Ziua de Judecată pentru Justificarea lui Iehova

De la Ro JW United
Jump to navigation Jump to search
 



TURNUL DE VEGHE

Anunțând

Regatul lui Iehova

„EI VOR ȘTI CĂ EU SUNT IEHOVA”
Ezechiel 35:15

Vol. LXVIII
BILUNAR
Nr. 12
15 Iunie, 1947
CUPRINS
Ziua de Judecată pentru Justificarea lui Iehova
179
„Și După Aceasta Vine Judecata”
180
Decizie pentru Condamnare
181
Promisiunea Avramică Rămâne în Vigoare
183
Ziua de Socoteală a Israelului
184
Prințul Alungat
362
Oportunitate Favorabilă Pentru Toate Națiunile
187
Autorul Bibliei
188
În Estul Îndepărtat
189
„Martorii creștini ai lui Iehova”
178
Congresul de la Litoralul Estic
178
Comitetul de Cazare se Adresează pentru Congresul din Los Angeles
178
Studii „Turnul de veghe”
178
Folosiți Formularul de Abonare
178

VOI SUNTEȚI MARTORII MEI, ZICE IEHOVA, CĂ EU SUNT DUMNEZEU. - ISAIA 43:12

“Judgement-day-for-jehovahs-vindication-1947.pdf”


TURNUL DE VEGHE
PUBLICATĂ BILUNAR DE
WATCH TOWER BIBLE & TRACT SOCIETY
Strada Adams numărul 117 - Brooklyn, N.Y., S.U.A.
FUNCȚIONARI
J.F. RUTHERFORD Președinte
W.E. VAN AMBURGH Secretar

„Și toți copii tăi vor fi învățați de Iehova; și mare va fi pacea copiilor tăi.” - Isaia 54:13.

SCRIPTURILE ÎNVAȚĂ CLAR
CĂ IEHOVA este singurul Dumnezeu adevărat, este din veșnicie în veșnicie, Făcătorul cerului și al pământului și Dătătorul de viață la creaturile sale; că Logosul a fost începutul creației sale și agentul lui activ în crearea tuturor lucrurilor; că Logosul este acum Domnul Isus Cristos în glorie, îmbrăcat cu toată puterea în cer și pe pământ și Directorul Executiv al lui Iehova.
CĂ DUMNEZEU a creat pământul pentru om, a creat omul perfect pentru pământ și l-a pus pe el; că omul a neascultat cu bunăștiință legea lui Dumnezeu și a fost condamnat la moarte; că din cauza actului greșit a lui Adam toți oamenii sunt născuți păcătoși și fără dreptul de a trăi.
CĂ ISUS a fost făcut om și omul Isus a suferit moarte pentru ca să producă răscumpărarea sau prețul de scăpare pentru toată omenirea; că Dumnezeu la ridicat pe Isus la natură divină și l-a înălțat la cer mai presus de orice creatură și mai presus de orice nume și l-a îmbrăcat cu toată puterea și autoritatea.
CĂ ORGANIZAȚIA LUI IEHOVA se numește Sion și că Isus Cristos este Ofițerul Șef și prin urmare este Regele de drept al lumii; că unșii și credincioșii imitatori ai lui Cristos sunt copii Sionului, membri ai organizației lui Iehova și sunt martorii săi a căror datorie și privilegiu este să mărturisească supremația lui Iehova, să declare scopurile lui cu privire la omenire așa cum sunt exprimate în Biblie și să poarte fructele regatului înaintea tuturor celor ce vor auzi.
CĂ LUMEA s-a sfârșit și Domnul Isus Cristos a fost pus de Iehova pe tronul său de autoritate, a alungat pe Satan din cer și procedează la stabilirea regatului lui Dumnezeu pe pământ.
CĂ ALINAREA și bunăstarea popoarelor pământului pot să vină doar de la și prin regatul lui Iehova sub Cristos, care acum a început; că următorul mare act al Domnului este distrugerea organizației lui Satan și stabilirea dreptății pe pământ și că sub regat toți aceia care se vor supune legilor sale drepte vor trăi pe pământ pentru totdeauna.
MISIUNEA SA
Această revistă este publicată cu scopul de a da posibilitatea oamenilor să-l cunoască pe Dumnezeul Iehova și scopurile lui așa cum sunt exprimate în Biblie. Aceasta publică instrucțiuni Biblice concepute special pentru a ajuta martorii lui Iehova și pe oamenii bine. Ea aranjează studiu Biblic sistematic pentru cititorii ei și Societatea furnizează și altă literatură ca ajutor pentru asemenea studii.
Aderă strict la Biblie ca autoritate pentru declarațiile sale. Este cu totul liberă și separată de orice partide, secte sau alte organizații lumești. Este pe deplin și fără rezervă pentru regatul Dumnezeului Iehova sub Cristos Regele său iubit. Nu este dogmatică, dar invită o examinare atentă și critică a conținutului ei în lumina Scripturilor. Nu se complace în controverse și coloanele ei nu sunt deschise părerilor personale.

PREȚUL ABONAMENTULUI ANUAL
STATELE UNITE, $1.00; CANADA ȘI DIFERITE ZONE EXTERNE, $1.50; MAREA BRITANIE, AUSTRALIA ȘI AFRICA DE SUD, 7s. Remiterile Americane ar trebui făcute prin Poștă sau Mandat Expres sau prin transfer bancar. Remiterile Canadiene, Engleze, Sud Africane și Australiene ar trebui făcute direct la birourile respective. Remiterile din alte țări decât cele menționate pot fi făcute la biroul din Brooklyn, dar doar prin mandat poștal internațional.
BIROURI EXTERNE
Britanic
Terasa Craven, numărul 34, Londra, W.2, Anglia
Canadian
Bulevardul Irwin, numărul 40, Toronto 5, Ontario, Canada
Australian
Strada Deresford Road, numărul 7, Strathfield, N.S.W., Australia
Sud African
Casa Boston, Cape Town, Africa de sud
Vă rugăm să vă adresați Societății în fiecare caz.

(Diferite traduceri ale acestei reviste apar în mai multe limbi.)

Toți studenții sinceri ai Bibliei care din motiv de infirmitate, sărăcie sau adversitate care sunt incapabili să plătească prețul abonamentului pot avea Turnul de veghe gratuit printr-o cerere scrisă adresată editorilor, odată pe an, specificând motivul pentru această solicitare. Prin urmare suntem bucuroși să ajutăm pe cei în nevoie, dar cererea scrisă necesară reglementărilor poștale trebuie să fie trimisă o dată pe an.
Anunț pentru abonați: recunoașterea unui abonament nou sau reînoire va fi trimsă doar când este solicitată. Schimbarea adresei, când este solicitată, se poate aștepta ca să apară pe eticheta adresei în termen de o lună. O reînnoire în alb (conținând anunțul de expirare) va fi trimisă cu revista cu o lună înainte de expirarea abonamentului.
Intrat ca și conținut secundar la officiul poștal din Brooklyn, N.Y., sub Actul din 3 Martie, 1879.



Perioada de Mărturie „Martorii Creștini ai lui Iehova”
Luna iunie, desemnată ca mai sus, a început campania de patru luni de a ajunge pe întinsul teritoriu rural cu mesajul regatului lui Iehova prin Cristosul său. Oferta specială care prezintă campania este cea a trei cărți legate cu o contribuție de 1 USD, care să includă, dacă este posibil, cartea școlii de serviciu teocratic „Echiped for Every Good Work” și „Let God Be True” împreună cu o altă publicație WATCHTOWER. Plasată singură, „Echiped for Every Good Work” va continua să fie oferită pentru o contribuție de jumătate de dolar. Având în vedere valoarea ei, pregătirile pentru această lucrare de extindere ar trebui să continue cât mai curând posibil, individual și colectiv. O simplă carte poștală sau o altă notificare de solicitare ne va chema în ajutorul dumneavoastră și cu instrucțiuni dacă dumneavoastră, în calitate de cititor al Watchtower, doriți să dați o mână de ajutor în această lucrare. Vă rugăm să raportați activitatea dvs. de mărturie din iunie.
Congresul de la Litoralul Estic
Mulți cititori ai Watchtower nu pot participa din punct de vedere financiar sau altfel la congresul de la Los Angeles, California, în august. Acum suntem foarte bucuroși să vă sfătuim că va exista un congres similar în beneficiul fraților din Est. Sala de convenții spațioasă, situată pe strada 34, aproape de strada Spruce, Philadelphia, Pennsylvania, a fost acum rezervată pentru o convenție de trei zile, pe 21, 22 și 23 noiembrie 1947. La această convenție președintele Societății și alți membri oficiali vor fi în prezența și serviciul de pe platformă. Mai multe informații mai târziu.
Comitetul de Cazare se Adresează pentru Congresul din Los Angeles
Cititorii Watchtower care intenționează să participe la congresul național din Los Angeles, California, între 13 și 17 august, sunt informați prin prezenta că adresa Comitetului de cazare pentru acea adunare este
Comitetul de cazare a congresului Watchtower
106 W. Venice Boulevard
Los Angeles 15, California
Vestitorii Regatului vor consulta Informatorul din iunie pentru mai multe detalii.
Studii „WATCHTOWER”
Săptămâna din 20 iulie: „Și după aceea vine Judecata”
¶ 1-19 inclusiv, The Watchtower 15 iunie, 1947
Săptămâna din 27 iulie: „Și după aceea vine Judecata”
¶ 20-39 inclusiv, The Watchtower 15 iunie, 1947
Folosiți Formularul de Abonare
„Formularul de reînnoire trimis înainte de expirarea abonamentului tău la Watchtower ar trebui completat și returnat biroului din Brooklyn sau biroului filialei din țara în care locuiești. Servitorii din companii și persoanele fizice, atunci când trimit reînnoiri pentru The Watchtower, ar trebui să folosească întotdeauna aceste formulare. Completând aceste formulare de reînnoire, te asiguri de continuarea primirii Watchtower din momentul expirării, fără întârzieri. De asemenea, va fi de mare ajutor dacă îți semnezi numele uniform și notezi orice schimbare recentă de adresă pe formularul de reînnoire.”

179



TURNUL DE VEGHE

ANUNȚÂND REGATUL LUI IEHOVA

Vol. LXVII
01 Iunie, 1947
Nr.12

ZIUA DE JUDECATĂ PENTRU JUSTIFICAREA LUI IEHOVA

„El și-a pregătit tronul său pentru judecată; iar el va judeca lumea cu dreptate, va servi dreptatea oamenilor cu dreptate. Iehova s-a făcut de cunoscut, el și-a executat judecata.” - Psalmii 9:7,8,16, Am. Stan. Ver.


