Stăpânirile cele mai înalte

From Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
 


LUMINA BIBLIEI


LUMINA BIBLIEI

REVISTA LUNARĂ


CUPRINSUL:

Stăpânirile cele mai înalte (I) 67
Stăpânire 67
Organizația lui Dumnezeu 68
Biserica 69
Putere dată 69
Cetățenie 69
Ordine în organizația lui Dumnezeu 70
Textul 71
Stăpânirile înalte 74
Dări 76
Motivul supunerii 77
Războiul 78
Timpul de trezire 79


ABONAMENTE:

Pentru România pe un an: 140 lei
pe jumătate de an: 10 lei
Pentru Cechoslovacia pe un an: 24Ke
pe jumătate de an: 21Ke

„ADRESA PENTRU, COMANDA:

Carol Lisetz, Viena, XVI, Panikengrase 36. Austria.


(continuare pagina 80)
§ 17. Explică versul 6 și citează diferite traduceri spre explicarea în acest mod al spuselor apostolului!
§ 18-20. Ce arată examinarea diferitelor texte cu referire la aceia ce înseamnă susținerea apostolului: „Pentru că ei sunt seri ai lui Dumnezeu”?
§ 21-24. Ce este darea și vama amintită aici, și cui trebuie plătite? La ce se cugetă apostolul atunci când spune, să plătim frica aceluia căruia îi datorăm cu frica?
§ 25-27. Aplică aceste cuvinte. Celui cu cinstea! Cum putem ști cui să dăm cinste în biserică? Cum împlinește cerințele legii iubirea reciprocă?
§ 28,29. La ce se referă apostolul în versul 6, când eu cuvântul: „Pentru că acesta” începe înșirarea câtorva porunci? Cum lucrează iubirea în aceia, că ținem legea lui dumnezeu ce se referă la iubirea aproapelui?
§ 30,31. Pentru ce nu poate fi totdeauna iubirea împlinirea legilor națiunilor? La ce lege se referă apostolul, care trebuie să fie conducătorul creștinului?
§ 32,33. Cum trebuie să se poarte creștinul în privința războiului? Numește care aste acea grupă asupra cărora are valabilitatea această regulă? Ce trebuie Să spună aceștia altora, fie națiuni, sau indivizi, în privința participării la un război?
§ 34,36. Spune ce atitudine trebuie să aibă creștinul în legătură cu afacerile națiunilor? Ce poate să aștepte ce la domnitorii pământeni aceia, care sunt credincioși față de dumnezeu? Descrie experiențele acelora, care înainte de era creștină în asemenea împrejurări au dat dovadă de credincioșia lor nestrămutată față de Dumnezeu! Care va fi răsplata lor? Arată ce învățătură putem trage din experiențele lor!
§ 37. Pe ce bază nu se amestecă creștinul adevărat în afacerile lumii?
§ 38. Descrie acele împrejurări, care au dat ocazie pentru exprimarea cuvintelor din Fapte 4:19, și spune ce învățătură poate trage din ia poporul lui Dumnezeu în timpul de acuma!
§ 39-41. Aplică versetul 11 din Roman 13! Arată importanța timpului prezent și împrejurarea care îndeamnă pe creștin sa să aprecieze adevărul prezent, și să primească privilegiul și răspunderea serviciului! Care fapte al adevărului trebuie să facă pe cineva capabil, ca să cunoască cum se cade modul purtării potrivite a unșilor.
§ 42. Este cuminte a crede, că Dumnezeu nu are pe pământ mai multe organizații decât una? Din ce pot să recunoască de îndată cei ce se numesc de consacrații lui Dumnezeu, că în care organizație pot să ieie parte la acea lucrare a lui Dumnezeu, care o face acuma pe pământ?
§ 43-44. Despre ce fel de noapte vorbește apostolul în versul 12? Despre ce fel de ziuă? Cum lapădă cineva lucrurile întunericului? Cum trebuie îmbrăcate armele luminei?
§ 45,46. După ce se poate ști, dacă cineva se poată cuvioncios sau nu? Care este singura purtare cuviincioasă a acelora, care nu doresc să ia parte la lucrul Domnului?
§ 47,48. De ce privilegiu are parte rămășița în oastea lui Iehova? Spune care este scopul avertizării acelora, care încă nu s-au trezit la aprecierea acului privilegiu că pot lua parte ca martori în serviciul Domnului! Ce binecuvântări așteaptă pe aceia, care se apucă la lucru?

W. T. 15 Iunie 1929.


Responsabil pentru conținut și edita: Carol Lisetz, Viena XVI, Panikengrasse 36 - Tipografia: W. T. Viena.

67



LUMINA
BIBLIEI
Viena
1 Mai 1930
No.5

Stăpânirile cele mai înalte

„Orice suflet fie supus înaltelor stăpâniri. Căci nu este stăpânire decât dela Dumnezeu, iar care sunt de Dumnezeu, sunt rânduite.“ - Romani 13:1.

Partea I.

1 IEHOVA Dumnezeu pentru aceia a dat cuvântul său poporului său, ca acela să le servească spre mustrare îndrumare, învățătură, ajutor și mângâiere, ca să fie înzestrați de acea cunoștință, care îi face capabili să facă ceiace este bun și potrivit. (Romani 15:4; 2 Timotei 3:16, 17) Această regulă, care nu se schimbă, trebuie s'o avem înaintea ochilor noștri atunci, când examinăm vre-un loc spiritual. Aceasta înseamnă, că cei unși trebuie să arate totdeauna supunere față de legea lui Dumnezeu. Orice regulă sau lege, care pretinde de la copiii lui Dumnezeu urmarea altei cărări, este nepotrivită. Unșii Domnului trebuie să procedeze potrivit; și în toate cazurile numai cuvântul lui Dumnezeu poate să le arate calea potrivită. - Psalm 19:8,9.
2 Îndrumarea cuprinsă în Romani 13 a fost aplicată în mod greșit mult timp. Aplicarea ei greșită a servit baza învățăturii false, că regii și domnitorii de pe pământ ar avea drept lăsat de Dumnezeu ca să domnească asupra popoarelor și să-i apese. Îndrumarea aceasta a apostolului de fapt a fost dată bisericii și nu omenirii în general. Pentru că, dacă s'ar fi dat pentru cei dinafara de biserică, atunci ar rezulta, că Dumnezeu a judecat popoarele în zilele timpului păgânilor (națiunilor), până când alte scripturi dovedesc, că Dumnezeu pentru această judecată a rânduit un alt timp. - Fapte 17:31.
3 Miezul explicării apostolului este acela, că îndeamnă pe membrele bisericii alese, ca să se supună întotdeauna lui Dumnezeu, și că pornirea adevărată a supunerii lor trebuie să fie iubirea lor față de Dumnezeu și bucuria lor în îndeplinirea voinței lui. Explicarea apostolului Pavel cuprinde și aceea, că trebuie să arate supunere și față de legile țărilor, dacă acele sunt în armonie cu cele ale lui Dumnezeu; nu pentrucă sunt promulgate de parlamentul (casa țării) națiunii respective, ci pentru că se unesc cu legile lui Dumnezeu și astfel sunt legi bune. Dacă legile unei națiuni nu sunt împotriva legilor lui Dumnezeu, atunci trebuie urmate legile națiunii, ca nu cumva copilul lui Dumnezeu să facă ceva piedică nejustă, afară de aceea și pentru cunoștința (convingerea) sa. Din explicările apostolului va ieși la iveală chestia cetățeniei, adică, se va stabili, că creatura cărei stăpâniri trebuie să-i dea ascultare.
4 Puterea lui Iehova este peste toate. De la dânsul se pogoară orice stăpânire dreaptă. El este creatorul cerului și al pământului. (Isaia 42:5; Ieremia 10:12) Puterea lui este nemărginită, și declarația, că Dumnezeu este Cel Atotputernic este adevărată fără nici o discuție. (Geneza 17:1-3; 35:11) El este Cel prea Înalt și înaintea lui nu mai este nimeni. (Psalmii 91:1; Efeseni 4:10) Apostolul argumentează astfel: „Nu este stăpânire, numai de la Dumnezeu; și care stăpâniri sunt, acele sunt rânduite (supuse) de Dumnezeu”. Cu alte cuvinte: orice putere (stăpânire) ce se folosește în mod legal, a fost dată de Iehova creaturilor cari exercită puterea. Din aceasta rezultă, că nici persoane singuratice și nici mai multe creaturi nu pot aduce și executa pe drept astfel de legi și reguli de conduită, care sunt împotriva legilor lui Dumnezeu. Cuvintele apostolului: „Orice suflet fie supus înaltelor stăpâniri”, în timpul prezent se referă la biserică, iar mai târziu la aceia, cari vor veni în armonie cu Dumnezeu.
5 Multe explicări s'au scris deja despre capitolul 13 de la Romani, ca să arate, că „stăpânirile care sunt” de fapt nu sunt altele decât națiunile sau domniile acestei lumi, și că această putere au primit-o de la Dumnezeu. Din aceasta putem vedea imediat, că prin aceasta s'a pus baza crezului că „regii sunt din grația lui Dumnezeu”, deoarece doresc să dovedească, că puterea ce posedă și ce exercită o națiune, este rânduită de Dumnezeu, și pentru aceasta copilul lui Dumnezeu trebuie să dea ascultare acelei stăpâniri. Domnitorii națiunilor, care se susțin a fi creștini, susțin de multe veacuri, că Dumnezeu le-a dat dreptul, ca să domnească. Această învățătură au folosit-o în scopul, ca oamenii să le dea onoare și să se închine înaintea lor. Urmând această presupunere, să vedem unde vom ajunge dacă tragem concluzii logice!

