Ehud (Partea 1)
...
Pagină:Ehud-part-I-1940.djvu/2
1 Iehova, Dumnezeul Atotputernic, si Christos Isus sunt una. Isus a spus: „Eu și Tatăl una suntem.”(Ioan 10:30). Iehova Dumnezeu este Tatăl; Isus este fiul. Iehova este fără de început și fără de sfârșit, deci „din veșnicie”.(Psalmul 90:2). Christos Isus este începutul creației lui Iehova.(Apocalipsa 3:14;Ioan 1:1-3). Isus a mai spus: „Tatăl meu este mai mare decat Mine.(Ioan 14:28). Atunci, cum sunt Tatăl și Fiul una? Astfel: Ei sunt in armonie completă și în unitate deplină. Ei lucrează împreună în armonie sau unitate perfectă. Tatăl și Fiul sunt în unanimitate deplină. Christos Isus, Fiul, se supune întotdeauna voinței lui Iehova Dumnezeu: „Căci M-am coborat din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” (Ioan 6:38). „Voi face cu bucurie voința ta, o Dumnezeul meu; da, legea ta este în inima mea.” (Psalmul 40:8) Iehova este marele Teocrat. Christos Isus este Regele care acționează pentru Teocrat. Teocrația este guvernul lui Iehova condus de Christos Isus.
2 Astfel, tot ce este în Teocrație trebuie să fie în perfectă armonie sau unitate cu Iehova si Christos Isus. Iehova Dumnezeu i-a dat Fiului pe cei ce care compun corpul Său spiritual. Aceștia sunt în număr de 144000, format din apostolii credincioși și din cei care cred, se supun, sunt aduși în „corpul lui Christos” și se dovedesc a fi credincioși chiar până la moarte.(Apocalipsa2:10). Toți aceștia trebuie să fie in armonie și unitate deplină, așa cum spune Isus: „ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una in noi, pentru ca lumea să creadă că tu M-ai trimis” Ioan17:21.
3 Acest limbaj al lui Isus clarifică faptul că a fi una înseamnă unitate deplină în acțiune. Aceasta a fost gândirea apostolului, care a spus sub inspirație cu privire la alegerea membrilor corpului lui Christos: „până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înalțimea staturii plinătății lui Christos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învațatură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioși adevarului, în dragoste, să creștem
în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Christos." (Efeseni 4:13-15). Astfel, Iehova, Christos Isus și toți ceilalți care au de-a face cu Guvernul Teocratic trebuie să fie uniți complect, toți lucrând în organizația lui Dumnezeu sub conducerea Capului ei.
4 De-a lungul timpului Iehova a făcut și a înregistrat în Biblie multe ilustrații profetice cu scopul de a-i ajuta pe cei care sunt acum pe pământ, care Îl iubesc si I se supun, să vadă și să aprecieze dezvoltarea Guvernului Teocratic. Printre acele ilustrații profetice a fost una în care Ehud a jucat un rol proeminent. Acea drama profetică este discutată aici pentru edificarea poporului lui Dumnezeu. Îndeplinirea ei este acum în progres, apropiindu-se de un punct culminant, și deci de mare interes pentru cei care au încredere deplină în marele Teocrat.
5 Iehova este „Tatăl Îndurărilor și Dumnezeul oricarei mângaieri”. În timp de mare stres, El îi mângâie pe cei care au incredere deplină în El și care Îl servesc cu zel. Chiar acum, rămășița unsă și însoțitorii ei sunt asupriți foarte tare de dușman, dar ei nu sunt disperați sau descurajați. Europa a fost cotropită de instrumentele lui Satan, acționând sub conducerea lui Gog și a altor demoni asociați. Pe continentul european „lucrarea ciudata” pare sa fie pe terminate. În America și Marea Britanie lucrarea de marturie devine mai anevoioasa. Marile organizații religioase de pretutindeni, lucrând împreună cu aliații lor politici și comerciali, acționeaza să-și ducă la îndeplinire conspirația de a-i distruge pe cei care Îl servesc credincios pe Iehova. Toți acești conspiratori sunt împotriva Guvernului Teocratic și acesta este motivul pentru care îi persecută pe martorii lui Iehova.
6 Pe tot pământul, oamenii care îl servesc astăzi pe Iehova și îi susțin TEOCRAȚIA cu încredere se uită la Iehova Dumnezeu și Regele Lui și se roagă împreună ca „Stăpânirile Înalte” să-i distrugă pe dușmanii lui Iehova. Ruga pe care o rostesc ei acum a fost înregistrată în Cuvântul Său cu multe secole în urmă. El le face cunoscut celor care Îl iubesc
275
276
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.
că prezentul este timpul pentru a trimite acea petiție la tronul din cer. Celor credincioși le este rătat prin Înregistrarea Divină că trebuie să se înalțe aceste cuvinte la tronul ceresc: „Dumnezeule! nu ăcea! nu tăcea și nu Te odihni, Dumnezeule! Căci iată că vrășmașii tăi se frământă și cei ce te urăsc înalță capul. Fac planuri pline de vicleșug împotriva poporului Tău și se sfătuiesc împotriva celor ocrotiți de Tine. „Veniți”, zic ei, „să-i nimicim din mijlocul neamurilor, ca să nu se mai pomenească numelel lui Israel!” Se strâng toți cu o inimă, fac un egământ împotriva Ta: fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera, ca lui Iabin la pârâul Chison, care au fost nimiciți la En-Dor și au ajuns un gunoi pentru îngrășarea pământului. Ca focul care arde pădurea și ca flacăra care aprinde munții! Urmărește-i astfel cu furtuna Ta și bagă groaza în ei cu vijelia Ta! Acopere-le fața de rușine, ca să caute Numele Tău, Doamne! Să fie rușinați și îngroziți pe vecie, să le roșească obrazul de rușine și să piară!” - Psalmul 83:1-5, 9, 10, 14-17.
