Stăpânirile cele mai înalte
Versiunea din 24 ianuarie 2020 16:29, autor: Administrator (Discuție | contribuții)
LUMINA
BIBLIEI
LUMINA BIBLIEI
REVISTA LUNARĂ
CUPRINSUL:
| Stăpânirile cele mai înalte (I) | 67 |
| Stăpânire | 67 |
| Organizația lui Dumnezeu | 68 |
| Biserica | 69 |
| Putere dată | 69 |
| Cetățenie | 69 |
| Ordine în organizația lui Dumnezeu | 70 |
| Textul | 71 |
| Stăpânirile înalte | 74 |
| Dări | 76 |
| Motivul supunerii | 77 |
| Războiul | 78 |
| Timpul de trezire | 79 |
ABONAMENTE:
| Pentru România pe un an: | 140 lei |
| pe jumătate de an: | 10 lei |
| Pentru Cechoslovacia pe un an: | 24Ke |
| pe jumătate de an: | 21Ke |
„ADRESA PENTRU, COMANDA:
Carol Lisetz, Viena, XVI, Panikengrase 36. Austria.
(continuare pagina 80)
§ 17. Explică versul 6 și citează diferite traduceri spre explicarea în acest mod al spuselor apostolului!
§ 18-20. Ce arată examinarea diferitelor texte cu referire la aceia ce înseamnă susținerea apostolului: „Pentru că ei sunt seri ai lui Dumnezeu”?
§ 21-24. Ce este darea și vama amintită aici, și cui trebuie plătite? La ce se cugetă apostolul atunci când spune, să plătim frica aceluia căruia îi datorăm cu frica?
§ 25-27. Aplică aceste cuvinte. Celui cu cinstea! Cum putem ști cui să dăm cinste în biserică? Cum împlinește cerințele legii iubirea reciprocă?
§ 28,29. La ce se referă apostolul în versul 6, când eu cuvântul: „Pentru că acesta” începe înșirarea câtorva porunci? Cum lucrează iubirea în aceia, că ținem legea lui dumnezeu ce se referă la iubirea aproapelui?
§ 30,31. Pentru ce nu poate fi totdeauna iubirea împlinirea legilor națiunilor? La ce lege se referă apostolul, care trebuie să fie conducătorul creștinului?
§ 32,33. Cum trebuie să se poarte creștinul în privința războiului? Numește care aste acea grupă asupra cărora are valabilitatea această regulă? Ce trebuie Să spună aceștia altora, fie națiuni, sau indivizi, în privința participării la un război?
§ 34,36. Spune ce atitudine trebuie să aibă creștinul în legătură cu afacerile națiunilor? Ce poate să aștepte ce la domnitorii pământeni aceia, care sunt credincioși față de dumnezeu? Descrie experiențele acelora, care înainte de era creștină în asemenea împrejurări au dat dovadă de credincioșia lor nestrămutată față de Dumnezeu! Care va fi răsplata lor? Arată ce învățătură putem trage din experiențele lor!
§ 37. Pe ce bază nu se amestecă creștinul adevărat în afacerile lumii?
§ 38. Descrie acele împrejurări, care au dat ocazie pentru exprimarea cuvintelor din Fapte 4:19, și spune ce învățătură poate trage din ia poporul lui Dumnezeu în timpul de acuma!
§ 39-41. Aplică versetul 11 din Roman 13! Arată importanța timpului prezent și împrejurarea care îndeamnă pe creștin sa să aprecieze adevărul prezent, și să primească privilegiul și răspunderea serviciului! Care fapte al adevărului trebuie să facă pe cineva capabil, ca să cunoască cum se cade modul purtării potrivite a unșilor.
§ 42. Este cuminte a crede, că Dumnezeu nu are pe pământ mai multe organizații decât una? Din ce pot să recunoască de îndată cei ce se numesc de consacrații lui Dumnezeu, că în care organizație pot să ieie parte la acea lucrare a lui Dumnezeu, care o face acuma pe pământ?
§ 43-44. Despre ce fel de noapte vorbește apostolul în versul 12? Despre ce fel de ziuă? Cum lapădă cineva lucrurile întunericului? Cum trebuie îmbrăcate armele luminei?
§ 45,46. După ce se poate ști, dacă cineva se poată cuvioncios sau nu? Care este singura purtare cuviincioasă a acelora, care nu doresc să ia parte la lucrul Domnului?
§ 47,48. De ce privilegiu are parte rămășița în oastea lui Iehova? Spune care este scopul avertizării acelora, care încă nu s-au trezit la aprecierea acului privilegiu că pot lua parte ca martori în serviciul Domnului! Ce binecuvântări așteaptă pe aceia, care se apucă la lucru?
W. T. 15 Iunie 1929.
Responsabil pentru conținut și edita: Carol Lisetz, Viena XVI, Panikengrasse 36 - Tipografia: W. T. Viena.
LUMINA
BIBLIEI
Viena
1 Mai 1930
No.5
Stăpânirile cele mai înalte
„Orice suflet fie supus înaltelor stăpâniri. Căci nu este stăpânire decât dela Dumnezeu, iar care sunt de Dumnezeu, sunt rânduite.“ - Romani 13:1.
Partea I.
1 IEHOVA Dumnezeu pentru aceia a dat cuvântul său poporului său, ca acela să le servească spre mustrare îndrumare, învățătură, ajutor și mângâiere, ca să fie înzestrați de acea cunoștință, care îi face capabili să facă ceiace este bun și potrivit. (Romani 15:4; 2 Timotei 3:16, 17) Această regulă, care nu se schimbă, trebuie s'o avem înaintea ochilor noștri atunci, când examinăm vre-un loc spiritual. Aceasta înseamnă, că cei unși trebuie să arate totdeauna supunere față de legea lui Dumnezeu. Orice regulă sau lege, care pretinde de la copiii lui Dumnezeu urmarea altei cărări, este nepotrivită. Unșii Domnului trebuie să procedeze potrivit; și în toate cazurile numai cuvântul lui Dumnezeu poate să le arate calea potrivită. - Psalm 19:8,9.