68



6 În Statele Unite ale Americii este interzis cetățeanului, ca să țină băutură spirtoasă, sau să facă comerț cu ea. În Anglia, Canada, Germania și în celelalte țări care de asemenea se susțin de creștine, nu interzice legea consumarea băuturilor spirtoase. Oare Dumnezeu acestor națiuni le-a dat puteri și îndrumări diferite? În Statele Unite, în timp de pace nimeni nu poate fi constrâns să facă armata. Iar în Italia și în celelalte țări creștine, fiecare cetățean este constrâns să facă miliția, chiar și în timp de pace. Dacă nu se supune, atunci primește o pedeapsă aspră. Care națiune poate să armonizeze legile sale militare cu legile lui Dumnezeu, văzând că legile lui Dumnezeu sunt diferite?
7 În Statele Unite din America există o lege aplicabilă în timp de război, care silește pe cei care au o etate stabilă prin lege să ia parte la război. Oare legile lui Dumnezeu se schimbă după timpuri și țări? Răspunsul Bibliei: Dumnezeu nu se schimbă. (Maleachia 3:6) Dumnezeu trebuie să fie credincios întotdeauna față de sine însuși, și așa și este.
8 Dumnezeu așa vorbește către copii săi unși: „Nu omorî”. (Matei 5:21,22) Cine ucide, acela este omorât de om. Mai departe stă scris: „Oricine care urăște pe fratele său este omorâtor de oameni, și știți că orice omorâtor de oameni, nu are viață veșnică rămânând în trânsul.” (1 Ioan 3:15) Fiecare națiune din lume silește pe cetățenii ei, ca în caz de război să intre în armată și să ucidă. A înzestrat oare Dumnezeu pe aceștia cu puterea, ca să pomenească oamenilor să meargă în război și să ucidă, și sunt datori copii lui Dumnezeu ca să dea ascultare astorfel de legi a unei țări. atunci când Dumnezeu le poruncește să nu ucidă? Dacă copilul lui Dumnezeu se unește la aceia, ca să meargă la război și ucide, acela după legile lui Dumnezeu, însuși își taie drumul care duce către împărăție.
9 Dacă o stăpânire din lume, poate să aducă o lege, care interzice consumarea anumitelor băuturi, atunci aceasta stăpânire sau cârmuire poate să ducă și astfel de lege care interzice consumarea anumitor alimente, înțelegând și pâinea. Isus a învățat pe urmașii săi să se roage: „Dă-ne nouă pâinea cea de toate zilele azi”! A înzestrat Dumnezeu o națiune sau stăpânire, cu dreptul, ca să aducă și să aplice astfel de lege, care interzice chiar aceea, pentru care copiii lui Dumnezeu trebuie să se roage? Mai departe dacă în Germania este legal, ca oamenii să bea bere după ce au mâncat caș, și în același timp acest fapt în Statele Unite constituie călcarea de lege, atunci care dintre aceste două națiuni folosește într-adevăr autoritatea primită de la Dumnezeu? Dacă răspunsul este acela, că amândouă țări sunt înzestrate cu aceeași autoritate de la Domnul, atunci se naște întrebarea: Spune oare Dumnezeu că e lucru potrivit ca să fie permis un lucru într-o țară, până când în cealaltă să nu fie permis?
10 Rusia și Statele Unite sunt puterile, națiunile sau guvernele acestei lumi; în ambele țări mulți se susțin a fi creștini, cu toate că nu sunt aceea. Constituția Statelor Unite declară, că fiecare om își poate exercita religia sa cum îi place. Dar împotriva acestei legi constituționale, unele state din această țară fac legi, pe baza cărora Evanghelia nu se permite a se predica în unele locuri și în anumite împrejurări, și arestează și pedepsește pe unii, care doresc să răspândească Evanghelia după convingerea lor. Iar în Rusia legea dispune, că Evanghelia în nici un caz nu se poate predica fără de învoirea guvernului. Dumnezeu poruncește copiilor săi prin Isus Christos, ca să predice Evanghelia tuturor națiunilor. (Matei 24:14) Acum copilul lui Dumnezeu să se supună legilor Statelor Unite, a Rusiei sau ale lui Dumnezeu? Se poate, ca Dumnezeu să fi înzestrat cu drept și autoritate pe aceste stăpâniri diferite, ca să aducă și să aplice astfel de legi, care nu se unesc cu voința sa, ba chiar iau în nimica voința lui Dumnezeu?
11 Nu este clar, că cuvintele apostolului au fost explicate greșit atunci când au fost aplicate la stăpânirile din lume? Când Pavel spune: „Stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu”, oare nu cumva cuvintele sale se referă la națiunile (creștine) de pe pământ? Nu este oare mai cuminte, ca să credem, că cuvintele sale se referă exclusiv numai la stăpânirile și autoritățile care sunt în organizația lui Dumnezeu, și nu la stăpânirile din organizația Diavolului?
12 Această organizație constă din însuși Iehova Dumnezeu, Isus Christos, îngerii săi sfinți, heruvimi, membrele Christosului cei învățați , și astfel de oameni. care au fost aduși în biserica aleasă și au fost unși cu spiritul sfânt și care și-au dat toate năzuințele ca să se supună lui Dumnezeu. Cu ocazia botezului său în Iordan, Isus a fost uns de „archiereu după ordinul lui Melchisedec”. Ucenicilor săi a zis, că „Fiul omului are putere ca să ierte păcatele pe pământ.” (Marcu 2:10) Când Isus a fost înviat din morți așa a vorbit către ucenicii săi: „Mie mi s-a dat orice putere în cer și pe pământ.” (Matei 28:18) Această putere a primit-o de la Iehova. Dumnezeu a permis lui Isus ca să însărcineze pe servii și ucenicii săi cu oarecare autoritate, pentru că Isus a vorbit despre sine: „Ca un om ducându-se departe lăsând casa sa și dând slugilor sale putere și fiecăruia lucrul lui și porunci portarului să vegheze.” - Marcu 13:34.
13 Cuvântul „stăpânire” este tradus din cuvântul grecesc excuzia; și explicarea apostolului Pavel din text și din legătura lui, arată, că stăpânirea amintită aici, se referă la acea autoritate, care se află în organizația lui Dumnezeu și își împlinește dreptul. Aceasta este acea instituție în organizația sa, pe care o folosește pentru împlinirea scopurilor sale. Textul și scripturile următoare arată acest fapt. „Pentru că în El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii,

69



fie stăpâniri. Toate sunt făcute printr-însul și pentru dânsul.” (Coloseni 1:16) „După cum i-a dat lui putere peste orice corp, pentru ca să dea viață veșnică la toți pe cari i-ai dat lui.” (Ioan 17:2) „Pentru că nici Tatăl nu judecă pe nimeni, ci judecata toată a dat-o Fiului ... Și putere i-a dar ca să facă judecată, pentru că este Fiul al omului.” (Ioan 5:22,27) Aceste scripturi dovedesc, că Isus Cristos este „stăpânire înaltă” și că Iehova este stăpânirea ce mai înaltă peste toate. Deci expresiunea „înaltă stăpânire” se poate aplica atât la Iehova, cât și la Isus, deoarece Isus Cristos în totdeauna execută numai poruncile Tatălui său.
14 Apostolul acestea a scris despre Isus Cristos: „Care este dea-dreapta lui Dumnezeu, dus fiind în cer, supuși, fiindu-i îngerii și stăpâniri și puteri.” (I Petru 3:22) Este clar, că în aceste nu se cuprind națiunile păgâne, stăpânirile și puterile de pe pământ, deoarece atunci încă n-a sosit timpul potrivit al lui Dumnezeu, ca să spună pe dușmani așternut picioarelor sale. (Psalm 110:1) Cuvintele apostolului trebuie să însemne, că fiecare creatură aflătoare în organizația lui Dumnezeu trebuie să fie supusă lui Isus Cristos, care este principele, domnitorul, sau capul organizației lui Dumnezeu. Această concluzie este întărită prin aceia, că Isus a zis, că autoritatea judecăți este încredințată lui împreună cu puterea de executare. Iar această judecată se referă la în deosebi poporului lui Dumnezeu, după cum este scris: „Pentru că noi toți trebuie să fim dați de față înaintea scaunului de judecător a lui Isus pentru că fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în corp.” (II Corinteni 5:10) „Că este timp nemerit, ca să se înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu, și dacă începe de la noi, care va fi sfârșitul celor, care nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu?” (I Petru 4:17) Aceste scripturi arată, că Isus Cristos este stăpânire înaltă care își exercită puterea în armonie cu Iehova cel prea Înalt.
15 Biserica care se compune din membrele corpului lui Isus Cristos, împreună cu Capul, se ține de organizația lui Dumnezeu. „Și El însuși este capul corpului, al bisericii, El este început, întâiul născt dintre morți, ca să se facă dânsul în toate cel dintâi.” (Coloseni 1:18) Mai departe tot numai acest apostol zice referindu-se la Isus Cristos: „Și cât de peste măsură este către noi care credem mărimea puterii lui, după lucrarea tăriei virtuții lui. Pe care a arătat-o în Cristos sculându-l din morți și așezându-l la dreapta lui în ceruri. Pus peste orice domnie și stăpânire și stăpânire și putere și domnire, și peste orice nume ce se numește nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. Și tot supuse sub picioarele lui, și pe dânsul îl dete cap peste toate bisericile, ca una care este corpul lui plinitura celui ce împlinește totul în toate. - Efeseni 1:19,23.
16 În virtutea împuternicirii ce a primit, Isus Cristos a organizat biserica. (Matei 16:18) Deoarece toate sunt de la Părintele prin Fiul, trebuie să înțelegem, că Isus Cristos este executorul suprem al lui Iehova în toate lucrările sale. Apostolul spune: „Dumnezeu așa a așezat membrele câte unul în corp după cum a voit.” (1 Corinteni 1:2; 11:22; 2 Corinteni 1:1) Biserica se compune din mai multe membre, care sunt designate spre diferite servicii în biserică. Membrele bisericii au ocazie să se apropie de Tatăl prin Cristos, capul bisericii. Această organizație este zidirea lui Dumnezeu în care apostolii lui Isus Cristos, sub cârmuirea capului Isus Cristos, ocupă poziții însemnate. - Efeseni 2:19-22
17 Asupra faptului, că Isus Cristos a dat puterea apostolilor săi, nu încape nici cea mai mică îndoială. Lui Petru i-a zis: „Și voi da ție cheile împărăției cerurilor și ce vei fi legat pe pământ- va fi legat în ceruri, și vei fi dezlegat pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri.” - Matei 16:19. „Isus după învierea sa așa a vorbit către ucenicii săi: „Pace vouă; după cum m-a trimis pe mine Tatăl și eu vă trimit pe voi. Și zicând aceasta suflă asupra lor și le zice: luați spirit sfânt. Ale căror păcate le veți fi lăsat, lăsate sunt lor, ale căror păcate le țineți, ținute vor fi.” - Ioan 20:21-23.
18 Scriptura arată pe mai departe, că apostolul, s-a folosit de puterea primită de la Domnul, și când a făcut aceasta atunci a fost aprobat de Domnul, aducând sentință asupra lui Anania și Safira. (Fapte 5:11,12) Și alții au făcut scandal în biserică, și Paul, care era departe, s-a folosit totuși de puterea și dreptul primit, judecând pe cei vinovați. (1 Corinteni 5:1-5) Că biserica procedează potrivit, când judecă pe cei vinovați arată cuvintele lui Isus. - Matei 18:15-18.
19 Omul este supus legilor acelei țări, al cărei supus este. El este deci un supus al acelei națiuni. Cetățeanul Statelor Unite, este supus legilor Statelor Unite. Dacă un cetățean american petrece în Italia, și acolo este supus legilor Statelor Unite sau a acelei țări, al cărei cetățean este. Deoarece textul pe care-l examinăm se referă la copii lui Dumnezeu, se naște întrebarea: Ce fel de cetățenie are un copil al lui Dumnezeu? Apostolul Pavel ne răspunde la întrebarea și declară categoric,că membrele de pe pământ a Cristosului, sunt cetățeni ai cerurilor. „Iar noi ne purtăm ca cetățeni ai cerurilor, de unde și așteptăm pe Mântuitorul și Domnul nostru Isus Cristos.” - Filipeni 3:20 (după Testamentul mic american)
20 Deoarece se vede clar, că în capitolul 13 din Romani, Pavel vorbește către creaturile noi, al căror cetățenie se află în cer, deci cuvintele sale trebuie să însemne după toate regulile logicii, că aceste membre a creaturii noi, sunt supuși ai lui Dumnezeu și tre-

