți, în înțelesul textului nostru, creație omenească? Omul Isus a fost cel care a făcut aceasta și cei care au fost trimiși au fost oameni; și aceasta nu este mai puțin adevărat, chiar dacă s-a făcut în ascultare de porunca lui Dumnezeu.
34 Atunci când Biserica stabilește printr-o rezoluție o regulă care să guverneze adunarea, sau numește conducători, nu este oare aceasta de creație omenească? Când apostolii anunțau o regulă sau reguli referitoare la Biserică, nu erau acestea de creație omenească? În sprijinirea acestei concluzii, observați cuvintele scrise: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri [conducătorii voștri, Diaglot] care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu ... Ascultați de mai marii voștri, și fiți-le supuși căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de nici un folos.” - Evrei 13: 7, 17.
35 După cum se vede, cuvintele lui Petru pe care le-a adresat Bisericii înseamnă în mod clar aceasta: Acolo unde Biserica acționează sub autoritatea Scripturilor și face un aranjament pentru conducerea sau calea ei de acțiune, atunci fiecare membru al adunării să se supună unui astfel de aranjament și să nu încerce să-l răstoarne. Dacă ceea ce este de creație omenească, de pildă reguli, legi sau conducători, devin nefolositoare, sau conducătorii devin necredincioși, Biserica poate acționa pentru a judeca, a hotărî sau a da afară pe cei necredincioși. Însă nici o persoană nu are autoritate să acționeze astfel. Învățătura principală este că acesta este aranjamentul sau organizația Domnului, și El a stabilit modul în care ea va fi guvernată și judecată.
36 Atunci, ce a vrut Petru să spună, când a zis: „atât regelui, ca înalt stăpânitor [ca suprem, ASV; KJV]”? Fără îndoială el s-a referit la Isus, deoarece Isus este Regele sau Domnul Bisericii și El este suprem peste Biserică, fiindcă acționează întotdeauna în armonie deplină cu Iehova, Cel Suprem. Dar cum s-ar putea spune că Isus, Regele, este creația omenească, așa cum apar în text aceste cuvinte? Apostolul n-a spus că Isus este o orânduire omenească. Când Isus a fost pe pământ, El a fixat anumite reguli, care trebuie urmate de Biserică; fiind promulgate de omul Isus Cristos, aceste reguli erau de creație omenească. Dar nici măcar asta nu vrea să spună aici Petru prin argumentul său. Parafrazate, cuvintele sale sunt acestea: 'Fiți supuși oricărei orânduiri omenești [din Biserică] pentru Domnul, căci această orânduire este în legătură cu Regele, Cristos, Capul Bisericii. Sigur că vă veți supune acesteia, deoarece El este Capul Bisericii; sau dacă aceasta este în legătură cu conducătorii Bisericii, care sunt trimiși de Domnul Isus Cristos'. Apostolii au fost numiți ca și conducători în Biserică (1 Corinteni 12:28). Ei au fixat reguli în legătură cu Biserica. Dacă acele reguli au fost inspirate direct și conduse de Iehova sau de Domnul Isus, sau dacă au fost făcute de apostoli, membrii Bisericii nu puteau știi; însă ei au fost sfătuiți să se supună acestora pentru Domnul și să lase în seama Domnului să hotărască dacă acele reguli erau corecte sau nu. Nu întotdeauna apostolii vorbeau prin porunci. Cu o ocazie, Pavel a zis: „Lucrul acesta îl spun ca o îngăduință; nu fac din el o poruncă.” - 1 Corinteni 7:6.
37 Argumentul lui Petru (1 Petru 2:13, 14) era pentru unitatea și armonia din Biserică. În sprijinul acestui fapt, observați următoarele sale cuvinte: „Fiți respectuoși cu toți; iubiți frăția; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste Regelui.” (1 Petru 2:17, Diaglott) Este clar aici, că atunci când poruncește Bisericii să-i respecte pe toți, să-și iubească frații și să se teamă de Dumnezeu, și după aceea vorbește despre Rege, el nu se referă la regii de pe pământ, peste care Satan este dumnezeu. Pentru a stabili către cine vorbește, este necesar doar să observăm cuvintele de început ale epistolei, pe care el o adresează creației noi.
38 Ca o dovadă suplimentară că acele cuvinte ale lui Petru se referă la guvernarea din Biserică și că atunci când el vorbește cu referire la Rege se referă la Cristos, el zice: „Sau guvernatorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să laude pe cei ce fac binele.” (Diaglott). Se poate spune că Dumnezeu a trimis guvernatorii diferitelor națiuni ca să pedepsească pe făcătorii de rele din Biserică și să laude pe cei ce fac binele din aceasta? Cine a mai auzit despre vreun guvernator sau conducător al vreunei națiuni lăudând pe cineva pentru ascultarea și credința sa absolută față de Domnul Dumnezeu și față de Domnul Isus Cristos? Domnul Isus Cristos i-a trimis pe apostoli ca și guvernatori în Biserică; și apostolii, ca guvernatori în Biserică, au pedepsit pe făcătorii de rele (Fapte 5: 1-10; 1 Corinteni 5: 1-5) Ei, de asemenea, au lăudat pe cei care făceau binele în Biserică (Filipeni 1:3; 2 Corinteni 9:1, 2; Coloseni 4; 9, 12, 14) Prin urmare, nu există nici un sprijin pentru argumentul că apostolul Petru (1 Petru 2: 13-17) a făcut vreo referire la legile sau guvernele puterilor păgâne.
39 Iehova i-a dat toată puterea lui Isus Cristos, care la rândul Său a dat anumite puteri discipolilor Săi din Biserică. (Ioan 17: 2) După ce a fost înviat, Isus le-a zis discipolilor Săi credincioși: „Luați spirit sfânt [putere]; celor ce le veți ierta păcatele, vor fi iertate; și celor ce le veți ține, vor fi ținute.” (Ioan 20: 22, 23) Că apostolii au avut și au exercitat o astfel de putere, observați cuvintele lui Pavel: „Și chiar dacă mă voi lăuda ceva mai mult cu autoritatea [puterea] pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărâmarea voastră, tot nu mi-ar fi rușine.” (2 Corinteni 10:8). „Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri, când nu sunt de față, pentru ca atunci când voi fi de față să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărâmare.” - 2 Corinteni 13:10.
40 Adresându-se efesenilor, Pavel a scris: „Al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui; și să pun în lumină înaintea tuturor

