Femeie
TURNUL DE VEGHE
Anunțând
Regatul lui Iehova
„EI VOR ȘTI CĂ EU SUNT IEHOVA”
Ezechiel 35:15
Vol. LXX
BILUNAR
Nr. 9
1 Mai, 1949
CUPRINS
FEMEIE
131
Influență
132
O soție capabilă
133
LOCUL FEMEII ÎN ADUNARE
134
Învelire
136
A profeți
138
Nepermis să Învețe în Biserică
139
Activitățile Ei Profetice Astăzi
140
DE UNDE VIN BANII PENTRU LUCRAREA REGATULUI
141
EZECHIEL ACCENTUEAZĂ JUSTIFICAREA LUI IEHOVA
142
EXPERIENȚE DE TEREN
144
PERIOADA DE MĂRTURIE „LUPTA PENTRU CREDINȚĂ”
130
STUDII „TURNUL DE VEGHE”
130
CONGRES INTERNAȚIONAL ÎN 1950
130
VOI SUNTEȚI MARTORII MEI, ZICE IEHOVA, CĂ EU SUNT DUMNEZEU. - ISAIA 43:12
TURNUL DE VEGHE
ANUNȚÂND REGATUL LUI IEHOVA
Vol. LXX
1 Mai, 1949
Nr.9
FEMEIE
"O femeie grațiosă câștigă respect" - Prov. 11: 16, An Amer. Trans.
1 „Iehova Dumnezeu a făcut să cadă peste bărbat un somn adânc și el a adormit; iar cu coasta pe care Iehova Dumnezeu a luat-o de la bărbat, a făcut El o femeie și a adus-o la bărbat”. Așa se citește relatarea simplă despre crearea femeii, în Geneza 2: 21, 22, versiunea americană standard. Iehova a făcut femeia și a dat-o bărbatului. Ea era creată din bărbat și îi aparținea lui. Când i-a fost prezentată bărbatului, el a spus: „Aceasta este acum os din oasele mele și carne din carnea mea: ea se va numi Femeie [ebraică: Ishshah], pentru că a fost luată din om [ebraică: Ish]”. Bărbatul a acceptat-o deci ca soție și a luat-o sub grija lui, recunoscând-o ca fiind propria lui carne și astfel dându-i aceeași atenție ca și propriei sale cărni. -- Gen. 2: 23, 24
2 Creatorul cunoștea scopul pentru care a făcut femeia, iar acest scop divin a determinat relația femeii cu bărbatul. Pentru ca aprecierea bărbatului pentru ea să fie deplină și adecvată, Dumnezeu l-a făcut să știe că bărbatul a fost singur singur de felul lui și că avea nevoie de o pereche, un ajutor. După cum spune înregistrarea: „Și Iehova Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să rămână singur; îi voi face un ajutor ca pereche. Acum Iehova Dumnezeu făcuse din pământ orice vietate de pe câmp și orice pasăre a cerului, pe care le-a adus omului, ca să vadă cum le va numi -- și cum le numea omul -- orice suflet viu, acela rămânea numele lui. Așa că omul a dat nume tuturor celor fiarelor îmblânzite și păsărilor cerului și tuturor fiarelor sălbatice ale câmpului, dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor ca pereche a sa.” Deci Creatorul a făcut-o pe femeie ca să umple o anumită relație cu bărbatul. (Gen. 2: 18-22, Rotheham) În acest scop, el a construit-o într-un anumit fel. Însăși structura corpului ei, indica cum trebuia să-i slujească în calitate de pereche a sa, într-un mod util. În consecință, Dumnezeu nu a lăsat-o singură, ci a făcut din ziua creației ei ziua nunții ei. Ea fusese luată ca parte din bărbat și prin partea de bărbat ea îi aparținea ca ajutorul său. Fiind construită dintr-o coastă de sub
brațul lui, ea a fost un ajutor apropiat pentru bărbatul mai puternic pe care să-l iubească, să-l ghideze și să aibă grijă de el ca parte a lui.
3 Dumnezeu a dat întâietate bărbatului prin ordinea cronologică a creării sale. Scriitorul evreu-creștin Pavel acordă importanța cuvenită acestui fapt, spunând: „Căci Adam a fost făcut mai întâi, și apoi Eva:” (1 Tim. 2:13, An Amer. Trans.) Bărbatul avea deja responsabilitate față de animalele inferioare, dar când Dumnezeu i-a dat o soție, o responsabilitate adițională a venit asupra bărbatului, de data aceasta față de o creatură asemănătoare lui, o femeie. El nu a putut schimba povara acestei responsabilități pe care Creatorul i-a dat-o ca bărbat în cadrul cuplului căsătorit. Nu, el trebuie să îi dea socoteală lui Dumnezeu pentru modul în care și-a îndeplinit această responsabilitate. El trebuie să onoreze poziția în care l-a plasat Dumnezeu. În mod corespunzător, femeia a avut o obligație atunci când a fost dată bărbatului. Ar putea fi un adevărat sprijin pentru el. În ceea ce privește modul în care ea și-a îndeplinit obligația pentru care fusese creată, și ea de asemenea trebuie să răspundă lui Dumnezeu. „Căci”, spune Pavel, „bărbatul nu a fost făcut din femeie, ci femeia din bărbat, iar bărbatul nu a fost făcut pentru femeie, ci femeia a fost făcută pentru bărbat”. -- 1 Cor. 11: 8, 9, An Amer. Trans.
4 Pentru a avea aprobarea divină, fiecare din cuplu trebuie să se armonizeze cu aranjamentul divin și să facă acest lucru cu bucurie și recunoștință. Atunci nu ar exista nicio neînțelegere între ei, ci o companie fericită. Dumnezeu nu le-a creat pentru ca tensiunea să existe între ei ca adversari. El i-a făcut să se potrivească unul în viața celuilalt, pentru beneficiul lor reciproc și spre gloria și plăcerea Creatorului lor. Aceasta chema la dragoste între ei. Dumnezeu i-a făcut să se iubească unul pe altul și astfel să slujească unul altuia, respectând fiecare poziția celuilalt. Împreună, trebuie să-L iubească pe Dumnezeu, ținând poruncile Lui și împlinind mandatul divin pe care El le-a dat: „Fiți roditori, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; stăpâniți asupra peștilor mării, asupra păsărilor cerului, asupra animalelor domestice și asupra tuturor viețuitoarelor care se târăsc pe pământ!” -- Gen. 1: 28, An A.mer. Trans.
5 Ce ar fi rezultat dacă prima pereche de oameni ar fi continuat să-și iubească Creatorul și să se iubească unul pe celălalt? Mandatul divin ar fi fost acum aproape împlinit,
131
132
Turnul de Veghe
Brooklyn, N.Y.
iar pământul ar fi plin de bărbați și femei perfecte, trăind în căsătorie fericită și cu copii născuți în dreptate și perfecțiune. Păcatul și moartea nu ar fi acum moștenirea unor astfel de copii de la naștere. Oriunde ar locui oamenii, acolo ar fi paradisul, sau procesul de convertire a pământului lor într-o parte a paradisului ar fi în curs. Frica de omenire ar fi asupra tuturor animalelor inferioare, iar acestea ar ceda dominației omului ca stăpân recunoscut al lor.
6 Responsabilitatea pentru că această condiție dezirabilă nu este adevărată astăzi pe pământ, Cuvântul lui Dumnezeu o pune la picioarele celui potrivit. Nu; nu la picioarele femeii. Adevărat, ea a fost prima de pe pământ care a cedat ispititorului și nu a ascultat de Dumnezeu și astfel a păcătuit. Dar păcatul nu putea trece la toată omenirea doar prin Eva ca păcătosă. De ce nu? Pentru că femeia nu putea de la sine să dea viață copiilor. Dumnezeu nu a construit femeia în acest fel. El a făcut-o să furnizeze trupul de carne pentru urmași și să-i alăpteze. Dar a fost bărbatului, cel căruia i-a dat Dumnezeu puterea de a împărtăși sperma vieții descendenților săi, pe care îi putea avea prin femeie. Prin urmare, numai omul Adam a fost cel care a putut face ca păcatul și moartea să se transmită tuturor descendenților lui. Cum? Alegând calea păcatului înainte de a deveni tatăl lor. Să presupunem că Adam ar fi folosit-o pe înșelata și păcătoasa Eva ca soție a lui pentru a fi mama copiiilor pe care i-a dorit. Totuși, dacă s-ar fi abținut de la păcat, urmașii lui nu ar fi fost neapărat modelați în nelegiuire și nu s-ar fi născut în păcat din cauza nașterii din Eva. Isus s-a născut din evreica Maria sub legea mozaică care a condamnat-o pe ea și pe toți evreii ca păcătoși. Totuși, el nu s-a născut păcătos, condamnat la moarte. (Gal. 4:4, 5) Nu, nu condiția mamei, ci cea a tatălui era cea care a determinat dacă urmașii vor fi liberi de imperfecțiune, păcat și condamnare la moarte. Ce ar fi fost, atunci, dacă Adam s-ar fi alăturat soției sale Eva în neascultarea păcătoasă față de Dumnezeu și ar fi ajuns sub condamnarea la moarte și, după aceea, ar fi devenit tatăl rasei noastre? Păi, el ar cauza păcatul și moartea să se răspândească la toți urmașii lui.
