Pagină:Organization-part-I-1938.djvu/7: Diferență între versiuni

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
(Neverificat: Pagină nouă: JUNE 1, 1938 with the laying on of the hands of the presbytery.”’ —I1 Tim. 4:14. 48 Tn giving instruction to Timothy as to what course he should take, the apostle Paul sa...)
 
 
(Nu s-au afișat 5 versiuni intermediare efectuate de același utilizator)
Corp-mesaj (pentru a fi introdus):Corp-mesaj (pentru a fi introdus):
Linia 1: Linia 1:
JUNE 1, 1938  
+
{{raw:data:ai|3|1 JUNIE, 1938|TURNUL DE VEGHERE|167|}}
with the laying on of the hands of the presbytery.”’
+
 
—I1 Tim. 4:14.
+
{{raw:data:c
48 Tn giving instruction to Timothy as to what course
+
| {{raw:data:p|18|16-20|Dându-i instrucțiuni lui Timotei cum să procedeze, apostolul Pavel a spus: „Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă; să nu te faci părtaș păcatelor altora; pe tine însuți păzește-te curat.(1 Timotei 5:22) Observați că această instrucțiune nu a fost dată adunării, ci doar lui Timotei, pe care Pavel îl numise pentru a-l reprezenta și pentru a îndeplini anumite sarcini în biserică. Apostolul l-a instruit în mod precis pe Timotei cu privire la competența cerută servilor ce aveau să fie aleși și l-a avertizat că trebuia să acționeze cu grijă după o cercetare și analiză corespunzătoare și cu rugăciune. Pavel i-a repetat lui Timotei: „De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele” (2 Timotei 1:6), arătând astfel că apostolul a fost cel care l-a confirmat pe Timotei ca reprezentantul său. La 1 Timotei 4:14 este scris: „Cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor”, ceea ce nu înseamnă adunarea, ci cei care fuseseră aleși pentru a reprezenta Autoritățile Superioare, adică Pavel și alți frați maturi care fuseseră aleși de el pentru a acționa la conducerea adunării.}}
he should take, the apostle Paul said: ‘‘Lay hands
+
 
suddenly on no man, neither be partaker of other
+
{{raw:data:p|19|16-20|„Punerea mâinilor” nu era o ceremonie anuală, precum alegerea anuală a servilor, după practica în vogă în timpul perioadei Ilie. Acest lucru este clar arătat în textul: „De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Cristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică.(Evrei 6:1, 2) Din moment ce o persoană a fost odată aleasă pentru a îndeplini anumite sarcini, nu este nevoie a reînnoi acea alegere atât timp cât persoana numită a acționat în mod credincios.}}
men’s sins; keep thyself pure.’’ (1 Tim. 5:22) Mark
+
 
that this instruction was not given to the congrega-
+
{{raw:data:p|20|16-20|În cazul poporului tipic al lui Dumnezeu, Israel, punerea mâinilor nu era o practică a adunării, ci a fost limitată la reprezentanții poporului, numiți corespunzător. O astfel de punere a mâinilor nu indica votul pro și contra. Acest lucru este arătat de porunca pe care le-a dat-o Domnul izraeliților: „Dacă păcatul săvârșit s-a descoperit, adunarea să aducă un vițel ca jertfă de ispășire, și anume să-l aducă înaintea cortului întâlnirii. Bătrânii adunării să-și pună mâinile pe capul vițelului Înaintea DOMNULUI și să junghie vițelul înaintea DOMNULUI.(Leveticul 4:14, 15) Iehova i-a ales pe leviți pentru serviciul Lui fără a cere un vot al poporului. (Numeri 3:40, 45) Leviții, servii aleși de Iehova, își puneau mâinile pe vițel, care îi reprezenta în jertfa adusă lui Dumnezeu. - Numeri 8:9-12.}}
tion, but to Timothy alone, whom Paul had appointed
+
 
to represent him and perform certain duties in the
+
{{raw:data:p|21|21-22|Când a sosit timpul pentru a alege un succesor pentru Moise, Iehova a făcut alegerea. Moise nu a ales un succesor și nici Iosua nu a fost oferit sau pus înainte}}
church. ‘The apostle specifically instructed Timothy
+
 
as to the required qualifications of the servants to be
+
| {{raw:data:p|c|pentru acest serviciu și votat de alții. „DOMNUL a zis lui Moise: 'Ia-ți pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este spiritul Meu, și să-ți pui mâna peste el. Să-l așezi înaintea preotului Eleazar și înaintea întregii adunări și să-i dai porunci sub ochii lor. Să-l faci părtaș la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea copiilor lui Israel să-l asculte. Să se înfățișeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea DOMNULUI; și Iosua, toți copiii lui Israel, împreună cu el, și toată adunarea, să iasă după porunca lui Eleazar și să intre după porunca lui.' Moise a făcut cum îi poruncise DOMNUL. A luat pe Iosua și l-a pus înaintea preotului Eleazar și înaintea întregii adunări. Și-a pus mâinile peste el și i-a dat porunci, cum spusese DOMNUL prin Moise.” - Numeri 27:18-23.}}
selected, and warned Timothy that he must act with
+
 
