Deschide meniul principal

O Comemorare a Integrității pentru Regatul lui Dumnezeu

 



TURNUL DE VEGHE

Anunțând

Regatul lui Iehova

„EI VOR ȘTI CĂ EU SUNT IEHOVA”
Ezechiel 35:15

Vol. LXIII
BILUNAR
Nr. 4
15 Februarie, 1947
CUPRINS
O Comemorare a Integrității pentru Regatul lui Dumnezeu
51
Ultima Cină Tipică
52
Pâine Nedospită și Vin Roșu
54
"Corpul Meu"
54
"Carne și Sânge"
56
"Moartea Sa"
59
ESTE NEVOIE DE CREDINȚĂ PENTRU A DEVENI BOGAT
60
IZABELA, PUTEREA FEMININĂ DIN SPATELE TRONULUI
62
EXPERIENȚE DE PE TEREN
64
PERIOADA DE MĂRTURIE "VERIDICITATEA LUI DUMNEZEU"
50
STUDII "WATCHTOWER"
50
CELEBRAREA COMEMORĂRII
50
UTILIZAȚI GOLUL PENTRU REÎNOIREA ABONAMENTULUI
50

VOI SUNTEȚI MARTORII MEI, ZICE IEHOVA, CĂ EU SUNT DUMNEZEU. - ISAIA 43:12

“A-memorial-of-integrity-1947.pdf”


TURNUL DE VEGHE
PUBLICATĂ BILUNAR DE
WATCH TOWER BIBLE & TRACT SOCIETY
Strada Adams numărul 117 - Brooklyn, N.Y., S.U.A.
FUNCȚIONARI
J.F. RUTHERFORD Președinte
W.E. VAN AMBURGH Secretar

„Și toți copii tăi vor fi învățați de Iehova; și mare va fi pacea copiilor tăi.” - Isaia 54:13.

SCRIPTURILE ÎNVAȚĂ CLAR
CĂ IEHOVA este singurul Dumnezeu adevărat, este din veșnicie în veșnicie, Făcătorul cerului și al pământului și Dătătorul de viață la creaturile sale; că Logosul a fost începutul creației sale și agentul lui activ în crearea tuturor lucrurilor; că Logosul este acum Domnul Isus Cristos în glorie, îmbrăcat cu toată puterea în cer și pe pământ și Directorul Executiv al lui Iehova.
CĂ DUMNEZEU a creat pământul pentru om, a creat omul perfect pentru pământ și l-a pus pe el; că omul a neascultat cu bunăștiință legea lui Dumnezeu și a fost condamnat la moarte; că din cauza actului greșit a lui Adam toți oamenii sunt născuți păcătoși și fără dreptul de a trăi.
CĂ ISUS a fost făcut om și omul Isus a suferit moarte pentru ca să producă răscumpărarea sau prețul de scăpare pentru toată omenirea; că Dumnezeu la ridicat pe Isus la natură divină și l-a înălțat la cer mai presus de orice creatură și mai presus de orice nume și l-a îmbrăcat cu toată puterea și autoritatea.
CĂ ORGANIZAȚIA LUI IEHOVA se numește Sion și că Isus Cristos este Ofițerul Șef și prin urmare este Regele de drept al lumii; că unșii și credincioșii imitatori ai lui Cristos sunt copii Sionului, membri ai organizației lui Iehova și sunt martorii săi a căror datorie și privilegiu este să mărturisească supremația lui Iehova, să declare scopurile lui cu privire la omenire așa cum sunt exprimate în Biblie și să poarte fructele regatului înaintea tuturor celor ce vor auzi.
CĂ LUMEA s-a sfârșit și Domnul Isus Cristos a fost pus de Iehova pe tronul său de autoritate, a alungat pe Satan din cer și procedează la stabilirea regatului lui Dumnezeu pe pământ.
CĂ ALINAREA și bunăstarea popoarelor pământului pot să vină doar de la și prin regatul lui Iehova sub Cristos, care acum a început; că următorul mare act al Domnului este distrugerea organizației lui Satan și stabilirea dreptății pe pământ și că sub regat toți aceia care se vor supune legilor sale drepte vor trăi pe pământ pentru totdeauna.
MISIUNEA SA
Această revistă este publicată cu scopul de a da posibilitatea oamenilor să-l cunoască pe Dumnezeul Iehova și scopurile lui așa cum sunt exprimate în Biblie. Aceasta publică instrucțiuni Biblice concepute special pentru a ajuta martorii lui Iehova și pe oamenii bine. Ea aranjează studiu Biblic sistematic pentru cititorii ei și Societatea furnizează și altă literatură ca ajutor pentru asemenea studii.
Aderă strict la Biblie ca autoritate pentru declarațiile sale. Este cu totul liberă și separată de orice partide, secte sau alte organizații lumești. Este pe deplin și fără rezervă pentru regatul Dumnezeului Iehova sub Cristos Regele său iubit. Nu este dogmatică, dar invită o examinare atentă și critică a conținutului ei în lumina Scripturilor. Nu se complace în controverse și coloanele ei nu sunt deschise părerilor personale.

PREȚUL ABONAMENTULUI ANUAL
STATELE UNITE, $1.00; CANADA ȘI DIFERITE ZONE EXTERNE, $1.50; MAREA BRITANIE, AUSTRALIA ȘI AFRICA DE SUD, 7s. Remiterile Americane ar trebui făcute prin Poștă sau Mandat Expres sau prin transfer bancar. Remiterile Canadiene, Engleze, Sud Africane și Australiene ar trebui făcute direct la birourile respective. Remiterile din alte țări decât cele menționate pot fi făcute la biroul din Brooklyn, dar doar prin mandat poștal internațional.
BIROURI EXTERNE
Britanic
Terasa Craven, numărul 34, Londra, W.2, Anglia
Canadian
Bulevardul Irwin, numărul 40, Toronto 5, Ontario, Canada
Australian
Strada Deresford Road, numărul 7, Strathfield, N.S.W., Australia
Sud African
Casa Boston, Cape Town, Africa de sud
Vă rugăm să vă adresați Societății în fiecare caz.

(Diferite traduceri ale acestei reviste apar în mai multe limbi.)

Toți studenții sinceri ai Bibliei care din motiv de infirmitate, sărăcie sau adversitate care sunt incapabili să plătească prețul abonamentului pot avea Turnul de veghe gratuit printr-o cerere scrisă adresată editorilor, odată pe an, specificând motivul pentru această solicitare. Prin urmare suntem bucuroși să ajutăm pe cei în nevoie, dar cererea scrisă necesară reglementărilor poștale trebuie să fie trimisă o dată pe an.
Anunț pentru abonați: recunoașterea unui abonament nou sau reînoire va fi trimsă doar când este solicitată. Schimbarea adresei, când este solicitată, se poate aștepta ca să apară pe eticheta adresei în termen de o lună. O reînnoire în alb (conținând anunțul de expirare) va fi trimisă cu revista cu o lună înainte de expirarea abonamentului.
Intrat ca și conținut secundar la officiul poștal din Brooklyn, N.Y., sub Actul din 3 Martie, 1879.



PERIOADA DE MĂRTURIE "VERIDICITATEA LUI DUMNEZEU"
Lipsă traducere...
STUDII "WATCHTOWER"
Lipsă traducere...
CELEBRAREA COMEMORĂRII
Lipsă traducere...
UTILIZAȚI GOLUL PENTRU REÎNOIREA ABONAMENTULUI
Lipsă traducere...

51



TURNUL DE VEGHE

ANUNȚÂND REGATUL LUI IEHOVA

Vol. LXVIII
15 Februarie, 1947
Nr.4

O Comemorare a Integrității pentru Regatul lui Dumnezeu

„Și această zi îți va fi ție pentru o comemorare.” (Exodul 12:14) „Faceți aceasta în amintirea mea” - 1 Cor. 11:24.


1 IEHOVA Dumnezeu Creatorul nu a stabilit niciun regat asupra omenirii în grădina Edenului. După ce primul bărbat și prima femeie au păcătuit împotriva Creatorului și chiar înainte de a fi alungați din grădina lor casă, Iehova a făcut o promisiune în mod deschis că va aduce un salvator pentru omenire. El i-a spus ispititorului rău al lui Adam și Eva în auzul lor: „Voi pune vrăjmășie între tine și femeie și între sămânța ta și sămânța ei; ea îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul”. (Gen. 3:15) Adică înainte ca eliberatorul să zdrobească capul ispititorului, eliberatorul ar trebui să sufere el însuși o rană dureroasă, asemănătoare cu a fi mușcat în călcâi de un șarpe. El trebuie să fie suficient de dispus și curajos să sufere asta de dragul regatului lui Dumnezeu. Sub suferință, el trebuie să-și păstreze integritatea față de Iehova Dumnezeu, pentru a se dovedi vrednic să ocupe tronul Regatului.
2 A fost pentru prima dată, după zilele lui Nimrod, când a început să se vorbească despre acest eliberator ca despre un rege. Nimrod a fost primul om pe care marele ispititor a cauzat să fie întronat ca rege pe pământ, iar regatul lui, în sfidarea lui Dumnezeu, a fost fondat la Babilon. (Gen. 10:8-10) Se pare că aceasta a ridicat o problemă între Dumnezeu și ispititor cu privire la problema unui regat peste pământ. La ceva timp după Nimrod, a apărut brusc în peisaj în Palestina Melchisedec ca rege al Salemului. El era și „preotul Dumnezeului cel Preaînalt”. Prin urmare, Melhisedec, regele-preot, a fost primul om pe care Dumnezeu l-a folosit ca un tip profetic al viitorului Conducător în regatul lui Dumnezeu. - Gen. 14: 18-20; Ps. 110: 1-4.
3 În singura lor întâlnire raportată, regele-preotul Melchisedec l-a binecuvântat pe învingătorul Avraam. Acest lucru a fost foarte semnificativ și bine așa. Alte profeții ale lui Dumnezeu au dezvăluit că Regele promis va fi un descendent al lui Avraam prin Regele David. Se pare că David a ajuns să fie primul rege evreu al aceleiași cetăți în care domnise Melchisedec cu aproximativ

nouă sute de ani mai devreme, și anume Ierusalim. (Ps. 76: 1, 2) Dumnezeu ia promis lui David că regele prezis va veni prin linia lui, și de aceea regele promis a fost numit „Fiul lui David”. (2 Sam. 7:12-17) La peste o mie de ani după David, evreii din Ierusalim și din jurul lui au jucat un act dramatic important care a arătat clar cine este acest Rege care devine Zdrobitorul capului șarpelui. Actul lor dramatic l-a identificat pe Rege drept omul cunoscut atunci în general ca „Isus, profetul din Nazaret”. Acesta a fost pe vremea când Isus a intrat călare în Ierusalim la felul vechilor regi ai Israelului, și anume călare pe un măgar. Aceasta s-a întâmplat cu câteva zile înainte de celebrarea evreiască a Paștelui anual din anul 33 d.Hr.
4 Un martor ocular al evenimentului ne spune că acolo a fost împlinită profeția din Zaharia 9:9. El spune: „O foarte mare mulțime și-au întins hainele pe drum; alții au tăiat ramuri din copaci și le-au așezat pe drum. Și mulțimile care mergeau înainte și care mergeau în urmă au plâns spunând Osana către fiul lui David: Binecuvântat este cel care vine în numele Domului; Osana în cele mai înalte.” Un alt scriitor ne spune că ei strigau, spunând: „Binecuvântat să fie Regele care vin în numele Domnului: pace în cer și glorie în cele mai înalte.” Un alt scriitor descrie alte strigăte ale poporului ca „Osana; Binecuvântat să fie regatul tatălui nostru David, care vine în numele Domnului: Osana în cele mai înalte.” Nu numai de-a lungul rutei călătoriei lui Isus, ci deasemenea și în templu, copii au strigat: „Osana fiului lui David!”, adică „Dumnezeu să-l salveze pe Fiul lui David! - Matei 21:8,9,15; Luca 19:38; Marcu 11:9,10.
5 Subiectul regatului lui Dumnezeu a fost prin urmare introdus în celebrarea Paștelui din acel an. În timpul celor trei ani și jumătate înainte de aceasta, Isus a arătat că regatul lui Dumnezeu este chestiunea principală în fața întregii omeniri. Isus a făcut aceasta prin predicarea publică și

83

52



52
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.