1 IEHOVA Dumnezeu își va justifica suveranitatea universală organizând o zi a judecății pe care el o va prezida. Cel demn să acționeze ca judecător peste tot universul ar putea fi doar Cel Suprem, iar Iehova este El. Nimeni altcineva nu ar putea să-și asume această poziție. Acțiunea sa ca Judecător în cea mai înaltă instanță nu va fi o farsă. Deciziile sale vor avea toată autoritatea înaltei sale poziții și vor avea sprijinul forței sale irezistibile și invincibile. Aceia dintre adversarii săi care i-au încălcat suveranitatea în ultimii șase mii de ani și care nu au fost aduși la judecată nu vor putea să scape sau să anuleze executarea pedepselor sale.
2 Iehova se va face cunoscut ca Dumnezeul Prea Înalt al dreptății prin hotărârile judecătorești pe care le aplică până la îndeplinirea lor deplină. El va curăța suveranitatea sa universală de orice suspiciune de instabilitate, invaliditate, nedreptate și dezonoare, prin îndeplinirea voinței sale drepte și prin susținerea legilor și principiilor justiției și corectitudinii. El va demonstra perfecțiunea minții sale judiciare prin aducerea la o soluție justă și corectă a fiecărei întrebări și probleme asupra cărora a existat controversă. Rezolvarea tuturor problemelor de către el va rămâne pentru totdeauna fără apel și fără revocare. Dreptatea va intra pe deplin în controlul acestui pământ și toți iubitorii de adevăr și dreptate de pe pământ vor găsi alinare și vor onora și lăuda cu bucurie pe marele „Judecător al tuturor”.
3 Înțeleasă corect, așadar, marea „zi a judecății” a lui Iehova este ceva de așteptat cu dorință din inimă și mulțumire, și nu cu groază înfiorătoare. Se tem oamenii de venirea zilelor de judecată când judecătorul trebuie să stea în bancă și judecarea cauzelor importante aflate în litigiu trebuie să înainteze la o decizie finală? Nu așa stau lucrurile pentru cei nevinovați și care au dreptate și doresc ca justiția să fie făcută, ci doar pentru cei vinovați care nu doresc ca vinovăția lor să fie dovedită și sentința să fie impusă și executată.
4 La fel, cu ziua universală a judecății prezisă și descrisă în Sfânta Biblie. Chiar și diavolii
știu că trebuie să vină, deși continuă cu diavolismul lor; despre care Biblia spune: „Tu crezi că este un singur Dumnezeu; bine faci; şi diavolii cred şi tremură”. (Iac. 2:19) Și în legătură cu momentul în care apostolul Pavel a apărut înaintea judecătorului Felix, înfometat de mită, și a vorbit despre credința în Cristos Isus, citim: „Și pe măsură ce el raționa despre dreptate, despre stăpânirea de sine și despre judecata care va veni, Felix s-a înfricoșat și a răspuns: Du-te deocamdată; și când voi avea o ocazie convenabilă, te voi chema la mine.”. (Faptele Apostolilor 24:25, Am. Stan. Ver.) Confruntați cu faptele biblice despre ziua cea mare a lui Iehova pentru a ține judecată, oamenii egoiști, cu un sentiment interior de vinovăție față de Dumnezeu, încearcă să o alunge din minte. Ei speră că nu va veni în zilele lor, în timp ce atașamentul lor sclav la păcat și egoism îi împiedică să se reformeze. Cu toate acestea, acele persoane care tânjesc ca Dumnezeu să elibereze universul de răutate și să întroneze neprihănirea pretutindeni, pentru a se justifica, așteaptă cu dorință ziua lui Iehova de a acționa ca Judecător. Ei sunt ca Iov, care a suferit mult și a spus: „Dar eu știu că Răscumpărătorul meu trăiește; și ca ruda mea, El va sta pe țărâna mea; și ca ruda mea, El se va ridica ca martor al meu, și eu Îl voi vedea pe Dumnezeu ca apărătorul meu; pe care Îl voi vedea de partea mea”. (Iov 19:25-27, An Amer. Trans.) Toți aceștia, așadar, care tânjesc să le fie justificat devotamentul față de dreptatea lui Dumnezeu sunt datori să se bucure că ziua cea mare a lui Iehova pentru acțiune judiciară este aproape! Ești tu unul dintre aceștia?
5 Persoanele cu bunăvoință față de Dumnezeu nu vor aborda următoarea considerație a zilei judecății Sale cu vreo ezitare, temându-se că se vor găsi pe calea condamnării și a pedepsei în acea zi. Ei o vor aborda cu calm și încredere, fiind foarte interesați de modul în care Dumnezeul atotputernic și înțelept va îndrepta toate lucrurile, exaltând ceea ce este drept și punând capăt a ceea ce este greșit, și oferind recompense și răsplăți în consecință. Ei sunt dornici să afle cum va face el dreptate față de Sine, justificându-se și, în același timp, justificându-i pe cei care îl iubesc și îl
179

180



180
Turnul de Veghe
Brooklyn, N.Y.


slujesc. Ei doresc să știe ce cale ar trebui să urmeze acum, în această perioadă de decizie, pentru a câștiga aprobarea sa și a fi judecați demni de a trăi veșnic în favoarea sa în Lumea Nouă. O examinare scripturală a acestui subiect, în afara tuturor ideilor false și învățăturilor pe care diferitele sisteme religioase le-au răspândit despre acesta, va aduce cu siguranță o mare ușurare și asigurare a inimii și minții. Da, va aduce o bucurie autentică, pentru că ziua este aproape și s-ar putea să trăim să o vedem.
6 Unul dintre slujitorii lui Dumnezeu a spus cu mult timp în urmă despre acea zi:
„Și ne-a însărcinat să predicăm poporului și să mărturisim că acesta [Isus] este cel care a fost ordinat de Dumnezeu să fie Judecătorul celor vii și al celor morților”. (Faptele Apostolilor 10:42, Am. Stan. Ver.) Acest lucru face sigur că unele persoane cu bunăvoință vor trăi pe pământ atunci când va veni acea zi mare și, dacă Judecătorul hotărăște că sunt demni de viață veșnică pentru fidelitatea lor, ei nu vor suferi niciodată o oprire a existenței conștiente pe pământ, ci vor trăi pentru totdeauna fără a coborî în mormânt. Ce posibilitate pentru azi!




„ȘI DUPĂ ACEASTA VINE JUDECATA”


1 Nu ar fi existat niciodată o astfel de judecată dacă nu ar fi fost ceea ce s-a petrecut în urmă cu aproximativ șase mii de ani. La aceasta se referă apostolul Pavel, în Evrei 9: 27, 28, spunând: „Și în măsura în care este rânduit oamenilor [sau este păstrat pentru oameni] să moară o dată, și după aceasta vine judecata, tot așa Cristos de asemenea, fiind oferit o dată pentru a purta păcatele multora, se va arăta a doua oară, separat de păcat, celor ce îl așteaptă, spre salvare.” (Am. Stan. Ver.) Este o greșeală pentru oricine să creadă din această afirmație că perfecții Adam și Eva din Eden au fost rânduiți la moarte înainte de a păcătui și că viața lor pe acest pământ a fost menită să fie doar pentru o perioadă, iar după ce s-au dovedit loiali în Eden pe parcursul unei perioade de încercare, ar fi murit și ar fi fost judecați demni și ar fi mers în cer și ar fi fost ca îngerii. În Eden, primul bărbat și prima femeie nu au fost judecați nici pentru cer, nici pentru un loc de foc de chin. Ei au fost judecați pentru viața eternă pe pământ sau pentru moartea eternă în țărâna pământului din care au fost luați. Ei nu au fost niciodată destinați cerului, dacă erau credincioși. Este imposibil ca omul să meargă în cer, iar cu multe secole după moartea credinciosului Enoh și Ilie, Domnul Isus i-a spus unui conducător evreu: „Vă spun despre lucrurile cerești. Și nimeni nu s-a suit la cer, în afară de cel care S-a pogorât din cer, chiar Fiul omului.” - Ioan 3: 12, 13.
2 Omenirea a fost destinată în mod exclusiv pentru acest pământ; și asupra adevărului acestui fapt, apostolul Pavel a scris: "Primul om este din pământ, pământesc: ... Așa cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești: ... carnea și sângele nu pot moșteni regatul lui Dumnezeu; nici stricăciunea nu moștenește nestricăciunea.” (1 Cor. 15: 47-50) Isus a urcat în cer numai după ce și-a sacrificat viața umană pentru totdeauna și apoi a fost înviat la viața spirituală. De asemenea, pentru discipolii săi loiali trebuie să existe o schimbare, care să ducă la transformarea lor în ființe spirituale la înviere, înainte ca ei să poată moșteni în mod real reagtul ceresc a lui Dumnezeu. -1 Pet. 3: 18; 1 Cor. 15: 51-54.

3 În fața primului om Adam a fost pusă oportunitatea pentru viața eternă, fără nicio promisiune de a fi dus trup și suflet în cer. El nu era de-al cerului, ceresc, nu mai mult decât animalele terestre, păsările și peștii din jurul său. El era din pământ, pământesc; și pământul a fost făcut pentru el ca să îl ocupe. Chiar dacă nu ar fi mâncat din fructul interzis din grădina Edenului, omului nu i-a fost promisă o schimbare de domiciliu de pe pământ în cer. Lui i-a fost promisă doar o continuare a vieții sale ca o creatură umană, în perfecțiune pământească și sub suveranitatea Universală a lui Iehova. Dar ce dacă omul a mâncat din pomul interzis? Tortură eternă într-un loc înflăcărat în aduncurile pământului? Absolut nu; ci Iehova Dumnezeu i-a spus, într-un limbaj simplu, inconfundabil omului perfect: „Din pomul cunoașterii binelui și a răului, să nu mănânci din el, căci în ziua în care vei mânca din el, cu siguranță vei muri”. (Gen. 2:16, 17) Rezultă că, dacă nu a mâncat niciodată din acesta atâta timp cât prohibiția lui Dumnezeu a fost asupra lui, nu ar fi murit niciodată de pe pământul din care el era o parte vie. Pentru el, testul trebuie să aibă ca rezultat fie viață, fie moarte, existență sau inexistență. Prin urmare, nimeni nu ar trebui să se teamă că, în timp ce atribuie ființelor umane credincioase viața veșnică în cer, deciziile divine vor atribui ființelor umane neascultătoare viața veșnică în chinuri înfricoșătoare într-o cameră înflăcărată, sub supravegherea diavolilor roșii. Pentru cei care refuză în mod intenționat să se îndrepte către dreptate și să asculte de marele Judecător, sentința divină va fi moarte eternă, distrugere veșnică. „Plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viața eternă prin Isus Cristos, Domnul nostru.” - Rom. 6:23.
4 Însuși Cuvântul Judecătorului ne spune când și de ce „a fost rânduit oamenilor să moară o dată, dar după aceasta judecata”. Această dispoziție a fost făcută după ce Adam și Eva au păcătuit și a fost pentru că ei au păcătuit și, după aceea, își vor naște copiii în păcat. Nu a fost un caz de judecată ulterioară

181



15 Iunie, 1947
Turnul de Veghe
181


pentru Adam și Eva. Ei au avut șansa lor; ei au fost judecați și au eșuat în mod intenționat și, prin urmare, au fost condamnați drept la moarte, să se întoarcă în pământul din care Adam a fost luat direct. Dar viitorii urmași ai lui Adam și Evei nu fuseseră judecați direct în Eden și pentru ei ar fi posibilă o judecată viitoare.
5 Judecata viitoare pentru urmașii lui Adam ar fi posibilă datorită scopului lui Dumnezeu pe care l-a dezvăluit acolo, când Adam și Eva l-au auzit pe Dumnezeu spunându-i Marelui Șarpe, Satan Diavolul: „Și voi pune vrăjmășie între tine și femeie [organizația universală a lui Dumnezeu] și între sămânța ta și sămânța ei, aceasta îți va zdrobi capul și îi vei zdrobi călcâiul.” (Gen. 3: 15) Sămânța va fi adusă înainte din organizația sfântă a lui Dumnezeu, iar apoi Sămânța va triumfa asupra suferinței și morții și, în cele din urmă, va zdrobi capul Șarpelui. Aceasta va deschide calea pentru ca urmașii lui Adam să fie înviați din mormintele morții și să primească oportunitățile și beneficiile unei zile de judecată. Sămânța, datorită rezistenței sale credincioase împotriva Șarpelui și zdrobirea capului acestuia, va fi numită de Dumnezeu Iehova să fie Judecătorul care îl reprezintă în acea zi a judecății. Acea zi va avea ca rezultat desemnarea de către Judecător a multora dintre urmașii lui Adam la viața veșnică sub suveranitatea universală a lui Iehova și, astfel, Iehova Dumnezeu va fi justificat împotriva acuzațiilor false și a conspirației de sediție a șarpelui, Satana Diavolul.
6 Descendenții lui Adam pot muri DOAR O SINGURĂ DATĂ din cauza a ceea ce a făcut cu neascultare în Eden, ca o ofensă împotriva lui Dumnezeu. Arătând de ce „așteaptă ca oamenii să moară o dată, dar după aceasta o judecată”, este scris, în Romani 5:12: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat moartea; și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toți au păcătuit”. (Vezi, de asemenea, Evrei 9: 27, Emphatic Diaglot.) DOAR O SINGURĂ DATĂ pot oamenii fi afectați de moarte pentru ceea ce a făcut Adam, pentru că toți au descins din el ca un păcătos muribund, sub condamnarea divină. Prin urmare, atunci când oamenii s-au născut ca descendenți ai lui, inevitabil se aștepta să moară sau să existe sub condamnarea moștenită a morții. Toți erau în mod firesc în aceeași stare ca regele David, care a spus despre sine: „Iată, eu am fost zămislit în nelegiuire; și în păcat m-a conceput mama mea”. În același timp, un tată păcătos l-a născut. (Ps. 51:5) Totuși, după ce oamenii, descendenții lui Adam, vor fi supuși judecății înaintea Dumnezeului Atotputernic, atunci Adam nu va fi răspunzător dacă ei obțin viața eternă sau suferă distrugere veșnică, „a doua moarte”. Te intrebi de ce? Este pentru că, în perioada de judecată, se aplică regula stabilită divin: „Sufletul care păcătuiește, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui, nici