2 Îndrumarea cuprinsă în Romani 13 a fost aplicată în mod greșit mult timp. Aplicarea ei greșită a servit baza învățăturii false, că regii și domnitorii de pe pământ ar avea drept lăsat de Dumnezeu ca să domnească asupra popoarelor și să-i apese. Îndrumarea aceasta a apostolului de fapt a fost dată bisericii și nu omenirii în general. Pentru că, dacă s'ar fi dat pentru cei dinafara de biserică, atunci ar rezulta, că Dumnezeu a judecat popoarele în zilele timpului păgânilor (națiunilor), până când alte scripturi dovedesc, că Dumnezeu pentru această judecată a rânduit un alt timp. - Fapte 17:31.
3 Miezul explicării apostolului este acela, că îndeamnă pe membrele bisericii alese, ca să se supună întotdeauna lui Dumnezeu, și că pornirea adevărată a supunerii lor trebuie să fie iubirea lor față de Dumnezeu și bucuria lor în îndeplinirea voinței lui. Explicarea apostolului Pavel cuprinde și aceea, că trebuie să arate supunere și față de legile țărilor, dacă acele sunt în armonie cu cele ale lui Dumnezeu; nu pentrucă sunt promulgate de parlamentul (casa țării) națiunii respective, ci pentru că se unesc cu legile lui Dumnezeu și astfel sunt legi bune. Dacă legile unei națiuni nu sunt împotriva legilor lui Dumnezeu, atunci trebuie urmate legile națiunii, ca nu cumva copilul lui Dumnezeu să facă ceva piedică nejustă, afară de aceea și pentru cunoștința
(convingerea) sa. Din explicările apostolului va ieși la iveală chestia cetățeniei, adică, se va stabili, că creatura cărei stăpâniri trebuie să-i dea ascultare.
4 Puterea lui Iehova este peste toate. De la dânsul se pogoară orice stăpânire dreaptă. El este creatorul cerului și al pământului. (Isaia 42:5; Ieremia 10:12) Puterea lui este nemărginită, și declarația, că Dumnezeu este Cel Atotputernic este adevărată fără nici o discuție. (Geneza 17:1-3; 35:11) El este Cel prea Înalt și înaintea lui nu mai este nimeni. (Psalmii 91:1; Efeseni 4:10) Apostolul argumentează astfel: „Nu este stăpânire, numai de la Dumnezeu; și care stăpâniri sunt, acele sunt rânduite (supuse) de Dumnezeu”. Cu alte cuvinte: orice putere (stăpânire) ce se folosește în mod legal, a fost dată de Iehova creaturilor cari exercită puterea. Din aceasta rezultă, că nici persoane singuratice și nici mai multe creaturi nu pot aduce și executa pe drept astfel de legi și reguli de conduită, care sunt împotriva legilor lui Dumnezeu. Cuvintele apostolului: „Orice suflet fie supus înaltelor stăpâniri”, în timpul prezent se referă la biserică, iar mai târziu la aceia, cari vor veni în armonie cu Dumnezeu.
5 Multe explicări s'au scris deja despre capitolul 13 de la Romani, ca să arate, că „stăpânirile care sunt” de fapt nu sunt altele decât națiunile sau domniile acestei lumi, și că această putere au primit-o de la Dumnezeu. Din aceasta putem vedea imediat, că prin aceasta s'a pus baza crezului că „regii sunt din grația lui Dumnezeu”, deoarece doresc să dovedească, că puterea ce posedă și ce exercită o națiune, este rânduită de Dumnezeu, și pentru aceasta copilul lui Dumnezeu trebuie să dea ascultare acelei stăpâniri. Domnitorii națiunilor, care se susțin a fi creștini, susțin de multe veacuri, că Dumnezeu le-a dat dreptul, ca să domnească. Această învățătură au folosit-o în scopul, ca oamenii să le dea onoare și să se închine înaintea lor. Urmând această presupunere, să vedem unde vom ajunge dacă tragem concluzii logice!
6 În Statele Unite ale Americii este interzis cetățeanului, ca să țină băutură spirtoasă, sau să facă comerț cu ea. În Anglia, Canada, Germania și în celelalte țări care de asemenea se susțin de creștine, nu interzice legea consumarea băuturilor spirtoase. Oare Dumnezeu acestor națiuni le-a dat puteri și îndrumări diferite? În Statele Unite, în timp de pace nimeni nu poate fi constrâns să facă armata. Iar în Italia și în celelalte țări creștine, fiecare cetățean este constrâns să facă miliția, chiar și în timp de pace. Dacă nu se supune, atunci primește o pedeapsă aspră. Care națiune poate să armonizeze legile sale militare cu legile lui Dumnezeu, văzând că legile lui Dumnezeu sunt diferite?
7 În Statele Unite din America există o lege aplicabilă în timp de război, care silește pe cei care au o etate stabilă prin lege să ia parte la război. Oare legile lui Dumnezeu se schimbă după timpuri și țări? Răspunsul Bibliei: Dumnezeu nu se schimbă. (Maleachia 3:6) Dumnezeu trebuie să fie credincios întotdeauna față de sine însuși, și așa și este.
8 Dumnezeu așa vorbește către copii săi unși: „Nu omorî”. (Matei 5:21,22) Cine ucide, acela este omorât de om. Mai departe stă scris: „Oricine care urăște pe fratele său este omorâtor de oameni, și știți că orice omorâtor de oameni, nu are viață veșnică rămânând în trânsul.” (1 Ioan 3:15) Fiecare națiune din lume silește pe cetățenii ei, ca în caz de război să intre în armată și să ucidă. A înzestrat oare Dumnezeu pe aceștia cu puterea, ca să pomenească oamenilor să meargă în război și să ucidă, și sunt datori copii lui Dumnezeu ca să dea ascultare astorfel de legi a unei țări. atunci când Dumnezeu le poruncește să nu ucidă? Dacă copilul lui Dumnezeu se unește la aceia, ca să meargă la război și ucide, acela după legile lui Dumnezeu, însuși își taie drumul care duce către împărăție.
9 Dacă o stăpânire din lume, poate să aducă o lege, care interzice consumarea anumitelor băuturi, atunci aceasta stăpânire sau cârmuire poate să ducă și astfel de lege care interzice consumarea anumitor alimente, înțelegând și pâinea. Isus a învățat pe urmașii săi să se roage: „Dă-ne nouă pâinea cea de toate zilele azi”! A înzestrat Dumnezeu o națiune sau stăpânire, cu dreptul, ca să aducă și să aplice astfel de lege, care interzice chiar aceea, pentru care copiii lui Dumnezeu trebuie să se roage? Mai departe dacă în Germania este legal, ca oamenii să bea bere după ce au mâncat caș, și în același timp acest fapt în Statele Unite constituie călcarea de lege, atunci care dintre aceste două națiuni folosește într-adevăr autoritatea primită de la Dumnezeu? Dacă răspunsul este acela, că amândouă țări sunt înzestrate cu aceeași autoritate de la Domnul, atunci se naște întrebarea: Spune oare Dumnezeu că e lucru potrivit ca să fie permis un lucru într-o țară, până când în cealaltă să nu fie permis?
