Comemorare: Diferență între versiuni
(Pagină nouă: <div class='publication-firstpage'> <pages index="Memorial-1938.djvu.djvu" from=1 to=16 header=1 /> </div>) |
|||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
<div class='publication-firstpage'> | <div class='publication-firstpage'> | ||
| − | <pages index="Memorial-1938 | + | <pages index="Memorial-1938.djvu" from=1 to=16 header=1 /> |
</div> | </div> | ||
Versiunea curentă din 22 februarie 2021 05:40
TURNUL DE VEGHE
Și Vestitorul
Prezenței lui Cristos.
Voi sunteți
martorii mei zice Iehova,
că Eu sunt Dumnezeu.
Isaia 43:12
Păzitorule, cât mai este din noapte?
Isaia 21:11
Vol. LIX
BILUNAR
Nr. 5
1 Martie, 1938
CUPRINS
Comemorare
67
Împlinire
68
Comemorare Instituită
68
Cine va lua parte
69
Iertarea păcatelor
69
Fii Spirituali
70
`Discernând trupul`
74
„Până să vină El”
74
Legământul pentru regat
74
Întrebări pentru studiu
75
CREDINCIOȘIE
76
CONSOLARE
79
„TOVARĂȘI”
66
COMEMORARE
66
CONGRES
66
CONGRESUL SPANIOL AL MARTORILOR LUI IEHOVA
66
REMEDIU
66
TURNUL DE VEGHE
PUBLICATĂ BILUNAR DE
WATCH TOWER BIBLE & TRACT SOCIETY
Strada Adams numărul 117 - Brooklyn, N.Y., S.U.A.
FUNCȚIONARI
J.F. RUTHERFORD Președinte
W.E. VAN AMBURGH Secretar
„Și toți copii tăi vor fi învățați de Iehova; și mare va fi pacea copiilor tăi.” - Isaia 54:13.
SCRIPTURILE ÎNVAȚĂ CLAR
CĂ IEHOVA este singurul Dumnezeu adevărat, este din veșnicie în veșnicie, Făcătorul cerului și al pământului și Dătătorul de viață la creaturile sale; că Logosul a fost începutul creației sale și agentul lui activ în crearea tuturor lucrurilor; că Logosul este acum Domnul Isus Cristos în glorie, îmbrăcat cu toată puterea în cer și pe pământ și Directorul Executiv al lui Iehova.
CĂ DUMNEZEU a creat pământul pentru om, a creat omul perfect pentru pământ și l-a pus pe el; că omul a neascultat cu bunăștiință legea lui Dumnezeu și a fost condamnat la moarte; că din cauza actului greșit a lui Adam toți oamenii sunt născuți păcătoși și fără dreptul de a trăi.
CĂ ISUS a fost făcut om și omul Isus a suferit moarte pentru ca să producă răscumpărarea sau prețul de scăpare pentru toată omenirea; că Dumnezeu la ridicat pe Isus la natură divină și l-a înălțat la cer mai presus de orice creatură și mai presus de orice nume și l-a îmbrăcat cu toată puterea și autoritatea.
CĂ ORGANIZAȚIA LUI IEHOVA se numește Sion și că Isus Cristos este Ofițerul Șef și prin urmare este Regele de drept al lumii; că unșii și credincioșii imitatori ai lui Cristos sunt copii Sionului, membri ai organizației lui Iehova și sunt martorii săi a căror datorie și privilegiu este să mărturisească supremația lui Iehova, să declare scopurile lui cu privire la omenire așa cum sunt exprimate în Biblie și să poarte fructele regatului înaintea tuturor celor ce vor auzi.
CĂ LUMEA s-a sfârșit și Domnul Isus Cristos a fost pus de Iehova pe tronul său de autoritate, a alungat pe Satan din cer și procedează la stabilirea regatului lui Dumnezeu pe pământ.
CĂ ALINAREA și bunăstarea popoarelor pământului pot să vină doar de la și prin regatul lui Iehova sub Cristos, care acum a început; că următorul mare act al Domnului este distrugerea organizației lui Satan și stabilirea dreptății pe pământ și că sub regat toți aceia care se vor supune legilor sale drepte vor trăi pe pământ pentru totdeauna.
MISIUNEA SA
Această revistă este publicată cu scopul de a da posibilitatea oamenilor să-l cunoască pe Dumnezeul Iehova și scopurile lui așa cum sunt exprimate în Biblie. Aceasta publică instrucțiuni Biblice concepute special pentru a ajuta martorii lui Iehova și pe oamenii bine. Ea aranjează studiu Biblic sistematic pentru cititorii ei și Societatea furnizează și altă literatură ca ajutor pentru asemenea studii.
Aderă strict la Biblie ca autoritate pentru declarațiile sale. Este cu totul liberă și separată de orice partide, secte sau alte organizații lumești. Este pe deplin și fără rezervă pentru regatul Dumnezeului Iehova sub Cristos Regele său iubit. Nu este dogmatică, dar invită o examinare atentă și critică a conținutului ei în lumina Scripturilor. Nu se complace în controverse și coloanele ei nu sunt deschise părerilor personale.
PREȚUL ABONAMENTULUI ANUAL
STATELE UNITE, $1.00; CANADA ȘI DIFERITE ZONE EXTERNE, $1.50; MAREA BRITANIE, AUSTRALIA ȘI AFRICA DE SUD, 7s. Remiterile Americane ar trebui făcute prin Poștă sau Mandat Expres sau prin transfer bancar. Remiterile Canadiene, Engleze, Sud Africane și Australiene ar trebui făcute direct la birourile respective. Remiterile din alte țări decât cele menționate pot fi făcute la biroul din Brooklyn, dar doar prin mandat poștal internațional.
BIROURI EXTERNE
Britanic
Terasa Craven, numărul 34, Londra, W.2, Anglia
Canadian
Bulevardul Irwin, numărul 40, Toronto 5, Ontario, Canada
Australian
Strada Deresford Road, numărul 7, Strathfield, N.S.W., Australia
Sud African
Casa Boston, Cape Town, Africa de sud
Vă rugăm să vă adresați Societății în fiecare caz.
(Diferite traduceri ale acestei reviste apar în mai multe limbi.)
Toți studenții sinceri ai Bibliei care din motiv de infirmitate, sărăcie sau adversitate care sunt incapabili să plătească prețul abonamentului pot avea Turnul de veghe gratuit printr-o cerere scrisă adresată editorilor, odată pe an, specificând motivul pentru această solicitare. Prin urmare suntem bucuroși să ajutăm pe cei în nevoie, dar cererea scrisă necesară reglementărilor poștale trebuie să fie trimisă o dată pe an.
Anunț pentru abonați: recunoașterea unui abonament nou sau reînoire va fi trimsă doar când este solicitată. Schimbarea adresei, când este solicitată, se poate aștepta ca să apară pe eticheta adresei în termen de o lună. O reînnoire în alb (conținând anunțul de expirare) va fi trimisă cu revista cu o lună înainte de expirarea abonamentului.
Intrat ca și conținut secundar la officiul poștal din Brooklyn, N.Y., sub Actul din 3 Martie, 1879.
„TOVARĂȘI”
The Memorial season
COMEMORARE
The date
CONGRES
Jehova'h witnesses
CONGRESUL SPANIOL AL MARTORILOR LUI IEHOVA
The Society is arranging
„REMEDIU”
Amid
TURNUL DE VEGHE
ȘI VESTITORUL PREZENȚEI LUI CRISTOS
Vol. LIX
1 MARTIE, 1938
Nr.5
COMEMORARE
„Cristos, paştele nostru este sacrificat pentru noi: prin urmare să ținem sărbătoarea.” – 1Corinteni 5:7, 8.
