Această pagină nu a fost verificată
296
Turnul de Veghe
Brooklyn, N.Y.
de partea lui David, chiar dacă David se ținea ascuns și departe de mâna lui Saul; și au făcut aceasta pentru că au văzut că David a fost alesul lui Iehova și, prin urmare, era în drept. (1 Cronici 12:1-7) Pe când David se retrăgea la „adăpost”, adică în poziția sa în fortăreața din pustiu, unde a rămas pentru o vreme, alții au venit la el după ce urmaseră organizația lui Saul și i s-au alăturat lui David. „Și dintre gadiți s-au alăturat lui David, în refugiul din pustiu, oameni puternici și oameni de război apți pentru luptă, care puteau mânui scuturi și lăncii, ale căror fețe erau ca fețele de lei și erau la fel de iuți ca gazelel de pe munți; Ezer primul, Obadia al doilea, Eliab al treilea, Mișmana al patrulea, Ieremia al cincilea, Atai al șaselea, Eliel al șaptelea, Iohanan al optulea, Elzabad al nouălea, Ieremia al zecelea, Macbanai al unsprezecelea. Aceștia erau dintre fiii lui Gad, căpitanii oștirii; unul dintre cei mai mici era peste o sută, iar cel mai mare peste o mie. Aceștia sunt cei care au trecut Iordanul în prima lună, când acesta inundase toate malurile lui; şi i-au pus la fugă pe toţi cei din văi, atât spre est, cât şi spre vest. Și din fiii lui Beniamin și din Iuda au venit la refugiu, la David. Și David a ieșit în întâmpinarea lor și a răspuns și le-a zis: Dacă veniți cu pace la mine ca să mă ajutați, inima mea va fi unită cu voi; dar dacă aţi venit să mă trădaţi vrăjmaşilor mei, văzând că nu este rău în mâinile mele, Dumnezeul părinţilor noştri se uită şi mustră. Atunci spiritul a venit asupra lui Amasai, care era șeful căpitanilor, și a zis: „Ai tăi suntem noi, David, și de partea ta, fiul lui Isai; pace, pace cu tine și pace cu cei ce te ajută; căci Dumnezeul tău te ajută. Atunci David i-a primit și i-a pus căpetenii bandei.” - 1 Cronici 12:8-18.
21 Acei bărbați puternici, precum Ionatan, par să îi ilustreze în mod clar pe cei care devin membri ai marii mulțimi și care provin din toate neamurile, popoarele, națiunile și limbile și își arată dragostea față de Dumnezeu și față de Regele său uns, Cristos Isus. Faptele arată că, chiar și acum, mulți vin la membrii „picioarelor” Mai Marelui David și fac împreună cu cei unși o cauză comună pentru dreptate, luând poziție fermă de partea lui Iehova și a regelui său. Iată marea mulțime care vine în prim-plan.
22 Când David a fost direcționat de Domnul să meargă la Hebron, unde a fost numit rege peste Iuda, mulți alții au venit la el și și-au unit forțele. (1 Cronici 12:23-38) Este cert că aceste ilustrații profetice sunt înregistrate pentru a arăta că acum există un popor cu bunăvoință față de Dumnezeu și că aceștia trebuie să meargă la Mai Marele David, Cristos Isus, și să se supună poruncii lui; și asta este ceea ce trebuie să facă și vor face înainte ca Armaghedonul să se termine. Ei nu pot veni cu o inimă împărțită sau îndoielnică, ci trebuie să vină din toată inima, recunoscându-L pe Cristos Isus ca marele Rege uns și ca Ofițer executiv al lui Iehova și Justificator. Ei trebuie să recunoască pe Iehova și
pe Cristos Isus ca fiind „puterile superioare”, cărora toți trebuie să le fie supuși, dacă vor să trăiască. Asta trebuie ei să facă și o vor face în fața „statului totalitar” care pune puterea conducătoare pământească mai presus de Iehova și de regatul acestuia. Această problemă este pusă acum în seama oamenilor, iar cei care vor trăi trebuie să aleagă și să îi slujească lui Dumnezeu și Regelui său, Cristos Isus.
LAMENTARE
23 Se pare că la bătălia de la Ghilboa, care ilustrează începutul Armaghedonului, Saul a jucat un rol în acea ilustrație, care îl reprezintă pe unsul lui Dumnezeu la începutul bătăliei de la Armaghedon, chiar dacă Saul însuși la acea vreme a fost respins de Dumnezeu. Persoana lui Saul nu trebuie luată în cosiderare aici, ci poziția trebuie luată în considerare, ca fiind lucrul cel mai important; iar Saul, în acel moment, a stat în poziţia sau în locul unuia care fusese uns peste poporul de legământ al lui Dumnezeu. Personalitățile nu intră și nu trebuie să intre în discuție, iar aici atât Saul, cât și Ionatan par în mod clar să fi jucat un rol în ilustrația profetică ce se va împlini la Armaghedon. Acum nu trebuie să devenim confuzi sau amețiți în aceste ilustrații, gândindu-ne că o persoană care joacă un rol trebuie să joace un oarecare rol până la capăt.
24 Lui David i s-a adus raportul că Saul și Ionatan au fost uciși: „Și David s-a lamentat cu această lamentare pentru Saul și pentru Ionatan fiul său”. (2 Sam. 1:17) Această lamentare a lui David, așa cum arată versetul douăzeci și unu din același capitol, nu a fost pentru Saul, omul necredincios; ci lamentarea a fost pentru acea poziție a unsului lui Iehova, care fusese dezonorată și defăimată de mâna filistenilor necircumciși, vrăjmașii lui Dumnezeu. Filistenii erau anti-Dumnezeu și i-a ilustrat pe cei care astăzi sunt împotriva lui Dumnezeu și a regatului Său, iar lamentarea arăta că orice nenorocire care se va abate asupra celor unși și asupra tovarășilor lor din pricina dușmanului ar aduce neapărat întristare celor credincioși rămași. Deoarece Ionatan a luptat pentru dreptate și fusese credincios lui Dumnezeu și legământului său cu David, iar David îl iubea ca pe propriul său suflet, trebuia ca David să jelească moartea lui Ionatan, despre care a vorbit în termeni afectuosi. Privind acest aspect ca pe o ilustrație profetică, se arată că, la începutul Armaghedonului, unii dintre cei din rămășița unsă pot „muri cu bocancii în picioare”, adică pot fi uciși de unii dintre dușmanii lui Dumnezeu în timp ce acești membri credincioși ai rămășiței își duc la îndeplinire datoria și că, de asemenea, unele dintre „celelalte oi”, marea mulțime, ilustrată de Ionatan, ar putea fi ucise în același mod de același dușman, ceea ce ar fi o demonstrație a integrității lor față de Dumnezeu și un răspuns la acuzațiile mincionase ale lui Satan împotriva lui Iehova și a slujitorilor săi de pe pământ. Moartea unor astfel de oameni care cu credință își duc la îndeplinire datoria va cauza lamentare din partea celor care supraviețuiesc, dar ei „nu se vor întrista ca alții”. Ei vor simți pe drept o mare indignare
