Această pagină nu a fost verificată
15 Martie, 1936
TURNUL DE VEGHERE
95
a scris despre și cu privire la ei. (Evrei, capitolul unsprezece) Mai întâi îl menționează pe Abel, care s-a rugat cu credința sa în Dumnezeu. Apoi vorbește despre Enoh, care „a umblat cu Dumnezeu”, adică a avut credință în Dumnezeu și a fost obedient față de el; și spune că Dumnezeu l-a luat pe Enoh ca să nu vadă moartea. Apoi îl menționează pe Noe, care a trăit într-un timp de mare răutate și care și-a manifestat credința, loialitatea și devotamentul față de Dumnezeu proclamând adevărul în mijlocul unei generații rele și perverse. Apoi vine Avraam, care a fost chemat să meargă într-un loc despre care nu știa nimic; și datorită credinței sale s-a dus. El a locuit într-o țară străină, locuind în tabernacole cu Isaac și Iacov. Apostolul o menționează și pe soția lui Avraam, Sara, care și-a manifestat credința în promisiunile lui Dumnezeu. Apoi povestește despre marele test care a venit asupra lui Avraam, când Dumnezeu i-a cerut să-și ofere fiul Isaac. Crezând că Dumnezeu poate să-l învie pe Isaac din morți, Avraam a fost obedient, iar acest lucru dovedește credința lui Avraam în înviere.
Apoi, Pavel îl menționează pe Isaac ca fiind unul dintre credincioși. În continuare, vorbește despre credința lui Iacov, care, datorită încrederii sale în Dumnezeu, a profețit și și-a binecuvântat fiii pe patul de moarte. El descrie credința lui Iosif și cum l-a călăuzit Domnul în Egipt. Apoi, vorbește despre Moise, care, deși crescut în casa unui rege, când a ajuns la vârsta maturității a refuzat să fie numit fiul fiicei regelui, alegând mai degrabă să sufere necazuri alături de propriul său popor, din cauza credinței sale în Dumnezeu. Apostolul adaugă despre el ca „socotind ocara lui Cristos ca o mai mare bogăție decât comorile din Egipt, căci avea privirea ațintită la recompensă” (Evrei 11: 26). Și astfel este dovedită credința lui Moise în viitorul regat și în marele Rege. Apoi, apostolul menționează credința lui Rahav, desfrânata; și vorbește, de asemenea, „despre Ghedeon, Barac, Samson și Iefta”.
După ce îi menționează pe David, Samuel și pe profeții credincioși, apostolul devine elocvent, iar cuvintele sale răsună de bucurie și încredere în Dumnezeu când adaugă: „Care, prin credință, au supus regate, au făcut dreptate, au dobândit promisiuni, au astupat gurile leilor, au stins focul puternic, au scăpat de ascuțișul sabiei, din slăbiciune au fost întăriți, viteji în luptă, au pus pe fugă armatele străinilor. Femeile și-au primit morții ridicați la viață din nou; și alții au fost chinuiți, neprimind eliberarea; ca să capete o înviere mai bună; și alții au avut parte de batjocuri crude și de biciuiri, ba chiar și lanțuri și închisori; au fost uciși cu pietre, au fost tăiați în bucăți, au fost ispitiți, au fost uciși cu sabia; au rătăcit în piei de oi și de capre, având lipsuri, nenorociți, chinuiți; (de care lumea nu era vrednică) au rătăcit în pustiuri, în munți, în grote și în peșteri ale pământului. Și toți aceștia, după ce au primit un raport bun prin credință, n-au primit promisiunea.” -- Evrei. 11: 33-39.
Apostolul spune aici: „Lumea nu era vrednică” de acești oameni; referindu-se la lumea al cărei conducător invizibil este Satan Diavolul. Prin devotamentul lor credincios față de Dumnezeu și față de promisiunile Sale, acești oameni vrednici au mărturisit că erau complet în dezacord cu Diavolul și în deplină armonie cu Dumnezeu. Ei au avut inimi sincere și au făcut tot posibilul să facă ceea ce este bine; și datorită loialității lor au primit un raport bun. Dar atunci nu au putut primi promisiunea. Rețineți că promisiunea era binecuvântarea vieții veșnice, iar apostolul spune clar că viața este un dar al lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru. (Romani 6: 23) Prin urmare, în mod rezonabil, rezultă că nu puteau obține viață înainte de oferirea jertfei de sacrificiu.
Apoi adaugă apostolul: „Dumnezeu a pregătit pentru noi un lucru mai bun, ca ei să nu fie făcuți perfecți fără noi. Este evident că cei menționați aici ca primind „lucrul mai bun” sunt cei care vor fi asociați cu Cristos în starea de spirit în cer, deoarece Pavel se include pe sine ca unul dintre ei. El spune că acești oameni loiali din vechime nu vor fi făcuți perfecți fără noi. Cuvântul tradus aici prin „perfect” denotă un scop complet, finalizat, realizat. Prin aceasta, așadar, trebuie înțeles că acești oameni, primind un raport bun datorită loialității lor, trebuie să aștepte în moarte, în mormânt, până când membrii trupului lui Cristos, care este adevărata biserică, sunt aleși și dovediți. (Coloseni 1: 18; Efeseni 1: 22, 23) Promisiunea referitoare la acei oameni credincioși din vechime nu putea fi îndeplinită până când Domnul nu a selectat întreaga biserică. Adică, scopul și prevederea lui Dumnezeu pentru ei nu pot fi consumate sau finalizate până când nu se face o prevedere deplină și completă pentru regatul invizibil a lui Dumnezeu, și anume, Cristos Isus și biserica loială peste care el este Cap.
În sacrificiul din ziua ispășirii, pe care Dumnezeu i-a făcut pe evrei să o practice în fiecare an și care este descrisă în capitolul al șaisprezecelea al cărții Levitic, se arată că sacrificiul de răscumpărare este prezentat ca un sacrificiu pentru păcat în numele tuturor, în afară de biserică, după alegerea membrilor trupului lui Cristos.
Când membrii trupului lui Cristos sunt compleți, ce se poate aștepta atunci pentru acești oameni care au murit în credință înainte de marele sacrificiu de răscumpărare? Pavel spune clar: „De aceea, lui Dumnezeu nu-i este rușine să fie numit Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11: 16) O cetate fiind un simbol al unui guvern, acest text este o dovadă clară că Dumnezeu a pregătit chiar pentru acești oameni un loc sub guvernarea sa a dreptății pe pământ. Prin urmare, ei vor fi făcuți reprezentanți vizibili, pământești, ai regatului lui Dumnezeu în timpul celor o mie de ani, când Cristosul invizibil, Regele uns al lui Dumnezeu și Conducătorul de drept al pământului, va administra guvernul din cer și va binecuvânta toate familiile pământului, spre gloria Domnului Dumnezeu Iehova.