1 IEHOVA a făcut multe ilustrații profetice anunţând scopul Său. Partea mai importantă a scopului Său exprimat ne putem aştepta să o găsim scoasă în evidenţă în ilustrațiile profetice; şi chiar aşa este. Numele lui Iehova, aşezat la loc de cinste în inima creaturilor Sale, justificat şi preamărit mai presus de orice, este de cea mai mare importanţă. Prin răzvrătirea lui Lucifer - devenit Diavol - şi prin provocarea nelegiuită pe care acesta I-a aruncat-o în faţă lui Iehova, că El nu putea pune oameni pe pământ care vor rămâne adevăraţi şi credincioşi lui Dumnezeu, numele Celui Prea Înalt a fost pus în discuţie, ocărât şi defăimat foarte mult. Chestiunea supremaţiei astfel pusă în discuţie trebuie să fie soluţionată într-un mod corect. Iehova Şi-a declarat scopul de a ridica o sămânţă care, la timpul stabilit, va distruge pe cel rău şi organizaţia acestuia, justificând numele Său mare. În acest scop, El a spus Diavolului: „Pentru acest motiv am [permis] să rămâi.” (Exodul 9:16, Leeser) Astfel, este arătat că sunt două lucruri pe care Dumnezeu Şi-a propus să le facă: (1) numele Său să fie proclamat pe întregul pământ, şi (2) să-Şi arate apoi puterea supremă împotriva duşmanului.
2 În pregătirea pentru justificarea numelui Său, Iehova l-a mutat pe Avraam din ţara sa natală şi l-a dus în ţara Canaanului. Acolo, Dumnezeu a făcut cu Avraam un legământ necondiţionat, care conţine această promisiune: „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. (Geneza 12:3; 15:18) Apoi, Dumnezeu i-a dat lui Avraam legământul circumciziei, care prevedea că `fiecare copil de parte bărbătească dintre voi să fie circumcis`. (Geneza 17:9-12) După aceea, Dumnezeu a făcut ca Avraam şi soţia lui, Sara, să aibă un fiu, pe care l-a numit Isaac. Când Isaac a crescut, Avraam, la porunca lui Dumnezeu, l-a oferit pe Isaac drept o jertfă vie. Toate acestea au avut loc în vederea justificării numelui lui Iehova. În acestă ilustrație, Avraam reprezenta pe Dumnezeu însuşi, Sara reprezenta organizaţia lui Iehova, Isaac era o ilustraţie a lui Isus Cristos, Sămânţa, iar legământul circumciziei a arătat că toţi cei care devin o parte a seminţei trebuie să aibă o circumcizie a inimii, însemnând să fie devotaţi necondiţionat şi complet lui Iehova Dumnezeu şi regatului Său. - Deuteronomul 10:16; Filipeni 3:3; Coloseni 2:11.
3 Mai târziu, Dumnezeu a făcut ca descendenţii lui Avraam să locuiască în Egipt, bastionul pământesc principal al Diavolului
ţară care a ilustrat organizaţia Diavolului care domneşte peste întregul pământ. În Egipt, urmaşii lui Avraam au fost ţinuţi în robie şi au fost asupriţi în mod crud de Satan şi de agenţii săi, iar numele lui Iehova a fost foarte mult batjocorit şi defăimat. Apoi, Iehova a făcut pe mai departe o ilustrație vie, prin trimiterea lui Moise în Egipt, unde să răscumpere pe poporul Său şi să facă un nume pentru Iehova: „Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe dumnezeii lor?” - 2Samuel 7:23.
4 Lui Moise s-a descoperit Cel Prea Înalt pentru prima dată sub numele său IEHOVA, însemnând scopul Său cu creaturile Sale. El a făcut cunoscut prin Moise că El, Iehova, este din veşnicie în veşnicie, nu ca unul care a fost sau va fi, ci ca „EU SUNT … Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este numele Meu pentru toate generaţiile”. (Exodul 3:14, 15; 6:3) În Egipt, Iehova a continuat dezvoltarea ilustrației, care accentua importanţa eliberării poporului Său ales, justificarea numelui Său mare, precum şi mijloacele prin care El va realiza acest scop. Iehova i-a poruncit lui Moise să se pregătească pentru Paşte, care trebuia ţinut într-o zi anume, adică a paisprezecea zi a lunii Nisan, iar importanţa acestei luni a fost subliniată prin faptul că a fost făcută începutul anului. Prin ceea ce avea să urmeze consumării Paştelui, Dumnezeu avea să demonstreze supremaţia Lui asupra Diavolului şi asupra tuturor îngerilor acestuia. În a zecea zi a primei luni, fiecare casă trebuia să ia un miel fără cusur şi să-l păstreze până în ziua a paisprezecea a lunii, iar atunci mielul trebuia să fie înjunghiat, sângele lui stropit pe uşorii [părţile laterale ale tocului uşii] casei, carnea friptă şi mâncată în casă, împreună cu pâine nedospită. Celor care vor asculta în mod credincios de această poruncă a lui Iehova Dumnezeu, aveau să le fie ocrotiţi şi cruţaţi întâii născuţi, în timp ce întâii născuţi ai celorlalţi aveau să fie nimiciţi. În fiecare casă unde sângele nu se vedea stropit, după cum a fost poruncit, întâiul născut trebuia să moară. Şi au murit.
67
68
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.
5 În această dramă profetică Moise a ilustrat pe Cristos Isus, marele Profet şi Eliberator al oamenilor care ascultă de porunca lui Dumnezeu. (Deuteronomul 18:18, 19; Faptele 3:22, 23) Mielul înjunghiat a ilustrat pe Cristos Isus, „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1:29) Sângele mielului, stropit pe stâlpii uşii, a ilustrat sângele lui Isus Cristos, care este mijlocul de protecţie şi salvare de la moarte a celor care exercită credinţă în acesta. Prin urmare, Dumnezeu a zis poporului, prin Moise: „Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.” (Exodul 12:13) În noaptea de paisprezece Nisan, îngerul lui Iehova Dumnezeu a trecut prin Egipt şi a executat judecata lui Dumnezeu asupra întâilor născuţi din fiecare casă la care nu se vedea sângele mielului, şi toţi aceşti întâi-născuţi au murit. A urmat apoi eliberarea lui Israel, poporul ales al lui Dumnezeu, din ţara Egiptului. Ulterior, în fiecare an, copiii lui Israel, la porunca lui Iehova Dumnezeu, au trebuit să ţină Paştele ca o comemorare a numelui lui Iehova, Cel Prea Înalt. - Exodul 12:14.
6 Acolo, în Egipt, Dumnezeu a făcut legământul legii cu izraeliţii prin Moise, l-a inaugurat şi l-a confirmat la Muntele Sinai. De aici înainte, El i-a condus pe izraeliţi. Scopul acestui legământ avea în vedere justificarea numelui lui Iehova prin alegerea unui popor pentru numele Său. Legământul legii era o apărare sau un scut pentru a proteja pe copiii lui Israel de închinarea sau de religia Diavolului până la venirea lui Isus Cristos, Sămânţa promisiunii. Cu privire la legământul legii este scris: „Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” [Cristos], căreia îi fusese făcută făgăduinţa”. Aceasta era un învăţător care să îndrume pe Israel, poporul ales al lui Dumnezeu, până la venirea lui Isus Cristos, Capul casei Sale regale, precum şi Eliberatorul lumii. (Galateni 3:19, 24) Izraeliţii, care ar fi ţinut cu fidelitate şi ar fi respectat condiţiile legământului legii, aveau să fie scutiţi şi protejaţi de religia Diavolului până la venirea lui Cristos Isus, care avea să împlinească tipul ilustrației profetice. Copiii lui Israel care rămâneau credincioşi legii date prin Moise şi care erau găsiţi credincioşi la venirea lui Cristos Isus, aveau să fie transferaţi de la Moise la Cristos şi să devină o parte a `poporului pentru numele lui Iehova`. – Faptele 15:14.