tatăl nu va purta nelegiuirea fiului: dreptatea celui drept va fi asupra lui, și nelegiuirea celui nelegiuit va fi asupra lui.”. - Ezek. 18: 20.
7 Cristos Isus a purtat păcatele numai celor aflați sub moarte moștenită de la neascultătorul Adam. Prin urmare, Isus a murit o singură dată, și acea dată pentru totdeauna. Suntem avertizați că nu se va repeta acest lucru: „Știind că Cristos, fiind înviat din morți, nu mai moare; moartea nu mai are stăpânire peste el. Căci prin faptul că a murit, a murit pentru păcat [datorat lui Adam] o dată: dar prin faptul că trăiește, trăiește pentru Dumnezeu.” (Rom. 6: 9, 10) Moartea și învierea lui Cristos au fost prefigurate de multă vreme prin intrarea marelui preot evreu în Sfânta Sfintelor tabernacolului cu sângele vițelului și al țapului Domnului, în ziua anuală a ispășirii. Dacă oamenii mor DUPĂ JUDECĂTA care urmează ca urmare a morții lui Cristos pentru ei, el nu-i va răscumpăra din nou. El a murit pentru a anula păcatul și moartea moștenite doar de la Adam, iar moartea lor din cauza păcătuirii în timpul perioadei de judecată nu se va datora moștenirii de la Adam. După ce au intrat în perioada lor de judecată, ei, ca fii, nu vor muri pentru nelegiuirea tatălui lor Adam, ci vor muri din cauza propriei lor alegeri intenționate a păcatului. Propria lor nelegiuire va fi asupra capului lor și pentru acest păcat ei vor muri și nu va exista niciun Cristos muritor care să moară pentru ei din nou pentru a-i răscumpăra. Dacă totuși, după ce au intrat în perioada judecății înaintea lui Dumnezeu, ei se întorc către dreptate cu ajutorul lui Cristos Isus Sămânța femeii lui Dumnezeu, atunci ei vor intra pe calea vieții veșnice. Ei vor evita „moartea a doua”, distrugerea veșnică, de la care nu există răscumpărare sau recuperare.
8 Așadar, nu îi așteaptă inevitabil pe oameni, nici nu le este rânduit să moară după ce intră în perioada de judecată. Salvarea eternă este posibilă pentru ei; și mulți vor câștiga acest dar.
DECIZIE PENTRU CONDAMNARE
9 În Eden, judecata sau decizia pronunțată de Iehova Dumnezeu a fost una de condamnare la moarte. Aceasta a avut ca rezultat condamnarea mai multor persoane decât Adam și Eva. Citim: „Și nu la fel ca cel care a păcătuit, este darul gratuit. Căci într-adevăr sentința a fost de la unul [de la Adam] la condamnare; dar darul grațios este de la multe greșeli [de la mulțimea descendenților lui Adam] față de dreptate. În plus, dacă prin căderea unuia, moartea a domnit prin acela, cu mult mai mult cei care au primit din belșug favoarea și dreptatea [de la Dumnezeu] vor domni în viață prin unul – Unsul Isus.” Acum, pentru condamnarea câtor a fost dată judecata sau sentința lui Dumnezeu în Eden?

182



182
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.


Răspunsul autoritar din Cuvântul său este: „Prin urmare, într-adevăr, așa cum printr-o ofensa, sentința a venit asupra tuturor oamenilor la condamnare; tot așa, printr-o faptă dreaptă [de către Isus], sentința a venit asupra tuturor oamenilor la justificarea vieții.” (Rom. 5: 16-18, The Emphatic Diaglott) Acolo avem comentariul inspirat asupra judecății care a fost pronunțată în Eden împotriva păcătosului Adam: efectul acesteia a fost de a aduce condamnarea asupra „tuturor oamenilor” descendenți din Adam, indiferent din care dintre ramurile și familiile rasei umane sunt: ​​iafetic, hamitic, semitic, evreu sau neamuri.
10 Dacă Adam ar fi rămas obedient și loial lui Dumnezeu ca Suveran universal, judecata divină ar fi fost una care l-ar fi justificat pentru viața eternă pe pământ și el și-ar fi început familia pe calea vieții și fără nicio condamnare moștenită. Este demn de remarcat aici că judecata nu înseamnă neapărat condamnare. În cazul lui Adam, judecata ar fi putut fi pentru justificarea lui eternă pentru ascultare, dar, de fapt, judecata pe care Dumnezeu a pronunțat-o a fost pentru condamnare din cauza pasului său fals de neascultare. Deci toți urmașii lui au fost copii ai unui păcătos condamnat și s-au născut păcătoși și sub condamnare. Ziua judecății în Eden a urmat rapid după păcatul lui Adam și Eva împotriva singurului mare Legiuitor și Judecător, care este capabil să salveze și să distrugă. A venit imediat după ce au păcătuit și în 'răcoarea zilei', care era fără îndoială la începerea serii. A fost deci la începutul unei noi zile, pentru că acolo atunci ziua de 24 de ore începea seara; după cum este scris: „Și seara și dimineața au fost ziua întâi”, și la fel, de asemenea, cu celelalte zile ale creației. La acea „răcoare a zilei” sau în seara care a deschis noua zi, a venit marele Judecător Iehova și astfel a venit ziua judecății din Eden. Sentința a fost pronunțată în acel moment, dar executarea completă a sentinței asupra lui Adam nu a avut loc decât aproape o mie de ani mai târziu, când Adam avea 930 de ani. El a murit atunci și s-a întors în pământul din care fusese luat când a fost creat. -- Gen. 3: 8; 1: 5; 5:5.
11 Toți oamenii care descind din păcătoșii din Eden au fost prinși în condamnarea pe care Dumnezeu a exprimat-o acolo ca Judecător. Pentru urmașii lui Adam, ar fi putut fi o sentință de distrugere de neschimbat, dacă nu ar fi fost legământul lui Iehova în Eden cu privire la Sămânța 'femeii' sale. Adică, în lumina a ceea ce știm acum, condamnarea asupra tuturor descendenților lui Adam ar fi fost spre distrugerea noastră veșnică dacă nu ar fi fost moartea sacrificială a lui Cristos Isus ca om și

prezentarea valorii sacrificiului său perfect lui Dumnezeu în cer pentru a-i răscumpăra pe toți cei care cred în el și care îi sunt obedienți. Cu privire la Sămânța femeii lui Dumnezeu, Scriptura spune: „Deși era Fiu, totuși a învățat obediența prin lucrurile pe care le-a suferit [ca rezultat al Șarpelui] și, făcându-se perfect, a devenit autorul salvării eterne pentru toți cei ce ascultă de el; chemat de Dumnezeu un mare preot după rânduiala lui Melhisedec”. -- Evr. 5: 8-10.
12 Singura noastră scăpare de la condamnare sau judecată adversă este să ajungem în uniune cu Cristos Isus, Sămânța care a suferit rana la călcâi. O astfel de uniune este dobândită crezând în El ca Sămânța promisă și acceptând sacrificiul său perfect și dedicându-ne complet lui Iehova Dumnezeu în deplină consacrare. Biblia o exprimă exact așa, spunând: „Așadar, acum nu mai este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus; căci legea spiritului - viața în Cristos Isus - m-a eliberat de legea păcatului și a morții. Ceea ce era imposibil pentru Lege - împiedicată fiind de slăbiciunea umană - a realizat Dumnezeu. Trimițându-și propriul Fiul în forma umanității păcătoase pentru a se ocupa de păcat, Dumnezeu a pronunțat sentința asupra păcatului în natura umană; pentru ca, în cazul nostru, cerințele Legii să fie îndeplinite pe deplin.” (Rom. 8: 1-4, Weymouth) Legea despre care vorbește Scriptura aici este legea pe care Iehova Dumnezeu a dat-o națiunii lui Israel prin profetul Moise. Fundamentele acestei legi au fost rezumate în Cele Zece Porunci.
13 Legea lui Dumnezeu a fost dată prin Moise la Muntele Sinai din Arabia în 1513 î.Cr., dar nu a remediat problemele pentru niciunul din rasa umană. Adică, aceasta nu a scos naţiunea lui Israel de sub condamnarea moştenită de la Adam, pentru că, dacă ar fi făcut-o, nu ar fi fost necesar pentru israeliți ca exact fratele lui Moise, Aaron, și fiii săi să slujească ca preoție pentru națiune. Legea, fiind de la Dumnezeu, era bună, perfectă în sine, dreaptă, sfântă. Dar carnea umană asupra căreia legea a fost făcută obligatorie era ceea ce a cauzat dificultatea. Carnea i-a împiedicat pe israeliți să se ridice la standardul perfecțiunii umane și să se dovedească astfel demni de dreptul la viață, fără condamnare. (Rom. 7: 15) Chiar și după ce li s-a dat legea, păcatul și imperfecțiunea și judecata adversă a lui Dumnezeu au rămas asupra israeliților la fel ca și asupra restului omenirii, cu excepția faptului că acum, fiind favorizați de un astfel de set de legi date de Dumnezeu, israeliții au intrat sub o responsabilitate specială față de Marele Legiuitor și Judecător, Iehova. Prin faptul că au încălcat această lege a legământului lor național cu Dumnezeu, israeliții au intrat sub blestemul divin. Numai moartea lui Isus Cristos pe lemn i-ar putea salva

183



15 Iunie, 1947
Turnul de Veghe
183


din acesta. „Căci toţi cei care sunt din faptele Legii sunt sub blestem; căci este scris: „Pentru că toți cei care fac faptele legii sunt sub blestem: căci este scris, Blestemat este oricine care nu continuă în toate lucrurile scrise în cartea legii pentru a le face. Cristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se blestem pentru noi; căci este scris, Blestemat este oricine care atârnă de un lemn.”. -- Gal. 3: 10, 13.
PROMISIUNEA AVRAMICĂ RĂMÂNE ÎN VIGOARE
14 Mijlocitorul Moise a fost un slujitor sau un servitor al legământului legii cu Israel. Legea legământului nu a reușit să legifereze dreptatea în națiunea israelită. I-a expus în mod clar ca păcătoși, incapabili să se justifice prin vreo faptă de dreptate a lor. Prin urmare, despre faptul că Moise a adus legea israeliților s-a vorbit pe bună dreptate ca „slujirea condamnării”. A fost așa pentru că legea pe care a slujit-o Moise pur și simplu a făcut să pară cu atât mai puternic că ei au moștenit condamnarea de la Adam și că Dumnezeu a avut dreptate condamnându-i pe ei, precum și pe restul omenirii. Legea i-a făcut să cunoască ce este păcatul. Ea i-a arătat ca fiind în păcat, a cărui plată este moartea. Din acest motiv, slujirea legii de către Moise pentru Israel a fost numită, de asemenea, „slujirea morții, scrisă și gravată în pietre”. (2 Cor. 3: 7, 9) Deși a fost o slujire a condamnării și a morții, livrarea legii mozaice a fost ocazia unor viziuni și sunete supranaturale minunate în jurul Muntelui Sinai și chiar cu gloria strălucind de pe fața lui Moise, astfel încât a fost obligat să-și acopere fața de israeliții terifiați Acest fundal glorios al legii legământului a fost pentru a oferi legământului legii o intrare potrivită, pentru a arăta demnitatea și seriozitatea acesteia și pentru a arăta autenticitatea sau originalitatea acesteia ca fiind cu adevărat de la Iehova Dumnezeul Atotputernic și Legiuitorul Suprem. De asemenea, a prefigurat dăruirea unui legământ mai bun, un legământ nou, care urma să fie marcat cu o glorie și mai mare, o glorie care nu trebuie să treacă așa cum a trecut gloria lui Moise.
15 De fapt, încredințarea acelei legi descendenților lui Iacov, israeliții, a fost o onoare pentru ei, pentru că Iehova Dumnezeu nu a procedat așa cu niciun alt popor. Ce națiune de pe pământ a existat atunci, sau există până astăzi, care a avut sau are o lege atât de minunată? „El își arată cuvântul Său lui Iacov, statutele și judecățile sale lui Israel. El nu a procedat așa cu nici o națiune; și în ceea ce privește judecățile sale, ei nu le-au cunoscut. Lăudați pe DOMNUL.” (Ps.147: 19, 20) Moise le-a spus israeliților: „Ce națiune este atât de mare, care are pe Dumnezeu atât de aproape de ei, precum este DOMNUL Dumnezeul nostru în toate lucrurile pentru care îl