10 Rusia și Statele Unite sunt puterile, națiunile sau guvernele acestei lumi; în ambele țări mulți se susțin a fi creștini, cu toate că nu sunt aceea. Constituția Statelor Unite declară, că fiecare om își poate exercita religia sa cum îi place. Dar împotriva acestei legi constituționale, unele state din această țară fac legi, pe baza cărora Evanghelia nu se permite a se predica în unele locuri și în anumite împrejurări, și arestează și pedepsește pe unii, care doresc să răspândească Evanghelia după convingerea lor. Iar în Rusia legea dispune, că Evanghelia în nici un caz nu se poate predica fără de învoirea guvernului. Dumnezeu poruncește copiilor săi prin Isus Christos, ca să predice Evanghelia tuturor națiunilor. (Matei 24:14) Acum copilul lui Dumnezeu să se supună legilor Statelor Unite, a Rusiei sau ale lui Dumnezeu? Se poate, ca Dumnezeu să fi înzestrat cu drept și autoritate pe aceste stăpâniri diferite, ca să aducă și să aplice astfel de legi, care nu se unesc cu voința sa, ba chiar iau în nimica voința lui Dumnezeu?
11 Nu este clar, că cuvintele apostolului au fost explicate greșit atunci când au fost aplicate la stăpânirile din lume? Când Pavel spune: „Stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu”, oare nu cumva cuvintele sale se referă la națiunile (creștine) de pe pământ? Nu este oare mai cuminte, ca să credem, că cuvintele sale se referă exclusiv numai la stăpânirile și autoritățile care sunt în organizația lui Dumnezeu, și nu la stăpânirile din organizația Diavolului?
12 Această organizație constă din însuși Iehova Dumnezeu, Isus Christos, îngerii săi sfinți, heruvimi, membrele Christosului cei învățați , și astfel de oameni. care au fost aduși în biserica aleasă și au fost unși cu spiritul sfânt și care și-au dat toate năzuințele ca să se supună lui Dumnezeu. Cu ocazia botezului său în Iordan, Isus a fost uns de „archiereu după ordinul lui Melchisedec”. Ucenicilor săi a zis, că „Fiul omului are putere ca să ierte păcatele pe pământ.” (Marcu 2:10) Când Isus a fost înviat din morți așa a vorbit către ucenicii săi: „Mie mi s-a dat orice putere în cer și pe pământ.” (Matei 28:18) Această putere a primit-o de la Iehova. Dumnezeu a permis lui Isus ca să însărcineze pe servii și ucenicii săi cu oarecare autoritate, pentru că Isus a vorbit despre sine: „Ca un om ducându-se departe lăsând casa sa și dând slugilor sale putere și fiecăruia lucrul lui și porunci portarului să vegheze.” - Marcu 13:34.
13 Cuvântul „stăpânire” este tradus din cuvântul grecesc excuzia; și explicarea apostolului Pavel din text și din legătura lui, arată, că stăpânirea amintită aici, se referă la acea autoritate, care se află în organizația lui Dumnezeu și își împlinește dreptul. Aceasta este acea instituție în organizația sa, pe care o folosește pentru împlinirea scopurilor sale. Textul și scripturile următoare arată acest fapt. „Pentru că în El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii,
fie stăpâniri. Toate sunt făcute printr-însul și pentru dânsul.” (Coloseni 1:16) „După cum i-a dat lui putere peste orice corp, pentru ca să dea viață veșnică la toți pe cari i-ai dat lui.” (Ioan 17:2) „Pentru că nici Tatăl nu judecă pe nimeni, ci judecata toată a dat-o Fiului ... Și putere i-a dar ca să facă judecată, pentru că este Fiul al omului.” (Ioan 5:22,27) Aceste scripturi dovedesc, că Isus Cristos este „stăpânire înaltă” și că Iehova este stăpânirea ce mai înaltă peste toate. Deci expresiunea „înaltă stăpânire” se poate aplica atât la Iehova, cât și la Isus, deoarece Isus Cristos în totdeauna execută numai poruncile Tatălui său.
14 Apostolul acestea a scris despre Isus Cristos: „Care este dea-dreapta lui Dumnezeu, dus fiind în cer, supuși, fiindu-i îngerii și stăpâniri și puteri.” (I Petru 3:22) Este clar, că în aceste nu se cuprind națiunile păgâne, stăpânirile și puterile de pe pământ, deoarece atunci încă n-a sosit timpul potrivit al lui Dumnezeu, ca să spună pe dușmani așternut picioarelor sale. (Psalm 110:1) Cuvintele apostolului trebuie să însemne, că fiecare creatură aflătoare în organizația lui Dumnezeu trebuie să fie supusă lui Isus Cristos, care este principele, domnitorul, sau capul organizației lui Dumnezeu. Această concluzie este întărită prin aceia, că Isus a zis, că autoritatea judecăți este încredințată lui împreună cu puterea de executare. Iar această judecată se referă la în deosebi poporului lui Dumnezeu, după cum este scris: „Pentru că noi toți trebuie să fim dați de față înaintea scaunului de judecător a lui Isus pentru că fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în corp.” (II Corinteni 5:10) „Că este timp nemerit, ca să se înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu, și dacă începe de la noi, care va fi sfârșitul celor, care nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu?” (I Petru 4:17) Aceste scripturi arată, că Isus Cristos este stăpânire înaltă care își exercită puterea în armonie cu Iehova cel prea Înalt.
15 Biserica care se compune din membrele corpului lui Isus Cristos, împreună cu Capul, se ține de organizația lui Dumnezeu. „Și El însuși este capul corpului, al bisericii, El este început, întâiul născt dintre morți, ca să se facă dânsul în toate cel dintâi.” (Coloseni 1:18) Mai departe tot numai acest apostol zice referindu-se la Isus Cristos: „Și cât de peste măsură este către noi care credem mărimea puterii lui, după lucrarea tăriei virtuții lui. Pe care a arătat-o în Cristos sculându-l din morți și așezându-l la dreapta lui în ceruri. Pus peste orice domnie și stăpânire și stăpânire și putere și domnire, și peste orice nume ce se numește nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. Și tot supuse sub picioarele lui, și pe dânsul îl dete cap peste toate bisericile, ca una care este corpul lui plinitura celui ce împlinește totul în toate. - Efeseni 1:19,23.