Subiectul regatului lui Dumnezeu a fost prin urmare introdus în celebrarea Paștelui din acel an. În timpul celor trei ani și jumătate înainte de aceasta, Isus a arătat că regatul lui Dumnezeu este chestiunea principală în fața întregii omeniri. Isus a făcut aceasta prin predicarea publică și în privat a veștii bune a regatului lui Dumnezeu. După călătoria sa triumfală în Ierusalim, el a rostit multe pilde și profeții cu privire la Regat, pentru a clarifica cine va fi asociat cu el în acesta și cum va fi înființat și când. În ziua Paștelui, el a murit pe un lemn la Calvar, cu scrisul de mână postat deasupra capului său ca acuzație de revoltă împotriva lui: „Isus din Nazaret, Regele Iudeilor”. (Ioan 19:19, 20) În a treia zi după moartea sa, Iehova Dumnezeu a răspuns rugăciunilor oamenilor de „Osana!” care urcase la el. El l-a salvat pe Regele său, Fiul lui David, din îmbrățișarea morții, înviundu-l la viață nemuritoare, pentru ca la vremea potrivită, el să-i zdrobească capul Șarpelui. Dumnezeu L-a răsplătit pe Isus în acest mod glorios pentru că niciodată, sub toată suferința până la vărsarea sângelui său, Isus nu și-a întrerupt integritatea față de Iehova, Majestatea Suverană a întregului univers și Fondatorul Regatului.
6 Cu un preț scump, Isus Cristos a câștigat locul principal în regatul lui Dumnezeu, dar Isus a fost dispus să-l plătească. De ce? Pentru că Regatul este problema principală înaintea întregului univers. Regatul este Guvernul universal pe care Dumnezeul Prea Înalt îl pune în putere și în funcțiune pentru a-și justifica propria suveranitate ca universală și neschimbată și pentru a-și curăța numele său sfânt de toate ocărurile și calomniile pe care Șarpele, ispititorul, le-a aruncat asupra acestuia în acești șase mii de ani. Văzând că Iehova Dumnezeu este Cel Suprem și Sursa întregii vieți și a creației, justificarea suveranității Sale universale și a numelui Său bun este de o importanță mai mare decât salvarea creaturilor umane păcătoase. Și totuși tocmai prin această îndreptățire se realizează răscumpărarea și salvarea oricăror oameni păcătoși. În mod evident, realizând că principalul motiv pentru care a coborât în moarte era acela de a-și dovedi integritatea și de a justifica numele și suveranitatea lui Iehova, Isus a înființat o comemorare printre imitatorii săi în noaptea acelui Paște din anul 33 d.Cr. Dar mai întâi a mâncat Paștele cu ei.
ACEA ULTIMĂ CINĂ TIPICĂ
7 Fiind evreu prin nașterea sa umană, Isus a sărbătorit pe bună dreptate Paștele la Ierusalim, orașul în care Iehova Dumnezeu făcuse ca numele Său să fie pus și templul său să fie construit. Data acestei sărbători anuale a Paștelui a fost a paisprezecea zi din Abib, sau a paisprezecea zi din Nisan, așa cum a fost numită mai târziu. Iehova Dumnezeu a stabilit ca Abib să fie prima lună a anului evreiesc. El a făcut-o o lege ca israeliții să sărbătorească Paștele anual ca o comemorare al primului Paște pe care strămoșii lor l-au ținut în Egipt. La acel timp, el i-a eliberat din sclavie în

Egipt și i-a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului pentru a înfrânge voința egiptenilor de a rezista părăsirii Egiptului de către Israel. Dumnezeu le-a spus israeliților prin Moise ca profet: „Și această zi va fi pentru voi o comemorare și o veți ține ca o sărbătoare pentru Domnul; (Ex. 12:14, Am. Stan. Ver.) Uciderea unui miel pascal și stropirea sângelui afară, pe cadrul ușilor, și apoi mâncarea mielului prăjit în interior, în ultima noapte de sclavie în Egipt, au fost reprezentate proeminent în sărbătoare. Dar viitoarele celebrări ale sărbătorii nu trebuiau să fie în amintirea mielului pascal, ci trebuiau să fie o comemorare pentru Dumnezeu, o „sărbătoare a lui Iehova”. Sărbătoarea a comemorat actul lui Iehova de a-și justifica puterea supremă asupra Egiptului și de a-și elibera poporul ales, și nu de a aminti în primul rând mielul pascal.
8 Eliberarea lui Israel din Egipt a venit acum mai bine de trei mii de ani. A ilustrat în mod profetic cum Iehova îi eliberează pe toți cei care devin poporul său din această lume apăsătoare a cărei Șarpele, ispititorul, este conducătorul mai puternic decât Faraonul Egiptului. Mielul pascal, din pricina al carui sange primii nascuti ai israeliților au fost trecuți și cruțați de moarte, a simbolizat pe cineva. Pe cine? Cel prin care Iehova își justifică numele și își eliberează poporul. Din acest motiv Ioan, care L-a botezat pe Isus în râul Iordan, a arătat spre Isus și a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Că aceasta a fost în mod special o referire la mielul pascal este arătat de apostolul Pavel, care scrie: „Pentru că până și Cristos paștele nostru este jertfit pentru noi; de aceea să prăznuim sărbătoarea, nu cu aluat vechi, nici cu aluat de răutate şi de nelegiuire; ci cu azimele sincerităţii şi adevărului.” (Ioan 1:29; 1 Cor. 5:7, 8) Prin urmare, a fost de acord cu potrivirea lucrurilor că Isus, după ce a sărbătorit ultimul Paște tipic cu ucenicii Săi la Ierusalim, a fost ucis mai târziu în aceeași zi, 14 Nisan. în felul acesta a împlinit pe deplin ilustrația profetică a mielului pascal și a făcut din celebrarea Paștelui o datină depășită. Odată cu moartea sa ca Mielul al lui Dumnezeu, venise timpul să fie celebrate realitățile eterne pe care Paștele antic doar le reprezentase sau le prefigurase.
9 Isus știa că trebuia să sufere pentru Regatul lui Dumnezeu în aceeași zi și, prin urmare, era foarte dornic să sărbătorească acest paște final cu ei. El le-a spus lor, după cum citim, în Luca 22:13-18: „Și când a venit ceasul, S-a așezat și cei doisprezece apostoli cu el. Și le-a zis: Cu dorință am vrut să mănânc paștele acesta cu

53



Februarie 15, 1947
TURNUL DE VEGHE
53


voi înainte să sufăr, căci vă spun că nu voi mai mânca din el, până când se va împlini în Regatul lui Dumnezeu. Și a luat paharul și a mulțumit și a zis: luați-l și împărțiți-l între voi, căci vă spun că nu voi bea din rodul viței de vie, până când va veni regatul lui Dumnezeu”. Din astfel de remarci este evident că, în timp ce Isus a mâncat din mielul fript de paște care l-a ilustrat pe el însuși și a băut din vinul de paște, gândurile sale nu au fost centrate asupra lui însuși. El a avut în minte mult mai mult marea chestiune pusă înaintea întregului univers, suveranitatea de drept a Tatălui său Iehova Dumnezeu. El era hotărât să-l susțină și să-l respecte, deși a însemnat agonie amară pentru el și suferință până la moartea rușinoasă pe lemn.
10 O relatare (Luca 22:14-20) indică faptul că Isus a urmat obiceiurile evreiești ale vremii în celebrarea paștelui. Legea dată prin Moise nu menționase și nu solicitase folosirea vinului în celebrare, dar până la vremea lui Isus vinul fusese introdus în sărbătoare. Se folosea vin roșu, care era considerat mai bun decât vinul alb. La evrei a continuat să fie folosit până în secolul al XIII-lea al erei noastre comune, când a fost schimbat din cauza așa-numitei „acuzații de sânge”. - Vezi nota de subsol de mai jos.*
11 Conform obiceiului consacrat, patru căni au fost necesare pentru fiecare evreu bărbat la masa de Paște, iar înregistrarea acestui lucru a fost păstrată în Talmudul evreiesc. Pentru a cita din Talmudul babilonian,† în secțiunea intitulată Pesachim,


*Din cauza folosirii vinului roșu, evreii au fost acuzați de așa-numiții „creștini” antisemiți că beau sânge uman, probabil cel al creștinilor. Conform informațiilor actuale, „acuzația de sânge” împotriva lor datează din secolul al XIII-lea, în timpul căruia a fost înființată Inchiziția Romano-Catolică, iar referitor la aceasta, Enciclopedia Evreiască (volumul 3, pagina 264, coloana 1, paragraful 1) spune:
De asemenea, evreii foloseau de preferință vin roșu pentru cele patru pahare pe care li s-a poruncit să le bea în primele două seri ale festivalului Paștilor: culoarea roșie a vinului, conform legendei, amintește nu numai de sângele copiiilor israeliți [150 fiind uciși zilnic pentru a oferi o baie de sânge pentru vindecarea bolii] vărsați pentru a pregăti o baie pentru Faraonul lepros, dar și a numeroșilor evrei care muriseră pentru credința lor. Acest vin roșu a fost interpretat de dușmanii evreiilor ca fiind sânge real; și, în consecință, David ha-Levi b. Samuel, în comentariul său... a avertizat împotriva folosirii lui. Atât de mult pentru o asociere reală sau imaginară între acuzația de sânge și sărbătoarea Paștelui." Preoții catolici folosesc vin alb la liturghie.
Așa cum a fost tradus de rabinul Dr. Isidore Epstein și publicat de Soncino Press, din Londra, Anglia.
În plus, Enciclopedia Evreiască (volumul 9, pagina 552, coloana 2, paragraful 2) spune: „Rabinii au considerat, de asemenea, ca o datorie pozitivă în prima noapte să relateze miracolele incidente cu eliberarea lui Israel din Egipt; . . . Fiecare israelit; a fost obligat să bea în această noapte patru pahare de vin...; vinul roșu a fost exclus mai târziu din cauza ACUZAȚIEI DE SÂNGE. În timp ce mânca
capitolul 10: "Mishnah [99b] - În ajunul Paștelui, aproape de minhah [jertfă] ... ei ar trebui să-i ofere nu mai puțin de patru căni". Iar comentariul notei de subsol despre aceasta spune: „Pe care fiecare evreu trebuie să bea în noaptea Paștelui. Acestea corespund celor patru expresii de răscumpărare exprimate în Exodul 6: 6, f.:„ Te voi scoate de sub poverile Egiptenilor și te voi scăpa de robia lor și te voi răscumpăra cu un braț întins și cu judecăți grozave; și te voi aduce la mine ca popor. Asupra fiecărei cești de vin roșu obiceiul cerea să fie pronunțată o binecuvântare. Cupa menționată mai sus de Luca (22: 17) nu a fost prima cană, ci a fost una dintre cele trei căni, a cărei consumare a avut loc după mâncarea Mielului de Paște și, prin urmare După ce trădătorul lui Iuda a plecat. Înainte de a-l trece împrejur, începând cu discipolul din dreapta sa (evident Ioan), Isus a pronunțat o binecuvântare asupra lui sau a dat mulțumiri. Apoi le-a spus să o de-a mai departe spre dreapta, având în vedere băutul bucuriei Domnului în regatul lui Dumnezeu.
12 Pentru o parte din acea adunare de Paște a lui Isus și a celor doisprezece discipoli ai săi, a existat un om care sigur nu va intra în acel regat al lui Dumnezeu pentru a bea vinul bucuriei și bucurie, iar el a părăsit sărbătoarea când Isus i-a spus. Omul acela a fost Iuda Iscarioteanul. Evreii, la Paște se spălau după ce beau prima dintre cele patru căni de vin. Când Isus a spălat picioarele discipolilor săi cu această ocazie, el s-a referit la prezența acestui trădător necurat când a spus: „Cel care este spălat, nu are nevoie de salvare pentru a-și spăla picioarele, ci este curat la fiecare fărâmă: și sunteți curați, dar nu toți." Iar apostolul Ioan comentează această remarcă, spunând: „Căci știa cine avea să îl trădeze; de aceea a spus el, că, nu toți sunteți curați”. După spălarea picioarelor, mâncarea mielului pascal a continuat.
13 În timpul consumării cărnii de miel, un sos de ierburi amare a fost înmuiat cu o bucată de pâine nedospită. În acel moment, Isus printr -un semn special către apostolului său Ioan a indicat cine a fost cel care avea să-l trădeze. Ioan ne spune mai întâi cuvintele lui Isus: „Adevărat, adevărat, vă spun, slujitorul nu este mai mare decât domnul său; nici cel care este trimis mai mare decât cel care l -a trimis. Dacă știți aceste lucruri, fericiți sunteți dacă le faceți. Nu vorbesc despre voi toți: știu pe cine am ales: dar pentru ca scriptura să poată fi împlinită, cel care mănâncă pâine cu mine a ridicat călcâiul împotriva mea. Acum vă spun acestea înainte să se întâmple, pentru ca, atunci când se vor împlini, să puteți crede cu sunt el. Adevărat, adevărat, vă spun vouă, cel care


mazzah [pâine nedospită] și bea vinul, poziția de oameni liberi (adică înclinați pe partea stângă în fața pernelor) era obligatorie pentru toți participanții bărbați... • Au fost specificate binecuvântările peste mai multe cupe”.