7 Prin urmare, situația viitoarei rase stă, nu în femeie, ci în bărbat. Biblia îi încredințează responsabilitatea bărbatului, nu femei, spunând: „Printr-un singur om păcatul a venit în lume și moartea a urmat păcatului și astfel moartea s-a răspândit la toți oamenii, pentru că toți oamenii au păcătuit”. „Căci, de vreme ce printr-un om avem moartea, tot printr-un om avem învierea morților. Căci, după cum toți oamenii mor din cauza relației lor cu Adam, tot așa din cauza relației lor cu Cristos ei toți vor fi readuși la viață.” (Rom. 5:12 și 1 Cor. 15:21, 22, An Amer. Trans.) Nu a fost pentru că Adam a fost înșelat de ispititor, așa cum fusese soția sa, Eva. A fost din cauza egoismului voit, că Adam a încălcat legea lui Dumnezeu și a luat calea care a adus păcatul într-o lume de oameni
și, în consecință, moartea. Din acest motiv, dreptatea divină, dacă ar fi să îi elibereze pe descendenții lui Adam de condamnarea și moartea pe care au moștenit-o, trebuie să ceară ca un alt om perfect ca originalul Adam să moară pentru ei ca să anuleze pedeapsa. Așa a făcut Isus Cristos, fiind născut, într-adevăr, dintr-o fecioară iudaică imperfectă, dar cu Dătătorul de Viață perfect, Iehova Dumnezeu, ca Tată, nu Adam.
INFLUENȚĂ
8 Când i-a explicat lui Dumnezeu de ce a mâncat fructul interzis, femeia a spus: „A fost șarpele cel care m-a indus în eroare și astfel am mâncat”. A scuzat-o Dumnezeu Judecătorul ei pentru că a fost înșelată? și a trecut cu vederea că a alergat înaintea soțului ei, mâncând și apoi vorbindu-i pentru a-l determina să mănânce? Putem judeca după sentința divină. „Femeii El i-a spus: „Îți voi face foarte mare durerea la naștere; cu durere vei naște copii; și totuși, vei fi devotată bărbatului tău, în timp ce el va stăpâni peste tine”. Iar bărbatului i-a zis: „Pentru că ai urmat sugestiile soției tale și ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci, blestemat să fie pământul prin tine, din suferință îți vei câștiga existența din el câtă vreme vei trăi;... Prin sudoarea frunții tale îți vei câștiga existența, până te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână trebuie să te întorci:” -Gen. 3: 13, 16-19, An Amer. Trans.
9 Pentru Adam și Eva și urmașii lor, aceasta a însemnat pierderea grădinii paradisului. Pentru femeie a însemnat de asemenea și sarcină dureroasă. În același timp, bărbatul de care s-ar lipi ca soț va conduce și va fi stăpân peste ea într-un mod în care Adam n-ar fi făcut-o niciodată dacă ar fi rămas nevinovați și perfecți în paradisul „Edenului: aceasta a însemnat pentru femeie nu numai suferinta ca mama dar si multa suferinta nedreapta din mainile barbatului. Adeseori a exercitat o stăpânire opresivă asupra ei și și-a etalat stăpânirea într-un mod tiranic. Dar ce este cu sămânța femeii care va zdrobi capul Șarpelui? (Gen. 3:15) Nașterea sa și introducerea creștinismului vor avea ca rezultat vreo scutire de conducerea și autoritatea bărbatului asupra vasului uman mai slab? Vom vedea.
10 Ca răspuns la provocarea Diavolului, Dumnezeu i-a lăsat pe Adam și pe Eva să trăiască pentru a aduce în existentă copii în afara Edenului. Aceasta a fost pentru a testa credința copiilor lor în Dumnezeu și pentru a dovedi integritatea acestor copii față de Dumnezeu în mijlocul unei lumi a tentației sub domnia invizibilă a marelui ispititor, înșelătorul Șarpe Satan Diavolul. Cei care arată credință și își păstrează integritatea față de Dumnezeu îl vor mulțumi. Acestea ar oferi o tulpină a familiei umane de care Eliberatorul, Sămânța
1 Mai, 1949
Turnul de Veghe
133
femeii lui Dumnezeu, ar putea să se atașeze și să se nască ca bărbat și să devină Salvatorul Isus Cristos. Ce fel de soție a fost Eva pentru Adam în afara grădinii Edenului, nu avem detalii pe care să le arătăm. În Eden, ea s-a îndepărtat de a-i fi un real ajutor. Ea și-a folosit influența spre căderea lui, nerecunoscându-i prioritatea poziției, ci hotărându-și cursul fără a-l consulta mai întâi pe el ca fiind cel căruia i s-a dat legea lui Dumnezeu și apoi influențându-și soțul să i se alăture în neascultare. După cum spune proverbul: „O soție bună este o onoare pentru soțul ei: o soție nerușinată îi putrezește toată puterea lui”. (Prov. 12: 4, Moffatt) Prin cursul ei de acțiune, Eva nu și-a păstrat onoarea și nici nu a câștigat respect pentru ea însăși. Regula de acțiune pe care a urmat-o atât față de Dumnezeu, cât și față de om a făcut-o ca un cancer în oasele omului. Este împotriva aceleiași reguli de acțiune pe care fiicele ei trebuie să se ferească dacă nu vor să eșueze să obțină viața veșnică pe care Dumnezeu a deschis-o pentru omenire prin Sămânța femeii sale.
11 În conformitate cu scopul inițial al Creatorului de a furniza femeia, efortul ei ar trebui să fie întotdeauna să-l ajute pe bărbat. Dar observând locul ei în aranjamentul lui Dumnezeu și observând influența pe care o exercită asupra bărbatului, Satan Diavolul și-a propus să o folosească pentru a-l influența pe bărbat să se îndepărteze de obediența față de Iehova Dumnezeu. Multe femei cu frică de Dumnezeu și cu credință în înțelepciunea aranjamentelor Lui au rezistat nobil efortului viclean al Șarpelui de a le folosi greșit pentru a-i dăuna bărbatului. Acestea au câștigat respectul bărbaților cu frică de Dumnezeu, iar Înregistrarea Sfântă a lui Dumnezeu menționează un număr dintre ele cu cinste. În aranjamentul lui Dumnezeu sau în relațiile umane, femeile pot avea un loc secundar; pot avea un rol subordonat, dar ca soție, mamă, soră, fiică, ea a avut privilegiul de a exercita o influență tăcută, modestă, care a fost puternică cu bărbatul pentru totdeauna.
12 Apostolul Pavel scrie: „Bărbatul nu trebuie să poarte nimic pe cap, căci este chipul lui Dumnezeu și reflectă gloria Lui”; și acesta este motivul pentru care Dumnezeu a tratat în primul rând cu bărbați și de ce Cuvântul său scris retrogradează femeia în fundal și aduce comparativ, puține din ele în mod individual în perspectivă. Dar pe cele care au dat dovadă de respect smerit față de aranjamentele Dumnezeului Prea Înalt, el, la rândul său le-a respectat. Astfel, fiind supuse, fiind de încredere și nerăbdătoare să își facă partea lor în sfera pe care Dumnezeu a prescris-o pentru ele, ele au câștigat mai mult din favoarea lui Dumnezeu și respectul sănătos al bărbatului decât dacă ar fi încercat să se afirme, să i-a conducerea, să se forțeze în a fi remarcată și în poziția de comandă. Ele au luat în considerare în mod realist sexul lor și ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu are de spus cu privire la ele. Fără să se plângă de rolul inferior pe care au fost desemnate să-l joace, ele au profitat la maximum de situația lor pentru a lucra cu slujitorii
bărbați ai lui Dumnezeu. Astfel, ele i-au plăcut lui Dumnezeu și nu au stat în calea bunului Său scop. Așa că El a fost încântat să le folosească într-un mod onorabil.