16 În virtutea împuternicirii ce a primit, Isus Cristos a organizat biserica. (Matei 16:18) Deoarece toate sunt de la Părintele prin Fiul, trebuie să înțelegem, că Isus Cristos este executorul suprem al lui Iehova în toate lucrările sale. Apostolul spune: „Dumnezeu așa a așezat membrele câte unul în corp după cum a voit.” (1 Corinteni 1:2; 11:22; 2 Corinteni 1:1) Biserica se compune din mai multe membre, care sunt designate spre diferite servicii în biserică. Membrele bisericii au ocazie să se apropie de Tatăl prin Cristos, capul bisericii. Această organizație este zidirea lui Dumnezeu în care apostolii lui Isus Cristos, sub cârmuirea capului Isus Cristos, ocupă poziții însemnate. - Efeseni 2:19-22
17 Asupra faptului, că Isus Cristos a dat puterea apostolilor săi, nu încape nici cea mai mică îndoială. Lui Petru i-a zis: „Și voi da ție cheile împărăției cerurilor și ce vei fi legat pe pământ- va fi legat în ceruri, și vei fi dezlegat pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri.” - Matei 16:19. „Isus după învierea sa așa a vorbit către ucenicii săi: „Pace vouă; după cum m-a trimis pe mine Tatăl și eu vă trimit pe voi. Și zicând aceasta suflă asupra lor și le zice: luați spirit sfânt. Ale căror păcate le veți fi lăsat, lăsate sunt lor, ale căror păcate le țineți, ținute vor fi.” - Ioan 20:21-23.
18 Scriptura arată pe mai departe, că apostolul, s-a folosit de puterea primită de la Domnul, și când a făcut aceasta atunci a fost aprobat de Domnul, aducând sentință asupra lui Anania și Safira. (Fapte 5:11,12) Și alții au făcut scandal în biserică, și Paul, care era departe, s-a folosit totuși de puterea și dreptul primit, judecând pe cei vinovați. (1 Corinteni 5:1-5) Că biserica procedează potrivit, când judecă pe cei vinovați arată cuvintele lui Isus. - Matei 18:15-18.
19 Omul este supus legilor acelei țări, al cărei supus este. El este deci un supus al acelei națiuni. Cetățeanul Statelor Unite, este supus legilor Statelor Unite. Dacă un cetățean american petrece în Italia, și acolo este supus legilor Statelor Unite sau a acelei țări, al cărei cetățean este. Deoarece textul pe care-l examinăm se referă la copii lui Dumnezeu, se naște întrebarea: Ce fel de cetățenie are un copil al lui Dumnezeu? Apostolul Pavel ne răspunde la întrebarea și declară categoric,că membrele de pe pământ a Cristosului, sunt cetățeni ai cerurilor. „Iar noi ne purtăm ca cetățeni ai cerurilor, de unde și așteptăm pe Mântuitorul și Domnul nostru Isus Cristos.” - Filipeni 3:20 (după Testamentul mic american)
20 Deoarece se vede clar, că în capitolul 13 din Romani, Pavel vorbește către creaturile noi, al căror cetățenie se află în cer, deci cuvintele sale trebuie să însemne după toate regulile logicii, că aceste membre a creaturii noi, sunt supuși ai lui Dumnezeu și tre-
buie să dea ascultare legilor lui Dumnezeu. Dacă capitolul 13 din Romani s-ar referi și la legile națiunilor de pe pământ, sau nu, dar fără îndoială cuvintele apostolului sunt de a se aplica asupra organizației lui Dumnezeu, pentru că acele cuvinte sunt adresate membrelor acestei organizații. În articolul prezent și cel viitor vom explica, că textul din chestie se referă la organizația lui Dumnezeu și la stăpânirile înalte din această organizație, și pe mai departe că ce relație (dacă există de fapt așa ceva) are organizația lui Dumnezeu cu stăpânirile acelea cari sunt exercitate de națiunile sau guvernele lumii.
21 Organizația lui Iehova este mai importantă decât oricare altă organizație. Cuvintele apostolului sunt adresate către organizația lui Dumnezeu. În organizația lui Dumnezeu toate trebuie să meargă în ordine, deoarece Dumnezeu nu este Dumnezeul neorânduielilor, ci al ordinii. Această regulă se aplică și asupra bisericii. „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii.” - 1 Corinteni 14:33.
22 Prin profetul său Dumnezeu formează o icoană despre organizația sa. Profetul a văzut în vedenie patru ființe despre care citim, că „fiecare din ele avea patru fețe și patru aripi... și când mergeau nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte.” Vedenia arată pe mai departe, că pe lângă fiecare ființă era câte o o roată. Descrierea vedeniei urmează astfel: „Roțile păreau să fie din crisolit și toate patru aveau aceași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel încât fiecare roată părea, că este în mijlocul unei alte roate. Când mergeau alergau pe toate cele patru laturi ale lor, și nu se întorceau deloc în mersul lor. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile, pe lângă ele, și când se ridicau făpturile vii, de la pământ se ridicau și roțile. Când mergeau și făpturile vii, mergeau și roțile, când se opreau ele se opreau și roțile, când se ridicau de pe pământ se ridicau și roțile; căci și duhul făpturilor vii era în roți. Sub cerul acesta aripile lor stăteau drepte întinse una spre alta și mai aveau fiecare câte două aripi, cari le acopereau trupurile. Când umblau am auzit vâjâitul aripilor lor ca vuietul unei ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergea era un vuiet gălăgios ca al unei oștiri; iar când se opreau își lăsau aripile jos. - Ezechiel 1:16,17,19,21,23,24.
23 Vedenia astfel descrie organizația lui Dumnezeu care se află sub baldachin (cer) Chipul se continuă apoi: „Și deasupra bolței ce era peste capul lor se vedea chip de tron asemenea pietrei de safir și pe chipul de tron se vedea alt chip asemenea unui om ce ședea pe tron. Și am văzut ca culoarea de aramă de aur asemenea unui foc înlăuntru și împrejur de la chipul coapselor omului în sus și de la chipul coapselor lui în jos văzut-am chipul de foc, ce strălucea de jur împrejur.” - Ezechiel 1:26,27.