70



buie să dea ascultare legilor lui Dumnezeu. Dacă capitolul 13 din Romani s-ar referi și la legile națiunilor de pe pământ, sau nu, dar fără îndoială cuvintele apostolului sunt de a se aplica asupra organizației lui Dumnezeu, pentru că acele cuvinte sunt adresate membrelor acestei organizații. În articolul prezent și cel viitor vom explica, că textul din chestie se referă la organizația lui Dumnezeu și la stăpânirile înalte din această organizație, și pe mai departe că ce relație (dacă există de fapt așa ceva) are organizația lui Dumnezeu cu stăpânirile acelea cari sunt exercitate de națiunile sau guvernele lumii.
21 Organizația lui Iehova este mai importantă decât oricare altă organizație. Cuvintele apostolului sunt adresate către organizația lui Dumnezeu. În organizația lui Dumnezeu toate trebuie să meargă în ordine, deoarece Dumnezeu nu este Dumnezeul neorânduielilor, ci al ordinii. Această regulă se aplică și asupra bisericii. „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii.” - 1 Corinteni 14:33.
22 Prin profetul său Dumnezeu formează o icoană despre organizația sa. Profetul a văzut în vedenie patru ființe despre care citim, că „fiecare din ele avea patru fețe și patru aripi... și când mergeau nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte.” Vedenia arată pe mai departe, că pe lângă fiecare ființă era câte o o roată. Descrierea vedeniei urmează astfel: „Roțile păreau să fie din crisolit și toate patru aveau aceași întocmire. Înfățișarea și alcătuirea lor erau de așa fel încât fiecare roată părea, că este în mijlocul unei alte roate. Când mergeau alergau pe toate cele patru laturi ale lor, și nu se întorceau deloc în mersul lor. Când mergeau făpturile vii, mergeau și roțile, pe lângă ele, și când se ridicau făpturile vii, de la pământ se ridicau și roțile. Când mergeau și făpturile vii, mergeau și roțile, când se opreau ele se opreau și roțile, când se ridicau de pe pământ se ridicau și roțile; căci și duhul făpturilor vii era în roți. Sub cerul acesta aripile lor stăteau drepte întinse una spre alta și mai aveau fiecare câte două aripi, cari le acopereau trupurile. Când umblau am auzit vâjâitul aripilor lor ca vuietul unei ape mari și ca glasul Celui Atotputernic. Când mergea era un vuiet gălăgios ca al unei oștiri; iar când se opreau își lăsau aripile jos. - Ezechiel 1:16,17,19,21,23,24.
23 Vedenia astfel descrie organizația lui Dumnezeu care se află sub baldachin (cer) Chipul se continuă apoi: „Și deasupra bolței ce era peste capul lor se vedea chip de tron asemenea pietrei de safir și pe chipul de tron se vedea alt chip asemenea unui om ce ședea pe tron. Și am văzut ca culoarea de aramă de aur asemenea unui foc înlăuntru și împrejur de la chipul coapselor omului în sus și de la chipul coapselor lui în jos văzut-am chipul de foc, ce strălucea de jur împrejur.” - Ezechiel 1:26,27.
24 Acesta este chipul minunat al organizației lui Dumnezeu, care organizație constă din gloriosul Isus Cristos, din membrele sale glorificate, din legiunile îngerilor sfinți și din rămășița credincioasă de pe pământ; iar peste toate aceste este Dumnezeu Atotputernic. Chipul poetic ne arată, că în organizația lui Dumnezeu trebuie să meargă toate în ordine precisă și în armonie cu stăpânirea cea mai de sus, adică, cu Iehova, și cu stăpânirea înaltă, adică Cristos. Ceea ce cârmuiește întreaga organizație, este legea desăvârșită a lui Dumnezeu. - Ezechiel 1:5-28.
25 Deoarece Domnul a venit la templul său, și Sionul a fost adunat la un loc, primind însărcinarea unui lucru special, în organizația lui trebuie să fie în armonie și unitate precisă. Membrele Sionului, care se află dincolo de văl sunt desăvârșite. Acei puțini cari mai sunt pe partea dincoace a vălului, în organismul lor sunt nedesăvârșiți, însă trebuie să fie desăvârșiți în predarea lor față de Iehova și organizația sa, ceea ce dă de înțeles că fiecare dintre ei trebuie să fie desăvârșiți în inimile lor. Partea aceasta a Sionului de pe pământ este în strânsă unire cu organizația lui Dumnezeu. Fiecare membru al Sionului trebuie să fie în armonie cu capul și astfel trebuie să se supună capului și lui Iehova, ca „stăpânirilor celor mai înalte.” Cine sunt pe pământ aceia care împreună compun Sionul? Înțelegerea răspunsului potrivit va face pe cei unși capabili, ca să fie în armonie cu calea Domnului. Iar răspunsul potrivit este aceasta: toți unșii lui Dumnezeu de pe pământ.
26 Există pe pământ o asociație, care susține despre sine că este „servul lui Dumnezeu” și despre care adesea se vorbește ca de „Societate”. Ce înțeleg în general cititorii revistei sub numirea „Societate”? Răspunsul este: pe fiecare copil uns al lui Dumnezeu, care lucrează împreună la preamărirea lui Dumnezeu și al lui Isus Cristos. Dacă cineva vine uns de spiritul lui Iehova, prin acest fapt devine un membru al Sionului, și dacă dorește să-și păstreze locuința din Sion, atunci trebuie să fie în armonie exactă cu purtarea arătată de Sion.
27 Isus Cristos este capul Sionului, care conduce lucrul de pe pământ și nu greșește. Dar cm stă treaba la aceia, cari ocupă poziții de răspundere în „Societate”, și prin cari se face conducerea lucrului de pe pământ? Greșesc oare aceștia? Sigur, că da, deoarece toți sunt nedesăvârșiți. Cum pot să știe atunci celelalte membre a Societății, că îndrumările date pentru conducerea lucrului Domnului de pe pământ, corespund legilor lui Dumnezeu? Numai prin credință și după acele fructe, pe care le aduc aceia, cari lucrează activ în lucrul Domnului, Isus a zis: „După roadele lor îi veți cunoaște. Nu orișicine-mi zice Doamne, Doamne va intra în împărăția cerurilor, ci numai cine face voia Tatălui meu care este în ceruri. - Matei 7:20,21.

71



28 Dacă găsim pe unul, care este consacrat lui Dumnezeu și într-adevăr se năzuiește să facă ceea ce l-a încredințat Domnul; care servește și pe mai departe cu credincioșie și supunere pe Domnul; care nu dă mâna cu dușmanul, și năzuințele căruia sunt binecuvântate de Domnul, roadele unuia ca acesta se arată ceea ce dovedește, că se bucură de aprobarea Domnului și umblă pe calea potrivită. (Ioan 15:8) Dacă pe cineva Domnul îl folosește în armonie cu cuvântul său, aceasta este o dovadă că purtarea lui este plăcută lui Dumnezeu. Deoarece este nedesăvârșit, va greși, dar toți aceia care se încred în Domnul, vor lăsa în seama Domnului să-l mustre, să-l îndrume și să-i îndrepte greșelile. (Evrei 12:6; Romani 8:33) Tot această regulă se aplică și asupra membrilor „Societății”, pentru că aceasta este regula stabilită de Domnul. Dacă Societatea apucă o cale greșită sau dovedește o purtare nepotrivită, atunci fiecare membru al poporului Domnului trebuie să încredințeze Domnului, ca să îndrepte purtarea ei și s-o îndrume spre calea potrivită. Nimeni nu are drept să se pună judecător, să se amestece în afaceri ce nu-l privesc și sa se poarte dușmănos față de lucrarea Domnului. „Tu cine ești, care judeci pe servul altuia? înaintea Domnului său stă sau cade. Și va sta, pentru că Dumnezeu poate să-l facă să stea.” - Romani 14:4.
29 Dacă capitolul 13 din Romani se referă la biserică, înseamnă oare aceasta că bătrânii sau diaconii ar avea drept să judece și să hotărască asupra umblării sau căii de urmat al bisericii? Putem fi siguri că nu. Bătrânii sunt sfătuitorii adunărilor și numai până la acel hotar au drept să acționeze, care i-l arată Scriptura. Diaconii sunt servitorii adunării și asemenea nu au mai multe drepturi decât, ce le dă Scriptura. Scriptura nu îndreptățește pe bătrâni și pe diaconi ca să judece și să stabilească calea pe care s-o urmeze adunarea. Dacă se ivește ceva neregulă în adunare, atunci copii lui Dumnezeu sunt îndrumați la un procedeu oarecare, pe care Domnul a lăsat pentru ei. - Matei 18:15-18.
30 Adunarea ca corporațiune este îndreptățită ca să facă cercetare în afacerile membrilor ei și ca să aducă sentințe asupra lor; însă nici o persoana nu este îndreptățită și înzestrată cu autoritate afară de cei doisprezece apostoli pe cari Domnul în mod special i-a înputernicit. Dacă capitolul 13 din Romani are ceva legătură cu stăpânirile din lume cu atât mai multă aplicare are asupra bisericii, pentru că se referă șa aceia, cari fac parte din familia lui Dumnezeu. Să examinăm acum îndrumările apostolului din verset în verset.
31 „Tot sufletul să se supună autorităților celor mai înalte. Căci nu este autoritate numai de la Dumnezeu; autoritățile care există sunt rânduite de Dumnezeu” (vers 1). Imediat se naște întrebarea, la cine să se supună poporul lui Dumnezeu. Este scris: „Iar când i se vor spune toate, atunci și însuși Fiul se va supune celui ce i-a supus toate, ca să fie Dumnezeu totul în toate.” (1 Corinteni 15:28) Această scriptură într-adevăr ne dă răspunsul la întrebare. Aceasta arată că stăpânirile înalte sunt Iehova și Isus Cristos, și că stăpânirea cea mai înaltă este Iehova Dumnezeu. Apostolul spre ilustrarea legăturii dintre biserică și Cristos, se folosește de icoana relației dintre bărbat și femeie, și arată, că biserica este supusă lui Cristos. „Căci bărbatul este capul femeii, precum Cristos este capul bisericii, și acesta este mântuitorul corpului. Deci precum biserica se supune lui Cristos, așa să se supună femeile bărbaților lor în toate.” (Efeseni 5:23,24) Mărturisirea inspirată a lui Iacob sprijine această concluzie. „Supuneți-vă drept aceia lui Dumnezeu. Opuneți-va diavolului și va fugi de la voi. Și apropiați-vă de Dumnezeu și se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile păcătoșilor și vă purificați inimile voastre cei îndoielnici la suflet.” (Iacob 4:7,8) Aceste scripturi dovedesc peste orice îndoială că cei unși numai așa vor primi aprobarea lui Dumnezeu, dacă se consacră pe deplin și fără rezerve Lui. Apostolul nu se poate să fi gândit că autoritățile națiunilor ar fi „stăpânirile înalte”. Nu se poate ca să fie aceste mai înalte decât orânduiala poporului lui Dumnezeu, și ca să domnească asupra lor.
32 Apostolul spune: „Autoritățile care există sunt rânduite de la Dumnezeu”. (traducerea engleză Diaglott: „sunt clasate sub supremația lui Dumnezeu.”) Se poate ca aceasta să se refere la stăpânirile existente pe pământ și nu la biserică? Următoarele cuvinte ale apostolului ne răspund la întrebare: „Iar acum a pus Dumnezeu membrele pe fiecare dintr-însele în corp după cum a voit... Și Dumnezeu a pus în biserică întâi pe apostoli, al doilea pe profeți, al treilea pe învățători, după aceea puteri, apoi darurile de vindecări, serviciile, dregătoriile, felurile limbilor. (1 Corinteni 12:18,28) Aceia cari țin și pe mai departe că apostolul s-a referit la stăpânirile lumii, când a vorbit că „stăpânirile care sunt, sunt orânduite de Dumnezeu”, ezită spre dovedirea părerii lor următoarele cuvinte a apostolului Petru: „Din dragoste pentru Domnul fiți supuși oricărei stăpâniri omenești (după originalul grecesc: oricărei creaturi omenești), atât împăratului ca înalt stăpânitor, cât și dregătorilor, ca unii care sunt trimiși de el să pedepsească pe făcătorii de rele și să se laude pe oamenii de bine.” (1 Petru 2:13,14) Examinarea amănunțită al acestui text ne arată, că aceasta nu se referă la stăpânirile și autoritățile înalte a națiunilor.
33 Expresia „stăpâniri omenești” amintită în textul citat, de origine înseamna creație omenească. Cum se poate spune, că vreo rânduială sau vreun așezământ ce este în biserică ar fi creație omenească? Atunci când omul Isus Cristos a denumit pe apostoli și i-a trimis ca pe conducătorii și cârmuitorii bisericii, nu au fost ei oare în înțelesul textului nostru făpturi omenești? Omul Isus Cristos a făcut aceasta, și pe cei ce i-a