169


care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile și puterile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic pe care l-a făcut în Isus Cristos, Domnul nostru.” - Efeseni 3: 7, 9, 10.
41 Aceste cuvinte ale apostolului cu greu ar putea fi interpretate să însemne că „prin Biserica” de pe pământ înțelepciunea lui Dumnezeu este făcută de cunoscut puterilor princiare îngerești din cerurile literale. Contextul arată că înțelesul cuvintelor apostolului este următorul: Prin aranjamentul divin, Dumnezeu îl folosea pe Pavel ca serv al Său pentru a face cunoscute aceste adevăruri domniilor și puterilor din întreaga Biserică, ai cărei membri 'au fost așezați împreună cu Isus Cristos în locurile cerești.' (Efeseni 2:6) Pavel a fost cel căruia i s-a dat privilegiul să descopere altora, apostolilor și conducătorilor, taina lui Dumnezeu. Scripturile arată deci, că apostolii, și mai ales Pavel, au ocupat poziții importante de conducători în Biserică; acest fapt trebuie luat în considerare în determinarea înțelesului cuvintelor lor.
42 Nu există succesori ai apostolilor. Există de mult timp în lume o organizație numită „biserică creștină” sau „creștinătate”. Deoarece oamenii din această organizație și-au asumat rolul de succesori ai apostolilor și de a conduce personal treburile Bisericii și ale lumii, s-a ivit multă nedumerire în mintea celor care au studiat Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele apostolului au fost interpretate în modul cel mai greșit. Întotdeauna ar trebui să se țină minte că Isus Cristos este Capul Bisericii, că apostolii au ocupat poziții speciale în aceasta, și că nimeni nu a mai ocupat acele locuri din zilele apostolilor încoace. Ei au exercitat o anumită putere de guvernare în Biserică. Domnul Isus și apostolii de sub conducerea Sa au stabilit anumite reguli pentru conducerea Bisericii; și adunarea, ca întreg, este învestită cu o anumită putere și autoritate pentru a acționa, și fiecare membru al Bisericii trebuie să fie supus acestui aranjament. - Efeseni 2:18-21.
43 Observând atunci că Societatea este alcătuită sau compusă din unșii lui Dumnezeu aflați încă pe pământ, și că acest trup sau grup de creștini se străduiește în mod silitor să îndeplinească poruncile Domnului, și știind că Domnul Isus este Capul acesteia, fiecare membru ar trebui să caute în mod silitor să fie în armonie cu metoda, calea de acțiune și lucrarea acestei Societăți. Dacă unii sunt de părere că Societatea nu urmează calea de acțiune potrivită, să încredințeze Domnului această chestiune și să aștepte judecata Domnului, pentru a hotărî care este calea de acțiune potrivită care trebuie luată. Fiecare membru al Sionului de pe pământ se află în legământ cu Domnul și fiecare trebuie să fie în armonie cu El, iar acest lucru fiind adevărat, toți trebuie să fie supuși înaltelor stăpâniri. (va urma)
ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIUL BEREAN

170


MASA DOMNULUI ȘI MASA DRACILOR

[lectură radio de cincisprezece minute]