24 Acesta este chipul minunat al organizației lui Dumnezeu, care organizație constă din gloriosul Isus Cristos, din membrele sale glorificate, din legiunile îngerilor sfinți și din rămășița credincioasă de pe pământ; iar peste toate aceste este Dumnezeu Atotputernic. Chipul poetic ne arată, că în organizația lui Dumnezeu trebuie să meargă toate în ordine precisă și în armonie cu stăpânirea cea mai de sus, adică, cu Iehova, și cu stăpânirea înaltă, adică Cristos. Ceea ce cârmuiește întreaga organizație, este legea desăvârșită a lui Dumnezeu. - Ezechiel 1:5-28.
25 Deoarece Domnul a venit la templul său, și Sionul a fost adunat la un loc, primind însărcinarea unui lucru special, în organizația lui trebuie să fie în armonie și unitate precisă. Membrele Sionului, care se află dincolo de văl sunt desăvârșite. Acei puțini cari mai sunt pe partea dincoace a vălului, în organismul lor sunt nedesăvârșiți, însă trebuie să fie desăvârșiți în predarea lor față de Iehova și organizația sa, ceea ce dă de înțeles că fiecare dintre ei trebuie să fie desăvârșiți în inimile lor. Partea aceasta a Sionului de pe pământ este în strânsă unire cu organizația lui Dumnezeu. Fiecare membru al Sionului trebuie să fie în armonie cu capul și astfel trebuie să se supună capului și lui Iehova, ca „stăpânirilor celor mai înalte.” Cine sunt pe pământ aceia care împreună compun Sionul? Înțelegerea răspunsului potrivit va face pe cei unși capabili, ca să fie în armonie cu calea Domnului. Iar răspunsul potrivit este aceasta: toți unșii lui Dumnezeu de pe pământ.
26 Există pe pământ o asociație, care susține despre sine că este „servul lui Dumnezeu” și despre care adesea se vorbește ca de „Societate”. Ce înțeleg în general cititorii revistei sub numirea „Societate”? Răspunsul este: pe fiecare copil uns al lui Dumnezeu, care lucrează împreună la preamărirea lui Dumnezeu și al lui Isus Cristos. Dacă cineva vine uns de spiritul lui Iehova, prin acest fapt devine un membru al Sionului, și dacă dorește să-și păstreze locuința din Sion, atunci trebuie să fie în armonie exactă cu purtarea arătată de Sion.
27 Isus Cristos este capul Sionului, care conduce lucrul de pe pământ și nu greșește. Dar cm stă treaba la aceia, cari ocupă poziții de răspundere în „Societate”, și prin cari se face conducerea lucrului de pe pământ? Greșesc oare aceștia? Sigur, că da, deoarece toți sunt nedesăvârșiți. Cum pot să știe atunci celelalte membre a Societății, că îndrumările date pentru conducerea lucrului Domnului de pe pământ, corespund legilor lui Dumnezeu? Numai prin credință și după acele fructe, pe care le aduc aceia, cari lucrează activ în lucrul Domnului, Isus a zis: „După roadele lor îi veți cunoaște. Nu orișicine-mi zice Doamne, Doamne va intra în împărăția cerurilor, ci numai cine face voia Tatălui meu care este în ceruri. - Matei 7:20,21.
28 Dacă găsim pe unul, care este consacrat lui Dumnezeu și într-adevăr se năzuiește să facă ceea ce l-a încredințat Domnul; care servește și pe mai departe cu credincioșie și supunere pe Domnul; care nu dă mâna cu dușmanul, și năzuințele căruia sunt binecuvântate de Domnul, roadele unuia ca acesta se arată ceea ce dovedește, că se bucură de aprobarea Domnului și umblă pe calea potrivită. (Ioan 15:8) Dacă pe cineva Domnul îl folosește în armonie cu cuvântul său, aceasta este o dovadă că purtarea lui este plăcută lui Dumnezeu. Deoarece este nedesăvârșit, va greși, dar toți aceia care se încred în Domnul, vor lăsa în seama Domnului să-l mustre, să-l îndrume și să-i îndrepte greșelile. (Evrei 12:6; Romani 8:33) Tot această regulă se aplică și asupra membrilor „Societății”, pentru că aceasta este regula stabilită de Domnul. Dacă Societatea apucă o cale greșită sau dovedește o purtare nepotrivită, atunci fiecare membru al poporului Domnului trebuie să încredințeze Domnului, ca să îndrepte purtarea ei și s-o îndrume spre calea potrivită. Nimeni nu are drept să se pună judecător, să se amestece în afaceri ce nu-l privesc și sa se poarte dușmănos față de lucrarea Domnului. „Tu cine ești, care judeci pe servul altuia? înaintea Domnului său stă sau cade. Și va sta, pentru că Dumnezeu poate să-l facă să stea.” - Romani 14:4.
29 Dacă capitolul 13 din Romani se referă la biserică, înseamnă oare aceasta că bătrânii sau diaconii ar avea drept să judece și să hotărască asupra umblării sau căii de urmat al bisericii? Putem fi siguri că nu. Bătrânii sunt sfătuitorii adunărilor și numai până la acel hotar au drept să acționeze, care i-l arată Scriptura. Diaconii sunt servitorii adunării și asemenea nu au mai multe drepturi decât, ce le dă Scriptura. Scriptura nu îndreptățește pe bătrâni și pe diaconi ca să judece și să stabilească calea pe care s-o urmeze adunarea. Dacă se ivește ceva neregulă în adunare, atunci copii lui Dumnezeu sunt îndrumați la un procedeu oarecare, pe care Domnul a lăsat pentru ei. - Matei 18:15-18.
30 Adunarea ca corporațiune este îndreptățită ca să facă cercetare în afacerile membrilor ei și ca să aducă sentințe asupra lor; însă nici o persoana nu este îndreptățită și înzestrată cu autoritate afară de cei doisprezece apostoli pe cari Domnul în mod special i-a înputernicit. Dacă capitolul 13 din Romani are ceva legătură cu stăpânirile din lume cu atât mai multă aplicare are asupra bisericii, pentru că se referă șa aceia, cari fac parte din familia lui Dumnezeu. Să examinăm acum îndrumările apostolului din verset în verset.