7 Să se observe clar că rugăciunea înregistrată în textul de mai sus și pusă acum în gura poporului uns și devotat al lui Dumnezeu și pe care acești servi devotați ai lui Iehova Dumnezeu o rostesc, îi leagă pe Sisera și pe Iabin de madianiți, ai căror coresponenți acționează acum. De această dată, rugăciunea este adresată lui Iehova pentru ca distrugerea pe care a a adus-o asupra dușmanilor Lui din vechime să se repete asupra celor care sunt acum în conspirație împotriva marii TEOCRAȚII sub Cristos Isus, ORGANIZAȚIA TEOCRATICĂ ce include pe poporul „ascuns” al lui Dumnezeu. Distrugerea madianiților a fost profetică. Drama analizată aici nu l-a inclus doar pe Ehud, ci și pe izraeliți, poporul de legământ allui Dumnezeu, pe moabiți și pe alții. Drama legată de distrugerea madianiților și înregistrată pentru speranța poporului lui Dumnezeu este pentru mângâierea celor ce se află acum pe pământ. (Judecători capitolele 6-8) (Vezi și Turnul de veghere din 1935, articolul intitulat „Bătălia lui Iehova”, paginile 3-76) Înregistrarea despre Sisera și Iabin apare în Judecători, capitolele 4 și 5, iar prin rugăciunea înregistrată în Psalmul 83, citat mai sus, aceștia sunt direct legați de madianiți. Capitolul 4 din Judecători este legat de Sisera și de Iabin și relatează înfrâgerea lor, care a avut loc cam cu 47 de ani înainte de distrugerea madianiților de către Ghedeon. Capitolul 4 începe cu aceste cuvinte: „Copiii lui Israel iarăși au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud.” (Judecători 4:1) Textul de aici arată o legătură cu Ehud și cu ceea ce a făcut el înainte de aceasta.
8 Izraeliții erau atunci în țara Canaanului și Dumnezeu lăsase anumite națiuni păgâne acolo ca
un test pentru izraeliți. Toate acele popoare păgâne au practicat o religie a Diavolului și au fost sub influența și puterea demonilor, Satan fiind căpetenia armatei de demoni. Aceasta a fost o încercare adevărată pentru izraeliți, pentru că li s-a poruncit să se țină departe de religia și închinătorii Diavolului și să nu aibă absolut nimic de-a face cu religia. Toate acele națiuni păgâne au fost împotriva lui Iehova și a marelui Său GUVERN TEOCRATIC, pe care ilustrațiile Lui profetice aveau să-l preumbrească. „Iată neamurile pe care le-a lăsat Dumnezeu ca să încerce pe Israel prin ele, pe toți cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. El voia numai ca generațiile de oameni ale copiilor lui Israel să cunoască și să învețe războiul, și anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte. Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toți Cananiții, Sidoniții, și Heviții care ocuiau în muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului. Neamurile acestea au sujit ca să pună pe Israel la încercare, pentru ca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinților lor prin Moise. Și copii lui Israel au locuit în mijlocul Cananiților, Hetiților, Amoriților, Fereziților, Heviților și Iebusiților” - Judecători 3:1-5.
9 Izraeliții au căzut sub influența religioasă a națiunilor păgâne de acolo: „au luat de neveste pe fetele lor [cananite] și au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor și au slujit dumnezeilor lor [canaaniți]. Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul și au slujit Baalilor și idolilor” - Judecători 3:6,7
10 Izraeliții fuseseră avertizați de Moise că religia îi va prinde în cursă, dar ei nu au dat atenție avertismentului. (Deuteronomul 7:1-16) Chiar dacă milioane de oameni au declarat că îl servesc pe Dumnezeu și pe Cristos, aproape toți acești oameni au nesocotit avertismentul lui Moise, dat sub îndrumarea lui Iehova și anume că religia este o cursă.
11 Observați ce a avut loc în timpurile moderne, corespunzând exact cu ceea ce s-a abătut asupra izraeliților. Înainte de 1918, poporul consacrat a lui Iehova a fost de acord să lase toate lucrurile ce țin de religie și să se supună voinței lui Dumnezeu, dar nu s-a făcut nici o ruptură clară sau îndepărtare de religie. Mai exista într-o anumită măsură religie printre ei și deci veșmintele lor de identificare erau murdare. Când a venit Domnul la templu în 1918, cei consacrați se identificau cu multe ceremonii și practici religioase. Veșmintele lor aveau pete de murdărie religioasă. Ei se complăceau încă în practica de a da onoare și laudă oamenilor și se supuneau conducătorilor lumești ca și cum aceștia constituiau „stăpânirile înalte” menționate în Romani 13:1. Exista un anumit
SEPTEMBRIE 15, 1940
TURNUL DE VEGHERE
277
grad de închinare la creaturi, înălțare și preamărire a conducătorilor pământești, deci comiterea „păcatului Samariei”. (Amos 8:14) Nu era nici un război real declarat împotriva religiei, ca fiind a lui Satan, până la sfârșitul anului 1936. Se pare că întotdeauna a fost foarte greu chiar și pentru cei consacrați să stea departe de religie și de practicile religioase.