13 Soția lui Avraam, Sara este prima după Eva arătată cu numele ca un exemplu corect pentru fiicele lui Eva. Sara nu s-a răzvrătit împotriva soțului ei fiind cap peste ea pentru că a fost bărbat, nu-i așa? Ea nu s-a simțit privată de drepturi și astfel simțindu-se cu sentimentele rănite, refuzând să-i ofere ajutorul ei în slujirea scopurilor lui Iehova, nu-i așa? A pune aceste întrebări înseamnă a le răspunde. Acum, soțul lui Sarah a crezut. Dar o femeie care crede și care vrea să-și ajute soțul necredincios să obțină adevărul despre regat se află într-un mare handicap dacă i se interzice să-i predice adevărul sau să-l discute cu el. Cu toate acestea, încă mai are un mod de a-l influența și, eventual, de a-l câștiga la adevăr. Cum? Prin supunerea potrivită față de el ca bărbat al ei și, de asemenea, lăsând comportamentul ei creștin, credincios să vorbească de la sine. Prin supunere, uneori chiar și în condiții nedrepte, ea nu-și va împiedica sau prejudicia soțul ca să nu accepte adevărul. Apostolul Petru vorbește despre meritul suferinței pe nedrept, conform voinței lui Dumnezeu, când discută despre femeile cu soți necredincioși pentru a arăta influența tăcută pe care o pot exercita, apoi o folosește pe Sara ca exemplu de supunere credincioasă și de ajutor, spunând:
14 „Căci când Cristos a suferit pentru voi, v-a lăsat exemplu, și voi trebuie să mergeți pe urmele Lui. În același mod, voi soțiilor, trebuie să fiți supuse bărbaților voștri, pentru ca și cei care nu vor crede Cuvântul să fie câștigați fără un cuvânt prin comportamentul nevestelor lor, când văd cât de caste și de evlavioase sunteți. Să nu vă împodobiți pe dinafară cu împletituri de păr și ornamente de aur și schimbări de îmbrăcăminte, ci înăuntru, în inimă, cu frumuseţea nemuritoare a unui spirit blând, modest, care în ochii lui Dumnezeu este de o valoare rară. În felul acesta s-au împodobit sfintele femei care cu mult timp în urmă au sperat în Dumnezeu. Ele au fost supuse soţilor lor. Astfel Sara s-a supus lui Avraam numindu-l „domn”. Și voi sunteți fiicele Sarei, dacă faceți ce este drept și nu cedați panicii." --1 Pet. 2: 21 și 3: 1-6, Moffatt.
O SOȚIE CAPABILĂ
15 Acum, o femeie care trebuie să sufere din mâna partenerului ei necredincios din cauza devotamentului ei față de Dumnezeu și regatul Său îi poate întoarce răul cu bine și poate fi cu adevărat o soție bună, ajutându-l spre adevăr. Cu siguranță, atunci, o femeie poate fi de ajutor unui soț credincios cu atât mai mult. O astfel de femeie este o posesie prețioasă pentru un bărbat căsătorit. Regele Lemuel dă o descriere frumoasă a unei astfel de soții. El povestește cum ea, supunându-se judecății lui Dumnezeu, conform căreia bărbatul
134
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.
ar trebui să aibă în final conducerea asupra femeii, împlinește scopul bun pentru care Dumnezeu i-a dat femeia bărbatului. Diverse traduceri redau cuvintele de început ale descrierii ei făcute de regele Lemuel în diferite moduri: „Cine poate găsi o femeie virtuoasă? pentru că prețul ei este cu mult peste rubine”. (Prov. 31:10) „O femeie vrednică cine o poate găsi? Prețul ei este cu mult peste rubine”. (Am. Stan. Ver.) Acest lucru arată că ea este greu de găsit și este o apariție rară; și aici regele Lemuel vorbea despre poporul ales al lui Israel în relație de legământ cu Iehova Dumnezeu. Da, "o descoperire rară este o soție capabilă - ea valorează mult mai mult decât rubinele!" (Moffatt) Acest fapt ar trebui să le determine pe femeile căsătorite care astăzi sunt creștine pe deplin consacrate lui Dumnezeu să fie cu atât mai mult un astfel de fel de soție. O traducere americană redă descrierea ei după cum urmează:
16 "Dacă cineva poate găsi o soție bună, ea valorează mult mai mult decât coralii. Soțul ei își pune încrederea în ea și nu are lipsă de câștig. Ea îi face bine, și nu rău, în toate zilele vieții lui. Ea sortează lâna și inul și le pregătește cum vrea ea. Ea este asemenea corăbiilor negustorului, ea își aduce mâncarea de departe. Ea se trezește cât este încă noapte și dă hrană casei, iar fecioarelor ei partea. Ea examinează un câmp și îl cumpără; cu câștigurile ei plantează o vie. Ea își strânge coapsele cu putere și își întărește brațele. Ea percepe că munca ei este profitabilă, așa că lampa ei nu se stinge noaptea. Ea își întinde mâna pe fus și degetelei ei apucă axul. Ea întinde mâna către săraci, ea întinde brațele către cei nevoiași. Nu se teme de zăpadă pentru gospodăria ei; căci toată casa ei este îmbrăcată în stacojiu. Ea își face cuverturi, hainele ei sunt din in și din lână stacojie. Soțul ei este cunoscut la porți, deoarece stă printre bătrânii țării.
17 „Ea face veste de in, le vinde, aprovizionează negustorii cu brâuri. Ea este îmbrăcată cu putere și demnitate și râde de zilele ce vor veni; își deschide gura în înțelepciune și un sfat bun este pe limba ei. Ea se îngrijește bine casa ei și nu mănâncă pâinea leneviei. Copiii ei se scoală și o binecuvântează - soțul ei de asemenea o binecuvântează și o laudă: „Multe femei s-au descurcat bine, dar tu le-ai întrecut pe toate”. Farmecele sunt înșelătoare,
iar frumusețea este o suflare; dar o femeie care cinstește pe Domnul - ea va fi lăudată. Dă-i răsplata cuvenită pentru munca ei; și faptele ei să-i aducă laudă la porți.” – Prov. 31: 10-31.
18 Întreaga descriere este un studiu în sine și suntem tentați să ne oprim asupra ei. Rețineți că această femeie care se teme de Iehova (versetul 30) este demnă de încredere. Soțul ei poate depinde de ea și nu va pierde niciodată din cauza asta. Ea este nerăbdătoare să-i fie de folos, din punct de vedere material, dar mai ales spiritual. Aceasta nu este doar pentru că ea îl iubește, ci și pentru că se teme de Iehova și vrea să-L onoreze și să slujească scopului Lui. Prin urmare, atunci când soțul ei apare în public și își i-a locul printre alți bărbați de seamă sau de importanță, nu are de ce să-i fie rușine din cauza ei. Ea îl ajută să-și păstreze respectabilitatea. Ea știe că el are responsabilitățile lui. Așa că trebuie să aibă grijă de responsabilitățile care revin femeii ca soție și mamă. Ea nu încearcă să intre în chestiuni pe care el trebuie să le păstreze confidențiale cu bărbații care sunt clienții săi sau cu cei care face afaceri, ci respectă sfințenia cu care el își conduce treburile cu fidelitate față de cei din afară care se bazează pe el. Nu este leneșă, iar dacă munca ei o cere, se trezește înainte de lumina zilei și stă târziu după căderea nopții și recurge la lumină artificială pentru a vedea. În timp ce se încrede în Iehova, ea este prevăzătoare pentru viitor; și mai degrabă decât să depindă de caritatea altora, ea caută să fie capabilă să arate generozitate față de cei săraci.
19 În timp ce copiii ei nu instituie, într-un sentiment prostesc, așa ceva ca o Ziua Mamei anuală pentru a o idolatriza, ei apreciază serviciile credincioase ale unei mame cu frică de Dumnezeu. Așa că în fiecare zi încearcă să împlinească porunca divină: „Copii, ascultați de părinții voștri în Domnul, căci aceasta este drept. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, care este prima poruncă cu făgăduință, ca să-ți fie bine și să trăiești mult pe pământ”. (Efeseni 6:1-3; Ex. 20:12) De asemenea, soțul ei o laudă, așa cum se cuvine pentru a o încuraja, căci, fie că posedă farmece exterioare și frumusețe naturală sau nu, pentru el este mai bună decât orice altă femeie pe care o cunoaște. Are creier și, cel mai important, loialitate și frică de Dumnezeu. Aceasta este o femeie demnă.