Adresându-și scrisoarea către cei „sfințiți în Isus Cristos", apostolul Pavel a scris: „Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor; nu puteți lua parte la masa Domnului și la masa dracilor." (1Corinteni 10:21, 22) Deoarece aceste cuvinte sunt adresate creștinilor, se cuvine ca fiecare creștin adevărat să știe exact ce înseamnă acestea. A nu avea dorință de cercetare ar clasifica pe cineva ca nefiind creștin și neavând nici un interes pentru masa Domnului. Apostolul atrage atenția asupra celor două mese, una numită „masa Domnului" și cealaltă „masa dracilor", și ne spune că un creștin nu poate mânca la amândouă în același timp. Această declarație este în întregime în armonie cu cuvintele Iui Isus, care a zis: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt." (Matei 6:24) Aceste cuvinte ne asigură că fiecare dintre cei care pretind a fi creștini servesc fie Domnului, fie Diavolului. Există numai doi stăpâni. A servi pe Domnul, înseamnă, bineînțeles, a fi interesat de Cuvântul Său și a-l studia pentru a ști exact ce vrea Domnul ca noi să facem. Fără un astfel de interes, studiu și efort de a plăcea Domnului, nimeni nu ar putea pretinde că servește Domnului. Pentru a servi Diavolului cineva va face voința și lucrarea acestuia, sau cel puțin va fi indiferent față de voința și lucrarea Domnului. Există multe milioane de oameni care își închipuie că sunt de partea Domnului, dar care nu au interes nici în Cuvântul, nici în lucrarea Sa. Ei sunt indiferenți față de ce vrea Domnul ca noi să facem. Astfel de oameni îl servesc pe Satan, chiar dacă o fac fără să-și dea seama. Dar ce se înțelege prin „masa Domnului" și „masa dracilor"? în timpurile din vechime era obiceiul ca regii să invite pe cine doreau ei pentru o cinste specială, la o mare sărbătoare, pregătită special pentru ei. Masa era încărcată cu toate bunătățile la porunca regelui; ospitalitatea era nelimitată și fiecare necesitate era acoperită. Aceasta era metoda regelui de a-și arăta favoarea față de oaspetele său, de a-l cinsti și de a-i acorda aprobarea sa. Refuzul unei astfel de invitații îl însemna pe cineva ca dușman al regelui și acceptarea în schimb a unei invitații făcută de altul era o adevărată insultă. Apostolul a folosit această ilustrație. El a arătat că Iehova Dumnezeu este cel mai mare Rege din univers; că i-a invitat pe unii să fie oaspeții Săi, să spunem așa; că a pregătit special o masă pentru ei. Pe această masă se află toate bunătățile pe care Dumnezeu le are de dat creaturilor Sale. Aceste bunătăți constau în toate promisiunile făcute lor; toate bucuriile; toate privilegiile de serviciu; toate speranțele; toate învățăturile și adevărurile care se găsesc în Cuvântul Său; toate binecuvântările favorii, aprobării și iubirii Sale. Este o cinste să fii invitat la o sărbătoare de marele Iehova. Refuzul de a accepta o astfel de invitație va însemna pe o astfel de persoană ca dușmanul lui Dumnezeu; în schimb, a lua loc la masa Diavolului este o insultă serioasă la adresa Dumnezeului universului. Aceste lucruri fiind adevărate și clare, devine o chestiune importantă pentru toți care pretind a fi creștini să-și facă timp pentru a cerceta și a vedea dacă stau la masa Domnului sau la masa dracilor. Dacă noi stăm la masa din urmă suntem dușmanii lui Dumnezeu, disprețuim harul și favoarea Sa și îl tratăm în mod sfidător. Vorbind despre cei care disprețuiesc masa Domnului, profetul zice: „Voi ziceți: 'Masa DOMNULUI este de disprețuit'. ... căci mare este Numele Meu între națiuni, zice DOMNUL oștirilor. Dar voi îl pângăriți, prin faptul că ziceți: 'Masa DOMNULUI este spurcată și ce aduce ea este o mâncare de disprețuit." - Maleahi 1:7, 11, 12. Dar ce se înțelege prin masa dracilor? Masa dracilor se referă la toți cei care stau împotriva lui Iehova Dumnezeu și a Cuvântului Său al adevărului, al căror tată este Satan; ea cuprinde și toate acele învățături false care nu se găsesc în Biblie, dar despre care Satan i-a convins pe oameni să creadă că sunt învățate acolo. Vorbind despre aceste învățături false, Pavel zice: „Dar spiritul spune lămurit că în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de spirite înșelătoare și de învățăturile dracilor." - 1 Timotei 4:1. Masa dracilor este plină de defăimări împotriva lui Dumnezeu și a adevărului Său; ea este întinsă cu mesaje care n-au nici o mângâiere în ele, care nu conțin nici o speranță de binecuvântări viitoare și care nu sunt un izvor de bucurie, de pace sau plăcere. Cea mai mare dintre defăimările împotriva Iui Dumnezeu este doctrina chinului veșnic al celor răi; că Dumnezeu a creat un iaz de foc și pucioasă și de asemenea, o creatură rea numită Diavol, căruia i-a încredințat sarcina de a-i chinui veșnic pe unii.}}

171


Cei care sărbătoresc la masa Domnului sunt foarte conștienți că lor nu le este servit un astfel de fel de mâncare precum chinul veșnic, de cerescul lor Tată milostiv și iubitor. Mâncarea aceasta se găsește numai pe masa Diavolului, și cei care se ospătează cu ea și o dau și altora stau la masa dracilor. Un alt fel de mâncare care nu se găsește pe masa Domnului este doctrina „treimii". Aceasta îl minimalizează pe Iehova Dumnezeu, învățând că în loc să fie singurul Dumnezeu adevărat, EI trebuie să împartă această cinste cu alte două persoane.