12 Observați că Judecători 4:1 spune: „Copiii lui Israel iarăși au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud. ”Aici se face referire la Ehud. Ehud și-a jucat rolul într-o mare dramă și a murit, iar referirea la moartea lui face ca astăzi să fie potrivită examinarea istoriei acelei drame și a semnificației ei tipice, așa cum este detaliat în capitolul 3 din Judecători, în special în versetele 12-30. În acea dramă profetică, Ehud și pumnalul său au jucat un rol important.
13 La timpul menționat în Judecători 3:12, copiii lui Israel practicau religia Diavolului. În acel timp nu era nici un judecător în Israel. Otniel, care fusese judecător în Israel, tocmai murise. În același fel, din 1878 și până în 1918 a fost un timp de pregătire a căii lui Iehova, înainte de venirea marelui Judecător trimis de Iehova. Apoi, Domnul Iehova L-a trimis direct pe Cristos Isus, Judecătorul, la templu să-i judece pe creștinii mărturisiți și pe practicanții ipocriți din „creștinătate” care pretind că sunt slujitorii lui Dumnezeu. Venirea lui Cristos Isus la templu a avut loc în anul 1918. - Maleahi 3:1-4.
14 Făcând acum referire la dramă, observați ce este scris: „Domnul l-a întărit pe Eglon, regele Moabului, împotriva Israelului, pentru că făcuseră lucruri rele în ochii lui [Iehova]”. Răul lor consta în practicarea religiei. Moab a fost unul dintre fiii lui Lot, nepotul lui Avraam, marele patriarh al Israelului după care a fost numită națiunea. Acest lucru i-a făcut pe moabiți veri îndepărtați ai izraeliților. Practicarea religiei de către izraeliți a dus naținea într-o stare de mare neputință. Ei nu se mai bucurau de favoarea lui Iehova. Moabiții ocupau teritoriul din partea de est a Iordanului, erau puternici și au devenit mai agresivi. Moab, în această dramă profetică, pare să-i preumbrească pe liderii religioși care slujesc pentru plată, adică clasa religioasă, comercială și politică, ce adoptă și practică religia, cu scopuri egoiste. Aceștia sunt acei religioși care conduc tărâmul cunoscut sub numele de „creștinătate”. Chiar înainte ca izraeliții să treacă râul Iordan în Canaan, regele moabit, Balac, l-a angajat pe Balaam, profetul necredincios, un religios (și care în timpurile moderne ar fi clasificat ca „a cincia coloană”), să încerce să aducă un blestem asupra izraeliților, dar Balaam nu a reușit. - Numeri 22:1-41; 23:1-30.
15 În timpurile moderne mulți dintre cei care pretind ca sunt consacrați în totalitate Domnului continuă să țină practicile religioase, să recunoască și să respecte oameni ca „stăpâniri înalte”. Aceștia devin victimele marilor afaceri sau ai puterilor financiare comerciale care împreună cu cei care practică religia ca profesie, o adoptă din motive egoiste, acționând sub influența și puterea demonilor. Această combinație a fost ilustrată de moabiți.
16 Cu privire la întărirea Moabului, așa cum se afirma in textele scripturale, scopul evident al lui Iehova nu a fost să distrugă poporul Său, care era sincer, dar a fost îndrumat greșit; scopul Lui a fost să se poarte cu ei în așa fel incât să le deschidă ochii la starea lor deplorabilă, pentru a vedea cine le era dușman și cine le era prieten adevărat. Astfel, cei cu bunăvoință pot găsi calea de scăpare și pot să îl servească pe Dumnezeu in spirit și in adevăr. El le-a spus in repetate rânduri că religia avea să fie o cursă pentru ei; acum avea să le arate mai clar cum au căzut în cursa Diavolului. Chiar și acum, în aceste timpuri moderne, cei care s-au ținut de religie au avut parte de niște experiențe foarte dificile, experiențe care au lucrat înspre binele celor care L-au iubit cu adevărat pe Dumnezeu, care au căutat cu stăruința să cunoasca și să facă voința Lui sfântă.
17 Eglon, regele moabit, s-a pregătit să îi atace pe izraeliți; „a strâns la el pe fiii lui Amon și pe Amaleciți, și a pornit. A bătut pe Israel și a luat orașul palmierilor.”(Judecători 3:13) Când i-a adunat la un loc pe aliații din Amon și Amalec, a invadat Israelul. El a urmat tacticile Diavolului, adunându-i pe toți aliații săi politici și comerciali să-l ajute, toți practicanți ai religiei. Elementele politice și comerciale au chemat întodeauna în ajutor elementul religios, atunci când s-a inițiat o acțiune de cucerire. În ilustrația profetică, amoniții sunt folosiți pentru reprezentarea elementului politic în special, care formeaza o parte a organizației lui Satan dintre oameni, toți aceștia practicând religia Diavolului. Ei sunt cei care pun statul mai presus de Dumnezeu, stat la care să se inchine ca stăpânire înalta. Cu alte cuvinte, supunerea trebuie dată în primul rând statului.