54



54
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.


primește pe cine-l trimit eu, pe mine m-a primit; și cel care mă primește pe mine, îl primește pe cel care m-a trimis." Apoi Ioan adaugă:
14 „După ce a spus Isus astfel, s-a tulburat în spirit și a mărturisit și a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că unul dintre voi mă va trăda”. Atunci ucenicii s-au uitat unul la altul, întrebându-se despre cine vorbea. Acum, se sprijinea pe pieptul lui Isus unul dintre ucenicii lui, pe care Isus îl iubea. Simon Petru, prin urmare, i-a făcut semn să întrebe despre cine vorbește. Apoi, întins pe pieptul lui Isus [Isus sprijinânduse pe cotul stâng pe aceeași divan în spatele lui Ioan] i-a zis: Doamne, cine este? Isus i-a răspuns: „Acela este căruia îi voi da o bucată de pâine înmuiată, după ce o voi înmuia”. Și după ce a înmuiat bucata de pâine, i-a dat-o lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon. Și după bucata de pâine a intrat Satan în el. Apoi Isus i-a zis: Ceea ce faci, fă repede. Acum nimeni de la masă nu știa cu ce intenție i-a spus asta. Căci unii dintre ei credeau, pentru că Iuda avea punga, că Isus i-a spus: cumpără lucrurile de care avem nevoie pentru sărbătoare; sau, să dea ceva săracilor. Atunci, după ce a primit bucata de pâine înmuiată, a ieșit imediat afară: și era noapte. Prin urmare, după ce a ieșit, Isus a zis: „Acum este Fiul Omului glorificat și Dumnezeu este glorificat în el.” – Ioan 13:16-31.
15 Acest lucru stabilește pentru noi că Iuda trădătorul a părăsit camera de sus înainte ca Isus să înceapă noua comemorare. Conform citirii consecutive a versetelor relatării lui Luca, s-ar părea că Iuda a fost prezent la noua comemorare și a luat parte la el. Cu toate acestea, o comparație a relatării lui Luca cu cele ale lui Matei, Marcu și Ioan asigură că Iuda a plecat în timpul Paștelui și înainte ca Isus să instituie comemorarea. (Vezi nota de subsol.*) Relatarea lui Matei și cea a lui Marcu demonstrează ambele că demascarea lui Iuda și, prin urmare, plecarea lui a avut loc înainte de comemorare, iar relatarea lui Ioan arată că Iuda a plecat imediat după ce a fost demascat, fără să aștepte altceva. (Mat. 26: 20-26; Marcu 14: 17-22; Ioan 13: 21-31) Astfel, cel care era ca un ferment printre discipolii lui Isus a fost curățit din mijlocul lor înainte ca Isus să-i introducă pe

*Plecarea lui Iuda înainte de comemorarea lui Cristos este recunoscută chiar și de autoritățile religioase conducătoare. De exemplu, vezi A Harmony of the Four Gospels in English, paginile 120-123, de Edw. Robinson; de asemenea, A Harmony of the Gospels, paginile 144-148, de A. T. Robertson; de asemenea, „The Four Gospels Paralleled” din The System Bible Study, paginile 172-174 (publicat în Chicago, Ill.). De asemenea, cele zece canoane publicate de Eusebiu din Cezareea în jurul anului 340 d.Cr. arată acest fapt despre Iuda.
Mulți dintre cititorii noștri au cartea „Echipat pentru orice lucrare bună” și ar trebui să consulte pagina 287, a diagramei intitulate „Evenimentele principale ale șederii temporare pământești a lui Isus”.

credincioșii săi în privilegiul sacru al noii comemorări.
PÂINE NEDOSPITĂ ȘI VIN ROȘU
16 Relatarea a ceea ce a urmat o luăm acum din traduceri bazate pe cele mai vechi manuscrise grecești disponibile și considerate cele mai autoritare și de încredere. Citim: „Pe când mâncau, Isus a luat o pâine și a binecuvântat-o, a frânt-o în bucăți și a dat-o ucenicilor săi, zicând: „Luați aceasta și mâncați-o. Este trupul meu!” Și a luat paharul de vin și a mulțumit și le-a dat, zicând: „Toți trebuie să beți din el, căci acesta este sângele Meu care ratifică înțelegerea și va fi vărsat pentru mulți oameni, spre iertarea păcatelor lor. Și vă spun că nu voi mai bea niciodată acest produs al viței până în ziua când voi bea vinul nou cu voi în regatul Tatălui Meu!” (Mat. 26:26-29, An Amer. Trad. ) Din nou, observăm că Isus leagă regatului lui Dumnezeu cu comemorarea pe care el a înființat-o atunci.
17 Cuvintele lui Isus peste bucata de pâine nedospită și cupa de vin roșu nu au fost cuvinte magice care să schimbe întreaga substanță a pâinii și a vinului în corpul său literal și sângele său literal. Cuvintele lui erau pur și simplu anunțul că pâinea și vinul erau simboluri sau embleme. În armonie cu acest fapt, Moffatt traduce cuvintele lui Isus: „Luați și mâncați aceasta, ea înseamnă trupul meu... Beți din el, toți; acesta înseamnă sângele meu, sângele noului legământ, vărsat pentru mulți, pentru a câștiga iertarea păcatelor lor”. (Mat. 26:26-28, Moffatt) Că nu a avut loc așa-numita „trans-substanțiere” a pâinii și vinului este dovedit nu numai de bunul simț și de rațiunea dată de Dumnezeu, ci și de restul Sfintelor Scripturi inspirate. Prin urmare, punctul care trebuie determinat este ceea ce a fost simbolizat prin pâinea și vinul neschimbate din care s-au împărtășit apostolii credincioși ai lui Isus de acolo.
„CORPUL MEU”
18 Luați, de exemplu, prima afirmație a lui Isus: „Acesta este trupul meu”. Mulți dintre cei care văd scopul simbolic al pâinii de la comemorare spun că aceasta înseamnă corpul literal al lui Isus pe care apostolii de acolo l-au văzut printre ei. Ei spun că chiar în același capitol și doar câteva versete mai devreme este relatarea despre ungerea de către Maria a capului și picioarelor lui Isus, la care Isus a spus: „Prin faptul că a turnat acest mir pe TRUPUL MEU, a făcut-o pentru înmormântarea mea” ; și acolo Isus vorbea fără îndoială despre corpul său literal de carne, sânge și oase. - Matt. 26: 6-13; Marcu 14: 3-9; Ioan 12:2-8.
19 Mai mult, spun ei, în versetele ulterioare ale

55



15 Februarie, 1947
TURNUL DE VEGHE
55


evangheliilor se spune despre trupul lui Isus care a fost pe lemn și a fost dat jos de pe lemn după moartea sa și a fost îngropat într-un mormânt nou. „Deci, iudeii, pentru că era Pregătirea, ca trupurile să nu rămână pe cruce în ziua Sabatului (căci ziua acelui Sabat era o zi mare), au cerut lui Pilat să li se frângă picioarele și să poată fi luați”. (Ioan 19:31, Am. Stan. Ver.) „Și iată, un om pe nume Iosif, care era sfetnic, un om bun și drept (el nu consimțise la sfatul și fapta lor), un om din Arimateea, o cetate a iudeilor, care căuta regatul lui Dumnezeu: omul acesta s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Isus. Și l-a dat jos, l-a înfășurat într-o pânză de in și l-a așezat într-un mormânt săpat în piatră, unde nu zăcuse încă un nici un om. Și era ziua Pregătirii și Sabatul a început. Și femeile, care veniseră cu El din Galileea, l-au urmat și au văzut mormântul și cum a fost așezat trupul Lui.” (Luca 23:50-55, Am. Stan. Ver.; Ioan 19:38-42). ) Prin urmare, spun ei, contextul dovedește că cuvintele lui Isus, „Acesta este trupul Meu”, însemnau trupul său care a fost uns, înțepat cu sulița și îngropat.
20 Despre trupul personal al lui Isus pe care l-a avut pe pământ până la moartea sa, apostolii săi fac declarații clare. Că acest trup era din carne și că în el Isus Cristos a purtat pedeapsa păcătoșilor care cred în El, citim clar, în aceste cuvinte: „Iar voi, care cândva erați înstrăinați și dușmani în mintea voastră prin fapte rele, totuși acum El v-a reconciliat în trupul Său de carne prin moarte, ca să vă prezinte înaintea Lui sfinți și neînvinovățiți și de nereproșat.” ”Care însuși a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, morți pentru păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale cărui răni ați fost vindecați.”. ”De aceea, frații mei, și voi ați devenit morți față de Lege [a lui Moise] prin trupul lui Cristos; ca să fiți căsătoriți cu altul, chiar cu Cel ce a înviat din morți, ca să aducem roadă lui Dumnezeu.” (Col. 1:21, 22; 1 Petru 2:24; Romani 7:4) Când Isus s-a consacrat lui Iehova Dumnezeu în momentul în care a fost botezat în Iordan, el s-a referit la corpul său uman. Oferind acest trup o dată pentru totdeauna, el a deschis calea pentru sfințirea celor care devin frații săi spirituali, membri ai bisericii sale. Citim: „De aceea, când a venit în lume, el a zis: „«Tu nu ai vrut jertfe și ofrande, ci mi-ai pregătit un corp. Nu ai găsit plăcere în ofrande arse și în ofrande pentru păcat». Atunci am zis: «Iată! Am venit (în carte este scris despre mine) să fac voia ta, o, Dumnezeule. Prin care noi suntem sfințiți prin

jertfa trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna”. – Evrei 10:5-7,10.
21 Jertfa lui Isus a fost ilustrată sau simbolizată prin animalele ispășitoare de păcat sacrificate în ziua ispășirii anuale a evreilor; și despre aceasta este scris: „Căci corpurile acelor animale al căror sânge este dus în sanctuar de către marele preot pentru păcat sunt arse complet în afara taberei. De aceea și Isus, ca să sfințească poporul cu propriul său sânge, a suferit în afara porții cetății (Ierusalim). Să mergem deci la el, în afara taberei, suportând batjocura pe care a suportat-o el.” (Evrei 13:11-13) La fel ca acele animale jertfite ale căror trupuri au fost incinerate în afara taberei israeliților, tot așa și Isus, în zilele petrecute pe pământ în carne, a suferit ocări până la moarte, ca și cum ar fi fost un păcătos ofensator din afara poporului lui Dumnezeu.
22 Înainte de a comenta mai departe expresia lui Isus, „trupul meu”, haideți să ne gândim la expresia corespunzătoare pe care a rostit-o asupra paharului cu vin. Dacă acesta a fost al treilea sau al patrulea pahar de vin folosit în mod regulat la sărbătorirea paștelui în acele zile, nu putem fi siguri, dar asupra fiecăruia dintre acele pahare, evreii care sărbătoreau obișnuiau să rostească o binecuvântare separată, individuală. După o asemenea binecuvântare, Isus a spus: „Beți toți din acesta; căci acesta este sângele meu, al legământului, care se varsă pentru mulți pentru iertarea păcatelor”. Sau: „Acest pahar este noul legământ în sângele meu, chiar și cel care este turnat pentru voi.” (Matei 26:27, 28 și Luca 22:20, Versiunea Americană Standard). Acest simbol a indicat foarte clar moartea lui Isus, pentru că sângele care este vărsat și adunat într-un vas similar unui pahar cu vin vorbea despre moartea victimei al cărei sânge a fost vărsat. Mai mult, un legământ a fost pentru prima dată implementat prin moartea unei victime sacrificate. Făcând clar acest lucru, apostolul Pavel scrie: „Căci acolo unde există un legământ, trebuie de necesitate să aibă loc moartea celui care l-a făcut. Căci un legământ este valabil numai după moarte, nefiind în vigoare cât timp trăiește omul care face legământul. Prin urmare, chiar și primul legământ (prin Moise) nu a fost sfințit fără sânge.” (Evrei 9:16-18, Versiunea Americană Standard, lectură marginală). Moise a acționat ca mijlocitor al vechiului legământ al legii, dar Isus acționează ca Mijlocitor al unui nou legământ.
23 Având în vedere funcția sau scopul pe care moartea lui ca om trebuia să le servească, Isus a vorbit despre paharul de vin simbolic ca fiind „sângele meu al legământului” sau „noul legământ în sângele meu”. El este Păstorul cel Bun care și-a dat viața pentru oi sau pentru cei salvați; și din cauza morții sau a vărsării sângelui său, el a devenit mare sau puternic pentru a-i salva la viață veșnică. În consecință, apostolul Pavel scrie „turmei mici” a oilor lui Cristos această

56



56
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N.Y.