învățătura că guvernele corupte și nelegiuite de pe pământ, pline de asuprire, mită și corupție, constituie aranjamentul lui Dumnezeu, împreună cu denominațiunile religioase divizate din zilele noastre, cu crezuri diferite și contradictorii, cu nenumărate sisteme de cerșit bani și tendința lor modernă de a tăgădui faptul că Biblia este inspirată și de a declara că omul nu a fost creat de un Dumnezeu inteligent, ci este creatura unei forțe oarbe numită evoluție, toate aceste învățături se găsesc pe masa dracilor și nu pe masa Domnului. Iehova Dumnezeu a ales acea națiune Israel. El a pregătit pentru ei o masă specială. A făcut cu ei un legământ special, legământ pe care nu l-a făcut cu celelalte națiuni de pe pământ. Le-a făcut promisiuni speciale, le-a pus înainte o speranță specială și le-a promis o răsplată specială, dacă își păstrau în mod credincios legământul. Ei erau poporul Său deosebit. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel." - Exodul 19:5, 6. Toate speranțele, promisiunile și binecuvântările menționate în acel legământ erau mâncarea de pe masa lor. Nici o altă națiune de pe pământ nu avea vreun drept să mănânce de acolo. Dar această favoare specială a lui Iehova Dumnezeu i-a îngâmfat, iar ei s-au simțit și s-au pretins a fi superiori celorlalți oameni; în mândria și îngâmfarea lor, ei și-au călcat legământul. Așa cum declara profetul, ei „au umblat după alți dumnezei" și i-au făcut un „altar lui Baal sub orice copac verde". Ei L-au părăsit pe Iehova Dumnezeu și au stat Ia masa dracilor. Ei s-au închinat lui Baal și au fost serviți la masă de Beelzebub, prințul dracilor, adică de însuși Diavolul. Vorbind despre mândria și căderea lor din favoarea divină, David zice: „Masa să li se prefacă într-o cursă, într-un laț, într-un prilej de cădere și într-o dreaptă răsplătire". Pavel citează acest text și-l aplică la Israel. - vezi Romani 11:9. Omul bogat, care era îmbrăcat în purpură și in subțire, și în fiecare zi ducea o viață plină de veselie (menționat în parabola din Luca 16:19-31), este națiunea Israel așezată la masa furnizată special de Domnul. Cerșetorul, care era plin de bube și zăcea la poarta bogatului, reprezintă pe cei dintre neamuri care au crezut, asemenea lui Naaman sirianul, văduva din Sarepta și femeia siro-feniciană, toți care au cerșit pentru o fărâmă de favoare (mâncare, binecuvântări), care se aflau pe masa bogatului. Când femeia din Canaan L-a rugat pe Isus să-i vindece fiica, Isus i-a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel". Aceasta arată clar că binecuvântarea de vindecare aparținea în special izraeliților. Ea le fusese promisă în legământul lor, dar mândria și necredința lor i-a ținut departe să se bucure de binecuvântare. Acestei femei Isus i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței." (Matei 15:26) Acum observați răspunsul ei. Ea a zis: „Da, Doamne, dar și cățeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor." Aici era un „cățel" dintre neamuri, cerșind o fărâmitură ce cădea de la masa Israelului. Această explicație dărâmă cu totul ideea chinului veșnic care a fost construită pe această parabolă. La prima venire a Domnului, EI a găsit pe marii lideri religioși pretinzându-se a fi închinători ai lui Iehova Dumnezeu, dar în realitate stând la masa dracilor. într- un limbaj usturător și plin de sarcasm, Isus i-a mustrat pe acești fățarnici, zicând: „Voi aveți de tată pe Diavolul și vreți să împliniți poftele tatălui vostru." - Ioan 8:44. într-o parabolă foarte frumoasă care începe în Matei 22:2, Iehova Dumnezeu este ilustrat ca „un împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiți la nuntă; dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăși alți robi și Ie-a zis: Spuneți celor poftiți: 'iată că am gătit ospățul meu; juncii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata, veniți la nuntă". Ce înseamnă această parabolă? Aceasta înseamnă că în decursul acestei ere creștine, de la moartea lui Isus, Iehova Dumnezeu a invitat 144.000 persoane pentru a fi mireasa Mielului. El a făcut cu ei un legământ; le-a făcut promisiuni speciale; le-a pus înainte o speranță specială; le-a promis grija și îngrijirea Lui specială a tuturor intereselor lor, așa încât toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele lor. El le-a promis o răsplată specială a 'gloriei, cinstei și nemuririi' dacă vor fi credincioși până la moarte. El le-a promis o împărtășire în prima înviere; că ei vor fi ca Domnul și îl vor vedea așa cum este, că vor trăi și vor împărăți cu El o mie de ani. Aceste promisiuni, speranțe și binecuvântări se numesc „masa" lor. Mâncarea de pe masa aceasta este pentru ei și pentru nimeni altcineva. Aceste promisiuni sunt pentru o turmă mică aleasă; ele sunt pentru biruitori; ele sunt numai pentru cei care vor fi credincioși până la moarte.

Vorbind despre această clasă aleasă, David zice: „Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei." (Psalmii 23:5) Acestei clase speciale de credincioși Isus i-a făcut o promisiune specială. El a zis: „De aceea, vă pregătesc împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncați și să beți

172


la masa Mea și să stați pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele doisprezece seminții ale lui Israel". Ce promisiune extraordinară! în felul acesta vedem că a lua parte la masa Domnului acum în mod credincios ne va da dreptul să sărbătorim cu El în împărăție, ceea ce înseamnă că vom avea parte de toate binecuvântările și lucrările împărăției. Toate celelalte mese sunt descrise de profetul Isaia (capitolul 28, versetul 8) după cum urmează: „Toate mesele sunt pline de vărsături murdare și nu mai este nici un loc curat". Vărsăturile murdare de pe masa Diavolului constau în doctrine false și defăimătoare, blasfemii împotriva lui Iehova Dumnezeu și contestări ale inspirației și acurateței Cuvântului Său.