18 Amaleciții se pare că au fost băștinași în țara din sud-vestul Sodomei și Gomorei. (Geneza 14:7, 8) „Ducele Amalec” a fost nepotul lui Esau. (Geneza 36:15, 16) Când izraeliții călătoreau din Egipt înspre Canaan, amaleciții au fost primii care i-au atacat pe izraeliți. Din cauza acelui atac nejustificat asupra izraeliților, poporul de legământ al lui Dumnezeu, Cel Atotputernic a ordonat ca amaleciții să fie nimiciți. (Exodul 17:8-16) Aceasta
278
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.
pare să fie regula fixă a lui Iehova cu privire la toți cei care, fără o cauza dreaptă sau scuză, il atacă pe poporul Său ales. În timpul reginei Estera, prin spânzurarea lui Haman și a fiilor lui și prin nimicirea aliaților lui, scopul lui Dumnezeu cu privire la amaleciți a fost îndeplinit. Vezi Estera capitolele 7,9.
19 În aceasta dramă profetică analizată acum, amaleciții au fost folosiți pentru a reprezenta elementul religios. Religia a fost primul element al organizației văzute a lui Satan, iar comerțul și politica au fost adăugate mai târziu, toate trei elementele urmând religia Diavolului.
20 Înregistrarea spune că acei invadatori aliați, sub conducerea regelui Eglon, au trecut râul Iordan și au atacat „orașul palmierilor”. Ierihonul era denumit astfel, „orașul palmierilor”. (Deutronom 34:3; Judecatori 1:16; 2 Cronici 28:15). Dar la acel timp, la care ne referim aici, Ierihonul fusese doborât de puterea Domnului, când Iosua i-a condus pe izraeliți într-un marș în jurul zidurilor lui. Orașul palmierilor trebuie deci să fi fost stabilit în apropierea Ierihonului printre palmieri, de unde și numele. Înainte, Iehova realizase acolo una dintre cele mai mari minuni ale sale, distrugând Ierihonul.
21 Când Eglon a intrat în țara Canaanului și s-a instalat în orașul palmierilor, Iosua era mort de aproximativ o suta de ani. În acel timp, izraeliții s-au stricat din cauză că au îmbrațișat religia, contrar poruncii categorice și avertizarii lui Iehova. Ei au fost prinși în cursă de către Diavol, folosind religia ca mijloc pentru acst lucru. Acum Iehova permite ca locul renumit din apropierea orașului palmierilor, să cadă în mâinile invadatorilor păgâni. Izraeliții au ales să urmeze planurile Diavolului, iar Iehova nu a mai luptat în bătăliile lor. Trebuia ca ei să aibă parte de o corecție, spre binele lor. Iehova își justificase anterior numele în „orașul palmierilor”, adică în Ierihon, dar izraeliții uitaseră acel lucru. Palmierii simbolizează ceea ce crește drept. (Psamul 92;12; Ieremia 10:5). Poporul lui Israel nu făcea parte atunci din acea clasă din cauză că se întorsese la religie. El uitase de legământul lui de a fi supus lui Dumnezeu și de acolo a rezultat starea lui nefericită.
22 Observați starea care exista în „creștinătate” în jurul anilor 1917 și 1918. Națiunile se aflau în război. Oamenii religioși susțineau războiul în totalitate. Existau oameni care erau ca și palmierul și încercau să fie drepți pentru Domnul și pentru onoarea numelui Lui. Cei mai mulți dintre ei au dat totuși dovadă de teamă și au continuat să țină la unele lucruri religioase, ca și „creștinătatea”, care este cu totul religioasă. Cei care au dorit și au încercat într-o oarecare măsură să fie drepți față de Domnul,
au arătat mare onoare și laudă pentru numele unui om, care fusese conducătorul lor și care murise recent. Ei se dedau la practici religioase de a onora și lăuda exagerat alți oameni cuoscuți ca „bătrâni” în biserică. Ei susțineau și practicau închinarea la creaturi sub numele și stilul „dezvoltării de caracter”, încercând prin aceasta să se pregătească să fie complet potriviți în timp ce erau încă în carne, să meargă în cer. Ei neglijau să se angajeze în serviciul lui Iehova de a depune mărturie pentru numele Lui sfânt și pentru Împărăția Sa. De asemenea, onorau conducători omenești ca și cum ar fi fost „autoritățile superioare”, ignorându-I astfel pe Iehova și pe Cristos Isus, adevăratele „Autorități Superioare”. Acela a fost timpul pentru începerea strângerii „marii mulțimi”, preumbrită de legănarea ramurilor de palmier la sărbătoarea secerișului. (Apoocalipsa 7:9, 10) Dușmanul unit, opus TEOCRAȚIEI, a fost și este format din religie, politică și comerț, sub comanda tatălui lor, Diavolul, acest dușman conspirator încercând să interzică lucrarea poporului lui Dumnezeu, adică depunerea mărturiei pentru numele marelui TEOCRAT și transmiterea mesajului celor cu bunăvoință care vor forma „marea mulțime”. Din cauză că cei consacrați arătaseră teamă, neglijaseră legământul lor cu Dumnezeu și se ținuseră de partea religiei și a practicilor religioase, Iehova a permis ca să fie invadați un timp de către dușman. Dumnezeu nu i-a lepădat de tot pe cei consacrați ai Lui, dar trebuie să fie disciplinați și să-și demonstreze integritatea când sunt supuși la probe: „Domnul pedepsește pe cine iubește, și îl pedepsește pe fiecare fiu pe care îl primește” (Evrei 12:6; Diaglott) Prin disciplinarea care s-a abătut asupra lor în 1917 și 1918, unii consacrați au învățat să-i fie devotați în întregime lui Iehova și Împărăției Sale. Chiar și acesor oameni consacrați le-a luat ceva timp pentru a aprecia pe deplin obligația lor, devotându-se în totalitate serviciului Domnului. Cei consacrați au avut parte de experiențe, și aceste încercări sau necazuri au venit asupra lor înainte ca ei să înțeleagă deplin că religia este o cursă pentru toți cei care o practică. Poporul lui Dumnezeu de astăzi recunoaște, așa cum nu a mai făcut-o nimeni pe pământ până acum, că religia este o cursă a Diavolului și este folosită ca înșelăciune pentru oameni.
