Această pagină nu a fost verificată
244
Turnul de Veghe
Brooklyn, N.Y.
smulși din țara în care intri ca să o posezi. Și Iehova te va împrăștia printre toate popoarele, de la un capăt al pământului până la celălalt capăt al pământului; și acolo vei sluji altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut, nici tu nici părinții tăi, chiar lemnului și pietrei. Şi printre aceste națiuni nu vei găsi linişte, şi nu va fi odihnă pentru talpa piciorului tău: ci Iehova îți va da acolo o inimă tremurândă, ochi slăbiți și un suflet disperat; și viața ta va atârna de îndoială înaintea ta; și te vei teme ziua și noaptea și nu vei avea siguranța vieții tale. Dimineața vei zice: De-ar fi seară! Și seara vei zice: De-ar fi dimineața! pentru că frica inimii tale de care te vei teme și pentru vederea ochilor tăi, pe care o vei vedea.” – Deut. 28: 63-67, Am. Stan. Ver.
6 Adevărat, Moise și Isus au prezis astfel de lucruri, dar acest fapt nu scuză Creștinătatea și păgânătatea pentru săvârșirea crimelor și nedreptăților de care s-au făcut vinovați până astăzi împotriva evreilor persecutat. Prezicerea unor astfel de lucruri asupra evreilor dispersați nu a reprezentat nici o autorizație pentru organizațiile religioase Catolice și Protestante și pentru alții să comită asemenea cruzimi împotriva oamenilor neputincioși. Nici un adevărat discipol și imitator al lui Isus Cristos, plin de spiritul lui Dumnezeu, nu a participat la astfel de crime. Martorii lui Iehova condamnă și protestează împotriva unor astfel de lucruri.
SPRE FONDAREA UNUI NOU STAT MODERN
7 Desigur, sub asemenea mizerie, Evreul a tânjit după un loc în care să poată locui sub propriul său guvern și să fie liber de persecuția și opresiunea neamurilor. El și-a amintit de guvernul liber și independent de care s-au bucurat strămoșii săi în țara Palestinei, iar inima sa evlavioasă s-a întors spre acea direcție. Astfel s-au făcut eforturi pentru a stabili colonii evreiești în acel ținut.
8 Acest efort de colonizare a fost accelerat prin organizarea sionismului sub conducerea lui Theodor Herzl, redactorul The Jewish State, în 1897. La primul Congres Sionist, desfășurat la Basel, Elveția, în acel an, s-a declarat: „Sionismul urmărește să creeze un cămin securizat public, legal asigurat pentru poporul evreu din Palestina. Pentru a atinge acest obiectiv, congresul adoptă următoarele mijloace: (1) Promovarea așezării în Palestina... (4) Procurarea unor astfel de sancțiuni guvernamentale precum sunt necesare pentru atingerea obiectivelor sionismului”. În 1914, a izbucnit Primul Război Mondial. Omul de știință evreu, dr. Chaim Weizmann, a oferit o asistență valoroasă cauzei britanice și aliate în urmărirea militară a războiului pentru victoria aliaților asupra puterilor teutone, inclusiv a Turciei. Asistența sa a primit recunoaștere, iar la 2 noiembrie 1917, pe măsură ce se apropia capturarea
Ierusalimului de către forțele britanice și eliberarea Palestinei de sub turci, guvernul britanic a emis Declarația Balfour pe care guvernul Majestății Sale a aprobat-o de înființare unui Cămin național evreiesc în Palestina. La 24 iulie 1922, Consiliul Ligii Națiunilor, tratând Palestina ca având nevoie de un guvern responsabil asupra ei, a numit Marea Britanie drept putere obligatorie pentru administrarea Palestinei până la 14 mai 1948. Acest mandat, desigur, nu a dați Marii Britanii posesia Palestinei pentru a o da arabilor, evreilor sau oricui altcuiva, la sfârșitul mandatului.
9 Al Doilea Război Mondial a întârziat imigrarea evreilor în țară, dar eforturile de imigrare au fost reînnoite la încheierea acelei lupte, la care mulți tineri evrei au luat parte și au învățat artele războiului modern. Când Națiunile Unite au fost organizate în 1945 pentru a lua locul Ligii Națiunilor decedate, a continuat să recunoască mandatul britanic asupra Palestinei. Astfel s-a întâmplat că la sfârșitul mandatului britanic în 1948 exista o populație considerabilă de evrei în anumite zone ale teritoriului, bine înrădăcinați și hotărâți să lupte cu arme carnale pentru a-și menține poziția în țară. Când britanicii au înștiințat că s-au retras la încheierea mandatului fără a mai oferi evreilor nicio altă aparență de protecție împotriva dușmanilor lor, evreii cu mentalitate națională au decis să-și înființeze propriul stat politic și să-și declare independența. Au făcut-o, iar vineri, 14 mai 1948, la ora 16, Ora Palestinei, David Ben-Gurion, președintele Consiliului Național și primul premier al noului stat, a declarat Statul Israel în cadrul unei ceremonii simple, dar solemne, desfășurate la Muzeul de Artă din Tel Aviv, capitala temporară. În proclamarea noului stat, guvernul său a făcut apel la Națiunile Unite să „ajute poporul evreu în construirea statului său și să admită Israelul în familia națiunilor”.
10 Sabatul evreiesc a venit la ora 18:00 și la miezul nopții sau, mai precis, la 12:01 a.m. Sâmbătă, 15 mai 1948, mandatul Marii Britanii asupra Palestinei a expirat. Dușmanii Israelului au început imediat să atace. După o luptă de unsprezece zile, garnizoana israeliană din vechiul oraș Ierusalim s-a predat trupelor Legiunii Arabe Trans-Jordane pe 28 mai și astfel vechiul oraș bătut a fost curățat de toți evreii. În ciuda acestei pierderi, micul stat evreu a surprins lumea cu o luptă curajoasă împotriva unui inamic de cincizeci de ori mai mare, împingându-l înapoi și extinzându-și propriile teritorii. În ochii multora și-a arătat demnitatea de a exista ca națiune, câștigând pentru sine recunoașterea internațională, chiar și de la dușmanii săi. În acest fel, a supraviețuit pentru a sărbători prima aniversare în 14 mai trecut. În urma alegerilor naționale din ianuarie, prima Adunare a fost formată la 14 februarie