31 „Tot sufletul să se supună autorităților celor mai înalte. Căci nu este autoritate numai de la Dumnezeu; autoritățile care există sunt rânduite de Dumnezeu” (vers 1). Imediat se naște întrebarea, la cine să se supună poporul lui Dumnezeu. Este scris: „Iar când i se vor spune toate, atunci și însuși Fiul se va supune celui ce i-a supus toate, ca să fie Dumnezeu totul în toate.” (1 Corinteni 15:28) Această scriptură într-adevăr ne dă răspunsul la întrebare. Aceasta arată că stăpânirile înalte sunt Iehova și Isus Cristos, și că stăpânirea cea mai înaltă este Iehova Dumnezeu. Apostolul spre ilustrarea legăturii dintre biserică și Cristos, se folosește de icoana relației dintre bărbat și femeie, și arată, că biserica este supusă lui Cristos. „Căci bărbatul este capul femeii, precum Cristos este capul bisericii, și acesta este mântuitorul corpului. Deci precum biserica se supune lui Cristos, așa să se supună femeile bărbaților lor în toate.” (Efeseni 5:23,24) Mărturisirea inspirată a lui Iacob sprijine această concluzie. „Supuneți-vă drept aceia lui Dumnezeu. Opuneți-va diavolului și va fugi de la voi. Și apropiați-vă de Dumnezeu și se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile păcătoșilor și vă purificați inimile voastre cei îndoielnici la suflet.” (Iacob 4:7,8) Aceste scripturi dovedesc peste orice îndoială că cei unși numai așa vor primi aprobarea lui Dumnezeu, dacă se consacră pe deplin și fără rezerve Lui. Apostolul nu se poate să fi gândit că autoritățile națiunilor ar fi „stăpânirile înalte”. Nu se poate ca să fie aceste mai înalte decât orânduiala poporului lui Dumnezeu, și ca să domnească asupra lor.
32 Apostolul spune: „Autoritățile care există sunt rânduite de la Dumnezeu”. (traducerea engleză Diaglott: „sunt clasate sub supremația lui Dumnezeu.”) Se poate ca aceasta să se refere la stăpânirile existente pe pământ și nu la biserică? Următoarele cuvinte ale apostolului ne răspund la întrebare: „Iar acum a pus Dumnezeu membrele pe fiecare dintr-însele în corp după cum a voit... Și Dumnezeu a pus în biserică întâi pe apostoli, al doilea pe profeți, al treilea pe învățători, după aceea puteri, apoi darurile de vindecări, serviciile, dregătoriile, felurile limbilor. (1 Corinteni 12:18,28) Aceia cari țin și pe mai departe că apostolul s-a referit la stăpânirile lumii, când a vorbit că „stăpânirile care sunt, sunt orânduite de Dumnezeu”, ezită spre dovedirea părerii lor următoarele cuvinte a apostolului Petru: „Din dragoste pentru Domnul fiți supuși oricărei stăpâniri omenești (după originalul grecesc: oricărei creaturi omenești), atât împăratului ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să se laude pe oamenii de bine.” (1 Petru 2:13,14) Examinarea amănunțită al acestui text ne arată, că aceasta nu se referă la stăpânirile și autoritățile înalte a națiunilor.
33 Expresia „stăpâniri omenești” amintită în textul citat, de origine înseamna creație omenească. Cum se poate spune, că vreo rânduială sau vreun așezământ ce este în biserică ar fi creație omenească? Atunci când omul Isus Cristos a denumit pe apostoli și i-a trimis ca pe conducătorii și cârmuitorii bisericii, nu au fost ei oare în înțelesul textului nostru făpturi omenești? Omul Isus Cristos a făcut aceasta, și pe cei ce i-a
trimis încă au fost oameni; și așa a fost aceasta cu toate că s-a întâmplat din poruncă dumnezeiască.
34 Dacă adunarea stabilește prin vot o regulă spre conducerea sa, sau face alege bătrâni, nu este oare aceasta făptuire omenească? Dacă apostolii au făcut reguli și așezăminte referitoare la biserică, au a fost aceasta oare făptuire omenească? Spre sprijinirea acestei concluzii, să examinăm următoarele cuvinte a Scripturii: „Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri, cari au vorbit cuvântul lui Dumnezeu... Ascultați de conducătorii voștri, și vă supuneți lor, căci ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce au să dea seamă ca să facă aceasta cu bucurie iar nu suspinând că aceasta nu v-ar fi spre folos.” - Evrei 13:7,17)
35 Cuvintele lui Petru pe cari le-a adresat bisericii par a însemna următoarele: Atunci când biserica începe ceva, autorizată fiind de Scripturi, și stabilește vreo regulă spre conducerea sa sau spre lucrarea unui plan de acțiune, atunci fiecare membru să se supună acelei reguli și să nu încerce, ca s-o răstoarne. Dacă unele reguli omenești de acest fel, devin nefolositoare, sau conducătorii devin necredincioși adunarea are drept să judece și să excludă pe cei necredincioși. Însă nici o persoană nu are drept și autoritate ca să facă așa ceva de la sine. Învățătura pricipală este, că toată orânduiala și organizația este a Domnului, care a stabilit modul conducerii și al judecății.
36 Ce a gândit oare Petru atunci, când a zis ca trebuie să dăm ascultare „atât regelui, ca la Cel mai Înalt” ( traducere maghiară) Fără îndoială a făcut iluzie la Isus, deoarece Isus este regele și Domnul bisericii și el este Cel mai mare peste biserică, fiindcă lucrează întotdeauna în armonie deplină cu Iehova Cel prea Înalt. Dar cum se poate spune, că Isus, regele în înțelesul textului ar fi creațiune omenească? Apostolul nu spune că Isus ar fi stăpânire omenească. Pe când Isus a petrecut pe pământ el a lăsat anumite reguli, pe cari biserica trebuia să le țină; și aceste reguli deoarece au fost stabilite de omul Isus Cristos, constituie o regulă omenească. Dar nici asta nu-i ceea ce vrea să spună apostolul Petru. Cuvintele sale în înțeles mai clar sunt acestea: „Pentru Domnul să vă supuneți oricăror așezăminte omenești (în biserică), pentru că această orânduire este al Regelui, al lui Cristos, al Capului bisericii (Sigur că vă veți supune lor, deoarece el este capul bisericii); sau este al conducătorilor bisericii, pe cari Domnul Isus Cristos i-a trimis.” Apostolii au fost puși de conducători ai bisericii. (1 Corinteni 12:28) Aceștia au făcut anumite așezăminte pentru biserică. Că aceste așezăminte au fost date prin inspirație dea dreptul de la Iehova sau de la Isus Cristos, sau că sunt stabilite de apostoli, acestea membrele bisericii nu au putut s-o știe însă au fost îndrumați ca să se supună acelora pentru Domnul și să se lase în sarcina Domnului, ca să judece dacă acela așezăminte prin porunci. Cu o ocazie Pavel a afirmat: „Iar aceasta o zic din sfat și nu din ordin” - 1 Corinteni 7:6.