23 Întorcându-ne acum la drama profetică, observați cuvintele înregistrate: „Copiii lui Israel l-au slujit pe Eglon, regele Moabului, timp de optsprezece ani.” (Judecători 3:14) În timpul acelei perioade de optsprezece ani ai domniei lui Eglon, regele Moabului, acesta a dat dovadă de multă aroganță. Este scris despre Moab: „S-a semețit împotriva Domnului!... N-a fost Israel de râsul tău? A fost prins el oare printre hoți, de dai din cap, ori de câte ori vorbești de el?
Septembrie 15, 1940
TURNUL DE VEGHERE
279
... Am auzit de fudulia mândrului Moab, de înfumurarea lui, de trufia lui, de semețirea lui și de inima lui îngâmfată. Cunosc înfumurarea lui, lăudăroșiile lui deșarte și faptele lui de nimic.” - Ieremia 48:26-30
24 Timp de optsprezece ani izraeliții au fost ținuți în servitute de arogantul rege moabit. Acei optsprezece ani de servitute au prevestit servitutea modernă, chiar dacă poporul Domnului nu a fost neaparat în servitute timp de optsprezece ani. Copii consacrați ai lui Iehova erau într-un anumit grad de servitute față de religioșii „creștinătății”, servitute care a început în 1914, odată cu începerea primului război mondial. Optsprezece ani mai târziu, în 1932, a existat o oarecare eliberare din servitute. Aranjamentul religios din mijlocul lor de a avea „bătrâni aleși” peste poporul lui Dumnezeu de pe pământ a fost demascat și înlăturat, iar sanctuarul lui Dumnezeu a fost curățat de acel aranjament anti-teocratic. - Daniel 8:14.
25 În interiorul „creștinătății” setoase de război și controlate de demoni, servitutea poporului lui Dumnezeu a devenit apăsătoare, mai ales în primăvara anului 1918. În America de Nord, ura invidioasă a „creștinătății” împotriva servilor adevărați ai lui Iehova s-a manifestat în special în anul 1918. Doar optsprezece ani mai târziu, în 1936, a venit eliberarea. Domnul a făcut atunci clar poporului Său faptul că religia, inclusiv cea a „creșinătății”, este de la Satan și că servii credincioși și adevărați ai lui Dumnezeu trebuie să se ferească de religie dacă vor să primească eliberare deplină și salvare. În acel an Domnul i-a demascat pe cei religioși ca fiind cei din prezent care împlineau ceea ce filistenii au preumbrit atunci când îi asupreau pe izraeliți. De asemenea „lucrarea ciudată” a lui Dumnezeu a fost înțeleasă prima dată de poporul Său în acel an. Este interesant și de remarcat că în același an, Pacelli, ajuns între timp papă, l-a vizitat pe președintele Statelor Unite, care candida atunci pentru al doilea mandat. Rezultatul acelei campanii electorale este bine cunoscută de toată lumea. În același an, martorii lui Iehova și însoțitorii lor au prezentat o petiție guvernului Statelor Unite, cerând folosirea liberă și necenzurată a radioului. Astfel, ei au luat o atitudine independentă și s-au eliberat de religie și de influența religioasă.
26 Poporul lui Israel, asuprit de moabiți, a strigat către Domnul pentru eliberare. Izraeliții spirituali credincioși au strigat și ei către Iehova pentru eliberarea de sub puterea asupritoare a „creștinătății” pentru ca aceia care erau credincioși să-L poată servi pe Dumnezeu și să continue lucrarea de mărturie fără întrerupere sau piedici. Ei au continuat deci să lupte pentru posibilitatea de a vesti mesajul Teocratic.
27 În 1929, persecutarea martorilor lui Iehova de către cei religioși a devenit și mai dură. Mulți dintre lucrători erau atacați, arestați, târâți prin tribunale și tratați cu severitate, fiind amendați, închiși și maltratați. Dar acest lucru nu i-a oprit pe cei credincioși, ci, din contră, i-a făcut să lucreze cu și mai mare hotărâre și cu mai mult zel pentru a depune mărturie despre numele Celui Preaînalt.