rugăciune plină de iubire: „Fie ca Dumnezeu, dătătorul păcii, care a adus înapoi din morți pe Domnul nostru Isus, care prin sângele prin care a ratificat înțelegerea veșnică a devenit marele păstor al oilor, să vă înzestreze cu orice binecuvântare să faceți voia Lui și prin Isus Cristos să facă în noi ceea ce Îi va plăcea.” (Evrei 13:20, 21, O Traducere Americană). Prin propriul sânge al Domnului Isus, „turma mică” este acum declarată a fi cumpărată prin prezentarea valorii sau meritului sângelui Său lui Dumnezeu în ceruri. De aceea, Pavel le-a spus supraveghetorilor bisericii din Efes: „Luați seama la voi înșivă și la toată turma a cărei păzitori v-a numit spiritul sfânt pe voi; păstoriți biserica Domnului pe care el a cumpărat-o cu propriul său sânge.” - Faptele 20:28, Moffatt; dar și Newcome.
24 Sângelui Domnului nostru Isus, Scripturile îi atribuie puterea de a răscumpăra, de a sfinți și de a împăca. Cu privire la puterea sa răscumpărătoare, apostolul Petru spune: „Voi nu ați fost răscumpărați cu lucruri coruptibile,... ci cu sângele prețios al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată”. (1 Pet. 1:18, 19) Petru fără îndoială, aici, l-a comparat pe Isus cu mielul pascal. Apostolul Pavel spune despre Fiul iubit al lui Dumnezeu: „În care avem răscumpărarea prin sângele Lui, chiar iertarea păcatelor”. „Nici prin sângele ţapilor şi al viţeilor, ci prin sângele Său, a intrat o dată în sfântul locaş, obținând răscumpărarea eternă pentru noi.” (Col. 1:14; Evr. 9:12) Apostolul Ioan ne spune despre noul cântec care trebuie cântat lui Cristos Isus, și anume: „Vrednic ești tu ... căci tu ai fost ucis și ne-ai răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele tău din orice neam, din orice limbă, din orice popor și din orice națiune.” - Rev 5:9.
25 Acum, cu privire la puterea de sfințire sau purificare a propriului sânge al lui Isus, Pavel și Petru și Ioan depun din nou mărturie. Spune Pavel: „Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin spiritul veșnic s-a oferit lui Dumnezeu fără pată, vă va curăța conștiința de faptele moarte pentru ai sluji Dumnezeului viu?” (Evr. 9:14) De aici următorul avertisment al lui Pavel împotriva negării sângelui sfințitor: „Cu cât mai dureroasă pedeapsă, presupuneți voi că va fi considerat vrednic, acela care a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și a considerat sângele legământului, cu care a fost sfințit, un lucru nesfânt și a făcut în ciuda spiritului de grație?” (Evr. 10:29; 13:12) Petru spune bisericii că sunt „aleși după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea spiritului, spre obedineță și stropire cu sângele lui Isus Cristos”. (1 Petru 1:2) Și Ioan le spune:

„Sângele lui Isus Cristos, Fiul Său, ne curăță de orice păcat”. (1 Ioan 1:7) „Celui care ne-a iubit și ne-a spălat de păcatele noastre cu propriul lui sânge”. (Rev. 1:5) În ceea ce privește „marea mulțime” de persoane cu bunăvoință care au apărut din 1918 d.Cr., Ioan ne spune: „Aceștia sunt cei care au ieșit din necazul cel mare și și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului.” - Rev. 7:14.
26 Sângele vieții lui Isus are putere de conciliere, adică putere de a ne aduce în relații de prietenie cu Dumnezeu. Apostolul Pavel menționează în mod special acest lucru, spunând: „Dar acum, în Cristos Isus, voi, care cândva a-ți fost departe, sunteți apropiați prin sângele lui Cristos”. (Efeseni 2:13) „Căci Tatălui i-a plăcut ca în El să locuiască toată plinătatea; și, făcând pace prin sângele vărsat pe cruce, prin el să reconcilieze cu sine toate lucrurile”. (Col. 1:19, 20) „Având deci, fraților, îndrăzneala de a intra în locașul sfânt prin sângele lui Isus, să ne apropiem cu o inimă adevarată în toată deplinătatea credinței, cu inimile noastre curățate de o conștiință rea: și cu trupul spălat cu apă curată.” „La Isus, mijlocitorul unui nou legământ, și la sângele stropit care vorbește mai bine decât cel al lui Abel.” - Evr. 10:19, 22 și 12:24, Versiunea Americană Standard.
27 Sângele reprezintă viața lui Cristos vărsată sau depusă în moarte, așa cum mărturisește profetul Isaia, spunând: „El și-a vărsat sufletul până la moarte și a fost numărat cu cei fără de lege”. (Isaia 53:12) El și-a dat viața pământească în mod dureros, pe un lemn al torturii, sub mari ocări, de parcă ar fi fost un infractor împotriva lui Iehova Dumnezeu. Dar, prin exercitarea credinței în sângele său sau în viața sacrificată, credinciosul are puterea sa răscumpărătoare aplicată lui. El este răscumpărat din puterea și efectele păcatului și este sfințit sau curățat de păcat și este adus în relații pașnice și prietenoase cu Dumnezeu. Astfel, oferirea vieții pământești a lui Isus face valid noul legământ prin intermediul căruia Dumnezeu scoate din toate neamurile un „popor pentru numele Său” răscumpărat”.- Faptele 15:14.
"CARNE ȘI SÂNGE
28 În toate relatările despre Isus din Scripturi, termenul „carne” este folosit pentru a se referi la umanitatea sa și la relațiile sale umane, pentru a arăta că el a fost de fapt un om și nu doar un spirit îmbrăcat sau întrupat în corpuri vizibile, cum a fost cazul acelor îngeri care au apărut din când în când oamenilor. În ceruri, el era o persoană spirit și, ca atare, el a fost Cuvântul lui Dumnezeu sau Purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu și Directorul Executiv. Dar prin nașterea umană, el a devenit efectiv un trup din carne și sânge. Prin urmare,

57



15 Februarie, 1947
TURNUL DE VEGHE
57


declarațiile din Sfintele Scripturi determină următorul efect:*
29 Cuvântul a fost făcut trup și a locuit printre noi (și am văzut gloria Lui, gloria ca a singurului născut din Tatăl), plin de grație și de adevăr.” (Ioan 1:14) Isus a venit astfel „în trup”, dincolo de orice contradicție,1 și s-a manifestat în carne.2 Conform trupului fizic pe care l-a primit printr-o mamă israelită, el era un israielit;3 iar, mama sa fiind descendentă a Regelui David, Isus de asemenea „a fost făcut din sămânța lui David, după trup”.4 El a suferit în acele „zile ale trupului său”, până la lacrimi, strigăte puternice și rugăciuni către Dumnezeu.5 Cu toate acestea, în timp ce era încă în viață, în trup, el s-a odihnit în speranța în Dumnezeu.6 În cele din urmă, el a fost „ucis în trup”. Dar carnea sa nu a fost lăsată să vadă putrezirea, ci a fost eliminată în mod miraculos de către Dumnezeu, pentru că a fost reînviat și a fost „făcut viu în spirit”.7 Pentru ca să se poată arăta apoi ca fiind viu după învierea sa, el, acum ca spirit, a fost obligat să materializeze trupuri de „carne și oase” pentru a fi văzut și simțit de discipolii săi.8 Înălțându-se la ceruri cu mult timp în urmă, el nu mai este trupesc și nu îl mai cunoaștem „după trup”.9 La prima sa venire, el fusese trimis „în asemănarea cu carnea păcătoasă” și de dragul unei jertfe de răscumpărare a păcatelor, dar la a doua sa venire, el nu vine ca jertfă pentru răscumpărarea păcatelor și, prin urmare, nu vine în carne.
30 Prin trupul de carne, care a fost ucis pe lemn, el a abolit legea lui Moise și a deschis calea atât pentru non-evrei, cât și pentru evrei, pentru a deveni copiii spirituali ai lui Dumnezeu, în pace unii cu alții.11 Prin sacrificarea „trupului de carne”, el își poate prezenta imitatorii reconciliați cu Dumnezeu.12 Prin urmare, imitatorii săi spirituali pot avea „îndrăzneala de a intra în sfânta prin sângele lui Isus, pe o cale nouă și vie, pe care el a consacrat-o pentru noi, prin văl, adică prin trupul său”.13 – Vezi nota de subsol de mai jos pentru textele Scripturii care fac afirmațiile de mai sus.*
31 Abundența de scripturi de mai sus ridică întrebarea: Explicând semnificația simbolică a pâinii și a vinului, de ce nu a spus Isus: „Aceasta este carnea mea”, precum și „Acesta este sângele meu”? Referirea la carne și sânge ca însemnând propria sa natură umană și viața umană nu era deloc ciudat pentru discursul lui Isus. Când și-a exprimat bucuria față de răspunsul lui Petru la o întrebare, ”Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”, Isus a spus: „Binecuvântat ești tu, Simon Barjona: pentru că acest fapt nu CARNEA ȘI SÂNGELE

11 Ioan 4:2,3; 2 Ioan 7; 21 Tim. 3:16; 3Rom. 9:4,5; 4Rom. 1:3, Fapte 2:31; 51 Pet. 4:1; Evrei 5:7; 6Fapte 2:26; 71 Pet. 3:18, Am. Stan. Ver.; 8Luca 24:39; 92 Cor. 5:16; 10Rom. 8:3; Evrei 9:28; 11Efes. 2:15; 12Col. 1:22; 13Evrei 10:19,20


ți-au relevat, ci tatăl meu, care este în ceruri.” (Matei 16:15-17). Din nou Isus a asociat carnea și sângele împreună când a spus evreilor egoiști, care îl urmăreau în speranța că vor primi mâncare regulată din pâini și pești: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer; dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi veșnic; iar pâinea pe care o voi da Eu este trupul meu, pe care îl voi da pentru viața lumii. . . . Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele lui, nu veți avea viață în voi. Oricine mănâncă trupul meu și bea sângele meu, are viață eternă; și îl voi învia în ziua de apoi. Căci carnea mea este într-adevăr hrană și sângele meu este într-adevăr băutură. Cel ce mănâncă trupul meu și bea sângele meu, locuiește în mine și eu în el. După cum m-a trimis Tatăl cel viu, și eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine mănâncă trupul meu va trăi prin mine. Aceasta este acea pâine care s-a coborât din ceruri; nu cum au mâncat mană părinții voștri și au murit; cine mănâncă din pâinea aceasta va trăi veșnic.” (Ioan 6:51-58) El nu spune nimic despre trupul meu.
32 Folosirea expresiei "carne și sânge" nu a fost ciudată nici pentru apostolii lui Isus. Ioan a folosit-o, spunând: „Tuturor celor ce l-au primit, acelora, el le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în numele lui; care s-au născut nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci a lui Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.” - Ioan 1:12-14.
33 Pavel a folosit expresia în patru dintre epistolele sale. El ne dă o dovadă invincibilă că Isus nu a luat cu el în cer un organism de carne și sânge, când scrie: „Acum spun aceasta, fraților, căci carnea și sângele nu pot moșteni regatul lui Dumnezeu; și nici putrezirea nu moștenește neputrezirea.” (1 Cor. 15:50) El ne spune de ce, la prima venire a lui Isus, el a venit în carne și sânge, spunând: „De atunci copiii sunt părtași în carne și sânge, și El însuși a luat parte la același lucru în același mod; pentru ca prin moarte să-l nimicească pe cel care avea puterea morții, adică pe diavol, și să-i izbăvească pe toți cei care, din frica morții, au fost toată viața supuși robiei. Căci, cu adevărat, nu îngerilor dă el ajutor, ci el dă ajutor seminţei lui Avraam”. (Evr. 2:14-16, Versiunea Americană Standard) Mai mult decât atât, Pavel, care a primit revelația adevărului Evangheliei de la Isus glorificat, arată că Isus nu a avut un organism de carne și sânge cu el în gloria cerească, căci Pavel scrie: „Dar când i-a plăcut lui Dumnezeu, care m-a separat din pântecele mamei mele și m-a chemat prin grația Sa, să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L predic printre păgâni, nu am vorbit imediat cu carne și sânge.” (Gal. 1:15, 16) În cele din urmă, pentru a-i avertiza pe creștini căci lupta lor nu este împotriva sau cu creaturile omenești,

58



58
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N.Y.