72



trimis încă au fost oameni; și așa a fost aceasta cu toate că s-a întâmplat din poruncă dumnezeiască.
34 Dacă adunarea stabilește prin vot o regulă spre conducerea sa, sau face alege bătrâni, nu este oare aceasta făptuire omenească? Dacă apostolii au făcut reguli și așezăminte referitoare la biserică, au a fost aceasta oare făptuire omenească? Spre sprijinirea acestei concluzii, să examinăm următoarele cuvinte a Scripturii: „Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri, cari au vorbit cuvântul lui Dumnezeu... Ascultați de conducătorii voștri, și vă supuneți lor, căci ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce au să dea seamă ca să facă aceasta cu bucurie iar nu suspinând că aceasta nu v-ar fi spre folos.” - Evrei 13:7,17)
35 Cuvintele lui Petru pe cari le-a adresat bisericii par a însemna următoarele: Atunci când biserica începe ceva, autorizată fiind de Scripturi, și stabilește vreo regulă spre conducerea sa sau spre lucrarea unui plan de acțiune, atunci fiecare membru să se supună acelei reguli și să nu încerce, ca s-o răstoarne. Dacă unele reguli omenești de acest fel, devin nefolositoare, sau conducătorii devin necredincioși adunarea are drept să judece și să excludă pe cei necredincioși. Însă nici o persoană nu are drept și autoritate ca să facă așa ceva de la sine. Învățătura pricipală este, că toată orânduiala și organizația este a Domnului, care a stabilit modul conducerii și al judecății.
36 Ce a gândit oare Petru atunci, când a zis ca trebuie să dăm ascultare „atât regelui, ca la Cel mai Înalt” ( traducere maghiară) Fără îndoială a făcut iluzie la Isus, deoarece Isus este regele și Domnul bisericii și el este Cel mai mare peste biserică, fiindcă lucrează întotdeauna în armonie deplină cu Iehova Cel prea Înalt. Dar cum se poate spune, că Isus, regele în înțelesul textului ar fi creațiune omenească? Apostolul nu spune că Isus ar fi stăpânire omenească. Pe când Isus a petrecut pe pământ el a lăsat anumite reguli, pe cari biserica trebuia să le țină; și aceste reguli deoarece au fost stabilite de omul Isus Cristos, constituie o regulă omenească. Dar nici asta nu-i ceea ce vrea să spună apostolul Petru. Cuvintele sale în înțeles mai clar sunt acestea: „Pentru Domnul să vă supuneți oricăror așezăminte omenești (în biserică), pentru că această orânduire este al Regelui, al lui Cristos, al Capului bisericii (Sigur că vă veți supune lor, deoarece el este capul bisericii); sau este al conducătorilor bisericii, pe cari Domnul Isus Cristos i-a trimis.” Apostolii au fost puși de conducători ai bisericii. (1 Corinteni 12:28) Aceștia au făcut anumite așezăminte pentru biserică. Că aceste așezăminte au fost date prin inspirație dea dreptul de la Iehova sau de la Isus Cristos, sau că sunt stabilite de apostoli, acestea membrele bisericii nu au putut s-o știe însă au fost îndrumați ca să se supună acelora pentru Domnul și să se lase în sarcina Domnului, ca să judece dacă acela așezăminte prin porunci. Cu o ocazie Pavel a afirmat: „Iar aceasta o zic din sfat și nu din ordin” - 1 Corinteni 7:6.
37 Apostolul Petru în versetele arătate mai sus a stăruit pe lângă unitatea și armonia bisericii. (1 Petru 2:13,14) Pentru dovedirea acestui fapt să băgăm de seamă la cuvintele sale următoare: „Respectați pe toți, iubiți frăția, temeți-vă de Dumnezeu; onorați pe Împărat.” (1 Petru 2:17) De aici se vede clar, că atunci când poruncește bisericii să respecte pe toți, să-și iubească frații și să se teama de Dumnezeu, și după aceea spune, ca să onoreze pe Rege, nu s-a cugetat atunci la regii de pe pământ, al căror dumnezeu este Satan. Pentru a stabili către cine vorbește, este deajuns ca să observăm cuvintele de la începutul scrisorii sale, pe care o adresează către creațiunea nouă.
38 O altă dovadă, că cuvintele apostolului Petru se referă la orânduiala bisericii, și că amintind pe Rege, s-a gândit la Isus Cristos, găsim în versetul următor, unde citim: „Ori guvernatorilor ca celor trimiși de el spre pedepsirea făcătorilor de rele, și spre lauda făcătorilor de bine” Putem spune, că Dumnezeu a trimis pe diferiții conducători ai națiunilor ca să pedepsească pe făcătorii de rele în biserică și să laude pe cei ce fac bine? Cine a mai auzit că guvernatorii sau domnitorii națiunilor ar fi lăudat pe cineva pentru consacrarea și supunere sa deplină față de Dumnezeu și Isus Cristos? Domnul Isus Cristos a trimis pe apostoli, ca pe guvernatorii bisericii, ca să pedepsească pe cei ce făptuiesc rele. (Fapte 5:1-10; 1 Corinteni 5:1-5) Tot asemenea au lăudat pe cei ce au făcut bine în biserică. (Filipeni 1:3; 2 Corinteni 9:12; Coloseni 4:9,12,14) Deci nici o bază nu are argumentarea că apostolul (2 Petru 2:13-17) s-ar fi ferit la legile sau guvernele națiunilor.
39 Iehova l-a înzestrat pe Isus Cristos cu deplină putere, care deasemenea a dat anumită putere ucenicilor săi din biserică. (Ioan 17:2) Isus după ce a înviat din morți a zis către ucenicii săi credincioși: „Luați spirit sfânt, cărora veți ierta păcatele, li se vor ierta, și cărora le veți ține, vor fi ținute. (Ioan 20:22,23) Că apostolii au avut atare putere, pe care au și exercitat-o se vede din cuvintele lui Pavel: „Că de mă voi și lăuda ceva mai mult cu puterea noastră care mi-a dat-o Domnul spre edificarea iar nu spre derăpănarea voastră, nu mă voi rușina.” (2 Corinteni 10:8) „De aceea nefiind de față scriu aceasta ca fiind de față să nu întrebuințez asprime după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre întărire iar nu spre supărare.” - Corinteni 13:10.
40 Pavel a scris Efesenilor: „Căreia (evangheliei) m-am făcut serv după darul harului lui Dumnezeu care mi s-a dat după lucrarea puterii lui. Și a lumina pre toți cari este împărtășirea misterului celui ascuns din eternitate în Dumnezeu, care a creat toate prin Isus Cristos. Ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi prin biserică înțelepciunea nespus de

73



felurită a lui Dumnezeu după planul veșnic pe care l-a adus. El la îndeplinire în Isus Cristos Domnul nostru.” - Efeseni 3:7,9,10.}}

41 Aceste cuvinte a apostolului cu greu s-ar putea interpreta astfel că înțelepciunea lui Dumnezeu se dă în știre „prin biserică” care este pe pământ, domniilor și stăpânirilor îngerilor din cerul literal. Legătura textului arată, că cuvintele apostolului au următorul înțeles: După așezământul dumnezeiesc, Dumnezeu a folosit pe Pavel ca pe al său servitor în acel scop, ca să dea în știre aceste adevăruri domniilor și stăpânirilor în întreaga biserică, a căror membre „au fost așezate împreună cu Isus Cristos în cer.” (Efeseni 2:6) Pentru că lui Pavel, i s-a dat privilegiul, ca să descopere altora, apostolilor și conducătorilor tainele lui Dumnezeu. Scripturile arată deci, că apostolii, dar deosebire de Pavel în calitate de conducători au ocupat roluri importante in biserică, ceea ce trebuie să luam în considerare la examinarea înțelesului cuvintelor exprimate de dânșii.
42 Apostolii nu au lăsat moștenitori. Mult timp s-a menținut în lume o „biserică creștină” sau o organizație numită „creștinism”. Deoarece aceste organizații au susținut despre sine că sunt urmașii apostolilor, și ca indivizi sunt chemați, ca să conducă treburile bisericii și a lumii, multă nedumerire a cauzat acest fapt în mințile acelora care au studiat cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele apostolului au fost interpretate în modul cel mai greșit. Ar fi trebuit să țină în minte pentru totdeauna, că Cristos este capul bisericii, și că apostolii au deținut roluri importante în biserică, și că nimeni nu a ocupat locul lor de la timpul apostolilor încoace. Ei au deținut o oarecare putere de conducători ai bisericii. Domnul Isus și apostolii care au lucrat sub îndrumarea Domnului au stabilit anume reguli pentru conducerea bisericii; și adunarea ca un singur trup este asemenea îndreptățită cu oarecare drepturi și putere, însă fiecare membru trebuie să se supună acestui așezământ. - Efeseni 2:18-21.
43 Fiecare membru care vede, că Societatea se compune din unșii lui Dumnezeu care se mai află pe pământ, și această grupă sau corporațiune de creștini își dă silința ca să îndeplinească poruncile Domnului, și știind, că Isus este . capul acesteia, ar trebui să caute cu sârguință să vină în armonie cu scopurile, umblările și lucrul acestei societăți. Dacă unii sunt de părere că Societatea nu procedează potrivit, aceia să încredințeze Domnului nedumerirea lor și să aștepte judecata Domnului, care le va arăta calea potrivită. Fiecare membru al Sionului de pe pământ este în legământ cu Domnul, și trebuie astfel să fie în armonie cu dânsul; și deoarece aceasta este așa, trebuie să se supună stăpânirilor mai înalte.