ÎMPLINIRE
7 La timpul stabilit, Iehova L-a trimis pe Isus Cristos în lume. Acest lucru a fost o împlinire a ilustrației făcută prin trimiterea lui Moise în Egipt de către Iehova. După cum Iehova a trimis pe Moise în Egipt pentru a-Şi face un nume şi pentru a răscumpăra un popor al Lui, tot aşa Dumnezeu L-a trimis pe Isus în lume în numele lui Iehova, pentru a face un nume pentru Iehova şi pentru a răscumpăra pentru Dumnezeu şi a elibera „un popor care să fie al Lui”, iar pe plan secundar să furnizeze preţul de răscumpărare pentru toţi cei care vor crede
în Domnul şi-I vor sluji. Isus a venit în numele Tatălui Său, pentru a face voinţa Tatălui Său şi, prin urmare, El a sprijinit numele lui Iehova, după cum este scris despre El: „Vreau să fac voinţa Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este [scrisă] în fundul inimii mele.” (Psalmii 40:8; Ioan 5:43; 10:25; 17:6) După cum Moise a dat o mărturie credincioasă despre numele lui Iehova în Egipt, tot aşa, Cristos Isus, Fiul iubit al lui Dumnezeu, a dat o mărturie credincioasă despre numele Tatălui Său când a fost pe pământ. Având încheiată acea parte a îndeplinirii ilustrației, Isus era acum gata să împlinească acea parte a dramei profetice făcută prin înjunghierea mielului în Egipt. Moise nu putea fi ucis şi să îndeplinească el partea aceasta din drama profetică, ci mielul a fost înjunghiat în locul său, iar înjunghierea mielului a preumbrit moartea lui Isus Cristos.
8 Împreună cu ucenicii Săi, Isus a ţinut Paştele, după cum a poruncit Iehova. Acela a fost ultimul Paşte. Isus Şi-a dovedit credincioşia şi Şi-a păstrat integritatea faţă de Dumnezeu. Astfel, El l-a dovedit pe Satan un mincinos, iar pe Dumnezeu adevărat şi vrednic de toată lauda. Isus era acum gata să-Şi dea viaţa în modul cel mai umilitor, acela de a fi omorât ca un păcătos şi în locul păcătoşilor, fiind răstignit pe un stâlp.
COMEMORARE INSTITUITĂ
9 Isus ştia că în curând avea să fie omorât. Dar, înainte de acest eveniment, El trebuia să-Şi instruiască ucenicii despre scopul Tatălui Său, şi prin ei pe alţii de aceeaşi credinţă preţioasă care aveau să vină după aceea. De aceea, lucrurile făcute de El au fost înregistrate, şi anume: „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.” - Matei 26:26-28.
10 După Luca, înregistrarea aceluiaşi eveniment conţine aceste cuvinte ale lui Isus: „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19) Apostolul, scriind despre acelaşi eveniment, spune: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.” Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” (1Corinteni 11:25, 26). În mod clar, Domnul a subliniat pentru discipolii Săi adevăraţi că ei trebuie să ţină minte că toţi cei care vor fi în cele din urmă membri ai corpului Său, şi prin urmare vor face parte din linia regală, trebuie să urmeze o cale asemănătoare cu a Lui. De aceea, când se vor împărtăşi în fiecare an din emblemele Comemorării, ei trebuie să aibă în minte moartea Sa, ştiind că şi ei trebuie să se împărtăşească în moartea de jertfă, dacă vor trăi cu El. Domnul Isus a fost pe deplin informat cu privire la scopul lui Iehova, şi de aceea a ştiut că fiecare dintre cei asociaţi cu El trebuie să-şi menţină integritatea faţă de Dumnezeu
1 MARTIE 1938
TURNUL DE VEGHE
69
şi să-şi dovedească loialitatea până la moarte. Fiind astfel asociat cu Isus în moartea Lui de jertfă, se va putea împărtăşi cu El în gloria regatului său. Instituirea acestei Comemorări de către Domnul Isus a avut loc imediat după consumarea ultimului Paşti. Aceasta este Comemorarea morţii lui Isus, care le este poruncit urmaşilor Lui să o ţină anual.
CINE VA LUA PARTE
11 Se pare că astăzi există mulţi care iubesc pe Dumnezeu şi pe Isus Cristos şi care s-au consacrat să facă voinţa lui Dumnezeu, dar sunt în îndoială dacă ar trebui să se împărtăşească sau nu din emblemele de pâine şi vin la sărbătoarea Comemorării. Scopul acestui articol este să-i ajute să înţeleagă mai bine şi să aprecieze sensul Comemorării, iar apoi fiecare trebuie să decidă pentru sine dacă se va împărtăşi sau nu. Ţinând întotdeauna în minte scopul lui Iehova aşa cum este exprimat în Cuvântul Său, o persoană va putea mai bine să ajungă la o concluzie corectă cu privire la această chestiune. Numele Său este primul şi cel mai important lucru. Dumnezeu a demonstrat aceasta prin trimiterea lui Moise în Egipt pentru a-Şi face un nume şi, prin urmare, a-Şi justifica numele. Un scop secundar a fost să răscumpere sau să elibereze un popor pentru Sine, spre justificarea numelui Său. Scopul pentru care L-a trimis pe Isus pe pământ, a fost să îndeplinească în realitate ceea ce a fost ilustrat în drama profetică menţionată anterior. Iehova a arătat clar că scopul Său este de a-Şi justifica numele prin regatul său, iar Isus Cristos, Regele Său, este Justificatorul Lui. Cei aleşi din mijlocul oamenilor pentru numele Său, şi care sunt asociaţi cu Cristos Isus, vor participa de asemenea la justificarea numelui lui Dumnezeu. Salvarea omenirii ascultătoare este de o importanţă secundară; chiar şi cei care ascultă şi primesc viaţă vor fi o justificare a numelui lui Iehova. Cuvintele lui Isus rostite la instituirea Comemorării arată două servicii făcute prin sângele Său, şi anume: (1) iertarea păcatului, acesta fiind neputinţa care a venit asupra neamului omenesc datorită păcatului lui Adam; şi (2) facerea unui nou legământ, prin care un popor este ales din lume pentru numele lui Iehova. Legământul legii nu a reuşit să realizeze acest lucru, fapt datorat imperfecţiunii şi stării păcătoase a izraeliţilor. Prin noul legământ Dumnezeu va realiza acest scop, prin alegerea unei clase spirituale care va pune mărturie pentru numele Său.