LOCUL FEMEII ÎN CONGREGAȚIE
Poziția de soție este într-adevăr un privilegiu. Aceasta a fost poziția destinată inițial pentru toate femeile, așa cum este indicat în mandatul divin dat lui Adam și Eva în Eden: „Fiți rodnici, înmulțiți-vă, umpleți pământul”. Dar starea de căsătorită nu este în sine, sub circumstanțele actuale rele, starea ideală a femeii,
acum când marele test de a-L sluji pe Dumnezeu în dificultăți și opoziție este în curs și este un privilegiu deosebit să-l poți sluji in mod direct. Apostolul Pavel, în timp ce sfătuia căsătoria în unele cazuri, prezintă o stare mai idealistă în fața surorilor sale creștine când spune: „O femeie necăsătorită sau o fată se preocupă de lucrarea Domnului, astfel încât să fie
1 Mai, 1949
Turnul de Veghe
135
consacrată în trup și în spirit, dar femeia care se căsătorește este preocupată de treburile lumești și de cum poate să-l mulțumească pe soțul ei. O soție este legată de soțul ei atâta timp cât acesta trăiește. Dacă soțul ei moare, ea este liberă să se căsătorească cu oricine dorește atâta timp cât el este creștin. Dar ea va fi mai fericită, după părerea mea, dacă rămâne așa cum este." - 1 Cor. 7: 34, 39, 40, An Amer. Trans.
2 În singurătate, o fată sau o văduvă poate fi la fel de ocupată cu lucruri bune de făcut ca și sora ei creștină căsătorită, cu condiția să-și ocupe trupul, mintea și spiritul în serviciul direct al lui Dumnezeu. În congregația din Israelul antic, poziția femeii era una inferioară și s-au impus limitări asupra a ceea ce putea să aibă ea ca ocupație. Cu toate acestea, poziția ei era mult mai liberă și mai protejată decât cea a femeilor păgâne care nu erau sub legea teocratică a lui Moise. Cu siguranță, totuși, când a apărut creștinismul, a înălțat poziția femeilor și le-a lărgit sfera de acțiune mai mult decât orice altceva până atunci. - Gal. 5: 1.
3 Preoți, leviți, regi în națiunea lui Israel? O femeie nu ar fi putut spera niciodată să ocupe vreouna din acele poziții. Preoția era strict pentru membrii bărbați ai familiei lui Aaron și nu exista așa ceva ca preotese. Serviciul levitic la templu era, de asemenea, limitat la bărbați, cei din seminția lui Levi. La fel, tronul regal a fost rezervat prin legământul regatului lui Iehova cu David membrilor bărbați din descendența lui David. (Ex. 28: 1-3, 43; Numeri 3: 1-10; 2 Sam. 7: 1-17) Femeile puteau fi doar mame și soții fără funcții oficiale pentru acești oficiali. Dar în congregația teocratică a creștinilor, femeile nu mai puțin decât bărbații făceau parte din națiunea sfântă căreia i s-au făcut promisiunile preoțești și regale. Ele au fost printre cei cărora li s-a adresat atapostolul Petru atunci când le-a scris colegilor săi creștini și a spus: „Voi sunteți o neam ales, o preoție regală, o națiune sfântă, un popor care se află în posesia lui Dumnezeu, pentru ca să arătați excelența celui care va chemat din întuneric în lumina Lui minunată”. Căci în aceeași epistolă apostolul se adresează soțiilor și le spune bărbaților „să dea cinste femeii, ca vasului mai slab, ca fiind deasemenea co-moștenitori ai grației vieții”. - 1 Petru 2:9 și 3:1-7, Am. Stan. Ver.
4 Gândiți-vă la ce a însemnat egalizarea dintre bărbați și femei înaintea lui Dumnezeu când și-a inspirat apostolul să scrie creștinilor, anume: „Dar acum, că a venit credința, nu mai suntem în sarcina însoțitorului. Căci în Cristos Isus sunteți toți fiii lui Dumnezeu prin credința voastră. Căci voi toți care ați fost botezați în uniune cu Cristos v-ați îmbrăcat cu Cristos. Nu este loc pentru „evreu” și „grec”; nu este loc pentru „sclav” și „liber”;
nu este loc pentru „bărbat” și „femeie”; căci în uniunea cu Cristos Isus, toți sunteți una. Și dacă aparțineți lui Cristos, atunci sunteți adevărați descendenți ai lui Avraam și moștenitorii lui sub promisiune.” - Gal. 3: 25-29, An Amer. Trans.
5 Atât femeilor cât și bărbaților le-a fost permis privilegiul de a accepta adevărata credință și de a se devota în întregime lui Dumnezeu și, prin aceasta, de a fi botezați în uniune cu Isus Cristos. Aceasta însemna să devii un fiu al lui Dumnezeu, o parte din „sămânța lui Avraam” și un moștenitor al promisiunii lui Dumnezeu. Femeilor credincioase, precum și bărbaților li s-au deschis aceleași speranțe și oportunități cerești ca „moștenitori ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Cristos”, pentru a obține „prima înviere” și pentru a trăi și a domni cu Cristos o mie de ani și a fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos. (Romani 8:16, 17; Apoc. 20:4-6) Ele, la fel ca și bărbații creștini, sunt „pietre vii” și sunt zidite în casa spirituală în care locuiește Dumnezeu prin spiritul Său, pentru ca ei să poată aduce jertfe spirituale, acceptabile lui Dumnezeu prin Cristos Isus. (1 Pet. 2:4, 5, An Amer. Trans.) Astfel ca și ele să poată sluji lui Dumnezeu în această viață, imitând exemplul lui Isus, suferind ocară împreună cu el și lăudând zilnic pe Iehova Dumnezeu. Dumnezeu nu reține de la ele adopția sa, și nici ungerea sa cu spiritul Său.
6 Nu a existat o segregare generală între cele două sexe, ci după învierea lui Isus și înălțarea sa la ceruri și până în ziua Cincizecimii ei s-au întâlnit împreună la Ierusalim. Citim: „Toți aceștia au continuat împreună în rugăciune și cerere, cu femeile și „Maria, mama lui Isus, și cu frații săi. Și când ziua Cincizecimii a sosit pe deplin, toți erau împreună într-un singur loc. Și deodată s-a auzit un sunet din cer... și toți s-au umplut de [spiritul] sfânt și au început să vorbească în alte limbi, așa cum le dădea duhul să se vorbească.” (Fapte 1:14 și 2:1-4) Astfel s-a întâmplat că persoane de ambele sexe au vorbit sub inspirație. La fel, persoane de ambele sexe au continuat să devină credincioși, astfel încât citim: „Și credincioșii s-au adăugat tot mai mult la Domnul, mulțimi de bărbați și de femei”. Botezul în apă nu li s-a refuzat mai mult decât botezul cu duhul sfânt, iar mărturia în acest sens spune: „Când au crezut pe Filip predicând lucrurile despre regatul lui Dumnezeu și despre Numele lui Isus Cristos, au fost botezați, atât bărbați, cât și femei”. (Fapte 5:14; 8:12) Prima persoană dintre neamuri care a auzit predicarea apostolică în Europa și care a crezut a fost o doamnă din Filipi pe nume Lidia. Luca ne spune că, „atunci când a fost botezată ea și familia ei”, ea a insistat să primească grupul misionar al lui Pavel. (Faptele apostolilor 16:14, 15, 40) În aceste lucruri, Dumnezeu și Cristos nu au fost părtinitori față de niciunul dintre sexe.
7 Există o consecvență în acțiunile lui Dumnezeu, astfel încât
136
Turnul de Veghe
Brooklyn, N.Y.
niciodată nu se contrazice sau nu intră în conflict cu el însuși. În ceea ce privește oportunitățile spirituale din lumea nouă, Cuvântul Său oferă o promisiune egală credincioșilor fideli, indiferent de situația lor pământească actuală. Cu toate acestea, Dumnezeul atotînțelept nu trece cu vederea faptul că imitatorii lui Cristos de pe pământ sunt încă în trup și încă în această lume, a cărei dumnezeu este Satan Diavolul, ispititorul Evei. (2 Cor. 4:4) Creștinii încă sunt bărbați și femei după trup. Dacă Dumnezeu nu ar fi luat în considerare această diferență sexuală, atunci nu ar fi autorizat căsătoria între creștini sau ca femeile creștine să poarte copii. Dar Dumnezeul Preaînalt ajustează relația dintre bărbat și femeie în interesul ambilor și le atribuie privilegiile lor de slujire în organizația Sa teocratică.