37 Apostolul Petru în versetele arătate mai sus a stăruit pe lângă unitatea și armonia bisericii. (1 Petru 2:13,14) Pentru dovedirea acestui fapt să băgăm de seamă la cuvintele sale următoare: „Respectați pe toți, iubiți frăția, temeți-vă de Dumnezeu; onorați pe Împărat.” (1 Petru 2:17) De aici se vede clar, că atunci când poruncește bisericii să respecte pe toți, să-și iubească frații și să se teama de Dumnezeu, și după aceea spune, ca să onoreze pe Rege, nu s-a cugetat atunci la regii de pe pământ, al căror dumnezeu este Satan. Pentru a stabili către cine vorbește, este deajuns ca să observăm cuvintele de la începutul scrisorii sale, pe care o adresează către creațiunea nouă.
38 O altă dovadă, că cuvintele apostolului Petru se referă la orânduiala bisericii, și că amintind pe Rege, s-a gândit la Isus Cristos, găsim în versetul următor, unde citim: „Ori guvernatorilor ca celor trimiși de el spre pedepsirea făcătorilor de rele, și spre lauda făcătorilor de bine” Putem spune, că Dumnezeu a trimis pe diferiții conducători ai națiunilor ca să pedepsească pe făcătorii de rele în biserică și să laude pe cei ce fac bine? Cine a mai auzit că guvernatorii sau domnitorii națiunilor ar fi lăudat pe cineva pentru consacrarea și supunere sa deplină față de Dumnezeu și Isus Cristos? Domnul Isus Cristos a trimis pe apostoli, ca pe guvernatorii bisericii, ca să pedepsească pe cei ce făptuiesc rele. (Fapte 5:1-10; 1 Corinteni 5:1-5) Tot asemenea au lăudat pe cei ce au făcut bine în biserică. (Filipeni 1:3; 2 Corinteni 9:12; Coloseni 4:9,12,14) Deci nici o bază nu are argumentarea că apostolul (2 Petru 2:13-17) s-ar fi ferit la legile sau guvernele națiunilor.
39 Iehova l-a înzestrat pe Isus Cristos cu deplină putere, care deasemenea a dat anumită putere ucenicilor săi din biserică. (Ioan 17:2) Isus după ce a înviat din morți a zis către ucenicii săi credincioși: „Luați spirit sfânt, cărora veți ierta păcatele, li se vor ierta, și cărora le veți ține, vor fi ținute. (Ioan 20:22,23) Că apostolii au avut atare putere, pe care au și exercitat-o se vede din cuvintele lui Pavel: „Că de mă voi și lăuda ceva mai mult cu puterea noastră care mi-a dat-o Domnul spre edificarea iar nu spre derăpănarea voastră, nu mă voi rușina.” (2 Corinteni 10:8) „De aceea nefiind de față scriu aceasta ca fiind de față să nu întrebuințez asprime după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre întărire iar nu spre supărare.” - Corinteni 13:10.
40 Pavel a scris Efesenilor: „Căreia (evangheliei) m-am făcut serv după darul harului lui Dumnezeu care mi s-a dat după lucrarea puterii lui. Și a lumina pre toți cari este împărtășirea misterului celui ascuns din eternitate în Dumnezeu, care a creat toate prin Isus Cristos. Ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi prin biserică înțelepciunea nespus de
felurită a lui Dumnezeu după planul veșnic pe care l-a adus. El la îndeplinire în Isus Cristos Domnul nostru.” - Efeseni 3:7,9,10.}}
41 Aceste cuvinte a apostolului cu greu s-ar putea interpreta astfel că înțelepciunea lui Dumnezeu se dă în știre „prin biserică” care este pe pământ, domniilor și stăpânirilor îngerilor din cerul literal. Legătura textului arată, că cuvintele apostolului au următorul înțeles: După așezământul dumnezeiesc, Dumnezeu a folosit pe Pavel ca pe al său servitor în acel scop, ca să dea în știre aceste adevăruri domniilor și stăpânirilor în întreaga biserică, a căror membre „au fost așezate împreună cu Isus Cristos în cer.” (Efeseni 2:6) Pentru că lui Pavel, i s-a dat privilegiul, ca să descopere altora, apostolilor și conducătorilor tainele lui Dumnezeu. Scripturile arată deci, că apostolii, dar deosebire de Pavel în calitate de conducători au ocupat roluri importante in biserică, ceea ce trebuie să luam în considerare la examinarea înțelesului cuvintelor exprimate de dânșii.
42 Apostolii nu au lăsat moștenitori. Mult timp s-a menținut în lume o „biserică creștină” sau o organizație numită „creștinism”. Deoarece aceste organizații au susținut despre sine că sunt urmașii apostolilor, și ca indivizi sunt chemați, ca să conducă treburile bisericii și a lumii, multă nedumerire a cauzat acest fapt în mințile acelora care au studiat cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele apostolului au fost interpretate în modul cel mai greșit. Ar fi trebuit să țină în minte pentru totdeauna, că Cristos este capul bisericii, și că apostolii au deținut roluri importante în biserică, și că nimeni nu a ocupat locul lor de la timpul apostolilor încoace. Ei au deținut o oarecare putere de conducători ai bisericii. Domnul Isus și apostolii care au lucrat sub îndrumarea Domnului au stabilit anume reguli pentru conducerea bisericii; și adunarea ca un singur trup este asemenea îndreptățită cu oarecare drepturi și putere, însă fiecare membru trebuie să se supună acestui așezământ. - Efeseni 2:18-21.