eaution after due and prayerful investigation and
+
{{raw:data:p|22|21-22|Alegerea celui care avea să-i ia locul lui Iuda Iscarioteanul nu s-a făcut printr-un vot al adunării sau al discipolilor. Apostolii au pus înainte doi oameni, iar hotărârea era a Domnului prin tragere la sorți. Cu acea ocazie, Petru le-a spus celorlalți: „Trebuie... să fie rânduit unul” sau „dintre aceștia trebuie unul să devină un martor cu noi [și] al învierii Lui [Isus].(Fapte 1:22, ''ARV'') Cu acea ocazie, Petru a citat din Psalmi despre Iuda: „Locuința lui să rămână pustie și nimeni să nu locuiască în ea!” (versetul 20) Apoi, Iust și Matia au fost puși înainte: „Apoi au făcut următoarea rugăciune: 'Doamne, Tu, care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales, ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.' Au tras la sorți și sorțul a căzut pe Matia, care a fost împreună cu cei unsprezece apostoli.” - Fapte 1:24-26.}}
consideration. Again, Paul said to Timothy : ‘‘ Where-
+
 
fore I put thee in remembrance that thou stir up the
+
{{raw:data:p|23|23-24|Toate aceste dovezi scripturale au scopul să arate că întinderea sau punerea mâinilor (după cum este arătat în 2 Corinteni 8:18, 19) nu a fost făcută de adunare, ci de reprezentanții care au fost aleși de apostolul Pavel. (vezi și Fapte 15:37-41) Apostolii au fost cei care i-au încredințat Domnului pe bătrâni, așa cum a făcut Pavel cu bătrânii din Efes. (Fapte 20:17-32) Se pare că adunarea putea să accepte sau să numească bărbați pentru serviciu și să-i pună înaintea apostolilor, dar aprobarea și alegerea finală cădea în sarcina lui Pavel (1 Corinteni 16:3) sau a celui căruia apostolul îi dăduse autoritate să acționeze ca reprezentant al Domnului. - 2 Corinteni 8:19, 22.}}
gift of God, which is in thee by the putting on of
+
 
my hands’’ (2 Tim. 1:6); thus showing that it was
+
{{raw:data:p|24|23-24|În epistolele sale, apostolul Pavel folosește cuvântul grecesc ''episkopos'' pentru a desemna supraveghetorii adunărilor. „Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes și a chemat pe prezbiterii bisericii ... Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus spiritul sfânt episcopi.” (Fapte 20:17, 28)}}
the apostle who confirmed Timothy as his representa-  
+
 
tive. At 1 Timothy 4:14 it is written: ‘‘With the
+
}}
laying on of the hands of the presbytery’’; which
 
docs not mean the congregation, but those who had
 
been selected to represent the Higher Powers, that
 
is to say, Paul and the other mature ones which had
 
been selected by him to act in the government of the
 
congregation.
 
19 The ‘laying on of hands’’ was not an annual cere-  
 
mony or affair, such as the yearly selection of serv-
 
ants, according to the practice in vogue during the
 
Elijah period; and this is clearly shown by the text:  
 
‘‘Therefore, leaving the principles of the doctrine of
 
Christ, let us go on unto perfection ; not laying again
 
the foundation of repentance from dead works, and
 
of faith toward God, of the doctrine of baptisms, and
 
of laying on of hands, and of resurrection of the dead,
 
and of eternal judgment.’’ (Heb. 6:1,2) When a  
 
person was once sclected to perform certain duties,  
 
there was no need to renew that selection so long as
 
the person appointed acted in faith and faithfully.
 
20 With God’s typical people Isracl the laying on
 
of hands was not a practice of the congregation, but
 
the same was restricted to the duly constituted repre-
 
sentatives of the people. Such laying on of hands did
 
not indicate voting by some voting in the affirmative
 
and some in the negative. This is shown by the direc-  
 
tion which the. Lord gave to the Israelites, ‘‘When
 
the sin, which they have sinned against it, is known,  
 
then the congregation shall offer a young bullock for
 
the sin, and bring him before the tabernacle of the
 
congregation. And the elders of the congregation shall
 
lay their hands upon the head of the bullock before
 
the Lord; and the bullock shall be killed before the
 
Lord.’”’ (Lev. 4:14, 15) Jchovah selected the Levites
 
for his service without taking a vote of the people.  
 