Pavel scrie: „Noi nu ne luptăm împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva principatelor, împotriva puterilor, împotriva conducătorilor întunericului acestei lumi, împotriva răutății spirituale din locurile înalte. De aceea, luați armura completă de la Dumnezeu.”- Efeseni 6:12,13.
34 În mod evident, atunci, la instituirea comemorării, Isus a folosit în mod deliberat expresiile „Acesta este trupul meu” și „acesta este sângele meu”. El a făcut acest lucru pentru că nu se referea la organismul său literal de atunci, de carne și sânge, ci se referea la un „corp” mai mare, biserica lui Dumnezeu, al cărui corp-biserică Isus Cristos este Capul sau membru principal. De asemenea, el se referea la moartea cu care acel corp moare, adică la felul morții lui Cristos. Unii cititori vor resimți o revoltă față de această explicație a spuselor comemorative ale lui Isus. Ei vor spune că întregul context din jurul spuselor lui Isus se referă la propriul său corp uman pe care Maria l-a uns și pe care discipolii lui l-au dat jos de pe lemn. Dar pentru că lucrurile din context se aplică trupului omenesc al lui Isus, aceasta nu dovedește că acele cuvinte comemorative ale lui Isus despre „trupul meu” se refereau la propriul său organism de carne. Nici pentru că Isus a spus despre vin: „Acesta este sângele meu”, nu cere în mod necesar ca celelalte cuvinte, „trupul meu”, să însemne trupul său.
35 Expresia „trup” nu trebuie înțeleasă întotdeauna ca referindu-se la „carne”, ca și cum „trup” și „carne” ar fi întotdeauna sinonime. Drept dovadă, haideți să vedem cuvintele lui Pavel din Coloseni 1:23, 24: ”Eu, Pavel, am fost făcut un slujitor; care acum mă bucur în suferințele mele pentru voi și suport în CORPUL meu suferințele lui Cristos de dragul TRUPULUI său, care este biserica.” Deși Pavel vorbește despre propriul său trup, totuși trupul pe care îl menționează în continuare nu este trupul fizic al lui Isus de pe pământ, ci este biserica lui Isus. Observați în context, chiar înainte de aceasta, că Pavel face într-adevăr referire la trupul omenesc al lui Isus pe pământ, spunând, în versetele 21, 22: „Și voi... el va reconciliat in corpul său de carne prin moarte, ca să vă prezinte înaintea sa sfinți, fără defect și liberi de orice acuzație”. Dar chiar înainte de aceasta, în versetul 18, Pavel vorbește despre trupul lui Isus Cristos într-o altă manieră, spunând: „Iar el este capul corpului, al bisericii”. (Col. 1:18, 21, 22) Apoi, mai târziu, în aceeași epistolă, în Coloseni 2:19 și 3:15, el vorbește despre acest corp al lui Cristos care este biserica. Observaţi, de asemenea, mențiunea lui Pavel despre acest „trup al lui Cristos”, biserica, în Efeseni 1:23; 2:16; 4:4, 12, 16; și 5: 23, 30.
36 Prin urmare, deoarece contextul din jurul cuvintelor lui Isus la comemorare desemnează organismul de carne al lui Isus, acest lucru nu impune în mod absolut ca expresia lui, „trupul meu”, să însemne același lucru,

organismul lui de carne și sânge. Faptul că facem această declarație neobișnuită nu se bazează pe propriul nostru raționament sau pe vreo gândire excentrică, ci se datorează faptului că apostolul inspirat Pavel, care nu a vorbit despre carne și sânge, face acest lucru clar în scrierile sale.
37 Prima epistolă a lui Pavel către Corinteni a fost scrisă înainte de evangheliile lui Marcu, Luca și Ioan și, prin urmare, a putut clarifica dinainte cuvintele lui Isus care apar în acele evanghelii. În epistola menționată, Pavel se referă la cina Domnului astfel: „Când, prin urmare, vă întruniți toți împreună, nu este posibil să mâncați cina Domnului: .... Căci am primit de la Domnul ceea ce v-am și transmis: că Domnul Isus, în noaptea în care urma să fie trădat, a luat o pâine și, după ce a adus mulțumiri, a frânt-o și a zis: „Aceasta este trupul meu, care este pentru voi: faceți aceasta în amintirea mea”. La fel a făcut și cu paharul, după cină (deci nu primul pahar, care a fost băut înainte de masa de paști), zicând: „Paharul acesta este noul legământ în sângele meu: faceți aceasta, ori de câte ori îl veți bea. Fiindcă ori de câte ori mâncați această pâine și beți cupa, voi proclamați (un singur lucru, și anume) moartea Domnului până va veni el.” (1 Cor. 11:20-26, Versiunea Americană Standard) Dar înainte de a descrie astfel cina Domnului sau comemorarea, apostolul Pavel a explicat semnificația pâinii nedospite și a vinului roșu.
38 În capitolul următor, capitolul zece, apostolul a explicat că pâinea comemorări însemna biserica și că cupa de vin însemna tipul de moarte cu care a murit Domnul Isus în justificarea numelelui și Regatului lui Dumnezeu. Cuvintele explicative ale lui Pavel sunt: ​​„De aceea, iubiții mei, fugiți de idolatrie. Vorbesc ca unor înțelepți; judecați voi ceea ce spun. Paharul binecuvântării pe care îl binecuvântăm, nu este oare o comuniune cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem, nu este o comuniune cu trupul lui Cristos? văzând că noi, care suntem mulți, suntem o singură pâine [pâinea], un singur trup: căci toți ne împărtășim din această singură pâine. . . . Dar eu spun că lucrurile pe care neamurile le jertfesc, ele le jertfesc demonilor, nu lui Dumnezeu: și nu aș vrea să aveți comuniune cu demonii. Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonilor; nu puteți lua parte și la masa Domnului și la masa demonilor.” - 1 Cor. 10:14-21, Versiunea Americană Standard.
39 Cristos Isus este Capul bisericii Sale, care este trupul său; iar pâinea comemorării este emblematică sau simbolică a acestui trup spiritual. Imitatorii consacrați ai lui Isus, care sunt născuți nu din voia părinților lor trupești, ci din Dumnezeu prin spiritul său, pentru un destin ceresc în Regat, sunt „o pâine” sau „o bucată”. De ce? Pentru că ei sunt membrii trupului lui Cristos, biserica. Pavel le explică acest lucru

59



15 Februarie, 1947
TURNUL DE VEGHE
59


în capitolul doisprezece al acestei epistole, spunând: „Căci după cum trupul este unul și are multe părți, și toate părțile aceluiași trup, fiind multe, sunt un singur trup: tot așa este și Cristos. Căci printr-un singur spirit suntem toți botezați într-un singur trup, fie că suntem iudei sau neamuri, fie că suntem robi, fie că suntem liberi și toți am fost făcuți să bem într-un singur spirit. Acum sunteți trupul lui Cristos și membre în particular.” - 1 Cor. 12: 12, 13, 27; de asemenea Rom. 12: 4, 5.
40 Prin urmare, la celebrarea memorială anuală, moștenitorii creștini ai regatului ceresc se împărtășesc din pâinea memorială. Ei nu ar trebui să o vadă ca simbolizând umanitatea trupească a lui Isus, ci ar trebui să o discearnă ca reprezentând „trupul Domnului”, biserica, din care ei înșiși sunt membri, părți ale corpului al cărui cap este Cristos Isus”. (1 Cor. 11:27-29) Împărtășirea lor cu simbolul pâinii este o mărturisire deschisă că ei sunt membri consacrați, născuți de spirit, ai „trupului lui Cristros”, care este biserica. Mâncând acea „singură pâine”, ei își declară comuniunea sau unitatea cu Cristos Capul, să facă voia lui Dumnezeu, așa cum el a stabilit exemplul, și să sufere necazuri în această lume, așa cum a suferit el. În mod simbolic, ei mănâncă „pâinea suferinței” (Deut. 16:3). Dar, în ciuda necazurilor și suferințelor pentru Regatul lui Dumnezeu, ei își păstrează cu tenacitate integritatea lor asemănătoare ci cea a lui Cristos față de Dumnezeu.
"MOARTEA SA"
41 Ce înseamnă, deci, „comuniunea cu sângele lui Cristos”? Comuniunea cu trupul lui Cristos nu se referă la organismul uman sau la carnea propriu-zisă a lui Isus, ci se referă la biserică. Tot așa și „sângele lui Cristos” aici se referă la ceea ce a însemnat vărsarea sângelui lui Isus, și anume, moartea pe care el a suferit-o, care a fost de un tip unic. A fost o moarte de sacrificiu spre justificarea regatului lui Dumnezeu. În numeroase scripturi sângele vărsat este folosit ca simbol al morții.* Prin urmare, „comuniunea cu sângele lui Cristos” înseamnă împărtășirea comună sau participarea comună în moarte așa cum Cristos Isus a murit, și în care tip de moarte toate membrele credincioase ale trupului trebuie să i-a parte. Prin aceasta, ei „îl glorifică pe Dumnezeu”, așa cum a făcut apostolul Petru, care a luat parte la simbolurile comemorative. (Ioan 21:19) Pavel s-a împărtășit din emblemele comemorative ale pâinii și vinului pentru că a spus: „Am suferit pierderea tuturor lucrurilor și nu le consider altceva decât gunoaie, ca să îl câștig pe Cristos, ...ca să îl cunosc pe el și puterea învierii lui și să am parte de suferințele lui, supunându-mă unei morți ca a lui; dacă pot

* Mat. 23:30, 35; Luca 11:50, 51; Rom. 3: 15; Evrei 12:4; Rev. 6: 10, 17:6.

în vreun fel să ajung la învierea morților.” – Fil. 3:8-11.
42 Semenilor săi membre ale trupului, care se împărtășesc cu emblemele pâinii și vinului, Pavel le-a scris: „Nu știți că toți aceea, care am fost botezați în Isus Cristos, am fost botezați în moartea Lui? De aceea suntem îngropaţi împreună cu El prin botezul în moarte, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, tot aşa și noi să trăim o viață nouă. Căci dacă am fost sădiți împreună în asemănarea morții Lui, vom fi și în asemănarea învierii Lui. Acum, dacă suntem morți împreună cu Cristos, credem că de asemenea vom trăi împreună cu El.” (Rom. 6:3-5, 8) Așadar, cei care se împărtășesc cu simbolul comemorativ al paharului de vin declară în mod deschis prin aceasta că ei, ca membri ai trupului lui Cristos (biserica), coboară în moarte împreună cu el în sprijinul regatului lui Dumnezeu. Isus le-a spus tuturor acestora: „Fii credincios până la moarte și eu îți voi da cununa vieții”. (Rev. 2:10) Mâncând pâinea memorială și bând vinul memorial, ei proclamă sau arată un singur lucru, și anume „moartea Domnului.” - 1 Cor. 11:26.
43 Văzând că ambele embleme, pâinea nedospită și vinul roșu, indică unul și același lucru, și anume, moartea lui Cristos în justificarea suveranității universale și a numelui sacru al Tatălui său, este potrivit ca ambele simboluri să fie luate împreună de membrii trupului lui Cristos care sărbătoresc comemorarea în fiecare an la data aniversară, care anul acesta este în noaptea de duminică, 6 aprilie. Aceasta înseamnă că nu se pronunță nicio binecuvântare separată asupra paharului comemorativ de vin. La noi astăzi Paștele nu se împletește cu comemorarea așa cum a fost pe vremea lui Isus, când au fost folosite patru pahare de vin în acea noapte de comemorare și s-a pronunțat o binecuvântare peste fiecare dintre cele patru pahare, după obiceiul acelei zile. Masa de paște cu cele patru pahare de vin, evreii necredincioși o sărbătoresc și în ziua de azi, dar sărbătorile comemorative anuale ale creștinilor din data de 14 Nisan sunt absolut diferite de acea masă de Paște de la moartea lui Isus. Prin urmare, o singură rugăciune rostită de către un creștin consacrat asupra ambelor embleme, pâinea și vinul împreună, este suficientă și nu are ca rezultat nicio repetare nejustificată în fața lui Iehova Dumnezeu.
44 „Faceți aceasta în amintirea Mea”, a spus Isus. Cuvintele Lui nu ne instruiesc în niciun fel să celebrăm comemorarea cu excluderea pomenirii Tatălui lui Isus și Dumnezeu, Iehova, Regele Universal. Paștele era o comemorare pentru Iehova Dumnezeu, comemorând actul său de justificare asupra Egiptului mai degrabă decât comemorarea în principal a mielului pascal înjunghiat atunci. Între ucenicii Domnului Isus, cina Domnului

60



60
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.


din fiecare 14 Nisan a înlocuit paștele. Astfel, ziua pe care Iehova a rânduit-o ca un memorial adus lui Dumnezeului Atotputernic, Domnul Isus nu a pus-o deoparte, ci a ținut-o, pentru a o marca printr-o celebrare diferită, cu un sens mai larg. Cu siguranță, când a instituit memorialul pentru membrii trupului său în ziua memorială a lui Iehova din 14 Nisan, Domnul nostru Isus nu a instituit o sărbătoare mai mult în propria sa onoare decât în ​​onoarea lui Iehova. Moartea lui Cristos, deși a realizat și răscumpărarea omenirii, a fost în primul rând pentru justificarea numelui lui Iehova și a suveranității sale universale. Prin urmare, membrii trupului lui Cristos sărbătoresc memorialul în onoarea lui Iehova, dar cu amintirea lui Isus Cristos ca
Acela pe care Iehova îl folosește în principal pentru justificarea Sa și ca Acela pe care toți Creștinii trebuie să îl imite cu integritate până la moarte.
45 Toate persoanele cu bună-voință care astăzi sunt pentru cauza lui Iehova pot participa la celebrarea memorialului din noaptea de 14 Nisan, anul acesta în 6 aprilie. Da, sunt invitați cu cordialitate să participe la fiecare celebrare a memorialului, nu să se împărtășească din embleme împreună cu membrii „trupului lui Cristos”, desigur. Ci ei participă pentru a fi prezenți ca observatori ai memorialului și pentru a-l onora unicul nostru Dumnezeu și Tată, Iehova, și, de asemenea, pe unicul său Rege, Isus Cristos.