8 Credința și înțelepciunea deplină acceptă cu blândețe și recunoștință aranjamentul pe care îl face Dumnezeu. Lui nu trebuie să i se găsească vină cu privire la ce dispoziție legată de sexe face el și nici nu trebuie să fie învinovățit. Doar pentru că Eva a cedat seducției în Eden și apoi și-a folosit farmecele și influența cu Adam pentru a-l transforma în criminal împotriva legii lui Dumnezeu, Dumnezeu nu trebuie să fie învinovățit că a făcut femeia, iar bărbatul nu trebuie să o învinovățească pe femeie. Iehova Dumnezeu este marele Teocrat și Creator. Asemenea unui olar cu lutul său, el are puterea și dreptul de a face din aceeași bucată de material creativ un vas pentru serviciu onorabil și un alt vas pentru un serviciu aparent modest, totuși util și indispensabil. Niciun vas care iese din mâinile lui cu o misiune de serviciu nu are dreptul să se plângă și să spună: „De ce m-ai făcut așa? De ce mă supărați cu serviciul în această funcție?” Ar fi rebel, neteocratic. Este o onoare și o favoare să-l servesc în orice poziție. - Rom. 9: 20-24.
9 Prin urmare, nu ar trebui să sune ca o notă discordantă în urechile feminine când același apostol care expune egalitatea pentru femeie cu cuvintele: „Nu este nici bărbat, nici femeie, căci toți sunteți una în Cristos Isus”, arată că pe pământ există limitări ale privilegiilor de serviciu ale femeilor creștine. Nu a fost o decizie masculină arbitrară din partea lui. Prin inspirație, el a avut mintea lui Iehova Teocratul asupra acestei chestiuni și a arătat motivul restricțiilor impuse surorilor sale creștine. El a arătat că era privilegiul ei pe pământ să demonstreze supunere, ascultare și să facă acest lucru, nu ca o sarcină urâtă, ci într-un spirit ca al lui Cristos, și că îngerii din cer priveau. Datorită teocrației lui Iehova, principiul conducerii există în tot universul și, în mod corespunzător, toate creaturile trebuie să învețe supunerea conform voinței divine sau teocratice. Așa că apostolul scrie: „Dar aș vrea să știți că Cristos este capul fiecărui bărbat, și bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este capul lui Cristos”. (1 Cor. 11:3) Ar trebui considerat acest lucru drept denigrator pentru sexul feminin? Nu; nu
mai mult decât ar trebui să fie considerat disprețuitor pentru sexul masculin sau, mai mult decât atât, disprețuitor pentru Cristos. Cu siguranță, numai Iehova Dumnezeu nu ar putea fi fără cap peste el, pentru că el este Cel Prea Înalt din tot universul.
Învelire
10 Pe baza acestui aranjament teocratic de conducere și supunere, apostolul arată atitudinile care trebuie să fie luate de membrii congregației în funcție de sex. Țineți minte faptul că capul bărbatului este Cristos Isus, iar capul femeii este bărbatul, după cum citim: „Orice bărbat care se roagă sau proorocește cu un văl pe cap își necinstește capul, în timp ce orice femeie care se roagă sau prorocește fără un văl pe cap își necinstește capul; ea nu este mai bună decât o femeie rasă. Dacă o femeie nu vrea să se învelească, ar trebuie să-și taie părul de asemenea. Dar ea ar trebui să se învelească; căci este o rușine ca o femeie să fie tunsă sau să fie rasă.” (1 Cor. 11:4-6, Moffatt) Deci, era o rușine pe vremea apostolului pentru o femeie să-și tundă părul scurt, sau, mai rău, să fie tuns totul cu un brici. Cum așa? De ce, atunci era obiceiul în rândul păgânilor din Imperiul Roman ca sclavelor să li se tundă părul pentru a indica sclavia și poziția lor de servitori. Pe lângă aceasta, atunci când o femeie era găsită vinovată de imoralitate, fie fornicație, fie adulter, ea era condamnată de către instanță să i se radă capul chel. Imperiul Roman și, orașul Corint în care a scris apostolul, era notoriu pentru creștini, ca fiind foarte corupți. Deci, dacă o femeie apărea pe străzi fără un văl care să-i acopere fața, ea era considerată o persoană de moravuri ușoare și de virtute ușoară. Prin urmare, femeile care erau nerăbdătoare să-și păstreze respectabilitatea nu au apărut niciodată în public cu fața expusă tuturor.
11 Apostolul Pavel citase deja un caz de imoralitate grosolană în congregația din Corint, acela al unui presupus frate care o avea pe soția tatălui său. Așa că Pavel și-a exprimat teama că, atunci când va vizita congregația lor, ar putea găsi diverse tulburări printre ei și, de asemenea, unii indivizi „care au păcătuit cu ceva timp în urmă și totuși nu s-au căit niciodată de necurăția lor, de viciul lor sexual și de practicile lor senzuale”. (2 Cor. 12:20, 21, Moffatt) Întrucât era obiceiul ca o femeie să apară acoperită cu învelitoare în public, apostolul Pavel nu a dorit ca surorile creștine să încalce această regulă acceptată de respectabilitate mergând la adunările congregației fără învelitoare. Dacă ar fi participat dezvelite, ar fi construit reputația că femeile din congregația din Corint aveau moravuri ușoare. Nu a fost cazul pentru a sfida obiceiul și de a oferi femeii libertatea la care era îndreptățită de a apărea în public cu fața goală. A fost pur și simplu un caz de a fi „toate lucrurile pentru toți oamenii”, a ne lepăda de noi înșine, pentru a nu-i
1 Mai, 1949
Turnul de Veghe
137
face pe unii să se poticnească și astfel să împiedicăm răspândirea adevărului și creșterea congregației creștine de acolo. - 1 Cor. 9: 19-27.
12 Dar dacă femeia s-a rugat sau a profețit în congregația generală de asistență mixtă, a existat un motiv mai presus decât obiceiul popular pentru ea de a se înveli. Era pentru a-și onora capul în aranjamentul lui Dumnezeu, adică bărbatul. Așa cum era o dezonoare pentru capul bărbatului, Cristos Isus, să se roage sau să profețească de sub un văl, ca atunci când bărbații evrei aruncă peste cap un șal sau o eșarfă cu ciucuri, numită tallith, atunci când fac rugăciune astăzi. L-a lingușit Dumnezeu pe bărbat și i-a gâdilat vanitatea prin acest aranjament și, în același timp, le-a umilit nejustificat pe femei? Deloc; dar era un aranjament ca atât bărbatul, cât și femeia să onoreze conducerea teocratică. „Bărbatul”, explică apostolul, „nu are nevoie să aibă un văl pe cap, pentru că el reprezintă asemănarea și supremația [sau, gloria] lui Dumnezeu; dar femeia reprezintă supremația [sau, gloria] bărbatului. (Bărbatul nu a fost făcut din femeie, femeia a fost făcută din bărbat; iar bărbatul nu a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.) Prin urmare, din perspectiva îngerilor, femeia trebuie să poarte pe cap un simbol al supunerii.” Sau , „De aceea ea ar trebui să poarte pe cap ceva care să simbolizeze supunerea ei, din respect față de îngeri, dacă nu față de nimeni altcineva.” (1 Cor. 11:7-10, Moffatt; An Amer. Trans. Când am explicat astfel motivul unei practici, atunci îi vedem potrivirea și ne conformăm de bună voie, datorită onoarei lui Dumnezeu și a lui Cristos. Vrem să recunoaștem și să onorăm conducerea teocratică.)
13 Chiar cine sunt îngerii menționați aici, din respect față de care surorile noastre creștine ar trebui să se supună regulamentelor de mai sus, a fost argumentat în mai multe moduri. Dar luând doar informațiile pe care ni le oferă Scripturile pure, ei par a fi îngeri spirite nevăzuți. Pe aceștia îi folosește Dumnezeu ca mesageri și delegați ai Săi și uneori, în trecut, s-au materializat în carne și au apărut omenirii. Faptul că aceștia sunt interesați de întâlnirile noastre congregaționale este sugerat de Eclesiastul 5:5, 6, citind: „Mai bine este să nu juri, decât să juri și să nu îndeplinești. Nu lăsa gura ta să facă trupul tău să păcătuiască; nici să nu spui înaintea îngerului că a fost o greșeală: de ce ar trebui să se mânie Dumnezeu pe vocea ta și să distrugă lucrarea mâinilor tale?” (Am. Stan. Ver.) În special ar trebui să fie așa acum, când Iehova Dumnezeu a trimis la templu „îngerul testamentului” sau „mesagerul legământului”. - Mal. 3:1, Douay și Am. Stan. Ver.