chemăm? Și ce națiune este atât de mare, încât să aibă statute și judecăți atât de drepte ca toată această lege pe care o pun înaintea voastră astăzi?” (Deut. 4: 7, 8) Prin urmare, trebuie să vină o zi când Dumnezeu va ține judecata finală cu acea națiune a lui Israel pentru marea favoare și privilegiile de care o lăsase de mult să se bucure prin lege. Că așa va face, le-a amintit, spunând: „Numai pe voi v-am cunoscut din toate familiile pământului; de aceea vă voi pedepsi pentru toate fărădelegile voastre”. - Amos 3: 2.
16 Legea dată prin Moise nu a anulat și nici nu a desființat promisiunea care fusese făcută patriarhului Avraam cu 430 de ani mai devreme. În acel timp, datorită credinței și devotamentului lui Avraam, Iehova Dumnezeu a intrat într-un un legământ cu el, ai cărui termeni au fost dictați de Iehova Dumnezeu și care spunea: „În tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului”. După ce Avraam s-a dovedit dispus să-l sacrifice lui Dumnezeu pe iubitul său fiu Isaac, această promisiune a legământului a fost extinsă pentru a spune: „În sămânța ta vor fi binecuvântate toate națiunile pământului”. (Gen. 12: 3; 22: 18) Acest legământ cu Avraam cu privire la sămânța lui a rămas încă în picioare după darea legii mozaice națiunii lui Israel, iar israeliții au crezut că, ținând legea mozaică, ar putea deveni acea sămânță pentru binecuvântarea tuturor celorlalte națiuni.
17 Dacă, totuși, privilegiul de a fi sămânța pentru a binecuvânta toate familiile și națiunile pământului ar fi fost prin propria lor dreptate prin respectarea legii mozaice, atunci legământul avraamic ar fi fost inutil sau pus deoparte. Dacă acesta a fost scopul de a le da legea la Sinai, atunci ar fi fost ca și cum Dumnezeu le-ar fi spus: „Ei bine, acum, cu această lege puteți câștiga propria voastră salvare și trimiterea Seminței promisiunii avraamice nu mai este necesar. Prin faptele acestei legi, vă puteți îndreptăți pe voi înșivă și vă puteți dovedi că meritați viața eternă și demni de binecuvântarea mea veșnică. Prin această lege este șansa voastră pentru viața eternă și binecuvântare.” Dimpotrivă, legea mozaică, din cauza inaccesibilității dreptății sale pentru oamenii condamnați și imperfecti descendenți din Adam, a fost dată pentru a le arăta păcatele mai degrabă decât auto-justificarea lor. Ea a fost dată pentru a-i învăța pe israeliți cu atât mai mult că aveau nevoie ca sămânța lui Avraam să fie trimisă în beneficiul lor, deoarece legea mozaică i-a făcut cu atât mai conștienți de păcatele și neputința lor și de incapacitatea lor de a-și câștiga propria salvare eternă prin dreptatea de sine. Având în vedere acest fapt tulburător, legământul avraamic ar fi trebuit să fie o mângâiere pentru toți israeliții loiali, credincioși, în loc să fie ignorat din cauza legii mozaice.
18 Legământul legii a fost un învățător pentru a-i îndrepta

184



184
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.


către Cristos, Mesia. Având-o, ei mai puteau avea încredere în legământul avraamic. Ei puteau în continuare să spere în Sămânța promisă, dorind venirea sa pentru a putea obține binecuvântarea care i-ar elibera de condamnarea divină prin Lege. Condamnarea sau blestemul legii nu era ceva ce nu putea fi ridicat de la cei cu inima credincioasă. Nu a fost un blestem pentru o distrugere din care nu exista scăpare sau eliberare. Condamnarea nu era ceva ce nu putea fi schimbat prin mijloace adecvate. Dacă ar fi fost așa ceva, atunci împlinirea legământului avraamic nu ar fi fost de nici un folos pentru israeliți. Dar legământul avraamic era menit să-i includă, pentru că promisiunea spunea că în Avraam și sămânța lui, adică, în Iehova Dumnezeu și Sămânța sa a „femei sale”, Isus Cristos, TOATE familiile și națiunile pământului vor fi binecuvântate. Aceasta însemna și pe israeliți, și pe ei mai întâi, pentru că ei erau descendenții naturali ai credinciosului Avraam din vechime, care era un tip profetic al lui Iehova Dumnezeu. Prin urmare, legământul legii prin Moise nu era menit să continue asupra națiunii pentru totdeauna. Nici legământul legii nu era intenționat să fie extins și aplicat tuturor națiunilor neamuri, pentru că binecuvântarea israeliților și a tuturor națiunilor neamurilor nu era posibilă prin acel legământ mozaic.
19 Slujirea legământului legii a fost o slujire de condamnare, dar Sămânța lui Avraam a fost promisă pentru binecuvântarea tuturor familiilor și națiunilor cu dreptate pentru viața veșnică. Aceasta este învățătura cuvintelor apostolului din Galateni 3: 15-19, 24, și anume: „Fraților, vorbesc după oameni: ---nimeni nu anulează sau nu adaugă condiții la un pact ratificat, deși uman. Acum, lui Avraam au fost spuse promisiunile, chiar și pentru sămânța lui, El nu spune: „Și semințelor”, ca despre mulți, ci ca despre unul singur, 'Și sămânței tale' --- care este Cristos. Acum afirm că un angajament de legământ ratificat anterior de Dumnezeu, legea, emis cu patru sute treizeci de ani mai târziu, nu anulează, astfel încât să invalideze promisiunea; căci dacă moștenirea este prin lege, nu mai este prin promisiune; dar Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam prin promisiune. De ce atunci legea? A fost dată din cauza încălcărilor, până va veni sămânța căreia îi era adresată promisiunea; fiind instituită prin intermediul îngerilor, în mâna unui mediator. Astfel, legea a devenit pedagogul nostru pentru a ne conduce la Cristos, pentru ca noi să fim justificați prin credință." --- The Emphatic Diaglott.
ZIUA DE JUDECATĂ A ISRAELULUI
20 Mai sus, apostolul spune clar că Sămânța promisă a lui Avraam este Cristos, adică

unsul Isus. A fost la râul Iordan, imediat după botezul său de către Ioan, fiul preotului Zaharia, când Isus a fost uns cu spiritul sfânt al lui Dumnezeu și prin aceasta a devenit Cristos sau Unsul. Deoarece legământul mozaic a fost o adăugare ulterioară la legământul avraamic și a continuat numai până când această Sămânță promisă a lui Avraam avea să sosească, rezultă că, odată cu venirea și ungerea lui Isus, zilele legământului mozaic cu națiunea Israel au fost numărate.
21 Acel legământ al legii fusese adăugat datorită încălcărilor. A fost adăugată pentru a-i convinge pe evrei de încălcări și pentru a-i convinge că sunt păcătoși care nu se pot justifica prin dreptate de sine. Așadar, a fost pentru a le dovedi că aveau nevoie de Sămânța lui Avraam, care fusese prezisă, și a fost menită să le fie un însoțitor școlar pentru a-i ghida către Cristos, Sămânța. Aceasta a fost gândul din spatele propriilor cuvinte ale lui Isus adresate evreilor: „Dacă ați fi crezut în Moise, ați fi crezut în mine; căci el a scris despre mine.” (Ioan 5: 46) Întrebarea care s-a ridicat acum odată cu prezența lui Isus în mijlocul națiunii Israel a fost: Ar fi fost israeliții acum conduși de legea mozaică către el ca Sămânța abrahamică a binecuvântării? Cu Cristos Isus printre ei, predicând regatul lui Dumnezeu și făcând multe miracole, națiunea Israel a intrat într-o perioadă de încercare, o zi a judecății. A fost sfârșitul unei lumi pentru ei, deoarece era momentul când acel sistem de lucruri s-a încheiat, care fusese în vigoare timp de 1.542 de ani, conform legământului legii făcut cu strămoșii lor la Muntele Sinai.
22 La ungerea lui Isus cu spiritul sfânt în anul 29 d.Cr., el a devenit Marele Preot uns al lui Dumnezeu, nu după familia levită a lui Aaron, ci după rangul marelui preot non-israelit, non-levitic, Melhisedec, care îl binecuvântase cândva pe credinciosul Avraam. Prin faptul că deținea propria sa viață umană perfectă, Marele Preot Cristos Isus avea în posesia sa un sacrificiu sfânt și acceptabil pe care îl putea oferi lui Dumnezeu. Ar lua cu adevărat păcatele și ar oferi o poziție dreaptă pentru păcătoșii care îl acceptau. Deoarece sacrificiul lui însuși ca om perfect putea face acest lucru, el, în calitate de Mare Preot, trebuia să ofere un singur sacrificiu, el însuși și nu mai mult. Din acest motiv este scris despre Cristos Isus: „Nici să se ofere des pe Sine însuși, așa cum marele preot [evreu] intră în sfântul locaș în fiecare an cu sângele altora [și nu al lui]; căci altfel el [adică, Isus Cristos] ar fi trebuit să sufere adesea de la întemeierea lumii; dar acum, o dată la sfârşitul lumii, El s-a arătat ca să înlăture păcatul prin sacrificiul lui însuşi. Și după cum este rânduit oamenilor să moară o dată, iar după aceasta judecata: astfel Cristos a fost o dată oferit ca să poarte păcatele multora; iar celor

185



15 Iunie, 1947
Turnul de Veghe
185


ce-L așteaptă se va arăta a doua oară, fără păcat, spre salvare”. -- Evr. 9: 25-28.
23 Cristos Isus a venit în mod evident cu un scop pozitiv, nu pentru o „slujire de condamnare” precum cea a lui Moise atunci când a mijlocit legământul legii cu Israel. El a venit pentru o lucrare de salvare în justificarea numelui și suveranității lui Dumnezeu. Toți cei salvați vor fi aduși la obediență veșnică față de suveranitatea universală a lui Dumnezeu. Prin urmare, Isus i-a spus conducătorului iudeu: „Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume să condamne lumea; ci pentru ca lumea prin el să fie salvată. Cine crede în el nu este condamnat; dar cel care nu crede, este deja condamnat, pentru că n-a crezut în numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu. Și aceasta este condamnarea, că lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai degrabă decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Pentru că oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, pentru ca faptele lui să nu fie reprobate. Dar cel care îndeplinește adevărul vine la lumină, pentru ca faptele lui să fie făcute cunoscute, căci sunt lucrate în Dumnezeu." (Ioan 3: 17-21) Astfel, deși Isus nu a fost trimis în mod expres în lume pentru a condamna omenirea printr-o „slujire de condamnare”, au fost mulți care au fost condamnați în legătură cu venirea și prezența Sa. Acest lucru a fost adevărat, deși judecata întregii lumi, evrei și neamuri, nu venise încă.
24 Isus a spus: „Eu am venit o lumină în lume, pentru ca oricine crede în mine să nu rămână în întuneric. Și dacă aude cineva cuvintele mele și nu crede, eu nu îl judec: căci eu n-am venit să judec lumea, ci pentru a salva lumea. Cel ce mă respinge și nu primește cuvintele mele, are unul care îl judecă; cuvântul pe care l-am rostit, același îl va judeca în ziua din urmă.” (Ioan 12: 46-48) Din aceasta deducem gândul că, atunci, la prima sa venire, care a fost în trup, el nu a venit să înceapă o zi a judecății pentru toată umanitatea. Aceasta va veni „în ziuia din urmă”. El și-a limitat predicarea și activitățile strict la israeliți sau evrei, iar acest lucru i-a pus pe israeliți în mod special în judecată înaintea lui Dumnezeu. Pe această bază, Isus nu a contrazis ceea ce am citat mai sus când el a spus în auzul fariseilor evrei: „Pentru judecată, eu am venit în lumea aceasta, ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să fie orbi. ." --- Ioan 9: 39.
25 Omul care fusese orb de la naștere și pe care Isus l-a vindecat a răspuns la întrebarea: 'Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?' 'Doamne, cred,' a spus el, și apoi s-a închinat lui Isus. Dar fariseii l-au auzit pe Isus spunând că mulți dintre cei care pretindeau că au vedere spirituală vor fi orbi și de aceea i-au zis: „Suntem și noi orbi?” Iar Isus a răspuns: „Dacă