IERTAREA PĂCATELOR
12 Moştenind urmările păcatului lui Adam, toată rasa umană a ajuns sub neputinţă sau în robia păcatului, care duce la moartea sau distrugerea completă, cu excepţia cazului în care există o îngrijire pentru salvarea ei. Iehova ar fi putut distruge tot neamul lui Adam şi să înceapă o nouă rasă, dar este voinţa Sa să-Şi dovedească supremaţia prin alegerea dintre urmaşii lui Adam
a unora care-şi dovedesc integritatea faţă de Dumnezeu, dându-le viaţă veşnică şi folosindu-i ca un monument al numelui şi cuvântului Său. Aceşti credincioşi constituie o justificare a numelui lui Iehova. Răscumpărarea trebuie să aibă loc mai întâi, înainte ca vreunul din rasa lui Adam să poată fi ales pentru numele lui Iehova sau să i se dea viaţă. Dumnezeu a făcut legământul legii cu Israel prin Moise, iar acel legământ a fost validat prin sângele mielului fără cusur, şi astfel legământul a intrat în vigoare. Sângele mielului a preumbrit sângele lui Isus vărsat la Calvar, care a validat noul legământ şi l-a făcut operativ. Acest sânge, de asemenea, este preţul de cumpărare pentru rasa umană, prin care vor fi eliberaţi cei ascultători. Totuşi, trebuie să fie ţinut totdeauna în minte că iertarea păcatului trebuie să aibă loc întâi, înainte ca o persoană să poată fi aleasă pentru numele lui Iehova şi să fie asociată cu Isus Cristos.
13 Dumnezeu nu L-a trimis pe Isus pe pământ pentru a condamna omenirea, ci pentru ca rasa umană să poată fi salvată. Această salvare este garantată numai pentru „oricine crede în El”. (Ioan 3:16, 17) Pe izraeliţi, poporul tipic al lui Dumnezeu, El i-a hrănit cu pâinea numită „mană”, trimisă din cer, ca ei să poată exista pentru un timp. Această pâine preumbrea pe Isus Cristos, Pâinea din cer, prin care viaţa va fi dată tuturor celor care cred şi ascultă de Dumnezeu şi de Cristos. Toţi cei care sunt astfel salvaţi trebuie să exercite credinţă în umanitatea sau viaţa dată de Isus pentru mântuirea omului. (Ioan 6:29-35) Prin urmare, este scris: „Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Matei 20:28) Această scriptură înseamnă în mod clar că Domnul Isus Şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru atât de mulţi din rasa umană câţi se vor conforma condiţiilor de a crede şi a asculta, după cum a fost poruncit. Cei ascultători din rasa umană sunt desemnaţi prin simbolul „oi” şi, cu privire la ei, Isus a spus: „Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.” (Ioan 10:15) Cei neascultători sunt desemnaţi prin simbolul „capre”. Nu Şi-a dat Isus viaţa şi pentru „capre”? Nu, pentru motivul că jertfa de răscumpărare nu este furnizată pentru cei neascultători, ci numai pentru cei ascultători, după cum este scris: „Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36) Răscumpărat înseamnă „cumpărat pe un preţ egal celui cerut pentru cel care a comis păcatul”. Omul perfect Adam a păcătuit şi a murit. Omul perfect Isus a fost fără păcat şi a suferit moartea. Ar însemna aceasta că Adam a fost răscumpărat prin sângele lui Isus Cristos? Nu, ci exact contrariul. Adam a fost un păcătos intenţionat. (1Timotei 2:14) Adam a murit pentru păcat intenţionat, deoarece aceasta a fost pedeapsa pentru păcat anunţată de Dumnezeu. Nu există nici un motiv pentru a concluziona că Iehova Îşi va anula judecata, pentru că Dumnezeu
70
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.
13 nu se schimbă. (Maleahi 3:6) Toţi descendenţii lui Adam au fost născuţi în mod necesar sub condamnare, ca urmare a faptului că au moştenit imperfecţiunea de la Adam. Ei nu au fost sub judecată şi nu împotriva lor a fost pronunţată sentinţa morţii. Dar, fiind născuţi în păcat şi zămisliţi în nelegiuire, ei trebuie să moară din cauza păcatului moştenit, cu excepţia cazului în care este furnizată o răscumpărare. Posibilitatea salvării este dată urmaşilor lui Adam prin sângele vărsat al lui Isus Cristos. Pentru a se folosi de această posibilitate, cineva trebuie să respecte condiţiile, anume să creadă în Domnul Isus Cristos şi să asculte de porunca lui Dumnezeu. - Romani 5:12, 19.
14 Cum şi când a răscumpărat Domnul Isus descendenţii lui Adam? Isus a fost făcut o fiinţă umană perfectă, cu dreptul deplin de a trăi pentru totdeauna ca o astfel de fiinţă umană, fiind, prin urmare, o creatură fără păcat sau cusur, iar acest lucru a fost preumbrit de mielul fără cusur. Prin urmare, Isus a fost calificat pentru a oferi preţul care să `ridice păcatul lumii` care are ca urmare moartea descendenţilor lui Adam. Isus a declarat că El trebuie să-Şi adune oile ascultătoare, şi a zis: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere [autoritate (Diaglott)] s-o dau, şi am putere [autoritate (Diaglott)] s-o iau iarăşi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” - Ioan 10:17, 18.
15 Isus Şi-a dat viaţa. El a murit pe stâlp, ca şi cum ar fi fost om păcătos, deşi a fost sfânt, nevinovat şi fără păcat. Prin urmare, dreptul Său la viaţa umană a continuat să existe sau a rămas. (1Petru 1:19) Dumnezeu L-a înviat pe Isus şi L-a înălţat la cer. Isus încă avea dreptul la viaţă umană. El avea dreptul sau autoritatea de la Tatăl Său să-Şi ia înapoi viaţa lui ca om. Dar a făcut El aceasta? Nu, ci el a prezentat acest drept al vieţii umane la tronul milei lui Dumnezeu, ca o jertfă pentru păcatele omenirii. Prin urmare, sângele Său era pentru iertarea unor astfel de păcate. „Astfel, Cristos S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora.” (Evrei 9:28) Despre El a fost scris în mod profetic: „Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat.” - Isaia 53:10-12; Romani 4:25; 1Corinteni 15:3.
16 Isus Cristos nu a depus valoarea jertfei sale în cer ca să o retragă şi să o folosească din nou. El a dat-o, a renunţat la ea, s-a despărţit de ea complet, ca preţ de răscumpărare pentru rasa umană, după cum este scris: „Aţi fost cumpăraţi cu un preţ.” (1Corinteni 6:20) Când cineva numai depune un lucru [ca în cazul unei depuneri la bancă], el îl poate retrage sau să-l ia înapoi. Dacă plăteşte, el trece titlul pe numele lui; şi Isus a plătit preţul. Rasa umană, prin urmare, aparţine lui Cristos Isus, prin dreptul cumpărării, în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu. (1Petru 1:18, 19; 2Petru 2:1) Domnul Isus Cristos a vândut tot ce avea ca om, adică viaţa Sa umană, iar cu valoarea aceasta a cumpărat rasa umană. (Matei 13:46) `A cumpărat-o cu sângele Său.` - Faptele 20:28; Efeseni 1:14.
17 Dacă viaţa veşnică este pentru orice om, cum o poate el obţine? El trebuie să primească viaţă de la Dumnezeu prin Isus Cristos. `Viaţa este darul lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru.` (Romani 6:23) Adresându-se ucenicilor Săi, Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Nu există o altă cale de a obţine viaţă. (Faptele 4:12) Singura modalitate de împăcare a oamenilor cu Dumnezeu este prin Isus Cristos, prin a crede şi a se dovedi credincios. Avraam şi alţi bărbaţi credincioşi menţionaţi în Evrei, capitolul 11, au crezut promisiunea lui Dumnezeu de a-L trimite pe Mesia şi că El va fi Salvatorul şi Domnul lumii. Ei au aşteptat cu nerăbdare regatul său şi au refuzat să aibă de-a face cu lumea rea, punându-şi inima în regatul lui Mesia. Datorită credinţei lor, astfel de oameni au fost socotiţi drepţi. Dar ei nu au primit viaţă la acel timp, pentru motivul că Isus Cristos trebuia mai întâi să răscumpere rasa umană cu propriul sânge şi apoi să-i elibereze în modul stabilit de Dumnezeu. „Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.” (Evrei 11:39, 40) Care este lucrul mai bun, menţionat aici, la care apostolul însuşi este părtaş?