VIERMI CARE NU MOR Șl FOC CARE NU SE STINGE

[lectură radio de treizeci de minute]

La Marcu 9:47 citim: „Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l; este mai bine pentru tine să intri în împărăția iui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul gheenei, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge". Isus a spus aceste cuvinte discipolilor Săi, și nu mulțimii. Ele sunt un avertisment pentru cei care au intrat într-un legământ cu Domnul, că există pericolul ca ei să piardă împărăția lui Dumnezeu. Pentru a înțelege aceste cuvinte este foarte necesar ca noi să prindem cugetul că Biblia n-a fost scrisă pentru păcătoși, ci pentru copiii consacrați ai lui Dumnezeu, adevărata Biserică. Apostolul Pavel atrage atenția asupra acestui fapt, zicând: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ... ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit." (2Timotei 3:16, 17) Când Isus vorbea în prezența mulțimii, El vorbea întotdeauna în pilde și este scris că „nu le vorbea deloc fără pilde". (Mat. 13:34). Discipolii l-au întrebat pe Isus de ce le vorbea mulțimilor în pilde. Răspunsul Său a fost: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat." - Matei 13:10, 11. Deoarece există pericolul de a pierde împărăția cerului și de a fi aruncat în iazul de foc care nu se va stinge niciodată și unde viermii nu vor muri niciodată, cei care îl iubesc pe Domnul și încearcă să- 1 facă voia, vor fi nerăbdători să cunoască însemnătatea acestui text. Acei oameni care cred în chinul veșnic au înțeles greșit acest text, aplicându-l la un iaz literal de foc și pucioasă, unde oamenii răi sunt chinuiți veșnic. într- adevăr, acesta este folosit adesea ca unul din texte pentru a dovedi adevărat chinul veșnic. Este ciudat cum devine o doctrină falsă așa de înrădăcinată în mintea celui care se agață de ea cu stăruință, indiferent cât de irațională este. De exemplu, se pare că niciodată nu le trece prin minte celor care cred în chinul veșnic că, dacă acesta ar fi un adevărat iaz cu foc și pucioasă, viermii n-ar putea trăi nici măcar o clipă în el. De asemenea, se pare că niciodată nu le trece prin minte că, dacă aceștia ar fi viermi literali, care n-ar muri niciodată, atunci acești viermi ar fi nemuritori, căci nemurire înseamnă ceea ce nu poate muri. Este imposibil ca cineva să aibă o înțelegere logică a acestui text atâta timp cât el crede în chinul veșnic. Un alt lucru care ajută la ascunderea adevăratului înțeles al textului este traducerea greșită a cuvântului, anume a cuvântului grecesc tradus „iazul de foc". Cuvântul nu înseamnă iaz de foc și niciodată n-ar fi trebuit să fie tradus așa. în grecește, cuvântul este gheena care, tradus corect, înseamnă „valea fiului lui Hinom". Cuvântul ebraic sheol din Vechiul Testament și cuvântul grecesc hades din Noul Testament sunt traduse în mod potrivit „iad", deoarece cuvântul „iad" înseamnă „mormânt". Dar acest cuvânt gheena nu se găsește deloc în Vechiul Testament și se găsește numai de unsprezece ori în Noul Testament. El este tradus greșit „iad" și „iazul de foc". Traducătorii credeau în chinul veșnic și au fost doritori să găsească ceva pentru a le sprijini teoria nescripturală și astfel au făcut această traducere greșită, sperând probabil că oamenii nu vor descoperi niciodată faptul că au fost păcăliți. Nu există nici o scuză pentru această traducere greșită, căci oricine de pe pământ care înțelege greaca știe foarte bine că gheena înseamnă „valea fiului lui Hinom". Aceasta înseamnă că un om pe nume Hinom a trăit în Ierusalim sau aproape de el și deținea o vale chiar lângă zidurile cetății. Acest Hinom avea un fiu al cărui nume nu este cunoscut. El a murit și i-a lăsat fiului său o moștenire, iar aceasta cuprindea această vale. După aceasta, valea a fost numită „valea fiului Iui Hinom". Este imposibil ca o persoană, prin orice mijloace, să facă gheena să însemne chinul veșnic, sau iazul de foc și pucioasă, ori suferință sau durere, sau ceva înrudit cu acestea. Acum, să citim versetul în traducerea lui corectă. „Este mai bine pentru tine să intri în împărăția lui Dumnezeu cu un singur ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în valea fiului Iui Hinom; unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge". Pentru a prinde cugetul pe care Isus îl avea în minte când a declarat aceste cuvinte, este necesar să știm pentru ce era folosită această vale. Istoria relatează că ea era folosită în scopul arderii sau distrugerii tuturor stârvurilor și gunoaielor}}