74



43. Care este privilegiul și datorința hotărâtă a fiecărui membru al Societății dacă vede, că din cine se compune și că ce relație are cu Domnul și cu lucrul său de pe pământ? Care este purtarea potrivită dacă cineva nu se unește cu calea urmată de Societate? Cui trebuie să se supună fiecare membru a Sionului?


Stăpânirile cele mai înalte

„Pentru acela cel ce se opune stăpânirilor, se opune ordinului lui Dumnezeu, și cei ce se opun își vor trage condamnare” - Romani 13:2.

Partea a 2-a

1 Iehova este stăpânirea cea mai înaltă, iar Isus Cristos împreună cu Iehova formează stăpânirile înalte, și ordinile bisericii vin de la Iehova și Isus Cristos. Fiecare membru al bisericii care se bucură de aprobarea lui Iehova și a lui Isus Cristos, trebuie să se supună cu plăcere acestei orânduieli dumnezeiești. Nu se face nici o excepție de sub această regulă; și de aceea această regulă totdeauna trebuie să fie în mintea unșilor lui Dumnezeu și să-și dea seama, ca să se conformeze ei. Este natural, că nici o nepotrivire nu există între stăpânirea cea mai înaltă, și cele înalte, deoarece Cristos este în deplină armonie cu Dumnezeu întotdeauna. După traducerea engleză Diaglott, textul se traduce astfel: „Fiecare să se supună autorităților puse asupra lui!” Apostolii încă se pot număra între stăpânirile înalte, deoarece în afară de Iehova și Isus Cristos, în biserică ei ocupă locurile cele mai presuse. Această Scriptură, creștinii de mult timp au aplicat-o asupra guvernelor națiunilor. Se vede clar, că apostolul Pavel nu la dânșii s-a referit, când a scris aceste cuvinte.
2 Cuvântul „condamnare” cuprins în versul al doilea, este tradus din cuvântul grecesc „krima” și înseamnă sentință judecătorească, condamnare, după cum arată și traducerile românești. Fiecare creștin poate să vadă clar, că ordinul, sau așezământul lui Dumnezeu amintit în textul, nu se referă, la așezămintele națiunilor. Pentru că deși Dumnezeu nu a împiedicat națiunile ca să aducă legi, și să le aplice, este cert, că răspunderea pentru aceste legi, nu este a lui Iehova. Dumnezeu numai într-atât le-a dat voie, că nu i-a împiedicat în ceea ce au făcut. Dar textul nostru spune, că stăpânirea este rânduită de la Dumnezeu, și putem trage concluzia, că Dumnezeu își asumă răspundere pentru aceste stăpâniri, de care vorbește apostolul.
3 Nu se poate spune, că Dumnezeu a judecat lumea încă în timpul lui Pavel, pentru că însuși apostolul Pavel spune, că Dumnezeu a rânduit o zi (în viitor) când va judeca în dreptate lumea (atunci va fi întronată stăpânirea de dreptate) prin Isus Cristos. (Fapte 17:31; Apocalips 20:4) Judecata la care se referă apostolul Pavel trebuie să se aplice asupra bisericii, ce se va face prin acea stăpânire pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru judecarea bisericii. Spre întrunirea acestei argumentări, să observăm următorul text: „Căci timpul a sosit, ca să se înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe mai întâi de la noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu? (1 Petru 4:17) Să examinăm pe mai departe cuvintele lui Pavel adresate către Galateni: „Eu am încrede în voi întru Domnul, că alt nimic nu veți cugeta (despre circumcizie) iar cel ce vă tulbură, va purta pedeapsa sa oricare ar fi el.” - Galateni 5:10.
4 Dacă judecata amintită în Romani 13, trebuie să o facă autoritățile națiunilor de pe pământ, și tot ar trebui s-o facă unii ca judecători; cea ce se contrazice cu cuvântul lui Dumnezeu. Nici un om nu este îndreptățit, fie în biserică, sau în afara bisericii, ca să judece pe cineva. „Așadar omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te dezvinovăți, căci prin faptul că judeci pe altul te osândești singur, fiindcă tu care judeci pe altul, faci același lucruri... Și oare crezi tu omule, care judeci pe cei ce săvârșesc astfel de fapte, și pe cari le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” (Romani 2:1,3) Pentru aceia trebuie să tragem concluzia, că „condamnarea” despre care este vorba în Romani 13:2, este acea judecată pe care Domnul a rânduit-o în organizația sa prin capul acestei organizații, sau prin aceia, pe cari i-a împuternicit la aceasta.
5 Miezul cuvintelor lui Pavel (Romani 13:2) este următorul: Toți aceia din biserică care se opun orânduielii stabilite pentru conducerea bisericii lui Dumnezeu, aceia se opun lui Dumnezeu, pentru ce vor primi pedeapsa de la Dumnezeu prin Isus Cristos. Că autoritățile pământești pedepsesc pe cei neleguți, adeseori atârnă de influența acuzatului ce are asupra judecătorului. În judecățile lui Dumnezeu nu există părtinire. Fie oricine individul, care se opune stăpânirii, se pedepsește fără excepție. Numai acest fapt în sine ne arată că dreptul de judecată este numai al organizației lui Dumnezeu și anume al acelor stăpâniri din organizația lui Dumnezeu care sunt chemate să facă judecata.
6 „Pentru că cei mari nu sunt de teamă pentru fapta bună, ci pentru rău. Voiești dar să nu te temi de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la dânsa.” (vers 3) Cine sunt stăpânitorii amintiți aici? Satan este domnitorul sau prințul lumii acesteia. Dacă cuvântul stăpânire din Romani 13:3 nu se referă la așezământul biserici, atunci trebuie să se refere la Satan și la organizația sa. Oare Satan, sau oricare parte a organizației sale

75



este oare spre teama acelora cari făptuiesc rele în biserică? Putem fi siguri că nu. Dacă cineva în biserică se dedă la faptele rele, ce constituie împotrivire cu organizația lui Dumnezeu, chiar aceea face ce dorește de la dânsul Satan, domnitorul lumii acesteia. Oare nu stăpânirile națiunilor a făcut pe membrele bisericii de la început, ca să facă rele prin aceea, că s-au asociat cu organizația diavolului? În loc să-i pedepsească pe dânșii pentru aceasta, autoritățile națiunilor încă au lăudat pe unii ca aceștia și încă i-au și preamărit.
7 Se poate spune, că domnitorii împărățiilor din prezent „nu ar fi... spre teamă pentru fapte bune”? Cei consacrați și unși ai lui Dumnezeu umblă în lungul și largul țărilor făcând bine prin aceea, că vestesc veștile bune a împărăției lui Dumnezeu, și chiar autoritățile acestor națiuni îi dețin, îi pedepsesc și îi bagă în pușcărie, deoarece au făcut bine. Primesc oare „laudă” din partea domnitorilor și stăpânitorilor acestor țări, acei colportori care mergând din casă în casă duc vestea împărăției la popoarele pământului? Pentru aceasta n-au lăudat ei încă pe nimeni. Astfel când Pavel spune: „Voiești să nu te temi de stăpânire?”, puteam oare spune că prin aceste cuvinte a voit să spună, că unșii trebuie să se teamă de domnitorii de pe pământ sau de capii organizației Diavolului? Dacă aceasta ar fi așa atunci, oricine ar trebui să se rețină de la faptul, ca să mărturisească pentru Dumnezeu. Doar chiar aceasta ar fi pe placul Diavolului.
8 Arătăm un exemplu: nu de mult s-a întâmplat, că un reprezentant al Societății, un copil al lui Dumnezeu, a început să predice evanghelia și să răspândească literatura adevărului printre negrii din Liberia, Africa. Guvernatorul i-a pus în vedere, ca să nu mai răspândească cărți și să nu mai țină conferințe până ce nu va primi permis din partea autorităților competente. El însă nu a ținut seamă de această somație și a continuat lucrul, răspândind multe cărți printre popor. Dacă s-ar fi supus autorităților, atunci nu ar fi vestit vestea de bucurie. El a ascultat de Domnul, și a fost astfel ocrotit. El a făcut bine, dar nu a primit laudă din partea stăpânirilor națiunilor.
9 Este sigur, că cuvintele lui Pavel înseamnă următoarele: Voi care sunteți unșii lui Dumnezeu să vă temeți de stăpânirea înaltă (Cristos judecătorul); domnitorii (Cristos și aceia, cari lucrează sub conducerea sa) sunt spre teama nu a faptelor bune, ci a celor rele; dacă faceți lucruri bune, atunci veți acea laudă din partea acestei stăpâniri (adică de la Cristos și aceia cari în organizația lui Dumnezeu sunt îndreptățiți ca să laude). Poate să întrebe cineva: Trebuie oare să așteptăm noi laudă din partea stăpânirilor din biserică, pentru astfel de fapte bune? Ca răspuns și dovadă, că apostolii au avut dreptul să laude pe cei ce făceau fapte bune, și cei ce au și făcut; și că cei făcători de bine trebuie să fie lăudați, să examinăm următoarele scripturi: „De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme până când va veni Domnul care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, și va descoperi gândurile inimilor. Atunci va căpăta de la Dumnezeu lauda cuvenită lui.” (1 Corinteni 4:5) „Am trimis cu el și pe fratele care este lăudat de toate bisericile pentru ce a făcut pentru Evanghelie.” (2 Corinteni 8:18) „Vă laud, că în toate privințele vă aduceți aminte de mine și că țineți învățăturile mele întocmai cum vi le-am dat.” - 1 Corinteni 11:2.
10 Dacă membrii adunării se adună pentru alt scop și nu pentru a face ceva bine, atunci nu mai primești laudă după cum apostolul a zis: „Vă dau aceste învățături, dar nu vă laud pentru faptul, că atunci când vă adunați, vă adunați nu ca să vă faceți mai buni, ci ca să vă faceți mai răi.” (1 Corinteni 11:17) Se adeverește deci din scripturile de mai sus, că pe făcătorii de rele îi osândește orânduiala dumnezeiască, până când cei ce fac bine sunt lăudați tot de aceiași orânduială dumnezeiască.
11 „Căci ea este servă a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar de faci rău teme-te, că nu în zadar poartă sabia, ci este serv a lui Dumnezeu răzbunător spre pedeapsă celui ce face răul.” (versul 4) Acest text nu putea să se aplice asupra domniei exercitată de națiuni. Este cert, că Dumnezeu nu încredințează pe Satan, sau pe oricare membru al organizației lui Satan, cu puterea ca să lucreze în biserică spre binele acestora. Nici nu a ales pe nimeni din acea organizație, ca în calitate de răzbunător să-și reverse mânia asupra acelora, cari fac rău în biserică. Ce înseamnă atunci cuvintele apostolului Pavel din acest text?
12 Răspunsul este acela, că Dumnezeu, de aceea a introdus în biserică stăpânirea înaltă și regula, ca să servească binele acelora, cari fac parte din biserică, și să servească spre judecata acelora cari fac rele. (2 Corinteni 10:8; 13:10) Că ce se socotește de rău în biserică, acea este arătată în următoarele scripturi: „Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; plătească-i Domnul faptele lui,” (2 Timotei 4:14). „Căci cel ce voiește să iubească viața, și să vadă zile bune să-și oprească limba sa de la rău și buzele sale să nu vorbească viclenie. Și să se abată de la rău și să facă bine, să caute pacea și s-o urmeze.” (1 Petru 3:10,11) „Iar dacă va fi serv rău, care-și va zice în inima lui: Domnul meu întârzie de a veni, și va începe să bată pe soții săi și a mânca și bea cu bețivii, va veni Domnul servului aceluia în ziua în care nu-l așteaptă și ora în care nu știe. Și-l va tăia în două. și va pune partea lui cu fățarnicii, acolo va fi plângere și scrâșnirea dinților.” - Matei 24:48-51.
13 Stăpânirile națiunilor folosesc sabia pentru ucidere. Dacă acest text s-ar referi la stăpânirile națiunilor, atunci aceasta ar însemna, că ei sunt înzestrați cu acel drept asupra poporului lui Dumnezeu, că în mod literal ar avea dreptul să omoare pe membrii bisericii, și că ei ar fi răzbunătorii lui Dumnezeu. Isus a fost învinuit de răsculare, și a fost judecat pe nedrept iar în