14 În aceeași epistolă, apostolul Pavel ne spune că el și tovarășii săi apostoli au fost „făcuți un spectacol pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni”. (1 Cor. 4:9) El ne mai spune că îngerii sunt „toate spirite
slujitoare, trimise să slujească pentru cei care vor fi moștenitori ai salvării”. (Evr. 1:14) Suntem implicați în ceva mai mare decât noi înșine și, prin urmare, apostolul Petru spune despre aceste interese mai mari: „lucuri la care îngerii doresc să se uite”. (1 Pet. 1:12) Dumnezeu a ales anumiți îngeri pentru îndatoriri speciale față de noi, ca ucenici ai lui Cristos, iar apostolul Pavel ne sugerează o anumită măsură de responsabilitate pe care o avem în fața acestor îngeri, când îi spune lui Timotei: „Îți poruncesc înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Cristos Isus și a îngerilor aleși să păzești aceste reguli fără nicio discriminare și să fii perfect imparțial.” (1 Tim. 5:21, An Amer. Trans.) Cu siguranță, atunci, surorile noastre creștine se pot supune fără a se plânge la ceva decretat de o Autoritate mai înaltă decât bărbatul, din respect pentru acești îngeri. Dacă bărbatul nu înțelege sau apreciază, ei înțeleg. Înțelegerea și aprecierea acestor îngeri este ceva de prețuit, mai ales că ei raportează lui Dumnezeu sau apelează la El pentru noi; așa cum a spus Isus: „Aveți grijă să nu disprețuiți pe niciunul dintre acești micuți, pentru că vă spun că în ceruri îngerii lor privesc mereu fața [sau au acces continuu la] Tatălui Meu care este în ceruri”. - Matt. 18:10; Un Amer. Trans.
15 Așadar, în zilele apostolice când și unde era obișnuit ca femeile să-și acopere capul și fețele în public, de ce făceau femeile creștine așa? Pentru a nu ofensa uzul popular și a crea neînțelegeri și a aduce reproș? Da; dar mai ales să arate supunerea femeii faţă de sexul masculin, în vederea îngerilor. Dar chiar dacă femela este făcută inferioară bărbatului, totuși Dumnezeu a aranjat lucrurile în așa fel încât bărbatul este dependent de femeie pentru existență continuă. Apostolul subliniază această interdependență a ambelor sexe spunând în continuare: „Desigur, în Domnul, femeia nu există fără bărbat, la fel ca bărbatul fără femeie; căci după cum femeia a fost făcută din bărbat, tot așa și bărbatul este făcut acum din femeie, în timp ce amândoi, ca toate lucrurile, vin de la Dumnezeu." (1 Cor. 11:11, 12, Moffatt) Deci, din moment ce această dispoziție a lucrurilor este de la Dumnezeu Creatorul, ce bărbat sau femeie o poate modifica? Cine are dreptul de a găsi vina? Ce ar realiza plângerea? Nimic altceva decât vătămarea spirituală a celui care se plânge, pentru că ar fi neteocratic.
16 Deoarece femela a fost supusă masculului, acesta nu este un motiv să credem că masculul se poate descurca fără femelă și că femela nu deține o relație importantă și necesară cu bărbatul. Nu mai mult decât degetul mic de la picior ar putea spune: „Nu sunt din corp”, deoarece ocupă o poziție inferioară în corpul cuiva și nu este la fel de proeminent și important ca ochiul. „Dimpotrivă, părțile corpului care sunt considerate cele mai delicate sunt indispensabile, iar părțile pe care le considerăm comune, le îmbrăcăm cu grijă deosebită, iar părțile noastre neprezentabile
138
Turnul de Veghe
Brooklyn, N.Y.
primesc o atenție deosebită de care părțile noastre prezentabile nu au nevoie. Dumnezeu așa a ajustat corpul și a dat o distincție atât de specială părților sale inferioare, încât nu există nicio dezbinare în trup, ci părțile sale toate au grijă una de cealaltă deopotrivă.” (1 Cor. 12:21-25, An Amer. Trad.) Așa ar trebui să fie în congregația poporului lui Dumnezeu. Nu ar trebui să existe niciun conflict sau dezbinare din cauza proeminenței relative și a inferiorității bărbaților și femeilor în privința privilegiilor de serviciu.
17 Nu există niciun motiv să ne fie rușine de felul în care suntem făcuți în mod natural de Creatorul nostru; El a făcut ca totul să ni se potrivească frumos. Apostolul ne sfătuiește să folosim bunul simț și să facem observații pentru noi înșine pe baza modului în care suntem făcuți în mod natural: „Judecați singuri; este potrivit ca o femeie dezvelită să se roage lui Dumnezeu? Cu siguranță natura însăși vă învață că, în timp ce părul lung este rușinos pentru un bărbat, pentru o femeie părul lung este o glorie. Părul ei îi este dat ca acoperire.” (1 Cor. 11:13-15, Moffatt) Oare femeia este supărată de tendința ei naturală de a avea părul lung? Nu consideră că părul ei este o trăsătură glorificatoare a ei și, prin urmare, încearcă să-l păstreze și să-l poarte atrăgător? Dumnezeu i-a dat părul lung ca semn al supunerii ei față de bărbat, nu pentru asuprirea ei, ci pentru acoperirea ei; și totuși acest înveliș care simbolizează supunerea i se potrivește și înfrumusețează femeia. Fără el, cum ar arăta ea? Și așadar, cât de frumos a echilibrat Dumnezeu totul pentru bucurie! Dar pentru că Dumnezeu a făcut să fie nenatural pentru un bărbat să aibă părul lung ca o femeie, acei israeliți care au făcut un jurământ și au devenit nazarineni pe viață sau pentru o perioadă de timp nu și-au atins capul cu o foarfecă sau cu un brici. Ei lasă părul și barba să crească lungi pe toată durata jurământului lor. Părul lor lung a servit ca o umilire publică a lor în fața lui Dumnezeu și a bărbatului. - Num. 6: 1-21.
18 Apostolul încheie acum această discuție despre pozițiile relative ale bărbaților și femeilor în congregația creștină spunând: „Dar dacă cineva se gândește să fie gâlcevitor, noi nu avem un asemenea obicei, și nici congregațiile lui Dumnezeu.” (1 Cor. 11:16, Rotherham; de asemenea, Auth. Ver., Am. Stan. Ver. și Douay) Conform acestei traduceri literale a cuvintelor lui Pavel în engleză, el ar părea să spună că, deoarece unele persoane ar putea alege să fie gâlcevitoare și să se răzvrătească împotriva acestui obicei de a acoperi femeile în public și la adunările poporului lui Dumnezeu, apostolii și congregațiile nu recunosc un astfel de obicei și refuză să-l respecte între ei. Dar această interpretare ar fi împotriva a tot ceea ce spusese Pavel în versetele precedente. Mai degrabă, concluzia chestiunii este următoarea:
19 Dacă cineva contestă problema și se luptă pentru un alt obicei care pare să permită femeii
mai multă libertate în mod public, atunci să fie suficient să spunem că nici noi apostolii, nici congregațiile lui Dumnezeu nu avem și nu urmăm obiceiul pe care l-a susținut adversarul. În consecință, Moffatt redă 1 Corinteni 11:16: „Dacă cineva pretinde să ridice obiecții cu privire la acest punct – ei bine, eu nu recunosc niciun alt mod de închinare, și nici bisericile lui Dumnezeu”. Alte traduceri moderne o prezintă în mod similar: „Dar dacă cineva este dispus să facă controversă în privința asta, eu, din partea mea, nu recunosc altă practică în închinare decât aceasta, și nici bisericile lui Dumnezeu nu recunosc”. (An Amer. Tran.) „Dacă cineva este dispus să se dispute, noi nu recunoaștem nicio altă practică, nici bisericile lui Dumnezeu”. (Rev. Stan. Ver.) „În cazul în care, totuși, cineva pare nerăbdător să conteste chestiunea, noi nu observăm o asemenea practică [cum ar introduce un astfel de contestator, notă de subsol], nici bisericile lui Dumnezeu”. (Gerrit Verkuyl) Deci ar cere apostolul învellirea astăzi?
PROFEȚIND
20 Rețineți că apostolul discută subiectul rugăciunii sau profeției unei femei în mod public într-o congregație mixtă a poporului lui Dumnezeu. Când face aceste lucruri, ar fi întotdeauna potrivit să poarte un văl pentru a arăta că face aceste lucruri numai în supunere față de membri bărbați ai congregației. Atunci, în zilele apostolice, spiritul sfânt era revărsat asupra ambelor sexe, astfel încât la întrunirile congregației, femeile, ca și bărbații, erau inspirate de spirit și puteau avea o rugăciune de oferit sau o explicație profetică de făcut. Prin urmare, a fost bine ca femeile să fie pregătite la întâlnire pentru astfel de operațiuni neașteptate ale spiritului asupra lor, fiind acoperite. Astăzi, totuși, spiritul nu operează spre exterior în acest mod, astfel încât să inspire atât femeile, cât și bărbații să se roage și să profețească sau să explice Scriptura. Dar cu alte ocazii, în afară de întâlnirile formale ale congregației, nu ar fi necesar sau cerut ca femeile membre să-și acopere capul în acest fel. Ne amintim cum, când mama lui Samuel, Ana, a vizitat tabernacolul de la Silo, ea a stat și s-a rugat pentru nașterea acestui băiat. Nu purta un voal sau acoperire pentru cap care să-și ascundă fața; altfel Marele Preot Eli nu ar fi observat mişcarea tăcută a buzelor ei şi nu ar fi crezut că este beată. -1 Sam. 1: 9-27.