43 Fiecare membru care vede, că Societatea se compune din unșii lui Dumnezeu care se mai află pe pământ, și această grupă sau corporațiune de creștini își dă silința ca să îndeplinească poruncile Domnului, și știind, că Isus este . capul acesteia, ar trebui să caute cu sârguință să vină în armonie cu scopurile, umblările și lucrul acestei societăți. Dacă unii sunt de părere că Societatea nu procedează potrivit, aceia să încredințeze Domnului nedumerirea lor și să aștepte judecata Domnului, care le va arăta calea potrivită. Fiecare membru al Sionului de pe pământ este în legământ cu Domnul, și trebuie astfel să fie în armonie cu dânsul; și deoarece aceasta este așa, trebuie să se supună stăpânirilor mai înalte.
43. Care este privilegiul și datorința hotărâtă a fiecărui membru al Societății dacă vede, că din cine se compune și că ce relație are cu Domnul și cu lucrul său de pe pământ? Care este purtarea potrivită dacă cineva nu se unește cu calea urmată de Societate? Cui trebuie să se supună fiecare membru a Sionului?
Stăpânirile cele mai înalte
„Pentru acela cel ce se opune stăpânirilor, se opune ordinului lui Dumnezeu, și cei ce se opun își vor trage condamnare” - Romani 13:2.
Partea a 2-a
1 Iehova este stăpânirea cea mai înaltă, iar Isus Cristos împreună cu Iehova formează stăpânirile înalte, și ordinile bisericii vin de la Iehova și Isus Cristos. Fiecare membru al bisericii care se bucură de aprobarea lui Iehova și a lui Isus Cristos, trebuie să se supună cu plăcere acestei orânduieli dumnezeiești. Nu se face nici o excepție de sub această regulă; și de aceea această regulă totdeauna trebuie să fie în mintea unșilor lui Dumnezeu și să-și dea seama, ca să se conformeze ei. Este natural, că nici o nepotrivire nu există între stăpânirea cea mai înaltă, și cele înalte, deoarece Cristos este în deplină armonie cu Dumnezeu întotdeauna. După traducerea engleză Diaglott, textul se traduce astfel: „Fiecare să se supună autorităților puse asupra lui!” Apostolii încă se pot număra între stăpânirile înalte, deoarece în afară de Iehova și Isus Cristos, în biserică ei ocupă locurile cele mai presuse. Această Scriptură, creștinii de mult timp au aplicat-o asupra guvernelor națiunilor. Se vede clar, că apostolul Pavel nu la dânșii s-a referit, când a scris aceste cuvinte.
2 Cuvântul „condamnare” cuprins în versul al doilea, este tradus din cuvântul grecesc „krima” și înseamnă sentință judecătorească, condamnare, după cum arată și traducerile românești. Fiecare creștin poate să vadă clar, că ordinul, sau așezământul lui Dumnezeu amintit în textul, nu se referă, la așezămintele națiunilor. Pentru că deși Dumnezeu nu a împiedicat națiunile ca să aducă legi, și să le aplice, este cert, că răspunderea pentru aceste legi, nu este a lui Iehova. Dumnezeu numai într-atât le-a dat voie, că nu i-a împiedicat în ceea ce au făcut. Dar textul nostru spune, că stăpânirea este rânduită de la Dumnezeu, și putem trage concluzia, că Dumnezeu își asumă răspundere pentru aceste stăpâniri, de care vorbește apostolul.
3 Nu se poate spune, că Dumnezeu a judecat lumea încă în timpul lui Pavel, pentru că însuși apostolul Pavel spune, că Dumnezeu a rânduit o zi (în viitor) când va judeca în dreptate lumea (atunci va fi întronată stăpânirea de dreptate) prin Isus Cristos. (Fapte 17:31; Apocalips 20:4) Judecata la care se referă apostolul Pavel trebuie să se aplice asupra bisericii, ce se va face prin acea stăpânire pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru judecarea bisericii. Spre întrunirea acestei argumentări, să observăm următorul text: „Căci timpul a sosit, ca să se înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe mai întâi de la noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu? (1 Petru 4:17) Să examinăm pe mai departe cuvintele lui Pavel adresate către Galateni: „Eu am încrede în voi întru Domnul, că alt nimic nu veți cugeta (despre circumcizie) iar cel ce vă tulbură, va purta pedeapsa sa oricare ar fi el.” - Galateni 5:10.
4 Dacă judecata amintită în Romani 13, trebuie să o facă autoritățile națiunilor de pe pământ, și tot ar trebui s-o facă unii ca judecători; cea ce se contrazice cu cuvântul lui Dumnezeu. Nici un om nu este îndreptățit, fie în biserică, sau în afara bisericii, ca să judece pe cineva. „Așadar omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te dezvinovăți, căci prin faptul că judeci pe altul te osândești singur, fiindcă tu care judeci pe altul, faci același lucruri... Și oare crezi tu omule, care judeci pe cei ce săvârșesc astfel de fapte, și pe cari le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” (Romani 2:1,3) Pentru aceia trebuie să tragem concluzia, că „condamnarea” despre care este vorba în Romani 13:2, este acea judecată pe care Domnul a rânduit-o în organizația sa prin capul acestei organizații, sau prin aceia, pe cari i-a împuternicit la aceasta.
5 Miezul cuvintelor lui Pavel (Romani 13:2) este următorul: Toți aceia din biserică care se opun orânduielii stabilite pentru conducerea bisericii lui Dumnezeu, aceia se opun lui Dumnezeu, pentru ce vor primi pedeapsa de la Dumnezeu prin Isus Cristos. Că autoritățile pământești pedepsesc pe cei neleguți, adeseori atârnă de influența acuzatului ce are asupra judecătorului. În judecățile lui Dumnezeu nu există părtinire. Fie oricine individul, care se opune stăpânirii, se pedepsește fără excepție. Numai acest fapt în sine ne arată că dreptul de judecată este numai al organizației lui Dumnezeu și anume al acelor stăpâniri din organizația lui Dumnezeu care sunt chemate să facă judecata.
6 „Pentru că cei mari nu sunt de teamă pentru fapta bună, ci pentru rău. Voiești dar să nu te temi de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la dânsa.” (vers 3) Cine sunt stăpânitorii amintiți aici? Satan este domnitorul sau prințul lumii acesteia. Dacă cuvântul stăpânire din Romani 13:3 nu se referă la așezământul biserici, atunci trebuie să se refere la Satan și la organizația sa. Oare Satan, sau oricare parte a organizației sale