173


din cetatea Ierusalim. Aceasta era o vale adâncă, cu o pantă mare și abruptă la marginea Ierusalimului. Acolo erau arse nu numai toate reziduurile și gunoaiele, ci în această vale erau aruncate pentru a fi nimicite cadavrele animalelor moarte, ca de pildă pisici, câini, cai. Decretul cetății era ca nimic ce avea viață să nu fie aruncat în vale. Astfel, vedem că aceasta nu putea reprezenta în vreun fel chinul veșnic, deoarece nimic ce avea viață nu a fost vreodată aruncat în ea. Istoria ne mai spune că trupurile moarte ale celor mai răi criminali nu aveau parte de o înmormântare potrivită și erau de asemenea aruncate în această vale, iar acolo erau complet distruse. Pentru a distruge acest gunoi și aceste cadavre, acolo era mereu păstrat un foc arzând. Multe orașe din Statele Unite au astfel de locuri în prezent pentru distrugerea gunoiului din oraș. Fiecare a fost de obicei o vale sau o depresiune. Cadavrele și alte reziduuri aruncate în aceste văi ar fi dat naștere la epidemii, așa că se obișnuia să se împrăștie pucioasă peste acestea, care servea nu numai ca dezinfectant, dar și grăbea distrugerea cadavrelor, deoarece pucioasa arde mai distructiv decât orice altă substanță cunoscută. Acest foc nu era lăsat să se stingă. A stinge un foc înseamnă a-l opri cu forța. Când un foc arde tot și se trece pentru motivul că nu mai este nimic de ars, acel foc nu este un foc care nu se stinge. Să se observe că atunci când Isus a vorbit despre 'focul care nu se stinge niciodată', EI n-a vrut să spună că acel foc nu se va trece niciodată, ci că nimănui nu i se va da voie să-l oprească, să-l stingă. Astfel, vedem că acest foc ilustrează nimicirea completă a ceea ce a fost pus în foc și în felul acesta devine cea mai bună ilustrație posibilă a „nimicirii veșnice" a tuturor păcătoșilor cu voia care vor fi nimiciți în moartea a doua. Acest foc care nu se stinge niciodată este același lucru cu iazul de foc și pucioasă amintit de mai multe ori în Apocalipsa. Și, în limbajul cel mai adevărat, iazul de foc și pucioasă este declarat a fi „moartea a doua". - Apocalipsa 20:14; 21:8. Acum observați faptul că sheol din Vechiul Testament și hades din Noul Testament, traduse amândouă corect „iad" și „mormânt", se referă la moartea adamică, în timp ce gheena, din Noul testament, este un simbol sau o ilustrație a morții a doua, care înseamnă nimicire veșnică sau anihilare. Care este diferența dintre moartea adamică și moartea a doua? Răspunsul este că moartea adamică înseamnă nimicire temporară, asemănată cu adormirea, deoarece o persoană care doarme, în majoritatea cazurilor se trezește. Multe texte vorbesc despre moartea adamică ca despre somn. Moartea a doua nu este numită niciodată adormire, pentru motivul că din această moarte nu există nici o trezire, nici măcar o promisiune sau vreo speranță de înviere pentru cei care merg în ea. Ei sunt nimiciți complet și pentru totdeauna, iar apostolul vorbește despre aceasta ca despre nimicirea veșnică. Pe de altă parte, toți care mor de moartea adamică și merg în sheol sau hades MOV fi treziți. Vrem să dovedim această afirmație din urmă. în Psalmul 49:1 5 citim: „Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuința morților". Cuvântul tradus „locuința morților" este sheol și nota marginală îl traduce „iad", lată aici o afirmație clară că oamenii care se află în iad vor fi răscumpărați din el. Când Isus a murit, El a fost în iad pentru trei zile și Petru ne spune că Dumnezeu nu l-a lăsat sufletul în iad, ci L-a înviat din morți. (Fapte 2:31, 32). Din nou, în Apocalipsa 20:13 citim: „Moartea și iadul au dat înapoi pe morții care erau în ele". în toate aceste cazuri cuvântul „iad" este sheol sau hades, și nu gheena. Acum să vedem ce se înțelege prin cuvintele textului nostru. „Dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate- I; este mai bine pentru tine să intri în împărăția lui Dumnezeu numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul gheenei". în 1 Ioan 2:16 citim: „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci de la lume". Așa cum este folosit aici, cuvântul „lume" înseamnă organizația Diavolului; deci pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții își au originea de la Diavol și nu plac Tatălui. Pofta ochilor se referă la acele lucruri pe care le vedem cu ochii noștri și le poftim sau le dorim, lucruri care dacă le-am obține nu ar plăcea lui Dumnezeu și ne-ar împiedica să obținem împărăția. Să examinăm unele din întrebuințările acestui cuvânt „poftă", așa cum ne este dat în Cuvântul lui Dumnezeu. Copiii lui Israel au simțit o poftă de carne în timp ce rătăceau prin pustiu și Dumnezeu le-a dat să mănânce prepelițe. (Numeri 11:4) Isus și-a avertizat urmașii să nu se uite după o femeie pentru a o pofti. (Matei 5:28) Din nou, în Iacov 4:5 citim: „Spiritul care locuiește în noi poftește cu invidie". Astfel, vedem că invidia este pofta. De asemenea, în 1 Timotei 6:9 se găsesc aceste cuvinte: „Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite, ... căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor". Iar în 2 Timotei 4:3 citim: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor". Acum, ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că va veni timpul când oamenii se vor împotrivi cu încăpățânare adevărului, nu-l vor asculta și vor pofti după sau vor dori învățători care să le predice ceea ce vor ei să audă, învățători ale căror urechi doresc să știe ce vor ascultătorii lor să le fie predicat, și care nu vor predica altfel de frică să nu-și piardă salariile. Acum avem o excelentă idee despre ce înseamnă cuvântul „poftă".}}

