Această pagină nu a fost verificată
184
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.
către Cristos, Mesia. Având-o, ei mai puteau avea încredere în legământul avraamic. Ei puteau în continuare să spere în Sămânța promisă, dorind venirea sa pentru a putea obține binecuvântarea care i-ar elibera de condamnarea divină prin Lege. Condamnarea sau blestemul legii nu era ceva ce nu putea fi ridicat de la cei cu inima credincioasă. Nu a fost un blestem pentru o distrugere din care nu exista scăpare sau eliberare. Condamnarea nu era ceva ce nu putea fi schimbat prin mijloace adecvate. Dacă ar fi fost așa ceva, atunci împlinirea legământului avraamic nu ar fi fost de nici un folos pentru israeliți. Dar legământul avraamic era menit să-i includă, pentru că promisiunea spunea că în Avraam și sămânța lui, adică, în Iehova Dumnezeu și Sămânța sa a „femei sale”, Isus Cristos, TOATE familiile și națiunile pământului vor fi binecuvântate. Aceasta însemna și pe israeliți, și pe ei mai întâi, pentru că ei erau descendenții naturali ai credinciosului Avraam din vechime, care era un tip profetic al lui Iehova Dumnezeu. Prin urmare, legământul legii prin Moise nu era menit să continue asupra națiunii pentru totdeauna. Nici legământul legii nu era intenționat să fie extins și aplicat tuturor națiunilor neamuri, pentru că binecuvântarea israeliților și a tuturor națiunilor neamurilor nu era posibilă prin acel legământ mozaic.
19 Slujirea legământului legii a fost o slujire de condamnare, dar Sămânța lui Avraam a fost promisă pentru binecuvântarea tuturor familiilor și națiunilor cu dreptate pentru viața veșnică. Aceasta este învățătura cuvintelor apostolului din Galateni 3: 15-19, 24, și anume: „Fraților, vorbesc după oameni: ---nimeni nu anulează sau nu adaugă condiții la un pact ratificat, deși uman. Acum, lui Avraam au fost spuse promisiunile, chiar și pentru sămânța lui, El nu spune: „Și semințelor”, ca despre mulți, ci ca despre unul singur, 'Și sămânței tale' --- care este Cristos. Acum afirm că un angajament de legământ ratificat anterior de Dumnezeu, legea, emis cu patru sute treizeci de ani mai târziu, nu anulează, astfel încât să invalideze promisiunea; căci dacă moștenirea este prin lege, nu mai este prin promisiune; dar Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam prin promisiune. De ce atunci legea? A fost dată din cauza încălcărilor, până va veni sămânța căreia îi era adresată promisiunea; fiind instituită prin intermediul îngerilor, în mâna unui mediator. Astfel, legea a devenit pedagogul nostru pentru a ne conduce la Hristos, pentru ca noi să fim justificați prin credință." --- The Emphatic Diaglott.
ZIUA DE SOCOTALĂ A ISRAELULUI
20 Mai sus, apostolul spune clar că Sămânța promisă a lui Avraam este Cristos, adică
unsul Isus. A fost la râul Iordan, imediat după botezul său de către Ioan, fiul preotului Zaharia, când Isus a fost uns cu spiritul sfânt al lui Dumnezeu și prin aceasta a devenit Cristos sau Unsul. Deoarece legământul mozaic a fost o adăugare ulterioară la legământul avraamic și a continuat numai până când această Sămânță promisă a lui Avraam avea să sosească, rezultă că, odată cu venirea și ungerea lui Isus, zilele legământului mozaic cu națiunea Israel au fost numărate.
21 Acel legământ al legii fusese adăugat datorită încălcărilor. A fost adăugată pentru a-i convinge pe evrei de încălcări și pentru a-i convinge că sunt păcătoși care nu se pot justifica prin dreptate de sine. Așadar, a fost pentru a le dovedi că aveau nevoie de Sămânța lui Avraam, care fusese prezisă, și a fost menită să le fie un însoțitor școlar pentru a-i ghida către Cristos, Sămânța. Aceasta a fost gândul din spatele propriilor cuvinte ale lui Isus adresate evreilor: „Dacă ați fi crezut în Moise, ați fi crezut în mine; căci el a scris despre mine.” (Ioan 5: 46) Întrebarea care s-a ridicat acum odată cu prezența lui Isus în mijlocul națiunii Israel a fost: Ar fi fost israeliții acum conduși de legea mozaică către el ca Sămânța abrahamică a binecuvântării? Cu Cristos Isus printre ei, predicând regatul lui Dumnezeu și făcând multe miracole, națiunea Israel a intrat într-o perioadă de încercare, o zi a judecății. A fost sfârșitul unei lumi pentru ei, deoarece era momentul când acel sistem de lucruri s-a încheiat, care fusese în vigoare timp de 1.542 de ani, conform legământului legii făcut cu strămoșii lor la Muntele Sinai.
22 La ungerea lui Isus cu spiritul sfânt în anul 29 d.Cr., el a devenit Marele Preot uns al lui Dumnezeu, nu după familia levită a lui Aaron, ci după rangul marelui preot non-israelit, non-levitic, Melhisedec, care îl binecuvântase cândva pe credinciosul Avraam. Prin faptul că deținea propria sa viață umană perfectă, Marele Preot Cristos Isus avea în posesia sa un sacrificiu sfânt și acceptabil pe care îl putea oferi lui Dumnezeu. Ar lua cu adevărat păcatele și ar oferi o poziție dreaptă pentru păcătoșii care îl acceptau. Deoarece sacrificiul lui însuși ca om perfect putea face acest lucru, el, în calitate de Mare Preot, trebuia să ofere un singur sacrificiu, el însuși și nu mai mult. Din acest motiv este scris despre Cristos Isus: „Nici să se ofere des pe Sine însuși, așa cum marele preot [evreu] intră în sfântul locaș în fiecare an cu sângele altora [și nu al lui]; căci altfel el [adică, Isus Cristos] ar fi trebuit să sufere adesea de la întemeierea lumii; dar acum, o dată la sfârşitul lumii, El s-a arătat ca să înlăture păcatul prin sacrificiul lui însuşi. Și după cum este rânduit oamenilor să moară o dată, iar după aceasta judecata: astfel Cristos a fost o dată oferit ca să poarte păcatele multora; iar celor