a-ți fi orbi, n-ați avea păcat; dar acum voi ziceți: Vedem; de aceea păcatul vostru rămâne”. (Ioan 9: 35, 38, 40, 41) Este fără îndoială, așadar, că prezența, predicarea și lucrările Fiului lui Dumnezeu i-au pus pe israeliți la judecată. Întreaga națiune a lui Israel ca atare a intrat într-o zi a judecății. A existat o divizare a israeliților în orbi spirituali și cei care văd spiritual. Cei care au văzut având credință, precum strămoșul lor Avraam, au văzut că Isus era Fiul lui Dumnezeu, Sămânța promisă a lui Avraam pentru binecuvântarea lor. Ei s-au dovedit a fi adevărați copii ai credinciosului Avraam, deoarece nu s-au încrezut în nicio îndreptățire de sine prin lucrările legământului mozaic. Toți aceștia au fost adunați din mijlocul națiunii lui Israel și aduși în organizația teocratică a lui Iehova sub Cristos, Sămânța lui Avraam. Tot restul națiunii a continuat sub condamnare și blestemul legământului Legii pe care ei nu l-au ținut.
26 Despre acel timp al judecății și împărțirea națiunii în două categorii, Ioan Botezătorul a spus următoarele ca un profet: „Și chiar acum securea stă la rădăcina copacilor: fiecare copac, așadar, care nu aduce roade bune este tăiat și aruncat în foc. Eu, într-adevăr, vă botez cu apă spre căință; dar cel care vine după mine este mai mare decât mine, al cărui încălțăminte nu sunt vrednic să i-o desfac: el vă va boteza cu spiritul sfânt și cu foc: lopata lui este în mâna lui, și va curăța temelia lui cu desăvârșire; și va aduna grâul său în hambar, dar pleava o va arde cu foc nestins.” (Mat. 3:10-12, Am. Stan. Ver.) Din necesitate, Isus, ca tăietor de copaci sau ca secerător cu lopata sau furca de treierat, a trebuit să acționeze ca judecător, pentru a determina care copaci să fie tăiați și distruși cu foc și pentru a decide care israeliți erau grâu care să fie botezați cu spiritul sfânt și care erau pleavă care să fie botezați cu distrugere prin foc. Prin urmare, aceasta a fost o zi a judecății naționale, din care a ieșit doar o rămășiță de israeliți naturali, aducând fructele Regatului ca niște pomi fructiferi buni și ca grâul botezat cu spirit, păstrat în organizația teocratică a lui Cristos. Cu referire la acea zi națională de judecată sau de seceriș, Isus le-a spus apostolilor săi: „Ridicați-vă ochii și priviți câmpurile; căci ele sunt albe deja pentru secerat. Și cel care seceră primește plată și adună roade pentru viața eternă: astfel încât atât cel care seamănă, cât și cel care seceră să se bucure împreună. V-am trimis să secerați.” (Ioan 4: 35, 36, 38) Acea judecată-seceriș s-a încheiat cu sfârșitul de foc al Ierusalimului în anul 70 d.Cr.
27 La prima venire a lui Isus la israeliți, așadar, el a venit să execute judecata lui Dumnezeu prezisă

186



186
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.


cu mult timp în urmă, când profetul Isaia a avut o viziune a gloriei lui Iehova în templul său. În consecință, este consemnat despre Isus: „Dar deși făcuse atâtea semne înaintea lor, totuși ei n-au crezut în El: că să se împlinească ceea ce a spus profetul Isaia: 'Doamne, cine a crezut raportul nostru? și cui a fost descoperit brațul Domnului?' Din această cauză nu au putut ei să creadă, pentru că Isaia a spus din nou, El Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima; ca să nu vadă cu ochii lor, să nu înțeleagă cu inima lor și să nu se întoarcă, și eu să-i vindec. Aceste lucruri le-a spus Isaia, pentru că a văzut gloria lui; și a vorbit despre el." (Ioan 12: 37-41, Am. Stan. Ver.) Această clasă de israeliți cu ochii orbiți de religia evreilor și cu inimile împietrite de necredința egoistă a fost clasa copacilor condamnați. Ei au fost clasa de pleavă aruncată, care a fost arsă cu focul unei teribile tribulații la sfârșitul acelei perioade de judecată, când Ierusalimul a fost distrus, mulți dintre necredincioșii cu inimă împietrită fiind distruși împreună cu el în anul 70. Această chestiune trebuie să fie luate în serios de noi astăzi. De ce? Pentru că acea culminare destructivă a timpului de judecată asupra națiunii evreiești a fost doar o ilustrație tipică, la scară mică, a culminării perioadei de judecată în care lumea de astăzi a intrat, și în special așa-numita 'Creștinătate'.
PRINȚUL ALUNGAT
28 Cu doar câteva zile înainte de a fi ridicat pe stâlpul de tortură pentru a muri în agonie, Isus a atras atenția asupra judecății din acel moment. El a spus: „Acum este sufletul meu tulburat; și ce să spun? Părinte, salvează-mă din ceasul acesta; dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Tată, glorifică numele Tău”. „Apoi a venit o voce din cer, zicând: 'L-am glorificat și-l voi glorifica din nou.' Oamenii care stăteau acolo și au auzit, au spus că a fost un tunet; alții au spus: 'Un înger i-a vorbit.' Isus a răspuns și a zis: 'Această voce nu a venit din cauza mea, ci pentru voi. Acum este judecata acestui lume: acum va fi dat afară prințul acestei lumi. Și eu, dacă voi fi ridicat de pe pământ, voi atrage pe toți oamenii la mine.' Acestea le-a spus, arătând cu ce moarte avea să moară. Oamenii i-au răspuns: 'Am auzit din lege că Cristos rămâne pentru totdeauna; și cum spui tu: 'Fiul omului trebuie să fie ridicat?' Cine este acest Fiul al omului?” (Ioan 12:27-34) Faptul că Dumnezeu a permis moartea lui Cristos Isus pe lemn a fost un punct de judecată pentru ei. I-a împiedicat pe mulți care nu au apreciat suferințele pe care Cristos Mesia trebuia mai întâi să le îndure de la Șarpe la călcâi înainte de a intra în gloria sa cerească. Națiunea evreiască din acea zi, fiind făcuți spectatori direcți ai acestor lucruri chiar în mijlocul lor, a fost

supusă unei judecăți restrânse strict la ei.
29 Isus a spus-o bine atunci, când a spus: „Acum este judecata acestei lumi”, pentru că acea națiune evreiască de-a lungul a trei ani și jumătate de slujire a sa s-a dovedit a fi parte a acestei lumi. Sub judecată, ei au dovedit că îl urăsc și, prin urmare, Isus le-a spus apostolilor săi: „Dacă lumea vă urăște, să știți că pe mine m-a urât înainte de a vă urî pe voi. Dacă nu venisem și nu le vorbisem, nu ar fi avut păcat; dar acum nu au nicio scuză pentru păcatul lor. Cine mă urăște pe mine, urăște și pe Tatăl meu. Dacă nu aș fi făcut printre ei lucrările pe care nimeni altcineva nu le-a făcut, nu ar fi avut păcat; dar acum au văzut și m-au urât atât pe mine, cât și pe Tatăl meu. Dar aceasta se întâmplă pentru ca să se împlinească cuvântul care este scris în legea lor: 'M-au urât fără motiv.'” (Ioan 15: 18, 22-25) Din acest motiv, 'prințul acestei lumi' urma să fie dat afară sau expulzat.
30 Cine este acest „prinț”? Satan, Diavolul, care, a spus Isus, va veni în curând și va găsi că Isus a refuzând să aibă orice în comun cu el și, prin urmare, îi va zdrobi călcâiul Seminței femeii lui Dumnezeu. (Ioan 14: 30) Prințul acestei lumi preluase controlul asupra majorității națiunii evreiești și i-a pus în dușmănie cu Sămânța femeii lui Dumnezeu. Acest lucru a fost valabil în special pentru conducătorii evreilor care au condus persecuția lui Isus Cristos și în procurarea morții lui pe lemn, în mâinile romanilor. Cât despre acest lucru, Petru le-a spus iudeilor: „Voi ați negat pe Cel Sfânt și Drept, și ați dorit să vi se dea un ucigaș; și ați omorât pe Prințul vieții, ... Și acum, fraților, știu că ați făcut aceasta din ignoranță, cum au făcut și conducătorii voștri.” (Fapte 3: 14-17; Ioan 12: 43, 44) Mai mult despre acești prinții evrei apostolul Pavel a spus: „Ceice locuiesc la Ierusalim și conducătorii lor, pentru că nu l-au cunoscut, nici vocile profeților care se citesc în fiecare zi de sabat, le-au împlinit condamnându-l. Și, deși nu au găsit în el nicio cauză de moarte, totuși au dorit de la Pilat să fie omorât.” (Fapte 13: 27, 28) Și apoi creștinilor le-a spus despre acei conducători iudei: „Vorbi­m înțelepciune între cei ce sunt perfecți: dar nu înțelepciunea acestei lumi, nici a prinților acestei lumi, care se duc la nimic: ci vorbim înțelepciunea lui Dumnezeu într-un mister, chiar înțelepciunea ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de lume pentru gloria noastră; pe care niciunul dintre prinții acestei lumi nu a cunoscut-o; căci, dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul gloriei.” --- 1 Cor. 2: 6-8.
31 Așa cum este reprezentat în acea națiune cu inimă împietrită și necredincioasă și, în principal, în rândul conducătorilor sau prinților săi ignoranți cu voia, Satan Diavolul a fost alungat ca "prinț al acestei lumi". Capitala lor, cu

187



15 Iunie, 1947
Turnul de Veghe
187


templul ei, a fost părăsită de Dumnezeu spre declinul continuu și distrugerea finală în anul 70 d.Cr. Așadar, Isus le-a vorbit negativ în public cărturarilor și fariseilor proeminenți și foarte respectați și a spus: "„O, Ierusalime, Ierusalime, care ucizi pe profeți și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine, de câte ori aș fi vrut să adun pe copiii tăi laolaltă, precum găina își adună puii sub aripile sale, și nu ați vrut! Iată, casa voastră [templul voastră, cărturarilor și fariseilor], vă este lăsată pustie." Aceasta a fost casa sau templul pe care Isus a spus că l-au transformat într-un cuib de hoți și, prin urmare, într-un loc al „tatălui lor, Diavolul”. (Mat. 23: 1-38; 21: 13 ; Ioan 8: 44) Alungarea acestei națiuni care ajunsese sub controlul „prințului acestei lumi” a fost prefigurată cu mult înainte în treburile familiei lui Avraam. A fost când el, cu aprobarea lui Dumnezeu, a dat afară pe Agar, mama egipteană a fiului său întâi născut, Ismael, din gospodăria sa. El a trimis-o pe ea și pe băiat să se descurce singuri în lume. Avraam a făcut acest lucru la cererea urgentă a adevăratei sale soții, Sara, pentru că Ismael a amenințat viața și fericirea lui Isaac, fiul iubit pe care Sara îl născuse lui Avraam. Apostolul Pavel o explică astfel, spunând:
32 Căci este scris că Avraam a avut doi fii; unul din roaba, și unul din femeia liberă. Acum, cel din roabă a fost născut în mod natural; dar celălalt din femeia liberă a fost prin promisiune. Aceste lucruri sunt alegorice; căci acestea reprezintă două legăminte; unul, într-adevăr, de la Muntele Sinai, care naște copii pentru servitute; --- adică, Hagar. Acum, Hagar semnifică Sinai (un munte din Arabia) și corespunde Ierusalimului de acum, căci ea este în robie împreună cu copiii ei. Dar Ierusalimul exaltat reprezintă femeia liberă, care este mama noastră . . . . Acum, voi fraților, ca Isaac, sunteți copii ai unei promisiuni. Dar, așa cum atunci, cel născut după carne, l-a persecutat pe cel născut după spirit; tot așa și acum. Dar ce spune scriptura? 'Alungă roaba și pe fiul ei; căci fiul roabei nu va fi moștenitor împreună cu fiul femeii libere.' De aceea, fraților, noi nu suntem copii ai roabei, ci ai femeii libere." --- Galateni 4: 22-31, Emphatic Diaglott.
33 Cei care s-au dedat la persecutarea lui Cristos Isus și a discipolilor săi credincioși sau frați s-au dat pe ei înșiși lui Satan Diavolul ca sămânța lui, 'sămânța Șarpelui.' Când Dumnezeu a respins națiunea israelită de opozanți ai lui Cristos, a fost, prin urmare, o judecată asupra lui Satan, prințul acestei lumi. Această judecată a fost arătată în continuare prin faptul că spiritul sfânt al lui Dumnezeu de la Cincizecime încoace nu a fost revărsat asupra prinților