ESTE NEVOIE DE CREDINȚĂ PENTRU A TE ÎMBOGĂȚI


În acești ani tensionați când Rusia comunistă și democrațiile capitaliste se privesc cu suspiciune, este un lucru incomod să fii bogat în bunurile acestei lumi. Biblia nu favorizează partea comunistă a controversei când declară în Iacov 5:1: „Duceți-vă acum, bogaților, plângeți și urlați pentru necazurile voastre care vor veni asupra voastră”. Acest avertisment profetic se aplică tuturor națiunilor, inclusiv puternicei Rusia cu toată bogăția ei internă și abundența de resurse, precum și Vaticanului și vastei organizații religioase de sub ea. Faptul că Vaticanul este una dintre cele mai bogate organizații religioase-comerciale de pe pământ din ziua de astăzi nu înseamnă că posedă credința care aduce bogățiile adevărate și durabile, pentru că bogățiile materiale ale Vaticanului și splendoarea pământească și tradițiile sale religioase vor dispărea la bătălia de la Armaghedon, în mijlocul urletelor și plânsetelor ierarhiei și preoților săi adunători de averi și îmbrăcați cu haine scumpe.
Sursa bogățiilor durabile este Iehova Dumnezeu, iar distribuitorul acestor bogății este singurul Fiu născut al lui Iehova, Isus Cristos. ”Tatăl îl iubește pe Fiul și i-a dat toate lucrurile în mâna Lui.” (Ioan 3:35) Numai cei care ajung la cunoașterea lui Iehova și care apoi se supun lui vor primi bogățiile pe care El le distribuie prin Fiul Său. Pentru acest motiv Fiul a spus: „Și aceasta este viața eternă, ca ei să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care tu l-ai trimis”. (Ioan 17:3) Viața eternă este cu adevărat bogăție.
Multe persoane care doresc binecuvântările vieții, dar au fost induse în eroare și sunt foarte confuze religios, sunt auzite spunând ceva de genul acesta: „Cred că dacă fac ceea ce văd că este corect, voi fi salvat pentru viața veșnică”. Această idee este complet eronată. Nu există multe căi, ci doar o singură cale, prin care omul poate obține binecuvântările bogățiilor durabile, iar acea cale, Dumnezeu a arătat-o. Cum poate omul găsi acea unică și corectă cale?
În Biblie aceste cuvinte sunt scrise în folosul omului care caută să găsească calea cea dreaptă, și anume: „Fără credință este imposibil să-i fim plăcuți lui Dumnezeu, fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el există și că el răsplătitor al celor care îl caută stăruitor.” (Evr. 11:6) Ce este o astfel de „credință”?
În mod corect, adică așa cum o definesc Scripturile, credința deținerea unei cunoștințe a scopului lui Iehova așa cum este exprimat
în Cuvântul Său, Sfintele Scripturi, iar apoi bazarea cu încredere în Cuvântul lui ca fiind adevărul. Credința trebuie să se bazeze pe ceea ce se știe a fi adevărat și avem asigurarea absolută că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Cu privire la acele Scripturi, Isus a spus în rugăciune către Dumnezeu: „Cuvântul Tău este adevărul”. (Ioan 17:17) În armonie cu explicația de mai sus, acele Scripturi ale adevărului definesc credința în aceste cuvinte: „Dar credința este o bază a lucrurilor sperate, o convingere a lucrurilor nevăzute”. (Evr. 11:1, conform The Emphatic Diaglott) „Acum, credința este o asigurare bine întemeiată a ceea ce sperăm și o convingere despre realitatea lucrurilor pe care nu le vedem.” - Weymouth.
Un om nu poate fi asigurat cu încredere de nimic care se bazează doar pe concepția sa mentală și asta fără nicio dovadă care să provină dintr-o sursă veridică. Orice lucru care nu se bazează pe adevărul absolut este doar o presupunere. Nicio persoană sănătoasă nu ar dori să își lase bunăstarea eternă în Lumea Nouă să se bazeze numai pe o simplă presupunere.
Dorința cititorului nostru este să primească binecuvântarea Domnului Dumnezeu care îmbogățește și cu care nu se adaugă tristețe, așa cum spune proverbul. (Prov. 10:22) Pentru a avea speranța de a primi o astfel de binecuvântare, trebuie să existe un motiv întemeiat ca să te aștepți la acea binecuvântare și acel motiv întemeiat trebuie să se bazeze pe evidențe sau dovezi competente care provin dintr-o sursă absolut de încredere. Baza sau temeiul pe care se bazează acea speranță este credința. Înainte ca cineva să poată „crede” în sensul Scripturii sau să aibă credință, trebuie să primească o oarecare cunoaștere. De aceea este scris în Scripturi: „Deci credinţa vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu”. (Rom. 10:17) Cunoscând faptul că mesajul din Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul, te poți baza cu încredere pe acel mesaj atunci când îl auzi, pentru că oferă dovada adevărată și convingătoare a lucrurilor pe care le speri. Acesta este motivul pentru care sperați să obțineți binecuvântările pe care Dumnezeu le are pregătite pentru cei care îl iubesc și îl slujesc.
Credința nu se poate baza pe informațiile care provin de la omul simplu, fiindcă toți oamenii sunt imperfecți și nu putem fi siguri că orice om spune adevărul exact despre el însuși. Indiferent de onestitatea omului, opinia lui este lipsită de valoare, dacă opinia sa exprimată nu este susținută de Cuvântul plin de adevăr al lui Dumnezeu. Dacă cineva se bazează pe ceea ce spune un om imperfect despre sine, aceasta este credulitate și nu credință. Orice speranță

61



15 Februarie, 1947
TURNUL DE VEGHE
61


bazată pe credulitate va fi cu siguranță spulberată în bucăți. Pentru a avea credință, un om trebuie să audă adevărul, trebuie să știe că este adevărul și apoi trebuie să se bazeze cu încredere pe acel mesaj al adevărului. Dacă atunci acel mesaj al adevărului este ascultat cu credință, credinciosul nu poate da greș niciodată. A te baza pe ceea ce auzi din Cuvântul de adevăr al lui Dumnezeu înseamnă să crezi în Iehova Dumnezeu și în scopurile Lui, așa cum sunt dezvăluite în Scripturi. Observați argumentul extins expus în Scripturi cu privire la acest punct de vedere: „Căci oricine va chema numele Domnului, va fi salvat. Însă cum îl vor chema pe acela în care nu au crezut? Și cum vor crede în el dacă n-au auzit despre el? Și cum vor auzi fără un predicator [unul care proclamă Cuvântul lui Dumnezeu al adevărului așa cum este scris în scripturi]? Și cum vor predica ei, dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: „Ce frumoase sunt picioarele celor ce predică evanghelia păcii și aduc vești bune despre lucruri bune!” - Rom. 10: 13-15.
Un om care ține predici moralizatoare altor oameni și își exprimă concluziile sau expune concluziile sau opiniile altor oameni nu este un predicator, în sensul Scripturilor. Un nume mai potrivit pentru el ar fi termenul argotic de „gornist”. Omul care face apel la emoțiile sau pasiunile altora nu predică adevărul, pentru că cineva poate primi adevărul doar raționând calm și sobru. De aceea Dumnezeu îi spune omului care caută adevărul: „Veniți acum și să raționăm împreună, zice DOMNUL: chiar dacă păcatele voastre ar fi ca stacojiu, vor fi ca zăpada; chiar dacă ar fi roșii ca purpuriul, vor fi ca lâna.” (Isa. 1:18) A raționa cu Domnul Dumnezeu Iehova înseamnă să luăm în considerare Cuvântul Său în mod sobru, prin rugăciune și studiu.
Din acest motiv, Domnul Dumnezeu îşi trimite martorii să informeze alte persoane despre scopul său; iar acești martori nu își proclamă ideile proprii, ci atrag atenția asupra mesajului adevărului, așa cum se găsește în Scripturi. Cel care primește această informație din Scripturi are privilegiul de a crede în Domnul Dumnezeu Iehova și în Fiul Său Isus Cristos și, dacă crede, își va dovedi credința acționând în armonie cu aceasta. Pentru a se sprijini pe Cuvântul lui Dumnezeu, sprijin care constituie un element al credinței, cineva trebuie să se deporteze pe sine însuși în armonie cu Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.
CUNOAȘTEREA
În special începând cu anul 325 d.Cr., oamenii religioși ai creștinătății au format organizații pe care le numesc „biserici” și au prezentat doctrine sau opinii într-o formă aranjată și le-au numit „crezuri”. Oamenii sunt îndemnați să creadă astfel de doctrine sau învățături și să urmeze formalismul acelui crez. A crede în doctrinele oamenilor sau în ceea ce este promulgat de organizația oamenilor religioși nu înseamnă deloc credință. Iehova Dumnezeu și Isus Cristos sunt Învățătorii adevărului, iar învățăturile sau doctrinele adevărate sunt expuse în Sfintele Scripturi. Scripturile sunt date ca un ghid perfect pentru omul care dorește să învețe despre dreptate și să urmeze o cale a dreptății. (2 Tim. 3:16, 17) Rezultă, așadar, că nu îi poți fi pe plac lui Iehova Dumnezeu crezând și bazându-te pe ceea ce concepi în propria ta minte, nici nu îi poți fi pe plac crezând sau bazându-te pe ceea ce este conceput în mintea unui simplu om şi propovăduit de acesta. Îi putem fi pe plac lui Dumnezeu numai cunoscând Cuvântul Său și bazându-ne apoi pe Cuvântul Său și ascultându-l cu încredere.
În consecință, o oarecare cunoaștere a Sfintelor Scripturi este absolut esențială pentru credință. Primul element esențial este, după Evrei 11:6, să „crezi că el este”, adică să crezi că Dumnezeu există și că el este cel de la care provin toate binecuvântările și bogățiile. Dumnezeu este Cel etern care a creat cerurile, pământul și toate lucrurile care sunt în el. După cum declară textul din Exodul 3:14, el este marele „EU SUNT”, ceea ce înseamnă că el nu este doar Cel care a fost și este acum, ci Cel care a existat etern, fără început. Psalmul 90: 1, 2 Îi atribuie următoarele: „Doamne, Tu ai fost locuința noastră în toate generațiile. Înainte ca munții să fie aduși la iveală, sau să fi alcătuit vreodată pământul și lumea, chiar din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu.” Și Isaia 42:5 consemnează că El a spus: „Așa vorbește Dumnezeu Iehova, Cel care a creat cerurile și le-a întins, Cel care a așternut pământul și roadele lui, Cel care dă suflare oamenilor de pe el și spirit celor ce umblă pe el.” (Versiunea Americană Standard). Credința cere ca acest adevăr să fie cunoscut.
Prin Cuvântul Său, Biblia Sfintelor Scripturi, Dumnezeu se descoperă creaturilor Sale de pe pământ și dezvăluie prin aceasta scopurile sale cu privire la creaturile sale. Înțelesurile numelor sau titlurilor lui sunt foarte semnificative. Numele său, acela de Dumnezeu sau Dumnezeul, înseamnă Cel Puternic în excelență, Creatorul tuturor lucrurilor. Numele lui Iehova înseamnă Cel care are un scop față de creaturile sale. Titlul său de Atotputernic înseamnă că măreția și puterea lui nu au limite. Titlul său de Cel Prea Înalt înseamnă că el este Cel Suprem și că nu există nimeni la nivel cu el sau înaintea lui. Titlul său de Tată înseamnă că el este Dătătorul de Viață. El este Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, deoarece Isus Cristos, ca Fiu al Său, a fost „începutul creației” lui Iehova și a primit viață și început de la Iehova Dumnezeu. (Rev. 3:14) El l-a numit pe Fiul său iubit, Isus Cristos, să fie Directorul său executiv în univers și Salvatorul omenirii.
După ce a primit o oarecare cunoaștere a lui Iehova Dumnezeu și a Fiului său preaiubit Isus Cristos, căutătorul adevărului dorește să vină la El și să învețe scopul Lui. Directorul său executiv, Isus Cristos, afirmă cu autoritate: „Eu sunt calea, adevărul și viața: nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6) Cunoștința adevărului este ceea ce trebuie să aibă un om înainte de a putea avea credință și, având-o, trebuie să se bazeze pe acea cunoștință. Dumnezeu a furnizat pentru salvarea și binecuvântările omenirii prin Isus, Fiul său, și nu există o altă cale posibilă ca omul să obțină astfel de binecuvântări. „Nici nu există salvare prin altcineva: căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, prin care să fim salvați.” Așa a spus Petru, în Fapte 4:12. Pe lângă aceasta, Isus spune: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă Tatăl, care M-a trimis, nu-l atrage” (Ioan 6:44) Dumnezeu îl atrage pe cel care caută adevărul la Isus Cristos, dându-i ocazia să învețe și să cunoască faptul că Isus este calea prevăzută de Dumnezeu pentru salvare și binecuvântare pentru oameni și că nu există nicio altă cale.
Când o persoană sănătoasă învață că nu există altă cale de a obține viață și de a primi binecuvântări decât prin Isus Cristos, atunci această persoană este atrasă la Isus prin această cunoștiintă de la Dumnezeu Tatăl. Aceasta este în acord cu afirmația din Romani 6:23 că viața este darul lui Dumnezeu pentru om prin Domnul nostru Isus Cristos.