174


Acesta înseamnă să dorești ceva într- un mod egoist și „pofta ochilor" înseamnă o dorință după acele lucruri pe care le vedem, care par a fi de dorit, și totuși sunt interzise. în felul acesta suntem pregătiți să înțelegem afirmația: „dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l". Aceasta înseamnă că dacă noi vedem ceva pe care îl dorim și-l râvnim, și totuși este interzis, sau pe care nu-l putem avea decât prin mijloace egoiste sau rele, atunci noi trebuie să renunțăm la acest lucru. De ce să renunțăm astfel? Răspunsul este: Deoarece, a-l câștiga sau a-l obține pe căi ilegale sau nedrepte, înseamnă egoism și cu siguranță ne va face să pierdem împărăția. De aceea, într-un limbaj simbolic, vorbim despre ochi că ne face să cădem în păcat. Acesta devine un păcat pentru noi, deoarece se uită după ceva cu o dorință egoistă de a-l poseda. Este mult mai bine ca noi să tăiem aceste dorințe egoiste și să ne refuzăm satisfacția lor, decât să pierdem împărăția, așa cum zicea Domnul: 'Este mai bine pentru tine să te lepezi de tine în felul acesta decât să fii aruncat în nimicirea veșnică, unde viermele nu moare și focul nu se stinge'. Așa cum focul literal din valea fiului lui Hinom distrugea complet orice lucru care era aruncat în ea, tot la fel orice persoană care trăiește în mod egoist pentru propria ei satisfacție va fi nimicită complet în cele din urmă în moartea a doua. Nici unei persoane din cer sau de pe pământ nu i se va permite să stingă acest foc sau să-l oprească în vreun mod; el trebuie să- și împlinească scopul. Dar ce se poate spune despre cealaltă parte a textului, anume: „unde viermele nu moare?" Oricine ar trebui să vadă că, dacă ar fi adevărat chinul veșnic și un iaz de foc literal, viermii n-ar putea trăi o singură clipă în el. Este complet irațional să asociezi acești viermi cu chinul veșnic sau cu focul. Dar ce înseamnă aceasta? Trebuie să existe o explicație potrivită și logică. Deoarece am aflat că „focul" este un simbol sau o ilustrație, este deci rațional să credem că și „viermele" este tot o ilustrație. Dacă este așa, ce ilustrează el? Referitor la deșeurile aruncate în acea vale, istoria relatează că nici o vietate n-a fost aruncată vreodată în ea, contrazicând astfel teoria chinului veșnic. Istoria relatează în continuare că hoiturile animalelor, precum și trupurile celor mai periculoși criminali, după execuție, nu aveau parte de o înmormântare și erau aruncate în această vale și nimicite la fel ca gunoiul. Unele din aceste cadavre se agățau de stânci sau de copaci și nu ajungeau niciodată în foc, iar viermii le devorau complet, ilustrând astfel același lucru ca focul, anume nimicirea. Viermii distrugeau ceea ce nu distrugea focul. Dar ce este cu viermii care nu mor? Cugetul este exact același cu cel al focului care nu se stinge. Atâta timp cât exista vreun cadavru aruncat din care să se hrănească, viermii nu mureau. Toți am văzut cazuri de viermi, consumând pur și simplu un cadavru într-un timp foarte scurt; iar apoi viermii dispăreau cu toții și nimeni nu știe unde se duceau. Acum, să citim din nou textul nostru: 'Este mai bine să renunți la toate acele lucruri pe care le poftim, care par de dorit și totuși sunt interzise, și să câștigi împărăția lui Dumnezeu, decât să te satisfaci cu aceste lucruri pentru câțiva ani și să mergi în nimicirea veșnică, ilustrată prin foc, care distruge orice lucru aruncat acolo, și prin viermele ce devorează cadavre'. Lucrul responsabil pentru această interpretare greșită este învățătura falsă că oamenii răi merg într-un loc al chinului în momentul morții și că ei sunt vii și conștienți. Crezând această minciună, deoarece este învățată de părinți și în școli și seminarii teologice, interpretatorii Bibliei s-au agățat de aceste afirmații și ilustrații cât se poate de simbolice și le-au denaturat, pentru a însemna ceva ce ele nu înseamnă și care contrazic direct alte afirmații clare, care nu sunt simbolice. Dați-ne voie să cităm câteva din multele afirmații clare din Scripturi care, într-un limbaj direct, resping teoria chinului veșnic. Ecleziastul 9:5 zice: „Cei morți nu știu nimic". Psalmul 145:20 zice: „DOMNUL păzește pe toți cei ce-L iubesc și nimicește pe toți cei răi". Iov 36:6 zice: „El nu lasă pe cel rău să trăiască". în 2Tesaloniceni 1:9 citim că cei răi „vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică"; și în armonie deplină cu toate aceste declarații este învățătura Bibliei despre „moartea a doua". Chiar faptul că există o moarte a doua este o tăgăduire incontestabilă a chinului veșnic. Faptul că urmează să fie o înviere a celor morți, atât a celor drepți cât și a celor nedrepți, este o altă tăgăduire mai accentuată a chinului veșnic. Acum, să observăm alte texte care conțin cuvântul „foc". Mulți oameni cred că fiecare text care conține acest cuvânt este o dovadă reală a chinului veșnic. în Matei 25:41 citim că Domnul nostru zice: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care a fost pregătit Diavolului și îngerilor lui!" Acest text ne spune că cei care vor fi aruncați în foc sunt Diavolul și îngerii lui, urmașii sau aliații lui. Aceasta însemnă că toți, îngerii și oamenii, care în cele din urmă vor alege să-l urmeze pe Diavol în loc să-L urmeze pe Domnul, vor fi nimiciți. în armonie cu aceasta, Apocalipsa 20:10 zice: „Și Diavolul care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde este fiara și proorocul mincinos". Acum, observați ce spune acest text. El declară clar că Diavolul va fi aruncat în iazul de foc. Majoritatea creștinilor cred că Diavolul îi va arde și îi va chinui pe cei care vor fi atât de nenorocoși încât să meargă în acel „loc fierbinte". Dar ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă pur și simplu că Diavolul va fi nimicit. În armonie deplină cu}}