și conducătorilor evreilor și asupra capilor religioși, ci a fost turnat asupra rămășiței mici care l-a acceptat pe Isus ca Mesia, Sămânța promisă a lui Avraam. În ceea ce privește această judecată asupra lui Satan și a organizației sale vizibile, Isus a vorbit în mod specific după ultima sa cină cu ucenicii săi. Apoi le-a povestit despre spiritul sfânt mângâietor și le-a spus: „Este mai bine pentru voi să plec; căci dacă nu mă duc, ajutorul nu va veni la voi; dar dacă mă voi duce, îl voi trimite la voi. Și venind, va convinge lumea în ceea ce privește păcatul, dreptatea și judecata; în ceea ce privește păcatul, într-adevăr, pentru că nu cred în mine; dar în ceea ce privește dreptatea, pentru că mă duc la Tatăl meu și nu mă veți mai vedea; și în ceea ce privește judecata, pentru că stăpânitorul [sau prințul] acestei lumi a fost judecat.” --- Ioan 16:7-11, Diaglott.
34 Sub puterea spiritului lui Dumnezeu revărsat de la și după Rusalii, vestea bună despre Fiul său uns a fost predicată, dar prin refuzul încăpățânat de a-l accepta ca Sămânța Mesianică, evreii nu au reușit să primească spiritul și au fost condamnați ca fiind păcătoși necredincioși. Dar o rămășiță credincioasă din națiune a crezut în Fiul lui Dumnezeu ca fiind salvarea lor de la condamnarea divină, și lor le-a fost imputată dreptatea prin Cristos Isus, care s-a dus la cer la Tatăl său și i-a prezentat meritul sacrificiului său uman. Mai mult, revărsarea spiritului a fost o judecată împotriva lui Satan Diavolul și a seminței sale pământești, deoarece dovedea că Cristos Isus a fost recuperat din rana de la călcâi provocată de șarpe și a fost înviat din morți și s-a înălțat la dreapta Tatălui Său ceresc. Așadar, acum, zdrobirea capului Șarpelui a fost o certitudine absolută.
35 Satan, prințul acestei lumi, a pierdut și a fost condamnat ca un mincinos, în timp ce Isus a câștigat din cauza menținerii integrității sale față de Dumnezeu în timp ce era persecutat de Șarpe și de sămânța lui. Prin urmare, Dumnezeu l-a numit Judecător atât al celor morți, cât și al celor vii și Judecător al întregii lumi a lui Satan. (Fapte 10: 42) Ziua judecății finale în care Iehova Dumnezeu va fi pe deplin justificat prin Judecătorul său numit este, așadar, o certitudine cu care se vor confrunta cei morți și cei vii. „El a rânduit o zi în care va judeca lumea în dreptate, prin acel om pe care el l-a rânduit; despre care a dat asigurare tuturor oamenilor, prin faptul că l-a înviat din morți.” --- Fapte 17: 31.
OPORTUNITATE FAVORABILĂ PENTRU TOATE NAȚIUNILE
36 Datorită necredinței inimilor împietrite a evreilor și a legăturilor lor adultere și alianței cu această lume rea, Isus a făcut o avertizare cu privire la ziua de judecată

188



188
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.


care va veni, în care chiar și morții se vor ridica din morminte. Arătând dezavantajul pe care evreii l-ar avea din cauza lipsei de credință și a umilinței față de Dumnezeu, Isus a sugerat că ei erau într-o situație mai rea decât cei complet păgâni, spunând: „Cei din Ninive se vor ridica la judecata împotriva acestei generații și va cauza să fie condamnată; căci ei s-au reformat la avertismentul lui Iona; Și iată, ceva mai mare decât Iona este aici.” (Mat. 12: 41, Diaglott) Aceasta nu înseamnă că evreii răzvrătiți din acea vreme sau generație care l-au persecutat cu insistență pe Isus și apostolii săi vor învia în ziua de judecată a lumii. La moarte, ei au mers în Gheena, dar cei din Ninive care s-au căit vor avea un rol în învierea generală a judecății, nu pentru a fi însă judecători ai evreilor. Toată judecata a fost dată în mâinile Judecătorului lui Iehova, Cristos Isus, și, prin urmare, el va face ca toți morții din morminte să audă vocea sa trezitoare și să iasă pentru a avea parte de oportunitățile Noii Lumi sub regatul său. Așadar, ceea ce Isus a vrut să spună a fost următorul lucru: Acei din Ninive, prin conduita lor în timpul predicării lui Iona printre ei, au stabilit un standard de credință și umilință față de care evreii din vremea lui Isus și de atunci încoace ar putea fi măsurați. Măsura era sigur că nu va fi favorabilă evreilor religioși mândri și plini de sine, ci va fi de condamnare pentru ei.
37 Scopul lui Dumnezeu prin trimiterea lui Iona la locuitorii păgâni din Ninive a fost evident să-i arate pe evrei în această privință. De asemenea, a oferit câteva ilustrații profetice minunate, cum ar fi învierea lui Isus din iad, înviere care a fost un premergător și o garanție a învierii celor din Ninive căiți și a tuturor celorlalți din morminte. Isus a fost Mai Marele Iona. Predicarea Sa a pus bazele condamnării evreilor necăiți și nereformatori care au trăit în zilele slujirii publice a lui Isus și a celor doisprezece apostoli ai săi. Până în ziua de astăzi, marea majoritate a evreilor naturali nu au reușit să urmeze exemplul celor din Ninive și au refuzat să se căiasa de lucrurile predicate de Mai Marele Iona și să se întoarcă la el ca adevăratul Mesia, Sămânța lui Avraam. Din acest motiv, ei au respins calea de salvare oferită divin, iar privilegiile Regatului au fost extinse și asupra neamurilor. Mulți dintre

aceștia au avut credință și umilință la fel ca acei din Ninive din vechime care s-au căit la avertismentul lui Iona cu privire la judecata distructivă ca fiind pe cale să fie executată de către Iehova Dumnezeu asupra cetății lor puternice și populate.
38 În mod just, naţiunea evreilor naturali a fost alungată din favoarea şi organizația lui Dumnezeu, iar evanghelia Regatului a fost trimisă departe tuturor naţiunilor. Cu privire la alte cetăți ale neamurilor, la Antiohia din Pisidia apostolul Pavel și levitul Barnaba au predicat în sinagogă iudeilor și neamurilor prozelite ale iudaismului. Iată ce s-a întâmplat pentru a arăta că judecata a fost împotriva iudeilor și s-a îngrămădit împotriva lor până când Ierusalimul a fost distrus în anul 70 d.Cr. „Dar evreii, când au văzut mulțimile, s-au umplut de invidie și au vorbit împotriva celor spuse de Pavel, contrazicând și blasfemiind. Atunci Pavel și Barnaba au îndrăznit și au spus: „A fost necesar ca cuvântul lui Dumnezeu să fie vorbit mai întâi către voi; dar, văzând că îl respingeți și vă judecați singuri nevrednici de viața veșnică, iată, ne întoarcem la Neamuri., căci așa ne-a poruncit Domnul, zicând: 'Te-am pus să fii o lumină pentru Neamuri, ca să fii spre salvare până la marginile pământului.' Spre deosebire de majoritatea evreilor de atunci, 'când neamurile au auzit aceasta, s-au bucurat și au glorificat cuvântul Domnului: și toți cei care au fost rânduiți la viața eternă au crezut.'”. --- Fapte 13: 45-48.
39 Aceasta a fost o acuzație serioasă făcută de apostol, că israeliții naturali necredincioși s-au judecat singuri nevrednici de viața veșnică. A fost un avertisment asupra distrugerii veșnice. Acea zi a judecății naționale pentru acei descendenți naturali ai lui Avraam a fost culminată de distrugerea Ierusalimului de către puterea militară romană în acel fatidic an 70. Dar a fost o preumbrire deosebit de semnificativă a ceva viitor. A arătat ce era sigur că se va întâmpla în lunga procesiune a timpului cu națiunile Neamurilor printre care evanghelia Regatul va fi predicată pe scară largă și care pretind că o acceptă. Afirmat direct, a fost o prefigurare amenințătoare a judecății care va veni asupra creștinătății în minunatul nostru secol al douăzecilea. Dar aceasta și alte întrebări despre judecată le lăsăm pentru un articol suplimentar pentru a le explica, în numărul următor.




AUTORUL BIBLIEI


Înainte de a-l putea cunoaște pe Autor, trebuie să credem că el există. Cum putem crede? Având mai întâi niște cunoștințe. Luați astfel de cunoștințe privind în jur și raționând asupra a ceea ce vedeți. Acele flori care înfloresc în grădina voastră: din același sol cresc numeroasele soiuri florale de diferite nuanțe și culori. De asemenea, din
același sol izvorăsc diverse feluri de copaci, care produc fructe diferite în diferite anotimpuri ale anului. O oarecare înțelepciune superioară celei a omului trebuie să fi aranjat aceste lucruri. Și o înțelepciune mai mare decât a omului neputincios trebuie să fi creat câmpiile largi, munții înalți, râurile puternice, oceanele neliniștite și să fi înconjurat această minge pământească

189



15 Iunie, 1947
Turnul de Veghe
189


cu un univers vast care uimește mintea omului. Privește cu uimire spre cerurile tăcute noaptea. Poți să numeri stelele și planetele care se mișcă prin spațiu nelimitat? Nici cu cel mai puternic telescop! Numere vaste dintre aceste corpuri cerești sunt atât de mari încât fac Pământul să pară mic, totuși fiecare atârnă la locul său și se deplasează fără zgomot pe orbita sa. Cu siguranță, nu toate acestea s-au întâmplat din întâmplare, ci facultatea rațiunii impune concluzia că un Creator mai mare decât această minunată creație le-a pus acolo!
Acel Creator este Iehova Dumnezeu. (Geneza 1: 1; Isaia 40: 28) El este fără început și fără sfârșit; așa cum Moise a scris despre El sub inspirație: „Din veșnicie în veșnicie, tu ești Dumnezeu”. (Ps. 90:2) Cele patru mari și eterne atribute ale lui Iehova Dumnezeu sunt dragostea, înțelepciunea, justiția și puterea, care se manifestă în diferite timpuri și moduri. Înțelepciunea se manifestă în mod deosebit în marele scop al lui Iehova, care este expus în cartea căreia el este Autorul, și anume, Biblia. Cu mult înainte de împlinire, Iehova a putut să-și declare scopul în Biblie, deoarece înțelepciunea sa i-a permis să vadă sfârșitul de la început. (Isaia 46: 9-11; Fapte 15: 18) Deoarece omul este cel mai înalt tip dintre toate creaturile vii de pe pământ și inteligența sa este mult superioară oricărei alte creaturi de pe pământ, și deoarece omul este făcut într-un mod înfricoșător și minunat, este rezonabil ca Creatorul să-i dezvăluie ceva din măreția și scopul divin. Acest lucru Iehova Dumnezeu l-a făcut prin Biblie.
Cine a scris Biblia? Oamenii devotați dreptății au fost mișcați să scrie de puterea invizibilă a lui Iehova; si mai multi scriitori asa afirmă. (2 Sam. 23: 2; Luca 1: 70; 2 Pet. 1: 21) Această putere sau spirit invizibil al lui Dumnezeu a acţionat asupra minţii oamenilor cinstiţi care au iubit şi au fost devotaţi dreptăţii lui Dumnezeu şi promisului Guvern al Lumii Noi. În lucrarea creației puterea sau spiritul invizibil al lui Iehova a operat și, în același mod, i-a mișcat mai târziu pe oameni să scrie după dictarea sa. (Gen. 1: 2) Așa a scris Moise primele cinci cărți ale Bibliei. Puterea invizibilă a lui Dumnezeu,
care este spiritul sfânt, acționând asupra minții lui Moise, ia permis să facă o înregistrare a evenimentelor principale care au avut loc și să scrie Legea lui Dumnezeu așa cum a fost dată națiunii lui Israel prin Moise. În niciun alt mod nu ar fi putut fi scrisă adevărata istorie a creației. Astfel de fapte și adevăruri au fost, așadar, scrise prin inspirația lui Dumnezeu și nu prin imaginația oamenilor din vechime. --- Vezi 2 Timotei 3: 16; Iov 32: 8.
Înainte de Cristos, au existat mai mult de douăzeci și opt de scriitori ai Scripturilor Ebraice, dintre care unii au fost profeți și, prin puterea lui Dumnezeu, au prezis evenimente încă departe în viitor. Cristos Isus, când a fost pe pământ, a vorbit înțelepciune de la Dumnezeu, incluzând multe profeții, iar la mulți ani după învierea sa, spiritul sfânt a acţionat asupra discipolilor săi pentru a consemna aceste cuvinte înțelepte și profetice, împreună cu alte adevăruri esențiale referitoare la scopul lui Iehova. Prin urmare, se poate spune că astfel de profeție biblică este o istorie scrisă înainte de a se produce.
Nicio minte umană nu ar putea, de la sine, să prezică efectiv fapte sau evenimente care vor avea loc în viitor. Numai mintea divină, cunoscând sfârșitul de la început, ar putea face aceasta. Dacă, deci, aflăm că Biblia a prezis anumite fapte și evenimente cu secole înainte ca ele să se întâmple și dacă acum aceste evenimente și fapte sunt stabilite ca fiind petrecute, un asemenea acord de profeție și faptele ulterioare ar fi cea mai puternică dovadă că scriitorii unor astfel de profeții au fost inspirați să scrie de mintea divină, atotștiutoare. Asta este exact tipul de dovezi cu care se confruntă această generație a timpurilor moderne. Acesta constituie cea mai puternică dovadă circumstanțială că Biblia este inspirată și că Dumnezeu Atotputernic, Iehova, și nu oamenii sfinți pe care i-a folosit ca secretari sau scribi, este Autorul Bibliei. Colecția celor șaizeci și șase de cărți ale Bibliei într-un singur volum a fost sub îndrumarea Autorului ei. Păstrarea acesteia de-a lungul secolelor nu poate fi atribuită niciunei organizații religioase, ci Autorului acesteia, care a păstrat Cartea pentru a putea îndeplini scopul pentru care a fost scrisă." --- 1 Cor. 10: 11.