76



urmă l-au omorât. Când a făcut aceasta Diavolul, atunci putem fi siguri, că nu a făcut-o aceasta în calitate de răzbunătorul lui Dumnezeu. Cuvintele apostolului înseamnă, că sabia reprezintă puterea aceia, pe care Dumnezeu o folosește spre pedepsirea acelora, acre fac rele în biserică, și care făptuiesc împotriva acelei legi, după care se conduce biserica. Creatura (sau creaturile) pe care Dumnezeu le folosește spre exercitarea acestei puteri, sunt acei răzbunători care revarsă mânia asupra celor nelegiuiți.
14 Acesta nu înseamnă că oricine din biserică poate să pedepsească după plac pe cineva, sau pe mai mulți, despre cari așa crede, că făptuiesc rele. Scripturile opresc cu hotărâre pe oricare membru al bisericii, de la o astfel de purtare. „Ca nimenea să nu facă nedreptate, și să nu înșele pe fratele său în afaceri, căci Domnul este răzbunător de toate acestea precum mai înainte v-am zis și v-am prevenit.” (1 Tesaloniceni 4:6) În unele cazuri Domnul a predat altora dreptul de judecată, și de executarea judecății. Această putere a încredințat-o apostolilor, deoarece ai au fost reprezentanții lui speciali. Pavel spune, că i-a venit în știre, că ceva lucru ne la loc se petrece în adunare și continuă: „Iar eu ne fiind la voi cu corpul, dară cu spiritul fiind de față, am judecat ca și cum aș fi de față, pre cel ce a făcut așa o faptă. Adunându-vă voi și spiritul meu în numele Domnului nostru Isus Cristos, să dați pre unul ca acela Satanei spre pierderea corpului ca sufletul său să se mântuiască în ziua Domnului Isus (la venirea sa a doua, când strânge la un loc poporul său).” (1 Corinteni 5:1-5; Fapte 5:1-11; 8:20-22) Cristos și apostolii au fost domnitorii în biserică, cari deja atunci au devenit de domnitori, când apostolul Pavel a scris aceste cuvinte; afară de aceasta a mai fost dat adunării oarecare drepturi. Dintre aceștia nici unul nu este spre temerea celor ce fac binele, însă stăpânirea pe care o folosește Domnul, este spre frica faptelor rele, și nu în zadar poartă unealta pentru pedeapsă.
15 „Pentru aceia trebuie să vă supuneți, nu numai pentru urgie, dar și pentru conștiință.” (versul 5) Dumnezeu nu de aceea a chema la iveală pe poporul său ca să fie jertfă urgiei sale. La aceea i-a chemat, ca să-i servească de martori și ca să fie mântuiți prin Isus Cristos. (1 Tesaloniceni 5:9) Mânia lui Dumnezeu lovește pe cei neleguiți și neascultători. (Efeseni 5:6) Să nu cugete cineva nici chiar o clipă, că Dumnezeu ar fi rânduit „sergenți spirituali”, ca să se răzbune pe cei ce fac rele în biserică. Orice pedeapsă, care se trage din mânie sau din invidie personală, este cu totul nepotrivită. - Coloseni 3:8; Matei 5:22.
16 Pavel spune, dacă cineva face rele în biserică, trebuie să sufere și trebuie să se rețină de la faptele rele; dar și pentru conștiința sa trebuie să se rețină de la faptele rele. Pentru că, dacă numai de aceea se reține de la fapte rele, ca să înconjoare pedeapsa, atunci fapta lui nu este potrivită, și o face numai din pornire egoistă. Dacă însă de aceea se oprește de la faptele rele, că este potrivit și este și plăcut lui Dumnezeu o astfel de purtare, atunci o face pentru că iubește pe Dumnezeu, pornirea lui este curată și potrivită, și are conștiința bună. „Ținta învățăturii creștine este iubirea care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.” - 1 Timotei 1:5.
Dări
17 „Căci pentru aceasta plătiți și dări și ei sunt servi ai lui Dumnezeu, stăruind întru aceasta totdeauna.” (vers 6) Faptul că apostolul vorbește despre dări, l-au folosit de dovadă, că tot capitolul 13 se referă la stăpânirile națiunilor. Această susținere este însă greșită, și concluzia nu este bazată. Pentru a putea face asemănare între diferitele traduceri, dăm aici lista cum au tradus acest pasaj anumiții traducători ai Bibliei.
18 „Deoarece pentru aceasta plătiți și dări” (Rotherham) „Pentru că tot din acest motiv plătiți dările.” (Moffat) „Pentru că aceasta este motivul adevărat pentru ce plătiți și dările.” (Weymounth) „Pentru că și pentru aceasta plătiți voi dările.” (Diaglott).
19 Apostolul nu poruncește nimănui, ca să plătească cuiva care se află în biserică dări sau vamă, Scrisoarea a fost adresată astorfeli de creștini, cari erau evrei, (Romani 7:1) și cari au cunoscut acea lege a evreilor care a obligat pe izraeliți să plătească diferite dări pentru sprijinirea stăpânirii Izraelului. (Exod 30:11,13) Ei trebuiau să înțeleagă și au înțeles, că plata dărilor este lucru potrivit. Când a scris Pavel creștinilor din Roma, pe vremea aceea plăteau dări guvernului roman, deoarece nu voiau să atragă asupra dânșilor mânia stăpânirii, pe de altă parte și pentru conștiința lor, deoarece știau, că prin aceasta fac numa cea ce este potrivit. Apostolul spune: pentru aceasta plătiți și dări, și tot din acest motiv bun să plătiți lui Iehova cea ce i se cuvine! Așa se vede că cuvintele: „pentru aceia plătiți și dări” ale textului formează numai cuvinte aparte pe care apostolul de aceea le folosește aici ca să întărească cele spuse de dânsul. Pentru ce plătiți dări? Pentru conștiința, pentru aceea, că este un lucru potrivit a plăti pentru acel servici pe care l-ați primit.
20 Întorcându-se înapoi la stăpâniri, zice: „Ei sunt servii lui Dumnezeu (și nu a lui Satan, deoarece ar fi ai dânsului dacă ar fi vorba de stăpânirile națiunilor).” Cuvântul serv folosit aici este tradus din cuvântul grecesc „leitourgos”, din care rezultă și cuvântul liturgie (slujbă bisericească, ceremonie) cum se face prin biserici. Cine sunt deci leitourgii (servii) lui Dumnezeu? În textele înșirate mai jos, cuvântul leitourgos este tradus asemenea serv, din care text, se vede lămurit, că arată pe acei servi ai lui Dumnezeu, care servesc și pentru biserica sa. (Evrei 1:7; 8:1,2,6; 10:11; Fapte 13:2; Romani 15:16; Filipeni 2:17,25) În urmă mai adaugă apostolul: „stăruind întru aceasta totdeauna.”