(Num. 3:40,45) The Levites, the servants selected
 
by Jehovah, laid their hands on the bullock, as rep-  
 
resenting them in the sacrifice to God.— Num. 8: 9-12.  
 
#1 When the time came to select a successor to Moses
 
Jehovah did the choosing. Moses did not pick a suc-
 
fhe WATCHTOWER
 
167
 
cessor, neither was Joshua offered or put forward for
 
the job and voted on by others. ‘‘ And the Lord said
 
unto Moses, Take thee Joshua the son of Nun, a man
 
in whom is the spirit, and lay thine hand upon him;
 
and set him before Eleazar the priest, and before all
 
the congregation ; and give him a charge in their sight.  
 
And thou shalt put some of thine honour upon him,  
 
that all the congregation of the children of Israel may
 
be obedient. And he shall stand before Eleazar the
 
priest, who shall ask counsel for him, after the judg-
 
ment of Urim before the Lord; at his word shall they
 
go out, and at his word they shall come in, both he,  
 
and all the children of Israel with him, even all the
 
congregation. And Moses did as the Lord commanded
 
him: and he took Joshua, and set him before Eleazar  
 
the priest, and before all the congregation. And he
 
laid his hands upon him, and gave him a charge, as
 
the Lord commanded by the hand of Moses.’’—Num.
 
27: 18-23.  
 
22 In the selection of one to take the place of Judas
 
Iseariot such was not done by a vote of the congrega-  
 
tion or disciples. The apostles put forward two men,  
 
and the judgment was put up to the Lord by the cast-
 
ing of lots. On that oceasion Peter said to the others:
 
There ‘‘must one be ordained’’, or, ‘‘Of these must
 
one become a witness with us [and] of his [Jesus’]  
 
resurrection.’’ (Acts 1:22, A.R.V.) On that occasion
 
Peter quoted from Psalms coneerning Judas: ‘‘Let
 
his habitation be desolate, and let no man dwell therein,
 
and his bishopric let another take.’’ (Vs. 20) Then
 
Justus and Matthias were put forward: ‘‘And they
 
prayed, and said, Thou, Lord, which knowest the
 
hearts of all men, shew whether of these two. thou
 
hast chosen, that he may take part of this ministry
 
anc apostleship, from which Judas by transgression
 
fell, that he might go to his own place. And they
 
gave forth their lots; and the lot fell upon Matthias;
 
and he was numbered with the eleven apostles.’’—
 
Acts 1: 24-25.  
 
23 All the foregoing Scriptural proof is to the effect
 
that the Jews’ stretching forth the hand, or the laying
 
on of hands (as stated in 2 Corinthians 8:18, 19),  
 
was not done by the congregation, but by the repre-
 
sentatives which had been chosen by the apostle Paul.  
 
(See also Acts 15: 37-41.) It was the apostles who
 
commended the elders to the Lord, just as Paul did
 
concerning the elders at Ephesus. (Acts 20: 17-32)  
 
It appears that the congregation might agree upon
 
or nominate men for service and place these before
 
the apostles, but the approval or final selection rested
 
upon Paul (1 Cor. 16:3) or upon one to whom the
 
apostle had delegated authority to act as the repre-  
 
sentative of the Lord.—2 Cor. 8:19, 22.  
 