FII SPIRITUALI
18 Lucrul mai bun este a fi membru în casa regală a fiilor, al cărei cap este Isus Cristos: „Dar Cristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.” (Evrei 3:6). Dumnezeu a ţinut poporul lui Israel sub protecţia legământului legii până la venirea lui Cristos, iar legământul a acţionat ca o protecţie pentru cei care au fost credincioşi lui Dumnezeu. (Galateni 3:19, 24) Isus, prin voinţa lui Iehova, a venit la izraeliţi, poporul Lui de legământ, şi aproape tot acest popor L-a respins; însă unii dintre ei au crezut în El. „Dar tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în numele Lui, le-a dat dreptul [(margin.) privilegiul] să devină copii ai lui Dumnezeu.” - Ioan 1:12.
19 Apostolii credincioşi au fost toţi sub acel legământ al legii, dar ei au crezut în Domnul Isus Cristos, s-au devotat Lui ca Fiul iubit al lui Dumnezeu şi au devenit fii ai lui Dumnezeu. Acest mare privilegiu a fost acordat pentru trei ani şi jumătate exclusiv evreilor, iar apoi a fost deschis şi neamurilor. După venirea spiritului sfânt, apostolii, fiind învăţaţi de acesta, au înţeles scopul lui Iehova şi apoi l-au vestit şi altora, acela de a alege „un popor pentru numele Său”. Acei oameni credincioşi, apostolii, erau adunaţi la Ierusalim, analizând faptul că evanghelia lui era dată şi neamurilor şi de ce era făcut acest lucru. În acel moment, spiritul sfânt le-a descoperit scopul lui Dumnezeu cu privire la aceasta, anume „să aleagă din naţiuni un popor pentru
1 MARTIE 1938
TURNUL DE VEGHE
71
numele Său”, alegere care a fost prezisă de profeţii lui Iehova. (Faptele 15:14-16) „Popor pentru numele Său” astfel ales sunt cei născuţi de spirit, fiii lui Dumnezeu, cărora Iehova le dă numele Său şi pe care îi face martorii Săi pentru a da mărturie despre numele şi regatul sau, mărturie care trebuie dată înainte ca Iehova să-Şi demonstreze puterea Lui supremă. (Isaia 62:2; 43:9-12; Exodul 9:16, Leeser) Poporul astfel ales pentru numele lui Iehova sunt fiii săi spirituali, la care Isus se referă ca „turma mică” a oilor Domnului.
20 Legământul făcut în Egipt şi confirmat la Sinai, adică legământul legii, nu a reuşit să producă un popor complet pentru numele lui Iehova, dar au existat câţiva izraeliţi, inclusiv apostolii, care, datorită credinţei şi ascultării lor, au fost transferaţi de la Moise la Isus Cristos. Cu Isus Cristos Dumnezeu a făcut noul legământ, prin intermediul căruia realizează ceea ce vechiul legământ al legii nu a reuşit să facă, adică să aleagă dintre naţiuni un popor pentru numele lui Dumnezeu, care trebuie să fie complet devotat lui Dumnezeu şi să pună mărturie despre numele şi regatul sau în faţa lumii. Legământul legii a fost făcut în Egipt cu Moise ca reprezentant sau mijlocitor. Noul legământ a fost făcut de Iehova cu Isus Cristos în timpul când Isus a fost pe pământ, adică în Egiptul antitipic, iar sângele Domnului Isus a fost cel care a validat sau a activat acest legământ nou. Prin urmare, Isus a zis ucenicilor Săi, referindu-se la vinul din pahar care reprezenta sângele Său: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou.” - Matei 26:27, 28.
21 Faptul că Isus i-a invitat sau le-a poruncit să bea din el este o dovadă concludentă că toţi cei care sunt în acest legământ, şi nu alţii, trebuie să bea din sângele Său. Este adevărat că sângele Lui este pentru iertarea păcatelor; dar nimeni nu va fi invitat în legământ, şi astfel ales din lume pentru numele lui Iehova, până ce nu crede mai întâi în Domnul Isus Cristos şi nu-L acceptă pe El şi preţiosul Lui sânge ca mijloc de salvare. Ucenicii credincioşi L-au acceptat mai întâi fără rezerve pe Isus ca Mesia şi L-au urmat cu devotament, şi de aceea Dumnezeu le-a socotit aceasta pentru dreptate, chiar aşa cum i-a socotit lui Avraam credinţa pentru dreptate. Atunci când preţul de cumpărare a fost prezentat în cer ca o jertfă pentru păcat, apostolii credincioşi au devenit fiii spirituali ai lui Dumnezeu şi au fost astfel acceptaţi ca urmare a primirii mărturiei spiritului sfânt, pe care l-au primit la Rusalii. Isus nu i-a invitat pe toţi izraeliţii să se împărtăşească din emblemele Comemorării, ci i-a invitat numai pe acei oameni credincioşi care şi-au dovedit integritatea faţă de El.
22 Noul legământ nu a produs o sămânţă şi nu este mijlocul de a da viaţă oricui, ci cei luaţi în legământ trebuie mai întâi să fie îndreptăţiţi şi apoi să fie născuţi de spiritul sfânt. Prin urmare, ei au drept condiţionat la viaţă, iar condiţia este că ei
trebuie să fie supuşi loiali Domnului pentru totdeauna. Noul legământ produce un popor pentru numele lui Iehova, şi toţi cei care sunt luaţi în acest legământ, pentru a-şi demonstra credincioşia, trebuie să fie martori pentru numele şi regatul lui Iehova, prin care Iehova Îşi va justifica numele. Regele Isus Cristos se află de cealaltă parte a legământului cu Iehova. El este capul casei de fii şi „Martorul credincios şi adevărat” al lui Iehova. Toţi cei care continuă credincioşi în acest legământ trebuie să fie, de asemenea, martori pentru Iehova. Prin urmare Isus a spus, atunci când a fost întrebat: „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Rege. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (Ioan 18:37) Cuvintele Lui dovedeau peste orice îndoială că toţi cei care sunt aleşi din lume pentru numele lui Iehova, şi care se dovedesc credincioşi, trebuie să fie martori pentru numele lui Iehova.
23 Evreii, care erau înţelepţi în închipuirea lor, au obiectat la cuvintele lui Isus cu privire la furnizarea vieţii Sale umane. Pentru acest motiv şi pentru instruirea altora cu privire la calea dreaptă, Isus a rostit aceste cuvinte: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine. Astfel este pâinea care s-a pogorât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac.” - Ioan 6:53-58.