77



Cu aceasta voiește să arate lămurit, că serviciul acestor slujitori este acela, de susține regula și autoritatea în biserică. Apostolul îndeosebi arată, că pentru buna regulă, pentru pace și pentru conștiință, să ne supunem legilor țărilor,dacă aceste legi nu se contrazic cu cele ale lui Dumnezeu.
21 „Dați deci tutora (fie în biserică, fie în afara bisericii) cea ce se cuvine, celui cu darea, darea, celui cu vama, vama.” (vers 7) „Dările” și vămile reprezintă acele obligații financiare ce trebuie plătite de supușii unei țări pentru acoperirea cheltuielilor de guvernare al statului respectiv. Isus și ucenicii săi asemenea au plătit astfel de dări. La întrebarea, că este lucru potrivit, ca să se plătească dări către guvernul roman, Isus a răspuns: „Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” - Matei 22:18-21.
22 Dar ce cugetă apostolul prin aceea, când tot în acest vers spune: „Celui cu frica frică”? Înseamnă oare aceasta aceea, că creștinul trebuie să poarte frică și să se proștearnă înaintea servitorilor numiți ai bisericii? Preoți și bătrânii adunărilor s-au folosit de acest text, prin care și-au văzut un drept de a pretinde din partea comunității temere și onoare. Aplicarea acestui text în așa mod este nepotrivit. Cui să plătească membrele bisericii temere? Următoarele scripturi ne vor da răspunsul.
23 „Supuneți-vă unui altuia în frica lui Dumnezeu.” (Efeseni 5:21) „Respectați pe toți, iubiți frați, temeți-vă de Dumnezeu, onorați pe împăratul. Servilor supuneți-vă stăpânirilor voștri cu toată frica, nu numai celor buni și blânzi, dar și celor aspri” (1 Petru 2:17,18) „Sfințiți pe Domnul oștirilor. De el să vă temeți și să va înfricoșați!” - Isaia 8:13.
24 Creștinul nu trebuie să se teamă de om. „Frica de om cursă întinde, dar cel ce se încrede în Domnul, acela va fi scăpat.” (Proverbe 29:25) Aceia ce se încred neclintiți în Domnul, nu se tem de cei ce le-ar putea strica oamenii. „Prin credință Moise când s-a născut, a fost ascuns de părinții săi trei luni, fiindcă l-au văzut prunc frumos, și nu s-au temut de ordinul regelui (păgân). Prin credință a lăsat Egiptul ne temându-se de urgia regelui, căci a rămas statornic ca și cum ar vedea pe cel nevăzut.” - Evrei 11:23,27.
25 Este pedeplin scriptural și de aceia este și potrivit, dacă creștinii se cinstesc unii pe alții în biserică deoarece Domnul a așezat membrele acolo. Apostolul vorbește de unii, care urmează căi egoiste, și care nesocotesc stăpânirea, și pe cari Domnul îi va pedepsi. Despre aceștia stă scris: ”Îndrăzneți, aroganți fiind, nu se cutremură a vorbi rău de autorități.” (2 Petru 2:10) „Asemenea și aceștia văzând își spurcă corpul, desprețuiesc domnia și defaimă demnitățole.” - Iuda 8.
26 Apostolul spune maideparte: „Celui cu onoarea, onoare”. Ce a înțeles el oare despre aceste cuvinte? Scriptura ne lămurește cui este creștinul dator cu onoarea. „Ca toți să onoreze pe Fiul, precum onorează pe Părintele. Cel ce nu onorează pe Fiul, acela nu onorează pe Părintele care l-a trimis.” (Ioan 5:22,23) „Respectați pe toți, iubiți frăți, temeți-vă de Dumnezeu, și onorați pe Rege (Christos)”. Dacă un bătrân al adunării se ostenește pe baza cuvântului adevărului pentru interesele Împărăției, atunci este demn pentru îndoită onoare și apreciere. Dacă însă este contrar cu lucrul Domnului, și se împotrivește la învățăturile care arată lucrarea Domnului, acela nu este demn de nici un fel de onoare.” (1 Timotei 5:17) „Deaceia iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Izrael: Spusesăm că și casa ta și casa tatălui rău să umble întodeauna înaintea Mea. Și acum zice Domnul, departe de mine lucrul acesta! Căci voi voi cinsti pe cine mă cinstește, dar ceice mă desprețuiesc, vor fi desprețuiți.” - 1 Samuel 2:30.
27 „Nimănui cu nimic nu fiți datori, decât numai cu iubirea, căci cel ce iubește pe altul acela a împlinit legea.” (vers 8) Aici este depusă regula, că creștinii sunt datori ca să se iubească unii pe alții, adecă, să păzească cu iubire interesele unii altora. Trebuie să se nizuiască cu zel pentru a face bine altuia. În aceasta găsim motivul adevărat pentruce trebuie să se supună creștinii tuturor legilor potrivite și bune.
Motivul supunerii
28 „Căci aceia: să nu comiți adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești mărturie mincinoasă, să nu poftești (altuia) și oricare alt ordin se cuprinde în acest cuvânt adică: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (vers 9) Când apostolul zice: „că aceia”, atunci ne punem întrebarea: Pentru ce? Răspunsul: Din iubire să nu comți adulter, să nu omori, să nu furi, să nu mărturisești mărturie mincinoasă, și să nu poftești ce este a altuia. Lucrurile înșirate aici, pe cari creștinul nu e permis să le făptuiască, sunt păvate săvârșite împotriva legei lui Dumnezeu. Este drept că legile celor mai multe națiuni arată aceste lucruri ca rele. Dacă însă creștinul numai de aceia se ferește de făptuirea acestor fărădelegi, pentrucă legile țării le pedepsește cu legea, atunci pornirea creștinului nu este potrivită.
29 Ce ar putea să îndemne pe cineva să comită adulter, omor, furt, sau mărturie mincinoasă? La tot cazul numai egoismul care este contrariul iubirii. Dacă cineva iubește pe Dumnezeu și pe oamenii săi, acela, nu va săvârși aceste păcate. Dacă iubește pe fratele său, atunci nu-i va pricinui acestuia nedreptate. Numai pofte egoiste sau blestemate pot aduce pe unii la săvârșirea acestor lucruri. Dacă cineva așa iubește pe fratele său, atunci nu-i va pricinui acestuia nedreptate. Numai pofte egoiste sau blestemate pot conduce pe unii la săvârșirea acestor lucruri. Dacă cineva așa iubește pe semenul său ca pe sine însuși, atunci va dovedi ne egoism față de el, și nu-i va cauza cu voința ceva rău. Din această

78



cauză se supune creștinul oricărei legi ale statului care este în armonie cu legea lui Dumnezeu. Nu de aceea se supune legii, pentru ca este legea țării, ci fiindcă vede, că este lucru potrivit, ca să se supună legii aceleia.
30 „Iubirea nu lucrează rău aproapelui, de aceea iubirea este împlinirea legii.” (vers 10) În acest verset apostolul nu a putut să se refere la legile națiunilor păgâne sau așa zise creștine, pentru că unul care este îndemnat de iubire, acela nu poate să împlinească legile tuturor națiunilor. Pentru că, dacă o națiune dă poruncă, ca creștinul să meargă la război și să ucidă, împlinirea acestei legi, nu poate fi lucrul iubirii.
31 Împlinirea tuturor legilor lui Dumnezeu, este iubirea sau ne egoismul, deoarece toate legile lui Dumnezeu sunt bune. Creștinul se va supune tuturor legilor, oricărei națiuni, și le va împlini cu plăcere dacă acele sunt în armonie cu ale lui Dumnezeu, fie acela cetățeanul acelei națiuni sau nu. Însă atunci când legea națiunii sau al stăpânirii este împotriva legii lui Dumnezeu, atunci creștinul nu poate să șovăiască trebuie să se supună legilor lui Dumnezeu. Și dacă se supune legii lui Dumnezeu, atunci desigur prin aceasta nu face rău, și nici nu comite ilegalitate.
Războiul
32 Care este atunci atitudinea potrivită a copiilor lui Dumnezeu față de război, despre care știm că ținta lui este de a distruge viețile omenești? Iarăși și iarăși s-au referit la capitolul 13 din Romani, și la cuvintele apostolului Petru (1 Petru 2:13,17) pentru a dovedi, că creștinii trebuie să ia parte la război, deoarece legile împărăției respective așa dispun. Aplicarea Scripturii în acest mod, este cu totul greșită. Dar acesta scripturi, după cum arată dovezile sus menționate, nicidecum nu se referă la legile națiunilor. Aceste scripturi se referă la conducerea, ordinea și disciplina organizației lui Dumnezeu. Aplicarea acestor cuvinte asupra stăpânirilor de pe pământ, în ceea ce privește pe creștini, a fost falsă. Cuvântul lui Dumnezeu spune lămurit poporului său: „Nu ucide!” Acel creștin care ucide oameni în război, acela nu numai că calcă porunca exprimată a lui Dumnezeu, dar calcă și legământul veșnic a lui Dumnezeu, și astfel cade de la aprobarea lui Dumnezeu și vine oprit de a lua parte la binecuvântările Împărăției. - Geneza 9:5,7; Exod 20:13; Matei 5:21; Isaia 24:5; 1 Ioan 3:15.
33 Aceia din care se compune „Societatea”, și care sunt inșii lui Dumnezeu pe pământ, și despre care organizație creștinii așa vorbesc ca de organizația internațională a Studenților în Biblie, atât timp cât sunt încă în corp, trebuie să se conducă după legile lui Dumnezeu. Deci legile lui Dumnezeu arătate prin cuvântul său formează regulile de conduită a Studenților în Biblie. Aceste reguli însă interzic cu desăvârșire acestor unși ca să meargă în război cu arme literale. Pentru aceasta nu înțeleg stăpânitorii pământului pe studenții Bibliei. Studenții Bibliei nu vor să se amestece în afacerile stăpânitorilor lumii, dar nici nu vor călca cu voința legea lui Dumnezeu. Studentului Bibliei nu-i stă în drept, ca să spună națiunilor și popoarelor de pe pământ, ca să nu meargă în război. Aceasta nu e treaba lor. Ar fi un lucru nepotrivit dacă ar căuta să împiedice pe națiuni de a merge în război și ca să înroleze soldați. Creștinul nu are drept ca să se amestece în afacerea unei națiuni, de a înrola și a instrui soldați. Aceasta este o afacere care privește pe națiunea respectivă, și ea trebuie să se hotărască ce să facă.
34 Nici un adevărat creștin nu poate să meargă în războiul literal, fără să și pericliteze situația sa înaintea lui Dumnezeu. Datoria lui este aceea, ca să stea departe de la treburile celor două națiuni încâlcite în război, și ca să se consacre Domnului și să asculte de poruncile sale. Dacă puterile stăpânitoare îi poruncesc ca să meargă la război și să ucidă acolo, trebuie să se împotrivească de a merge la război, ca să poată rămâne credincios poruncii lui Dumnezeu. Această purtare va atrage asupra creștinului urgia acelei stăpâniri, care a poruncit, ca să meargă în război. Dar creștinul mai bine va suferi mânia stăpânirii de pe pământ, decât să atragă asupra sa urgia lui Dumnezeu pentru nesupunerea sa față de poruncile sale.
35 Creștinul consacrat și uns știe bine, că el trebuie să moară ca să poată fi membru al Cristosului în glorie. Dacă va muri pentru credincioșia sa față de Dumnezeu și legământul său, atunci numai bine va fi de el. Dacă însă nu se supune lui Dumnezeu, și mai bine dă ascultare unui domnitor pământean, se duce la război, și moare acolo, acela va pierde pe vecie posibilitatea de intra în Împărăție. Pentru aceasta trebuie să aleagă, să se supună mai bine omului, sau lui Dumnezeu, știind bine care sunt urmările. Domnul a lăsat să se amintească despre o grupă a astrofeli de oameni, care au suferit moarte de martiri pentru credincioșia lor, și încă înainte de alegerea bisericii. Deoarece nu au voit să dea ascultare poruncilor organizației lui Satan, și pentru că au fost credincioși lui Dumnezeu „iar alții au avut ispite de batjocuri și încă de lanțuri și de închisoare. S-au ucis cu pietre, s-au tăiat cu ferestrăul; au fost spitiți, au murit uciși de sabie, au petrecut în cojoace și piei de capre, fiind în lipsă, necăjiți, rău tratați. De care lumea nu era vrednică, rătăcind în munți și în pustiu și în peșteri, și prin crăpăturile pământului” - Evrei 11:36-38.
36 Apostolul spune mai departe, că pentru credincioșia lor, ei au primit bună mărturie și aprobarea din partea lui Dumnezeu. Scripturile arată, că pe aceștia Domnul așa îi va recompensa, că îi va pune de principii văzuți în Împărăția lui Cristos. Domnul prin aceasta le va răsplăti credincioșia lor față de Dumnezeu. Desigur Dumnezeu nu va pofti mai puțin de la aceia, cărora le-a dat acel privilegiu nespus de mare, că vor ședea pe tron împreună cu Cristos, și vor lua parte împreună cu El