24TIn his epistles the apostle Paul uses the Greek
 
word episkopos to designate the overseers of the con-
 
ercgations. ‘‘And from Miletus he sent to Ephesus,  
 
and called the elders of the church. ... Take heed
 
therefore unto yourselves, and to all the flock, over
 

Versiunea curentă din 9 august 2020 13:36

Această pagină nu a fost verificată


1 JUNIE, 1938
TURNUL DE VEGHERE
167


18 Dându-i instrucțiuni lui Timotei cum să procedeze, apostolul Pavel a spus: „Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă; să nu te faci părtaș păcatelor altora; pe tine însuți păzește-te curat.” (1 Timotei 5:22) Observați că această instrucțiune nu a fost dată adunării, ci doar lui Timotei, pe care Pavel îl numise pentru a-l reprezenta și pentru a îndeplini anumite sarcini în biserică. Apostolul l-a instruit în mod precis pe Timotei cu privire la competența cerută servilor ce aveau să fie aleși și l-a avertizat că trebuia să acționeze cu grijă după o cercetare și analiză corespunzătoare și cu rugăciune. Pavel i-a repetat lui Timotei: „De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele” (2 Timotei 1:6), arătând astfel că apostolul a fost cel care l-a confirmat pe Timotei ca reprezentantul său. La 1 Timotei 4:14 este scris: „Cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor”, ceea ce nu înseamnă adunarea, ci cei care fuseseră aleși pentru a reprezenta Autoritățile Superioare, adică Pavel și alți frați maturi care fuseseră aleși de el pentru a acționa la conducerea adunării.
19 „Punerea mâinilor” nu era o ceremonie anuală, precum alegerea anuală a servilor, după practica în vogă în timpul perioadei Ilie. Acest lucru este clar arătat în textul: „De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Cristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, învățătura despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică.” (Evrei 6:1, 2) Din moment ce o persoană a fost odată aleasă pentru a îndeplini anumite sarcini, nu este nevoie a reînnoi acea alegere atât timp cât persoana numită a acționat în mod credincios.
20 În cazul poporului tipic al lui Dumnezeu, Israel, punerea mâinilor nu era o practică a adunării, ci a fost limitată la reprezentanții poporului, numiți corespunzător. O astfel de punere a mâinilor nu indica votul pro și contra. Acest lucru este arătat de porunca pe care le-a dat-o Domnul izraeliților: „Dacă păcatul săvârșit s-a descoperit, adunarea să aducă un vițel ca jertfă de ispășire, și anume să-l aducă înaintea cortului întâlnirii. Bătrânii adunării să-și pună mâinile pe capul vițelului Înaintea DOMNULUI și să junghie vițelul înaintea DOMNULUI.” (Leveticul 4:14, 15) Iehova i-a ales pe leviți pentru serviciul Lui fără a cere un vot al poporului. (Numeri 3:40, 45) Leviții, servii aleși de Iehova, își puneau mâinile pe vițel, care îi reprezenta în jertfa adusă lui Dumnezeu. - Numeri 8:9-12.
21 Când a sosit timpul pentru a alege un succesor pentru Moise, Iehova a făcut alegerea. Moise nu a ales un succesor și nici Iosua nu a fost oferit sau pus înainte
pentru acest serviciu și votat de alții. „DOMNUL a zis lui Moise: 'Ia-ți pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este spiritul Meu, și să-ți pui mâna peste el. Să-l așezi înaintea preotului Eleazar și înaintea întregii adunări și să-i dai porunci sub ochii lor. Să-l faci părtaș la dregătoria ta, pentru ca toată adunarea copiilor lui Israel să-l asculte. Să se înfățișeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea DOMNULUI; și Iosua, toți copiii lui Israel, împreună cu el, și toată adunarea, să iasă după porunca lui Eleazar și să intre după porunca lui.' Moise a făcut cum îi poruncise DOMNUL. A luat pe Iosua și l-a pus înaintea preotului Eleazar și înaintea întregii adunări. Și-a pus mâinile peste el și i-a dat porunci, cum spusese DOMNUL prin Moise.” - Numeri 27:18-23.
22 Alegerea celui care avea să-i ia locul lui Iuda Iscarioteanul nu s-a făcut printr-un vot al adunării sau al discipolilor. Apostolii au pus înainte doi oameni, iar hotărârea era a Domnului prin tragere la sorți. Cu acea ocazie, Petru le-a spus celorlalți: „Trebuie... să fie rânduit unul” sau „dintre aceștia trebuie unul să devină un martor cu noi [și] al învierii Lui [Isus].” (Fapte 1:22, ARV) Cu acea ocazie, Petru a citat din Psalmi despre Iuda: „Locuința lui să rămână pustie și nimeni să nu locuiască în ea!” (versetul 20) Apoi, Iust și Matia au fost puși înainte: „Apoi au făcut următoarea rugăciune: 'Doamne, Tu, care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales, ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.' Au tras la sorți și sorțul a căzut pe Matia, care a fost împreună cu cei unsprezece apostoli.” - Fapte 1:24-26.
23 Toate aceste dovezi scripturale au scopul să arate că întinderea sau punerea mâinilor (după cum este arătat în 2 Corinteni 8:18, 19) nu a fost făcută de adunare, ci de reprezentanții care au fost aleși de apostolul Pavel. (vezi și Fapte 15:37-41) Apostolii au fost cei care i-au încredințat Domnului pe bătrâni, așa cum a făcut Pavel cu bătrânii din Efes. (Fapte 20:17-32) Se pare că adunarea putea să accepte sau să numească bărbați pentru serviciu și să-i pună înaintea apostolilor, dar aprobarea și alegerea finală cădea în sarcina lui Pavel (1 Corinteni 16:3) sau a celui căruia apostolul îi dăduse autoritate să acționeze ca reprezentant al Domnului. - 2 Corinteni 8:19, 22.
24 În epistolele sale, apostolul Pavel folosește cuvântul grecesc episkopos pentru a desemna supraveghetorii adunărilor. „Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes și a chemat pe prezbiterii bisericii ... Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus spiritul sfânt episcopi.” (Fapte 20:17, 28)