Această pagină nu a fost verificată
1 Iunie, 1949
Turnul de Veghe
169
atenția lumii asupra congregației și asupra dificultăților din cadrul acesteia și astfel aduceți ocară asupra organizației, târând chestiunea în curțile lumești. Creștinii din Corint nu urmau instrucțiunile lui Isus când au făcut așa cum le dezvăluie Pavel, spunând: „Când unul dintre voi are o plângere împotriva unui frate, îndrăznește el să meargă la judecată în fața celor nedrepți în loc la sfinți? ••• Dacă atunci ai astfel de cazuri [chestiuni care țin de această viață], de ce le pui în fața celor care sunt cel mai puțin apreciați de biserică? Vă spun asta spre rușinea voastră. Se poate să nu existe între voi niciun om suficient de înțelept pentru a decide între membri frăției, ci fratele se îndreaptă împotriva fratelui și asta înaintea necredincioșilor?” (1 Cor. 6: 1-6, Rev. Stan. Ver.) Persoana iubitoare arată, prin urmare, milă, prin faptul că nu bârfește mai întâi și că nu dezvăluie pe cel care este păcătos în fața întregii congregații. El nu va tulbura întreaga congregație cu această afacere cu adevărat privată decât ar duce-o la o curte lumească.
8 Dorind ca motivele pentru relațiile tensionate să poată fi înlăturate, ajutându-l pe ofensator să corecteze problemele, acesta are un interviu personal singur cu ofensatorul și subliniază ofensa. El este nerăbdător să-l ierte, dacă doar recunoaște că a păcătuit și regretă și apoi își cere sincer iertare. Dacă acest interviu privat eșuează, ce? Totuși, nu renunța să încerci să-ți ajuți fratele să iasă dintr-o stare spirituală proastă, o orbire față de vina lui. I-a încă unul sau doi cu tine la următoarea abordare a ofensatorului. Lăsați acești martori să audă probele pe care le aduceți împotriva ofensatorului. Lăsați-i să ajute pentru a-l face pe ofensator să-și dea seama că a greșit și ar trebui să-și ceară iertare și să fie reinstalat la prietenia deplină a fratelui său. Dacă această măsură mai largă eșuează, atunci pune problema în fața congregației din care faci parte. Nu, nu printr-un proces în biserică cu toți membrii congregației acolo pentru a se certa cine are dreptate și cine are greșit, și să se împartă în părți, apoi să ia un vot ca un juriu și să declare pe infractor vinovat sau nu. Dar supuneți chestiunea membrilor reprezentanți ai congregației, supraveghetorilor și asistenților lor care au fost numiți, bărbați „dintre voi suficient de înțelepți pentru a decide între membrii frăției”, așa cum spune Pavel. Dar dacă această ultimă încercare nu reușește să-l facă pe ofensator să se vadă așa cum este și să-l pună pe calea care face unitatea în congregația creștină?
9 Atunci persoana ofensată îl poate trata ca pe un păgân care nu apreciază conduita creștină, de asemenea, ca pe un asupritor al propriilor frați, cum erau colectorii de taxe evrei mai demult. Aceasta nu este o lipsă de milă pe care Dumnezeu i-ar arăta-o, fiind fără milă. Mai degrabă, Dumnezeu nu iartă pe ofensatorul care nu se căiește.
10 Pe același principiu, o persoană responsabilă de o instituție ar trebui să fie atentă față de frații care aparent aduc ofensă comportamentului creștin potrivit instituției. El nu ar trebui să acționeze pe baza zvonurilor sau a simplei aparențe exterioare a lucrurilor sau a dovezilor circumstanțiale și să raporteze astfel de ofensatori în aparență celor față de care este responsabil. Ar fi în interesul păcii și al unității să mergeți mai întâi la ofensatorii aparenți și să le cereți o explicație și să discutați despre chestiuni cu ei. Dacă explicația este rezonabilă, aceasta aduce o înțelegere corectă cu privire la ei iar situația lor este văzută în lumina ei corectă.
11 Dar să presupunem că a existat într-adevăr o oarecare delincvență, o oarecare indiscreție, o oarecare lipsă de prudență din partea celor pe care îi intervievează și îi chestionează în mod privat. Atunci cel responsabil poate oferi cu bunăvoință și înțelepciune câteva sfaturi bune celor nepăsători sau neatenți și care tensionează relațiile cu instituția. Dacă sfatul său nu este ascultat și comportamentul inacceptabil continuă, slujitorul responsabil poate considera pe bună dreptate că este timpul și datoria sa de a raporta celor de deasupra lui. Dar a acționa pe baza bârfelor sau a dovezilor circumstanțiale și a nu acorda celor suspectați un proces echitabil și a raporta brusc așa și așa ca infractori cu intenție cărora nu le pasă de interesul instituției este lipsit de milă. Aceasta poate provoca răni greu de vindecat. El a prejudecat cazul fără ca mai întâi să existe o audiere echitabilă a persoanelor asupra cărora raportează. Înainte de a ne da judeca, să încercăm să fim corecți și de ajutor celor supuși judecății; „căci judecata va fi fără milă pentru omul care nu a avut milă – în timp ce viața plină de milă va triumfa în fața judecății”. (Iacov 2:13, Moffatt) Un om milostiv nu trebuie să se teamă de judecata lui Dumnezeu.
TÂNĂR CA VÂRSTĂ
12 În 1925, Turnul de veghe a arătat că profeția din Ioel 2:28, 29, citată de apostolul Petru în Fapte 2:16-18, era acum în curs de împlinire majoră și finală. Aceasta i-a adus pe tinerii din organizația lui Dumnezeu, „fiii și fiicele voastre”, „tinerii voștri”, sub o atenție specială. Oamenii în vârstă, îngrijorați de propriile poziții de serviciu, pot fi nedrepți față de tineri și pot încerca să-i țină jos și să-i împiedice să intre pe deplin în folosirea abilităților lor în serviciul lui Dumnezeu. Dar frații mai în vârstă trebuie să fie milostivi cu cei mai tineri și, la rândul lor, cei mai tineri cu cei mai în vârstă. Apostolul Pavel a fost un exemplu de milă față de tovarășii săi slujitori. Când el și colegul său misionar Barnaba au plecat în prima lor călătorie, l-au luat ca asistent pe vărul lui Barnaba, tânărul Ioan Marcu. (Marcu 14:51, 52; Fapte 12:12, 25; 13:5) Când grupul a ajuns în Pamfilia în Asia Mică, Ioan Marcu, dintr-un motiv nedeclarat, i-a părăsit pe cei doi misionari