28 Privind din nou spre drama profetică, observați: „Copiii lui Israel au strigat către Domnul și Domnul le-a ridicat un izbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă. Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, regele Moabului” - Judecători 3:15
29 În același fel, izraeliții spirituali, poporul credincios al lui Dumnezeu, au strigat către Domnul din 1918 încoace. În anul 1918, lucrarea de vestire a mesajului Împărăției a fost practic oprită în toată lumea, iar poporul lui Dumnezeu a continuat în această stare inactivă un timp. Apoi, în 1922, martorii lui Iehova adunați la un congres la Cedar Point, Ohio, au înțeles de la Domnul că Isus Cristos era la templu și, aflând acest lucru, au strigat de bucurie pentru că aceasta însemna că dezaprobarea lui Dumnezeu a fost înlăturată și că El și-a trimis eliberatorul. (Isaia 12:1, 2) Apoi s-au rugat împreună lui Dumnezeu ca să „trimită prosperitate” lucrării de mărturie, cuvintele acelei rugăciuni fiind dinainte înregistrate de Dumnezeu și puse acum în gura lor, așa cum arată înregistrarea. - Psalmul 118:25
30 Ca răspuns la rugăciunea poporului consacrat al lui Dumnezeu pentru eliberare și prosperitate, El l-a trimis pe Fiul Său iubit, Regele Cristos Isus, la templu și a descoperit poporului Său prezența lui Cristos Isus la templu din 1918. Cristos Isus a venit să-i judece pe cei credincioși și să-i elibereze de sclavia religiei, distrugând puterea religiei asupra lor și arătând poporului Său credincios privilegiul pe care îl are pentru că este angajat în „lucrarea ciudată” a lui Dumnezeu. I-a descoperit și voința lui Dumnezeu de a-i aduna la El prin Cristos Isus pe cei din „marea mulțime”. (Apocalipsa 7:9-17) Observați cum eliberarea „rămășiței” de religie și de asuprirea religioasă și, de asemenea, eliberarea ionadabilor, a fost preumbrită de drama analizată aici. „Domnul le-a ridicat un eliberator, pe Ehud, fiul lui Ghera.” Ehud l-a prefigurat aici pe Cristos Isus la timpul în care a venit la templul lui Iehova în 1918. Numele Ehud înseamnă „uniune” sau „unitate”. Observați cum se aplică aceste cuvinte ale profetului urmașilor credincioși ai lui Cristos Isus, așa cum este scris în Psalm:
280
TURNUL DE VEGHERE
BROOKLYN, N.Y.
„Învață-mă calea, Domnul meu; voi umbla în adevărul Tău; unifică-mi inima pentru a mă teme de numele Tău” (Psalmul 86:11) Observați și faptul că Ehud ilustrează aici Cristosul, arătând că toți membrii „corpului Său” trebuie să fie în uniune sau unitate deplină cu Cristos Isus și cu Iehova în ORGANIZAȚIA TEOCRATICĂ. (1 Corinteni 12:12-18, 27) Credincioșii consacrați, adunați la templu, care au fost încercați, judecați și aprobați, au fost unși și adunați la Domnul și apoi El i-a trimis să îndeplinească serviciul în numele Lui și în numele lui Iehova Dumnezeu. Mai Marele Ehud, Cristos Isus, i-a adunat la El, și au fost făcuți reprezentanții Lui și reprezentanți și servi ai lui Iehova. Ei au fost făcuți „una în Cristos Isus”. Au fost unși deplin ca un singur om și au fost trimiși înainte cu „sabia spriritului”, ca să o împingă spre porțile „creștinătății”, care este Ierusalimul de astăzi. Profeția scrisă de Ezechiel nu doar că este potrivită aici, ci se aplică total martorilor lui Iehova care au fost unși și trimiși pentru a participa la „lucrarea ciudată” a lui Iehova; textul spune: „Ca să arunc groaza în inimi, ca să înmulțesc pe cei loviți, de aceea am tras sabia, amenințându-i la toate porțile lor. Vai! E făcută să fulgere și ascuțită pentru măcel! Strânge-ți puterile, sabie, întoarce-te la dreapta! Așează-te, întoarce-te la stânga! Îndreaptă-ți ascuțișul în toate părțile!” - Ezechiel 21:15,16.
31 Apostolul Pavel a stabilit clar timpul împliniri și aplicării acestei scripturi la venirea Domnului Isus Cristos la templu: „Cât privește venirea Domnului nostru Isus Cristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră, și să nu vă tulburați de vreun spirit, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar.” (2 Tesaloniceni 2:1,2) Astfel, apostolul arată unitatea completă și acțiunea armonioasă a celor unși ai lui Iehova. Se poate deci observa că ridicarea lui Ehud, eliberatorul Israelului natural, a preumbrit trimiterea Mai Marelui Ehud, Cristos Isus, Eliberatorul izraeliților spirituali credincioși, la templu pentru a-i elibera pe acești credincioși din „creștinătatea” politică și crudă, care practică religia pentru câștig.
32 Ceea ce Domnul a înregistrat despre Ehud, părinții lui și seminția din care a făcut parte, este important. Ehud a fost fiul lui Ghera. Acest nume înseamnă „bob de grâu”, în special cel folosit ca unitate de măsură a greutății pentru bani (0.0648 grame). O gheră era a douăzecia parte dintr-un siclu. (Exodul 30:13) Denota deci ceva foarte mic și nesemnificativ în ceea ce privește puterea de cumpărare; și această concepție este susținută de dușmanii poporului lui Dumnezeu, care se cred foarte bogați. Tatăl lui Ehud
era de mică valoare în ochii celor religioși și, la fel Iehova este de mică însemnătate în ochii lor.
