Această pagină nu a fost verificată
15 Februarie, 1947
TURNUL DE VEGHE
55
evangheliilor se spune despre trupul lui Isus care a fost pe lemn și a fost dat jos de pe lemn după moartea sa și a fost îngropat într-un mormânt nou. „Deci, iudeii, pentru că era Pregătirea, ca trupurile să nu rămână pe cruce în ziua Sabatului (căci ziua acelui Sabat era o zi mare), au cerut lui Pilat să li se frângă picioarele și să poată fi luați”. (Ioan 19:31, Am. Stan. Ver.) „Și iată, un om pe nume Iosif, care era sfetnic, un om bun și drept (el nu consimțise la sfatul și fapta lor), un om din Arimateea, o cetate a iudeilor, care căuta regatul lui Dumnezeu: omul acesta s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Isus. Și l-a dat jos, l-a înfășurat într-o pânză de in și l-a așezat într-un mormânt săpat în piatră, unde nu zăcuse încă un nici un om. Și era ziua Pregătirii și Sabatul a început. Și femeile, care veniseră cu El din Galileea, l-au urmat și au văzut mormântul și cum a fost așezat trupul Lui.” (Luca 23:50-55, Am. Stan. Ver.; Ioan 19:38-42). ) Prin urmare, spun ei, contextul dovedește că cuvintele lui Isus, „Acesta este trupul Meu”, însemnau trupul său care a fost uns, înțepat cu sulița și îngropat.
20 Despre trupul personal al lui Isus pe care l-a avut pe pământ până la moartea sa, apostolii săi fac declarații clare. Că acest trup era din carne și că în el Isus Cristos a purtat pedeapsa păcătoșilor care cred în El, citim clar, în aceste cuvinte: „Iar voi, care cândva erați înstrăinați și dușmani în mintea voastră prin fapte rele, totuși acum El v-a reconciliat în trupul Său de carne prin moarte, ca să vă prezinte înaintea Lui sfinți și neînvinovățiți și de nereproșat.” ”Care însuși a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, morți pentru păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui răni ați fost vindecați.”. ”De aceea, frații mei, și voi ați devenit morți față de Lege [a lui Moise] prin trupul lui Cristos; ca să fiți căsătoriți cu altul, chiar cu Cel ce a înviat din morți, ca să aducem roadă lui Dumnezeu.” (Col. 1:21, 22; 1 Petru 2:24; Romani 7:4) Când Isus s-a consacrat lui Iehova Dumnezeu în momentul în care a fost botezat în Iordan, el s-a referit la corpul său uman. Oferind acest trup o dată pentru totdeauna, el a deschis calea pentru sfințirea celor care devin frații săi spirituali, membri ai bisericii sale. Citim: „De aceea, când a venit în lume, el a zis: „«Tu nu ai vrut jertfe și ofrande, ci mi-ai pregătit un corp. Nu ai găsit plăcere în ofrande arse și în ofrande pentru păcat». Atunci am zis: «Iată! Am venit (în carte este scris despre mine) să fac voia ta, o, Dumnezeule. Prin care noi suntem sfințiți prin
jertfa trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna”. – Evrei 10:5-7,10.
21 Jertfa lui Isus a fost ilustrată sau simbolizată prin animalele ispășitoare de păcat sacrificate în ziua ispășirii anuale a evreilor; și despre aceasta este scris: „Căci corpurile acelor animale al căror sânge este dus în sanctuar de către marele preot pentru păcat sunt arse complet în afara taberei. De aceea și Isus, ca să sfințească poporul cu propriul său sânge, a suferit în afara porții cetății (Ierusalim). Să mergem deci la el, în afara taberei, suportând batjocura pe care a suportat-o el.” (Evrei 13:11-13) La fel ca acele animale jertfite ale căror trupuri au fost incinerate în afara taberei israeliților, tot așa și Isus, în zilele petrecute pe pământ în carne, a suferit ocări până la moarte, ca și cum ar fi fost un păcătos ofensator din afara poporului lui Dumnezeu.
22 Înainte de a comenta mai departe expresia lui Isus, „trupul meu”, haideți să ne gândim la expresia corespunzătoare pe care a rostit-o asupra paharului cu vin. Dacă acesta a fost al treilea sau al patrulea pahar de vin folosit în mod regulat la sărbătorirea paștelui în acele zile, nu putem fi siguri, dar asupra fiecăruia dintre acele pahare, evreii care sărbătoreau obișnuiau să rostească o binecuvântare separată, individuală. După o asemenea binecuvântare, Isus a spus: „Beți toți din acesta; căci acesta este sângele meu, al legământului, care se varsă pentru mulți pentru iertarea păcatelor”. Sau: „Acest pahar este noul legământ în sângele meu, chiar și cel care este turnat pentru voi.” (Matei 26:27, 28 și Luca 22:20, Versiunea Americană Standard). Acest simbol a indicat foarte clar moartea lui Isus, pentru că sângele care este vărsat și adunat într-un vas similar unui pahar cu vin vorbea despre moartea victimei al cărei sânge a fost vărsat. Mai mult, un legământ a fost pentru prima dată implementat prin moartea unei victime sacrificate. Făcând clar acest lucru, apostolul Pavel scrie: „Căci acolo unde există un legământ, trebuie de necesitate să aibă loc moartea celui care l-a făcut. Căci un legământ este valabil numai după moarte, nefiind în vigoare cât timp trăiește omul care face legământul. Prin urmare, chiar și primul legământ (prin Moise) nu a fost sfințit fără sânge.” (Evrei 9:16-18, Versiunea Americană Standard, lectură marginală). Moise a acționat ca mijlocitor al vechiului legământ al legii, dar Isus acționează ca Mijlocitor al unui nou legământ.
23 Având în vedere funcția sau scopul pe care moartea lui ca om trebuia să le servească, Isus a vorbit despre paharul de vin simbolic ca fiind „sângele meu al legământului” sau „noul legământ în sângele meu”. El este Păstorul cel Bun care și-a dat viața pentru oi sau pentru cei salvați; și din cauza morții sau a vărsării sângelui său, el a devenit mare sau puternic pentru a-i salva la viață veșnică. În consecință, apostolul Pavel scrie „turmei mici” a oilor lui Cristos această