21 Deși vălul este de mare vechime ca parte a ținutei feminine, totuși nu există nimic în Scriptură care să arate că femeile care au fost devotate lui Dumnezeu, precum Sara, Rebeca, Rahela etc., purtau sau trebuiau să își acopere fața cu o învelitoare când erau în public sau în ocazii obișnuite, fie în Egipt, Palestina sau Siria. Prin urmare, obiceiul acoperirii cu o învelitoare nu a apărut la femeile creștine evreiești. A fost respectat de creștinii din primul secol din cauza a ceea ce era
1 Mai, 1949
Turnul de Veghe
139
considerat cast, pentru a nu jigni gustul publicului și, astfel, a împiedica pe alții să accepte mesajul regatului. Deoarece obiceiurile s-au schimbat și din moment ce în multe țări progresiste nu este obiceiul ca femeile să se învelească în public ca să pară decente, morale și respectabile, creștinele din aceste țări nu au obligația de a se acoperi în public sau când participă la adunările congregaționale. Argumentul apostolului nu cere ca ele să fie învelite în astfel de circumstanțe. Bineînțeles, dacă vor să se roage sau să profețească la o adunare creștină cu membri micști, atunci ar trebui să se înveleaască sau să-și acopere capul ca simbol al supunerii. În acel caz, ele nu vor fi ca faimoasele profetese păgâne cunoscute sub numele de sibile care au ajuns sub influența demonilor și au profețit cu fețele dezvelite, astfel încât trăsăturile lor răsucite și gura spumoasă s-au arătat împreună cu gesturile lor frenetice. Preotesele păgâne, de asemenea, s-au rugat sau au transmis predicțiile lor cu capul gol sau cu părul dezordonat.
22 Apostolul s-a confruntat cu faptele când s-a angajat să discute despre femeile care se roagă sau profețesc între frații lor creștini. Femeile s-au rugat sau au profețit sub inspirație. Pentru o femeie să fie o profetesă printre poporul consacrat al lui Dumnezeu nu era o noutate. Miriam, sora mai mare a lui Aaron și a lui Moise, a fost profetesă. Iehova spune Israelului necredincios: „Te-am scos din țara Egiptului și te-am răscumpărat din casa slujitorilor; și am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron și Maria”. (Ex. 15: 20, 21; Mic. 6: 4) Mulți ani mai târziu, Debora, din seminția lui Efraim, a fost o profetesă și o asociată a judecătorului Barac al lui Israel. Ca atare, ea nu era regina domnitoare a lui Israel, ci Iehova Dumnezeu era regele care domnea al Israelului. Deborah a făcut campanie alături de căpitanul Barak împotriva invadatorilor păgâni și i s-a alăturat cântând un cântec de victorie care a fost o profeție care a găsit împlinire în generația noastră. (Judec. 4:8-14; 5:1-31; 17:6; 21:25) Tocmai am menționat-o pe Hannah. Ea credea în rugăciune și în a face un jurământ și a achita un asemenea jurământ lui Dumnezeu. Pentru credința și devotamentul ei, ea a devenit mamă pentru profetul Samuel și, pentru că și-a ținut jurământul față de Iehova, a devenit profetesă. Ea a fost o soție credincioasă a unui levit din templu și, ca atare, a fost o onoare pentru el și a câștigat respect. - 1 Sam. 1:4 până la 2:10.
23 Pe vremea regelui Iosia, exista profetesa Hulda pe care el putea să o consulte, dar mai târziu, când a zidit zidurile Ierusalimului, Neemia a fost obligat să se roage împotriva unei profetese necredincioase, Noadia. (2 Regi 22:14; 2 Cron. 34:22; Neh. 6:10-14) Pe vremea când s-a născut Isus, acolo era o profetesă bătrână pe nume Ana. Fiind văduvă de tânără, ea nu a adoptat o conduită liberă, ci, în văduvia ei, ea s-a dedicat casei lui Dumnezeu, închinându-se, postind și rugându-se. Pentru aceasta, în al 84-lea an al ei, ea a fost
privilegiată să-l vadă pe pruncul Isus și să rostească profeția. -Luca 2: 36-38; 1 Cor. 7:34; 1 Tim, 5:5.
24 Cu sute de ani înainte de acea zi a cincizecimii din anul 33 d.Cr., profetul Ioel prezisese că, în epoca creștină, Iehova își va revărsa spiritul atât asupra femeilor, cât și asupra bărbaților, femeilor de toate vârstele și posturile, iar ele vor profeți. La Rusalii, în timp ce rămășița credincioasă a evreilor se întâlneau împreună, atât bărbați, cât și femei, profeția lui Ioel a început să se împlinească. Duhul sfânt a coborât peste bărbați și femei deopotrivă și ei au vorbit în limbi și au explicat ascultătorilor lor voia lui Dumnezeu. (Ioel 2: 28, 29; Fapte 2: 1-18) În materie de profețire sub inspirația spiritului, cele patru fiice fecioare ale lui Filip evanghelistul sunt menționate ca profețind și la douăzeci și trei de ani după Rusalii. (Fapt. 21:8, 9) Așadar, când spiritul a venit asupra surorilor la adunările mixte ale congregației, ce bărbat a fi putut putut să le împiedice pe bună dreptate să profețească sau să explice voia lui Dumnezeu conform Cuvântului Său al profeției? Era vorba, nu de a le interzice, ci de a le reglementa, ca ședințele să fie desfășurate ordonat și într-un mod cât se poate de folositor.
25 Prin urmare, pe calea instrucțiunilor organizației teocratice Pavel a spus: „Cine profețește se adresează oamenilor cu cuvinte care îi zidesc, îi încurajează și îi consolează. Cel ce vorbește într-o limbă se edifică pe sine însuși, în timp ce cel ce profețește edifică biserica. Să vorbească doar doi sau trei profeți, în timp ce ceilalți își exercită judecata asupra celor spuse. Dacă îi vine o revelație unuia care este așezat, primul vorbitor trebuie să tacă.Toți puteți profeți destul de bine, unul după altul, pentru a-i lăsa pe toți să învețe și toți să fie încurajați. Profeții își pot controla propriile spirite profetice, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu nu al dezordinei, ci al armoniei”. - 1 Cor. 14: 3,4,29-33, Moffatt.
NU ESTE PERMIS A PREDA IN BISERICA
26 Când femeile creștine au exercitat darul profeției prin spirit și regulile de mai sus au fost stabilite pentru folosirea darului de către ele, nu a fost în contradicție cu ceea ce spune apostolul imediat după aceea: „Toate să se facă cu bun gust și în ordine. După cum este regula în toate bisericile sfinților, femeile trebuie să tacă la adunările bisericii. Nu au voie să vorbească; ele trebuie să ocupe un loc subordonat, așa cum le impune Legea. Dacă vor vreo informație, să-și întrebe soții acasă; este scandalos pentru o femeie să vorbească în biserică. Contesti această regulă? Rugați-vă, a început Cuvântul lui Dumnezeu de la voi? Sunteți singurii oameni la care a ajuns?" -1 Cor. 14: 40, 33-36, Moffatt.
27 „Legea” la care se referă apostolul aici care prescrie comportamentul feminin este în mod evident acea lege stabilită de Iehova în Geneza 3:16. Prin urmare,
140
Turnul de Veghe
Brooklyn, N.Y.
apostolul nu le poruncea femeilor să tacă la adunările congregației chiar și atunci când spiritul sfânt le-a determinat să rostească unele profeții inspirate. Nu; dar el a vrut să spună că ele erau acolo nu pentru a pune la îndoială în mod deschis ceea ce au spus membrii bărbați, astfel încât să-i provoace pe bărbați, să obiecteze spuselor lor, să se certe cu ei în mod public în privința doctrinei și să încerce să dicteze bărbaților și să le forțeze părerea asupra acestora. Cu siguranță nicio soră creștină care a fost sub inspirația spiritului sfânt nu ar fi făcut acest lucru; și nici o soră nu ar trebui să facă acest lucru atunci când nu este sub influența directă a spiritului. A face acest lucru ar dezonora pe capul ei vizibil, bărbatul, care este chipul și slava lui Dumnezeu. (1 Cor. 11:7) Nu l-ar onora în public și nici nu ar duce la armonie și unitate în congregație. Dacă femeile doreau să ridice întrebări împotriva a ceea ce au spus bărbații creștini la întâlnire, ele trebuiau să aștepte până ajung acasă și apoi să discute chestiunile în privat cu membrii adulți bărbați din familiile lor.