ÎN EXTREMUL ORIENT
Cei doi călători ai lumii, N. H. Knorr și M. G. Henschel, al căror turneu de serviciu în jurul globului îl urmăm în aceste coloane, și-au încheiat acum lucrarea în beneficiul regatului lui Dumnezeu pe insula continent Australia. Ei sunt în drum spre aeroportul Mascot din Sydney, pregătindu-se să plece pentru următoarea etapă a călătoriei lor în jurul lumii, care a început din Brooklyn, New York, la începutul lunii februarie. Lucrătorii de la filiala Strathfield a Societății Watch Tower Bible & Tract erau cu toții nerăbdători să meargă la aeroport pentru a-i vedea plecând pe președintele Societății și pe secretarul lui. Camionul Societății era echipat cu bănci și practic întreaga familie se urcase în el, însoțind călătorii spre zona suburbană a Sydney-ului la ora șapte și treizeci seara, joi, 27 martie. La sosirea la aeroport, călătorii a trecut prin procedura obișnuită pentru persoanele care pleacă și apoi au fost ultimele minute cu membrii familiei Strathfield Bethel și vizitatorii de la compania Sydney a martorilor lui Iehova. Tuturor li s-a părut mult prea devreme când marele bombardier Lancaster
cu patru motoare remodelat a rulat până la clădirea terminalului. Călătorii noștri nu erau nerăbdători să plece, dar, din moment ce trebuiau să se despartă de frații lor, așteptau cu nerăbdare să se întoarcă în Australia cu o altă ocazie.
Cu puțin înainte de ora 21.00. șase pasageri și echipajul s-au îmbarcat în avion. A fost o experiență destul de nouă pentru călătorii din America, deoarece nu mai fuseseră niciodată într-un avion cu o cabină atât de mică și cu atât de puține locuri. Existau locuri pentru nouă pasageri, dar, în loc să fie orientate spre față, așa cum este obișnuit, acestea erau aranjate una lângă alta, astfel încât cabina piloților se afla în stânga pasagerilor în timp ce aceștia erau așezați. Paturile fuseseră menționate de către Qantas Empire Airways, operatorii Serviciului Lancastrian, și puteam vedea trei deasupra. Scaunele erau mari și confortabile, iar mai târziu urma să aflăm că acestea erau alcătuite în cușe pentru dormitul a încă trei pasageri; dar aceste dane sau paturi nu erau prea mari.
La câteva minute după ora 21.00. avionul nostru câștiga altitudine peste orașul puternic iluminat Sydney, trecând peste terenurile de bowling și terenurile de tenis folosite noaptea de

190



190
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.


amatorii de plăcere, înclinând aripile spre faimosul Sydney Harbour Bridge și apoi accelerând spre nord-vest și următorul aeroport, Darwin. În foarte scurt timp, luminile din Sydney s-au stins în depărtare și nu a mai rămas mare lucru de făcut decât să ne retragem. A trebuit să ne înghesuim într-un colț sau să ne ridicăm undeva în cabină, în timp ce însoțitorul de zbor pregătea paturile și ne distribuia la locurile noastre. Ni s-a părut că am depus mult efort și am folosit mult timp pentru a ne pregăti și a folosi paturile, pentru că puținul somn pe care l-am putut obține a fost perturbat brusc la ora patru dimineața, când însoțitorul de bord a adus câte o ceașcă de cafea fiecărui pasager și i-a instruit pe fiecare să se îmbrace și să se pregătească pentru aterizare la Darwin. La opt ore și jumătate de la decolare am aterizat la Darwin; așa că ne-am dat seama cât de repede călătorise avionul nostru, pentru că știam că sunt 1.966 mile de la Sydney la Darwin.
La aerodromul lui Darwin am aflat cât de caldă putea fi partea de nord a Australiei. Era întuneric la primele ore ale dimineții, „răcoros”, spuneau ei; dar pasagerii nu erau obișnuiți cu vremea aceea tropicală și transpirau în voie în timp ce erau escortați din avion până la autobuzul care îi aștepta să îi ducă în oraș. Pe măsură ce ne grăbeam pe autostradă, tot ce puteam vedea era iarba de patru picioare și câțiva copaci. Toți bărbații au fost duși la clădirea Mess nr. 1 și singura femeie pasageră la hotel. Dușurile erau disponibile și, deși dușul se simțea răcoritor, imediat ce cineva se îmbrăca din nou, avea impresia că nu s-a uscat deloc. Transpirația curgea liber. Se serveau băuturi răcoritoare, dar totuși era o țară caldă. Apoi înapoi la autobuz și la hotel pentru micul dejun. După micul dejun, pasagerii au avut voie să se plimbe pe străzile din apropierea hotelului. În timp ce călătorii așteptau vestea că avionul era din nou gata să zboare, au putut vedea că soarele începe să răsară peste golf. Curând, lumina zilei a început să dezvăluie structura orașului și noi am început să simțim că știm unde ne aflăm. Am putut vedea golful și puținele sale remorchere navale, precum și câteva dintre străzile și magazinele orașului. Apoi a venit vestea să ne întoarcem la aerodrom. Pe drumul către aerodrom, ne-am făcut o idee mai bună despre cum era Darwin. Am descoperit că nu era un loc foarte mare; casele erau împrăștiate ici și colo, majoritatea fiind construite la o înălțime mare deasupra solului, pe blocuri de beton sau stâlpi de șase sau mai mulți picioare înălțime. Nu era nimic foarte atractiv la Darwin; părea să fie într-o țară destul de nerodnică.
Când ne-am îmbarcat în avion și am așteptat decolarea, am constatat că mai aveam cu noi ca pasager. Ni s-a alăturat la decolare pentru a vedea contururile portului lui Darwin. Deși nu a fost nimic remarcabil, există ceva interesant pentru călătorii aerieni, acolo unde linia de coastă se întâlnește cu valurile. Terenul din fundal era plat și neinteresant, tropical, dar nu pitoresc. Și nu a trecut mult până când am zburat la 10.000 de picioare cu o viteză de 238 mile pe oră. Prima mare suprafață de pământ văzută a fost insula Timor, acel teritoriu din Indiile de Est care a fost împărțit atât de mult de olandezi și portughezi. Dealurile sale gri-albăstrui puteau fi văzute în depărtare, când am trecut peste marea Timorului; iar pe măsură ce ne-am apropiat am constatat că porțiunea de vest a insulei pe care urma să o traversăm era foarte accidentată, verde și aparent plină de locuri frumoase. Din aer, puteam vedea multe stânci și ravine, care fuseseră formate de râurile cu apă ce curge repede de-a lungul anilor. La viteza mare
a avionului nostru nu ne-a luat mult să traversăm insula alungită și marea Sawoe.
Urmează insula Flores. Vegetația densă a fost văzută pe toată această insulă și una sau două case de plantație erau vizibile în apropierea zonelor cultivate. Apoi, marea Flores a apărut sub noi, iar mulțimi de insule care, văzute de sus, arătau ca niște bijuterii strălucitoare de jad în mijlocul apei de un albastru profund. Fiecare părea a fi un paradis propriu, iar majoritatea erau foarte mici. Cât de izbitoare erau acele insule asemănătoare pietrelor prețioase, verzi, în vastele mări albastre, ale căror valuri puternice pe țărmuri formau un cadru contrastant de argintiu-alb! Și la orizont, uriașii nori pufoși și albi, intercalate cu pete de cer albastru, accentuau frumusețea peisajului.
SINGAPORE
Până am ajuns la marea Java, am văzut la nord malul fabuloasei insule Borneo. La est erau munți înalți, dar în curând terenul a devenit plat și mlăștinos, fiind multe râuri drenându-se în mare. În cărțile de povești ei au povestit despre bărbați sălbatici din Borneo, iar când am văzut ocazional câteva colibe de palmieri, ne întrebam dacă acolo trăiau unii dintre oamenii sălbatici. Am zburat de-a lungul coastei de sud a Borneo. Apoi la 13: 35 am traversat ecuatorul și am ajuns în curând peste insulele care se aflau chiar sub Singapore, care oraș de renume mondial se află la aproximativ șaizeci de mile nord de ecuator. Odată ajunși deasupra portului din Singapore, am început să vedem dovezile că războiul a fost purtat în ultimii ani. Tuburi de nave și părți de carene puteau fi văzute în apă. Docurile fuseseră avariate. La Aeroportul Civil, Kallang, unde urma să aterizăm, am putut vedea cadrele de oțel ruginite ale clădirilor hangarului care fuseseră arse în timpul războiului. Aeronava noastră a înconjurat orașul de două ori și apoi a aterizat lin pe pista de oțel.
La aeroport am fost întâmpinați de un pionier vestitor al Regatului care slujea de mulți ani în Orientul Îndepărtat. Bagajele noastre au fost inspectate și puse în autobuzul căilor aeriene cu care am călătorit prin oraș până la biroul căilor aeriene de la hotelul Raffies. Călătoria a fost foarte interesantă. Mai întâi am trecut pe lângă rândurile de magazine chinezești. Fiecare deschidere din perete era folosită fie de un fierar, fie de un cizmar, de un comerciant sau de un bijutier. Erau și multe locuri de luat masa, dar se părea că mulți vânzători de mâncare își amenajaseră restaurantele de-a lungul bordurilor și își pregăteau mesele pe străzi, unde oameni ghemuiți mâncau. Era foarte clar că chinezii își păstraseră îmbrăcămintea și obiceiurile obișnuite din vechea China. Acest lucru i-a pus în contrast cu diferitele popoare indiene care s-au identificat prin turbanele lor sau un fes colorat. Europenii, civili și militari, erau, de asemenea, în număr mai mic, unii cu căști de soare și pantaloni scurți, iar alții în ținute convenționale europene. Ocazional, vedeam un chinez sau un indian care trecuse la folosirea hainelor de bărbat alb; dar în cea mai mare parte păreau a fi mândri de naționalitatea lor și bucuroși să se identifice după îmbrăcămintea lor.
Semne erau afișate peste tot în districtele comerciale, pe stâlpi și pereți, dar nu am reușit să înțelegem majoritatea lor pentru că nu eram studenți la limbile orientale. Camioane treceau pe lângă noi, având tot felul de scrieri chinezești pe laturi. Taxiuri de toate descrierile erau din abundență, iar pe străzi erau mii de biciclete. Auzeam

