Pagină:Organization-part-II-1938.djvu/8

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


184
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N. Y.


Deci „al patrulea an” al domniei lui Cristos, corespunzând cu începerea zidirii templului de către Solomon, ar începe în primăvara lui 1918 A.D., iar „luna a doua” a acestuia ar începe la scurt timp sau cam la o jumătate de lună după Comemorarea din acel an, adică pe la jumătatea lui aprilie 1918, marcând începutul construirii templului antitipic de către Domnul. Să observăm progresul construirii templului tipic: „în anul al patrulea, în luna Ziv, s-au pus temeliile casei DOMNULUI; și în anul al unsprezecelea, în luna Bul [ploaie], care este a opta lună, casa a fost isprăvită în toate părțile și așa cum trebuia să fie. În timp de șapte ani a zidit-o Solomon.”- 1 Regi 6:37, 38.
20 A urmat sărbătoarea corturilor și dedicarea templului. „Toți bărbații lui Israel s-au strâns la regele Solomon, în luna Etanim, care este a șaptea lună.” (1 Regi 8:2; vezi și 2 Cronici 5:3) „În vremea aceea Solomon a prăznuit sărbătoarea șapte zile și tot Israelul a prăznuit împreună cu el; venise o mare mulțime de oameni, de la intrarea Maniatului până la pârâul Egiptului. Iar în ziua a opta [după cele șapte zile de praznic], au avut o adunare solemnă de sărbătoare; căci sfințirea altarului au făcut-o șapte zile, și sărbătoarea tot șapte zile [paisprezece zile în total]. În a douăzeci și treia zi a lunii a șaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel și mulțumit de binele pe care-l făcuse DOMNUL lui David, lui Solomon și poporului Său, Israel. Solomon a isprăvit Casa DOMNULUI și casa regelui, și a izbutit în tot ce-și pusese de gând să facă în Casa DOMNULUI și în casa regelui.” (2 Cronici 7:8-11; vezi și 1 Regi 8:62-66) Acel „al unsprezecelea an” menționat la 1 Regi 6:38 era la șapte ani după 1035 î.C., când Solomon a început să zidească templul, adică în 1028 î.C., iar dedicarea templului în a șaptea lună a acestuia ar corespunde cu octombrie 1925 d.C. Dedicarea a fost la șapte ani, cinci luni și jumătate după ce a început zidirea templului. Comemorarea din anul 1925 a avut loc în 8 aprilie. Deci a șaptea lună evreiască coincidea aproximativ cu octombrie 1925. Terminarea templului în „a opta lună” a aceluiași an era cam la șapte ani și șase luni după ce începuse construcția. Deci terminarea ar corespunde cu noiembrie 1925.
21 La dedicarea templului, regele Solomon s-a rugat, iar în rugăciunea lui a făcut referire la „străinul” care, datorită numelui mare al lui Iehova, urma să vină la templu pentru îndurare. (2 Cronici 6:32,33; 1 Regi 8:41-43) Acești „străini” ar preumbri sau ar corespunde cu „alte oi” ale Domnului, ionadabii sau oamenii cu bunăvoință, care vin să formeze „marea mulțime”. Să observăm acum faptele care arată că Dumnezeu începe să descopere poporului Său „marea mulțime”.
22 În „al unsprezecelea an” după 1914 (adică primăvara lui 1915, când Iehova L-a instalat pe Regele Său domnitor, așa cum
s-a arătat mai sus), sau la șapte ani după ce Domnul Isus a venit la templu și a început să îl ridice, poporul consacrat al lui Dumnezeu s-a adunat la un congres în Indianopolis, Indiana. Pe data de 29 august 1925, acel congres al poporului lui Dumnezeu a adoptat o rezoluție intitulată „Mesaj al speranței”, care a fost prima și singura, dintr-un număr de șapte rezoluții adoptate pe o perioadă de șapte ani, adresată „Tuturor oamenilor cu bunăvoință”. În legătură cu aceasta să observăm faptul că „marea mulțime” (Apocalipsa 7:9, 10), fiind alcătuită din oameni cu bunăvoință, s-a alăturat rămășiței unse a lui Dumnezeu din clasa templului pentru a celebra marea sărbătoare antitipică a corturilor. De aceea este interesant de notat că celebrarea timp de paisprezece zile a sărbătorii și dedicarea clădirii, în a șaptea lună iudaică a anului 1028 î.C., include nu doar ziua iudaică a ispășirii (în a 10-a zi), ci și întreaga sărbătoare de șapte zile a corturilor (din 15 până în 21, inclusiv) cu adunările în corturi și la templu, unde poporul flutura ramuri de palmier.
23 După celebrarea sărbătorii și dedicare, regele Solomon a terminat templul în a opta lună iudaică, ceea ce corespunde cu noiembrie 1925. „Mesajul speranței”, rezoluția menționată mai sus, adresată fiind „Tuturor oamenilor cu bunăvoință”, a început să fie distribuită în milioane de exemplare, pe întreg pământul, sâmbătă, 31 octombrie 1925, continuând un timp după aceea. Astfel „Mesajul Speranței” a fost primit de „oamenii cu bunăvoință”. A condus Domnul această chestiune? Cu siguranță, da!
24 Templul de la Ierusalim a fost tipic pentru clasa „unsă” a lui Iehova, a poporului ales pentru numele Său, clasă al cărei Cap este Isus Cristos. (Matei 3:16,17; 1 Corinteni 3:16) Cu ocazia împlinirii antitipice din zilele noastre a dedicării templului de către Solomon, se cuvenea ca atenția poporului uns al lui Dumnezeu să fie atrasă asupra revărsării sau ungerii spiritului sfânt al lui Dumnezeu asupra celor aprobați. Prin harul și îndrumarea Domnului, cu ocazia congresului mai sus menționat de la Indianopolis, din 1925, printr-o cuvântare publică, s-a atras atenția tuturor celor adunați acolo asupra împlinirii profeției din Ioel 2:28, 29, referitoare la revărsarea spiritului sfânt peste „toată carnea”, inclusiv peste cei care au ajuns la cunoștința adevărului și care au fost adunați în templu după 1922 A.D. Este adevărat că acel discurs public a fost auzit doar de câteva mii de oameni, dar la timpul fixat, pentru a corespunde cu terminarea templului de către Solomon, revista Turnul de veghere din 15 noiembrie 1925 a publicat articolul, expus anterior, și anume „Revărsarea spiritului sfânt”. Aceste lucruri nu au fost aranjate dinainte de vreun om, ci fără îndoială Domnul le-a condus.