28 Această restricție publică nu s-a bazat pe un obicei social care era la modă în vreo localitate la acea vreme. S-a bazat pe legea expresă a lui Dumnezeu și pe procedura pe care a urmat-o Dumnezeu. Apostolul face acest lucru perfect clar când îl instruiește pe Timotei în calitate de supraveghetor al unei congregații, spunând: „Femia să învețe în tăcere, cu toată supunerea. Nu permit nici unei femei să învețe sau să aibă autoritate peste bărbați; ea trebuie să tacă. Pentru că Adam a fost format primul, apoi Eva; și nu Adam a fost înșelat, ci femeia a fost înșelată și s-a făcut călcătoare de lege. Totuși, femeia va fi salvată prin nașterea de copii, dacă vor rămâne în credință, iubire și sfințenie, cu modestie." (1 Tim. 2: 11-15, Rev. Stan. Ver., margine) Eva nu a respectat prioritatea lui Adam și nu l-a consultat în privat cu privire la problema vitală ridicată de Diavol. Prin urmare, ea a fost înșelată și a preluat conducerea în a mânca fructul interzis. Apoi a încercat să-și învețe bărbatul ceea ce a fost indusă în eroare să creadă că îi va face pe amândoi înțelepți, da, ca niște zei care cunosc binele și răul pentru ei înșiși. Dezastrul este ceaa ce a rezultat. Așa că apostolul și-a exprimat mai târziu teama că congregația din Corint ar putea urma exemplul Evei încercând să preia conducerea din mâinile lui Cristos, soțul ei căsătorit, și ca va încerca să fie înaintea lui ca Învățător, gândindu-se să obțină învățătură mai avansată decât a lui. - 2 Cor. 11: 2-4.
29 Miriam profetesa, cu câțiva ani mai în vârstă decât frații ei Aaron și Moise, a fost una care s-a răzvrătit împotriva folosirii de către Dumnezeu a unui bărbat în detrimentul ei. Aparent ea l-a convins pe Aaron să se alăture ei pentru a se opune poziției principale a fratelui lor mai mic, Moise, ca profet al lui Iehova. Așa stăteau lucrurile după ce Sefora, soția etiopiană a lui Moise, a fost adusă în tabăra lui Israel. (Ex. 18:1-12; 2:15-22) Miriam putea acum să se teamă că Sefora, ca soție a lui Moise, va lua poziția de primă doamnă în
tabăra lui Israel și, astfel, o va alunga pe Miriam din poziția ei ca atare până acum. Fie din această cauză, fie dintr-un alt motiv egoist, Miriam a vorbit răzvrătit împotriva aranjamentului teocratic al lui Iehova cu privire la poporului Său, iar ea și Aaron au vorbit împotriva lui Moise, spunând: „A vorbit oare DOMNUL numai cu Moise? Nu a vorbit el și cu noi de asemenea?” Moise și-a arătat blândețea aici, suportând în liniște acest discurs disprețuitor și răzvrătit. Prin urmare, Iehova Dumnezeu însuși s-a ridicat în favoarea reprezentantului său teocrat, Moise. El le-a arătat că Moise era tratat diferit față de alții care aveau spirit profetic și a întrebat: „De ce nu v-ați temut să vorbiți împotriva robului meu, împotriva lui Moise?” Apoi a lovit-o pe prezumțioasa Miriam cu lepră. Numai mijlocirea fratelui ei iubitor și lipsit de resentimente Moise, a salvat-o de la a fi o femeie leproasă în afara taberei lui Israel pentru tot restul vieții ei. (Num. 12: 1-15, Am. Stan. Ver.) Miriam nu a intrat niciodată în Canaan, Țara Făgăduinței; iar în enumerarea ei împreună cu fratele ei, ea este în general pusă ultima. - Num. 20: 1; 26:59; 1 Cron. 6: 3; Mic. 6:4.
30 Prin urmare, neîncercând să-i învețe pe bărbații creștini la întrunirile congregației și nedictându-le, surorile noastre creștine își amintesc cu siguranță că capul bărbatului este Cristos, iar capul lui Cristos este Dumnezeu. Vorbind cu privire la întreaga biserică, Isus a spus: „Unul este învățătorul vostru și voi toți sunteți frați”, Mat. 23:8, Am.Stan.Ver.) Dar chiar dacă Cristos Isus este Capul numit de Dumnezeu peste organizația teocratică Sion, totuși el însuși este învățat de Dumnezeu. Isaia 54: 5, 13 spune Sionului: „Făcătorul tău este bărbatul tău; Iehova al oștirilor este numele lui:... Și toți copiii tăi vor fi învățați de la Domnul”. (Am. Stan. Ver.) Prin urmare, dacă bărbatul în congregație reprezintă asemănarea și supremația lui Iehova Dumnezeu, atunci femeile ar trebui să respecte teocratic ceea ce reprezintă el. Ea nu ar trebui să încerce să rearanjeze configurația divină și să încerce să-l învețe pe bărbat care este al lui Dumnezeu.
ACTIVITĂȚILE EI PROFETICE AZI
31 Înseamnă aceasta că, atunci când participă la studii biblice ale congregației unde conduc membrii bărbați și unde publicațiile Watchtower sunt folosite ca ajutor de studiu, surorile noastre creștine nu trebuie să deschidă gura? Nu! Nu înseamnă că ele nu trebuie să îndrăznescă să răspundă la întrebările asupra materialului studiat, nici să nu relateze experiențele pe care le au în serviciul lui Dumnezeu și nici să nu demonstreze în fața altora modalități bune de a prezenta mesajul lui Dumnezeu oamenilor. În primul secol, femeile nu au tăcut în biserică când spiritul lui Dumnezeu le-a determinat să profețească. Astăzi, când răspund la întrebări, spun experiențe și fac demonstrații, surorile noastre consacrate nu învață sau încearcă să învețe și să dicteze
1 Mai, 1949
Turnul de Veghe
141
bărbaților. Dacă se exprimă în acord cu publicațiile Watchtower și în supunerea față de sfatul Societății Watchtower cu privire la ordinea teocratică și procedura pentru martorii lui Iehova, atunci femeile nu predau. Este Dumnezeu, prin organizația Sa, care face acest lucru. Femeile doar folosesc proviziile spirituale pe care El le face pentru tot poporul Său și repetă ceea ce au fost învățate.
32 Astfel, dând dovadă de modestie și supunere corespunzătoare, surorile noastre creștine consacrate vor arăta un adevărat farmec teocratic și vor câștiga respectul întregii congregații precum și binecuvântarea și aprobarea lui Iehova Dumnezeu. În împlinirea finală a lui Ioel 2:28, 29, spiritul Său a fost revărsat în aceste ultime zile ale acestei lumi. A fost revărsat cu putere măreață activatoare asupra întregii cărni consacrate, bărbat și femeie. În mod irezistibil, fiicele și slujitoarele Domnului Dumnezeu trebuie să profețească, explicând altora voința și scopul Său, conform Cuvântului Său profetic. Așadar, cu binecuvântarea lui și, prin urmare, cu aprobarea
lui neîndoielnică, femeile se angajează în răspândirea Cuvântului Lui din casă în casă și în locuri publice. Ele desfășoară studii biblice private cu publicațiile Watchtower în casele ignoranților. Ca mame, ele își instruiesc proprii copii în Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea acționează ca misionari în țări care caută ajutor spiritual. Ele oferă peste tot jertfele spirituale de laudă lui Dumnezeu, împreună cu frații lor creștini. Înregistrările arată că mai multe femei se angajează în acest serviciu decât bărbați.
33 Deși sunt subordonate în conformitate cu voia lui Dumnezeu, astfel de femei sunt de mare ajutor fraților lor creștini și luptă umăr la umăr cu ei pentru credința Evangheliei Regatului. Ne bucurăm alături de ele în privilegiile lor. Le admirăm pentru supunerea și loialitatea lor fără să se plângă. Suntem bucuroși că se împărtășesc în mod egal cu noi în justificarea numelui lui Iehova. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ele sunt moștenitori împreună cu noi ai darului plin de har al vieții veșnice în noua lume dreaptă. În toată puritatea le vom ajuta să o dobândească.