175


această afirmație sunt cuvintele apostolului înregistrate în Evrei 2:14: „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe Diavol". Aici se găsește o afirmație clară că Diavolul va fi nimicit. Ce ușor este să înțelegem această chestiune când vedem că focul înseamnă nimicire și că nicăieri în Biblie el nu înseamnă stare conștientă sau chin. Un alt text, care a fost greșit înțeles și care a cauzat nenumărate strângeri de inimă, se găsește la Maleahi 4:1. Acesta zice: „Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde, zice DOMNUL oștirilor, și nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură". în acest text cei trufași și toți cei răi sunt asemănați cu miriștea într-un foc și toată lumea știe că miriștea n-ar putea fi chinuită în foc, ci ar fi arsă imediat. Textul merge mai departe și spune că din cei răi nu va fi lăsat nimic, nici rădăcină, nici ramură. Cu siguranță îți trebuie o imaginație grozavă ca să faci un astfel de limbaj să însemne chinul veșnic. Acum să observăm cel de-al treilea verset al acestui capitol. El zice: „Și veți călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenușa sub talpa picioarelor voastre în ziua pe care o pregătesc Eu, zice DOMNUL oștirilor". Acesta este un alt text favorit ca dovadă pentru susținătorii teoriei chinului veșnic. Dar acesta spune clar că cei răi vor deveni cenușă sub talpa picioarelor celor drepți. Dumnezeu i-a spus lui Adam că el era țărână și, când a păcătuit, Dumnezeu i-a spus că el se va întoarce din nou în țărână. Tot așa, când cei răi vor fi nimiciți în moartea a doua, ei se vor fi întors în țărâna din care au fost luați și vor deveni ca și cenușa sub picioarele celor drepți. Numai un teolog ar putea citi „chin veșnic" în acest text. Să observăm acum și alte texte care folosesc cuvintele „foc" și „viermi" și care arată clar că ideea din spatele lor este nimicirea. Vorbind despre timpul când împărăția Domnului va fi întemeiată și toți oamenii vor veni și se vor închina înaintea Lui, profetul Isaia zicea: „Și când vor ieși vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri și focul lor nu se va stinge, și vor fi o pricină de groază pentru orice făptură." (Isaia 66:24) Observați cu atenție că textul zice că ei vor vedea trupurile moarte ale oamenilor. Faptul că sunt menționate trupuri moarte este dovada concluzivă că ei nu sunt vii și că nimic din ce avea viață nu a fost aruncat vreodată în valea fiului lui Hinom. Iov ne spune că el se aștepta să moară, că trupul său avea să fie distrus de viermi și aștepta să se întoarcă din nou pe pământ și să privească gloria Domnului pe un pământ adus la perfecțiune. Citez: „Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu." - Iov 19:26. Din nou, la Iov 21:23-26 citim: „Unul moare în mijlocul propășirii, păcii și fericirii ... Altul moare cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire și amândoi adorm în țărână, amândoi sunt mâncați de viermi". Iarăși, în Iov 24:19, 20, citim: „Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii, așa înghite locuința morților pe cei ce păcătuiesc ... Viermii se ospătează cu el, nimeni nu-și mai aduce aminte de el". În felul acesta vedem clar că focul care nu se stinge și viermele care nu moare sunt pur și simplu ilustrații folosite de scriitori inspirați pentru a ilustra minții pedepsirea celor răi, despre care Dumnezeu ne spune în mod repetat că este nimicirea veșnică, și nu chinul veșnic. Când ilustrează moartea sau nimicirea din care va fi o înviere, scriitorii Vechiului Testament folosesc cuvântul ebraic sheol, iar scriitorii Noului Testament folosesc cuvântul grecesc hades, ambele fiind traduse corect prin cuvintele „iad" și „mormânt". Dar când ilustrează „moartea a doua", care este numită „nimicirea veșnică", scriitorii Vechiului și Noului Testament folosesc întotdeauna cuvintele simbolice „foc", „viermi" și „gheena", precum și expresiile simbolice „iazul de foc" și „iazul de foc și pucioasă". în felul acesta, Biblia ilustrează pentru mintea noastră, prin expresii simbolice, nimicirea completă și veșnică a oamenilor răi, a îngerilor răi și a oricărui sistem rău și corupt care există acum pe pământ. După nimicirea oricărei persoane rele și a oricărui lucru rău, va fi un univers curat, nu va mai fi moarte și distrugere, deci nu va mai fi nevoie de „foc", „viermi" sau „pucioasă". în Apocalipsa 20:10 ni se spune că în cele din urmă Diavolul însuși va fi aruncat în iazul de foc și pucioasă, care mai înseamnă și nimicirea veșnică.

O SCRISOARE

Îl MULȚUMESC LUI DUMNEZEU PENTRU ADEVĂR

Cele mai sincere salutări pentru Sir Rutherford. Am citit broșura Asuprirea, când se va sfârși ea?, pe care am cumpărat-o de la un student al Bibliei din Wheeling. Vreau să spun că niciodată n-am auzit sau n-am citit astfel de adevăruri ca acelea conținute în această broșură. Ea mi- a mers direct la inimă și îmi exprim cea mai mare apreciere față de tine pentru aceasta. Ea îmi aduce aminte o poveste despre un om bătrân care toată viața a căutat adevărul cu o lumânare, dar în zadar. De aceea, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru adevărul pe care l-am descoperit în timp ce sunt încă tânăr. Cu sinceritate, al vostru MELVIN GLAKY, W. Va.

176


International Bible Students Association SERVICE APPOINTMENTS T. E. BARKER

Adus de la „https://ro.jwunited.org/index.php?title=Autoritățile_superioare&oldid=2275”