24 Isus Cristos a vorbit apoi „oilor” Sale, „turma mică”, cei care devin membri ai casei regale de fii, şi aceste cuvinte ale Lui se aplică numai acelora care se dovedesc credincioşi: `Dacă nu mâncaţi carnea Mea şi nu beţi sângele Meu, nu aveţi viaţă în voi`. Altfel spus, aceştia sunt cei născuţi de spirit, luaţi în legământ nou, care trebuie să mănânce pâinea şi să bea sângele. Dar nu trebuie ca toate persoanele care vor câştiga vreodată viaţă pe pământ `să mănânce din pâine`? Nu, numai fiii spirituali mănâncă pâinea şi beau sângele. Toţi cei care vor câştiga viaţă pe pământ trebuie să aibă şi să exercite credinţă în sângele lui Isus Cristos vărsat pentru iertarea păcatelor. Dar la instituirea Comemorării, Isus a invitat numai discipolii Săi să fie frânţi şi să moară cu El, şi astfel să se împărtăşească în moartea şi în învierea Lui. De atunci, cuvintele Sale se aplică numai celor care sunt consacraţi lui Dumnezeu şi născuţi de spirit. Să fim atenţi că „Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o şi a frânt-o”, apoi a dat pâinea frântă ucenicilor săi şi le-a poruncit să mănânce. Frângerea este de o foarte
72
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.
mare importanţă şi nu poate fi ignorată sau trecută cu vederea. Frângerea este de importanţă vitală pentru toţi cei care participă cu Isus Cristos în regatul său. Aceasta înseamnă că ei trebuie să devină membri ai trupului lui Cristos şi să fie frânţi împreună cu El şi, prin urmare, să moară cu El, pentru a se împărtăşi cu El în gloria regatului său.
25 Că apostolii au înţeles astfel chestiunea atunci când au fost instruiţi de spiritul sfânt este dovedit definitiv de cuvintele lui Pavel, care ulterior a scris sub inspiraţia spiritului sfânt: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” - 1Corinteni 11:23, 24.
26 Va fi admis că spusele lui Isus au însemnat „această pâine reprezintă corpul Meu.” Pâinea era doar un simbol, iar frângerea ei dezvăluie ce trebuie făcut cu cei din trupul lui Cristos. „Rodul viţei de vie”, sau vinul, a reprezentat sângele Lui gata să fie vărsat, şi El a spus ucenicilor: „Beţi toţi din el”. În mod clar, cuvintele Lui înseamnă că toţi cei care vor fi asociaţi cu El în casa Lui trebuie mai întâi să fie frânţi şi să moară şi, prin urmare, să se împărtăşească în moartea Sa.
27 Că acele cuvinte ale lui Isus au însemnat că membrii trupului Său sunt parteneri în suferinţa şi moartea Lui este pe deplin susţinut de apostol, care, sub inspiraţia spiritului sfânt, a scris: „Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun. Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Cristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Cristos? Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.” - 1Corinteni 10:15-17.
28 Mâncatul pâinii nu înseamnă că cei care mănâncă din aceasta şi-o însuşesc şi, prin urmare, sunt îndreptăţiţi pentru viaţă. Nici nu înseamnă aceste cuvinte ale lui Isus că toţi trebuie să mănânce din această pâine şi să fie susţinuţi de umanitatea lui Isus. Toţi trebuie să fie mai întâi îndreptăţiţi, înainte să poată deveni o parte a pâinii care ulterior este frântă.
29 Când Isus s-a adresat criticilor evrei nu a spus nimic despre frângerea pâinii, ci El a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. … Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” - Ioan 6:47-51.
30 Aceste cuvinte ale lui Isus Cristos arată că viaţa Sa umană este cea pe care o dă pentru preţul de răscumpărare a lumii, şi toţi cei care beneficiază de acesta trebuie să creadă în El ca Mântuitor al lumii. O asemenea credinţă trebuie să fie arătată de cineva înainte de a fi îndreptăţit. Cuvintele lui Isus adresate ucenicilor Săi cu privire la frângerea pâinii înseamnă un lucru complet diferit.
Isus a luat pâinea nedospită, a frânt-o şi a zis urmaşilor Săi: „Acesta este trupul meu.” Atunci, cuvintele Lui, în esenţă, au fost următoarele: `Trebuie să mâncaţi, ceea ce înseamnă că trebuie să fiţi părtaşi cu Mine şi, prin urmare, să deveniţi partenerii sau colegii Mei de suferinţă; şi după cum această pâine pe care mă vedeţi că o frâng reprezintă trupul lui Cristos, sau membrii, toţi aceştia trebuie să fie frânţi împreună.` Astfel de frângere a pâinii sau a trupului şi băutul sângelui trebuie să aibă loc după ce cei care se împărtăşesc sunt îndreptăţiţi şi născuţi de spirit şi, prin urmare, numai aceştia se împărtăşesc în mod potrivit din embleme.
31 Cuvintele apostolului de la 1Corinteni 10:15-17 înseamnă cu siguranţă acelaşi lucru. Acolo, apostolul foloseşte cuvântul „comuniune”, ceea ce înseamnă „parteneriat”, adică împărtăşire. Textul, după o altă versiune, zice: „Paharul pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele Cristosului? Acea bucată de pâine pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu corpul lui Cristos? Deoarece este o pâine, un trup, noi, care suntem mulţi, ne împărtăşim toţi dintr-o singură pâine.” - Rotherham.
32 Îndreptăţirea nu rezultă dintr-o asemenea frângere şi băut al sângelui, deoarece îndreptăţirea trebuie să preceadă sau să aibă loc prima, înainte să poată avea loc frângerea pâinii şi băutul vinului. Isus nu a oferit pâine şi vin la toată lumea, ci numai celor care şi-au dovedit credinţa. Rezultă, deci, că numai aceia se împărtăşesc corect din embleme care sunt mai întâi justificaţi şi născuţi de spirit, şi care sunt candidaţi la Regat.
33 Prezentând argumentul într-o formă puţin diferită, Scripturile dovedesc concludent acest lucru, şi anume: Că Isus a ştiut că în scurt timp avea să moară în locul păcătoşilor şi, prin urmare, trebuia să moară de o moarte umilitoare pe stâlp. Ocara, umilinţa şi moartea au fost condiţii prealabile pentru a deveni Justificatorul lui Iehova. Diavolul a ocărât foarte mult numele Tatălui Său, iar acum aceleaşi ocări sau asemănătoare aveau să cadă asupra Domnului Isus. Pentru a rămâne credincios şi adevărat Tatălui Său, Isus trebuia să primească cel mai sever test şi să-şi dovedească loialitatea în acesta, pentru a deveni Justificatorul lui Iehova. Este voinţa lui Dumnezeu ca Isus să aibă asociaţi cu El în lucrarea sa de Justificator 144.000 membri ai trupului Său, toţi împreună constituind un singur trup sau casa regală a fiilor lui Dumnezeu şi fiecare dintre ei trebuie să se supună unui test similar celui căruia a fost supus Isus şi trebuie să sufere şi să moară cu Isus Cristos ca o condiţie prealabilă pentru a intra în slava Domnului. Isus Şi-a instruit ucenicii şi, prin ei, pe toţi cei care aveau să calce după aceea pe urmele Sale. Făcând aceasta, El a luat o bucată de pâine, care era nedospită, simbolizând o stare fără de păcat sau îndreptăţită, şi apoi le-a zis, în esenţă: `Frângând pâinea, veţi observa că aceasta reprezintă trupul Meu [trupul lui Cristos, care este curat şi fără păcat]. Fiecare dintre voi trebuie să mănânce din ea [ceea ce înseamnă, să ia parte cu Mine, şi astfel să devină partenerul meu şi să fie părtaş cu Mine
1 Martie, 1938
TURNUL DE VEGHE
73
în a fi frânt].` Cuvintele Lui „acesta este trupul meu” nu se puteau referi la organismul său uman, deoarece despre Isus este scris: „Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.” (Psalmii 34:20) „Aceste lucruri s-au întâmplat, ca să se împlinească Scriptura: „Nici unul din oasele Lui nu va fi sfărâmat.”- Ioan 19:36.