33 Observați și faptul că părinții pământești ai lui Isus erau modești și de mică valoare în ochii celor ce se credeau importanți. Pentru religioșii aroganți, numele Atotputernicului Dumnezeu era atunci, și este și acum, puțin valoros. Ei se bazează pe tradițiile oamenilor și pe propria lor importanță. Cât despre părinții pământești ai lui Isus, religioșii au spus: „Poate veni ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46) Ei au pus la îndoială nașterea Lui legitimă. Cât despre reputația lui Isus, care era în contrast cu a lor, El le-a spus religioșilor din acel timp, care se credeau importanți: „Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuți din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” (Ioan 8:41) Așa și astăzi, martorii lui Iehova sunt considerați puțin valoroși. Ortodocșii religioși îi consideră foarte neînsemnați și vorbesc despre ei ca despre membrii „celei mai mici secte sau cult”, care are la origine un om, sectă care a fost organizată foarte recent în comparație cu marele sistem religios. (Vezi comentariile religioase ale Profesorului Elmer T. Clark din Micile secte din America) Ei ignoră faptul că martorii ui Iehova au existat pe pământ în toate timpurile, de șase mii de ani, și că Dumnezeu însuși le-a dat acest nume. Martorii lui Iehova au credință tot mai mare și bucurie în aceste zile ale influenței demonismului religios, când observă că Iehova însuși a făcut ca aceste lucruri să fie preumbrite acum multe secole. Iehova arată astfel că El a fost întotdeauna atent cu cei care Îl iubesc și Îl servesc în spirit și în adevăr. Iehova nu îi uită niciodată pe cei din organizația Lui care continuă credincioși și zeloși pentru guvernul teocratic: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!” - Isaia 49:15,16
34 Ehud făcea parte din seminția lui Beniamin, astfel că profeția rostită de Iacov i s-a aplicat lui Ehud, și anume: „Beniamin este un lup care sfâșie. Dimineața, mănâncă prada, iar seara împarte prada răpită.” (Geneza 49:27) Și profeția lui Moise se aplică lui Ehud: „Despre Beniamin a zis: „El este preaiubitul Domnului, El va locui la adăpost lângă El. Domnul îl va ocroti totdeauna, și se va odihni între umerii Lui.” - Deuteronomul 33:12.
35 Regele Eglon își avea cartierul general pe teritoriul seminției lui Ehud, adică în apropierea Ierihonului, teritoriu pe care Domnul îl repartizase lui Beniamin. (Iosua 18:21) Eglon era
Septembrie 15, 1940
TURNUL DE VEGHERE
281
deci un străin, folosindu-și puterea pentru a chinui și asupri poporul care era într-un legământ cu Iehova.
36 Ruben, primul născut al lui Iacov a dat greș la fel și Efraim, fiul preferat a lui Iosif, și deci seminția lui Beniamin era candidată la onorurile regale ale Împărăției. (1 Cronici 5:1; Psalmul 78:9-11, 67, 68) În decursul timpului, Saul a fost numit rege și a dat și el greș, din cauză că a cedat domonismului sau religiei, și acest lucru a stricat aranjamentele pentru seminția lui Beniamin. În același fel, rămășița Israelului spiritual al lui Dumnezeu este candidată la Împărăție cu Isus Cristos, anti-tipicul David, și apoi, cei care sau dovedit în timp necredincioși și care au cedat religiei sau demonismului, au devenit și ei o parte a „servului rău” respins și au pierdut orice șansă pentru Împărăție. Astfel este accentuată regula divină conform căreia credința deplină pentru TEOCRAȚIE este esențială pentru eliberare și binecuvântări veșnice. Nimeni nu poate să primească aceste binecuvântări decât dacă se află în armonie deplină și unitate cu marele TEOCRAT și cu Regele Lui.
37 Ehud, așa cum este menționat de Scriptură, era „stângaci”; „care folosea și mâna stângă și pe cea dreaptă” (Douay). A fi dreptaci și stângaci pare să fie un avantaj dat în special seminției lui Beneamin: „În tot poporul acesta, erau șapte sute de oameni aleși care nu se slujau de mâna dreaptă; toți aceștia, aruncând o piatră cu praștia, puteau să ochească un fir de păr, și nu dădeau greș.” (Judecători 20:16) „Erau arcași, aruncau pietre cu mâna dreaptă și cu mâna stângă, iar cu arcul trăgeau săgeți: erau din Beniamin, din numărul fraților lui Saul.” (1 Cronici 12:2) Acei tovarăsi erau buni țintași. Astfel avantajat, Ehud era echipat să facă față oricărui atac din orice parte și să surprindă dușmanul prin modul lui de atac. Acest lucru trebuie să fi fost important, altfel Domnul nu ar fi făcut să fie înregistrat.
38 Trebuie să fie adevărat că Domnul i-a indrumat pe izraeliții credincioși să îl aleagă pe Ehud pentru acest serviciu special. Ei l-au ales ca reprezentant pentru a-i aduce „un dar lui Eglon, regele Moabului”. Acel lucru a fost făcut pentru a se folosi de vanitatea lui Eglon, cu scopul de a căpăta trecere înaintea dictatorului și a obține o audiență la el. Ehud nu a contribuit la dar și aceasta nu a reprezentat o dovadă de afecțiune sau iubire pentru rege. Era un mesaj, iar el era mesagerul. Darul i-a dat posibilitatea lui Ehud să se apropie de rege și astfel să-și execute planul bine stabilit. Scopul era justificarea numelui lui Iehova în interesul poporului Său de legământ, pentru ca izraeliții să poată fi scăpați de asuprirea unui rege străin, care era un dictator și un religios al Diavolului.
