Această pagină nu a fost verificată
15 Martie, 1936
TURNUL DE VEGHERE
93
pentru unei zile a judecății și a distrugerii celor nelegiuiți.” Authorized Version spune: „Prin care lumea de atunci, fiind inundată de apă, a pierit.”
Că distrugerea lumii vechi prin potop a prefigurat distrugerea viitoare a organizației lui Satan, vizibilă și invizibilă, la bătălia de la Armaghedon, Isus dovedește clar în marea sa profeție despre
„sfârșitul lumii”. (Matei 24 și 25) El a spus: „Căci, precum în zilele lui Noe, așa va fi și prezența Fiului omului. Căci, precum în zilele acelea, cei dinainte de potop, mâncau și beau, se căsătorea și se logodeau, până în ziua în care Noe a intrat în corabie și n-au înțeles nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți, așa va fi și prezența Fiului omului.” - Matei 24: 37-39, Diaglott.
REPREZENTANȚII PĂMÂNTEȘTI AI REGATULUI LUI DUMNEZEU
Este o regulă fixă a aranjamentului divin că Dumnezeu nu oferă viață veșnică niciunei creaturi până când aceasta nu este testată complet și, în cadrul testului, nu își dovedește loialitatea și fidelitatea. Dumnezeu i-a dat viață lui Adam, primul om; dar apoi el l-a pus la încercare înainte de a-i acorda viață veșnică. Sub test, Adam a căzut. Eșecul său s-a datorat faptului că și-a dat loialitatea dușmanului lui Dumnezeu. El a fost atât un om neloial, cât și un om necredincios.
Următorul om perfect de pe pământ a fost Isus. Înainte ca Tatăl ceresc să-i acorde lui Isus marea și înalta răsplată a vieții eterne ca și creatură divină, el l-a supus mai întâi celor mai aspre teste; și Isus a trecut cu succes prin toate aceste teste și, prin aceasta, și-a dovedit loialitatea și credința față de Dumnezeu. -- Luca 4: 1-14; Filipeni 2: 5-11; Evrei 5: 8, 9.
Imediat devine evidentă absurditatea doctrinei 'imortalității inerente a tuturor oamenilor'. Satan este autorul acestei doctrine false; iar reprezentanții lui Satan, clerul, au proclamat această doctrină falsă printre oameni timp de secole.
Înainte ca jertfa de răscumpărare pentru omenire să fie furnizată prin moartea omului perfect Isus, era imposibil ca vreun om să primească viață veșnică. Acest lucru este adevărat deoarece toți oamenii sunt descendenți ai lui Adam și au moștenit consecințele fărădelegilor sale. (Romani 5: 12) Este regula lui Dumnezeu este că „așa cum toți mor în Adam, tot așa toți vor fi făcuți vii în Cristos”. (1 Corinteni 15: 22) Moartea și învierea lui Isus Cristos trebuie să aibă loc mai întâi înainte ca vreun om să poată primi viață veșnică. Totuși, acest lucru nu i-a împiedicat pe oamenii imperfecți să-și dovedească loialitatea și credincioșia față de Dumnezeu în măsura abilităților lor. Procedând astfel, puteau avea aprobarea lui Dumnezeu.
Întrucât, însă, nu există sub cer niciun alt nume prin care să poată veni salvarea la viață, decât prin meritul lui Cristos Isus, rezultă că viața nu putea fi acordată până la venirea lui Cristos Isus și oferirea răscumpărării. El „S-a dat pe sine însuși [viața sa] ca răscumpărare pentru toți, spre a fi mărturisit la timpul potrivit”. (Faptele Apostolilor 4: 12; 1 Timotei 2: 5, 6) Rezultă că, oricât de credincios s-ar fi dovedit un om înainte de darea răscumpărării, nu i se putea acorda viață veșnică până când răscumpărarea nu este prezentată ca jertfă pentru păcat înaintea scaunului de milă al lui Iehova Dumnezeu. Prin urmare, moartea și învierea Domnului Isus au adus viața
și imortalitatea la lumină. (2 Timotei 1: 10) Toți trebuie să aibă o oportunitate pentru viață. Oportunitatea pentru nemurire este doar pentru cei care o caută conform căii desemnate de Dumnezeu, și anume, fiind făcuți conform morții sacrificiale a lui Isus Cristos. -- Romani 2:6, 7; Filipeni 3:10-14.
Trebuie acum să fie evident pentru cercetătorul Scripturilor că tot ce poate face omul pentru a se salva este să aibă credință și, sub test, să-și dovedească loialitatea și credincioșia față de Dumnezeu. Din acest motiv este scris: „Dar fără credință este cu neputință să-i fim plăcuți. Căci cine vine la Dumnezeu trebuie să creadă că el este și că el este răsplătitorul celor ce-L caută.” – Evrei 11: 6.
Între Abel, care a fost ucis de fratele său Cain, și lemnul pe care a murit Isus, au existat câțiva oameni pe pământ care au crezut în Dumnezeu și care au încercat cu diligență să-i fie plăcuți și chiar i-au fost plăcuți. Despre acești oameni este scris în epistola către Evrei, capitolul unsprezece, versetele treisprezece la șaisprezece: „Toți aceștia au murit în credință, fără să fi primit promisiunile, ci le-au văzut de departe, le-au îmbrățișat și au mărturisit că sunt străini și călători pe tot pământul. Căci cei ce spun astfel de lucruri mărturisesc deschis că ei caută o țară. Și, într-adevăr, dacă ar fi avut în aminte țara din care au ieșit [adică organizația Diavolului], ei ar fi avut oportunitatea să se întoarcă; dar acum ei doresc o țară mai bună, adică una cerească: de aceea, lui Dumnezeu nu îi este rușine să se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.”
Cuvântul redat aici prin „țară” înseamnă patrie; adică cetatea sau satul lor natal sau locul de reședință, sau pământul lor natal. Condiția nativă a omului era perfecțiunea în Paradis, grădina Edenului; și, din moment ce scopul lui Dumnezeu este ca această condiție să fie restabilită, dar aceasta poate veni numai prin regatul său ceresc; și din moment ce acești oameni credincioși și-au dorit un astfel de lucru, ei au dorit, prin urmare, ca regatul sau guvernul ceresc să fie restabilit pe pământ. Dumnezeu, în îndeplinirea scopului său, va oferi, prin urmare, o cetate; adică o organizație, un guvern, în care acești oameni vor avea parte. Dar cine sunt acești oameni?
Sub inspirația spiritului sfânt, apostolul Pavel