34 Omul Isus nu a murit din cauză că vreo parte a trupului Său a fost frântă, ci, fără îndoială, ca rezultat al unei inimi frânte. Isus a procedat apoi la instruirea ucenicilor Săi cu privire la pahar, aşa cum este scris: „De asemenea, a luat paharul.” Vinul din pahar s-a referit la sângele Lui, iar cuvintele Sale, în esenţă, au însemnat acest lucru: `Acesta reprezintă sângele meu, care validează legământul cel nou, pe care Tatăl meu l-a făcut cu Mine. De asemenea, acesta este preţul de răscumpărare pentru rasa umană. Acest sânge vărsat reprezintă viaţa Mea scursă în moarte, aşa după cum arată şi trupul Meu frânt că Eu trebuie să mor. Dacă sunteţi părtaşi cu Mine în regatul meu, trebuie să fiţi părtaşi cu Mine în moartea Mea. Prin urmare, mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din acest sânge.` Isus ştia că băutul sângelui însemna moarte, aşa cum a fost prevăzut de legea lui Iehova. (Geneza 9:4; Leviticul 17:11). El a invitat, prin urmare, ucenicii Săi să facă un act care însemna moartea lor şi, astfel, i-a invitat să participe în moartea Sa, şi de aceea El a zis: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el.” (Ioan 6:56). Aceasta este singura cale de a fi luat în Cristos, şi numai cei care sunt luaţi în Cristos şi devin membri ai acestuia sunt frânţi cu Cristos Isus şi îşi dau viaţa împreună cu El.
35 Oricine face o consacrare necondiţionată de a face voinţa lui Dumnezeu, în mod potrivit simbolizează sau mărturiseşte aceasta public prin botezul în apă. Cu toate acestea, acest botez nu-l pune în trupul lui Cristos; el trebuie să fie botezat în moartea de jertfă a lui Isus Cristos şi aceasta trebuie să se facă după ce el s-a consacrat lui Dumnezeu şi a primit îndreptăţirea. „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” - Romani 6:3-5.
36 Numai cei care au chemare cerească se vor împărtăşi în moartea de jertfă a lui Isus Cristos. Numai „turma mică” din oile Domnului, cei născuţi de spirit, sunt candidaţi pentru a se împărtăşi în moartea lui Cristos Isus şi în slava Lui care va urma, şi, prin urmare, numai ei se împărtăşesc în mod potrivit din simbolurile Comemorării.
37 Apostolul Pavel, luminat şi învăţat de spiritul sfânt, şi inspirat să înveţe pe alţii, a înţeles în mod clar şi a învăţat că toţi cei care se împărtăşesc în mod potrivit din emblemele Comemorării, care reprezintă trupul frânt al lui Cristos Isus, adică moartea Sa de jertfă, trebuie
să fie părtaşi morţii Sale ca o condiţie prealabilă pentru a intra în slava Sa. Unii ca aceştia, şi numai ei, sunt chemaţi `la o singură nădejde a chemării noastre` (Efeseni 4:4), iar această speranţă este regatul cereasc, spiritual. Aceştia trebuie să sufere ocările care au căzut asupra lui Isus, trebuie să fie puşi la testul crucial la care a fost supus El, şi trebuie să îndure multe necazuri şi să moară cu Isus Cristos. Toate concluziile acestea sunt pe deplin susţinute de cuvintele apostolului: „Căci şi Cristos nu Şi-a plăcut Lui; ci, după cum este scris: „Ocările celor care Te ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine.” - Romani 15:3.
38 Tovarăşilor săi creştini apostolul le-a zis: „În regatul lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Faptele 14:22) Toţi aceştia trebuie să sufere şi să moară aşa cum a făcut Isus Cristos. „Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi.” - 2Timotei 2:11, 12.
39 Că asemenea suferinţă este esenţial să fie îndurată de membrii trupului, şi că în aceasta participă cu bucurie cei care înţeleg privilegiul lor, este dovedit prin cuvintele apostolului: „Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” - Coloseni 1:24.
40 Că emblemele Comemorării ilustrează suferinţa şi moartea lui Cristos, în care numai membrii trupului au o parte, pe care ei trebuie să le îndure cu bucurie, este demonstrat în continuare de cuvintele apostolului: „Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-l cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.” - Filipeni 3:12-14.
41 Mărturia apostolului Petru sprijină pe deplin concluzia că doar membrii trupului lui Cristos, fiii spirituali ai lui Dumnezeu, sunt cei care se împărtăşesc în mod potrivit din emblemele Comemorării, care vor purta ocara, suferinţa şi moartea Lui. Acestea trebuie să preceadă participarea la învierea Sa glorioasă: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Cristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.” (1Petru 2:21)
74
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N. Y.
„Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. Dacă sunteţi batjocoriţi pentru numele lui Cristos, ferice de voi! Fiindcă spiritul slavei, spiritul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.” - 1Petru 4:12-14.
42 Aceşti consacraţi născuţi de spirit, care iau parte la suferinţele lui Isus Cristos, se conformează morţii Sale. Şi astfel, continuând şi îndurând ca buni soldaţi ai lui Cristos Isus, credincioşi până la moarte, ei vor avea parte de învierea Lui. Cu privire la aceasta, adresându-se lor, Isus a zis: „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da coroana vieţii.” - Apocalipsa 2:10, ARV.
`DEOSEBIREA TRUPULUI`
43 Cei care sunt în Cristos Isus trebuie şi vor discerne trupul lui Cristos, adică ei vor face o distincţie clară între trupul de carne şi trupul Cristosului. „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Cristos. … Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.” (1Corinteni 12:12, 14) Numai aceştia se împărtăşesc potrivit sau demn din simbolurile Comemorării. A se împărtăşi nevrednic înseamnă a fi nepotrivit şi fără respect. „De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic [nepotrivit, fără respect], va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte [nu face distincţie între trupul de carne şi trupul spiritual al Cristosului] trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.” - 1Corinteni 11:27-31.
44 Apostolul spune: „Cristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul.” El se referă la cei care sunt din clasa căreia îi aparţinea el, prin urmare clasa spirituală. Dacă cineva este un ionadab, nu este în Cristos, iar dacă el nu este în Cristos, nu poate participa la moartea şi învierea lui Cristos. Prin urmare, ar fi nepotrivit pentru el să se împărtăşească din emblemele Comemorării.
„Până va veni El”
45 Apostolul inspirat instruieşte în continuare pe tovarăşii săi creştini în cuvântul pe care l-a primit de la Domnul, şi anume: „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” (1Corinteni 11:26) Cei care se împărtăşesc în mod potrivit, cu înţelegere şi discernământ, arată astfel că ei recunosc scopul morţii lui
Isus Cristos şi că este privilegiul lor să sufere şi să moară cu El pentru ca să poată trăi şi împărăţi cu El, fiind părtaşi slavei Lui. Isus Cristos este prezent în templu, dar mai sunt încă unii pe pământ care sunt în carne şi care celebrează sărbătoarea Comemorării corect şi ar trebui să facă acest lucru până va veni schimbarea lor, când ei sunt schimbaţi într-o clipită, renunţând la organismul uman şi primind de la Domnul un trup spiritual. Lor le este poruncit să celebreze Comemorarea şi astfel să pună mărturie despre relaţia lor cu Dumnezeu şi Isus Cristos, şi ar fi extrem de neglijenţi dacă nu ar face acest lucru. „Până va veni El”, prin urmare, este corect interpretat a însemna până când ultimul membru de pe pământ al trupului îşi încheie calea şi este schimbat din om în spirit.