62



62
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N. Y.


Din acest motiv Isus i-a spus lui Dumnezeu: „Aceasta înseamnă viața eternă: să ajungă să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care tu l-ai trimis.” – Ioan 17:3.
Căutătorului de adevăr aceste întrebări îi sunt puse: Ai ajuns acum la punctul în care crezi că Iehova este Dumnezeul adevărat și atotputernic și că Isus Cristos este Fiul Său iubit; și că, prin voia lui Dumnezeu, Isus a murit pe stâlp pe Golgota și, prin aceasta, a oferit sacrificiul sau prețul răscumpărării pentru tine și că, prin urmare, Isus Cristos este Salvatorul omenirii și că numai prin el poate omul să aibă viață veșnică? Ești convins că aceste adevăruri expuse în Biblie sunt în întregime de încredere și că te poți baza pe ele cu certitudine și încredere? Dacă răspunzi Da, vei dovedi în continuare că într-adevăr asta crezi urmând cursul pe care Scripturile îl arată că trebuie urmat pentru a fi în linie ca să obții binecuvântările bogățiilor pe care Iehova le-a furnizat pentru omenire? Căutătorul adevărului va întreba acum: Prin ce metode o pot dovedi?
Răspunsul este: Prin încheierea unui acord de a face voia lui Dumnezeu așa cum a arătat-o Isus și, prin urmare, de a urma pașii lui Isus. Ca un om perfect, în vârstă de treizeci de ani, Isus a spus, înainte de botezul său în râul Iordan: „Iată, vin (în volumul cărții este scris despre mine) să fac voia Ta, Dumnezeule”. (Evr. 10: 7) Psalmul 40: 7, 8 a prezis acest pas al lui Isus şi a adăugat alte sentimente ale lui: ”Îmi face plăcere să fac voia Ta, o, Dumnezeule: da, legea Ta este în inima mea.” Aceste cuvinte înseamnă că Isus s-a bazat pe deplin pe Iehova Dumnezeu și a fost de acord cu bucurie să facă voia lui Dumnezeu, Tatăl său. Un astfel de acord de a face voia lui Dumnezeu este numit în mod obișnuit „consacrare”. Orice persoană care dorește să primească favoarea lui Dumnezeu trebuie să urmeze exact acel curs asemănător lui Cristos. El trebuie să creadă în Domnul Isus Cristos ca Răscumpărător, Mântuitor și Exemplu al său; și, astfel, bazându-se pe Dumnezeu și pe Isus Cristos,
acea persoană trebuie să fie de acord sau să se angajeze să facă voia lui Dumnezeu. Care este voia lui Dumnezeu față de acea persoană este expus în Scripturi. Prin urmare, devine necesar ca o astfel de persoană să studieze Scripturile și să afle voia perfectă a lui Dumnezeu în ceea ce îl privește.
Este necesar ca o astfel de persoană să dea o dovadă că a fost de acord să facă voia lui Dumnezeu și, printr-o astfel de dovadă produsă de ea, alte persoane pot ști că a luat poziție de partea lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus. Cu privire la aceasta este scris, în Romani 10:9, 10: „Dacă vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Isus și vei crede în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi salvat. Căci cu inima omul crede în dreptate; și cu gura se mărturisește pentru salvare”
O mărturisire exterioară sau publică a faptului că a fost de acord să facă voia lui Dumnezeu este esențială din partea persoanei pentru a arăta că are cu adevărat credință și că își exercită credința în Dumnezeu și în proviziile divine pentru el. Multe persoane pretind că sunt creștini, distingându-se de așa-zișii „păgâni”; dar aproape tuturor le este rușine să mărturisească numele lui Dumnezeu și al lui Isus Cristos. Această rușine este în sine dovada că astfel de persoane nu au fost de acord să facă voia lui Dumnezeu. „Căci Scriptura spune: Oricine crede în El nu se va rușina”. (Rom. 10:11) De ce ar trebui să-i fie rușine cuiva să mărturisească deschis în fața altora numele celui unic, adică, Isus Cristos, Piatra prețioasă de Temelie, prin toate binecuvântările lui Dumnezeu sunt primite? Dacă are credință adevărată, cel care se pretinde a fi creștin nu se va rușina. Păstrându-și acea credință și acționând pe baza ei în timpul acestei lumi rele din prezent, un astfel de om nu va ajunge la un sfârșit care să îi aducă rușine, ci va intra în bogățiile indestructibile ale lumii noi a lui Dumnezeu sub regatul Fiului său Isus Cristos.




IZABELA, PUTEREA FEMININĂ DIN SPATELE TRONULUI


”Izabela” este un nume bun la fel ca ”Isabela” și înseamnă „fără coabitare”, sau „fără soț”, dar femeia din istoria Bibliei care a purtat acest nume i-a dat asocieri odioase. În secolul al X-lea î.Cr., ea a deținut puterea și a dictat politica din spatele tronului regatului Israelului, format din cele zece triburi, dominând acțiunile soțului ei slab, regele Ahab. Conduita ei ca regină nu trebuie privită cu sentimente de iertare, deoarece a găsit regatul Israelului îngust din punct de vedere religios și juridic în comparație cu teritoriul tatălui ei, Etbaal, regele Sidonului. Iritarea sub orice fel de restricții morale sau legale ce existau în Israel nu oferă nicio scuză pentru conduita ei răutăcioasă și lipsită de conștiință. Căsătoria ei cu regele Ahab, un israelit, nu a adus nimic bun poporului lui Iehova Dumnezeu. De fapt, căsătoria lui Ahab cu ea a fost contrară legii lui Moise căreia întregul Israel îi era subiect, și anume, ca guvernatorii Israelului și oamenii de rând să nu se căsătorească cu vecinii lor păgâni. Soții lor păgâni s-ar putea folosi de legăturile de căsătorie pentru a-i îndepărta pe israeliți de la a se închina adevăratului Dumnezeu.
Izabela era o păgână care se închina demonilor, fiind fiica lui Etbaal, al cărui nume înseamnă „cu Baal”, adică bucurându-se de favoarea acestui zeu demon. Când Izabela a devenit regina-consoartă a lui Ahab, regatul Israelului
se transformase deja într-o religie de fuziune, încercând să se închine lui Iehova prin simbolurile idolatre ale vițeilor de aur din Betel și Dan. Nu era de ajuns că Ahab permitea o astfel de închinare la viței în Israel, spre marea ocară a lui Iehova, ci acum Izabela prevalase mai presus de partenerul ei regal pentru a face și din închinarea înaintea lui Baal o religie de stat și în Israel și să i se alăture ei în adorație. Nu exista un pas mai greșit decât acesta, anume să își determine soțul să îl facă pentru ca el să se îndepărteze total de la închinarea înaintea lui Iehova Dumnezeu. Puterea pe care ea a folosit-o asupra soțului ei în acest scop nu a făcut decât să sublinieze și mai puternic cât de credincioasă era legea lui Dumnezeu în avertizarea și interzicerea israeliților să lege căsătorii mixte cu păgânii ce se închinau demonilor. Ca urmare a acestei căsătorii regale mixte, regatul lui Israel a stagnat sau a șchiopătat între două opinii, nehotărât dacă Iehova sau Baal era Dumnezeu. Faptul că Ahab nu a avut suficient curaj de a se opune amestecului Izabelei în treburile regatului a generat această înregistrare a istoriei de condamnare împotriva lui: „Nu a fost absolut nimeni atât de hotărât pentru a face rău înaintea Domnului, ca Ahab, pentru că Izabela, soția lui, l-a incitat. Căci el a făcut foarte abominabil în a urma idolii.”-l Regi 21: 25, 26, O Traducere Americană.
Pentru a menține închinarea idolatrică față de zeitățile ei favorite, Izabela a cauzat ca o ierarhie de 450 de preoți ai lui Baal, să fie creată

