Această pagină nu a fost verificată
15 MARTIE, 1933
TURNUL DE VEGHE
89
care „nu va fi rănită de moartea a doua”. (Ioan 5:26; 1 Corinteni 15:53, 54; Rev. 2:10,11) Viața nemuritoare este dată doar celor care în acest fel se hrănesc din Isus și beau din sângele lui.
26 Vărsarea sângelui lui Isus a presupus mare suferință asupra lui. Pavel spune: „Cupa binecuvântării [simbolizată de cupa de vin memorială] pe care o binecuvântăm, nu este comuniunea sângelui lui Cristos?” (1 Corinteni 10:16) Prin urmare a bea sângele lui Cristos și a o absorbi pentru a face parte din noi înșine, înseamnă a avea parteneriat cu Isus în ceea ce presupune sângele lui vărsat, anume, suferind chiar până la moarte. Cupa fiind un recipient a unei cantități limitate de vin, ilustrează foarte bine înghițitura pe care Iehova a voit-o și numit-o doar pentru Isus și membrilor corpului său să o bea. „Pentru că este mai bine, dacă așa e voia lui Dumnezeu, ca să suferiți pentru fapte bune decât pentru fapte rele. Pentru că Cristos a suferit odată pentru păcate, cel drept pentru cei nedrepți.” (1 Petru 3:17,18) „Este o vorbă fidelă [prin urmare una care nu poate fi pusă deoparte]: Căci dacă vom fi morți cu el, vom și trăi cu el: dacă suferim, vom și domni cu el.” (2 Timotei 2:11,12) Suferința lui Isus și felul morții sale s-au întâmplat din cauza activității sale persistente ca „martorul credincios și adevărat” al Tatălui său Iehova. Prin urmare imitatorii săi credincioși care calcă pe urmele sale nu pot „bea sângele său” cu adevărat decât dacă „știu ... pătășia suferințelor sale, fiind făcută conform morții sale”; și aceasta înseamnă activitate ca un martor credincios și slujitor al lui Iehova până la capăt, iar aceasta în mijlocul unei lumi înstrăinate de Dumnezeu. (Filipeni 3:10) Credincioșia lor în slujire ca martori ai lui Iehova atrage focul inamicului împotriva lor. Martorii lui Iehova trebuie să se aștepte și să primească persecuție și suferință atât timp cât există organizația lui Satan.
CINE POATE SE POATE ÎMPĂRTĂȘI?
27 Doar cei unsprezece apostoli credincioși au celebrat prima comemorare. Isus nu a vrut să se înțeleagă că doar apostolii săi ar trebui să observe pe mai departe comemorarea în ziua morții sale, aceiași zi ca și vechiul paște. Într-adevăr, potrivit înregistrării, el nu le-a spus nimic cu privire la observarea comemorării de către alții în anii următori. Dar Pavel, scriind biserici lui Dumnezeu la Corint, deci altora decât celor doisprezece apostoli ai Mielului, se afirmă: „Pentru că Eu am primit de la Domnul ceea ce Eu v-am furnizat vouă.”; iar apoi se referă la observarea comemorării. (1 Corinteni 11:23-26) Cine atunci, în afară de apostoli poate ține și împărtăși la comemorare? Acesta este important, pentru că comemorarea este poruncită asupra tuturor celor cărora ea se aplică.
28 În mod relevant cu privire la aceasta, Pavel spune în aceiași epistolă (1 Corinteni 10:16,17): „Cupa binecuvântării pe care o binecuvântăm, nu este comuniunea sângelui lui Cristos? Pâinea pe care o frângem, nu este comuniunea corpului lui Cristos? Pentru că noi, fiind mulți, suntem o
pâine și un corp; pentru că noi toți suntem părtași la acea pâine.” Apostolul nu numește aici cina memorabilă „comuniunea”, nici nu se referă direct la comemorare și emblemele ei; el se referă la lucrurile mai mari și reale care sunt simbolizate atât prin emblemele comemorării, cât și împărtășirea din ele. Acest argument al apostolului arată că cei care mănâncă și bea în mod potrivit la comemorare sunt cei care sunt în unitate în Cristos, într-un „singur corp”, robust fiind o singură pâine; prin urmare ei au parteneriat în anumite lucruri comune cu ei, dar nu comune cu cei din afara corpului lui Cristos. Ceea ce au în comun cu Cristos este o participare unită în lucrarea și suferințele lui Cristos, împreună cu Isus și unul cu altul. Cel ce bea sângele lui Isus ca simbol la comemorare ar trebui să țină consistentă ilustrația în mod credincios prin băutul sângelui lui Isus în mod figurativ, anume suferind cu el chiar până la moarte, păstrând unitate și integritate.
29 Introducerea epistolei lui Pavel arată de asemenea că cuvintele lui le-au fost adresate „celor care sunt sfințiți în Cristos Isus, numiți să fie sfinți”. Prin urmare sunt cei „chemați”, chemați la regat și ca sfinți în linie pentru el. Aceasta corespunde cu faptul că la comemorare Isus le-a spus celor ce sărbătoreau: „Voi sunteți cei care au continuat cu mine în ispitele mele. Și vă desemnez vouă un regat, așa cum Tatăl mi-a desemnat mie; ca să puteți mânca și bea la masa mea în regatul meu și să stați pe tronuri, judecând cele douăsprezece triburi ale lui Israel.” (Luca 22:28-30) Prin urmare, cei care celebrează potrivit sunt cei care sunt chemați la legâmântul pentru regat, care au răspuns la acea chemare și sunt în linie pentru regat. Apostolii au fost chemați și au răspuns, chiar dacă la acel timp nu au fost unși; dar potrivit asigurării lui Isus ei erau în linie pentru regat. Cei care au luat parte la paștele din Egipt nu au fost toți primi născuți, doar unul era în fiecare gospodărie; totuși aceasta nu ar putea fi interpretat să se înțeleagă că toți cei care pretind a fi în legământ cu Dumnezeu se poate împărtăși la comemorare chiar dacă nu face parte din corpul lui Cristos și nu este în linie pentru regat. Comemorarea paștelui nu a fost un tip a cinei memoriale instituită de Isus: nu era nici un băut de sânge la paște, nici literal, nici în simbolul vinului.
30 Imediat înainte de a se referi la „cupa binecuvântării” și la „pâinea pe care o frângem”, Pavel se referă la istoria Israelului carnal și i-a de acolo cazuri tipice de „pofta după lucruri rele”, „idolatri”, „fornicație”, „ispitirea lui Cristos” și „murmurare” și apoi adaugă, „De aceia, dragii mei iubiți, fugiți de idolatrie. Vorbesc ca unor oameni înțelepți; judecați voi ce spun.” Apoi el adaugă: „Nu puteți bea cupa Domnului și cupa diavolilor: nu puteți fi părtași la masa Domnului și la masa diavolilor.” (1 Corinteni 10:6-15, 21) Pavel se referă aici la o cupă și masă mai mari decât cupa și masa literală de la comemorare. Dacă cineva nu bea neîmpărțit cupa adevărată și nu mănâncă
