Această pagină nu a fost verificată
168
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.
față de frații lor creștini și tovarășii de slujire, până la cruzime și amărăciune. Cât de puțin văd că dezvoltă o atitudine fariseică și că se păcălesc cu propria lor formă de dreptate! Isus a spus: „Vai de voi, cărturari și farisei, ipocriți! căci dați zeciuială cu menta și anason și chimen și ați lăsat nefăcute lucrurile mai grele ale Legii, [ce?] dreptatea, mila și credința; dar acestea ar fi trebuit să le fi făcut, însă fără să le neglijați pe celelalte. Călăuzitori orbi, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!" - Matt. 23: 23, 24, Am. Stan. Ver.
2 Dar când un creștin reține cu inimă împietrită mila față de frații săi care îi greșesc, să se întrebe: Îmi urmează Dumnezeu exemplul și refuză să îi mai arate milă acestui frate ofensator? În asemenea împrejurări, cine este cu adevărat cel căruia Dumnezeu nu-i va arăta milă, creștinul neiertător sau cel care se căiește și își cere iertare? Ideea de luat în considerare nu este, Ar fi trebuit să știe mai bine? ci, Este el încă slab și imperfect în trup, așa cum suntem noi toți? Prin însăși lipsa lui de compasiune, persoana cu inima împietrită îl împiedică pe Dumnezeu să-i arate milă, pentru că numai cei miloși îl vor avea pe Dumnezeu fiind în așa fel pentru ei. Psalmul 18:25 spune: „Cu cei milostivi te vei arăta milostiv.” Spunem oare că avem motive pentru a refuza iertarea și considerația generoasă față de semenii creștini pentru că, în opinia noastră, ar fi trebuit să știe mai bine? Ei bine, atunci, să ne aplicăm nouă înșine aceeași regulă și să raționăm că Dumnezeu de acum înainte nu ne va ierta și nici nu va mai avea răbdare cu noi pentru că și noi ar fi trebuit să știm mai bine, acum că am ajuns la adevăr.
3 Isus a ilustrat această echilibrare divină a chestiunilor prin această parabolă: „Regatul Cerurilor poate fi comparat cu un rege, care a hotărât să-și regleze socotelile cu sclavii săi. Și când a început să facă acest lucru, a fost adus un om care îi datora zece milioane de dolari. Și, neputând plăti, stăpânul lui a poruncit să fie vândut, împreună cu soția și copiii lui și tot ce avea, pentru plata datoriei. Așa că sclavul s-a aruncat înaintea lui și l-a rugat: „Dă-mi timp, și îți voi plăti tot.' Și inima stăpânului său a fost atinsă, și el a lăsat sclavul să plece și a anulat datoria. Dar când sclavul a ieșit, s-a întâlnit cu un tovarăș-sclav de-al său care îi datora douăzeci de dolari și l-a prins de gât și a început să-l sufoce, spunând: „Plătește-mi ceea ce-mi datorezi!” Așa că tovarășul său sclav s-a aruncat în fața lui și l-a rugat: „Dă-mi timp și îți voi plăti”. Dar el a refuzat și s-a dus și l-a pus la închisoare până când va plăti datoria.
4 „Când tovarășii săi sclavi au văzut ceea ce s-a întâmplat, s-au întristat foarte mult și s-au dus la stăpânul
lor și i-au raportat toată întâmplarea. Atunci stăpânul său l-a chemat și i-a zis: „Sclav nelegiuit! Eu ți-am anulat toată datoria ta când m-ai rugat. Nu ar fi trebuit să ai milă față de tovarășul tău sclav, așa cum am făcut eu cu tine? Deci, stăpânul său, în mânia lui, l-a dat pe mâna temnicerilor, până când va plăti tot ce-i datora.” Atunci Isus a arătat învățătura parabolei adăugând comentariul: „Așa vă va face Tatăl Meu ceresc, dacă Nu vă iertați fiecare pe frații voștri din inimile voastre!” – Mat. 18: 23-35, An Amer. Tras.
5 Să ne temem, deci, că, fiind plini de resentimente și foarte exigenți față de fratele nostru ofensator, Dumnezeu, la rândul său, nu ne va arăta nicio milă, ci va fi milostiv față de cel care se căiește și își cere iertare. Dumnezeu ne-a iertat o datorie care ne cere moartea, în timp ce ceea ce oricare dintre frații noștri ar putea să comită și să ceară iertare nu poate fi nimic în comparație cu ceea ce Dumnezeu ne iartă prin Isus Cristos. Cu adevărat, atunci, dacă el ne iartă atât de mult, nu cere prea mult atunci când ne cere să iertăm pe frații noștri pentru ceea ce ar putea fi cel mult doar niște ofense minore împotriva noastră. Ceea ce Dumnezeu dorește este ca noi să fim ca El, copiindu-l. Dacă suntem nemiloși cu frații noștri, Dumnezeu are motive mai mari pentru a fi la fel noi. Dacă nu acționăm față de ceilalți așa cum acționează El față de noi, ne facem rău nouă înșine și aceasta etern. Viața eternă pentru noi este prin mila Lui.
FAȚĂ DE COLEGII NOȘTRI DE MUNCĂ
6 Înainte de a da parabola slujitorului fără milă, Isus a stabilit o regulă destinată cazurilor în care un creștin păcătuiește împotriva semenului său. Prin această regulă, fratele împotriva căruia s-a păcătuit trebuie să fie cel care să arate considerație amabilă. Cum? De ce, el ar trebui să fie cel care să facă primii pași pentru a-și înlătura propriile sentimente rănite și pentru a-l restabili pe ofensator la o relație cordială cu el în congregația creștină. Nu ar trebui să-și îngrijească în liniște sentimentele rănite și să lase amărăciunea să crească în inima lui și să refuze să vorbească cu ofensatorul, ignorându-l absolut fără să-i spună de ce. Împotriva unui astfel de comportament, Isus a stabilit următoarea regulă: „Dar dacă fratele tău te nedreptăţeşte, du-te la el şi arată-i vina lui cât timp eşti singur cu el. Dacă te ascultă, îl vei recâştiga pe fratele tău. Dar dacă el nu va asculta, mai i-a unul sau doi cu tine, ca totul să fie susținut de mărturia a doi sau trei martori. Dacă refuză să-i asculte, spuneți-l congregației. Și dacă refuză să asculte, tratează-l ca un păgân sau un colector de taxe”. - Mat. 18:15-17, An Amer. Trans.
7 Da, încercați să vă rezolvați diferențele dintre voi în mod privat și nu deranjați întreaga congregație cu astfel de chestiuni. Nu încercați să atrageți