191



15 Iunie, 1947
Turnul de Veghe
191


de jinrikisha și văzusem imagini cu ele în cărțile de călătorie, dar aici, în Singapore, am fost surprinși să descoperim că aproape toate erau de tip triciclu și nu mai erau trase de un chinez pe jos.
Am fost avertizați de însoțitorul de bord de la bordul avionului că locurile de cazare erau foarte rare și că furturile mărunte erau foarte răspândite în Singapore. Așa că i-am consultat pe reprezentanții Qantas Empire Airways de la hotelul Raffies despre camerele pentru noapte. Deoarece eram pasageri în tranzit în drum spre Manila, compania aeriană ne-a oferit camere gratuite la hotel, pe care am fost bucuroși să le acceptăm. În cameră stătea o a treia persoană, un om de afaceri chinez care venise de la Sydney cu o săptămână înainte și al cărui avion fusese întârziat cu o săptămână înainte de a pleca spre China. Mai târziu, urma să-i vorbim despre împărăția lui Dumnezeu și să-i oferim câteva broșuri și reviste ale Watch Tower Society.
Când am auzit povestea lui despre întârzieri, nu am pierdut timp să aflăm despre avionul nostru de legătură cu Manila. La New York ni se spusese că avionul va pleca pe 29 martie și va zbura direct la Manila; dar când l-am contactat pe agent, am fost informați că plecarea nu va avea loc până pe 30 și că apoi vor avea loc escale la Bangkok și Hong Kong. Ne așteptam să rămânem în Singapore doar o noapte, dar acum ne-a fost oferită o zi suplimentară în acel oraș cald. De asemenea, a trebuit să ne înregistrăm la departamentul de poliție și să obținem permisiunea de a părăsi Singapore pe 30. Excursia la sediul poliției ne-a dus într-o altă parte a orașului și ne-a oferit ocazia să vedem mai multe obiective interesante. Am putut vedea de aproape cum trăiau oamenii și cum făceau afaceri. Părea că erau multe steaguri de diferite culori și forme atârnate pe stâlpii de pe stradă, dar pe măsură ce ne-am apropiat am descoperit că era zi de spălătorie și chinezii aveau obiceiul de a-și agăța hainele pe stâlpi de bambus pe străzi pentru a se usuca. Erau sute, iar printre haine puteam găsi o mulțime de steaguri chinezești care fluturau pe clădiri. Asta ni s-a spus că arăta cât de bucuroși erau chinezii din Singapore că armata japoneză nu mai era la putere acolo. La sediul poliției, am văzut câțiva dintre prizonierii de război japonezi care fuseseră ținuți pentru a efectua lucrări de reparație a unor distrugeri cauzate de război.
Orașul în sine este construit în jurul apei și există un canal care trece prin inima zonei de afaceri. Aici am văzut sampane, bărci tradiționale chinezești și bărci mici de diverse tipuri, practic orice ar putea pluti. Lucrările de încărcare și descărcare erau efectuate atât de bărbați, cât și de femei, majoritatea fiind muncitori asiatici, descărcând cauciuc, ananas, lemne de foc sau cutii uriașe de mărfuri. Apele erau foarte murdare, iar o varietate de mirosuri ne întâmpinau nările; totuși, acolo erau copiii chinezi înotând printre bărci și distrându-se de minune.
Clădirile din partea orașului pe care am vizitat-o ​​sunt toate din piatră și beton. Ni s-a spus că nimeni nu știe câți dintre nativi, în special chinezii, locuiesc într-o singură cameră și că mulți dintre ei au doar un loc în care să-și schimbe hainele sau să-și depoziteze puținele bunuri personale. Mulți dintre ei trăiesc pe străzi zi și noapte și
spun că este cel mai bun loc pentru a se răcori. Camerele noastre de hotel au fost păstrate reci de ventilatoare care mergeau toată noaptea. Aici urma să avem prima noastră experiență a călătoriei dormind sub plase de țânțari.
În timp ce eram în Singapore, am aranjat două întâlniri, vineri și sâmbătă seara la ora șase. Opt au participat la prima întâlnire, iar nouă la a doua. Grupul celor interesați este format din europeni, indieni și chinezi. Toți sunt capabili să vorbească ceva malaeză și ceva engleză. Unii dintre ei se aflau ani de zile în lagărele de prizonieri în timpul ocupației de către japonezi și, ca urmare, au suferit pierderi considerabile de bunuri personale. Alții cunoscuseră adevărul înainte de război și, pentru că nu erau europeni, nu fuseseră închiși. Alții au fost interesați după întoarcerea britanicilor în Malaezia. A fost îmbucurător să-i întâlnim pe acești frați, pentru că aici era un nucleu pentru restabilirea și dezvoltarea lucrării Regatului din Malaezia. Ei și-au exprimat dorința de a avea încă o dată întâlniri regulate de studiu și s-au bucurat când frații Knorr și Henschel le-au spus că doi absolvenți ai Gileasd urmează să sosească pe 5 aprilie și că acești frați vor fi bucuroși să le arate ce trebuie să facă pentru progresul serviciului. Va fi înființată casă misionară, iar frații vor fi organizați într-o companie. Aceasta a făcut ca ziua noastră suplimentară de ședere în Singapore să pară merite, și am fost mulțumiți că a fost voința Domnului în această privință.
La ora șase duminică dimineața, 30 martie, eram în drum spre aeroport pentru a pleca spre Bangkok, Siam. Ploua din greu, iar fratele J. F. James, care ne-a dus la aeroport, a spus că este vreme neobișnuită, dar am aflat curând că avionul nostru va pleca conform programului. A fost o plăcere să avem doi dintre frați cu noi la aeroport și le-am exprimat speranța că, într-o bună zi am putea avea privilegiul să ne întoarcem în Singapore și să găsim acolo o organizație mai mare. În mințile noastre sau în mințile acestor frați nu există nicio îndoială că o mare lucrare trebuie să fie încă realizată în Singapore. Și că literatura va fi tipărită în malaeză, chineză și tamila, principalele limbi folosite de oameni în Malaezia, pe lângă engleză, este speranța lor. Ne-au spus cât de mult își doresc să aibă cele mai recente publicații în aceste limbi cât mai curând posibil; așa că i-am asigurat că vom vedea ce putem face în China și India pentru a avansa lucrările de traducere.
BANGKOK
Avionul în care ne îmbarcam acum era un DC-3, de fabricație americană. Era echipat cu două rânduri de fotolii din bambus pe o parte și scaune la grămadă pe cealaltă. Era un fost avion de transport militar, dar nu era perfect, deoarece ploile torențiale intrau prin uși; însă am ajuns în aer în bune condiții, iar pilotul a deviat avionul cu 40 de mile de la curs pentru a evita ploaia și furtunile deasupra pământului. A călătorit direct pe Golful Siam, iar în 4 ore și jumătate zburam deasupra câmpiilor extrem de plate ale Siamului. Am observat numeroasele râuri și canale care străbat țara și cum oamenii își construiseră casele de-a lungul canalelor. În multe dintre râuri erau capcane pentru pești. Acestea sunt comune de-a lungul coastei țărilor din Extremul Orient. Din aer, arătau ca niște garduri lungi de lemn

192



192
Turnul de Veghe
BROOKLYN, N.Y.


care se îngustau într-un con și apoi printr-o deschidere îngustă într-o capcană în formă de inimă, unde pescarul poate aduna peștii după bunul plac. Aeroportul Don Muang din Bangkok se află la aproximativ douăsprezece mile nord de oraș, așa că nu am putut vedea orașul din aer. Aceasta a fost doar o escală pe drumul nostru spre Hong Kong și Manila, dar frații din Bangkok fuseseră anunțați și erau prezenți pentru a ne întâlni. Ne-au dus în oraș, unde urma să ne petrecem noaptea. Pe drumul spre oraș, pe calea accidentată, din mașină am avut o vedere de aproape a canalelor, multe dintre ele fiind pline cu frumoși nuferi. Câmpurile de orez tocmai fuseseră recoltate. Sute de bivoli cu coarne plate, folosiți pentru cultivarea terenurilor, se plimbau prin câmpuri. Oamenii se spălau pe ei și hainele lor în canalele cu apă murdară. Pe parcursul drumului, am văzut mai multe temple budiste.
Frații ne-au cazat la casa lor, care este depozitul Societății. Acești doi pionieri care ne-au întâmpinat erau frați germani care scăpaseră de naziști înainte de război și veniseră în Siam și găsiseră un loc pentru a face o lucrare bună în interesul Regatului. Am ajuns la depozit, unde un alt pionier german și frații siamezi au fost adunați pentru studiul Watchtower Siamez. Imediat după aceea, Watchtower englezesc a fost studiat și fratele Knorr a fost rugat să citească paragrafele. A fost o vizită neașteptată, pentru că urma să petrecem cinci zile în Bangkok o săptămână mai târziu, moment în care urma să fie aranjată o întâlnire publică. După aceea, a fost oferită o masă tipică siameză, inclusiv supă și curry și carne de porc dulce și orez.
Dimineața devreme ne-am trezit să plecăm spre aeroport. În timp ce călătorim prin periferia orașului spre aeroport, am văzut mulți bărbați îmbrăcați în halate galbene, mergând pe marginea drumului. Ni s-a spus că aceștia erau preoți budiști care mergeau din casă în casă cerșind pentru mâncare. În fiecare dimineață, acești preoți se plimbă pe marginile drumurilor și pe străzile țării, iar oamenii vin la drum cu platouri mari de orez și alte alimente. În timp ce preoții trec, pun niște orez în bolurile lor. Nu se rostește niciun cuvânt; totul se face în tăcere. Trebuie să fi trecut pe lângă mai mult de o sută dintre acești preoți pe drumul nostru de douăsprezece mile până la aeroport.
HONG KONG
Trebuia să plecăm la ora 8 dimineața spre Hong Kong cu Commercial Airlines, o companie filipineză, dar când vameșii siamezi au făcut inspecția avionului, au constatat că în timpul în care avionul se afla la aeroport, cineva a introdus clandestin niște valize în avion. Două cutii mici au fost duse la biroul vamal pentru inspecție și s-a constatat că acestea conțineau bijuterii din argint în valoare de mii de bahturi. Căpitanul navei a fost chemat să semneze documente care arătau că nu știa nimic despre valize și apoi ni s-a permis să plecăm. Când ne-am îmbarcat în avion, nu ni s-a făcut prea multe verificări, deoarece eram în tranzit, dar pasagerii chinezi care s-au urcat la Bangkok au fost percheziționați temeinic, iar toate hainele lor au fost verificate pentru bunuri de contrabandă. Aveam o încărcătură plină când am decolat spre Hong Kong și totuși avionul a decolat repede.
Am zburat deasupra norilor și am avut doar o vedere ocazională a munților Indochinei și a insulei chineze Hainan. Când ne apropiam de Hong Kong, pe la ora 15, am văzut cât de muntosă era zona. Acesta este unul dintre cele mai dificile locuri din lume pe care să se efectueze o aterizare a aeronavelor, deoarece pe trei laturi ale aerodromului este delimitat de munți sau dealuri de până la 2.300 de picioare înălțime și există doar două goluri prin care avioanele se pot apropia de aeroport. Din cauza condițiilor periculoase, nu este permis zborul de noapte. Când intră în aeroport, pasagerii se întreabă adesea cum va reuși pilotul, dar el trece cu avionul peste vârfurile dealurilor și știm că deține controlul deplin. A aterizat foarte ușor în călătoria noastră. Apoi au urmat formalitățile obișnuite de imigrație și vamă, după care am fost duși cu un camion la hotelul Peninsula, în Kowloon, unde urma să ne petrecem noaptea. Kowloon se află pe continent; Hong Kong este pe insula de cealaltă parte a golfului. Am primit camere bune la hotel ca oaspeți ai companiei aeriene.
Cu câteva luni înainte de a pleca din New York, un frate american din Hong Kong a scris biroului Societății întrebând despre lucrarea din Hong Kong și spunându-ne despre interesul lui pentru lucrare. A fost asociat cu o firmă americană care făcea lucrări de construcții în Hong Kong. Aveam adresa lui când am ajuns la Kowloon, așa că l-am căutat și, spre surprinderea noastră, am găsit patru persoane interesate de adevăr și a fost într-adevăr o plăcere să petrecem seara cu ei. Toți erau americani care veniseră în Orientul Îndepărtat pentru muncă. Am vorbit despre adevăr și am aflat ceva despre colonia Hong Kong. Frații doreau literatură cu care să lucreze și s-au făcut aranjamente pentru ca ceva să le fie expediat cât mai curând posibil din Statele Unite.
Era programat să părăsim aeroportul la zece dimineața a doua zi, așa că prietenii noștri buni ne-au însoțit la aeroport, de unde am decolat spre Manila. Vremea în această perioadă a anului este destul de înnorată la Hong Kong și, drept urmare, multe dintre primele avioane au fost blocate pe aeroport până chiar înainte de a pleca. Norii care atârnă jos peste dealuri nu asigură condiții bune de zbor în Hong Kong. Deși norii erau la un nivel scăzut și nu puteam vedea vârfurile dealurilor din jurul aeroportului, avionul nostru a rulat pe pistă și pilotul știa încotro se îndrepta. Ne-am uitat pe fereastră și am văzut cât de aproape eram de dealuri pe măsură ce câștigam altitudine. De-a lungul dealurilor am putut vedea cât de bine chinezii au terasat pământul și și-au aranjat micile câmpuri îngrădite pentru cultivarea hranei. Se părea că fiecare centimetru posibil de pământ era folosit pe dealuri.
Avionul în care eram a preluat noi pasageri la Hong Kong și a devenit mai mult ca o menajerie. Când chinezii călătoresc, iau cu ei cele mai neobișnuite lucruri. Ca bagaj aveau multe coșuri cu rațe, găini și alte păsări, precum și o mulțime de cățeluși. Ce serenadă a urmat! Plânsetul cățelușilor, ciripitul puișorilor, rățuștele prietenilor noștri cu picioare palmate, era cu adevărat o curte plină de animale - aproape o arcă a lui Noe în cer!
Apoi, peste Marea Chinei de Sud, spre insula Luzon din Filipine, am zburat. Dar despre asta, mai târziu!