63



15 Februarie, 1947
TURNUL DE VEGHE
63


împreună cu 400 de preoți ai Așerei, zeița tovarășă a lui Baal, a cărei închinare era însoțită de tot felul de licențiozități și murdării. Toți aceștia au mâncat, ca să zicem așa, la masa Izabelei, adică pe cheltuiala statului. Desigur, în realitate oamenii plăteau facturile. În același timp, ca un membru al „seminței” Șarpelui, Izabela și-a propus să-i distrugă pe profeții lui Iehova. Ea a reușit să-i ucidă pe mulți dintre ei. Prin protecția lui Dumnezeu, Ilie a scăpat, la fel și vreo alți șapte mii care nu-și plecaseră genunchiul înaintea lui Baal și nici nu-i sărutaseră imaginea. Printre acești mii s-au numărat, fără îndoială, cei o sută de profeți ascunși câte cincizeci în peșteri de către Obadia, un slujitor proeminent al soțului îngăduitor al lui Izabela. De asemenea, profetul Mica s-ar putea să fi fost și el unul dintre aceștia. Acțiunea lui Obadia a fost descoperită și raportată lui Ahab, dar ce i s-a făcut lui Obadia cu privire la aceasta nu este consemnat.- 1 Regi 18: 3-16.
Izabela nu mai puțin decât soțul ei s-a înfuriat foarte tare din pricină că profetul lui Iehova, Elie, prezisese o secetă de trei ani și jumătate pe domeniul lor și, mai rău, că acele cuvinte ale lui Ilie s-au împlinit și seceta nu a putut fi înlăturată până când Ilie nu l-a rugat pe Dumnezeul său, Iehova, și nu a pronunțat cuvântul. Bineînțeles că Izabela l-a învinuit pe profetul lui Iehova pentru această ruină economică a teritoriului soțului ei, mai degrabă decât pentru răutatea propriei lor stăpâniri asupra Israelului. Fără îndoială, ea a aflat că Ahab chemase pe Muntele Carmel pe cei 450 de preoți ai lui Baal și pe cei 400 de preoți ai Așerei, pentru un test cu acest profet Ilie, pentru a dovedi israeliților adunați acolo cine este Dumnezeul viu și adevărat. Având o asemenea preponderență a profeților și a preoților ei acolo, Izabela a simțit fără îndoială că decizia ar putea merge doar într-o singură direcție, a ei. Prin urmare, furia ei nu a cunoscut limite atunci când un vânt mare și o furtună cu ploaie au venit dinspre marea de Vest, punând capăt lungii secete, și când Ahab a venit călare în orașul Izreel pentru a-i spune reginei cum pierduseră profeții ei și cum Ilie îi ucisese pe toți. Ilie alergase înaintea carului regelui până la porțile Izreelului, iar acum Izabela, printr-un sol, i-a trimis acest mesaj: „Așa să-mi facă zeii și mai mult, dacă nu fac din viața ta ca viața unuia dintre ei până mâine pe la această oră.”(1 Regi 19: 1, 2, Versiunea Americană Standard) Evident, crezând în tortura mentală a victimelor ei, ea nu l-a prins imediat pe Ilie, ci l-a îngrijorat cu această amenințare cu moartea înainte ca ofițerii ei să-l aresteze și să-l conducă spre execuție.
Atât de puternică a fost personalitatea Izabelei încât, în fața acestei amenințări cumplite, Ilie și-a pierdut stăpânirea de sine și a fugit. Izabela nu și-a dat seama că mâna lui Iehova era în spatele fugii lui Ilie și că ea doar îl conducea pe Ilie la o întâlnire cu îngerul lui Iehova pe Muntele Horeb, unde Ilie avea să primească porunca de a-l unge pe călăul ei. Și cine a fost acesta? Un căpitan de car pe nume Iehu din forțele armate ale soțului ei. (1 Regi 19:3-17) Fără îndoială, ea s-a bucurat că l-a pus pe Ilie pe fugă, chiar dacă nu l-a prins. Apoi, ea a procedat la instalarea unor noi preoți și profeți ai zeilor ei falși expuși recent pe spatele statului și al poporului. A venit ziua în care soțul și regele ei Iosafat al lui Iuda s-au consultat în vederea recapturării cetății Ramot-Gilead de la sirieni, iar apoi profeții ei, asemenea capelanilor tipici de armată, au prezis succesul acestei acțiuni. Micaia, singurul profet al lui Iehova pe care Iosafat l-a chemat, a prezis dezastrul și că Ahab va cădea în moarte. Fără îndoială,
Izabela era mulțumită că soțul ei l-a aruncat în închisoare pe acest adevărat profet. Dar Ahab a căzut, totuși, străpuns de o săgeată, și Izabela a rămas văduvă.- 1 Regi 22: 1-40.
Dar avea ea să scape de o moarte violentă? Nu. Chiar înainte de această campanie militară dezastruoasă a soțului ei, ea a pus la cale una dintre cele mai murdare nedreptăți judiciare din istorie. Într-o zi, ea și-a găsit soțul îmbufnat pentru că Nabot, vecinul lor din Izreel, nu voia să-și vândă regelui moșia ancestrală pentru o bucată de pământ. Nabot avea legea lui Dumnezeu de partea sa, dar Izabelei nu i-a păsat de aceasta. Jurându-i soțului ei că îi va obține via râvnită, ea a scris scrisori, a folosit cu neobrăzare sigiliul lui Ahab pentru a le valida și i-a instruit pe bătrânii și prinții lingușitori cum să facă pentru a aduce acuzații de calomnie (blasfemie) și sedițiune împotriva lui Nabot. Într-o anumită zi aleasă rapid, doi martori mincinoși i-au făcut înscenarea, iar curtea bătrânilor și a prinților l-a condamnat la moarte și a fost ucis cu pietre. Mândră de succesul ei mișelesc, Izabela l-a poftit pe soțul ei să preia via lui Nabot, fără să-i pese de moștenitorii lui Nabot. Dar în grădină Ahab l-a întâlnit pe Ilie. Profetul a rostit un blestem asupra întregii case a lui Ahab și apoi a adăugat: „Câinii o vor mânca pe Izabela lângă meterezele Izreelului”. (1 Regi 21:23, Versiunea Americană Standard) Căința lui Ahab a făcut ca el să moară înaintea Izabelei și toată casa lui să întâmpine soarta care le fusese prezisă.
Succesorul lui Ahab, fiul său, Ahazia, i-a făcut pe plac mamei sale Izabela, fiind un închinător înaintea lui Baal ca tatăl său și fiind, de asemenea, împotriva profetului lui Iehova, Ilie, pe care Ahazia a poruncit să fie arestat pentru că i-a prezis moartea timpurie. Dar Ahazia a rezistat numai doi ani pe tronul lui Israel. Celălalt fiu al Izabelei, Ioram, i-a urmat. Timp de doisprezece ani a domnit Ioram, iar Izabela a continuat din umbră ca regină-mamă. Probabil că blestemul lui Ilie ce atârna deasupra capului ei îi ieșise din minte. Dar acum, în acest fatidic an al doisprezecelea al domniei fiului ei, a fost uns căpitanul Iehu, care auzise blestemul rostit în via lui Nabot și care acum a fost însărcinat de a-l aduce la împlinire împotriva întregii case a lui Ahab. La scurt timp după aceea, Ioram, însoțit de regele Ahazia din Iuda, a pornit din Izreel pentru a-l întâlni pe Iehu, care a fost văzut mergând cu furie spre cetate. Apoi, mama sa, Izabela, a fost numită principala tulburătoare a păcii, când Ioram a întrebat: „Este pace, Iehu?” Iehu i-a dat răspunsul: „Vii cu gânduri de pace, Iehu?”. Dar el a zis: „Cum poate fi pace, atâta timp cât desfrânările mamei tale Izabela și vrăjitoriile ei sunt atât de multe?”. Așa că Iehu l-a lovit pe acest fiu al Izabelei și a ordonat să fie ucis și tovarășul acestuia, Ahazia, și apoi și-a continuat drumul prin poarta cetății Izreel. – 2 Regi 9:1-28, O Traducere Americană.
Izabela s-a pregătit să-l întâlnească pe Iehu, acoperindu-și cu machiaj fața îmbătrânită și împodobindu-și capul și încadrandu-se într-o fereastră de sus. Cum Iehu era jos, ea s-a gândit că îl va îmblânzi cu un avertisment amenințător, numindu-l Zimri, numele unui israelit care domnise doar șapte zile la Tirța, după ce își ucisese stăpânul, pe regele Ela. (1 Regi 16:8-20) Privind în jos cu un dispreț intenționat, Izabela a spus: „Este pace, Zimri, ucigașul stăpânului tău?” Neafectat, Iehu a ridicat privirea la ea și a pus problema loialității față de Izabela sau față de noul rege uns, spunând: „Cine este de partea mea?” Doi sau trei dintre eunucii Izabelei au privit din spatele ei, ca să-l audă pe Iehu spunând: „Puneți-o la pământ”. În timp ce Izabela, țipând, se prăbuși la pământ,

64



64
TURNUL DE VEGHE
BROOKLYN, N.Y.


sângele ei a împroșcat peretele casei şi pe caii care trăgeau carul lui Iehu. Strigătele ei s-au liniștit în curând pe când caii lui Iehu o călcau în picioare și carul său greu de război trecea peste ea. Apoi, în timp ce el se bucura de masă, în casă, după intrarea sa triumfală, Izabela servea și ea drept masă – pentru câinii vagabonzi din cetatea Izreel. Când slujitorii lui Iehu, la ordinele lui, au venit să o îngroape pe Izabela, ținând cont de faptul că ea fusese fiică de rege, iată! „n-au mai găsit din ea decât craniul, picioarele și palmele mâinilor”, rămase acum neputincioase să mai facă vreo răutate. Iehu a declarat că aceasta este împlinirea profeției lui Ilie: „Pe terenul din Izreel, câinii vor mânca carnea Izabelei; și trupul Izabelei va fi ca bălegarul pe ogor pe terenul din Izreel, ca să nu se poată spune: Aceasta este Izabela.” (2 Regi 9:30-37, Versiunea Americană Standard). Nici un memorial pentru ea!
Atât de urâtă era amintirea ei încât, mai târziu, când Iehu s-a întâlnit cu patruzeci și doi de frați ai defunctului rege al lui Iuda, Ahazia, care veneau să „salute copiii
regelui și ai reginei”, executorul lui Iehova a pus să fie uciși. – 2 Regi 10:12-14.
Pentru creștini, Cuvântul lui Dumnezeu o face pe Izabela un simbol al influenței feminine asupra lumescului din biserică. Biserica din Tiatira (numele înseamnă „fiică”) a primit acest avertisment de la Capul ei, Isus Hristos: „Am aceasta împotriva ta, că o îngădui pe femeia Izabela, care se își zice profetesă; și ea învață și ademenește pe slujitorii mei să săvârșească fornicație și să mănânce lucruri jertfite idolilor. Și i-am dat timp să se căiască; dar ea nu vrea să se căiască de fornicația ei. Iată, am aruncat-o într-un pat și pe cei ce comit adulter cu ea într-un mare necaz, excepție dacă se căiesc de faptele ei. Și îi voi ucide copiii cu moartea; și toate bisericile vor ști că eu sunt cel care cercetează domniile și inimile și voi da fiecăruia dintre voi după faptele voastre.” (Rev 2:18-23, Versiunea Americană Standard) Această profeție este acum aproape de împlinire asupra tuturor celor care reprezintă tipul Izabelei.




EXPERIENȚE DIN TEREN


DOI PREDICATORI SPECIALI IN WATERFORD (IRELAND)
„Ei deveniseră foarte prietenoși cu oamenii și puneau o mare cantitate de cărți și broșuri în mâinile clasei muncitoare. Imediat presa și preoțimea s-au activat, denunțând lucrarea „falșilor profeți” și sugerând ca oamenii „îngheță” când veneau la ușile lor. Acești doi pionieri prezintă broșuri pe trotuar în fiecare sâmbătă după-amiază, într-un loc unde trec nenumărați preoți și călugărițe. Unul dintre acești preoți, după multă ezitare, a venit la unul dintre pionieri și l-a amenințat: ”Întregul oraș este împotriva voastră. Vorbesc să vă arunce în râu.” Pionierul: „Avem protecția lui Iehova”. Preotul: „Vă ungeți bine palmele, obțineți un lucru bun din asta”. Pionierul: ”Aveți dreptate. Obțin un lucru bun din asta; Tatăl meu este foarte bogat și își poate permite să mă plătească bine.” Preotul: „Nu-mi vinde mie prostiile astea despre Iehova. Pleacă repede din oraș. Ai tupeu să oferi acea literatură demnă de dispreț într-o țară catolică. Ai citit Constituția Irlandei?” Pionierul: „Ai citit Constituția Americii? Ambele recunosc dreptul minorităţilor la libertatea de închinare.” Preotul: „Am să aduc poliția să vă scoata afară”. Pionierul: „Poliția este favorabilă activităților noastre de aici”. După ce preotul a plecat, un bărbat catolic care auzise conversația a venit să ia o broșură. În ciuda opoziției create de cler, acești doi pionieri, prin grația lui Dumnezeu, îndeplinesc scopul pentru care au fost trimiși. Au susținut deja o serie de patru prelegeri publice în oraș, cu o prezență de treizeci de străini, și încep un studiu de carte în aceeași sală, care le-a fost acordată gratuit. Fără îndoială că este timpul cuvenit ca Iehova să construiască un cap de pod în Waterford.”


ORDONANȚA ”FĂRĂ VIZITE DIN CASĂ ÎN CASĂ” (ALASKA)
„Ketchikan, Alaska, se remarcă pentru mai multe lucruri. Pretinde că ambalează mai mult somon decât orice alt oraș din lume. Se poate lăuda cu precipitații care depășesc paisprezece picioare pe an.
De asemenea, deține în cartea sa de legi binecunoscuta ordonanță „Râul Verde (Green River)” pe care o știm cu toții. În martie anul trecut am fost arestat din pricina unei reclamații de încălcare a acestei ordonanţe şi am fost adus înaintea magistratului. Am fost acuzat că am vizitat casele din Ketchikan fără o invitație prealabilă din partea oamenilor. Judecătorul a întrebat dacă vreau să fiu judecat imediat. Am cerut o amânare de trei săptămâni, pe care a refuzat-o. I-am cerut și o copie a reclamației și o copie a ordonanței pe care se presupunea că am încălcat-o. Am primit de la el o copie a reclamației și mi s-a spus că primăria va furniza o copie a ordonanței. Am primit o amânare de o săptămână pentru a mă pregăti pentru proces. Partenerul meu și cu mine ne-am pus atunci pe treabă. În ziua procesului, martorul care făcuse reclamația a depus mărturie împotriva mea și apoi mi s-a oferit mie ocazia să vorbesc. Procedând în conformitate cu „Libertatea de cult”, am putut da mărturie mai mult de o jumătate de oră, citind din Biblia nr. 11 și, de asemenea, prin harul lui Iehova, am avut privilegiul de a citi cel puțin șase pagini dintr-un memorandum de lege pe care partenerul meu și cu mine le-am compilat. La un moment dat, martorul reclamant a obiectat la „acest tip de mărturie”, așa cum a numit-o; dar, prin harul lui Dumnezeu, mi s-a permis să continui. După ce am prezentat toate dovezile de partea mea, judecătorul a cerut să-mi vadă Biblia. M-a întrebat dacă această Biblie a fost tipărită de Judecătorul Rutherford. Înainte de aceasta, el a pretins că știa totul despre Biblie. M-a declarat totuși vinovat și m-a amendat cu 25 de dolari; fapt pentru care eu am făcut imediat recurs la Tribunalul Districtual al SUA. S-a înfuriat foarte tare. Procesul meu a fost stabilit pentru iunie, dar pentru că nu era disponibil niciun juriu, procurorul nu a vrut să investigheze cazul. Drept urmare, procesul meu a fost amânat pentru termenul din toamnă. Auzind despre arestarea mea, multe persoane, abonate la Consolarea, s-au oferit să ne ajute cu bani. Acești oameni din Alaska urăsc religia cu o ură de moarte, dar au nevoie de o consolidare spirituală. Cu ajutorul lui Iehova, îi vom ajuta pe acești oameni buni și vom înălța cât mai sus stindardul Teocrației în Alaska, așa cum fac frații noștri peste tot prin lume.” — J. E., misionar.