79



la binecuvântarea națiunilor de pe pământ. - Apocalips 2:10; 3:21.
37 Creștinul ne de aceea se poartă astfel față de război, că ar dușmăni pe oamenii, stăpânirilor pământene, ci pentru aceia, că iubește pe Dumnezeu și dorește să se poarte cu supunere și credincioșie față de El. Pe unșii săi, Dumnezeu i-a chemat pentru scopurile sale anumiteși i-a făcut de martori, pentru lăudarea numelui săi. Ei trebuie să stea la oparte și separați de lume, (Fapte 15:14; 1 Pentru 2:9,10; Isaia 43:10,12) Acești unși au ei un război, dar în acel război, ei nu iau parte cu arme literale. „Căci deși umblă în corp, nu ne luptăm după corp; căci armele luptei noastre nu sunt trupești, ci puternice prin Dumnezeu spre surparea țărilor. (2 Corinteni 10:3,4) Datorința unsului lui Dumnezeu este aceea, ca să nu facă rău nimănui, ci să facă bine cu oricine, după cum se dă ocazia și să reprezinte cu credincioșie pe Dumnezeu. - Luca 3:14; Galateni 6:10.
Timpul de trezire
38 Mult timp au stat creștinii în situația adormită în ce privește datorințele lor față de serviciul ce trebuie îndeplinit în organizația Domnului. Ei au dorit să placă domnitorilor pământeni, și au dovedit-o astfel de purtare care nu este alt ceva, decât o împărțire a credincioșiei lor între Dumnezeu și lume. În esență așa au vorbit: „Las să vadă lumea, că suntem atât de plăcuți și nesupărători, încât domnitorii pământeni, vor recunoaște că noi am fost cu Isus și am învățat de la Dânsul.” Scriptura a fost sucită pentru justificarea acestei atitudini, că nu există scriptura, care să sprijinească aceasta. Apostolii au fost curajoși și nefricoși, și atunci când li s-a spus, că mai bine trebuie să se supună legilor țării, decât lui Dumnezeu, atunci așa au răspuns: „De este drept înaintea lui Dumnezeu a asculta pe voi mai mult, decât pe Dumnezeu, judecați voi! Căci nu putem să nu vorbim despre cele ce am văzut și auzit.” (Fapte 4:13-20) Chiar astfel și acuma, aceia sunt plăcuți înaintea lui Dumnezeu, cari cu curaj și fără frica reprezintă cauza sa și vestesc numele său. - Ioan 4:17,18.
39 „Și aceasta faceți, știind că acum este ora de a ne scula din somn, fiindcă acuma este mântuirea noastră mai aproape, decât când am devenit credincioși.” (vers 11) Unșii acuma își dau seama de timpul în care trăiesc. Ei știu bine, că Domnul a venit la biserică sa sfântă, și că acuma toți aceia, care fac parte din biserica lui Dumnezeu trebuie să cânte mărirea lui Dumnezeu. (Psalm 29:9) Completarea și glorificarea bisericii este acuma mai aproape decât a fost vreo-dată. Nu mai este timp de dormit, visat și nepăsare ce privește cauza Domnului. A sosit timpul pentru ca să ne trezim și să ne sculăm pe deplin, ca să putem vedea și aprecia profețiile lui Dumnezeu pe care nu le descoperă, și fulgerele care luminează profețiile. Aceia care trezesc acuma în Sion, servesc cu bucurie, cântând lauda numelui lui Iehova. Ei trebuie să dea ascultare poruncii lui Dumnezeu, și să pună în vederea fraților lor nepăsători, că ce important este. ca să-și ungă ochii, ca să poată vedea adevărul prezent, ca să-l înțeleagă și să facă tot ce pot, ce cer de la dânșii. (Apocalips 3:14-21) Acelora, care fac parte din rămășiță, această poruncă le sună acum. „Strigă în gura mare nu te opri! Înălțați glasul ca o trâmbiță și vestește poporului meu nelegiuirile lui, casei lui Iacob păcatele ei!” (Isaia 58:1) Cei ce dorm și cei nepăsători sunt aceia, cari fac păcatele amintite aici.
40 Unșii așa recunosc azi organizația lui Dumnezeu ca nici o dată până acum. Așa văd și organizația Diavolului, cum nici o dată până acum. Ei văd că „sămânța șarpelui” precum și „sămânța promisiunii” s-au născut și cu dușmănie stau față-n față, și că lupta pe viață și moarte a început. Nu este nici o înțelegere între organizația lui Dumnezeu și cea a lui Satan. Credinciosul nu are nici o legătură cu cel necredincios. „Ce potrivire are Cristos cu Belial, sau care parte are credinciosul cu cel necredincios? Sau care însoțire are templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci voi sunteți templul viului Dumnezeu, precum a zis Dumnezeu: Voi locui în ei și voi umbla între ei și eu le voi fi Dumnezeu și ei vor fi poporul meu.” - 2 Corinteni 6:15,16.
41 Dumnezeu așteaptă pe drept de la unșii săi, ca să asculte mai mult de poruncile sale, decât de dispozițiile organizației lui Satan, care se împotrivesc cu poruncile lui Dumnezeu. Nu mai este scuză și justificare pentru aceea, ca și pe mai departe să dăm interpretare falsă scripturii în acel scop, ca unșii lui Dumnezeu să se conformeze prescripțiilor agenților lui Satan, și mai cu seamă să dea ascultare acestor feluri de dispoziții, care țintesc împiedicarea vestirii adevărului despre numele și împărăția lui Dumnezeu. Acum spunei Dumnezeu poporului său: „Voi sunteți martorii mei întru mărturisirea, că eu sunt Iehova.” (Isaia 43:10,12) „Eu pun cuvintele mele în gura ta, și te acopăr cu umbra mâinii mele, ca să întind ceruri noi, și să întemeiez un pământ nou și să zic Sionului: Tu ești poporul meu!” - Isaia 51:16.
42 Știm că capul organizației lui Dumnezeu este Isus Cristos, care este prezent pentru conducerea lucrului unșilor săi de pe pământ. El nu are două organizații pe pământ. Numai o singură organizație are. Domnul are acea organizația, sau acea organizație a creștinilor, cari s-au consacrat lui, și este cunoscut sub denumirea de „Societate”. Prin Cristos, Dumnezeu dă îndrumări poporului său, cărora trebuie să se supună. Aceste îndrumări El le face cunoscute prin fulgerele sale, ce cad asupra cuvântului său, și descoperă poporului său faptele, care împlinesc profețiile, și care declară că a sosit împlinirea ei și timpul hotărât pentru stabilirea împărăției. Toți aceia care susțin, că sunt unșii lui Dumnezeu, aceia să țină pas cu adevărul prezent și cu Cristos, capul organizației lui Dumnezeu. Pentru aceasta spune apostolul urmașilor lui Dumnezeu: „Orice suflet (toți cei

80



din organizația lui Dumnezeu) să fie supus stăpânirilor mai înalte! Aceasta este organizația lui Dumnezeu, și Isus Cristos comandantul acestei organizații este acum prezent. În urma adaugă apostolul.”
43 „Noaptea a trecut, ziua s-a apropiat, să lăudăm dară lucrurile întunericului, și să ne îmbrăcăm în armele luminii.” (vers 12) Ziua a sosit, pentru că Satan a fost aruncat jos din cer, și puterile se înșiră în linii de bătaie pentru lupta cea din urmă, care va nimici întunericul și va mătura ca desăvârșire locul de scăpare a minciunii, și va arăta lumina deplină. (Isaia 28:17) Faptele întunericului nu sunt altele, decât faptele lui Satan, al prințului întunericului. Azi nu mai are loc nici o relație cu faptele și agenții săi. Unșii trebuie să stea cu totul neîmpărțiți de partea Domnului. Sfințenia înseamnă predarea completă față de Domnul. Care susține despre sine, că este unsul lui Dumnezeu, și se uită cu nepăsare la preoți, care fiind o parte din lume, sunt dușmani ai lui Dumnezeu, cum fură și jefuiesc pe Dumnezeu de la închinarea poporului și nu voiește să atragă atenția poporului asupra acestui fapt, prin aceasta el se dovedește de complice al acestora, și se arată necredincios față de Dumnezeu. Aceia cari susțin despre sine, că sunt unșii Domnului, și care nu vor, sau neglijează să vestească adevărul, fiindcă se tem, ca nu cumva să blameze pe cineva din organizația Diavolului, prein acest fapt ei dau dovadă că urăsc îndrumările Domnului, și nu se bucură de aprobarea lui. - Psalm 50:17,18.
44 O dovadă pe mai departe, că Domnul nu are plăcere, dacă unșii săi intră în legături cu organizația lui Satan, ne servește prin martorul său inspirat: „Pentru aceia ieșiți din mijlocul lor, și vă deosebiți, zice Domnul și să nu vă atingeți de cele necurate și eu vă voi primi. Și vă voi fi Părinte și voi îmi veți fi fii și fiice, zice, Domnul Atotputernic.” (2 Corinteni 6:17,18) Unșii lui Dumnezeu trebuie să îmbrace și să poarte de acum încolo armele luminii, și această lumină așa trebuie s-o facă să strălucească ca nimeni să nu fie îndoielnic, ca de care parte stă.
45 „Să umblăm cu cuviință ca în timp de ziuă, nu in ospețe și beții, nu în fornicațiune și desfrânări, nu în certă și prismă. Ci vă îmbrăcați în Domnul nostru Isus Cristos, și nu îngrijiți de corp spre a împlini poftele lui!” (vers 23,14) Aceste cuvinte a apostolului ne lămuresc purtarea cuviincioasă acelor unși. Nimeni nu poate să umble cu cuviință, care vrea să dea mâna cu dușmanul. În oastea Domnului trebuie să domnească pace și armonie deplină, și toți aceia care poartă la inimă acele bunuri sau interese ale împărăției pe cari Domnul le-a încredințat clasei sale sale de servi, vor lucra în armonie împreună. Aceia care se opun străduinței poporului lui Dumnezeu de a face lucrul de mărturie, nu umblă cuviincios, ci după cum ne arată cuvintele apostolului, umblă în beții, desfrâuri, ospețe, fornicații, ceartă și prismă.
46 Unșii lui Dumnezeu se află între zidurile organizației Lui. Pentru aceasta toți aceia care fac parte din această organizație să spună: „Pace fie înăuntrul zidurilor tale, prosperitate în palatele tale. Pentru frații și amicii mei voi zice: Pace ție! Pentru casa lui Iehova Dumnezeul nostru voi căuta fericirea ta!” (Psalm 122:7-9) Faceți să se oprească certurile dintre poporul lui Dumnezeu; iar aceia, cari nu doresc să ia parte la lucrarea Domnului, aceia să se supună la o parte, să rămână în pace și să nu caute să împideice lucrul Domnului!
47 Domnul nostru Isus Cristos este căpetenia oștii lui Dumnezeu. El ne conduce la biruința deplină. În fruntea oștilor se află cântăreții rămășiței de pe pământ, care supunându-se poruncilor lui Dumnezeu, vestesc numele lui Iehova și cântă laudă Lui. (Isaia 12:5,6) Dumnezeu păzește pe aceia, care sunt în fruntea oștii. Iar pe cei ce dorm îi avertizează, ca să se scoale din somn și să se alăture la partea dindărăt a oștii. Spre încercarea acelora care fac aceasta, spune: „Atunci lumina ta va răsări ca zorile, și vindecarea ta va încolți repede, neprihănirea ta îți va merge înaintea ta și slava Domnului te va însoți.” - Isaia 58:8
48 Aceia care se trezesc astfel și se alătură la oastea lui Dumnezeu, și pleacă în marș cu ea, aceia vor fi păziți din partea de dinapoi, după cum Domnul a promis aceasta, chiar așa cum sunt păziți și aceia care stau în fruntea oștii. Să înțeleagă deci unșii marele lor privilegiu, că în calitate de martori adevărați și credincioși pot să cânte preamărirea lui Iehova.
Întrebări pentru studiul berean