39 Ehud a jucat rolul în dramă ce l-a ilustrat pe Christos Isus și care i-a inclus pe membrii ,,corpului lui Christos" de pe pământ, de la venirea Domnului Isus la templu și adunarea la El a celor unși, care devin membrii ai ,,corpului Său". În împlinirea acestei părți a dramei, rămășița poporului lui Dumnezeu a devenit conștienta treptat cu privire la necesitatea unei acțiuni energice. În anul 1922 rămășița a început să acționeze în unitate și armonie. La acel timp, rămășița care compunea clasa ,,servului credincios și înțelept" era în templu. Alții aveau să fie aduși acolo, aceștia fiind ilustrați de Rut și Estera, care în anti-tip au devenit mai târziu o parte din rămășiță. În 1922 clasa Rut și Estera era în sclavia religioasă și era asuprită și deținuta de către Babilon, adică de ,,creștinătate", ca prizonieră. A fost voința expresă a lui Iehova ca acești, care erau reprezentați de Rut și Estera, sa fie eliberați; și cu acest scop Cristosul, din care făceau parte membrii rămășiței celor unși, a primit însărcinarea de la Iehova Dumnezeu, pe care trebuie să o îndeplinească sub conducerea lui Christos Isus, Capul: „să deschizi ochii orbilor, să scoți din temniță pe cei legați, și din prinsoare pe cei ce locuiesc în întunerec”. (Isaia 42:7) Rămășița unsă de atunci trebuia să îndeplinească însărcinarea de la Domnul, așa cum a fost scrisă: „să spui prinșilor de război:„Ieșiți!” și celor ce sunt în întunerec:„Arătați-vă”. Ei vor paște pe drumuri și vor găsi locuri de pășune pe toate coastele”. -Isaia 49:9.
40 Pe lângă cei ilustrați de Rut și Estera, mai era atunci și o ,,mare mulțime" de oameni, adică un grup făra număr stabilit definitiv, care au inima bună pentru Dumnezeu, doresc să cunoască și să facă voința Lui și care trebuie să fie adunați. Aceștia erau ținuți prizonieri de către religioși. Ei strigau la Domnul, rugându-l să-i ajute și să-i elibereze de măsurile asupritoare folosite în organizațiile religioase. Ei erau ,,străini între porți". (Exodul 20:10). Ei trebuie să aibă șansa să scape. Domnul a pregătit calea.
41 A fost o clasă reținută și asuprită de izraeliți care l-a ales pe Ehud să meargă la regele Eglon. O persoană, ca instrument al lui Dumnezeu, trebuia sa preia acest serviciu cu îndrăzneală. Ehud a acceptat misiunea de bunăvoie. Fără îndoială că Iehova l-a ridicat pe Ehud și a creat condiții pentru ca să fie posibil și necesar să meargă. Acest lucru ar însemna că Ehud, la realizarea acestei misiuni, a fost îndrumat de Iehova și că, urmând instrucțiunile de la Domnul, cu siguranță urma să aibă succes în misiunea lui.
Pagină:Ehud-part-I-1940.djvu/10
Pagină:Ehud-part-I-1940.djvu/11
Pagină:Ehud-part-I-1940.djvu/12
Pagină:Ehud-part-I-1940.djvu/13
Pagină:Ehud-part-I-1940.djvu/14
Pagină:Ehud-part-I-1940.djvu/15
EXPERIENȚE DE TEREN
PETITIONARE PENTRU LIBERTATEA DE ÎNTRUNIRE
O nouă vestitoare (de culoare) a plecat astăzi cu Petiția [adresată Guvernatorului Ohio în numele Convenției Teocratice a martorilor lui Iehova]. Un catolic bine cunoscut în cartier (alb) dădea o petrecere la care erau adunați cam șaptesprezece vizitatori, toți Catolici înafară de doi. Omul care dădea petrecerea a sunat recent acasă la vestitoare, rostind cuvinte aspre despre martorii lui Iehova. Tipic trompăitului său religios, afirmațiile nu erau adevărate, de care vestitoarea avea cunoștiință. Când el a văzut că nu o poate mișca, a apelat la amenințările obișnuite de tot felul de lucruri care „i s-ar putea întâmpla” dacă a continuat să se asocieze cu martorii lui Iehova. La toate acestea ea a stat fermă pentru Domnul. Știind despre întâlniri, ea a decis să meargă acolo cu petiția (aceasta spre marea surprindere a soțului), și așa cum a afirmat „faceți-i pe toți să-și ia poziția lor.” Au fost făcute multe remarci răutăcioase: „Tu lucrezi pentru Hitler!” ”Ești ignorantă și de aceea îi urmezi pe ei” etc. În cele din urmă o femeie din mulțime a spus: „Oameni buni, voi nu știți ce vorbiți. Acești oameni nu sunt pentru Hitler. Eu știu că ei fac o lucrare bună. Dă-mi mie acea petiție. O voi semna și când vei ajunge în acel regat, adu-ți aminte de mine.” Prin urmare toți au semnat petiția. Omul casei nu doar că a semnat-o, ci el a spus: „Nu mai merge pe jos pe mai departe. Poți să folosești mașina mea și să mergi oriunde dorești și să iei câte nume poți.” Vestitoarea nu a pierdut timp, i-a mulțumit, a luat mașina lui și a continuat bucurându-se.