LEGĂMÂNTUL PENTRU REGAT
46 După ce Isus a instituit Comemorarea şi ucenicii credincioşi s-au împărtăşit la aceasta, semnificând astfel hotărârea lor de a păşi credincios pe urmele Maestrului, Isus i-a invitat să ia parte cu El în regatul lui. Prin urmare, El le-a zis: „Voi sunteţi aceia, care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc regatul, după cum Tatăl Meu mi l-a pregătit mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în regatul meu, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” (Luca 22:28-30). Numai cei care sunt într-o relaţie similară celei dintre apostoli şi Domnul ar putea fi luaţi în legământul pentru regat. Prin urmare, doar cei care sunt în Cristos şi care se împărtăşesc în moartea Lui au o parte în regat. Acest lucru exclude pe oricine în afara celor spirituali şi unşi, şi numai aceştia se împărtăşesc corect şi demn din simbolurile Comemorării.
CU BUCURIE
47 În 1918 Domnul Isus a apărut la templul Lui pentru judecată şi acolo a început judecata celor consacraţi, a celor născuţi de spirit. Cei aprobaţi la această judecată au fost luaţi în templu. Din acel moment, prin urmare, adevăraţii urmaşi ai lui Isus Cristos s-au împărtăşit din emblemele Comemorării nu cu întristare, ci cu bucurie, pentru că Domnul, capul casei, este cu ei. Acest lucru este în armonie cu cuvintele lui Isus Cristos: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în regatul Tatălui meu.” - Matei 26:29.
48 Rodul viţei de vie este vinul, iar acesta nu numai că reprezintă sângele vărsat al lui Isus Cristos, dar la a doua venire a Sa vinul ilustrează bucuria Domnului. „Vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa. (Psalmii 104:15) Isus Cristos, Regele uns şi înălţat al lui Iehova, este la templul Său şi a adunat la Sine pe cei care au trecut cu succes testul judecăţii.
1 MARTIE 1938
TURNUL DE VEGHE
75
Pe aceştia Iehova i-a uns, iar ei sunt acum veseli şi se bucură în Domnul. Isus Cristos este marele Justificator al lui Iehova, şi cea mai mare bucurie a Lui este justificarea numelui Tatălui Său, pentru care scop a venit El. Urmaşilor Săi credincioşi, pe care i-a adunat în templu, le face invitaţia de a se împărtăşi în bucuria Lui, şi astfel zice: „Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25:23) Acum, toţi din grupa templului se bucură în Domnul, fapt simbolizat de băutul împreună cu El al vinului nou, şi acolo, în templu, proclamă laude lui Iehova, Tatăl lor. „În locaşul Lui totul strigă: „Slavă!” - Psalmii 29:9.
49 Toţi aceştia au fost aleşi în condiţiile noului legământ ca un popor pentru numele lui Iehova, şi toţi trebuie să pună mărturie pentru numele şi regatul lui Iehova. (Matei 24:14) Astfel de credincioşi, fii spirituali şi unşi ai lui Dumnezeu, oferă neîntrerupt lui Iehova o jertfă în dreptate, deoarece ei sunt în templu cu Isus Cristos, Capul. (Maleahi 3:4) În templu, care este locul ascuns al Domnului, El îi instruieşte pe unşii Săi cu privire la înţelegerea profeţiilor care acum sunt împlinite. La porunca Lui, ei `ies din tabără` în ascultare de voinţa lui Iehova, vestind mesajul despre regat şi atrăgând astfel asupra lor ocările care au căzut asupra lui Iehova şi Isus Cristos. (Evrei 13:13-15) Ei se bucură să facă acest lucru, apreciind faptul că sunt în bucuria Domnului şi că bucuria Domnului este tăria lor.
50 Speranţa lor nu este în ceruri, ci este ca să poată trăi pe pământ pentru totdeauna. Ei au găsit refugiu în organizaţia lui Iehova sub Cristos Isus, unde trebuie să rămână până când trece ziua mâniei lui Iehova. În timp ce rămân în aceasta, ei trebuie să continue să caute dreptatea şi smerenia. Fiind `străini în tabără`, care s-au dedicat lui Dumnezeu şi Cristos, ei trebuie să participe la vestirea numelui şi regatului lui Dumnezeu sub Cristos. Dar din moment ce nu se pot împărtăşi în moartea lui Cristos Isus, şi prin urmare nu se pot împărtăşi în învierea Lui, ar fi în întregime în afara regulii şi nepotrivit pentru ei să se împărtăşească din emblemele Comemorării. Fiind sub protecţia organizaţiei lui Dumnezeu, ei sunt tovarăşi ai celor unşi şi trebuie să servească împreună cu unşii şi cu bucurie să facă tot ce găsesc mâinile lor. Dovezile scripturale şi faptele arată că ionadabii, sau mulţimea mare, sunt acum strânşi la Domnul şi, ca atare, lăudă continuu pe Dumnezeu şi pe Isus Cristos, Regele Său, pentru că văd că ziua salvării şi eliberării a venit. Prin urmare, ei îl salută pe Isus Cristos, Regele
slavei, şi Îl servesc cu bucurie continuu. - Apocalipsa 7:9-17.
51 Toate argumentele Scripturii, prin urmare, stabilesc definitiv faptul că Domnul Isus Cristos a instituit Comemorarea morţii Sale şi a poruncit ca aceasta să fie celebrată numai de cei care sunt născuţi de spiritul Său şi botezaţi în trupul Său, adică trupul spiritual al lui Cristos. Aceşti fii spirituali nu îşi vor face datoria şi îşi vor pierde marele privilegiu dacă nu se vor împărtăşi la Comemorare. O dată pe an este datoria şi privilegiul lor de a celebra astfel Comemorarea. În anul 1938, data corectă cade pe 15 aprilie, după ora 18, timp în care cei unşi din grupele poporului lui Dumnezeu de pe întregul pământ, se vor aduna şi vor lua parte la sărbătoarea Comemorării. Va fi cu totul corect şi potrivit ca ionadabii să fie prezenţi la această adunare şi să observe ceea ce se face, ca să poată avea o apreciere adâncă a relaţiei unşilor cu Iehova şi o apreciere adâncă a relaţiei mulţimii mari cu Dumnezeu şi cu Cristos. Acesta ar trebui să fie şi este un timp de bucurie şi pentru ei, pentru că apreciază faptul că ziua eliberării a venit.
52 Având în minte cuvintele inspirate ale apostolului, „Cristos, Paştele noastre, a fost jertfit … Să ţinem dar sărbătoarea”, este uşor de văzut că turma sau clasa la care apostolul însuşi a aparţinut, şi numai asemenea membri ai grupei spirituale, se pot împărtăşi în mod potrivit din emblemele Comemorării. Ionadabii, sau cei care alcătuiesc mulţimea mare, nu se pot împărtăşi în mod potrivit din emblemele Comemorării. A face acest lucru ar fi spre paguba lor.
53 Totuşi, în mintea unora există întrebări, ca de exemplu: Cum voi şti dacă trebuie să mă împărtăşesc la Comemorare sau nu? Sunt eu uns, care am privilegiul şi obligaţia de a mă împărtăşi la Comemorare, sau sunt un ionadab, care nu mă pot împărtăşi? Este posibil pentru mine să determin care este poziţia şi relaţia mea cu Domnul şi, dacă da, cum pot determina această chestiune? Aceste întrebări urmează să fie analizate în numerele următoare ale Turnului de veghere.
ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU
76
TURNUL DE VEGHE
Brooklyn, N.Y.
